Încă un pas spre însănătoșirea învățământului românesc

Noul rector al Universității București, Mircea Dumitru, declara ieri într-un interviu acordat Hotnews că este posibilă reintroducerea examenelor de admitere la anumite facultăți. O măsură care cred că se impune atâta timp cât învățământul liceal și bacalaureatul nu reușesc să facă o triere sănătoasă a celor care doresc să urmeze o carieră universitară.”Pe măsură ce Bacalaureatul va deveni un examen național concludent, probabil că nota de la Bacalaureat – reflectând exact nivelul de cunoștințe și de competențe ale absolvenților de licee – va putea fi o garanție și a capacității viitorului student. Dar până atunci, dacă ne uităm la universități care au un renume și care își merită acest renume, vedem că testele de admitere în acele universități din afară sunt teste foarte severe, foarte serioase. Asta nu înseamnă că urmărim neapărat un învățământ elitist, nu înseamnă că nu ne îndeplinim sarcina pe care o avem față de societate, dar eu cred că sarcina ți-o achiți bine față de societate dacă pregătești niște oameni care mai târziu vor prelua lucrurile acestea și le vor face bine, nu dacă le dai o diplomă pur și simplu numai pentru că au trecut timp de trei ani sau timp de cinci ani prin universitatea respectivă„, a precizat noul rector.

Extrem de adevărat. La facultățile de renume din SUA de pildă nu intră oricine. Iar în complicata ecuație a admiterii sunt luate în considerare atât media notelor de liceu dar și a unui examen național care măsoară cunoștințele generale ale candidaților. Același lucru este valabil și pentru programele de masterat și doctorat. Iar ideea care stă la baza acestei severități o constituie faptul că viitorii absolvenți vor deveni profesorii și cercetătorii de mâine, adică viitorul națiunii.

Situația nefericită a învățământului superior românesc nu este nouă dar de abia acum se discută fără ocolișuri despre acest lucru. Calitatea studenților a scăzut continuu în ultimii ani. Și mă refer aici chiar și la acei studenți care ajungeau să urmeze cursurile la zi ale unei facultăți dintr-un centru universitar cu vechime (București, Cluj, Iași, Timișoara). Printre cauzele care au determinat deteriorarea sistematică a sistemului de învățământ superior s-a aflat și scăderea fondurilor bugetare. Cu cât centrele universitare au început să apară ca ciupercile după ploaie, cu atât banii de la buget s-au împuținat. Soluția aleasă de rectorii universităților a fost introducerea locurilor cu taxă care au permis admiterea unor studenți mediocri dar cu posibilități materiale și care țineau totuși să obțină o diplomă cu „ștaif” de la o facultate de stat. Creșterea numărului de locuri în învățământul superior a mers mână în mână cu scăderea standardelor în învățământul general. Noul rector al Universității București se arată înspăimântat despre controversa națională iscată de procesul vrăjitoarelor din Ilfov și punea această controversă pe seama lipsei de cultură ștințiifică a populației. Nu doar cultura științifică este în suferință în România (căci pun pariu că o proporție sănătoasă a românilor încă crede că soarele se învârte în jurul pământului) ci cultură în general. Școala românească produce de peste un deceniu analfabeți cu diplome care au probleme în a scrie și a se exprima corect în limba maternă. Ultimul deceniu a cunoscut o inflație de juriști, economiști, finanțiști, experți în comerțul exterior și în relații publice, jurnaliști, etc. care nu au nimic în comun cu specialitatea care este înscrisă pe diploma de absolvire și există un punct în care acest val de așa ziși specialiști devine un pericol pentru viitorul țării. Această situație trebuie să înceteze iar Daniel Funeriu are marele merit de a fi avut curajul să intre cu buldozerul în mușuroiul de mizerii al învățământului românesc.

Clemy
PS: mă aștept ca USL să critice și această idee. În fond dacă Victor Ponta și Crin Antonescu au fost în stare să deplângă faptul că leneșii nu au putut copia la examenul de bacalaureat de ce nu ar protesta dumnealor și împotriva ideii reintroducerii examenelor de admitere în facultăți.

32 responses to “Încă un pas spre însănătoșirea învățământului românesc

  1. 😀 iar Androneasca are sa ceara derogare de la examen pentru loaze – sa faca un an pregatitor la facultate pana-si iau examenele si, daca se poate, si bacalaureatul.

  2. @clemy. Se cumparau examene si pe vremea lui Ceasca. De ce sa fi incetat acest lucrativ proces dupa ’89???? Ati vazut prof.univ. sarac?

  3. Servus 🙂 .
    Se cumparau, dar puteam doar sa presupunem si nu era un fenomen de masa.
    Era ceva normal sa nu poti termina facultatea in orice an ai fi ajuns.
    De exemplu eu am fost coleg cu nepotul decanului si din aprecierea mea era ceva in neregula cu dorinta lui de studiu, dar cam atat. Ca el poate mai erau cativa din 120 dar eu nu mai stiu.
    Am avut colegi care au evitat examenele cu profesori exigenti prin mutarea la alte specialitati si revenire in anul urmator dar si asta se facea foarte greu.
    Profesorii mei de la specialitati aveau salarii de te lua ameteala, cursurile lor publicate la Editura Tehnica ( 😀 ) si vandute in librarii in toata tara, de pe care luau drepturi de autor, plus cercetare. Plus studentii straini 😀 .

  4. neata,

    Ultimul deceniu a cunoscut o inflație de juriști, economiști, finanțiști, experți în comerțul exterior și în relații publice, jurnaliști, etc. care nu au nimic în comun cu specialitatea… si care a imbogatit enorm de mult pe unii (vezi bondrea de la spiru haret).

    nostim este faptul ca multi din acesti absolventi sint agenti de vinzari, soferi de firma etc
    🙂

    au dat bani pentru o diploma ca sa poata spune: da, sint economist, jurist si nu-mi pasa daca lucrez la……….call center ca telefonista!
    🙂

  5. Skorpi,
    la Baumax baietii care pun marfa in raft si ajuta clientii, aproape toti au studii superioare. Am asistat la o discutie intre doi, trageau niste concluzii cam triste, de felul celor de mai sus. Erau destul de constienti ca ce au facut ei, parca ID, nu este scoala.

  6. Neata again !

    Absolut corecta cred,perspectiva asupra invatamantului roamanesc la ora asta.
    Dar parca’s zice ca e incompleta.

    Daca ne oprim la mustruluirea „profesionistilor” (care sunt .. cum sunt) din domeniu e superficial.
    In spatele unei armate de mercenari in ale invatamantului ce au inlocuit dascalii traditionali, avem o cerinta sociala.
    Pe piata a fost cerere de diplome. Nu de profesii, nu de cunostinte, de priceperi, de abilitati, sau altceva de genul asta. A fost cerere DE DIPLOME.
    De niste bucati de hartie care sa deschida usi, sa asigure slube, sa le dea salarii. Cat mai mari.
    Asta au vrut tinerii.
    Mult mai grav ASTA AU VRUT PARINTII respectivilor, tineri candidati acum cu sanse bune la esec profesional si social.
    Au platit gras pentru a scoate din copii lor niste nulitati.
    Fara a se gandi o secunda ca un post, oricat de bine platit, care e peste capacitatile reale ale copilului sau il distruge de fapt in loc sa-l ridice. Si pe el si pe cei ce prin conjunctura depind de deciziile lui.
    Aici avem o buba mare.
    Pe care eu o vad drept lastar al aceleiasi mentalitati ce ne-a umplut capetele jumatate de secol.

    Profesorii/rectorii au fost doar niste executanti sadici ai cererii de pe piata. Iar Androneasca incearca sa pastreze atat mentalitatea de asistat din capul respectivilor parinti, prin indoctrinarea ideologica via PSD, cat si functionarrea masinii de stors bani pe seama prostiei lor prin legislatie/executiv.

    Acesta mi se pare un onest punct de vedere al unei mame cu ceva scoala, un ASE cu master, dar si mama in acelasi timp :

    http://www.contributors.ro/dezbatere/domnule-ministru-funeriu-nu-rapiti-copilaria/

    Un punct de vedere onest si tocmai prin asta usor infricosator luat la scara natiunii.
    CUM ne pregatim copiii pentru o confruntare cu viata in conditii pe care le putem doar banui ca vor fi mai dure decat le putem banui ?

    Cand va disparea mita la examen daca parintii sunt dispusi sa dea ?
    Tot atunci cand vor disparea si cersetorii daca exista „milosi” ce le pun in palma.
    Niciodata.

  7. Acu vazui ca nu mai e „dimineata” demult !

    Buna ziua , na !

  8. @gino @viq @toti cei ce au studiat inainte de 1975. Exista o singura Fac de Geografie (la Bucuresti) cu 40 de locuri si cu examne ODATA LA DOI ANI. Si chiar si atunci erau probleme cu posturile. Azi ies 715 geografi pe an. La McDonalds angajeaza numai sociologi si psihologi (mai buni la intors chiftele).

  9. Cinic

    Care e ratiunea pentru care tinerii aia se „geografizeaza” la scara asta ???
    Raspunsul meu : nu e.
    Ei saracii nu au nici cea mai vaga idee despre ce e cu geografia aia, cum arata calificarea finala si mai ales ce branza fac cu ea in viata ce le atarna in fata.

    Care e ratiunea pentru care parintii ii imping acolo, dimpreuna cu agoniseala materiala aferenta ?
    Raspunsul meu e un „citat din clasici” ai epocii de aur : „Sa castigi bani cat mai multi dar sa muncesti cat mai putin ! Ca destul am muncit noi toata viata !” 🙄 🙄 🙄
    Oamenii astia distrug efectiv viitorul copiilor lor si mai si platesc gras pentru asta !!!!
    E aberant.

  10. Viq,
    niste oameni cu capetele pe umeri, in deplinatatea facultatilor mintale au pus la cale un sistem de stors bani.
    Sistemul s-a derulat cu binecuvantarea conducerii ministerului de resort, si a Androneascai bineinteles, dar si a lui Hardau. Miclea a vrut sa faca ceva dar politicul a simtit ca se mai poate stoarce.
    Oamenii sunt profitori, oportunisti sau naivi, daca le dai ocazia o vor folosi, nu trebuie condamnati prea mult. Care era ala responsabil sa nu-si dea loaza la ID cand toti din bloc faceau asa?

  11. Înainte vreme mi-era relativ ușor să deosebesc oamenii cu studii de ceilalți muritori de rînd ascultîndu-le vorbirea. Simplitatea exprimării și gramatica erau indicatori suficient de preciși pentru scopul ăsta.
    Astăzi îmi este imposibil să-mi dau seama de diferență.

    Întîlnirea cu proaspeți absolvenți de facultăți prestigioase, în ultimii 10 ani, m-a umplut de stupoare. Cunoștințele lor în domeniul pentru care s-au pregătit (IT în acest caz) erau la fel de generale și de bine puse la punct ca și ale oricărui tînăr puștiulică-adolescent făcut pe Net și căruia părinții i-au cumpărat calculator ca să-l bage-n rîndul lumii. Înafară de instalat Windows piratat, de cîteva ori pe săptămînă, și instalarea unor progrămele de pe internet nu știu nimic despre meseria lor. Habar n-aveau, de exemplu, că în calitate de studenți nu este nevoie să piratezi softuri. Le poți instala legal fiindcă fiecare facultate are acorduri cu producătorii de software foarte lejere în ce-i privește pe studenți.

    Ușurătatea perversă cu care guvernanții au tratat pînă acum problema educației universitare au tranformat această formă de învățământ într-un al doilea liceu doar că mult mai lejer și fără constrîngerile inerente primului. Și-apoi dacă numai cine nu vrea nu termină o facultate ce rost mai are performanța? Care mai este deosebirea între calități? Ce sens are să te dai cu capul de pereți învățînd dacă societatea nu răsplătește în nici un fel această valoare?

    Aproape sigur te vei întîlni din nou cu fostul tău coleg idiot din facultate, care abia trecea examenele mituind în dreapta și-n stînga fiindcă ta-su era director pe undeva sus-pus, dar de această dată nu va mai fi doar egalul tău ci chiar șeful.

    Pe scurt efectele secundare (cum ar fi demotivarea, lipsa scopurilor, utilității finale) sînt dezastruoase într-un mod insidios pentru tineret, mult mai periculoase decît calitatea slabă a învățămîntului în sine.

  12. Cum puteai opri subofiterii de politie sa faca facultatea de geografie a turismului si montanologie, cursuri fara frecventa 😀 . Stiti ce se intampla la absolvire? Toti vroiau avansare in grad de ofiter 😀 , ca aveau dreptul, trebuiau studii superioare, nu conta felul.
    Se pare ca s-a pus cumva o frana ca altfel vedeai acum patrule de noapte numai din colonei :D.

  13. @viq. Am doua raspunsuri (nu necesar reciproc exclusive). A. dupa ’90 statul (si parastatalii) au angajat „cu studii superioare”. Deci „geograf” la primaria din Cocarlati era o leafa, in timp ce „carcas” la firma X nu tenta pe nimeni B. remarca te rog cum a evoluat invatamantul obligatoriu din RO: cand 4 clase erau obligatorii absolvent de liceu era cineva, adica elita. Nu avem nevoie de elite (potentiali dusmani de clasa/cultura) zisera rosii si ne-am trezit cu 7/8 clase obligatorii. Drept care analfabetii au inceput sa aiba 8 clase cu patalama. Apoi au aparut analfabetii cu 10 clase (simultan cu moartea profilor cu licente obtinute pana in 1948) si simultan cu reparitia tov-ilor de nadejde la licee de prestigiu. Noroc cu D.A. ca am scapat de Abramburica care-si dorea analfabeti cu liceu si implicit carne de tun pt. locurile cu plata.

  14. Gino

    Ai si tu dreptate.
    Chestia e ca pe patternu’ „asa face toata lumea” s’a umplut si Vantu de bani cu jocul lui piramidal.
    Chestia asta cu mimetismul are o forta cumplta.

    Este evident ca pentru a reusi in viata trebuie sa ai calitati nu doar hartii care sa spuna despre tine ca ai avea.
    Si atunci cum de „toata lumea” e oarba la asta ?
    Conceptele dobandite in „Epoca de aur” au vre’o importanta aici sau ba ?

    Mai mult.
    La „nemernicii” de capitalisti, este un fapt relativ normal ca un om de afaceri de succes sa’si trimita progenitura la munca de jos. In cel mai pur inteles al cuvantului. Fara bani, locuinta si alte alea. Ala mic trebuie sa’si ia o slujba, sa’si gestioneze banutii, sa’si plateasca chiria…
    Iar ceea ce primeste eventual pe mana cand „batranul” se retrage depinde radical de modul in care s’a descurcat, a performat, a invatat, a aplicat si eventual s’a ridicat de la nivelul zero.
    Nu este exclus sa nu primeasca nici patronatul firmei, nici macar managementul. Poate cel mult o renta, daca e dobitoc.
    Pentru ca daca ii da afacerea pe mana prostului, batranul stie ca incapabilul isi distruge singur sansele de supravietuire. Asa ca mai bine un comitet de conducere care sa asigure supravietuirea sursei de bani.
    Asta daca pe langa faptul ca’ti pasa de propria progenitura ai o minima imagine a modului in care functioneaza lumea in care l’ai adus.

    Cand va gandi romanul in termenii astia ?

    Asa e. „Toti” merg intr’o directie. Parca ti’e si frica sa „rupi randurile”.
    Dar daca nu incepem sa le rupem noi pe bucati, mi’e ca le va rupe realitatea imediata en/gros si violent.

  15. Cred ca i’am pus lui Vantu in carca o furaciune mai desteapta decat e in stare sa construiasca. Ce a facut el cred ca e hotie simpla, fara piramida 👿

  16. Viq,
    cand acumularea capitalista reala va cunoaste o crestere se va intampla ce spui. La capitalismul cu statul de acum nu se va intampla.
    Ce le ramane copiilor lui Vintu sa administreze in Ro?
    Revenind la invatamant performant – cercetare, de ce ar investi statul roman in asa ceva? Ca sa culeaga Germania rezultatele?
    Eu nu spun sa nu investeasca in inteligenta, ca si eu am primit cam tot pe gratis dar daca nu o poate si valorifica ne invartim intrun cerc deschis 😀 .
    Comunistii o valorificau, erau fabrici in care daca nu stiai carte te marginalizai singur (nu a fost cazul la fabrica mea 😀 ).

  17. Daca se va rupe ceva in viitorul apropiat nu este nicio problema, oamenii sunt flexibili numai motivatia reala lipseste.

  18. Buna seara, buna seara.
    @cinic, si inainte de 1989 se cumparau examenele si diplomele. Fenomenul nu era insa atat de coplesitor ca astazi.Studentii arabi de la medicina erau cei mai buni clienti ai acestui sistem. Asta ca sa dau un exemplu.
    @filadel, salut. Am avut si eu parte de astfel de exeperiente. Este trist ce se intampla in invatamantul superior romanesc.
    @gino, si in SUA sunt absolventi de facultate cu diplome in filosofie, jurnalism, feminism, multicurlaism care lucreaza in librarii sau intorc chiftelele la MacDonalds.

  19. Offf topic … de noapte bună 🙂

  20. Offf, ledalif, of. Crezi? Eu nu prea cred că. Noapte bună! 🙂

  21. Filadel
    Ro a devenit cimitirul elefanţilor din show.
    Ştii că Adriano Celentano încă mai este viu?
    Dacă nu, află ca va concerta la noi, anul viitor…
    Cei care vor să ne menţină într-un trecut edulcorat, o fac.
    Cu mare ştiinţă. 😦 MARE!

  22. Tibi
    e oricum mai bine decît Michel Jacson. 😆

  23. OK Filadel, OK! MJ nu mi-a plăcut niciodată. 😆
    Prea… cum nu se poarta la ţară, la noi. 😀

  24. Da lu Ilici i-a plăcut. Chestia naibii!

  25. Ca să vezi chestie, filadel. 😛
    Cum se aseamănă cei care se adună în rele … Bleah.

  26. No bine … papașka s-ar fi adunat și cu draku numa să treacă puntea.

  27. Mno, nu e tocma’ bine, filadel dragă.
    Draku de papaşka o trecut puntea, e înkă viu, şi o adunat o grămadă de zombie lîngă ‘mnealui, care îl urmează, negreşit. Asta e problema…

  28. Mai rămîne o singură speranță: să ne rugăm de vrăjitoare să-i facă o urare să n-o poată duce … prea mult. 😆

  29. În frunte cu purtătorea de ZĂVOARE, da! 😆 LoooooL ! 😛

  30. Scuze

    N-am spus nimic la temă.
    Spun acum: cînd i s-a făcut propunerea de a intra în rîndul academicienilor, seniorul Neagu Djuvara a refuzat, indignat.
    Verticalitatea domniei sale, nu i-a permis să fie co-academician cu E.C.
    Răzvan Teodorescu l-a taxat: amator de istorie.
    Despre asta este vorba, de fapt.
    Nu este vorba despre cumpărarea unor diplome de licenţă sau de docenţă, atunci sau, acum.
    Este vorba despre estomparea pînă la van, a ideii de meritocraţie.
    Este vorba despre ducerea în desuet, a însăşi ideii de competenţă.

    Rezultatele, se văd.

  31. Atita timp cit statul detine monopolul in invatamint nu ne putem astepta la o educatie de calitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s