Victor Ponta a descoperit criza europeană

Angela Merkel și Nicholas Sarkozy au decis ieri la Paris să propună o serie de modificări ale tratatelor UE, modificări menite să pună capăt crizei monedei unice și a datoriilor suverane ale țărilor membre.

Printre propunerile pe care cuplul franco-german le va înainta președintelui Consiliului European, Herman von Rompoy, și apoi liderilor europeni ce se vor reuni vineri se numără sancționarea automată a statelor zonei euro care vor depăși deficitul bugetar de 3%. Cum vor arăta aceste sancțiuni nu este încă clar. Presa franceză a acordat ieri spații ample acestei reuniuni la vârf. Are cuvântul influentul le Figaro care a dat mai multe detalii privind aceste propuneri. O altă idee dezvăluită ieri a fost aceea a instituirii unei reguli de aur prin care Curtea de Justiție Europeană va putea verifica dacă mecanismele financiare ale țărilor membre respectă angajamentele pe care unul dintre state și le-a luat. Dar atribuțiile Curtii se vor opri la verificări pentru că nici Angela Merkel, nici Nicholas Sarkozy nu au avut curajul să facă un pas suplimentar și astfel Curtea nu va putea să invalideze un buget național ceea ce este în conformitate „cu respectarea suveranității naționale” s-a grăbit să adauge Nicholas Sarkozy. Și același președinte francez a adăugat că consiliile europene ale șefilor de stat se vor ține în fiecare lună atâta timp cât va dura criza.

În aceeași zi în care Franța și Germania puneau la cale viitorul Europei, Victor Ponta s-a întrebat ieri cu ce mandat se duce președintele Băsescu la acest consiliu. „Este un Consiliu European important pentru toată Uniunea Europeană, este vorba despre schimbarea tratatelor privind UE, despre viitorul ţărilor care sunt în zona euro şi a celor care sunt în afara zonei euro. Traian Băsescu este singurul şef de stat care participă la acest Consiliu fără primul ministru şi fără a avea niciun fel de mandat public pentru a vota în numele României„, s-a oțărât președintele PSD la șeful statului. Mai întâi nu cred că la Consiliul de la sfârșitul săptămânii se va vota ceva. Cât privește mandatul, Traian Băsescu este mandatat să reprezinte România de Constituție și de votul popular primit în urmă cu doi ani când a fost reales în funcție.
Potrivit art. 80 din Constituție „Preşedintele României reprezintă statul român” iar potrivit art. 91 „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege„. Așa că pe înțelesul domnului Ponta, președintele nu trebuie să ceară voie nimănui să reprezinte România pe plan internațional iar orice tratat este supus apoi votului parlamentului unde opoziția își poate spune părerea.

Este de mirare însă că Victor Ponta a descoperit brusc situația financiară în care se află Europa. Dar nu același Victor Ponta a refuzat nu demult invitația președintelui Băsescu la consultări privind un precedent Consiliu European? Atunci nu s-au discutat oare lucruri importante? Criza euro nu a apărut ieri dimineață. Supărarea domnului Ponta a fost probabil creată de faptul că UE intenționează să impună strictețe în privința deficitului bugetar, măsură pentru care militează și președintele în funcție dar care a fost luată în derâdere de opoziție.

Scriam nu cum mult timp în urmă că România va avea de luat decizii dificile și regretam că opoziția preferă să facă jocuri de glezne în loc să înțeleagă ce se întâmplă în Europa. Aderarea României la moneda unică în noua ei formă va trebui chibzuită și va fi necesar un acord între toate forțele politice românești pentru aceasta. În epoca de austeritate fiscală ce se abate asupra Europei risipa bugetară nu își mai are locul. Opoziția română a preferat însă să bată câmpii în ultimul an și jumătate, să isterizeze populația și să se țină de promisiuni electorale fără nici un fel de acoperire în realitate. Iar acum, când perspectiva de a adopta modelul grecesc, adică de a beneficia de subvențiile europene fără nici un fel de respect pentru tratatele semnate, începe să devină o imposibilitate, opoziția conștientizează brusc că ne aflăm într-o situație delicată și cere dezbateri pe marginea subiectului.

Și ce dovadă mai mare de iresponsabilitate și de lipsă de înțelegere a consecințelor decât votul dat în comisia de buget a Camerei Deputaților unde USL și UDMR și-au dat mâna pentru a masacra bugetul ANI, o măsură în contradicție cu angajamentele României legate de intrarea în Schengen ?

Clemy

65 responses to “Victor Ponta a descoperit criza europeană

  1. Bună dimineața! 🙂

    La mulți ani celor care poartă numele Sfântului Nicolae! 😀

    Nici în visele lor cele mai bune nu visau pedeliștii o astfel de opoziție, condusă de două capete de lemn, sunând a gol!
    La asa opozanți le trebuia, în compensație, niste loaze aliate, „ude mereu” de frica testului de integritate! 😉

    Pentru România, ieșirea din politică a lui T Basescu în perioada post-Cotroceni va fi o mare problemă.
    Așa lideri-alternativă ce oferă opoziția, mai bine la alții…
    Nici în livada de portocali nu găsești ceva mai de doamne ajută,
    poate noutătile care să depășească, în timpul rămas, nivelul firului ierbii!

    OFF: Viq, a poposit ceva de la mine în „scorbura” Copacului?!

  2. ‘Neata !

    Vin sarbatorile.
    E timpul msa ne jucam jocuri 🙄
    De societate si de ras.
    Ca avem una de asa natura 👿

    Azi ne jucam „Ponta Prostu” ! 🙄 🙄 🙄

    Se ia un pachet cu carti cu capu’ prostului pe ele.
    Se impart in cantitati nule egale la toata lumea jucatoare.
    Ne uitam fiecare la cartile care le are… 🙄
    Ne radem 😀 😀 😀 😀 😀
    Se repeta operatiunea pana .dam in bolanzala, ne dor falcile si ne ia foamea.
    La momentul respectiv, ne ridicam electoral in picioare si recitam cu glas tare in gandul nostru : „Hai copii la joc/Cartile pe foc”.
    Se pun pe foc cartile spre a’si da sfarsitul in folosul incalzirii globale pe timp de iarna, dat fiind singurul lucru mecano/chimic benefic pentru umanitate pe care ele il pot face.
    Pachetul se pastreaza.

  3. Old

    N’am gasit nimic in tomberon.
    Acolo e numa Radu.
    Se joca „n’are varf” cu el insusi.
    Pe el il las in pace.
    Nu’l mai deranjez ca alta data.

  4. Servus 🙂
    La multi ani sarbatoritilor zilei de azi, oricat ar fi de departe ne sunt aproape 🙂 .
    La subiect : nu credeam ca indivizi atat de prosti pot junge sa influenteze mersul unei tari.
    Adrian Nastase poate fi mandru, a reusit sa-si nasca urmasul pe care il merita (fara interpretari pe din’darapt 😀 , va rog).
    Ma bucur ca macar geografia este de partea mea, ma despart de ei niste munti.
    Oricum, lucrurile evolueaza, mai incet decat vrem, cu denivelari, dar progresam, sunt sigur.

  5. Viq, salut!

    Nu la tomberon, la gmail!

  6. @Viq,

    Ce să mai pierdem vremea, nu sărim mai bine direct la „încălzire”?!
    Câștigăm timp + nu ne mai facem nici nervi la cap. 😀

    @Gino, salut! 🙂

    Eu n-aș dormi liniștit, prostia n-are frontiere și poate trece și munții!

    OFF: Doamne, cum n-am eu o baghetă magică să fac din ploaia urâtă de afară o ninsoare festivă ca cea de aici…

  7. La tema.
    Mie mi se pare ca marea gaselnita a cuplului exhibitionist Merkozy e mai degraba joc de glezne la teatrul pe butoaie.
    Fara reguli concrete „vom intari…slabiciunile”… „vom fi mai fermi”… si alte declaratii sforaitoare de gen sunt fix nimic.
    Si pana acum statele care aveau probleme cu deficitul erau „automat” „sanctionate”
    Politic. Declarativ. „Bai, nu e bine ce faceti, ‘reati ai dracu’ de golani”
    Dar faptic/economic li se dadeau carute cu bani. Mai dihai decat la cele ce’si tineau bugetul cu calus la botic. Iar mi’amintesc de greci si ma apuca…..

    Asa ca pana cand nu stabilesc clar masuri cu subiect si predicat, e vorbareala.

    Ai deficit X,x nu ai drept decat la jumatate din fondul normal de accesat.

    Ai Y,yy atunci nu pupi nik.

    Ai ZZZ,zxyzzxy mars la coltul pisicii, in carantina, bugetul se face la Brucksell, supravegherea actiunilor guvernului de „Comisia International/Europeana pentru protectia impotriva tampitilor”, finantele numarate de numaratorul cu bile al SUE.

    SUE sa porneasca ACUM de la zero absolut, in maniera transanta, clara, deschisa.
    Astea’s regulile si se bat in cuie pe o perioada determinata, sa zicem de 5/10 ani.
    Cine vrea sa fie in SUE face frumusel referendum,. le spune la oamenii poporului : „Bai !, treaba’i creata : bagi bumbac si iese ata”
    Poporenii se exprima si gata.

    Cine vrea sa intre pune CVu’ si merge la interviu, cine a intrat si vrea sa iasa, face cerere si e concediat acasa la finele „mandatului” ala de 5/10 ani.

    Toata lumea fericita. Si cu lacrimi pe obraz.
    Si la rau si la necaz 👿 😀

  8. Old,
    nu fac nimic durabil, pacat ca trebuie sa-i suportam dar totdeauna imi spun ca un numar semnificativ de persoane au pus stampila pe numele lor.

  9. Old

    🙄
    Aa !
    Vedem !

  10. Viq,
    nu sunt de acord cu nicio masura impusa, trebuie sa vedem cu ochii nostri ca avem nevoie de deficit mic, ca plus valoarea vine din munca adaugata nu din schimb valutar, speculatii pe Sibex(„produse” derivate) si alte fleacuri din astea.
    Nu contest unele masuri dar amestecul Bruxelles-ului, de exemplu, mi se pare inacceptabil.
    Pe euro poate sa-l ia gaia, ma descurcam foarte bine cu leul si marca.

  11. Old

    In afara de 134 de mesaje ce se cer cernute nu am nik in mail 😦
    Oricum, in ultimile 3 zile nu vad mesaj de la tine.
    Vorbesc de casuta pe gmail.
    Pe yahoo mi’e si frica sa intru ca ma mananca carcalacii…. 🙄
    Acolo imi trebuie timp sa fac curatenie !

  12. Gino

    Nici vorba de asa ceva.
    Se stabilesc niste reguli obligatorii pentru cine vrea sa fie membru.
    Nu te obliga nimeni sa te bagi.
    Nu’ti place, stai cuminte acas, pe coada ta.
    Atata vreme cat ai alte optiuni rezonabile nu putem vorbi de impunere.

    Poate cand am putin timp sa’ti povestesc despre o „Banca/CAR” in care am fost implicat cu ani in urma si care a functionat foarte bine ani de zile. Practic pana am plecat. Nu stiu mai departe.

  13. Viq,

    Nu pierde vremea cu yahoo, pe gmail îl trimisesem, da’ de pe yahoo-ul meu. Or fi probleme de preluare intre aplicații…
    Am și eu gmail, da’ biiine conservat! 🙂

  14. Viq,
    mai vedem, deocamdata aud numai ce vor Germania si Franta si cum se sterg la nas grecii, italienii si spaniolii (si ungurii, dar pe care nu-i prea doare, cum vad) dar sunt curios ce zic cehii, slovacii, slovenii, balticii, polonezii, eu nu-i vad cu caciula in mana la bruxel. Si olandezii si nordicii sunt cam tacuti, pe unde nu a prea dat rezultate referendumul cu aderarea si tratatul de la Lisabona.
    Eu vad niste posibilitati de regionalizare cu totul altfel decat alea cu doua viteze pe care le tot vand Merkel si Sarko.

  15. Servus Gino !
    Poti sa fii mai concret cu posibilitatile de regionalizare ? Mie imi e frica ca tinta principala e salvarea celor 17, iar restul, daca da Dumnezeu ,cu atat mai bine, daca nu, nu, asta e 😦

  16. Va recomand calduros articolul dar, mai ales autorul ,ale carui opinii le gasiti pe cursdeguvernare.Se poate vedea ce inseamna cu editorialist de maxima calitate (foarte agreat, printre altii, si de Theophyle ) :
    http://cursdeguvernare.ro/agenda-lor-si-agenda-ta-trei-comentarii-intr-unul-singur.html

  17. Din punctul de vedere al interesului USL, Ponta a procedat foarte bine. Oare EuroBăse procedează bine din punctul de vedere al intereresului național, impunând măsuri de austeritate în interesul unei monede străine ? Iată, „aliatul” său, Merkel, l-a dat de gol.

    „Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți !” (Nicolae Iorga)

  18. FuriousWordPressRipper

    Ma scuzati ca sunt off-topic, dar nu ma pot abtine. Alba ca Zapada ar „rosi” daca ar citi articolul de mai jos. Ajutati-ma si pe mine sa inteleg, pentru ca initial am crezut ca este o intoxicatie.
    http://www.inpolitics.ro/miscare-soc-lazaroiu-director-general-al-televiziunii-dinozarului-bondrea-art65575.aspx#

  19. fw,
    sunt sigur ca intelegi, ti-e greu numai sa accepti, ceea ce este altceva.

  20. FuriousWordPressRipper

    Pai, Gino, stai putin! Nu ma lua asa repede. Tu mai intelegi ceva? Cel care, pana mai ieri, trecea drept varful de lance al dreptei, omul presedintelui, Liderul de necontestat al unei miscari de renastere a moralitatii in politica romaneasca, Alba ca Zapada se arunca in bratele sefului celui mai rosu bastion al comunistilor. Wtf?

  21. Cine-i în fond, Lăzăroiu ? Un nimeni, n-a reprezentat niciodată nimic, un panglicar, un personaj fabricat de media. Răsărit pe filiera Soros, pentru care a lucrat în anii ’90.

  22. Servus Loda, nu intru in detalii pentru ca nu vreau sa deschid o discutie paralela pe o impresie a mea.
    Nu vreau totusi sa scapam din vedere lucrurile simple, adica datoria cea mai mare trebuie restituita bancilor germane si franceze, tot ce propun cei doi converge aici pana la urma.

  23. Acolo a cunoscut-o și pe nevastă-sa, de care a divorțat ulterior, tot o activistă Soros.

  24. O fi simţit ceva Băsescu când l-a „demisionat”din postul de consilier! În plus, se explică de ce nu l-a făcut ministru…

  25. Mă refer la Lăzăroiu, bineînţeles!

  26. fw,
    oamenii au tendinta sa idealizeze persoanele, imi aduc aminte de entuziasmul generat de Teo Trandafir. Si mai sunt dar nu spun pentru c sunt sigur ca sunt persoane care inca ii iubesc 😀 .

  27. FuriousWordPressRipper

    Gino, nu sunt din categoria celor care isi fac idoli, dar, chiar si asa, aceasta miscare este atat de naucitoare incat inca mai astept sa o infirme cineva. Eventual Bleen.

  28. Cred ca este la tema, un alt punct de vedere ;sper sa nu-l suspectati pe autor ca ar fi de stanga :
    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cand-gura-lui-ponta-adevar-graieste-70761.html

  29. ARTICOLUL 91
    (1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

  30. Gino :
    Nu e commentul meu, trimitei-l lui Fumurescu 😉

  31. Eu nu gandesc cu capul lui Fumurescu si nici nu il suspectez de nimic, poate de prostie de acum incolo.
    Sa-i trimit eu ceva este un semn de atentie pe care poate doar sa si-l doreasca sau nu, mi-e egal.

  32. FuriousWordPressRipper

    Loda, acneicul nu se mai face bine, iar daca ceea ce tie ti s-a parut a fi un semn de luciditate din partea lui Victoras este impartasit si de Fumurescu, ei bine, Idiotul nu se dezminte si va taie cheful din radacina. Pentru ca, vezi tu, inteligenta este o calitate care se manifesta intr-un mod aproape permanent si nu accidental, ca in cazul acneicului. Iata si exemplul:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-10871032-victor-ponta-usl-incerca-stranga-5-2-milioane-semnaturi-pentru-suspendarea-presedintelui-traian-basescu.htm
    Idiotul ori nu cunoaste legile, ori doreste sa le incalce, ori vrea sa va prosteasca pe astia care mai si ganditi inainte sa puneti stampila. Sau poate ca nu, dar sunteti tentati sa va lasati aburiti de vaporii emanati de ura de clasa.

  33. Bonjour dragi convivi, astazi m-am eliberat ceva mai repede. Foarte buna analiza lui Clemy. Aici, insa, este greu sa anticipam ce se va intampla. Implicatiile sunt mari. Nu cred ca se va putea renunta, cel putin deocamdata, la moneda euro. Consecintele ar fi devastatoare, inclusiv in plan global. In rest, despre Che Gargara, sa-l citez cu placere pe Sare’n Ochi, ramane acelasi obraznic, un individ tupeist, care, pretinde el, este politician… si poate sa spuna orice; la fel ca Dan Sova (care pretinde ca dosarul lui Nastase e politic).
    P.S. In ultimele doua zile, am incercat port un cu dialog, cat de cat coerent, cu Raducu. Rezultatele sunt vizibile. Tactica Raducului este alternata acum de Lo(a)da, care, in stilu-i caracteristic, incearca sa redirectioneze cursul discutiilor, macar se straduieste sa o faca, spre alte teme. De… nu degeaba ii de stanga; nu stiu daca si intelectual, dar ca practiciana e zeloasa. Mie, uneia, imi pare rau ca Ilici Iliescu, in turneele sale prin nord-vestul Romaniei, n-a descoperit-o decat pe Corina Cretu. La barfe, intrigi, diversiuni etc, Lo(a)da este sigur mai talentata. Ce sa spun, nu Copacul din Padute, ci Ilici, PSD si, mai nou, USLA sunt in pierdere. Noi, in schimb, avem placerea de a-i „savura” prezenta (u)slinoasa aproape zilnic. Dar, asta-i democratia. La fel ca Raducu, Lo(a)da apartine acestei societati.

  34. Buna !
    I’m back :evil :

    Gino
    Alin e o comite mai demult. Acum numa’ isi dezvolta abilitatile.
    A cochetat cu altoiul unui lastar capitalist pe batranul trunchi comunist, doar/doar o produce economia si la noi sa luam pomana ca americanii sau britanicii, de zici ca a primit transfuzie de la Iliescu.
    Omul e de stanga.
    Daca s’ar manifesta ca atare pe cat de mult il doare, nu l’ar mai ceti cine vrea el.

  35. Sa se renunte la euro?
    Cum se platesc salariile, la ce paritati (mai multe, de l o tara la alta)? Contracte, datorii la banci? Oamenii au economii in euro, ce valoare o sa aiba? Daca raman doar tarile de „mare viteza” la euro cum ramane cu masa de euro din afara lor? Nu merge chiar asa usor.

  36. @all @viq (aferim!) Problema e simpla: sau mergem cu clasa I-a si atunci platim bilet de clasa I-a si ne SUPUNEM regulilor de la clasa I-a (traiasca si schita lui nenea Iancu!) ori la clasa II-a DACA VA MAI EXISTA aceasta clasa. Aud ca de ieri si Austria a aderat la conceptul Merkozy. Nu cred ca Benelux va sta deoparte, iar ce FACE Mario Monti merge in aceeasi directie. Asa ca alegerea (dar Lolek si mai ales Bolek nu inteleg asta) e simpla ori in UE ori afara. N-au decat sa supuna alegerea aceasta parlamentului! NB. E limpede pt.mine -de la semnarea pactului europlus- ca epoca POMANAGELII pompos numita „asistenta sociala/ stat asistential” s-a TERMINAT si cu asta „fundamentul doctrinar” al USL dispare.

  37. Fury, servus :
    Ei ,si tu acum ! 🙂 Lasa homo-ul (pe Ponta) sa-si dezvolte obsesia ! Pana la urma sau o-ncurca (adica il va schimba partidul) sau se va face bine, din doua una ! Oricum ,,voua” (nu stiu cui,,voua” dar daca tu vorbesti la plural, ma aliniez si eu 😉 ) ar trebui sa va convina ,nu ? Sa nu vii si tu cu textul ca ,,vai, ce rau ne pare ca nu avem un lider al opozitie mult mai puternic” LOl .

  38. buna seara prieteni 🙂 pentru ca o sa lipsesc o vreme….pana cind ne revedem….urez tuturor copacenilor Sarbatori Fericite cu Sanatate si Bucurie alaturi de cei dragi 🙂 o sa-mi lipsiti 🙂

  39. Gino :
    In nici un caz nu cred ca se va renunta la euro, nici nu s-a pus problema !

  40. Furios

    Daca este adevarat, e o lovitura grea pentru proiectele noi de dreapta.
    Brusc in extrema ailalta !
    Asta pune automat sub semnul intrebarii onestitatea atitudinii si corectitudinea imaginii celorlalti „reformisti” inclusiv nenascuta Noua.

  41. La Multi Ani ! tuturor celor care purtati numele de Nicolae 🙂

  42. Sarbatori fericite Emily 🙂 .

  43. Viq,
    o lovitura grea ar putea fi pentru Madame Blogary 😀 dar ce proiecte se prabusesc in lipsa lui Lazaroiu? Au disparut altii mai intepeniti si nu s-a simtit.

  44. Cinic

    Cam asta’i mersul.
    Daca vezi cat de convergente sunt parerile lui Milliband cu ale lui Cameron in subiectul asta, iti dai seama imediat ca dixstractia s’a terminat.
    Ori omenirea intra in noul secol cu principii economico/sociale sanatoase, ori o ia dracu’, ceea ce nu’i frumos.

    Este posibil ca unele popoare sa se priponeasca in secolul trecut.
    Dar ce se va intampla cu ele nu e deloc greu de ghicit.

    Daca pana si in mama Rusie comunistii au pierdut aproape 20% in conditiile in care Putin s’a pus pe ei cu tot securismul din dotare, nu trebuie sa fii mare scula de bascula sa’ti dai seama ca ideologia asta e primitiva, nu are cum sa supravietuiasca in timpurile moderne.

  45. Emily

    Rezon.
    Am uitat sa urez
    La Multi Ani, mai omilor si oamelor,

    Nick Arizona, Nicole, Nick electron,….
    si care mai sunteti, ca nu’mi aduc aminte acum.

  46. Gino

    Ce proiecte ?
    Toate care nu s’au nascut inca.
    Lazarica nu a facut practic nimic concret, dar a nascut sperante.

    Madam Blogary o primeste in plin, (si asta pentru ca pe Bleen l’a mancat in dos sa se dea pe politica contra cost) dar schijele sar pana departe. Dupa mine vor atinge cu aripa neincrederii tot ce miroase a reformism portocaliu.
    A nu se uita ca stindardul sustinatorilor incolonati pe cararea asta e fluturat de aia „hiperexigenti”.

    In fine. Vedem.

  47. La Mulţi Ani!, copăceni!

  48. Alin Fumurescu pe care l-am ponderat încă de pe vremea când vomita pe „Contemporanul”, este un socio-democrat de speţă proastă. În plus, un înfumurat care crede că l-a prins pe Dumnezeu de un picior şi prin asta i se permite orice, dacă a ajuns prin Statele Unite. Îşi permite să dea lecţii ex catedra, chiar.
    Nimic nu mă surprinde la acest tip cu ochelari roz!
    Mulţunersc pentru urări. Şi Mayei!

  49. PSD din Republica Moldova a inceput demersurile pentru alipirea statului de noua URSS a lui Putin.
    Batui’ar Dumenzeu de nemernici vanduti !

    http://www.arena.md/?go=news&n=9684&t=PSD_ini%C5%A3iaz%C4%83_referendum_pentru_aderarea_R._Moldova_la_Uniunea_Vamal%C4%83_Rusia___Belarus___Kazahstan

  50. Ce te miră Viqule!
    Mai ştiu eu un PSD-isd de frunte, care aspira la Preşedinţie, care făcu un zbor la Moscova, aşaaa, ca un simplu turist! Să aranjeze blaturile…
    PSD-ul nu importă unde, este partid comunist vopsit în roşu trandafiriu. La Moldova, mai sunt şi comuniştii…
    Vor acapararea politicii deschizând 2 fronturi: mai dur şi mai puţin dur. Exact ca la anchetele securităţii: unul era dur, celălalt – un om milos care îţi dădea sfaturi ce să zici sau să faci, ca să nu intri pe mâinile durului.
    Scârbe ordinare: şi ca partide, dar şi ca oameni!

  51. Buna seara, buna seara si la multi ani tuturor care isi sarbatoresc azi ziua numelui.
    Ru sunt convinsa ca se incearca proptirea euro. Eu vad problema in felul urmator: cum in birocratia de la Bruxelles increderea este aproape zero, ar urma ca Banca Centrala Europeana, controlata practic de Germania, sa faca jocurile si sa impuna regulile. Ceea ce ar starni amintiri nu tocmai fericite in jumatate din Europa. Raman la ideea ca pe termen mediu vom asista la mai multe gruprui si forme de uniune in afara nucleului dur al vechii Confederatii a carbunelui si otelului.

  52. La multi ani tuturor!

  53. Multumim mada_lina 🙂

  54. la multi ani tuturor Nicolai-lor si Nicoletelor,
    inca nu este miezul noptii
    🙂

    salve, Nick from Arizona si la multi ani

  55. Nick, la multi ani si din partea mea.
    @skorpy, la mine si la nick este de abia ora pranzului 🙂

  56. FuriousWordPressRipper

    Sebastian Lazaroiu a confirmat ca a pus botul la cascavalul lui Bondrea, motivand ca in mintea lui mica zace ceva maret: ”E vorba de un proiect mult mai mare. Un proiect de societate. O sa vorbesc mai mult la timpul potrivit. Restul sunt povesti”
    Acesta este omul care l-a consiliat pe Basescu? Acesta este geniul care dorea sa reformeze PDL-ul? Wow! Am sperat sa vina si sa spulbere zvonul ca s-a inhaitat cu comunistii, dar se pare ca Riddick are dreptate. Treizeci de arginti pentru un proiect de societate, un proiect mult mai mare… bleah!

  57. si eu am ramas bouche bee la miscarea lui lazaroiu, dar nu am fost f. surprins intrucit individul nu mi-a placut niciodata atit de mult ca altora – simpatizanti PDL sau pro-Basescu…

  58. clemy,
    of course, la voi este inca devreme, dar nu voiam cf. orarului din Ro sa depasesc „zona” h.

    🙂

  59. FuriousWordPressRipper

    Eu sunt simpatizant PDL si pro-Basescu, dar am luat multe palme, chiar si aici, cand criticat-o pe Seherezada prezidentiala. Marturisesc ca de data aceasta as fi dorit sa ma insel, dar nu dragul maimutoiului.

  60. interesant

  61. @viq. Vorbind despre UK, De Gaulle avea dreptate. Integrarea s-a terminat cu UK inaunttru, s-a blocat orice pe vremea lui Thatcher si totul este obstacolat acum de UK. Cred ca de aia proiectul initial Merkozy se refera la zona euro -unde nu-i UK- . Dupa care, cine vrea la clasa I-a sa plateasca biletul si sa nu se urce cu picoarele pe bancheta de plush.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s