Consiliu european de criză dar nu și pentru Victor Ponta

Liderii europeni se reunesc azi la Bruxelles într-un consiliu menit să salveze moneda unică. Este vorba de un consiliu de criză căci nu se mai discută doar de datoria publică a Greciei ci de situația euro și de modalitățile prin care această monedă poate să supraviețuiască problemei datoriei statelor suverane.

Că această situație nu era nouă, că criza grecească a fost doar vârful icebergului nu este o noutate dar întreaga atenție care se dă acestui summit dovedește că liderii politici ai Europei au preferat să nu vadă realitatea și să spere că situația se va îndrepta în mod miraculos.
Dacă asupra concluziilor ce vor urma acestei reuniuni vom mai avea ocazia să discutăm, dacă vor fi luate într-adevăr decizii importante, merită să vedem ce s-a întâmplat în România cu o zi înaintea începerii acestui consiliu.

Președintele Traian Băsescu a susținut o conferință de presă în care a exprimat punctul de vedere al României. Concret, șeful statului a marjat pe două aspecte, și anume că trebuie introdusă limita de maxim 3% din PIB pentru țările membre ale UE și că statele membre trebuie să pună la punct un mecanism de corecție automată a statelor care nu respectă această regulă. Iar soluția pe care o agreează președintele pentru impunerea deficitului de 3% o reprezintă modificarea art. 12 din tratatul de la Lisabona, modificare ce nu presupune modificarea întregului tratat. Traian Băsescu a explicat preferința pentru această soluție pentru simplul motiv că modificarea întregului tratat al UE ar presupune o procedură lungă și greoaie iar situația de fapt cere adoptarea unor măsuri rapide și concrete.

Nici nu a terminat bine conferința de presă Traian Băsescu că Victor Ponta s-a și repezit cu declarații împotriva acestuia. Bun, să trecem peste faptul că liderul PSD se împăunează cu meritul că ar fi determinat conferința de presă a președintelui (ceea ce nici nu este adevărat deoarece Traian Băsescu a făcut întotdeauna declarații înainte de a participa la consiliile europene doar că presa românească nu a fost atentă la acestea) și să analizăm esența declarațiilor „micului Titulescu”. „La adăpostul unor cuvinte complicate și a unor cifre rostite pompos, Traian Băsescu nu a răspuns la întrebarea cheie: de ce nu se consultă cu nimeni cu privire la acest mandat? De ce induce opinia publică în eroare, cu privire la criza din Europa, uitând să arate că principala cauză a problemelor din Romania este actuala guvernare, și nu discuțiile dintre Angela Merkel și Nicolas Sarkozy?”, a tunat președintele PSD. În privința mandatului prezidențial care a devenit o adevărată obsesie pentru Victor Ponta nu este nimic de adăugat: Traian Băsescu este mandatat de Constituție și de votul popular de acum doi ani să reprezinte România pe plan extern. Cât privește negarea evidenței, și anume faptul că Victor Ponta susține că nu există criză în Europa, o astfel de atitudine îl descalifică de la orice fel de discuție pe marginea problemei. Ce poate discuta Traian Băsescu cu un personaj care nu înțelege că de aproape doi ani UE traversează o criză extrem de periculoasă? Cum poate da domnia sa soluții la o problemă pe care nici nu o conștientizează? „Acum, din nou sunt transmise mesaje mincinoase despre pericolele externe care ne amenință„, a continuat același lider referindu-se la afirmația președintelui Băsescu care susținuse mai devreme că România se află într-o situație extrem de periculoasă datorită crizei europene.

Spre știința domnului Ponta Traian Băsescu nu amenință ci afirmă o realitate. Iar pericolele care pândesc România sunt următoarele: scumpirea creditului datorită problemelor financiare ale Greciei, Spaniei și Italiei (cu alte cuvinte România chiar dacă ar găsi creditori externi dobânzile percepute ar fi uriașe datorită pericolului regional de contaminare), datorită crizei banii trimiși în țară de către românii din străinătate s-au împuținat în mod alarmant iar existența fondurilor de solidaritate din partea UE devine nesigură. Și putem adăuga că există și pericolul ca băncile străine din România să își retragă capitalul din țară în cazul în care criza euro se va accentua. Acestea sunt probleme concrete și nu tentative de înspăimântare a populației. „În loc să vorbească despre problemele reale, Traian Băsescu a făcut lobby pentru proiecte controversate și a lansat iar o apologie a măsurilor de austeritate” a mai spus Victor Ponta.

Proiecte controversate este un eufemism pentru introducerea limitei deficitului de 3% din PIB, chestiune care strică orice plan electoral al PSD. Cât privește situația măsurilor de austeritate, nu Traian Băsescu le-a inventat și le-a promovat ci doamna Merkel militează intens pentru ele și multe alte guverne europene au trecut deja la măsuri de austeritate mult mai dureroase decât cele aplicate șontâc șontâc de guvernul Boc.

Victor Ponta este supărat pentru că după ce a inflamat sentimentele populației vreme de doi ani și a promis marea cu sarea după alegerile de anul viitor (pensii și salarii mărite fără grija provenienței finanțelor), liderul PSD începe să înțeleagă că aceste promisiuni nu vor putea fi niciodată îndeplinite. Căci în cazul în care USL reușește cumva să formeze guvernul după alegerile viitoare (ceea ce probabil nu va fi permis nici de Traian Băsescu și nici de liderii europeni), alianța se va vedea în situația nefericită nu doar de a nu-și putea onora promisiunile electorale dar și de a continua măsurile de austeritate luate de actualul guvern.

Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, ieri CCR a respins contestația USL privind înghețarea pensiilor și salariilor pentru anul următor. Uite așa s-a dus pe apa sâmbetei motivul prezumtiv al suspendării președintelui Băsescu.

Nu în ultimul rând, Victor Ponta a mai reușit ieri o contraperformanță. Întrebat ce părere are despre scrisoarea trimisă de Angela Merkel și Nicholas Sarkozy președintelui Herman Van Rompuy, liderul PSD a declarat că nu îi cunoaște conținutul deoarece nu a primit-o încă. Nici nu avea cum să o primească din moment ce nu i-a fost adresată în mod direct. Scrisoarea în cinci puncte care se dorește a fi documentul cadru pentru deciziile Consiliului de azi a fost răspunsul extrem de puțin politicos al liderilor de facto ai UE la ambițiile domnului Rompuy de a-și lua prea în serios rolul de „președinte/premier” al zonei euro.

Principala măsură o presupune instaurarea unei reguli de aur, de limitare a deficitului bugetar național la 3% de preferat „la nivel constițutional”. Și unde am mai auzit această idee? Ah, da, Traian Băsescu militează pentru modificarea Constituției în acest sens. În plus, cei doi îi cer lui Van Rompuy să grăbească modificările de cadru legislativ european care să permită armonizarea politicilor fiscale și de muncă din UE cât și introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare.

Aceste din urmă prevederi sunt greu de crezut fie că vor putea fi implementate, fie că vor fi acceptate. Mai ales în cazul taxei pe tranzacțiile financiare care ar determina un adevărat exod al investițiilor de pe bursele europene. Și asta în condițiile în care Standard&Poors a anunțat că intenționează să reducă ratingul a peste 15 instituții bancare din zona euro. Printre băncile vizate se numără nu mai puțin de patru bănci franceze: BNP Paribas, Societe Generale, BPCE și Credit Agricole.
Așadar în Europa nu este criză și dacă ea există declanșatorul acesteia a fost bietul Emil Boc.

Clemy

41 responses to “Consiliu european de criză dar nu și pentru Victor Ponta

  1. Victor Ponta este el insusi in criza. De pubertate.

  2. Bună dimineața, copăceni! 🙂

    Dragilor, concentrați asupra păpușii uităm de păpușar!
    Unu’ mare care adună sforile cu care mișcă o groaza de marionete…
    Noroc cu Uncle Sam care mai taie din sfori! 😀

  3. neata,
    vremuri grele & interesante ne asteapta.

    iar ponta latra la luna, desi este f. constient ca Basescu are dreptate, dar asa ceva nu se spune mai ales daca te cheama opozitie uslinoasa.
    🙂

  4. ‘Neata !

    😀 😀 😀 😀
    Mai omule, asta vrea sa ne innecam toti de ras, sa plesnim, sa pocnim…

    *Domnule Ponta, ce parere aveti despre cele scrise de A.Merkel si N.Sarkozy in scrisoarea adresata președintelui Herman Van Rompuy ?
    *Nu stiu, nu am primit’o inca !”
    🙄 🙄
    😀 😀 😀
    Au,au au….
    TAMPITUL !!!

  5. Viq, salut! 🙂

    Tâmpit, tâmpit, da’ secretar gen de partid, ca pe vremuri! 😀

  6. eu gäsesc fenomenal, incä o dovadä, poanta.-mitocanä

    habar nu are de ceva, si asta vrea sä fie premier?

    UITE SI FENECHIU SÄ VREA; PIUA 1 ,LA IASI

    si a ajuns dupä multe scamatorii, la DNA.

    Avea dosar demult, dar cu bani, se fac multe.

    sä vedetzi cum se string uslinosi, sä-i tzinä de cald,

    cä de, iliescu asa a ordonat si pt. nästase.

    apoi fenechiu, a bägat milioane in alegeri.

  7. Oamni buni,
    ce tot aveţi cu Ponta? Dar chiar nu v-aţi obişnuit cu infantilu’?
    Staţi să vă zic neica una bună:

    🙂 🙂 🙂
    „O femeie a furat un compot de piersici dintr-un magazin şi este prinsă de poliţie. Este dusă la tribunal, iar judecatorul o intreabă:
    – Câte piersici erau în borcan?
    – 6.
    – Atunci vei sta pentru fiecare piersică câte o lună la închisoare.
    Din spatele sălii se aude vocea soţului ei:
    – Domnule judecător, a furat şi un borcan de mazăre!”
    🙂 🙂 🙂

    Nu-i aşa că-i fain?

  8. era un slogan inainte de ’89: Nicio masa fara peste oceanic. Azi este modificata:Nicio zi fara Ponta si alta enormitate (ca sa fiu politicos). NB. Vrea sa fie premier injurand pe Sarko si pe Merkel zilnic, insultand bancile, atacand FMI ????

  9. Din ciclul ;,,nici o …” propun si eu :,,nici o zi fara bancul cu compotul ” ;in doua zile e spus a patra oara ! Stimati co-forumisti, exista viata si dincolo de Ponta, exista si alte bancuri in afara de cel cu compotul|Fury a pus cateva chiar foarte bune, ce e pana asta de inspiratie ? 🙂

  10. Pe mal, doi pescari dau la pește: unul face scurtă la mână tot scoțând lighioanele din apă, celălalt șomează de nu se oprește…
    La un moment dat, undița celui de al doilea dă semne și omu scoate o… sterpitură, o arătare de nu puteai spune ce e aia.
    Primul, mărinimos, da sfaturi:
    – Prietene, aruncă-l îndărăt și spune-i să-și cheme rudele!
    Omu’ ascultă și-l zvârle in apă arătarea. Unde cade aceasta, apa face cerrcuri luminoase și din lac iese un pește mare, cu coroană aurită pe cap care vorbește:
    – Pescarule, mi-ai redat fiul! Eu impăratul peștilor îti voi indeplini trei dorințe dar prietenului tău care ți-a dat sfatul i le voi îndeplini dublu.
    Fără sa stea mult pe gânduri, pescarul spune primele două dorințe: o mașină trăsnet și o tipă așijderea.
    Dorințele i se implinesc pe loc, la celălalt două mașini și două tipe faine…
    Văzând asta, pescarul se trage mai aproape de apă și soptește și ultima dorință:
    – Ia fă-mi să-mi plesnească un testicol… 😆

  11. Viq, pot sa fiu putin malitioasa ?
    ,,*Domnule Ponta, ce parere aveti despre cele scrise de A.Merkel si N.Sarkozy in scrisoarea adresata președintelui Herman Van Rompuy ?
    *Nu stiu, nu am primit’o inca !” 🙄 🙄 😀 😀 😀
    Au,au au….
    TAMPITUL !!!”
    Romania Libera de azi :
    ,,Preşedintele a fost întrebat cum comentează informaţia din Ziarul Financiar potrivit căreia preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au trimis o scrisoare preşedintelui Herman Van Rompuy, în care cei doi au dat un ultimatum celor 27 de guverne ale Uniunii Europene, ………..
    „Probabil că au motive, deşi n-o consider prea elegantă ca procedură. Până la urmă, nu te adresezi aşa şefilor de stat şi de Guvern chiar dacă eşti preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei. Spun acest lucru în cazul în care este adevărat ce spuneţi dumneavoastră că s-a dat un ultimatum. Eu nu l-am citit”, a spus Băsescu. ” 😉

  12. Se putea?
    Merge mintea la toate idioţeniile şopârleşti, dar banc de banc, habar că are!
    Minte sucită şi răsucită.
    Vai de ei… vai de ei!

  13. Buna seara si buna sa va fie inima!
    😆
    Florin Calinescu l-a numit pe VPonta,”polonicul” lui Ioan Ilici Iliescu!
    „Polonic” de lovit in cap „dusmanii de clasa”

  14. V.Ponta este intr-o continua „criza” cronica de aceea crizele acute il depasesc!

  15. 7. Soţul vine acasă de la serviciu. Soţia pe canapea se uită la o emisiune despre gătit. El vizibil enervat:
    – Ce prostie. Degeaba te uiţi la asta! Nu te ajută cu nimic! Oricum nu ştii să găteşti!
    La care ea calmă:
    – Şi ce? Tu nu te uiţi la filme porno?

  16. Ana: Ce faci?
    Manole: Un zid. Te bagi?

  17. FuriousWordPressRipper

    Seara buna tuturor!
    Europa sta sa erupa, iar criza isi scute armele. Rusia fierbe pe strazi si se fac arestari in randul liderilor opozitiei. Nu, nu este bine deloc. Ma rog la Dumnezeu sa nu fie razboi, dar istoria omenirii imi spulbera cu precizie matematica aceasta speranta. In toata aceasta nebunie, desi se bucura de procente bunicele in sondaje, cei doi idioti ai opozitiei se intrec in declaratii stupide. Parca o fac intentionat, autodistructiv. Nici nu stiu ce naiba mai pot comenta.
    PS. Lazaroiu e pus pe fapte 🙂
    http://www.revista22.ro/-sebastian-lazaroiu-de-la-basescu-la-bondrea-12386.html

  18. Am auzit ca in Parlamentul britanic, care (ar) numara 650 de membri, sunt doar 400 de locuri. Cine întârzie trebuie să stea în picioare.!

    NU se poate impune aceasta solutie si la noi?
    VPonta si CAntonescu oricum nu ar avea de suferit;ei „gindesc” acasa pentru tara!

  19. off topic (de gluma)

    „Cât de deştept este piciorul tău drept ?
    Încearcă asta ! Este de la un chirurg ortoped. Îţi va pune mintea în încurcătură şi vei continua să încerci din nou şi din nou, pentru a vedea dacă eşti mai deştept decât piciorul tău, dar nu vei reuşi …

    În timp ce stai la birou în faţa calculatorului, ridică piciorul drept de pe podea şi fă cu el cercuri în sensul acelor de ceasornic.

    Acum, în timp ce faci asta, desenează cifra „6” în aer cu mâna dreaptă. Piciorul îşi va schimba sensul de rotaţie” …

  20. Clemy
    😆
    Excelent articol, ca de obicei de altfel! 🙂
    Felicitari!

  21. TVINFO:discutii tensionate pe bugetul ANI majorat cu 100% fata de anul trecut!
    Surprize,surprize – buget apropat in unanimitate de voturi! (PNL+ PSD + Puterea )

    Ura si la gara! 😆

  22. Salutari cordioase!
    sunt pe fuga, dar mai vin.

  23. Buna seara, buna seara.
    @maya, bine te regasesc 🙂 Multumesc ptr complimente!
    @fw, cum a gandit cu voce tare si Crinel?

  24. Luminita
    😆
    Servus!

  25. Clemy
    😆
    Cu mare,mare placere!

  26. Gino
    😆
    Servus!

    „Economia SUA este detinuta de China” 😆

  27. Nu vrea sa le deschida dar functioneaza. Enjoy ;D .

  28. 😀 . Ceva a mers prost, sper c nu eu.

  29. 😆 Gino

    Bistosh (sigur) ca nu tu! 😆

  30. Da, calculatorul a devenit cam ronghiosh(rapanos 😀 ) , incepe sa nu-l mai bata pe a si space, de ex.

  31. Nem tudom was bedeutet das.
    China hat schon gekaufen Europa?!?!
    Aber wer ist China, zum Beispiel?!?!?!
    Und warum die extraterestrische wollen auch Europa kaufen ?
    Ich bin klein, verstehe ich nichts.

  32. @luminita, salut. Poti sa traduci ? 🙂

  33. clemy,
    pot, dar nu e cazul. 😆 era o replica la dialogul de mai devreme dintre Gino si Maya, plus clipul de la 18:41. 😆 😆

  34. crinolin, vorbeste in somn, de aia, nu trebuie luat in seamä.

  35. Buna seara din nou. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s