Privind spre saptamana care vine…

…O micro-retrospectiva pe sarite a saptamanii care se incheie

Intern: Continua un fel de „five o’clock…braga” la Cotroceni. Civilizat. Un presedinte „altfel”. 300 parlamentari & vot prin corespondenta? Ati vrea voi…
Extern: Summit la Riga. Sa ce??? „Sa nu-l enervam pe putin”, cred…Plus „umbra” tacuta din fruntea statului.
PM vvp, la Chisinau – degeaba (pentru Romania si Rep. Moldova).
Economie: Fina lui Dragnea ii succede acestuia in fruntea MDRA. Ca ea stie cel mai bine. Ce stia si „nasul”…
Justitie: Caz care incepe cu 191 zile arest preventiv pentru santaj si se termina cu o hotarare definitiva de achitare („nu exista fapta”) ???
Social/Sanatate/Fapt „divers”: sinucidere „asistata” de ISU, presa, gura-casca. 35 de ore!. D-ul Calafat vorbeste vorbe. Cinism maxim.
Educatie: D-ul „infanticid & sodomie” primeste titlul DHC, acordat de UB (rector, un fost instructor de la Casa Pionierilor din Buftea)
Cultural: Lansare de carte prezidentiala („johanneala”).
No comment (n-am timp, ies sa-mi improspatez rezerva strategica de lamai si anti-vomitive pentru saptamana care incepe curand)

Mih

Sase luni de „punct si de la capat”

Avem in fruntea tarii, oficial, doua personaje politice: un prim-ministru si un presedinte. Si o situatie care pe alte coordonate, ale unei democratii sanatoase, in care vointa electoratului sa conteze, ar putea fi catalogata ca bizara: candidatul care a invins la prezidentiale cu un scor substantial este dominat (in presa se foloseste chiar termenul „santajat”) de invinsul sau. Intr-o tara normala, intr-un stat normal, intr-o democratie normala, cel care ar fi pierdut ar fi facut cativa pasi in spate in partidul pe care il reprezinta, sau/si din functia pe care o ocupa (cea de PM, in cazul de fata). Daca n-ar fi facut de bunavoie acesti pasi, oricum ar fi avut parte de o reactie dura din partea societatii, a presei si a opozantilor politici (si de ce nu, a castigatorului alegerilor, inclusiv) si probabil, ar fi cedat in cele din urma.

Romania este insa o tara „altfel”, tara democratiei „originale”. Zece ani de zile, fostul presedinte a luptat (mai mult singur, pentru ca nu s-au gasit multi sa-i stea alaturi, sa-si asume dificultatile si chiar primejdiile unei lupte extrem de grele si dure, sau macar sa-l sustina in aceasta lupta) cu un sistem extrem de puternic, corupt si pervers. Si a avut, in ciuda ticalosilor, dar si a lasilor, sau a unei mentalitati bolnave quasi-generalizate, multe realizari, multe victorii, aproape de neimaginat in contextul romanesc.

Ar fi fost vital pentru tara asta si pentru locuitorii ei (asa „naivi”, inconstienti si iresponsabili cum se dovedesc in mare majoritate) si mai ales pentru viitorul nostru, ca drumul deschis si batatorit, cu eforturi si sacrificii (la care am fi avut datoria sa ne gandim macar, cu responsabilitate si onestitate, daca sa punem
umarul nu ne-am prea invrednicit) sa fie CONTINUAT de noul „locatar” de la Cotroceni. Din pacate, noul presedinte, in asentimentul multora dintre votantii sai, unii de notorietate, a ales alta cale: „PUNCT si DE LA CAPAT”. Si a ales sa fie „UN PRESEDINTE ALTFEL”. Si de sase luni, ne tot demonstreaza ce inseamna asta.

In ce-l priveste pe marele sau „invins” (invins de fapt de electorat, fie acesta pro-Johannis, dar si, in mod hotarator, „anti-ponta”), isi vede de „treaba” in fruntea guvernului sau (si sub „protectia” unui parlament obedient), mai nestingherit ca oricand. Chintesenta a ticalosiei nesimtite si mincinoase, a coruptiei, a hotiei, a populismului de cea mai mizerabila speta si dispretului impertinent fata de Lege.

„Curajoasele” taceri ale actualului presedinte, declaratiile sale (degeaba si mai ales contrazise de) FAPTELE adunate de cand s-a instalat „mandru” la Cotroceni, se constituie „pas cu pas” in complicitati la un parcurs tot mai nefast pentru prezentul si viitorul Romaniei. Un „parcurs” care a inceput in 2012, a fost zadarnicit temporar si a fost reluat sub sintagma „lucrului bine facut” de toti intovarasitii pucisti de ieri si de azi.

Un bilant dupa primele sase luni ale mandatului lui Johannis, in articolul lui Laurentiu Mihu, care se incheie astfel:

„De ce crede preşedintele Iohannis că, făcând compromisuri uluitoare deja în primele şase luni de mandat, el însuşi s-ar pune la adăpost de pericolul de a deveni istorie?
De ce joacă politicianul care a câştigat detaşat alegerile din noiembrie numai şi numai după muzica-şantaj pe care i-o pune politicianul care le-a pierdut atât de
categoric?
Ceva nu se leagă.
Cu ce drept îşi ia libertatea de a avea această atitudine?”
/RL: „Cu ce drept a decretat Iohannis că e singur în faţa lui Ponta?” By Laurentiu Mihu

Mih