La o zi după ce a fost exclus din PSD, Mircea Geoană a fost și revocat din funcția de președinte al Senatului. Nimic surprinzător aici. PSD își continuă propriul război civil care devine pe zi ce trece mai interesant.
Rănit grav în lupta din interiorul PSD, Mircea Geoană, își pregătește retragerea către fieful electoral din Dăbuleni, nu înainte de a anunța că va aștepta să vadă dacă va fi încurajat în Oltenia pentru a se implica într-un nou proiect public. Dar înainte de a se întâlni cu liderii olteni, Mircea Geoană a făcut ieri turul televiziunilor unde nu a uitat să spună că a contestat la Curtea Constituțională decizia de revocare din funcția de președinte al Senatului, și a mai aruncat o săgeată otrăvită către Ion Iliescu despre care a afirmat că „Nu mă interesează domnul Iliescu, pentru mine domnul Iliescu este un subiect închis în catafalc și dus în altă aripă a istoriei„. Și același Mircea Geoană a aruncat apoi ideea „trădării” înapoi în curtea PSD, referindu-se la manevra politică a revocării sale din funcție: „Le-am spus din prima clipă că este un risc imens pentru partid. Trebuie făcut urgent un Congres al PSD ca să vedem de unde până unde cineva are dreptul să îi pună pe tavă lui Băsescu singura funcție deținută de PSD„. După astfel de afirmații nici nu este de mirare că bătrânului Ion Iliescu i s-a făcut rău (de la inimă, de la fiere nici nu mai contează) și a trebuit să se interneze de urgență.
Fotoliul lăsat liber de Mircea Geoana a început să fie licitat ca la tarabă. PSD a încercat ieri să atragă UDMR-ul de partea opoziției lăsând să se înțeleagă că ar putea susține o candidatură a unui lider al UDMR la conducerea Senatului. Este oarecum amuzant să vezi cum PSD s-a străduit să piardă unica funcție importantă pe care o deținea pentru ca acum să încerce negocieri cu uniunea maghiarilor. Cred însă că PSD-ul (PNL-ul nu contează aici decât marginal și pentru a face să funcționeze mașina de vot a opoziției) urmărește cu totul alte scopuri. În primul rând vrea să vadă dacă poate să determine UDMR-ul să trădeze coaliția guvernamentală atât în vederea acțiunii de suspendare a președintelui Băsescu (care nu are nici o șansă și nu îi văd pe liderii maghiari făcând aceeași greșeală ca în 2007 când au susținut tentativa eșuată de demitere a președintelui), dar mai ales pentru a testa apele în vederea cooptării aceleiași uniuni într-o formulă guvernamentală anul viitor. Această grabă cu care liderii PSD s-au și repezit să încerce atragerea UDMR-ului în propria orbită confirmă indirect faptul că USL a scăzut electoral, ca șansele de a câștiga peste 50% din voturi sunt cvasinule, și că pentru a spera măcar că va putea încerca să-i forțeze mâna președintelui își căuta aliați de acum.
Și dacă UDMR se gândește la posibilitatea de a cere în coaliție președenția Senatului, și PSD încearcă să promită sprijinul Uniunii pentru această mișcare din motivele invocate mai sus, nici UNPR (care are mai mulți parlamentari și care s-a comportat mult mai leal față de PDL și președintele Băsescu decât UDMR), nu înțelege să renunțe din start la ideea de a da pe noul președinte al Senatului.
Coaliția guvernamentală urmează deci să se întâlnească și să decidă dacă fiecare formațiune componentă va susține un candidat (caz în care UDMR ar putea câștiga datorită sprijinului USL) sau dacă se prezintă cu un candidat comun care să se opună celui pe care îl va nominaliza USL-ul. Nu am încredere în capacitatea PDL de a face față pretențiilor UDMR și cred deci că democrat-liberalii vor alege soluția cea mai nefericită, și anume de a lăsa ca fiecare formațiune componentă să își desemneze propriul candidat.
Este cert că această decizie nu va avea loc mâine, și că până coaliția se va reuni pentru a decide ce cale va urma, este posibil ca rândurile susținătorilor lui Mircea Geoană în Parlament și în teritoriu să se înmulțească.
PDL va trebui să găsească un răspuns în curând la o problemă care ar putea să devină și mai serioasă dacă democrat liberalii nu reușesc să înțeleagă care sunt mizele jocului. Lipsa de reacție a PDL care este încremenit în inacțiune, și nu reușește să profite de degringolada care macină PSD-ul, este un semn clar că Traian Băsescu și-a luat mâna de pe partid. Așa încât dacă opoziția și-a închipuit că președintele se va face luntre și punte ca să își ajute foștii colegi, și astfel să găsească un motiv cât de cât plauzibil pentru o nouă tentativă de suspendare, atunci au calculat greșit. Traian Băsescu nu va mișca un deget pentru a a ajuta PDL-ul să își instaleze propriul om la președenția Senatului.
Dacă Traian Băsescu își va ține o promisiune, atunci aceea va viza USL-ul, pe care președintele nu îl va lăsa să preia frâiele guvernării după alegerile viitoare. Cu largul concurs al Uniunii Europene care a dovedit în cazul Greciei și Italiei că poate impune schimbarea unui guvern care nu înțelege dimensiunile problemelor economice europene.
Clemy
Copacul din pădure 