Daily Archives: noiembrie 4, 2011

Tragi-comedia grecească și apărătorii din oficiu ai premierului Papandreou

Ziua de ieri a arătat că o țară poate fi adusă la faliment prin iresponsabilitatea unei clase politice. Cine a urmărit spectacolul jenant al politicienilor greci a putut să facă paralele nu tocmai favorabile între debandada care domnește în parlamentul grec și lașitatea parlamentarilor români care prefera să fugă decât să-și asume răspunderea votului asupra unor legi.

Dar să ne oprim întâi asupra celor petrecute ieri la Atena unde încă de dimineață devenise evident că cacealmaua încercată de premierul Papandreu nu a reușit. Înfuriați că au aruncat sute de milioane de euro într-o gaură fără fund, liderii europeni i-au spus premierului grec verde în față că dacă ține morțiș să organizeze un referendum pe marginea pachetului de întrajutorare convenit nu mai departe de săptămâna trecută, apartenența Greciei la moneda unică este ca și terminată. O zi întreagă toată lumea a putut urmări cum clasa politică s-a dat în stambă discutând pe tema „Uite referendumul/Nu e referendumul” și a guvernului de uniune națională. Și dacă premierul grec a bătut în cele din urmă în retragere și a lăsat să se înțeleagă că a renunțat la ideea referendumului din moment ce opoziția va sprijini noile măsuri de austeritate, opoziția care este formată acum nu doar din parlamentarii „Noii Democrații” cere în continuare demisia lui Papandreu și organizarea de alegeri anticipate. Fără asistența financiară a UE, Grecia intră în faliment în cel mult două luni și nu este sigur că va reuși să-și stabilizeze economia în viitorul cât de cât previzibil. Înclin să cred că acei lideri europeni care sperau că criza grecească să își găsească un sfârșit cât de cât ordonat, și care să salveze moneda unică, trebuie să recunoască acum că tragedia greacă mai are încă multe episoade și că la finalul ei întreaga Europa va arăta în mod diferit. Mă număr printre cei care cred că indiferent ce se va întâmpla la Atena în următoarele zile și săptămâni, Grecia nu mai poate rămâne în zona euro, așa cum nici UE nu mai poate arunca la nesfârșit banii contribuabililor în speranța că grecii își vor revizui comportamentul. Nu există nici o garanție că noul guvern grec, de uniune națională sau indiferent din partea cărui partid, nu va continua jocul duplicitar al actualului premier. Situația prezentă a Greciei este rezultatul unei politici iresponsabile, care a încurajat ideea unei bunăstări false și a ocrotit afacerile afiliate politic, dusă de mai bine de două decenii atât de socialiștii familiei Papandreu cât și de consorțiul familialo-politic reprezentat de Nea Demokratia.

Desfășurarea evenimentelor de ieri de la Atena ar fi trebuit să dea de gândit politicienilor autohtoni. Firește că acest lucru nu s-a întâmplat. UNPR a fost preocupat să își prezinte noua achiziție, pe fugitul de la PC, primarul sectorului 4, Cristian Popescu, cunoscut sub numele de Piedone. Valeriu Stoica s-a războit inutil cu „Albă cu Zăpada” iar Victor Ponta a ținut să-și manifeste pe blogul personal sprijinul pentru premierul Papandreu. Și după ce se umple de ridicol cu osanalele la adresa liderului PASOK (caracterizat ca fiind „personaj extrem de echilibrat, charismatic „), președintele PSD se declară și un partizan al referendumului propus de acesta pe tema respectării condițiilor de salvare financiară. „Numai un dictator sau un iresponsabil patologic (cum este cazul României) își asumă decizii fundamentale pentru țara sa împotriva voinței propriului popor – țările democratice au o consultare publică măcar la nivelul reprezentanților legitimi ai poporului – Parlamentul; dar referendumul oferă o legitimitate net superioară oricărei decizii luate în cadrul unei instituții formale. Îi invidiez pe greci că au în sfârșit un lider care ține cont de părerea lor„, susține Victor Ponta. Domnul Ponta este în eroare, Traian Băsescu, căci la el face referire liderul USL atunci când vorbește despre „un iresponsabil patologic”, este cel care a cerut poporului să se pronunțe asupra modificării Constituției și opoziția, în frunte cu domnia sa, refuză discutarea acestor propuneri legitimate în mod direct de către electorat pe motivul că actualul Parlament nu ar fi reprezentativ. „Papandreou a avut formidabilul curaj de a merge împotriva curentului marii finanțe, a băncilor care au făcut miliarde profit pe spinarea oamenilor, a marilor moguli cu bonusuri de milioane pentru catastrofele produse și a liderilor politici care preferă să treacă în sarcina tuturor oamenilor obișnuiți datoriile făcute de speculanți iresponsabili (care sigur nu își pierd nici vilele de lux, nici Jeturile private, nici yachturile de pe Riviera sau apartamentele amantelor)”, a continuat în stil tovărășesco-stalinist Victor Ponta. Deși în locul domniei sale nu aș fi vorbit de yahturi de lux, amante și moguli și nici nu aș fi făcut cu ou și oțet nici liderii europeni, nici pe reprezentanții FMI și nici bancheri. Astfel de cuvinte din partea unui lider de partid care se viseaza premier îl descalifică din punct de vedere politic și arată că în cazul nefericit în care PSD va ajunge la guvernare, Victor Ponta se gândește să urmeze exemplul socialiștilor greci și să încearce să păcălească cumva contribuabilul european să plătească pomenile sociale pe care le visează Ion Iliescu &comp.

Și în timp ce Victor Ponta bătea câmpii pe blogul personal (și sunt sigură că aceste cuvinte îi aparțin pentru că nu cred că un pr-ist cât de cât dezghețat ar fi putut să scrie astfel de prăpăstii), „iresponsabilul patologic”, aka președintele în funcție Traian Băsescu a făcut ieri o declarație pe care cel care se visează premier, respectiv Victor Ponta, ar fi trebuit să o urmăreasca cu mare atenție și să ia și notițe. Concret, Traian Băsescu a precizat că a primit o scrisoare din partea Comisiei Europene (guvernul UE pentru cei care încă nu au aflat acest lucru), prin care este anunțat că comisia nu va mai finanța un proiect privind construcția unui tronson de autostradă pentru că câștigătorul licitației a fost stabilit printr-o decizie judecătorească și nu ca urmare a unei licitații. Cu alte cuvinte președintele a atras atenția asupra unei situații care riscă să scape de sub control, și anume că republica judecătorilor pune în pericol nu doar cofinanțările europene dar inclusiv suveranitatea națională.
Iată o temă la care clasa politică românească ar trebui să se gândească cu extrem de multă atenție.

Clemy

Publicitate