Buna ziua, Copac din padure!

De catva timp (cam mult), poposesc rar la Copac si doar pentru a vedea ce mai fac si ce mai spun cei cativa copaceni ramasi fideli blogului – Victor L, Theo, Judex, Old.

Nu am avut intentia sa si scriu vreun comentariu, cu atat mai putin, un text. Sa nu ma intrebati de ce, ca nu stiu sa va raspund. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea din…padure si cum ajunsa aici am vrut sa va salut, iata ca ne intalnim pe o pagina 9.

Nu-mi propun sa scriu ceva anume. E doar o intoarcere intr-un loc drag, unde am impartasit cu voi pareri, ingrijorari, sperante, timp de cativa ani.

Din pacate, intre timp lucrurile nu au mers spre mai bine si nici ziua de „maine” nu se anunta a face exceptie. Nici la noi, nici prin lume. Ba dimpotriva.

Cu acest gand plin de „optimism”, inchei scurtul meu text de salut. Poate ne vom revedea mai des de acum incolo.

 

Reclame

PROCESUL COMUNISMULUI

În așteptarea unui mare proces, cel al loviluției române din 1989, pentru care grămezi de procurori au făcut eforturi de nespus în constituirea dosarului că nu o mai pot lungi așa, cu «fă-te că lucrezi» până îi «arestează» Marele Procuror și Judecător pe toți principalii făptași și a trebuit să iasă cu ceva pe felie, rememorez un alt mare subiect de proces vânturat în urmă cu ani, până când cei interesați s-au plictisit.

…joi 14 decembrie  cu ceva ani în urmă, seara pe TVR1, in prim time – ora de maxima audienta, pentru nevorbitorii de romgleză.

…pe sticla, Liviu Mihaiu, arbitru intre doua gradene: una cu fosti detinuti politici, buimaciti de lumina reflectoarelor puse in ochi care le evocau momente de cosmar din trecut, cealalta plina cu aplaudacii corespunzatori si condimentata cu un fost demnitar al vechiului regim, poate cel mai putin chemat sa dea sama pentru relele de pe vremea sa.

Prinprejur, un soi de procuror prezidential, de felul lui român tismanean de import la mana a doua, ca la prima nu se mai punea, apoi cateva figuri istorice, pentru credibilizarea show-ului, ca altceva n-a fost…

Prost inceput pentru un lucru asa de serios! La fel ca si titulatura sub care a pornit: Procesul comunismului!

Denumirea corecta ar fi fost “Procesul regimului comunist”, mai corect “Procesul comunismului leninist”.

Puah!!! Prea lung pentru un act ce vizeaza ratingul, nicidecum ADEVARUL!

*

“Procesul comunismului” este o ineptie scremuta de mintea fostilor propagandisti ai lui Fane Academic, apostati trecuti in tabara ailalta.

Comunismul s-a nascut ca o idee, un proiect utopic de societate umana, cam tămpițel si rupt de realitate, dar cu o precumpanitoare componenta de egalitatarism, atat de atractiva pentru numerosii defavorizati ai societatii din vremea cand a aparut, acum un secol si jumatate.

Cum s-ar putea condamna o idée, o utopie frumoasa pe hartie, chiar daca fara schelet si carne pentru a fi viabila?!

I s-ar face mai degraba un serviciu, promotion nesperat si gratuit care ar duce la uitarea realitatii – aceea ca dupa o “dospire” de jumatate de secol a copt o hidosenie criminala, leninism – stalinismul.

Daca in Occidentul unde s-a nascut ideea, dezvoltarea economica si distribuirea bunastarii pe mai toata scara sociala le-a demonstrat patriarhilor comunismului, Marx si Engels, ca mai bine practicau literatura SF, in Orientul puternic polarizat – putini foarte bogati, multi foarte saraci si fara speranta – proiectul unei societati egalitare a prins cum nu se putea mai bine. Cativa lideri avizi de putere, seminaristi betivi si ratati, contestatari ai sistemului existent, au adaptat mesajul la nivelul de intelegere si asteptare al mujicului de rand cu mintea murata de samaogon (= rachiu de casa), inlaturand din corpusul lui inhibitiile care mai pastrau cat de cat respectul pentru viata, fie ea a detinatorilor de proprietate sau a oricarui altuia.

Revansa sangeroasa a saracimii impotriva celor avuti va capata deci justificare prin asa numita “dreptate revolutionara”.

Favorizati de slabirea autoritatii ce urmeaza unui razboi, noii lideri au preluat puterea in cel mai polarizat stat din zona europeana, imperiul rus, declansand macelul. Curand insa au inceput problemele provocate de lipsa unui proiect realist de societate. Asteptarilor celor multi, ademeniti de o himera, li s-a raspuns cu promisiuni de viitor. Celor mai insistenti li s-au luat grijile de pe cap, odata cu acesta de pe umeri. Ceilalti, patatii de sange, au acceptat vinovati situatia, legitimand astfel niste lideri, cu atat mai ascultati cu cat se dovedeau mai scelerati.

S-a intrat apoi in cercul vicios al terorii institutionalizate: pentru a stapani prin forta este necesar un anumit nivel de resurse alocate represiunii, retrase din circuitul general. Lipsa lor creaza un plus de nemultumire si revansa sociala, careia i se raspunde prin cresterea nivelului de teroare care, prin sporirea nivelului de resurse necesare retrase din circuitul social, determina un nivel superior de revansa, careia trebuie sa i se reaspunda  prin si mai multa teroare, s. a. m. d. pana cand asigurarea resurselor pentru sustinerea represiunii copleseste sistemul.

Din nefericire, ciclul a durat prea mult, interferand cu istorica prabusire de autoritate de la jumatatea deceniului cinci, odata cu terminarea celui de al doilea razboi mondial, de asta data in tari din jurul imperiului rosu si in care sistemul a fost exportat cu mai mult sau sau putin success, functie de nivelul de polarizare sociala existent. Criminalii latenti din aceste tari s-au trezit dintr-o data conducatori cu firman de la Moscova.

Istoria le-a mai oferit un nesperat bonus:  Occidentul a recunoscut drept partener in conducerea lumii pe fostul aliat din razboiul impotriva nemtilor si japonezilor iar acesta, printr-o manevra abila, (principiul coexistentei pasnice a doua sisteme politice diferite, mai simplu “fiecare se joaca cum vrea in curtea lui, numai sa nu dea foc cartierului!” ) a procurat un nesperat lustru de respectabilitate lui insusi si vasalilor sai. Destinele a trei sute de milioane de oameni au fost jucate in marele poker politic timp de doua generatii, pana cand adevarul a fost scos de istorie la suprafata – comunismul lui Lenin a fost o ratacire a omenirii pentru care nu exista cuvinte care sa-i descrie monstruozitatea.

Este cutremuratoare acceptarea de catre atatia oameni din lumea civilizata a minciunii unei societati condusa de proletariat (in esenta termenului, o parte a muncitorimii, cea care nu dispune decat de bratele sale, nu de un strop de avere, nici de inteligenta, doar de brate), in numele caruia vorbeste si ia decizii o minoritate care a ajuns la conducere prin “revolutie”.

In acest context de vinovatie generala e mult mai comod sa fie condamnata ideea, o himera care nicaieri nu s-a putut si nu se va putea  aplica in adevarata ei esenta, decat sa fie judecati si sa le fie stabilit gradul de vinovatie celor care, sub diverse forme, au profitat de pe urma prizei acestei idei la cei multi defavorizati. Si nu sunt deloc putini vinovații, asa ca-i pomenesc doar pe mari categorii:

  • conducatori politici, de la centru pana la ultima celula de partid;
  • administratori ai puterii, in toate domeniile, de la centru pana la ultima comunitate locala;
  • cei care au profesat represiunea politica in justitie, procuratura, siguranta statului, armata, politie(fosta militie), precum si colaboratorii acestora (enorma categorie, cuprinzand atat de multi ticalosi!);
  • cei care, prin metode nonviolente, au propagat si impus minciuna despre comunism ( ideologi, propagandisti, apologeti de toate soiurile si cu toate uneltele – condei, penel, dalta, etc.);
  • si cu voia d-voastra, ultimul pe lista, etern memento salvat miraculous mai deunăzi cu încă un stent cardiac…

 

Cam prea multi, mai bine condamnam comunismul!