Monthly Archives: martie 2012

Caruselul evenimentelor politice cu bătaie lungă

Ieri s-au consemnat câteva evenimente cu potențial impact major pentru viitorul României. Primul dintre ele a fost condamnarea lui Adrian Năstase într-un nou dosar. Sentința a fost și de această dată blândă dar partea bună a acestei condamnări o constituie precedentul creat.

Fostul premier se află în postura de a fi de două ori condamnat și, în consecință, în imposibilitatea de a mai candida pentru o funcție oficială în stat. Un pas major în transformarea lumii politice românești. Partea proastă o reprezintă lipsa de curaj a justiției în fața un personaj ca Adrian Năstase. Dacă diverși parlamentari mărunți sau primari sunt trimiși după gratii, judecătorii nu au încă temeritatea de a-l trata și pe Adrian Năstase cu aceeași severitate. Și asta pentru că legăturile mai mult sau mai puțin subterane dintre judecători, oamenii politici proveniți din marele trunchi al liniei a doua a CC al PCR și UTC și ofițerii fostei Securități este încă solidă. Iar acești purtători de robe sunt conștienți ca Adrian Năstase este exponentul central al acestui sistem construit în ultimii 20 de ani. Dacă Adrian Năstase nu mai poate fi ferit de lungul braț al legii nici domniile lor nu mai sunt în siguranță. În această cheie trebuie înțeleasă sentința dată ieri care este o jumătate de măsură prin care judecătorii au încercat să mulțumească și organismele internaționale care cer rezultate în lupta împotriva marii corupții dar și să își păstreze statutul de apropiați ai mafiei politico-economice care domină România.

Celelalte două evenimente țin de haosul în care se găsește PDL. În primul rând personajul pe care doamna Udrea îl anunța ca șef de campanie pentru alegerile locale din București, Cristian Popescu Piedone, a revenit la matcă, adică în sânul USL. Așa se face că înaintea alegerilor locale organizația București nu doar că nu are un candidat pentru funcția de primar al Capitalei dar își vede și șeful de campanie dezertând către opoziție. Faptul că ieri se vorbea de posibila candidatură a lui Ion Țiriac din partea PDL demonstrează totală lipsa de capacitate organizațională a Elenei Udrea. Așa încât nu trebuie să mire pe nimeni vizita lui Adrian Videanu la Cotroceni. Oficial, Adrian Videanu a discutat proiecte economice cu șeful statului. Total fals aș îndrăzni să spun. Asta pentru că din grupul „greilor” din PDL Adrian Videanu este probabil cel mai bine văzut de Traian Băsescu. Este probabil ca președintele a avut în vedere cel puțin două alternative: fie să obțină de la Adrian Videanu promisiunea că va prelua organizația București (urmând probabil ca președintele să susțină tacit un puci la adresa Elenei Udrea), fie ca acesta să candideze pentru primăria capitalei. Că aceste subiecte au fost pe ordinea de zi a întrevederii de la Cotroceni o dovedește și faptul că semnarea protocolului Alianței pentru București dintre PDL-UNPR-PNTCD și Ecologiști s-a amânat. Iar cei care cred că președintele o susține în continuare pe Elena Udrea se înșeală. Traian Băsescu nu vrea să fie văzut ca cel care îi pune capul pe butuc dar după evenimentele de ieri soarta blondei doamne Udrea este ca și pecetluită. Nimic rău în asta aș adăuga. Trecerea doamnei Udrea pe linie moartă trebuia făcută mult mai demult dar nici acum nu este târziu.

Cât privește natura mai largă politică a lui Adrian Videanu cu Traian Băsescu aceasta ar putea fi un semnal că în grupul BVB nu mai domnește unitatea în gândire și acțiune după episodul Frunzăverde. Cu alte cuvinte, „greii” nu au fost înștiințați din timp de negocierile lui Sorin Frunzăverde cu PNL-ul sau nu toți reprezentanții acestui grup au știut de mișcările subterane ale acestuia. Ori această încălcare a încrederii nu mai poate fi tolerată. Și este posibil ca de acum înainte să nu mai vedem grupul BVB vorbind pe aceeași voce. Iar Traian Băsescu a mai făcut o mișcare inteligentă: dacă „vechii” din partid doresc să își redobândească pozițiile decizionale domniile lor nu au decât să se implice efectiv în campaniile electorale ce bat la ușă și să-și asume riscurile de rigoare ale candidaturilor dificile. Dacă vor reuși să câștige, așa cum se laudă unii dintre ei, atunci vor avea un cuvânt greu de spus în viitor. Majoritatea celor vizați de președinte vor spune probabil „pas” acestei oferte dar Adrian Videanu ar putea face până la urmă notă separată. Vom trăi și vom vedea.

Clemy

Victor Ponta și majoritatea de un vot de la Senat

Faptul că Victor Ponta a așteptat mai bine de o zi pentru a avea o reacție la îmbogățirea USL-ului cu Sorin Frunzăverde nu a adus președintelui PSD și un plus de maturitate în gândire. Din contră. Domnia sa a anunțat că este posibil ca de luni opoziția să preia majoritatea în Senat și dacă acest lucru se va întâmpla atunci e posibil ca parlamentarii USL să se întoarcă la lucrări pentru a respinge anumite legi. „Având majoritate, este probabil să mergem și la alte legi pe care vrem să le respingem„, a declarat victorios președintele PSD. Nu îmi este clar, și nu cred că știe nimeni, care sunt legile pe care USL intenționează să le respingă. Să fie în cauză tratatul fiscal? Exclus, pentru că PSD a promis că va vota acest proiect important pentru România. Va fi respins proiectul de lege privind votul uninominal pur, proiect depus chiar de PSD? Căci acestea ar fi cele mai importante acte legislative care ar mai putea trece prin parlament până la începutul vacanței parlamentare. E drept însă că până să aflăm care vor fi legile ce urmează a fi respinse de parlamentarii opoziției, Victor Ponta s-a grăbit să anunțe majoritatea zdrobitoare de un vot din Senat și asta pentru că majoritatea opoziției depinde de exclusul din PSD, Mircea Geoană.

La Senat, de două luni de zile nu a fost niciodată cvorum. Dacă ne luăm după calculul actual al hârtiei, avem majoritate. Domnul Geoană nu a votat nici cu cei de la putere, nici cu cei din opoziție, iar faimosul senator Urban e vopsit – zice că e independent, dar ei îl numără la ei. Dacă ne luăm după cifrele oficiale, de luni, de când va face trecerea la USL senatorul de Caraș-Severin, vom avea un vot în plus. Nu vă ascund că mai sunt și alți senatori care ni se vor alătura„, a declarat voios Victor Ponta.

Și asta de parcă nu domnia sa, alături de exilatul la Washington Titus Corlățean și Dan Șova, ar fi fost cei care s-au dat de ceasul morții și pentru a-l înlătura pe Mircea Geoană de la șefia Senatului și din partid. De ce i-ar face în acest moment jocul fostul președinte al PSD? Sigur, este posibil ca Mircea Geoană să intre în acest șotron politic dar până când acest lucru se va întâmpla rămân sceptică.

Se bazează Victor Ponta pe sprijinul lui Vasile Blaga? Poate. Dar în actuala situație, chiar dacă acesta a știut de negocierile lui Sorin Frunzăverde, nu se află în situația de a-și permite să treacă cu arme și bagaje alături de opoziție.

Și în timp ce Victor Ponta vindea pielea ursului din pădure parlamentar, situația relației PDL-PNL-PSD se complica și mai mult prin anunțul lui Gheorghe Falcă care declara ieri că a fost la rândul lui contactat de lideri liberali pentru a se alătura PNL în vederea constituirii unei „drepte puternice”. „Colegii liberali care au vorbit cu noi nu au încredere în PSD„, a mai declarat primarul Aradului care a refuzat să dea amănunte suplimentare. Declarația lui Falcă a fost dezmințită printr-un comunicat al PNL care accentua faptul că lidershipul partidului nu a mandatat pe nimeni să poarte astfel de negocieri și că

Conducerea PNL a precizat în repetate rânduri poziția sa în ceea ce îl privește pe domnul Gheorghe Falcă și activitatea domniei sale. Având în vedere faptul că Gheorghe Falcă este exponentul unui sistem corupt patronat de Traian Băsescu nu dorim ca numele nostru să fie asociat cu numele acestuia„.

Ei, exponent al sistemului corupt a fost până nu demult și domnul Frunzăverde, devenit între timp potențial vicepreședinte al PNL. Nu corupția unui potentat local ar sta în calea reunificării „dreptei”. Altfel spus, astfel de negocieri subterane s-au purtat, se poartă și se vor purta în continuare doar că nu de aceleași grupuri din partid. Și dacă Crin Antonescu și apropiații săi discută cu unii lideri ai PDL este foarte posibil ca și liberalii nemulțumiți de actuala linie a partidului să încerce un joc politic dacă nu la nivel central cel puțin la nivel local. Cine crede că Sorin Frunzăverde s-a trezit luni dimineața și l-a sunat pe președintele PNL pentru trece alături de liberali este un naiv. Tratative în acest sens se duceau probabil de ceva vreme și este posibil ca cel puțin o parte a conducerii PDL să fi fost informată de mișcările președintelui CJ Caraș-Severin.

Până la urmă nu este atât de important cine cu cine negociază, cine trece de la PDL la PNL sau PSD. Ceea ce este evident este haosul care domină politica românească. PDL este clar că se află în totală derivă: nereformat, cu un grup osificat de lideri care doresc să întoarcă partidul la statutul de partid balama alături de un partid mai mare care să-și asume costurile politice ale guvernării și fără lideri de perspectivă pentru orizontul post 2012. PDL nu are candidați pentru a încerca măcar să conteze în lupta pentru primăria Bucureștiului și a altor orașe mari, a presupune că democrat-liberalii se gândesc la un candidat pentru alegerile prezidențiale este exclus.

În PNL este evident că între conducerea centrală a partidului și oamenii din teritoriu există o prăpastie nu doar de comunicare dar și de încredere și de viziune politică. Iar în PSD în ciuda calmului aparent lucrurile sunt mai încâlcite decât oricând. Victor Ponta se află în postura jenantă de a reacționa și de a aproba ideile politice ale partenerului minor din alianță. O situație care sunt convinsă că nu este privită cu bucurie de oamenii PSD din teritoriu. Și este evident din ultimele evenimente că între liderii PNL și PSD nu mai există nici comunicare și, extrem de posibil, nici încredere. Și cu cât PNL-ul va deveni mai zgomotos și va emite mai multe pretenții, cu atât PSD va simți nevoia să încerce să iasă dintr-un mariaj politic care devine pe zi ce trece mai puțin fericit.

Clemy