PROCESUL COMUNISMULUI

În așteptarea unui mare proces, cel al loviluției române din 1989, pentru care grămezi de procurori au făcut eforturi de nespus în constituirea dosarului că nu o mai pot lungi așa, cu «fă-te că lucrezi» până îi «arestează» Marele Procuror și Judecător pe toți principalii făptași și a trebuit să iasă cu ceva pe felie, rememorez un alt mare subiect de proces vânturat în urmă cu ani, până când cei interesați s-au plictisit.

…joi 14 decembrie  cu ceva ani în urmă, seara pe TVR1, in prim time – ora de maxima audienta, pentru nevorbitorii de romgleză.

…pe sticla, Liviu Mihaiu, arbitru intre doua gradene: una cu fosti detinuti politici, buimaciti de lumina reflectoarelor puse in ochi care le evocau momente de cosmar din trecut, cealalta plina cu aplaudacii corespunzatori si condimentata cu un fost demnitar al vechiului regim, poate cel mai putin chemat sa dea sama pentru relele de pe vremea sa.

Prinprejur, un soi de procuror prezidential, de felul lui român tismanean de import la mana a doua, ca la prima nu se mai punea, apoi cateva figuri istorice, pentru credibilizarea show-ului, ca altceva n-a fost…

Prost inceput pentru un lucru asa de serios! La fel ca si titulatura sub care a pornit: Procesul comunismului!

Denumirea corecta ar fi fost “Procesul regimului comunist”, mai corect “Procesul comunismului leninist”.

Puah!!! Prea lung pentru un act ce vizeaza ratingul, nicidecum ADEVARUL!

*

“Procesul comunismului” este o ineptie scremuta de mintea fostilor propagandisti ai lui Fane Academic, apostati trecuti in tabara ailalta.

Comunismul s-a nascut ca o idee, un proiect utopic de societate umana, cam tămpițel si rupt de realitate, dar cu o precumpanitoare componenta de egalitatarism, atat de atractiva pentru numerosii defavorizati ai societatii din vremea cand a aparut, acum un secol si jumatate.

Cum s-ar putea condamna o idée, o utopie frumoasa pe hartie, chiar daca fara schelet si carne pentru a fi viabila?!

I s-ar face mai degraba un serviciu, promotion nesperat si gratuit care ar duce la uitarea realitatii – aceea ca dupa o “dospire” de jumatate de secol a copt o hidosenie criminala, leninism – stalinismul.

Daca in Occidentul unde s-a nascut ideea, dezvoltarea economica si distribuirea bunastarii pe mai toata scara sociala le-a demonstrat patriarhilor comunismului, Marx si Engels, ca mai bine practicau literatura SF, in Orientul puternic polarizat – putini foarte bogati, multi foarte saraci si fara speranta – proiectul unei societati egalitare a prins cum nu se putea mai bine. Cativa lideri avizi de putere, seminaristi betivi si ratati, contestatari ai sistemului existent, au adaptat mesajul la nivelul de intelegere si asteptare al mujicului de rand cu mintea murata de samaogon (= rachiu de casa), inlaturand din corpusul lui inhibitiile care mai pastrau cat de cat respectul pentru viata, fie ea a detinatorilor de proprietate sau a oricarui altuia.

Revansa sangeroasa a saracimii impotriva celor avuti va capata deci justificare prin asa numita “dreptate revolutionara”.

Favorizati de slabirea autoritatii ce urmeaza unui razboi, noii lideri au preluat puterea in cel mai polarizat stat din zona europeana, imperiul rus, declansand macelul. Curand insa au inceput problemele provocate de lipsa unui proiect realist de societate. Asteptarilor celor multi, ademeniti de o himera, li s-a raspuns cu promisiuni de viitor. Celor mai insistenti li s-au luat grijile de pe cap, odata cu acesta de pe umeri. Ceilalti, patatii de sange, au acceptat vinovati situatia, legitimand astfel niste lideri, cu atat mai ascultati cu cat se dovedeau mai scelerati.

S-a intrat apoi in cercul vicios al terorii institutionalizate: pentru a stapani prin forta este necesar un anumit nivel de resurse alocate represiunii, retrase din circuitul general. Lipsa lor creaza un plus de nemultumire si revansa sociala, careia i se raspunde prin cresterea nivelului de teroare care, prin sporirea nivelului de resurse necesare retrase din circuitul social, determina un nivel superior de revansa, careia trebuie sa i se reaspunda  prin si mai multa teroare, s. a. m. d. pana cand asigurarea resurselor pentru sustinerea represiunii copleseste sistemul.

Din nefericire, ciclul a durat prea mult, interferand cu istorica prabusire de autoritate de la jumatatea deceniului cinci, odata cu terminarea celui de al doilea razboi mondial, de asta data in tari din jurul imperiului rosu si in care sistemul a fost exportat cu mai mult sau sau putin success, functie de nivelul de polarizare sociala existent. Criminalii latenti din aceste tari s-au trezit dintr-o data conducatori cu firman de la Moscova.

Istoria le-a mai oferit un nesperat bonus:  Occidentul a recunoscut drept partener in conducerea lumii pe fostul aliat din razboiul impotriva nemtilor si japonezilor iar acesta, printr-o manevra abila, (principiul coexistentei pasnice a doua sisteme politice diferite, mai simplu “fiecare se joaca cum vrea in curtea lui, numai sa nu dea foc cartierului!” ) a procurat un nesperat lustru de respectabilitate lui insusi si vasalilor sai. Destinele a trei sute de milioane de oameni au fost jucate in marele poker politic timp de doua generatii, pana cand adevarul a fost scos de istorie la suprafata – comunismul lui Lenin a fost o ratacire a omenirii pentru care nu exista cuvinte care sa-i descrie monstruozitatea.

Este cutremuratoare acceptarea de catre atatia oameni din lumea civilizata a minciunii unei societati condusa de proletariat (in esenta termenului, o parte a muncitorimii, cea care nu dispune decat de bratele sale, nu de un strop de avere, nici de inteligenta, doar de brate), in numele caruia vorbeste si ia decizii o minoritate care a ajuns la conducere prin “revolutie”.

In acest context de vinovatie generala e mult mai comod sa fie condamnata ideea, o himera care nicaieri nu s-a putut si nu se va putea  aplica in adevarata ei esenta, decat sa fie judecati si sa le fie stabilit gradul de vinovatie celor care, sub diverse forme, au profitat de pe urma prizei acestei idei la cei multi defavorizati. Si nu sunt deloc putini vinovații, asa ca-i pomenesc doar pe mari categorii:

  • conducatori politici, de la centru pana la ultima celula de partid;
  • administratori ai puterii, in toate domeniile, de la centru pana la ultima comunitate locala;
  • cei care au profesat represiunea politica in justitie, procuratura, siguranta statului, armata, politie(fosta militie), precum si colaboratorii acestora (enorma categorie, cuprinzand atat de multi ticalosi!);
  • cei care, prin metode nonviolente, au propagat si impus minciuna despre comunism ( ideologi, propagandisti, apologeti de toate soiurile si cu toate uneltele – condei, penel, dalta, etc.);
  • si cu voia d-voastra, ultimul pe lista, etern memento salvat miraculous mai deunăzi cu încă un stent cardiac…

 

Cam prea multi, mai bine condamnam comunismul!

Reclame

Realitatea intre oglinzi paralele.

Autor: @light

O mica aducere aminte
Seducand, in prima etapa, o parte din electoratul lui Basescu, al PMP-ului si apoi cel al PNL-ului prin confiscarea temei anticoruptiei, asezonata cu atacarea si decredibilizarea liderilor celor doua partide, USR-ul s-a ales doar cu cei care au trecut prin toate barcile-momeala de tip FC-NR-M10 si care vor pleca primii la aparitia urmatoarei barci-momeala. A urmat etapa cu momirea electoratului lui Johannis prin atacarea acestuia si a slabei sale prestatii prezidentiale, ce-I drept, pe buna dreptate . In paralel s-a derulat operatiunea “Fara penali”, pentru care datoreaza inca o bere, confirmand faptul ca foste ramurele basiste citesc Copacul si extrag din seva lui pentru a gasi culcus in USR.
De mentionat rolul influencerilor care statutau ca epuizata tema anticoruptiei in al doilea mandat al lui TB dar dintr-o data plina de potential in cazul resuscitarii ei de catre USR.
Acesta a fost momentul formarii Aliantei 2020, in care nu a contat foarte mult zestrea de procente a Plus cat persoana lui Dacian Ciolos.
De ce era important Ciolos pentru USR?
Este adevarat, USR si Plus au ADN-ul comun dar asta nu ajunge pentru o alianta la paritate , asa cum nici procentul de 5% cu care e creditat cel de-al doilea nu e o zestre pentru care sa inghiti testoase de Galapagos. Dar faptul ca Dacian Ciolos este cel care a infiintat Plus-ul replicat in Romania din En Marche-ul lui Macron, conteaza. Pe care nu doar l-a copiat ci de dragul caruia a semnat alaturi de Christophe Castaner (Franta), Guy Verhofstadt (Belgia), Matteo Renzi (Italia), Albert Rivera (Spania), Joseph Muscat (Malta) si Alexander Pechtold (Olanda), pentru a infiinta miscarea “Sa trezim Europa”, de esenta anti PPE pura.
Prin integrarea in miscarea “Sa trezim Europa”, formatiunea capata credibilitate, este validata pentru negocierile de aderare obligatorie la vreuna din familiile europene (pe buletinul de vot trebuie sa fie inscrisa formatiunea europeana in care e inscris), ceeace pentru USR singur ar fi putut fi o problema, nefiind inca validat extern, doar pe angajamente. Dar asta nu e de ajuns, Alianta 2020 mai trebuie sa transmita ceva, ideea de forta, de potential imediat, pentru a putea prelua locul ALDE RO din ALDE PE. Astfel, desi sondajele o dadeau In continuare cam la acelasi nivel cu ALDE , alianta creeaza artificial impresia unui potential mai mare decat acesta prin atacarea directa a pozitiei PNL-ului si inducand impresia ca il poate disloca din pozitia celui mai important partid din opozitie. Din cauza asta PNL-ul, nu numai ca este tocat marunt dar in paralel este invitat in Alianta de pe o pozitie arogant-superioara, aparent majoritara, punandu-i-se chiar conditii ca unui minoritar, cu toate ca apartine familiei PPE – dusmanul declarat al miscarii. O inversare totala a simtului proportiilor cu potential efect de boomerang pe termen lung.
Pe de alta parte, alierea cu Ciolos si “Sa trezim Europa” ii confera USR-ului o pseudo orientare ideologica de tip revolutionar in afara singurei ei patforme ( anticoruptia), desi initial, conform primei inovatii En-Marche, renuntase la orice doctrina asumata.
Si nu in ultimul rand, prin aceasta alianta, USR a rezolvat lipsa unei personalitati aflate la conducere. Bine, prezentarea intr-o noua perspectiva a cuiva compromis nu inseamna nou pentru toata lumea, dar notorietatea face personalitatea uneori. La aceste 2 aspecte, probabil o fi contat si parerea analistilor conform careia orietarea ideologica neclara si lipsa unei personalitati la conducere ar bloca transformarea intr-un En-Marche de Dambovita.
In ultimul rand, alianta trebuia facuta pentru ca cele 2 formatiuni isi canibalizau reciproc voturile tocmai datorita ADN-ului identic, simpatizantii osciland intre luntri datorita celei de-a doua inventii En-Marche-iste conform careia membrii pot face parte din alte partide.

In plan intern, Alianta a avut scopul de a transmite electoratului ideea fundamentala pentru el ca e o constructie asa cum o astepta: mesianica (Ciolos), noua (oameni noi), revolutionara (sa trezim Europa), rupta de modul vechi de a face politica (conditionarea PNL-ului ), gemand de profesionalism tehnocrat (zestrea Plus), campania altfel ( vechile partide o ardeau la serbari campenesti cu mici si bere, oamenii noi o fac select, in cluburi ), finantare diferita (donatii vs.cotizatii, cea de-a treia inovatie En-Marche).
Dar mai ales a avut scopul de a creea senzatia de tsunami care ar urma sa mature electoral totul in cale. Bine, odata intrata in parlamentul European, tot cu aia vechi trebuind sa colaboreze si sa li se alinieze, dar asta va veni dupa ce se vor vedea cu sacii in caruta.
Si tot formarea Aliantei a declansat scandalurile privind infiintarea Plus, declaratiile tip toti suntem securisti, suspiciunile de infiltrare la a doua generatie fara ca prima sa se fi retras de tot, dezertarile nazuroase si pregatirea noptii cutitelor lungi In USR din cauza negocierii in patru labe.

Sa vedem putin obiectivele pe care si le propune alianta.
– Scor estimat: 20%
– Scor considerate esec: 12%
– Alianta creeaza pemisele pentru un guvern corect. Ok, asta inseamna castigarea alegerilor dar potentialul max prognozat, nu cel de etuziasmare, e de 20%. Pe de alta parte, in combinatie cu cei de dreapta, ca sa dicteze conditii trebuie sa aiba +1% peste PNL, eventual PNL+PMP, care ar trebui sa fie in cazul acesta pe la 19% . Cu toate astea, au ca obiectiv o majoritate parlamentara suficient de mare cat sa poata modifica Constitutia in sensul reglarii relatiei intre presedinte si prim-ministru/guvern, probabil consacrarea fie a republicii parlamentare fie prezidentiale precum si aspecte legate de numirile la CCR. Asta inseamnand o majoriate de 2/3 in parlament. Adica 66,66%.
– Apoi, candidat unic al opozitiei la primaria capitalei, probabil tot din partea aliantei, in conditiile in care i se datoreaza refuzul de a readuce alegerile intr-un singur tur pentru primari inapoi la doua tururi
– Prezidentiale. Presedintele trebuie sa fie al opozitiei dar nu vor vota decat tot unul de-al lor.

Bun. Constatari.
Inca n-au luat niciun vot dar le-au optimizat pe ale intregii drepte pentru urmatoarele 4 alegeri, au modificat constitutia desi n-ar avea majoritate suficienta nici cu PSD, si-au instalat primarul Bucurestiului din singurul tur de scrutin aparat tacit impreuna cu si in interesul PSD iar la Cotroceni si-au pus decoratiunea sa reprezinte republica parlamentara. A!, si au transformat CCR in cimitirul elefantilor cu roba, cu loc de veci marmorat roz pentru cate unii.
La modul asta de a planifica viitorul politic insotit de imensa capacitate de a ofensa potentialii aliati, sustiatorii sau inteligenta acestora, pe timpul campaniilor, la referendumul pentru familie sau mediile on line, insotit de nativul talent de a ascunde mizeria sub proverbialul pres al secretizarii de partid si de cel inconstient de a arunca podurile in aer in urma lor, ma tem ca situatiunea ar putea sta spectaculos de prost pentru ei.
Nu ma intreb ce fumeaza si stiu ca dorintele sunt gratis dar logica face ce face si se frange imediat dupa europarlamentare. Cu atat mai mult cu cat esecul este estimat (12%) cam la valoarea electorala reala a aliantei. Semn ca e posibil ca vehicolul Aliantei sa aiba punct terminus exact acolo, la europaramentare. Dupa aia, putem doar presupune ca urmeaza partajul si fiecare ramane cu ce si-a dorit de fapt: Ciolos, o sinecura cu baza buna de pensionare iar USR cu zestrea aliantei.
Si-atunci te-ntrebi, merita toata coregrafia asta?
Dar mai ales, cui ii convine sa planteze mine de pe-acum pe terenul unei viitoare posibile aliante anti-PSD?
Dar oare, chiar PSD-ul e inamicul in toata coregrafia asta?

Intreb, pentru ca impresia la fel ca emotia, conteaza.

Notă oldhashu: Am considerat că cele puse pe masă de @ light merită luate în discuție la amănunt. Deci @light ești învitată în arenă …