Stop distrugerii patrimoniului național !

Prima zi a anului 2012 a adus o veste tristă: o parte a clădirii morii lui Assan, monument arhitectoric de importanță națională, s-a prăbușit. Nu este nici primul monument istoric, și probabil că nici nu va fi ultimul, care este lăsat să se degradeze până la distrugere din interese mercantile.

Nu cred că greșesc atunci când afirm că pentru actualii proprietari ai clădirii valoarea terenului pe care se află clădirea este mai mare decât importanța națională a acesteia. Proprietarii acestuia așteaptă probabil ca clădirea să se dărâmne în totalitate ca apoi să vândă terenul unor afaceriști interesați de construcția unui nou imobil de birouri. Acest scenariu s-a repetat în numeroase rânduri sub privirile indiferente ale autorităților, în special primăria Bucureștiului, cât și a Justiției.

Societatea civilă românească trebuie să se ridice împotriva acestui fenomen trist al distrugerii patrimoniului național arhitectoric. Este vorba de o întreprindere grea dar care are șanse de reușită dar care va cere tenacitate.
Aceasta este încă o luptă care va trebui dusă în acest an iar una din temele viitoarei campanii pentru primăria Capitalei va fi oprirea distrugerii patrimoniului istoric al orașului.

Bucureștiul nu câștigă nimic dacă mai construiește un mall sau un nou bloc cu o destinație incertă (căci înclin să cred că multe din noile clădiri ridicate în timpul bulei imobiliare zac goale) dar pierde atât ceva din propria istorie cât și din potențialul turistic al orașului. România nu își poate găsi locul în Europa și nu va reuși să devină un stat de drept dacă nu va reuși să își respecte și să învețe din propriul trecut.

Cu fiecare clădire care este demolată ilegal sau care este lăsată să se prăbușească Bucureștiul mai pierdere ceva din propriul său trecut, din propria identitate europeană. România trebuie să își regăsească această identitate și trebuie să își aleagă drumul. Și va trebui să o facă în cunoștință de cauză. Căci așa cum conștientizarea crizei financiare care a cuprins Europa se răsfrânge și asupra României a început să se cristalizeze în conștiința publică (ceea ce va afecta proiectul electoral al acestui an), tot așa va trebui conștientizat la nivel național faptul că distrugerea patrimoniului național este un atentat la identitatea națională.

Clemy

19 responses to “Stop distrugerii patrimoniului național !

  1. neata,

    O tema care multora li se pare plictisitoare, nu ma refer la cei de pe blog.

    In Occident se prezerva orice cladire istorica, noi o distrugem, o demolam.
    Am vazut cladiri oribile in Bucuresti sau care nu se incadrau in zona respectiva. De exemplu cutia verde cu vopseaua murdara scurgindu-se pe peretii ambasadei Canadei de pe bld. Kiseleff (ceva mai oribil mai rar) sau sectia politie de pe bld. Lascar Catargiu, o cutie moderna, curata, dar care nu are ce cauta acolo….

    in schimb exista si exceptii observate si pe hotnews de cineva si anume tipografia de pe stefan cel mare si o cladire de pe dorobanti, ambele transformate in magazine….vii, faci cumparaturi si te mai uiti la cladirea veche.

    deci daca vrei, poti!
    🙂

  2. @skorpion, salut. Intr-adevar, aici vorbim de vointa. Dar si de traditie, de identitate nationala care trebuie regasita. Nu trebuie sa repetam din prostie si inguste interese financiare nebuniile distructive ale lui Ceausescu. A ramas atat de putin din vechiul Bucuresti incat asistam in prezent la o adevarata tragedie nationala. Ce lasam copiilor si nepotilor nostri? Un oras care nu are caracter si identitate? Nu s-a invatat chiar nimic din crahul imobiliar?

  3. @clemy,
    cei care ar putea opri dezastrul din bucuresti (autoritati, inclusiv primaria capitalei) nu se gindesc decit la spaga pe care o primesc in cantitati industriale..
    adeseori ma gindesc la arhitectul sef, care da avize, el fiind primul care ar trebui sa respinga demolari, sa salveze cladiri frumoase, vechi….dar foamea parvenitilor este uriasa.

  4. @skorpy, dar de ce nu face un ziar de mare tiraj o ancheta simpla pornind de la toate demolarile ilegale care au avut loc in ultimul timp? S-ar vedea nu doar ca modul de operare este acelasi dar si ca, sunt aproape convinsa, sunt aproape aceleasi persoane implicate in toate afacerile astea. De ce nu este intrebat arhitectul sef al capitalei sa explice public ce are valoare arhitectonica si ce nu? Nu foamea parvenitilor trebuie sa o condamnam ci lipsa de reactie a societatii civile si timiditatea ziaristilor fata de subiect. Noroc ca s-a prabusit zidul ala al morii pe 1 ianuarie cand nu se intampla mai nimic si asa a ajuns la ochii si urechile opiniei publice cazul.

  5. clemy,
    de acord cu tine,
    dar care ziar ar mai fi de tiraj suficient de mare ca sa aiba impact?!
    ar mai fi varianta spusa de tine societatea civila, adica sa iasa in strada? sa scrie petitii? sau ce ar putea avea si efectul scontat?!

    daca cei care sint pusi sa respinga, sa accepte, sa avizeze etc nu au constiinta rezultatul este cel pe care il avem azi.

    bucurestiul nu este exceptia, vezi satele din Ro, cele din Ardeal, unde biserici stau sa cada, poti vedea inauntru nu prin usa bisericii, ci prin locul unde cindva, nu demult, era un zid..

    aici este o problema: omul din Ro nu iubeste trecutul!

  6. Buna dimineata dragilor.

    Cred ca intr’adevar, doar intamplarea a facut sa observam ca istoria romana se prabuseste si la propriu ca la figurat s’a facut praf mai demult.

    Bucurestenii au observat asta pentru ca nimic mai acatarii nu s’a petrecut in zilele astea libere, noi pentru ca e in Bucuresti si Oprescu ne enerveaza samd.
    Adevarul e ca un vestigiu istoric, mai mult sau mai putin semet, are o valoare de patrimoniu dar daca e folosit cu cap, are si valoare comerciala palpabila.
    Dar CINE sa foloseasca „cu cap” ??
    Cu care cap ?

    Pana unde ar trebui oare sa se implice statul roman in pastrarea vestigiilor istorice ?
    Cum s’ar pastra astea daca ar fi in propietate privata conditionata ?

  7. Insula britanica are sute, SUTE, de situri, castele, palate, forturi, ….. ba pana si niste movile mai acatarii, cu un pic de mot in varf, au primit buletin de vestigiu istoric.

    Majoritatea covarsitoare sunt in propietatea (si grija) statului. Dar sunt si multe private iar aia nu’si bat joc de pietroaie.

  8. Palatul Abbey. 1070. Propietate de stat.

    Castelul Saltwood. Fortificatie la care prima piatra s’a pus in 488. Cladirile interioare dateaza din sec. XII/XIII. Partial distruse de cutremur in 1580, restaurate in sec. al XIX’lea. Actualmente arata asa si e resedinta privata.

    Castelul Herstmonceaux. Sussex. Datand din 1441, restaurat la inceputul sec XX. Privat. Deschise vizitatorilor numai gradinile din primavara pana’n toamna.

    Castelul Amberley. Surrey. Sec al XII’lea. Actualmente hotel privat.

    Palatul Bishop. 1285, partial restaurat. Resedinta privata, deschis vizitarii aprilie / octombrie, de luni pana vineri toata ziulica si Duminica dupa amiaza.

  9. BUNÄ;
    asa este, trebuie fäcut cu cap.

    nu existä o reclamä serioasä, care sä nu aibä un castel,catedralä
    o vestitä cotiturä ca ” lorelai”, drumul vinului, monumente de muzicieni
    s-au chiar regiuni vestite.
    este o perfectä reclamä, pt. orce tzarä, comunistul äla socaciu,
    vorbeste sä se afle in treabä.

  10. acest socaciu, mai bine tace………si nevastä-sa la fel.

  11. Buna,dragilor!

    Dupa recuperarea proprietatilor,demers destui de greoi in cele doua decenii, cred ca trebuia intervenit cu o lege speciala pentru conservarea monumentelor cu valoare patrimoniala-istorica.Urmasii proprietarilor, rupti de realitatea romaneasca, nu au nici un interes in salvarea unor cladiri de patrimoniu,se prevaleaza de dreptul sacru de proprietate.Si cum democratia noastra originala si capitalismul primitiv este un sumus de legi si prevederi contradictorii ,ce avem de facut?Asteptam sa se modifice constitutia…pana cand?- la calendele grecesti?

  12. Da, ministerul culturii si primaria o freaca aiurea de ceva vreme pe partea asta; Legislatia e extrem de imbecila (proprietatea e garantata, desigur, dar, din pacate, exista si pe partea asta excese) si parlamentul cat si executivul in ansamblul sau doar de patrimoniu nu au chef… ce spune dora e ideal…. doar ca pe partea asta nici macar presiunea civica nu mai exista…
    In partea Sibiului sunt, desigur, multe biserici fortificate in stare exemplara…altele insa, in special din sate ce au devenit acum complet ignorate, se duc naibii… si ma refer nu atat la ziduri cat in special, in anumite situatii, la complexe picturale pre-reforma care au scapat cumva de iconoclasmul luteran si ce mor acum dintr-o nepasare prea dureroasa pentru mine.
    Cred ca e un subiect pe care se poate cadea de acord si cred ca e necesar sa tipam, indiferent de orientarea noastra politica, cat mai tare… poate ca macar din demagogie pre-electorala ne da cineva o maslinuta…

  13. si in germania, propietarii sunt obligatzi sä le intretzinä,
    dacä nu pot, trec in patrimoniu.

  14. Buna seara, oameni buni!
    nu am priceput din poza cu Moara ce anume trebuia conservat ca patrimoniu national si din ce motive, am vazut doar un perete din caramizi deteriorat de vreme.
    Inteleg ca ar trebui renovate cladiri de patrimoniu cu o estetica arhitecturala totusi, care sa se integreze in citadinul actual.
    Poate ma lamureste un bucurestean.
    Altfel…….toate cele bune in 2012!

  15. Buna seara, buna seara.
    @viq, absolut corecta observatia ta. Marea Britanie nu este singulara in politica fata de monumentle istorice. In toate statele civilizate se practica politici asemanatoare.
    @dora. De acord cu tine. Dar gandeste-te cati imbogatiti peste noapte s-au aciuiat in Parlament.
    @luminita, cladirea respectiva este un monument al arhitecturii industriale de la inceputul secolului 20. Mai exista putine cladiri asemanatoare in lume si in loc sa valorific potentialul arhitectonic il lasam sa se degradeze.

  16. clemy,
    de acord cu tine.
    Eu insa nu am inteles din ce s- a scris in presa referitor la Moara respectiva, decat ca i s-a daramat acoperisul si un pic din fatzada.
    Eu nu inteleg in ce consta valoarea de patrimoniu national al acestei Mori.
    Cum poate ea imbogatzi aspectul Bucurestiului.
    Au mai ramas niste ziduri din caramizi dintr-o fosta constructie a unei mori.
    In ce fel reprezinta ele, aceste ziduri, patrimoniul national?
    Prin contrapondere iti amintesc de ruinele care exista si azi la Baile Herculane.
    Acolo da patrimoniu national lasat de izbeliste.
    Nu vreau sa par Gica Contra, dar subiectul fostei Mori din Colentina mi se pare o gaselnitza a ziaristilor din Bucuresti , in pana de subiecte..

  17. @luminita, au ramas atat de putine cladirile istorice in Bucuresti incat fiecare zid care cade reprezinta o pierdere ireparabila ptr istoria capitalei. Iar valoarea de patrimoniu national i-o da calitatea arhitecturala, faptul ca a reprezentat unul din primele modele industriale ale Romaniei moderne. Cladirea, renovata partial sau total ar putea fi o scoala industriala, hotel, chiar si imobil de biorouri daca i s-ar pastra caracterul arhitectural. Ce se intampla la Heerculane este o crima dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa dam atentie masacrului care se petrece in orasele Romaniei. Mai ales in Bucuresti unde demolarile lui Ceausescu au vaduvit capitala de cladiri absolut exceptionale. Noroc ca s-a intamplat povestea asta pe 1 ianuarie ptr ca altfel s-ar fi ales praful la propriu de repectiva cladire fara ca cineva sa stie. Si aflam ca pe locul ei s-a ridicat un falnic mall.

  18. nu-mi uitati nick-ul. Abia a trecut legea prin care prprietarii sunt obligati sa-si intretina fatadele (iar cantitatea de zoaie adresata dnei Udrea depaseste orice). Urlete ca nu sunt bani, ca nu e drept, ca nu e democratic etc. Primariile s-ar putea sa aiba bani ca sa faca treaba in locul lor, dar sa vedem cum ii recupereaza si ce procese vor fi. Abia api discuam de bugete pt. patrimoniu si as vrea sa vad justificarea investirii de bani publici intr-o cladire PRIVATA (va dati seama de interpreari, insinuari etc)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s