Daily Archives: iulie 31, 2012

Despre referendum și încăpățânarea liderilor USL

Filozoful german Max Weber definea autoritatea statului modern ca fiind rațional legală și susținea că autoritatea acestui tip de stat se bazează în primul rând pe respectul regulilor. Statul modern nu poate renunța la respectarea legilor și a regulilor pentru că în acest caz încetează a mai fi un stat de drept, un stat în care legea este respectată și se transformă în altceva: în haos sau într-un regim autoritar și nedemocratic. Respectul față de lege și de procedurile legale trebuie să fie obligatoriu și atunci când prin aceste proceduri (ca de pildă alegerile) apar și rezultate contrare dorinței liderilor unei țări.

Acest amănunt nu a fost înțeles de liderii USL care încearcă să obțină validarea referendumului de demitere a președintelui Băsescu. A spus-o clar liderul PNL Eugen Nicolăescu care a anunțat că juriștii USL lucrează la un document prin care să i se ceară CCR să valideze referendumul. Cu alte cuvinte USL se gândește să ceară Curții Constituționale să încalce legea. Legea se respectă doar atunci când ne convine pare să fie deviza după care se călăuzesc liderii USL.

Agitația și încrâncenarea liderilor USL are ca motiv tocmai faptul că există încă zone ale României care nu s-au făcut preș la picioarele Uniunii, că presiunea conjurației celor care se tem de justiție îi presează pe liderii USL să facă orice doar că domniile lor să nu ia calea pușcăriei aidoma lui Adrian Năstase. Din această disperare au ieșit ideile de ultim moment ale USL: prima vizând cererea adresată CCR de a valida referendumul în ciuda evidențelor și apoi cererea de demisie a președintelui pe motiv că nu mai are sprijin popular. Doar puțin peste 46% din electorat a participat la referendumul de duminică iar faptul că 87% dintre participanții la vot au spus „da” demiterii președintelui nu înseamnă că opinia lor este împărtășită și de restul de 54% din electorat care nu s-a prezentat la vot. Iar dacă adăugăm și cei aproximativ 11% dintre votanți care au spus „nu”, vedem că în realitate avem de a face cu o majoritate extrem de solidă care se opune demersului USL de demitere a președintelui Băsescu. Nu putem vorbi așadar de „lipsă de sprijin” sau despre „lipsă de legitimitate” a președintelui.

Este greu de crezut însă că USL va da dovadă de bun simț și se va opri de pe drumul nefericit pe care a apucat. În primul rînd pentru unii dintre liderii USL întoarcerea este imposibilă. Domnii Ponta, Dragnea sau Rus se confruntă cu perspectiva întâlnirii cu parchetul pentru toate ilegalitățile pe care le-au făcut în ultimele două luni. Iar întoarcerea este imposibilă și pentru că la nivelul PSD nu s-a ajuns încă la conștientizarea situației grave în care aventura suspendării „2” a adus finanțele României. Și, totodată, în partid nu există un consens asupra înlocuirii lui Victor Ponta din fruntea partidului și a guvernului.

Aflată în acest punct aș adăuga o concluzie proprie asupra rezultatelor referendumului. USL nu a reușit să își mobilizeze nici măcar propriul electorat. Dacă la alegerile locale USL a obținut 49% din voturi, asta înseamnă că cel puțin 3% din votanții USL au preferat să stea acasă decât să-și dea girul pentru acțiunea de demitere a președintelui. Și dacă luăm în considerație și voturile împotriva suspendării (pe care le putem socoti în proporție de 50% venind din partea susținătorilor majorității guvernamentale) vedem că în realitate USL, PSD-ul în special, a pierdut aproape 9% din sprijinul politic de care se bucura cu doar câteva luni în urmă. O astfel de erodare a sprijinului politic în două luni este demnă de intrarea în cartea recordurilor.

Și dacă stânga românească pro rusă nu înțelege încă magnitudinea înfrângerii de duminică, același referendum a dat ocazia creării unei societăți civile capabile să creeze strategii politice câștigătoare și o dreaptă politică nouă, relativ unită, mobilă și în stare să conlucreze organic cu noua societate civilă. Un mare câștig.

Cât despre insistența USL de a-l „omorî” politic pe președintele Băsescu nu aș avea de făcut decât câteva observații care nu au nici o legătură cu științele politice. Traian Băsescu pare că are o înțelegere cu Dumnezeu: a câștigat toate confruntările electorale pe care le-a avut de trecut. Nu ai cum lupta cu voința divinității pentru că orice vei face vei pierde. Dar pentru a înțelege acest fapt banal trebuie mai întâi să crezi în existența lui Dumnezeu, atribut care nu face parte din fișa postului pentru nici unul din liderii PSD.

Clemy