Daily Archives: august 6, 2012

Diferenta intre presedintele ales si cel interimar

Nu mai este nici competitor într-o campanie, ceea ce a fost până la referendum. Este președinte suspendat și amânat, nu știu cum să mai spun. Până la urmă, este un cetățean care își permite să amenințe cu închisoarea și chiar cu durata închisorii niște autorități de stat, da? (…) Până la urmă, acum, este vorba de un cetățean în tricou bleu, aparent fără ocupație”, a declarat Crin Antonescu referindu-se la presedintele Romaniei, Traian Basescu. Poate ca putina decenta nu ar strica atunci cand interimarul se refera la presedintele ales al tarii. Cu toate pacatele lui Traian Basescu a castigat de doua ori in lupta dreapta alegerile prezidentiale, de doua ori pe cele ptr primaria Bucurestiului si a supravietuit doua referendumuri de demitere in timp ce Crin Antonescu nu a castigat nimic in lupta directa: nici competitia parlamentara in propria circumscriptie (in care a fost batut de Ionut Popescu) si nici pe cea prezidentiala, cursa in care s-a clasat pe locul trei, in urma lui Mircea Geoana si Traian Basescu. Stiu ca admiratorilor presedintelui PNL nu le place sa li se aminteasca aceste amanunte dar ele reprezinta pana la urma diferenta dintre presedintele ales si cel care a ajuns sa ocupe mai mult decat ar fi fost necesar sediul administratiei prezidentiale.
Ptr aceasta nesperata prelungire a interimatului Crin Antonescu trebuie sa le multumeasca judecatorilor CCR care, desi au respins toate contestatiile USL, nu a reusit sa invalideze referendumul de demitere al presedintelui si, datorita unei cartite, a reusit sa emita doua cereri redactate diferit: una trimisa Guvernului si una remisa presei. CCR nu a cerut, asa cum a aflat presa, „actualizarea listelor electorale permanente„, ci doar „listele actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie„.
Despre lasitatile Curtii Constitutionale am mai vorbit. Ceea ce este insa mai important in intreaga desfasurare a loviturii de stat aflate inca in desfasurare este declaratia de ieri a presedintelui Basescu, care, a decis sa iasa din tacerea autoimpusa ptr a spune cateva lucruri extrem de interesante. Si primul dintre acestea a fost sa faca legatura directa intre USL si Moscova. „Celor care isi primesc instructiunile prin editorialele din Vocea Rusiei le spun ca Romania are Constitutie si legi in ceea ce priveste presedintele tarii si cum este demis„, a declarat ieri presedintele. O declaratie cu doua tinte: una externa (catre aliatii din NATO care si asa sunt ingrijorati de actiunile Rusiei in Siria) si una interna atat ptr cei care au boicotat referendumul dar si ptr acei sustinatori „soft” ai USL, adica acei oameni care au participat la referendum nu din convingerea ca Traian Basescu este sursa tuturor problemelor Romaniei ci din teama ca ar putea pierde diverse beneficii daca nu se vor prezenta la vot. Un electorat care nutreste in buna masura o antipatie profunda ptr tot ceea ce vine de la rasarit. In acelasi context a fost facuta si comparatia cu alegerile din 1946, asta ptr improspatarea memoriei celor care au uitat cum au ajuns comunistii la putere. Cealalta declaratie a presedintelui care merita comentata a fost legata de prelungirea nefericita a interimatului prezidential. „Sunt ingrijorat de cum va arata Romania pe 31 august. Am intrat intr-o cursa contra cronometru pentru prabusirea tarii. Suntem lipsiti de credibilitate pentru a imprumuta bani, romanii care au credite la banci sunt grav afectati de deprecierea leului„, a continuat Traian Basescu. Seful statului a spus un mare adevar pe care nimeni din coalitia antiprezidentiala nu are curajul sa il spuna. De la inceputul crizei politice iscate de suspendarea presedintelui cursul leului s-a prabusit (cu toate eforturile BNR, eforturi care au risipit buna parte din resursele valutare ale Romaniei si care nu au avut efectul scontat), finantarile europene au fost stopate iar investitorii straini au preferat sa renunte la multe din investitiile pe care intentionau sa le faca in Romania. Nimeni nu investeste intr-o tara instabila politic. Si daca instabilitatea poltica nu ar fi fost de ajuns, actiunile Guvernului si ale CCR post referendum au speriat si mai mult capitalul international ptr ca nimic nu sperie mai mult un investitor serios (in afara instabilitatii politice de care am vorbit) decat un regim politic dispus sa nu respecte propriile legi si sa schimbe regulile jocului inainte, in timpul si chiar post incheierea jocului. Cat priveste capacitatea Romaniei de a se imprumuta de pe piata de capital aici lucrurile sunt tragice. In actualul context european a te imprumuta ca stat, chiar si pe termen scurt, devine o misiune grea si pe alocuri chiar imposibila. Creditorii, atunci cand sunt gasiti, cer dobanzi exorbitante iar Romania, aflata intr-o situatie dificila atat in ceea ce priveste relatia cu FMI-ul cat si cea cu UE, devine un client problematic ptr orice bancher care se gandeste ca isi va primi candva banii inapoi. China, la care se gandeste probabil guvernul Ponta ca i-ar putea oferi o finantare serioasa, este un bancher lipsit de scrupule si care nu are nici un interes sa investeasca ptr a-si intari influenta politica in Europa de Est. Interesele politice ale Chinei vizeaza in primul rand zona Pacificului si nu Europa. In plus, Beijingul nu va imprumuta Romania fara sa aiba garantii din partea FMI si UE. Cat priveste Rusia, sponsorul politic al USL, acest stat nu s-a dovedit niciodata generos cu cei care au sarit sa ii faca jocurile din obscure interese politicianiste. Cine nu crede acest lucru nu are decat sa caute care este nivelul de trai din Trasnistria sau Belarus, doua tari satelit ale Moscovei.
In concluzie interventia prezidentiala de ieri poate fi insumata prin cuvintele proverbului „Cine are urechi sa asculte„. Dar au ascultat urechile carora li s-a adrestat apelul mesajul?
Clemy
Update: ministrul de interne, Ioan Rus, si-a anuntat demisia nu inainte de a acuza faptul ca asupra lui s-au facut presiuni politice incepand de la Traian Basescu la Crin Antonescu. O declaratie cel putin ciudata din moment ce Traian Basescu nu are in acest moment nici un fel de putere in stat si este un simplu cetatean conform declaratiilor presedintelui interimar. In acelasi timp cu demisia sa Ioan Rus a anuntat si demisia ministrului Administratiei Locale, Victor Paul Dobre. „Eu sunt un politican corect şi limitele demnităţii mele mi le stabilesc singur. Nu pot fi părtaş la nimic din ce înseamnă nerespectarea legii în România„, a declarat Ioan Rus, o declaratie care lasa o poarta larga ptr speculatii. Poate ca capeteniile USL, respectiv Victor Ponta si Crin Antonescu, i-au cerut demisionarului ministru de interne sa actioneze intr-un mod de neacceptat chiar si ptr un lider al PSD. Aceasta demisie de onoare nu ii spala insa lui Ioan Rus pacatele de pana acum, ca de pilda jalnicul episod al „sinuciderii” fostului premier Nastase sau organizarea referendumului peste gard.