Despre referendum și încăpățânarea liderilor USL

Filozoful german Max Weber definea autoritatea statului modern ca fiind rațional legală și susținea că autoritatea acestui tip de stat se bazează în primul rând pe respectul regulilor. Statul modern nu poate renunța la respectarea legilor și a regulilor pentru că în acest caz încetează a mai fi un stat de drept, un stat în care legea este respectată și se transformă în altceva: în haos sau într-un regim autoritar și nedemocratic. Respectul față de lege și de procedurile legale trebuie să fie obligatoriu și atunci când prin aceste proceduri (ca de pildă alegerile) apar și rezultate contrare dorinței liderilor unei țări.

Acest amănunt nu a fost înțeles de liderii USL care încearcă să obțină validarea referendumului de demitere a președintelui Băsescu. A spus-o clar liderul PNL Eugen Nicolăescu care a anunțat că juriștii USL lucrează la un document prin care să i se ceară CCR să valideze referendumul. Cu alte cuvinte USL se gândește să ceară Curții Constituționale să încalce legea. Legea se respectă doar atunci când ne convine pare să fie deviza după care se călăuzesc liderii USL.

Agitația și încrâncenarea liderilor USL are ca motiv tocmai faptul că există încă zone ale României care nu s-au făcut preș la picioarele Uniunii, că presiunea conjurației celor care se tem de justiție îi presează pe liderii USL să facă orice doar că domniile lor să nu ia calea pușcăriei aidoma lui Adrian Năstase. Din această disperare au ieșit ideile de ultim moment ale USL: prima vizând cererea adresată CCR de a valida referendumul în ciuda evidențelor și apoi cererea de demisie a președintelui pe motiv că nu mai are sprijin popular. Doar puțin peste 46% din electorat a participat la referendumul de duminică iar faptul că 87% dintre participanții la vot au spus „da” demiterii președintelui nu înseamnă că opinia lor este împărtășită și de restul de 54% din electorat care nu s-a prezentat la vot. Iar dacă adăugăm și cei aproximativ 11% dintre votanți care au spus „nu”, vedem că în realitate avem de a face cu o majoritate extrem de solidă care se opune demersului USL de demitere a președintelui Băsescu. Nu putem vorbi așadar de „lipsă de sprijin” sau despre „lipsă de legitimitate” a președintelui.

Este greu de crezut însă că USL va da dovadă de bun simț și se va opri de pe drumul nefericit pe care a apucat. În primul rînd pentru unii dintre liderii USL întoarcerea este imposibilă. Domnii Ponta, Dragnea sau Rus se confruntă cu perspectiva întâlnirii cu parchetul pentru toate ilegalitățile pe care le-au făcut în ultimele două luni. Iar întoarcerea este imposibilă și pentru că la nivelul PSD nu s-a ajuns încă la conștientizarea situației grave în care aventura suspendării „2” a adus finanțele României. Și, totodată, în partid nu există un consens asupra înlocuirii lui Victor Ponta din fruntea partidului și a guvernului.

Aflată în acest punct aș adăuga o concluzie proprie asupra rezultatelor referendumului. USL nu a reușit să își mobilizeze nici măcar propriul electorat. Dacă la alegerile locale USL a obținut 49% din voturi, asta înseamnă că cel puțin 3% din votanții USL au preferat să stea acasă decât să-și dea girul pentru acțiunea de demitere a președintelui. Și dacă luăm în considerație și voturile împotriva suspendării (pe care le putem socoti în proporție de 50% venind din partea susținătorilor majorității guvernamentale) vedem că în realitate USL, PSD-ul în special, a pierdut aproape 9% din sprijinul politic de care se bucura cu doar câteva luni în urmă. O astfel de erodare a sprijinului politic în două luni este demnă de intrarea în cartea recordurilor.

Și dacă stânga românească pro rusă nu înțelege încă magnitudinea înfrângerii de duminică, același referendum a dat ocazia creării unei societăți civile capabile să creeze strategii politice câștigătoare și o dreaptă politică nouă, relativ unită, mobilă și în stare să conlucreze organic cu noua societate civilă. Un mare câștig.

Cât despre insistența USL de a-l „omorî” politic pe președintele Băsescu nu aș avea de făcut decât câteva observații care nu au nici o legătură cu științele politice. Traian Băsescu pare că are o înțelegere cu Dumnezeu: a câștigat toate confruntările electorale pe care le-a avut de trecut. Nu ai cum lupta cu voința divinității pentru că orice vei face vei pierde. Dar pentru a înțelege acest fapt banal trebuie mai întâi să crezi în existența lui Dumnezeu, atribut care nu face parte din fișa postului pentru nici unul din liderii PSD.

Clemy

51 responses to “Despre referendum și încăpățânarea liderilor USL

  1. Buna dimineata, clemy!
    semnalez o greseala de redactare in fraza cu ”
    „juristii USL lucreaza la un document prin care sa i se ceara CCR sa invalideze referendumul. ” („sa valideze” trebuie scris)

  2. Revolutia borfasilor-cum a numit-o Dan Tapalaga- mai precis esuarea ei la referendum, i-a facut terci pe toti uslasii, mai ales pe capii lor , Varanul si Karpa kaghebista fiind de departe cei mai afectati.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/iliescu-singura-concluzie-onorabila-pentru-basescu-ar-fi-sa-plece-sa-si-dea-singur-demisia-272082.html

  3. Traian Basescu pare ca are o intelegere cu Dumnezeu – foarte bine zis. De multa vreme nu ma mai bucurasem asa cum m-am bucurat acum, ca a castigat la ref’. Asta e, USL-asii vor accepta si ei realitatea, intr-un final (cunosc cativa, asa-s ei, mai caposi, de fel). E vorba aia a romanului: „daca esti cinstit, D-zeu iti ajuta. Daca nu, nu”. Asta-i „intelegerea” lui Base’ cu Dumnezeu.

  4. Buna dimineata tuturor.
    @luminita, am corectat. Multumesc ptr atentionare.
    @Liv St Omer, absolut adevarata observatia ta. 🙂

  5. Bună !
    Clemy, cu referirea la bunul Dumnezeu m-ai câștigat pe veci.
    Puțini sunt capabili să înțeleagă faptul că nimic nu se întâmplă fără Voia Sa.
    „Nihil sine Deo !”
    Cred că degeaba ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini dacă nu putem să înțelegem că niciun fir de iarbă nu se mișcă fără Voia Sa..

  6. @carmen, buna dimineata. Am invatat din experienta ca nimic nu se realizeaza fara vointa lui Dumnezeu. Cand eram mai copila nu intelegeam acest adevar fundamental. Cu timpul am inteles si marea intelepciune a divinitatii: primim ceea ce ne este dat sa primim cu bine si cu rau si nu putem negocia nimic cu Dumnezeu. Problema este ca foarte multi oameni se declara crestini, se duc la biserica, pupa icoanele, fac cruci cat casa si bat matanii dar nu inteleg sa se supuna vointei celui de Sus.

  7. neata,

    a fi sau a nu fi TICALOS si SMECHER

    🙂

  8. @skorpy, buna dimineata. Niciodata as spune in conditii normale. In cazul nostru, adica al categorisirii facute de un fost slujbas al CC al PCR, a fi numit ticalos si smecher devine un titlu de onoare care se alatura titlului de golan si derbedeu patentat de Iliescu. 🙂

  9. 1. max weber a fost sociolog…
    2. traian basescu nu a castigat acum… are numarul de votanti a lui dan diaconescu…

    fin

  10. heiiii, buna ziua prieteni

    ce se intampla in pnl – pleaca cine poate, acum, cat se mai poate ?
    se impart cetele de borfasi – unii sar de pe punte, sa nu ii traga la fund ce urmeaza.

    cum e cu adomnitei, parca nu parea borfas, printre putinii, dealtfel ?

    si ce urmeaza – e razboi sau se scufunda direct proiectul lui antonescu, prin implozie ?

  11. „Maximilian Karl Emil „Max” Weber… 21 April 1864 – 14 June 1920) was a German sociologist, philosopher, and political economist who profoundly influenced social theory, social research, and the discipline of sociology itself.”

  12. Intrucat nu a iesit fruntas pe ramura in intrecerea socialista la produs voturi (si cu intelesul furat la urna) de ziua referendumului, Cristian Adomnitei si-a dat demisia.
    Fenechiu, la fel.
    Sa ne asteptam si la demisia lui Crizel doar pentru ca Basescu se va reintoarce la Cotroceni?

  13. „2. traian basescu nu a castigat acum… are numarul de votanti a lui dan diaconescu… ”

    „REFERÉNDUM, referendumuri, s. n. Consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general.”

    „ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei…. 2. (Mai ales la pl.) Operație care se efectuează conform unor norme precise și dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate să îndeplinească o anumită sarcină. …”
    ……………………………………………………………………………………………………
    La acest referendum NU a fost vorba despre Basescu, sau despre determinarea numarului de votanti/suporteri/simpatizanti ai presedintelui ales. A fost vorba despre propunerea de suspendare a presedintelui, facuta de actuala putere USL (propunere care a urmat unor actiuni asupra carora nu insist), propunere cu care MAJORITATEA celor inscrisi pe listele electorale NU au fost de acord. PUNCT!!!

  14. da, dar tot procentul lui dand diaconescu il are

  15. scuze ca am pocit numele marelului om politic

  16. „nu a fost”, scuze!

  17. http://www.euronews.com/news/you/#poll_1074 … na opinia europei… concludent, nu?

  18. „da, dar tot procentul lui dand diaconescu il are”
    IRELEVANT!
    Traian Basescu NU mai participa la alegerile prezidentiale din 2014.
    Mandatul unui presedinte ales are 5 ani, indiferent de simpatia/antipatia, popularitatea/lipsa de popularitate a electoratului. In Constitutie NU scrie ca se intrerupe mandatul pt ca ne place sau nu presedintele. Sa-l dai jos pt ca nu l-ai votat tu, sau pt ca te-ai razgandit, este NEDEMOCRATIC si ANTICONSTITUTIONAL.

    Imi e imposibil sa cred ca unii sunt atat de grei de cap, dar am convingerea ca sunt de certa rea-credinta (in forma continuata).

  19. Ziua bună tuturor!
    Mih
    nu-ţi mai bate capul cu truly. vezi mai bine la Teofil unde cretinii nu au acces, ce se discută foarte serios la tema propusă de Clemy.

  20. @12:35 (http://www.euronews.com/news/you/#poll_1074)

    „Do you think the Romanian referendum result confirms President Basescu’s legitimacy?

    yes (46% – 279 votes)

    no (45% – 271 votes)

    i don’t know (9% – 55 votes)”

    A bate campii cu obstinatie

  21. În esenţă:

    USL vor incerca sa intirzie procedural revenirea lui Tb la Cotroceni. Asta o prevazusem, insa am citit-o pe Blogary:

    @Nea: “Tocmai au zis strategia la ştiri, la România Actualităţi:

    Decizia CC de invalidare a referendumului trebuie citită în parlament. Doar că asta nu se poate, că parlamentul e în vacanţă şi nu se poate convoca sesiune de urgenţă. După ce cade bruma şi e citită decizia în parlament, ea trebuie publicată în Monitorul Oficial personal al lui Ponta. Care tocmai a rămas fără hârtie sau fără tuş la găurică. Şi, în final, vocea crainicului, satisfăcută: Abia apoi poate reveni Băsescu la Cotroceni”.

    Legea 47/1992 spune:

    “Art.47. – (1) Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.

    (2) Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia.

    (3) Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”.

    Daca vor abuza de lege si Zgonea+Filip nu vor convoca cele doua Camere (Va dau in scris de pe acum ca Ponta va zice: “Nu ma intrebati pe mine asupra deciziile Parlamentului, Parlamentul decide”), CCR, prin Presedintele Zegrean le-o poate trage frumos cerandu-le oficial convocarea de urgenta a Parlamentului, in termen de maxim 24 ore, ca sa le rasplateasca cererea de emitere la urgenta a avizului consultativ pe data de 6 iulie, cand CCR a fost ridiculizata de Parlament cu solicitarea de a da un raspuns imediat, cu arma la picior.

    In situatia in care Presedintele CCR cere in scris convocarea de urgenta a Camerelor (temeiul legal: art. 46, al.2) din legea 47/1992: “Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin.(1) [„Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia., Curtea Constituţională poate cere informaţii de la autorităţile publice”; alt temei legal: „Curtea Constitutionala prezinta Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului national si confirma rezultatele acestuia” – art.45, al.1, legea 3/2000] si primeste un raspuns ca nu se poate sau nu primeste deloc raspuns (sa nu va mire aceasta posibilitate!), Presedintele CCR convoaca Curtea pentru intocmirea unei adaugiri la Hotarare in care, in temeiul refuzului scris sau lipsei de raspuns a Presedintilor Camerelor, sa considere procedura de prezentare a Hotararii imposibila de realizat iar Hotararea va fi trimisa la M. Oficial si in presa (art. 45, al.3, legea 3/2000).

    Mai am eu ceva in cap, insa nu zic, ca e prea-prea
    (Comentariu al lui cetăţean).
    comrentariu al lui cetăţean)

  22. Salut dragilor! 🙂

    Zvârcoliri, scremete și vaiete, că nu este, că nu are, că poporu’ nu-l mai vrea și trosc cu „Vocea Rusiei” ca să pună moț prăjiturii! 😀 😀 😀

    @Purly, dragu’ moșului, nu vrei tu să te lași de turma asta de ticăloși ca să te poți privi fără nici urmă de reproș dimineața în oglindă?! Singura ta scuză este că n-ai servit dictatură în direct ca să știi cum e aia…

  23. Salve copaceni!
    Am tacut doua zile,compu. mi-a fost sechestrat de „inamice”,acum plecate in oras.

    Nu repet bucuria impartasita de voi toti la reusita tacticii adoptate la acest ref. ,acceptat de mine mai tarziu.Mea culpa!
    Ingrijorarile mele comtinua in acest moment. S-a depus plangere la CCR pentri validarea referendumului ,pe motiv ca potrivit datelor statistice arata ca nu suntem 18 mil inscrisi pe listele electorale permanente. Ii intreb pe domniile lor,acum o luna corespundeau listele? A scazut populatia subit intre cele doua scrutine? Sau a fost neispirata strategia lor,bazandu-se pe rezultatele de la locale? Si-au suprasolicitat puterea ,umflandu-se in pene ca dupa locale au legitimitate sa hotarasca ce vor si in parlament.

    Pentru mine este cat se poate de evident ca au pierdut mult in increderea romanilor dupa locale, scad in sondaje.Ineficienta lor in gestionarea problemelor tarii,atacurile fara precedent in anii post.decembrie /89 la institutiile statului,mascarada inventata -artificiala- impotriva presedintelui.
    Cine sunt disperatii?Din agitatia liderilor este clar ca, liberalii au avut cel mai mult de pierdut si isi vad visele spulberate de a-l vedea pe Crizel la Cotroceni.Azi,V.Vosganian pe un ton furibund ii cere presedintelui Traian Basescu sa-si dea demisia ca urmare a pierderii referendumului.

    M-a suparat si decizia lui Patapievici de a-si da demisia lupa respingerea de catre CCR a plangerii sale.Vom mai discuta acest subiect.

    Pa,ca-mi vin mandrutele! 🙂

  24. Surse: crizel îşi va întrerupe somnul pentru a face declaraţii la ora 19. 😀

  25. Declaratie de presa Traian Basescu ora 18:00

  26. Ce a declarat preşedintele:

    Cateva puncte de vedere, plecand de la o chestiune elementara si o intrebare catre intreaga clasa politica: ce articol din Constitutie am incalcat pentru a fi suspendat sau demis
    Probabil va ramane un mister, ca in 2007
    Trei saptamini de lupta politica sint de-ajuns, iar trei luni, care se vor implini curand de la instalarea guvernului Ponta sunt prea mult, sint prea mult
    Cati bani au castigat romanii din suspendarea presedintelui?
    Aceasta intrebare o pun celor 256 de parlamentari
    Cati bani au castigat romanii din pierderea uriasa de credibilitate inregistrata de Romania ca urmare a loviturii de stat?
    Daca politicienii la varf sunt implicati intr-o batalie care parca nu se mai sfarseste, cine se ocupa de buna guvernare pentru cele 22 de milioane de romani?
    Cred ca cele trei saptamani de batalie politica ce sunt de ajuns trebuie sa faca, sa genereze o shcimbare imediata de atitutdine a tuturor politicienilor, inlcusiv a mea
    Ii chem pe politicieni la incetarea oricarei dispute pentru ca tara se prabuseste sub aceasta disputa
    E timpul ca fiecare – ne place sau nu ne place – sa actioneze institutional pentru prioritatile: restabilirea functionarii statului in parametri democratici, cea mai importanta; redobandirea credibilitatii Romaniei pe plan international, prevenirea sau diminuarea efectelor adancirii crizei in zona euro – politici bugetare prudente, indeplinirea conditionalitatilor din acordul cu FMI, UE si BM, adoptarea unor masuri in vederea sprijinirii fermierilor a caror productii au fost puternic afectate de seceta
    Obligatia noastra majora e sa contribuim la obtinerea unei evaluari pozitive din partea FMI pentru ca Romania sa poata iesi pe pietele internationale pentru imprumuturile de care are nevoie
    Nevoia crearii de locuri de munca, indeplinirea tuturor criteriilor de transparenta pentru reluarea finantarii de la UE
    Lansarea unor investitii, exploatari de cupru si aur care sunt la indemana noastra, in conditii favorabile statului romani si romanilor
    USL are o obligatie morala fata de mine si fata de romani: Ei stiu foarte bine ca nu a fost o placere sa le incredintez formarea guvernului. Am facut-o dand de o parte orice alta ratiune, punand deasupra dorintelor mele interesul national, considerand ca USL poate garanta stabilitatea politica
    Am facut-o dand de o parte orice alta ratiune, punand deasupra dorintelor mele interesul national, considerand ca USL poate garanta stabilitatea politica

  27. „Demolarea ICR de către regimul aventurier Ponta-Antonescu ar fi trebuit să fie primul semnal, la-nceputul lunii, al tragediei în care ne-am găsit, foarte repede, cu toții. Parlamentul aservit celor doi escroci politici a făcut un prim experiment de autoritarism, absurd și inutil ca și următoarele, cu ICR, îndepărtându-și astfel artiștii și intelectualii. Revolta tăcută și civilizată a papioanelor i-a făcut să creadă pe guvernanți că merge: n-aveau să se-mpiedice ei, cei gata să se ia de gât cu Angela Merkel, de cinci sute de visători. Ce s-a-ntâmplat mai departe a confirmat politica aberantă a parlamentului, ce ne-a adus izolarea și rușinea în care ne aflăm azi în lume”, spne scriitorul.
    „Urmarea unui asasinat cultural plănuit și executat cu cinism”

    Mircea Cărtărescu, despre „demolarea ICR”:

  28. SAlutare all.

    CCR judeca pe legi, ori aceste legi spun in mod clar ca 50% + 1 ! Nu au intrunit atata USLasii adio ! Referendumul trebuie invalidat !

    Mai am doar o intrebare: Purligare mai traiesti? N-ai murit de oftica, nu ti-ai bagat degetele-n gat ca ai luat-o in gura duminica? Mai ai tupeu sa vii cu tot felul de diversiuni?

  29. rosule…daca base e iubit cat dan diaconescu sa fie presedintele vostru…

  30. red, base e iubit cat dan, diaconescu, … e al vostru, ce sa spun

  31. Încă un indiciu că ar putea fi cacealma. Sau schimbarea candidatului prezidențial al USL.

    Vra să zică, USL face un master plan pentru acapararea statului, dar dă cu mucii-n fasole ca ageamiii, de parcă nu știa că listele electorale au peste 18 milioane de cetățeni și „nu se aștepta” ca tabăra băsistă să meargă pe boicot. Ah bon, emite OUG 41, care elimină pragul de validare, dar chestia asta o faci doar dacă ȘTII că ai câștig de cauză la CCR (și VREI să îl ai). Ulterior se revine, cu reintroducerea pragului.

    Mai mult, Antonescu promulgă pe 24 iulie legea cu prag de 50%, dând posibilitatea adoptării oficiale a strategiei boicotului. Putea să tărăgăneze absolut legal promulgarea până după 29 iulie. Nu a făcut-o.

    Dacă eram în locul USL, mai stăteam o lună-două, așteptam cifra oficială a recensământului de la INS (tembeli big time la PDL, să facă ei recensământul ăla înainte de alegeri), apoi actualizam listele electorale și suprapuneam referendumul de demitere cu alegerile legislative (anticipate sau nu), ca să nu fie nici perioadă de concedii și să iasă din casă și ungurii.

    Acum USL se agită cu noi cifre de la Statistică fluturate la CCR, dar legea specifică clar care este baza de calcul a prezenței, și ea nu se poate schimba ulterior. E show pentru electoratul propriu.

    După cum cacealma pare a fi și convocarea sesiunii extraordinare a parlamentului (aflat în vacanță), imposibilă fără Blaga și Anastase. Convocarea avea scopul anunțat oficial „audierea mesajului premierului privind reuniunea Consiliului European”, dar a urmat altceva.

    Până una-alta, eurocartelul PDUSL venea cu doi clowni pentru prezidențiale, Antonescu (oficial) și MRUngureanu (neoficial). Tăntălăul și Gogomanul. Fugiți d-aci cu cercul.

    Clownul USL e pe cale să fie retras: „Decizia mea este luată, este una fermă, este una în conformitate cu toate principiile după care am făcut şi fac politică şi ea va fi anunţată la momentul potrivit”.

    Cacealmaua are un scop – consacrarea a doi actori politici, USL și PDL, și polarizarea electorală, ca alte partide-alternativă să nu ridice capul. Mai poate fi și o repetiție pentru referendumul constituțional, să vadă dacă fură cifra de prezență ca în 2003 sau elimină pragul de validare. Cine ar veni să voteze trecerea regionalizării și a limitei de deficit în Constituție ?!

    http://riddickro.blogspot.ro/2012/07/inca-un-indiciu-ca-ar-putea-fi-cacealma.html

  32. „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană !”

  33. ca sa nu zica cineva ca am partizanate cu orice pret 🙂

    cum – necum, IATA CA POT SA LAUD SI EU CEVA, in aceasta perioada
    HIDROELECTRICA
    ideea de insolventa si denuntarea contractelor bilaterale cu lipitorile politice, unele valabile pana in 2018

    tocmai face profit Hidroelectrica. A reusit sa isi vanda marfa la pret aproape dublu pe piata energiei
    toti smenarii deja au pierdut primii bani

    aud ca fiecare isi negociaza corect contractul si mai e doar ALRO de venit la negociere
    AUD ca i se spune lui ALRO sa vina ca un agent comercial la ALT AGENT COMERCIAL

    FELICITARI !!!!!

  34. exista o deductie logica:

    daca brusc, SINGURUL interes al lui ponta este sa arate ca referendumul a fost corect

    iar antonescu si ponta au o singura voce acum in a spune ca vor respecta deciziile CCR

    … exista un plan

  35. tibi,
    acum am citit declaratia piratului.N-am nicio obiectie din ceea ce am crezut si am analizat pe indelete si noi.
    Razboiul total pe care l-am prevazut inca din 2009 continua cu inversunare si acum cand ar trebui reinstaurata pacea sociala. Psihopatii,.paranoicii din varful puteerii actuale n-au leac.Au nevoie de alte socuri ,electrice la nevoie.
    Ma intreb daca suntem in stare si suficient de determinati sa le oferim acest tratament.Eu sunt pregatita! 🙂

  36. asta spuneam si io ieri

  37. dora, nu sunteti destui

  38. Lege! Atît! Simplu!

    Salut pe toată lumea!

  39. Prioritate, 🙂
    i-as spune si eu lui Diaconu:”impresioneaza-ma,emotioneaza-ma,stoarce-mi o lacrima” ……desi nu cred ca ar fi suficient sa te mai cred vreodata! 🙂

  40. filadel,
    tu mai crezi ca” unde-i lege nu-i tocmeala?”
    Iluzii si povesti de adormit copiii.
    Apropo,eu chiar ma duc la culcare.
    Noapte buna si ganduri bune CCR-lui!.

  41. Noapte bună, copăceni!
    Dora dragă, am prevăzut războiul total dar, nu chiar toţi. 🙂
    Am spus la mine ce am avut de spus atunci, am spus şi aici de atunci şi pînă acum aceleaşi lucruri pînă am răguşit şi am început să tac.
    Bucură-te de vizita nepoţelelor că meriţi! 🙂

  42. Ma tot gandesc ca avem tentatia sa judecam cu mintea “de crestere” si nu cu cea de criza.

    Nu avem manageri de descrestere economica, nici de criza, avum multi manageri buni in perioade de crestere economica.

    La fel si in politica – nu avem manageri de criza.

    LA FEL SI SOCIAL – nu avem gandire de destramare a societatii si nerespectare a legii.

    Tot timpul incercam sa judecam ce se intampla cu mintea de crestere – si ramanem cruciti de ce fac altii (si de cat de multi altii ii urmeaza). CRUCITI ! De neinteles !

    Pai cum altcumva putem caracteriza perioada de acum? Putea cineva sa creada ca va fi posibil un puci “legal” ? Putea cineva sa creada ca se vor face afirmatii de genul romanul talhar si ungurul ipocrit comploteaza impotriva romanului cinstit (citez din memorie un senator) ?

    Putea cineva sa creada ca un prim ministru poate minti in asemenea hal si pe cine – ditamai UE ? NU !

    Nu, nu cu mintea de “crestere”.

    Problema este ca aceasta minte de crestere nu se mai aplica de acum.

    Si cum am dovedit ca nu prea avem manageri de criza, putini politicieni de descrestere – tot asa urmeaza sa ne dovedim ca nu avem nici ganditori adaptati “descresterii”, crizei morale, legale si … probabil, sociale – ce va urma.

  43. Stiu acum ca ne-am inselat incercand sa pricepem ce se intampla, cu un fel de gandire care nu se mai aplica perioadei de criza prin care am trecut, dar care va fi urmata , probabil, de o scadere si mai mare.

    Mult timp m-am uitat la politicienii romani cum isi gasisera un fel de a fi , intr-o lupta aparenta , cu obiectiv si a nu lasa pe unul nou sa intre in joc.

    Indiferent care ar fi fost la putere – traiau bine toti. Multi implicati prin societati capuse ale statului, dregatorii, rude europarlamentari, in fine , o viata linistita. Un modus vivendi 🙂

    Faptul ca nu au dorit, TOTI, sa adopte un sistem de vot corect – era un argument.

    Intr-o simulare si mai alambicata, puteam imagina figuri mai noi sacrificate pentru acest joc, de catre cei vechi. Spuneam candva despre Sistemul ce intai murdareste si apoi promoveaza, pentru a controla si sacrifica, la nevoie.

    Dar, chiar daca a fost asemenea aranjament – locul unde se indreapta tara acum, economic dar si ca imagine in lume … nu mai e motivat de acest posibil mecanism.

    De aceea cred ca acum nu mai e nimic, ci doar degringolada DESTRAMARII SISTEMULUI.

    Ponta – pai chiar daca ar fi vrut sa faca ceva Ponta – la petele ce le avea – a fost victima. Antonescu e aventurier si pokerist, ceilalti sunt slabi.

    TEAMA imi e ca nici nu vom intelege vreodata exact ce ne-a adus aici.

    Este incredibil cum suntem polarizati , milioane de oameni, si incredibil cum vad ca anumiti politicieni din vechea garda au fost si sunt la adapost in acest bizar proces de divide et impera politic.

    Mecanismul lor, daca a existat, a inceput sa dea rateuri in ultimii ani. Poate condamnarea lui AN sa fi declansat dezmembrarea, poate mai devreme sa se fi intamplat ceva…

    Cert este ca m-am tot mirat, multi ani , CUM este posibil ca toata lupta lor sa nu aiba victime, oameni care sa plateasca, dintre ei.

    Cert este ca acum avem o situatie fara precedent: intreg poporul este divizat, romanii se urasc cum nu cred ca au mai facut-o vreodata, iar drumul se infunda zi dupa zi.

    Si inca ceva de neimaginat pana mai ieri – sesizez mai nou teama, pe care o vad prezenta din nou la oameni. Este poate cel mai urat lucru, ce ni s-a intamplat in trecut – si incep sa il vad din nou. Aceasta teama apare la omul cinstit atunci cand Statul nu mai e, cand lege nu mai e.

    De data asta chiar nu imi pot imagina solutia iesirii.

  44. Pingback: trăiește-ți viața altFEL

  45. frati copaceni salut. Unii n-au memorie (sunt prea tineri) altii prea optimisti. Eu sunt un cinic batran: A. cine cred ca post/neo comunistii au limite se inseala si se inseala RAU (Gutza Tattarascu e martor, Ilici e martor) B. cine cred ca morala (crestina) si dictatura proletariatului (rebotezata dictatura parlamentara) pot coabita se inseala RAU C. cine crede ca PSD poate conlucra intr-un guvern pe care nu-l domina decisiv iar se inseala si nici nu poate da exemple. D. cine crede ca vorbele si cartile lui Ilici exprima gandirea sa reala se inseala RAU E. cine crede ca in PSD e un suflu nou, tineresc se inseala RAU (cine poate sa-mi arate DOCUMENTUL prin care Nastase nu mai e presed. Cons. National al PSD, adica nr.2 in PSD?) F. cine crede ca scopul PSD nu este sa FAGOCITEZE PNL iar se inseala RAU (citat din Ilici, 2010 „.. scopul nostru e sa impiedicam unirea fortelor de dreapta..”). PS. intre altele, pucistii au facut trei estimari gresite: 1. reactia UNANIMA a CCR, care a scris Comisiei de la Venetia, ceea ce a provocat si reactia CE si PE 2. reactia NOASTRA, a societatii civile neaservita PSD (a NE-Parvulestilor, a NE-Alistarilor, a NE-Mungiu Pippidi, a NE-Ciuvicilor…) 3. genialitatea NOASTRA in a transforma neprezentarea in BOICOT ca act politic. PS2. ce tot nu inteleg uslamistii este ca, atacandu-ne continuu, insultandu-ne continuu, ne indarjesc si ca uslamistii nu mai pot fi siguri de castigarea parlamentarelor. PE EI, PE EI, PE MAMA LOR.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s