Daily Archives: iulie 23, 2012

Îi tremură mâna USL-ului?

Într-o acțiune fără precedent în ultimii 20 de ani, Biroul Permanent al Camerei Deputaților s-a întrunit ieri pentru a da un punct de vedere la sesizarea făcută PDL la CCR privind condițiile în care se va organiza referenduml pentru demiterea președintelui.

Firește Biroul Permanent a decis să respingă sesizarea grupului parlamentar al PDL ca fiind „neîntemeiată”. Ceea ce sare în ochi aici nu este neapărat decizia anunțată de domnul Zgonea (ar fi fost miraculos dacă domnia sa ar fi susținut că PDL a avut dreptate să sesizeze Curtea Constituțională), ci faptul că pentru prima oară în două decenii avem de-a face cu o poziție a conducerii Camerei Deputaților față de o sesizare la CCR a unui grup parlamentar. De ce s-a repezit domnul Zgonea să țină această ședință și să asigure „poporul” că sesizarea PDL este neîntemeiată? Decizia nu are pînă la urmă nici un fel de efect juridic întrucât doar CCR poate să admită sau să respingă sesizarea democrat-liberalilor. Cred că acțiunea Camerei Deputaților pregătește terenul pentru o eventuală nerespectare a deciziei CCR în cazul sesizării PDL. Și asta dintr-un motiv relativ simplu: USL nu mai este chiar atât de sigur că oamenii se vor îngrămădi să voteze la referendumul de duminică iar în cazul în care CCR va susține că este ilegală prelungirea programului de vot cu două ore, operațiunile de fraudare vor trebui să fie cu mult mai agresive decât intenționau liderii Uniunii. Este mult mai ușor să furi atunci când prezența la urne este masivă dar este infinit mai complicat, și extrem de vizibil, să faci același lucru atunci când pe la secțiile de votare bate vântul. Iar asta reprezintă o problemă chiar și pentru USL sau măcar pentru unii din liderii USL, ai PSD în special, care au totuși strîngeri de inimă în a pune în practică un plan de fraudare a referendumului demn de o republică africană.

Miza referendumului este uriașă și de aceea boicotul acestuia este un imperativ. Așa încât îmi permit să îl citez pe Ion Cristoiu (utilizând ghilimele de rigoare) care a susținut, într-o demonstrație logică fără cusur, că „Neparticiparea la vot înseamnă dezinteresul total faţă de iniţiativa USL, şi prin urmare, un vot de blam dat unei formaţiuni care a avut o iniţiativă iresponsabilă„. Și în același timp fac un apel la președintele Băsescu să renunțe la strategia cavalerească dar perdantă de a chema lumea la vot.

Clemy

PS: Mi-am petrecut sâmbăta încercând să pescuiesc păstrăvi într-un lac din mijlocul pădurilor din munții Sierra Nevada, fără acces la internet și telefon celular. Am plecat în vârf de munte enervată de faptul că încercând să-l conving pe tatăl meu să nu participle la referendum m-am lovit de neîncrederea tatei care a susținut dezamăgit că „Băsescu ne-a spus să mergem la vot”. Am avut în acel moment senzația că ne luptăm cu morile de vânt. Dar după o zi în mijlocul naturii am revenit la sentimente mai bune. Lupta nu este încă pierdută.