Daily Archives: decembrie 26, 2011

Lipsa reperelor critice ale generațiilor post 1989

La 22 de ani după execuția soților Ceaușescu la Târgoviște România nu a reușit să se rupă definitiv nici de trecutul comunist și nici să clarifice trecutul recent, legat de sfârșitul regimului. Nu trebuie deci să mire pe nimeni faptul că tinerii născuți după 1990 nu înțeleg nici adevărata dimensiune a celor 40 de ani de regim comunist (cu diversele etape care au marcat cele patru decenii) și nu sunt echipați cu elementele gândirii critice pentru a face diferențele care se impun între situația datoriilor României din timpul lui Ceaușescu și situația acordului cu FMI din prezent.

Comparativ cu celelalte țări comuniste România a făcut relativ puțin pentru a prezenta generațiilor tinere adevăratele orori ale comunismului. Sigur, există Memorialul Sighet (dar câți elevi îl vizitează?), au fost scrise câteva cărți și a existat și un documentar al Luciei Hossu Longhin. În România nu a fost niciodată vorba despre un efort susținut de condamnare a ororilor comunismului și a crimelor Securității dintr-un motiv foarte simplu: majoritatea clasei politice autohtone provine din structurile secundare ale aparatului PCR și al Securității. La rândul ei presa românească a devenit atât de iresponsabilă, coruptă și lipsită de profesionalism încât a-i cere să producă materiale serioase despre probleme istorice complicate este mult prea mult pentru mințile ziariștilor aflați în permanentă goană după ratingul facil. Nu în ultimul rând școala românească a abdicat de la rolul său fundamental. Poate că profesorii nu sunt primii vinovați dar sunt cel puțin complici în jocurile politicienilor care nu au vrut ca istoria comunismului și a Securității să fie explicată pe larg elevilor. Curricula școlară a fost schimbată de n ori în ultimii ani iar atenția politicienilor și mass media s-a axat întotdeauna pe aspecte minore cum ar fi învățământul în limba maghiară sau predarea religiei în școli. Nu a interesat pesemne pe nimeni faptul că în timp ce politicienii dezbăteau rolul religiei ca materie de învățământ, fabricile de diplome au explodat, că o parte a absolvenților acestor așa zise unități de învățământ superior au devenit la rândul lor profesori, și că noile generații au probleme în a scrie și citi corect românește și nu știu exact nici cine a fost Nicolae Ceaușescu, nici Ghe. Gheorghiu Dej și nici de ce a fost ucis Lucrețiu Pătrășcanu. Din contra. Nicolae Ceaușescu a devenit mult mai popular în rândurile generației post 1990. Din moment ce manualul de istorie este relativ discret în ceea ce-l privește, tineretul a învățat despre fostul secretar general al PCR din relatările părinților și bunicilor. Și ce au aflat de la ei: că pe vremea respectivului era mult mai multă siguranță pe străzi (ceea ce nu este chiar adevărat dar pentru că statisticile infracțiunilor nu erau cunoscute opiniei publice oamenii credeau că prezența miliției pe străzi era o măsură de siguranță), că statul dădea casă tuturor oamenilor, că nu era o problemă să îți găsești servici, etc. Acestor tineri li s-au servit frânturi de adevăr combinate cu amintirile din tinerețe ale părinților și bunicilor.
Pericolul acestei educații precare privind trecutul îl reprezintă lipsa de interes a tinerilor pentru politică și, mai ales, incapacitatea acestora de a înțelege diferențele dintre retorica găunoasă și realitate. Lipsiți de termene de comparație corecte, tinerii care privesc emisiunile unor Gâdea sau Ciutacu, pot să creadă că în România zilelor noastre „opresiunea” serviciilor secrete la adresa liderilor opoziției este reală. Ceea ce este o tragedie care cred că îi face să se răsucească în mormintele fără cruci pe toți cei care au fost victimele reale ale „serviciilor” de la Aiud, Gherla, Sighet, Pitești, etc.

Clemy