Daily Archives: iulie 4, 2012

Promenada Ghilimelelor Seara 3

Sara bună copăceni!

În seara asta voi fi cît mai rezervat fiindcă multe persoane mi-au atras atenția că am aberat în ultimul articol. Așa este. Am făcut corecțiile necesare.

Dar să lăsăm prostiile și să trec la subiect.

Azi am întîrziat cu vreo 20 de minute la promenadă fiindcă am făcut o tură prin Piața Universității unde se anunța un mare miting cu peste 800 de participanți, genul Liviu Mihaiu, Mircea Toma, recte OeNGeuri cu față nu glumă.

Am văzut cam 50-60 de oameni rupți de căldură care se răcoreau cu apa din fîntînă. Vreo cîțiva urlau JOS BĂSESCU! ceea ce mi-a sugerat că nu este tocmai genul meu de manifestație. Am văzut un afiș care spunea că Ponta și Antonescu au învățat dictatura de la Băsescu. O ho hoooo! Am mai numărat odată din ochi participanții cu gîndul că nu e o problemă de cantitate dar n-am găsit calitatea. De prisos să mai spun că dacă aș fi dorit să număr pînă la 800 aș fi ajuns să număr oi sărind gardul. Pa Piața Universității!

În Piața Victoriei promenada era în toi. 😆 Mi-am recunoscut prietenii de seara trecută. Ca de obicei la pornire au fost mai puțini dar s-au înmulțit pe parcurs. Am intrat din mers în coloană. Toți prietenii mei erau acolo. Parcă am ajuns acasă.

De această dată plimbarea a durat mai puțin, numai o tură, după care ne-am proțăpit în față la Antipa care a devenit deja tradițional. Nu voi menționa nume ca să nu se supere nimeni dar au fost toți cei care au promis că vor veni ba și alții. Nici în plus nici pe lîngă. Acolo orice om e binevenit.

Recunosc că nu l-am văzut acolo pe PurlyGurăMare (nici nu mă așteptam) în schimb l-am văzut pe Skorpi (știu că tu nu te superi 😆 ). Poliție care dirijează circulația (deși nu era nevoie), jandarmi care abia așteptau să-și taie plictiseala de peste zi cu un spectacol plin de spiritualitate și umor. Da domnilor! Jandarmii de-abia ne așteptau fiindcă în interiorul lor fraternizau cu umorul situației. Păi să te plictisești toată ziua e înfiorător. Noroc că vin ăia cu țîpuriturile lor comice cum ar fi:

Ponta! Nu uita!
Asta nu e țara ta!

Lîngă Năstase
Ponta urmeazăăăă!
Lîngă Năstaseeee! (pe melodia de la Guantanamera)

Președinte de senat
chiulangiu nemotivat!

Ponta – DEMISIA! (fără rimă dar de o poezie aparte)

Copios a fost momentul în care, cu aroganță maximă, a sosit mașina de la Hantena și s-a parcat în față lîngă iRealitatea și Digi24. Tot ce pot să spun fără să mă rușinez este că, spre norocul lor, manifestanții ăștia nu știu să scuipe. Dacă ar fi știut echipa de la Hantena ar fi luat gratis lecții de înot (cu un singur N da?). Din fericire manifestanții știu să huiduie copios și chiar să fluiere. După 30 de secunde Hanteniștii și-au luat coviltiru la spinare și s-au cărăbănit. Aplauze la scenă deschisă.

Nesimțire maximă. Hanteniștii au încercat să parcheze la vreo 50 de metri mai la margine. Mulțimea s-a urnit imediat la parcare și le-a aplicat o nouă serie de huiduieli. Fiindcă persistau cu nesimțire în greșeală au primit și niște scandări adhoc de genul:

Turnătoru!
Securistu!
Huoooo!
etc. Tradiționale!

În aplauzele mulțimii au fost nevoiți să părăsească piața. Au început să piloteze în jurul pieței și au primit de cîte ori treceau prin fața mulțimii tradiționalele huiduieli însoțite de frumosul gest șoferesc cu degetul mijlociu ridicat (încercați și voi 1, 2, 3 și!!!).

Atmosfera foarte bună. La un moment dat toți jurnaliștii au dat năvală peste mine și m-am speriat că n-aveam discursul pregătit. Recunosc că m-au luat prin surprindere. Pe cînd mă pregăteam să spui că-s nevinovat și reprezint Copacul au trecut pe lîngă și s-au oprit în spatele meu. Era normal. Dacă făceam un pas în spate îl călcam în picioare pe MRU. 😆 Ar fi fost păcat.

MRU, un om normal, a sosit cu soția sa, o doamnă foarte respectabilă, răcoritoare, și a început să răspundă întrebărilor. Deși eram la 1 metru distanță nu am reușit să aud nimic însă am urmărit expresia de pe fața lui. În ciuda căldurii, aproape insuportabile, și a înghesuielii (toată lumea a tăbărît pe el) omul era stăpîn pe situație, calm, stenic. Era normal așa cum este nevoie în politica absolut jegoasă de pe malurile României.

MRU a lansat un apel onest, ferm și fără echivoc oamenilor să se alăture, să participe la manifestația de mîine din Piața Revoluției (lîngă Ateneu). Din păcate mesajul său a fost întrerupt animalic de iRealitatea TV (am confirmări din două surse diferite).  Nimeni n-a înțeles unde va fi mitingul. Mînărie marca Vîntu.

Cineva îi întreabă din mulțime pe operatorii și reporterii iRealitatea TV aflați la un metru distanță:

– E bun rahatul pe care vi-l dă Vîntu? Vă place hidrantul, a???

Am simțit instantaneu ce înseamnă fericirea. Ce rețetă simplă!!!

Am mai întîlnit colocvial pe Mihail Neamțu care n-a stat pînă la final (ca și mine de altfel) fiindcă avea apariții la TeVeuri. De asemenea domnul Vlaston de la EDUCER și Noua Republică simultan.

La un moment dat mi s-au cam tăiat picioarele după 14 ore de acțiune. M-a sunat soacră-mea isterizată că m-a văzut la televizor! Am bifat imediat 5 puncte și-am uitat de durerea de picioare. 😆

Puciul parlamentar al USL se află în plină desfășurare

Spuneam la finalul postării mele de ieri dimineața că nu avem de așteptat nimic bun de la actuala sesiune extraordinară a parlamentului.

Din păcate nu m-am înșelat. În ziua în care, teoretic, Victor Ponta ar fi trebuit să susțină un discurs pe marginea participării la Consiliul European, noua majoritate a început să pună în aplicare propriul plan de lovitura de stat. Un plan al cărui scop final nu este doar suspendarea președintelui Băsescu dar și controlul total asupra Justiției române.

Ieri au avut loc primii pași prin înlocuirea Avocatului Poporului (cel care potrivit legii poate ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență emise de guvern). În locul lui Gheorghe Iancu (care dealtfel a fost relativ prietenos cu noua majoritate), USL a preferat să numească un om de bază al PSD, pe Valer Dorneanu.

Pasul doi a fost reprezentat de revocarea lui Vasile Blaga din funcția de președinte al Sentatului și înscăunarea lui Crin Antonescu în acest post.

Pasul trei a constituit revocarea Robertei Anastase din funcția de președinta a Camerei Deputaților și alegerea lui Valeriu Zgonea. UDMR nu a votat nici înlocuirea lui Vasile Blaga și nici pe cea a Robertei Anastase dar a rămas în sală pentru a asigura cvorumul necesar. O atitudine tipică pentru UDMR care a jucat ca întotdeauna la două capete.

Am spus ieri și voi repeta și azi: dacă situația nu ar fi atât de periculoasă probabil că m-aș bucura pentru faptul că Vasile Blaga și Roberta Anastase au fost înlocuiți. Este soarta trădătorilor din toate timpurile, aceea de a fi aruncați ca o măsea stricată odată ce nu mai sunt folositori.

Planul loviturii de stat mai cuprinde și modificarea legii de funcționare a CCR prin OU (fapt ce ar fi trebuit să aibă loc ieri dar care a fost amânat din rațiuni încă necunoscute). Nu doar că planul prevede reducerea atribuțiilor Curții, care ar urma să nu se mai poată pronunța asupra actelor Parlamentului, dar și introducerea unor amendamente care să facă posibilă înlocuirea judecătorilor considerați incompatibili de către Titus Corlățean, respectiv judecătorii bănuiți de „simpatii” pro-prezidenșiale. Iar odată ce CCR ar deveni un organism pur ornamental, suspendarea președintelui Băsescu ar urma să fie o simplă formalitate. Președintele interimar, Crin Antonescu, nu va avea nici o problemă ca în interimat să îi demită pe incomozii Laura Kovesi și Daniel Morar și apoi să-l grațieze pe „deținutul politic” Adrian Năstase.

Înclin să cred că ziua de azi va fi una crucială și extrem de agitată. Cu Dumnezeu înainte.

Clemy

PS: nu am ascuns niciodată faptul că am activat în presa română timp de 11 ani. Nu doresc să fiu invitată la emisiuni televizate, nu am intenția să iau locul nimănui în calitate de realizator de televiziune. Nu îmi stă în caracter să fac dezvăluiri despre foștii mei colegi chiar dacă pentru unii dintre ei nutresc un dispreț profund. Nu îi voi onora cu dezvăluirea numelor lor. Dar nu voi înceta să îmi spun opinia despre ce se întâmplă în România indiferent ce amenințări voalate legate de trecutul meu jurnalistic vor fi făcute pe acest blog sau pe alte portaluri media.