Daily Archives: iulie 1, 2012

Nimic spectaculos pe frontul PDL

Singura surpriză a Convenției Extraordinare a PDL de ieri a fost trecerea sub tăcere a numelui președintelui Băsescu.

Nici unul dintre vorbitorii care s-au perindat pe la tribună, nici măcar noul președinte al democrat-liberalilor, nu a simțit nevoia să recunoască meritele președintelui în funcție. Doar Radu Berceanu a simțit nevoia să transmită participanților la Convenție că relația PDL cu președintele va trebui să capete alte valențe. „Ar trebui ca echipa care va fi aleasă să aibă în continuare un parteneriat cu Traian Băsescu, există diferențe între parteneriat și situația în care am fost până acum câteva luni„, a declarat Radu Berceanu care a reușit să preia astfel retorica PNL.

Să ne amintim că nu cu mult timp în urmă PNL susținea o alianță cu PDL-ul doar dacă acest partid va renunța la cooperarea mult prea apropiată cu președintele. Crin Antonescu a folosit atunci termenul de „vasalitate” și le-a cerut democrat-liberalilor să se „dezică” de președinte. Fără „vasalitatea” față de Traian Băsescu probabil că PDL-ul nu ar fi stat atât de mult la guvernare dar aceasta este firește o evidență pe care liderii de acum ai PDL nu vor să o recunoască. Fără Traian Băsescu PDL nici nu ar fi existat iar PD-ul ar fi urmat probabil drumul PNȚCD. Puțină recunoștință față de președinte ar fi fost deci mai mult decât necesară.

Altfel, rezultatele au fost cele așteptate. Vasile Blaga a fost ales în funcția de președinte, iar Gheorghe Flutur a devenit secretar-general al partidului. În funcțiile de prim vicepreședinți au fost aleși Cezar Preda, Cristian Preda, Dorin Florea și Mihai Stănișoară. Nu a existat nici un moment dubiul că Vasile Blaga ar fi putut să piardă aceste alegeri. În fond domnia sa câștigă doar acele alegeri în care nu are contracandidat.

Acestea fiind spuse, proaspătul președinte al PDL a crezut de cuviință să anunțe electoratul că a fost felicitat telefonic de premierul Ponta pentru câștigarea funcției de președinte al PDL. „Domnul Ponta m-a sunat, îi mulțumesc pentru felicitări, dar una-i una, alta-i alta. Rămâne cum ne-am înțeles: dânsul la Putere, noi în Opoziție. Astăzi, Convenția noastră extraordinară i-a cerut demisia„, a anunțat noul președinte al PDL citat fiind de portalul Hotnews. Într-adevăr, Convenția i-a cerut demisia dar unde a fost până acum domnul Blaga care în toată desfășurarea atacului USL împotriva statului de drept a fost mut ca un pește. Îmbățoșarea de ieri seară nu șterge cu buretele o tăcere de aproape două luni în care vocea partidului a fost doamna Monica Macovei, doamna pe care partidul nu a considerat-o potrivită pentru un post în noua structură a partidului. Același partid care nu a înțeles să o apere în trecutul nu foarte îndepărtat de mârlăniile USL.

În concluzie, eu nu am încredere în această nouă formulă de conducere a PDL. Nu am încredere că noii lideri (în realitate aceiași) vor înțelege să facă zid în jurul lui Traian Băsescu ca ultim apărător al statului de drept, nu îi văd capabili să construiască o dreaptă autentică și să colaboreze cu societatea civilă și nici nu văd cum această grupare va avea un succes răsunător în alegerile generale. Și primul test al actualei conduceri a PDL va veni curând, chiar săptămâna viitoare, când Victor Ponta se va adresa Parlamentului într-o ședință comună de la care eu personal nu aștept nimic bun pentru țară.

Clemy