Daily Archives: martie 8, 2012

Migrenele USL de la mijlocul săptămânii

Dan Șova nu mai este purtătorul de cuvânt al PSD și ca în vechile bancuri cu Bulă, trimis după ce a terminat cu media 5 facultatea în America pentru ca să „fie chinuit de dorul de țară„, tot așa amicul lui Victor Ponta a fost trimis la Washington pentru a se documenta asupra Holocaustului.

Nu am nimic împotriva vizitei lui Dan Șova la Muzeul Holocaustului dar sunt curioasă dacă această excursie de documentare a fost plătită din buzunarul senatorului Șova și nu din cel al contribuabilului. Și încă ceva: nu cred că această „vizită de documentare” va reuși să minimalizeze pierderile de imagine pe plan internațional pe care le-a suferit PSD-ul dar trimiterea „în exil” a juristului de serviciu al PSD are rolul de a pune surdina unui scandal care devenea din ce în ce mai incomod chiar și în plan intern.

Este drept că trimiterea domnului Șova, cel pe care Victor Ponta îl vedea ca președinte al Senatului și viitor ministru al justiției, peste ocean a fost doar una din durerile de cap pe care ziua de ieri a pricinuit-o USL. Mai întâi Curtea Constituțională a decis ieri că guvernul Ungureanu a fost validat în mod legal. Apoi, a venit discursul președintelui Băsescu în Parlament în care șeful statului a susținut o eventuală majorare a salariilor și a cerut opoziției să revină pe băncile Parlamentului.

O recalculare pozitivă a salariilor în primăvară ar lăsa opoziția fără unul din argumentele campaniei electorale de aici și reacțiile negative la această sugestie. Cât privește apelul prezidențial adresat opoziției de a pune capăt grevei parlamentare, Victor Ponta s-a grăbit să afirme că va da curs acestei invitații „pentru majorarea salariilor, uninominal, 312 parlamentari și interzicerea migrației parlamentare„. Nu văd de ce PDL s-ar opune acestor măsuri.

Graba cu care Victor Ponta a marșat să spună „da”, deși a aruncat condiții de ochii lumii, își are originea în evidența eșecului grevei parlamentare. Deși inițial opoziția sperase că prin grevă parlamentară să blocheze total activitatea Parlamentului și să împiedice validarea noului cabinet, aceste două deziderate nu s-au împlinit. Votul dat la Legea lustrației a arătat că coaliția dispune de voturile necesare pentru a trece un proiect de lege organic iar învestirea guvernului Ungureanu nu a fost nici un moment pusă sub semnul întrebării. A continua în aceste condiții greva parlamentară nu ar fi decât în detrimentul USL și al PSD în special.

Și așa ajungem la adevărata migrenă a USL, și anume, ultimul sondaj de opinie dat publicității ieri. Conform acestuia dacă mâine ar avea loc alegeri USL ar obține 48% din voturi (sau 47% așa cum se susține pe un blog apropiat de PNL), PDL 20% și Partidul Poporului condus de Dan Diaconescu cu 16%. Și nici măcar faptul că USL se află sub cota de 50% nu reprezintă o surpriză de proporții ci cota de încredere în personalitățile publice este problematică pentru USL.

Mihai Răzvan Ungureanu și Crin Antonescu beneficiază de 20% din încrederea opiniei publice, Victor Ponta se bucură de încrederea a 22% din electorat iar Traian Băsescu, care nu va mai candida pentru un nou mandat, se bucură încă de încrederea a 17% dintre români. Cu alte cuvinte liderii opoziției se află la egalitate cu un premier încă relativ puțin cunoscut și cu un președinte uzat de guvernarea ultimilor ani. Și dacă adunăm scorul celor doi lideri ai opoziției putem constata că aceștia, în loc să constituie locomotivele USL, se situează în urma acestuia. În plus, Mihai Răzvan Ungureanu poate fi creditat cu saltul înregistrat de PDL în sondaj, co-președinții USL nu se pot mândri cu o astfel de realizare.

Aceasta este o situație nefericită pentru USL, pentru PSD în special, atât din perspectiva alegerilor din acest an dar mai ales din perspectiva alegerilor prezidențiale viitoare. Victor Ponta și Crin Antonescu nu se vor bate cu Traian Băsescu ci cel mai probabil cu Mihai Răzvan Ungureanu și dacă acum premierul se află la egalitate cu liderul liberal și doar la două puncte distanță de președintele PSD, în doi ani această situație se poate schimba radical și nu în favoarea liderilor opoziției.

Acest amănunt dar și scorul uriaș pe care îl înregistrează PP îi determină pe social-democrați să dorească o înțelegere cu PDL-ul pe marginea votului uninominal pur, vot care avantajează ambele partide. De aici și graba cu care Victor Ponta a dat un răspuns favorabil în principiu invitației prezidențiale. Dar trebuie să așteptăm și reacția lui Dan Voiculescu pentru că în USL, spre marea supărare a baronilor locali și a lui Ion Iliescu, deciziile politice majore se iau în studiourile trustului Intact.

Clemy

UpDate

Reclame