Peștii albaștri

Un strop de înțelepciune orientală care n-ar strica de loc și pe meleagurile noastre la câte cadouri și pomeni otrăvite ni se oferă!

De mult, pe drumul ce venea din nemărginirile Asiei spre Damasc, exista o cetate străbătută de un râu curat ca un izvor. Numele cetății s-a pierdut de mult, dar faima râului cu apă bună care îi alina pe însetații ce băteau încoace și încolo drumul Damascului, a rămas în timp. Mai era un motiv anume pentru aceasta – în apele râului trăia un soi de pești de culoare albastră, ca cerul curat după ploaie, foarte buni la gust, o delicatesă. Un singur lucru îi oprea pe pofticioși să golească apele râului de peștii minunați: aceștia erau buni de mâncat doar o singură dată din an, în restul zilelor fiind o otravă neiertătoare pentru cei care îi gustau. Și ca să pună capac poveștii, acea zi nu putea fi prevăzută de nimeni, așa că râul își lua zilnic obolul din rândul pofticioșilor care își încercau norocul, cruțându-i doar pe cei din ziua norocoasă.

Spune povestea că într-o bună zi un călător ostenit de drumul lung se așeză pe margine, lângă poarta unui negustor bogat să-și tragă sufletul la umbră. Negustorul era acasă, plimbându-se agitat de colo-colo, asteptând ca bucătarul să termine cu pregătitul mesei. Tocmai ce primise de la un client o plasă cu pești albaștri și se gândea cum să facă să afle dacă sunt sau nu buni de mâncat, când ochii îi căzură asupra stăinului călător aciuat la poarta sa. Chemă iute un slujitor și porunci să pună pe un taler patru pești și să-i ducă sărmanului drept cadou din partea lui. Slujitorul făcu întocmai, dar până la poartă își opri și el doi pești «că-i ajung nemâncatului de afară doi pești». Omul primi cadoul cu mulțumiri, se trase la umbră și scoase din desaga de drum un coltuc de pâine, pregătindu-se să mănânce…

De la fereastră, negustorul îl privi preț de vreun ceas, apoi văzând că nu i se întâmplă nimic, se așeză pofticios la masă. Nu termină de mâncat, când în poartă îi bătu cineva. Își trimise slujitorul să vadă cine e și ce vrea.

Era călătorul care voia să știe dacă stăpânul casei era bine, sănătos.

– Ce te interesează pe tine dacă stăpânul meu e bine? Ori vrei și ceva băutură după peștii ăia, zise cu arțag slujitorul.

– Nu, mulțumesc, nu ma lasă obiceiurile mele, dar vreau să știu dacă pot mânca liniștit peștii pe care, în mărinimia sa, stăpânul tău mi i-a dăruit…

Nu esti invins daca te vei incapatana sa te tot ridici de fiecare data.

Domnia legii in societatea romaneasca inca se joaca de-a dezideratul.
Pare deocamdata destul de departe de ceea ce ar trebui sa fie.
Cel putin in mintea unor idealisti precum io.

Foarte adevarat, a existat o tentativa.
Dar nu toate tentativele au succes deplin. Asta spre exemplu s-a soldat cu un soldat. Destul de putin pentru un front atat de larg.
A facut el cat taraboi a putut face si a reusit sa sperie de-o parere fauna tinutului carpat. Piratul (ca despre el vorbesc, pentru cei care nu s-au prins) a crezut ca daca organele de cercetare reusesc sa adune probe, sa dovedeasca cu ele furaciunea, cele judiciare sa condamne in final distinsul furacios, job done. Gata.
Realitatea a aratat ca este ceva, dar nu prea ce se credea a fi.

Ca altoiul nu prinde 100% pe mar paduret.
Dincolo de un departament, cat o fi el de DNA, exista inca un DNA cromozomic al fiintei traitoare pe meleagul dac. Afurisit de capos la altoire.
Nici respectivul departament nu s-a dovedit a fi ideal, ce sa mai vorbim de celelalte componente din sistem. De la politistul cu chipiu de peruzea la gardianul cu baston de catifea.
Cativa dintre marii derbedei ai natiei si-au strepezit dantura muscand din umilinta condamnarii si si-au zgariat timpanele auzind zanganitul fiarelor de fier. Dar mai departe de efectul psihologic (de moment) restul e un plenar faliment.
Respectivii derbedei au fost la mititica pentru odihna, ingrasare si facut misto de masa de credului-bubuli.
Si-au ramas si cu toti banii.
Mai apoi au iesit de la hodina cand a vrut muschiul lor central, iar acum, dupa ce s-au curatat de pacate in fata natiunii nationale, purificati prin spalatoria justitiei, sunt mai curati decat ar fi putut fi vreodata prin orice alta smecherie. Pot sa recunoasca franc :”Da, ma saracule, am furat, asa e. Dar am platit pentru asta deja. Gata”. Ceea ce, sa recunoastem, nu ar fi putut s-o faca inainte de aventura respectiva.

Voiculescu e mai puternic acum pentru ca arata oricarui jude ca e invincibil. Chiar si condamnat tot in picioare cade. Iar justitia nu poate face alt decat sa-l condamne, prin urmare e complet impotenta in ceea ce-l priveste.
Ca si Relu-Tulburelu’ :
„…Relu Fenechiu a declarat, la ieşirea din Penitenciarul Vaslui, că judecătoarea Sofica Dumitraşcu l-a vizitat când el era în Penitenciarul Jilava şi i-a cerut iertare pentru că l-a condamnat.
„Mi-a făcut o vizită în detenţie la Jilava şi cerându-mi iertare. Este verificabil acest lucru, documentele sunt publice, cu siguranţă. Mi-a zis exact aşa <Relu, te rog iartă-mă, nu am avut ce face, doamna Stanciu ne-a spus zis că trebuie să fie o decizie luată în unanimitate….

Poate minte.
Dar eu inclin sa-l cred.
Am impresia ca justitiarii romani mai degraba tind sa linga ceva talpi decat sa se mai joace de-a incoruptibilii.
Au si ei copii, nepoti, o viata de trait.
Ca ce chestie sa si-o sacrifice pe altarul unei ideologii straine natiei ?
Pentru ca aparent marea masa a romanilor se revolta pentru ca aia fura si au banet. In realitate fiecare individ luat in parte se revolta pentru ca nu este EL cel care poate pune laba pe gologani.
Notiunea de dreptate e la fel de dreapta ca filetul de 16.

Probabil cele doua mandate ale piratului vor marca un moment istoric important. Evident, peste perioada de timp strict necesara spalarii stratului gros de manipulare ce sufoca acum creierii osteniti de-atata hodina.
Nu stiu cand si daca va mai fi o noua tentativa de gen.
Cu o asemenea atitudine generalizata de acceptare a hotiei la toate nivele pare destul de greu de crezut.

Dar sa fim drepti.
Inainte ca nabadaiosul Basescu sa faca nebunia asta, situatia era si mai putin incurajatoare. Si totusi….. s-a intamplat.

Pentru ca a spart gheata, piratul va fi probabil urmarit pana la ultima suflare. Crucificat macar ideologic si moral cu mesajul „Cine o face ca el, ca el o sa pateasca !”.
Asta insa nu mai poate schimba cu nimic nici macar un minut din tot ceea ce deja s-a petrecut.

Mai apare oare inca unul dotat cu cele necesare sa dea piept cu pieptul robust al hotiei ?
De ce nu ?
Acum macar exista un precedent.

Asa ca sa nu dezarmam complet, sa ne asezam temeinic la meciul decisiv pentru calificari, in care ai nostri sunt in coada clasamentului, dincolo de jumatatea reprizei secunde, condusi cu 16-3, si sa incurajam vartos : „Hai baieti cu egalareaaa !”

Viq.