Planul USL de prelungire indefinită a interimatului lui Crin Antonescu a devenit oficial

Ședința de ieri a CSM s-a anulat din lipsă de cvorum astfel încât premierul Ponta, care luase calea respectivei instituții pentru a-i presa pe magistrați să grăbească procedurile menite instalării Monei Pivniceru în funcția de Ministru al Justiției, s-a întors la Palatul Victoria cu coada între picioare și regretând lipsa de responsabilitate a judecătorilor care nu se prezintă la lucru.

În termeni populari domnul Ponta s-a dus ieri la CSM bou și s-a întors vacă. Și este ironic cum un lider politic care a apelat la practica boicotului parlamentar în iarna acestui an (pe vremea când și Parlamentul era nelegitim pentru că majoritatea susținea un Guvern de dreapta pentru ca apoi să devină organul reprezentativ al voinței poporului odată cu accederea USL la putere) se vaită că metoda de lucru brevetată de USL este utilizată în prezent de adversarii noii majorități, de opozanții restaurației autoritarist-izolaționiste declanșate de acțiunile duoului Ponta-Antonescu.

Supărat însă pentru faptul că CSM-ul nu a stat în poziția drepți ieri, Victor Ponta s-a năpustit asupra acestui organism din studiourile primitoare ale Antenei 3. „Voi continua să o propun pe doamna Pivniceru ca ministru al Justiției, nu voi face nicio altă nominalizare. (…) Domnul Băsescu și-a propus să nu ajungă cumva Ponta prim-ministru. E, uite că a ajuns. La fel, acum cred că stă în garajul domniei sale devenit faimos și zice să nu ajungă doamna Pivinceru ministru. O să ajungă ministrul Justiției. Sunt convins de lucrul ăsta. Acțiunea de compromitere a doamnei Pivniceru a început, dar nu văd să aibă foarte mare succes„, a vociferat oțărât șeful Guvernului.

Aș face o mică observație: președintele Băsescu nu a făcut nici o declarație în ultimele zile așa încât presupunerile domnului Ponta privind gândurile șefului statului sunt până la urmă rolul imaginației domniei sale.

Nu trebuie însă să ne mire cerbicia cu care Victor Ponta se încăpățânează în numirea Monei Pivniceru în funcția de ministru al Justiției. În fond, scopul întregii crize politice declanșate odată cu suspendarea președintelui Băsescu, l-a reprezentat sugrumarea independenței Justiției și eliminarea incomozilor Codruta Koveși și Daniel Morar, scăparea de brațul lung al Justiției a tuturor pușcăriabililor din interiorul coaliției USL. Acesta a fost de la început planul care pentru a fi dus la îndeplinire interimatul prezidențial trebuie prelungit cât mai mult.

Am spus în repetate rânduri că în ideea USL interimatul lui Crin Antonescu ar trebui să dureze minimal până când Mona Pivniceru depune jurământul ca ministru al Justiției și maximal până după alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie. Singura noutate este că acum acest plan a devenit public. A spus-o chiar purtătorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolăescu, care a condiționat public reîntoarcerea la Cotroceni a lui Traian Băsescu de instalarea Monei Pivniceru în jilțul justiției.

Traian Băsescu îşi va recupera funcţia după ce CSM va da avizul doamnei Pivniceru„, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al PNL citat de cotidianul Evenimentul Zilei.

Traian Băsescu nu are ce să recupereze. El rămâne președintele ales al României, reconfirmat de eșecul referendumului de suspendare și de decizia CCR, așa încât tot ce face acum USL-ul nu este decât prelungirea unui interimat a cărui legitimitate este discutabilă. Tactica trocului propus de liberali este relativ simplă: Parlamentul nu se va reuni pentru ca CCR să dea citire deciziei de invalidare a referendumului până când CSM nu își calcă pe inimă și dă un aviz favorabil prietenei domnului Fenechiu.
O tactică greșită pentru că de această dată PDL a ieșit din amorțire și a strâns semnăturile necesare pentru convocarea Parlamentului în ședință comună. Iar tuturor celor care susțin că citirea acestui document al Curții Constituționale poate fi amânată pe motiv de lipsă de cvorum le dau o veste proastă: întrucât Parlamentul nu are ce vota, ci doar trebuie să ia cunoștință de decizia Curții, cvorumul nu este necesar.
Și cred că deși liderii USL se gândesc să boicoteze ședința celor două camere, atunci când ea va avea loc, cred că PDL nu va fi singur în sală ci se vor găsi și suficienți parlamentari ai UDMR și ai minorităților naționale care să li se alăture. În plus, ținând cont de toate acțiunile USL din ultimele luni, nu este deloc sigur că în cazul în care Mona Pivniceru ar ajunge ministru actuala majoritate își va ține propria parte de înțelegere.

Să îl dăm ca exemplu din nou pe Victor Ponta care a declarat ieri senin că ce a declarat cotidianului britanic The Guardian privind posibilitatea coabitării cu președintele Băsescu este o manipulare și că domnia sa nu a spus niciodată așa ceva. „Faimoasa frază din The Guardian a fost tot un fel de manipulare internă. Eu acolo am fost întrebat dacă eu ca prim ministru pot să coabitez cu președintele. Am spus că sunt gata să coabitez cu un președinte care își respectă atribuțiile constituționale. Nu am spus cu domnul Băsescu. Eu recunosc că îmi doream să coabitez cu domnul Antonescu, și în continuare îmi doresc să lucrez cu domnul Antonescu ca președinte„, a afirmat premierul citat de portalul Hotnews.

Domnul Ponta nu este la prima minciună din viața sa dar poate că după trista experiență pe care a avut-o cu cotidianul „El Pais” (care a publicat integral înregistrarea interviului în care premierul promitea că va demisiona în cazul în care plagiatul domniei sale se va confirma), aștept ca și „The Guardian” să procedeze în același sens. Presa internațională nu este presa de la București.
Măcar atâta ar fi trebuit să fi înțeles și Victor Ponta până acum. Și dacă trebuie să fac o comparație între presa britanică și presa de la București pe care să o înțeleagă tot omul, atunci trebuie să comparăm un pitbull cu un pechinez. Pitbullul fiind presa britanică iar pechinezul care face sluj este presa dâmbovițeană.

Să așteptăm deci evenimentele zilei de azi așa cum se vor desfășura ele. Va rezista CSM presiunii USL?

Clemy

93 responses to “Planul USL de prelungire indefinită a interimatului lui Crin Antonescu a devenit oficial

  1. Bună !
    Clemy, cred că nici ei nu înțeleg de ce au pierdut. CSM -ul a învățat ce înseamnă independența, ca și DNA-ul și CCR, și și-o va apăra cu cerbicie.
    Să nu uităm cum se purta doamna Pivniceru cu ministrul justiției și cu președintele. Va păți la fel.
    Asistăm zilele acestea la nașterea cu adevărat a unor instituții.

  2. @carmen, buna dimineata. Intr-adevar, suspendarea asta a catalizat intarirea unor institutii si creearea unei drepte autentice.

  3. Buna dimineata, tuturor!
    Servus, Clemy si multumesc (iar) pt un foarte bun articol! 🙂

    Tocmai gasisem urmatoarele:

    „In an interview with the Guardian during a visit to London, Ponta said that if his coalition’s bid to oust President Traian Basescu through a disputed referendum fail failed, he would be prepared to „cohabitate” as long as the president stuck to his constitutional role.”
    http://www.guardian.co.uk/world/2012/aug/14/victor-ponta-romania-president-impeachment

    Asta, dupa ce am auzit afirmatiile mitomanului citate si de Clemy

    Parerea mea este ca Ponta si Antonescu, impreuna cu alti uslinosi asemenea lor, sunt DEFINITIV IRECUPERABILI. Mai devreme (ar fi de dorit), sau mai tarziu (da’ de ce mai tarziu?), specimenele acestea trebuie sa DISPARA din spatiul politic romanesc, ba chiar din spatiul public. Si ar fi doua cai:
    1) calea „soft” – prin ejectarea („ejaculare” in varianta vangheliana) de catre propriile partide
    2) calea „hard” (cea care mi se pare cea mai corecta si sanatoasa) penalo-psihiatrica (ambele componente fiind la fel de justificate)

  4. @mih, buna dimineata. Nu stiu cat de curajosi sunt oamenii din PSD si PNL ca sa ii elimine pe cei doi. Inclin sa cred ca cel putin deocamdata nu exista inca o masa critica ptr o astfel de actiune interna. Asta nu inseamna ca ea nu s-ar putea cristaliza daca situatia se va inrautati si USL va pierde alegerile.

  5. Madam Costiniu reactioneaza si ea (ca un sandel ce este) si se revolta impotriva colegilor si conducerii CSM (e acum pe B!)

  6. Vai, vai, zice Costiniu ca pe Timnicereasa NU o intereseaza privilegiile, pensia de magistrat etc…Astia doar pt printzipuri lupta…mama lor de jeguri

  7. Se pare ca exista posibilitatea impunerii unui termen de preaviz din partea institutiei (CSM) de 30 de zile. Evident, asta „oripileaza” sandeii de tip Costiniu si uslinosii de tip Voiculescu, Antonescu, Ponta & Co.

  8. Buna dimineata, all. Da, nici eu nu cred ca in partidele din USL exista inca o masa critica pt a fi ejectati cei doi; nu cred, si imi pare bine ca nu exista: in felul asta, stangistii vor pierde catastrofal, in toamna, si pe „mana lor” inca; las’ ca-i bine, ca fara dreapta la putere, cu stanga, sau iar cu o coalitie stanga-dreapta, va fi practic imposibil de iesit din criza economica. Pt a iesi din criza economica definitiv, avem o singura sansa, si numai una (cum ar zice Cacarau): un guvern 100% de dreapta, cu sprijin solid in parlament (asta insemnand majoritate sanatoasa, macar 52-53%).
    Si, ma scuzati ca ma bag si eu in ciorba, o erata:
    „interimat a cărei legitimitate” – corect e a carui.

  9. Precizare la 08:50

    Eu am expus doua variante teoretice, am si mentionat ca cea mai corecta este a 2-a (o si doresc cu toata convingerea). Asta ca sa nu existe dubii 😀

  10. neata,

    lovitura de stat parlamentara data de parlamentarii pucisti, cleptocrati si puscariabili ne costa cel putin 5 ani pentru refacerea imaginii Ro, daca s-o putea repara, caci, vad, ca pucistii merg in continuare pe distrugerea Ro.

    un articol f. bun:

    http://politicstand.ro/in-spatele-usilor-inchise-din-aleea-alexandru/

  11. Daca a fost premeditata sau nu aceasta actiune a suspendarii in viziunea presedintelui Traian Basescu ,probabil intuim ,probabil vom afla sau nu.In mod sigur a avut EFECTE inverse ,prin care USL a fost dezbracat in fata opiniei publice interne si internationale,s-a aratat in integrum HIDOS si abuziv,antidemocratic,antinational.
    Eu am indraznit sa ii spun acestui referendum:JOS MASCA!
    Pornind de la faptul ca suntem o republica semiprezidentiala,unde presedintele este ales de popor si nu numit de Parlament,actiunea suspendarii ,fara a se indeplini cerintele prevazute in Constitutie,nu poate fi altfel catalogata decit ca o lovitura de stat,premeditata,planificata si aplicata punct cu punct.
    O actiune ca un bumerang.I-a palit de nu s-au vazut.Obtuzitatea si incapacitatea actorilor acestei uriase puneri in scena a unui puci a dus la savirsirea in lant a infractiunilor,a incalcarii tuturor regulilor si legilor in plina asistenta uluita ,socata,,bulversata de pe tot mapamondul.
    Daca a existat vreodata o activitate atit de perfect regizata ca sa te autodistrugi ,nu cred ca ar fi fost posibila fara stiinta acceptarii jocului de catre cel caruia i s-a adresat.Si care a dirijat pina la urma ,hahaind la garaj
    ”ASA BAIETI,DATI-VA FOC!MUTILATI_VA!JOS MASCA!
    Asistam la agonia caracatitei mafiote!Institutiile statului de drept FUNCTIONEAZA!Si SE APARA!
    Magistrati,procurori,judecatori ,si-au facut datoria ireprosabil!
    Intelkectualitatea detasata si amortita a revenit in linia I-a sa isi apere valorile.
    Europa si SUA au reactionat si au aflat ,daca nu stiau,ce inseamna presedintele cel mai puternic ,cel mai patriot ,cel mai devotat principiilor de parteneriat.

  12. Liv St Omer

    Mulțam. Am corectat. 🙂

  13. bunä,

    in decizia CCR, spune cä , parlamentul trebuie convocat imediat

    IMEDIAT DUPÄ PRIMIREA DECEZIEI:

    zgonea face un abuz in serviciu,

    nu trebuie läsat asa, trebuie scris la CCR si ambasadelor

    iar disearä in PV.

    trebuie urgent repunerea in functzie a presedintelui
    PONTA PLAGIATORUL TREBUIE DEMIS:

  14. @ markwillims

    Corect!
    Mai este si un al doilea aspect, pe langa „jos masca”: pe cale de consecinta, ar trebui ca un numar cat mai mare de romani (sustinatori sau nu ai presedintelui ales, dar sustinatori fara rezerva ai statului de drept, ai separatiei reale a puterilor in stat si ai democratiei autentice), constituiti prin optiunea de vot pentru Dreapta (care va fi si cum va arata aceasta) in MAJORITATE electorala absoluta la alegerile parlamentare, sa stopeze accederea la putere a USL.

  15. documentati-va, dar nu va enervati

    iata de ce TB inca mai tace:

    http://www.jurnalul.ro/politica/referendum-decizie-basescu-demis-parlament-621745.htm

  16. CSM a luat act de demisia temniceresei…
    Zice-se ca va putea fi investita ca ministru chiar azi ? 😦 ?

  17. Skorpy,

    Atunci de ce mama naibii se mai face un referendum?
    (intrebare retorica)
    Turbarea varanului e din ce mai accentuata. Sa-l ia hingherii! 👿

  18. Buna dimineata !
    Fierbinte….

    Din linkul dat de Scorpy mai sus, liniile de atac ale frontului USL impotriva statului roman :

    „……un plan de obstrucţie administrativă sau reorientare a structurilor ce sunt percepute de opoziţie ca fiind aservite preşedintelui. Liniile de ofensivă au fost trasate de Crin Antonescu care a formulat ţintele principale în cadrul declaraţiilor sale televizate: Parchetul, DNA, sponsorii „privaţi” ai PDL şi ai presei portocalii şi însăşi presa portocalie……………………………
    ……………………………………………………
    Din punct de vedere logic, procesul ar putea avea următorul traseu: înlocuirea şefilor de la Parchet şi DNA, deschiderea cât mai rapidă a unui număr foarte mare de dosare penale împotriva persoanelor „racordate” la banii statului, concentrarea acestor dosare în mâinile unui grup restrâns de magistraţi „siguri” din punct de vedere politic şi încercarea de a bloca fluxurile financiare care alimentează structurile politice care susţin preşedintele suspendat şi presa portocalie….. …”

    Ce se poate face ?
    Care poate fi linia de rezistenta ?
    JUSTITIA !!!!!
    Personalul care este acolo, fiecare judecator, procuror, magistrat constient ca in razboiul asta se decide soarta poporului roman din care SI EI FAC PARTE.
    Dimpreuna cu sotii/sotiile, copiii, parintii, fratii si surorile, cumnatii si nepotii, prietenii si vecinii…..
    CCR a dat semnalul.
    Toate celelalte structuri din domeniu trebuie sa-l urmeze in forta si fara ezitare.
    Dreptatea trebuie sa-si intre in drepturi !!!!
    Legea sa fie lege !

    Orice nemernic de tip Predescu sau Pivniceru sau Costiniu… trebuie ejectati URGENT de chiar colegii lor.
    Este imposibil ca respectivii colegi sa nu stie cu ce se ocupa cozile de topor, sa nu aiba date, informatii, dovezi care pot scoate maselele cariate din gura justitiei.
    Pentru ca aceasta trebuie sa muste.
    E timpul…..

    Acest aspect este si cel care ii ingrijoreaza cel mai mult pe agresori :

    „…….experienţa recentă demonstrează că fidelitatea faţă de partid a anumitor membri ai coaliţiei anti-Băsescu este îndoielnică sau inexistentă. Mai mult, activitatea Parchetului şi DNA va trebui monitorizată îndeaproape pentru a evita „scurgeri” de dosare şi alte probleme care ar putea fi generate de faptul că atât Parchetul cât şi DNA vor deveni focare unor serioase conflicte interne.
    ……………………………
    USL mai are între 48 şi 72 de ore pentru a finaliza pregătirile pentru „războiul dosarelor” care are toate şansele să înceapă imediat după revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni…”

    Fara nici un dubiu, daca partea cinstitia a justitiei nu va face ce trebuie in timp util, (daca se poate – ieri !) EA va fi tinta no.1.

    Daca nu vor actiona inchegat si unit, daca nu se vor apara impotriva acestei mizerii, vor fi loviti fara mila. Cine nu va executa ordinele politice ale USL va fi lovit, acuzat, destituit, incarcerat….

  19. @liv @mih. Cu cat ii mentin mai mult pe cei doi iezi cacarezi, cu atat auto-demolarea USL va fi mai drastica.

  20. theo-nona.Ai perfecta dreptate.Se ignora regulamentul cu privire la convocarea unei sesiuni extraordinare,atunci cind parlamentul este in vacanta.
    Procedural se face trimitere la art.92,93 din Constitutia Romaniei,cind DOAR presedintele(in cazul nostru Antonescu) poate convoca ,in termen de 24 de ore(de la trimiterea deciziei) o sesiune extraordinara.
    Pe cale de consecinta,parlamentarii SUNT OBLIGATI sa isi intrerupa vacanta ,sa se conformeze regulilor consemnate de Constitutie.
    Cei care lipsesc trebuie sa depuna o motivare scrisa la liderul de grup,iar cei care nu o fac sunt taiati la indemnizatia cuvenita.
    Este ilegitima convocarea birourilor permanente care,la rindul lor sa fixeze data convocarii.Un truc de impieddicare a citirii deciziei.Care nu se supune dezbaterii,nici votului,asadar nu are nevoie de cvorum.
    Antonescu,interimarul trebuia ,ca imediat ce decizia a fost depusa la Parlament sa solicite acestuia stabilirea unei sedinte extraordinare ,in termenul de 24 de ore.
    DECE NU S_A RESPECTAT cerinta constitutionala?

  21. Mark
    „DECE NU S_A RESPECTAT cerinta constitutionala?”

    Pt ca nu e in interesul USL, care cand nu-i convine (cel mai adesea, in general si pt „bunul mers” al puciului, in special) nu-si face nici cea mai mica problema in a NU respecta Constitutia.

  22. Viq,

    Of, of…
    Este asa de complicat si greu…
    E greu pt noi, cei care asistam la toata nebunia asta…Imi inchipui cum o fi pt cei implicati direct.
    Ai dreptate, totul depinde acum in primul rand de partea sanatoasa a justitiei, de cat de puternica va fi si cat de bine si repede se va misca…
    Si totul pare ca tine de un fir subtire, subtire…
    Sper sa fie un fir dintr-un aliaj ft dur si rezistent… 🙂

  23. asa este

  24. RL anunta: plen pt Basescu in parlament, luni la ora 15:00

  25. Se citeste decizia, se ia act, zice zgonea, si atat…
    ULTERIOR (?????????) se trimite decizia la MO…

  26. SKORPI;

    TE ROG MULT,trimite si mie contractul fäcut de dogaru cu ponta,

    la politeia mi l-a posta MIKY, dar nu stiu sä-l i-au.

    te rog mult, e ceva cu puterea ro.

    te rog mult, multzumesc.

  27. La B1 Monica Macovei

  28. Mircea Bozan :

    „CE a preluat declaratiile de astazi ale lui Zgonea si cred ca cel tarziu maine, comisara pe probleme juridice, V. Reding, se va exprima in termeni ultimativi la adresa Parlamentului Romaniei si Guvernului Ponta. Sa vedem ce va urma, pentru ca deja Romaniei, la „cererea” unor parteneri traditionali, i se va pregati marea surpriza a suspendarii dreptului de vot. Sunt nenumarate suspiciuni, de impicarea unor parlamentari socialisti din conducerea PE, la toata aceasta manevra politica care s-a petrecut in Romania. A fost deci, o actiune premeditata, pusa la punct cu sprijinul tacit al socilistilor europeni si finantata de rusi. finantarea rusilor se materializeaza prin sponsorizarile venite catre politicienii socialisti, via – G. Schröder, vicepresedinte la Gasprom, fost Bundeskanzler german.”

  29. Dacă tontacu și cu debilu se ating de Koveși sau Morar (după numirea temnicerului la Justiție) va fi ultima lor mișcare. După asta haosul va fi atît de previzibil încît nu-l vor mai putea controla nici ei. Va fi un dezastru generalizat.

    Asta mai rămîne de urmărit. Simplu.

  30. Georgiana Iorgulescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile, şi-a depus, joi, la finalul şedinţei Plenului, demisia din CSM.

    http://www.mediafax.ro/social/georgiana-iorgulescu-a-demisionat-din-csm-9974109

  31. JORGULEASCA; ESTE TOT O SOPARLÄ; CA ALISTAR; ETC
    JOCUL A FOST FÄCUT SPECIAL; A FOST ARANJAT

    SÄ DECREDIBILIZEZE CSM, sä face intrigi, joc regizat de

    escroaca timniceru. cu nafiotzii,.

  32. paiatza crin, este un om bolnav, schizofrenic

    si un betziv ordinar.

  33. Am urmărit pe B1 în direct jurămîntul noului ministru al Justiției. Deocamdată mi-e prea greață de ce am văzut acolo. Poate că voi comenta mai tîrziu. Dacă mai merită.

  34. Fil

    Este in sfarsit liber.
    E liber, fericit si presedinte pe viata al unei lumi care-l divinizeaza.
    Cu cat contactul lui cu lumea noastra va fi mai redus cu atat tuturor ne va fi mai bine.
    Pentru asta ar trebui insa inca un lucru micut : niste neni in halate sa-i stranga bine cataramele.

  35. Incepand din acest moment tot ce respira Mona-Lisa Temnita trebuie notat cu grija.
    Totul, pas cu pas.
    Ca atunci cand casa ti-e pradata.
    Totul inregistrat.
    Pentru ca dupa ce talharul e ridicat de politie si dus unde ii e locul, totul trebuie reasezat cu grija la loc si fiecare stricaciune trebuie platita.

  36. „Primul-ministru Ponta şi domnul Antonescu încearcă să creeze o problemă care nu există. Relaţia dintre ţările noastre este foarte bună, cu tradiţie şi a evoluat de-a lungul anilor. În opinia mea, aceste comentarii nu sunt decât o diversiune ieftină. Ponta vrea să distragă atenţia de la eşecul referendumului şi adevăratele probleme naţionale ale României. Acest lucru nu este într-adevăr demn pentru un prim-ministru şi politician important al unei ţări membre UE. În mod special, comentariile domnului Antonescu au fost dăunătoare, nu pentru Angela Merkel, ci pentru el însuşi. Trebuie să fie atent pentru că nu va mai fi luat în serios la nivel european”

    http://www.mediafax.ro/politic/gunther-krichbaum-afirmatiile-lui-antonescu-fata-de-merkel-au-fost-daunatoare-pentru-el-insusi-9973854

    Doar ca pe astia doi (si restul lor) ii doare-n pix 👿
    Astept momentul cand vor realiza ca au confundat … pixul si ca organul le apartine, cu vascularizatie si inervatie cu tot 😈

  37. Theo

    Din ce vad eu, Iorguleasca este omul Pivniceresei.
    Pot fi doua motive pentru care si-a dat demisia.

    Fie CSM se scutura de paduchi, fie proaspata ministra-sinistra o vrea in minister pentru falanga de atac impotriva statului de drept.

    Vezi ce ziceam mai sus despre strategia de atac a USL in justitie.
    In ofensiva cu dosare politice care va urma, menita sa puna capastru celor ce nu vor sa respecte deciziile politice ale USL, e nevoie de „oameni de perfecta incredere” altfel se fasaie tot.

    Pivniceru se duce pe teren nou acolo. Nu are incredere in cei din minister. Este normal sa-si aduca mafiotii ei. de-acasa….

  38. Iorguleasca sa mai ia cativa cu ea: pe Costiniu, pe Dumitreasca…si-or mai fi cativa…

  39. In universul paralel in care s-a refugiat Antonescu, l-a luat si pe Korlatean, sa nu fie singur !

    „Avem nevoie să transmitem semnale politice care să genereze încredere Germaniei în perioada următoare şi asta ne propunem să facem”. Declaraţia a fost făcută la RFI de ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

    Merkel viziteaza Moldova PESTE noi, fara nici un contact si plan legat de Romania, Antonescu o-njura, iar Koko ci-ca „oficial o ducem bine”.

    Ba chiar avem sanse sa intram in Schengen prin septembrie !!! 🙄

    Iar produsul intern brut probabil va face spuma si o sa dea afara din covata……
    15 bani lira si 8 bani dolarul……. 🙄 🙄

    Romania va fi centrul Europei, al Asiei, al Americii de Nord, iar de pe la sapte seara, a celeilalte Americi si Australiei.

    Africa nici nu se pune ca are zece negri mitititei…..
    Ii mananca Vaghele la gratar, cu o singura scobitoare…
    …. si mustar de Tecuci 🙄

  40. Mih

    Ce pierzi daca chiar asa se va si intampla ???

    Daca Ministerul Justitiei va deveni punctul de adunare generala a mafiotilor infiltrati in aceasta componenta a sistemului ?????

  41. E posibil ca Ponta sa inceapa sa aiba un discret miros de cadavru.

    „..”Într-un fel, dacă mă uit la relaţia mea cu cei care m-au votat, cu cei cu care am lucrat, cu colegii şi colegele mele, din punct de vedere practic, din punct de vedere sentimental, din punct de vedere ideologic, eu nu am plecat niciodată din PSD. Sunt acelaşi om, care are un crez politic clar şi are aceeaşi relaţie normală cu colegii şi colegele”, a spus Geoană într-un interviu acordat mediafax.ro.”..

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Geoan-i-curteaz-fotii-colegi-Sentimental-eu-nu-am-plecat-niciodat-din-PSD-997752.html#ixzz24NsOH2FA
    EVZ.ro

  42. „Un avocat al lui Dan Voiculescu a depus, pe data de 21 august 2012, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de revizuire a sentinţei prin care s-a stabilit definitiv că a colaborat cu securitatea comunistă.

    Cererea de revizuire a fost depusă la o zi după ce Mona Pivniceru şi-a anunţat demisia din magistratură pentru a putea ocupa postul de ministru al justiţiei.”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/EXCLUSIV-n-justiia-condus-de-USL-Dan-Voiculescu-vrea-s-scape-de-Felix-997755.html

  43. Guvernul a aprobat angajarea a 564 magistraţi şi personal auxiliar, fondurile necesare pentru plata salariilor fiind prevăzute în bugetul de stat rectificat joi, iar măsura este justificată prin necesitatea implementării Codului de procedură civilă şi reformei Justiţiei, a declarat Victor Ponta.

    http://www.mediafax.ro/social/guvernul-a-aprobat-angajarea-a-564-de-magistrati-pentru-implementarea-codurilor-si-reforma-justitiei-9974608

    Ghici ghicitoare: ce vor face acești magistrați odată intrați pe teritoriul dosarelor penale pe rol sau pe cale de a intra pe rol?

  44. Georgiana Iorgulescu (motivele așteptate):

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/georgiana-iorgulescu-si-a-dat-demisia-din-csm-vezi-care-au-fost-motivele-ei-274731.html

    Io nu dau o juma de ban ruginit pe motivele astea. Mă aștept ca în următoarele zile (după acceptul CSM) să fie angajată ceva la ministerul Justiției. Pun pareu pe asta.

  45. à la Viq … spécialité ! crème de koko brûléee ))))) 🙂

    buna seara prieteni

  46. Bon soir, Cristian! 🙂

  47. Filadel – statul a functionat foarte bine in ultimii ani, si cu bonusuri mai mici si ce reduceri, unde era cazul. Toti spuneau ca se va bloca. A mers uneori mai bine.

    Dar tehnica usl nu va fi diferita de tehnica pnl. Doar conditiile difera. Atunci cresteau banii , acum vor scadea. Ponta nu stie de austeritate sau nu il mai intereseaza.

    In prima varianta – au bani de rectificari, ca doar participatia statului la fonduri europene s-a disponibilizat .
    In a doua, incep deja sa parjoleasca? Or avea sondaje?

  48. O politica de guvernare opusa celei din 2010 , care a salvat Romania atunci
    – o poate scufunda acum. De la o gospodarie, la o firma si la o tara – politica acum este austeritate si precautie !

    Trecand peste continua lamentatie a lui ponta cu “greaua mostenire” de te apuca rasul, daca asculti si vezi ce s-a intamplat la rectificarea bugetara de azi – te apuca plansul !

    Nu am vazut nici o masura corecta pentru redresare economica si precautie.
    Am vazut:
    – marire salarii bugetari
    – masuri de asistenta sociala
    – marirea aparatului de stat, prin angajarea de judecători şi grefieri, prin „asigurarea angajarii absolvenţilor din 2012 ai academiilor militare, precum şi pentru cei ai Academiei de Poliţie, promoţia 2011, care aveau posturile blocate.”

    De unde bani disponibilizati:
    – de la coparticipare stat la proiecte pe fonduri europene

    Aceasta politica, aplicata si de liberali cu sprijin psd, o stiu. Ea a dus tara in pragul falimentului in 2010. Numai ca ea a fost extrem de nociva si atunci , pe crestere economica – va fi dezastruoasa acum, pe recesiune si criza.

    Ce concluzii trag ? Ori cei de la usl chiar nu stiu sa guverneze. Ori au inceput sa cumpere voturi, fara nici o responsabilitate pentru tara. Ori deja stiu ca vor pierde si au inceput distrugerea de dinainte de a ceda puterea.

    Toate trei, insa – pot pune capat “aventurii” noastre capitaliste.

  49. Adrian Hashu (FB):

    Sunt total nemultumit de modul in care poporul roman manifesta lipsa de respect fata de trraditii. Astazi nu trebuia sa fie arestat un Antonescu si sa intoarcem armele?

    😆 😆 😆

  50. Buna seara fratilor.
    Numirea Monei Pivnicieru la Justitie este o veste proasta si o batalie importanta pierduta.
    @cristian, se poate iesi din faliment economic dar este de dorit ca asta sa se intample in mandatul USL. Cel putin nu vor mai putea sa-i faca pe altii responsabili ptr propriile lor greseli de guvernare.
    @tibi, salut. Super intrebare via FB.

  51. Vaaaai, vaai , vai shii durieriiii,
    Io-ti-tiiii, bre, vaporu cum chieriii….
    👿 :mrgreen:
    Coana Mona s-a facut ispravniceasa, bre!
    De halal sa-i fie!
    Si sa li se intzepeneasca celor doi papitzoi retarzi, Cacarel si Balanel, in gatlejuri, bre!

  52. Aaaa,
    si sa li se strepezeasca neuronul neghiobilor de la atata mona!
    ca uitai sa zic mai sus. 😉

  53. Cred ca v-ati prins ca nu mai dau sampania azi.
    Arme Frau. Kein Geld.

  54. Subscriu la „genial Hashu”, dau 2 like.

  55. Mircea Bozan (FB – comentariu):

    Va recomand sa ne reamintim, ultima parte din conversatia avuta pe 28 iunie, dintre V. Ponta, C. Antonescu si Dr Martin Schulz:
    ………………………
    Ponta: -si acum sa va prezint noul viitor Presedinte al Romaniei
    Martin Schlz a replicat: „Nu va grabiti, nu va grabiti”,
    Ponta : „Dar este vointa romanilor acest lucru, vedeti doar ce majoritate covarsitoare avem in Parlament”;
    Schulz: Acesta nu-i un motiv, majoritatea nu o aveti prin alegeri;
    Ponta: Si eu va spun si repet, acesta este noul Presedinte al Romaniei in care trebuie sa avem incredere. Este unul de-al nostru care ne-a stat alaturi in perioadele prigoanei PDL, a dictatorului Basescu.
    Suspendarea actualului presedinte este ceruta pe strazi se zeci de mii de oameni. Vreti sa-i dezamagim?
    Antonescu: Este dictatorul Romaniei. Ce mai urat dintre romani. Si un infractor. Ar trebui arestat dupa demitere. Sa fie de exemplu pentru votanti.
    Schulz: D-le PM, eu sunt chemat acum din pacate conform agendei, cu alte probleme, dar mai bine facem acum o fotografie de grup, sa marcam aceasta prima intalnire.
    (discutia PM si Antonescu cu Manfred Sculz in biroul acestuia, 28 06.2012, ora 10,49.)

  56. Hei, mai e cineva pe-aici?
    ca sa-l plagiez si pe omul cu pecabilitatea si excognoscibilul intronversiei in sens exhaustiv si mai ales. 😉

  57. filadel,
    te salut!
    Constat, cu bucurie, ca mai esti pe-aici.
    Romania profunda o mai fi?

  58. Luminița

    😆 numai România hetero (adică eu). 😆

  59. Tibi,
    incetarea de plati nu este de neglijat cand te imprumuti net, de acum inainte, indiferent daca vei opri orice investitie. adica si amanetarea viitorului nu te mai opreste din vrie.
    acum incetare de plati – inca poate parea ca suna benign, dar e o iluzie, o amanare.

    cum suna si efectul secetei, intr-o agricultura aproape nefiscalizata, in care se vad acum doar efecte la pretul fructelor de sezon

    dar nu si pentru cetateanul mediu si sub mediu, care e majoritar. in special, cel de la oras. acolo, acestea doua, la iarna, inseamna drama de a nu te incalzi si a nu avea ce sa mananci

    si mai poate insemna benign, incetare de plati, pentru Grecia. Romania nu e Grecia, mai ales dupa exibitiunile recente, aici va suna diferit

    nu ma insel, o balanta simpla poate face oricine, pentru anii care vin. si orice exces, cat de mic – destabilizeaza. ce sa mai vorbim de betiile din ultimul timp !

  60. Slaba reactie a asa-zisei drepte politice i-a lasat pe Cacaraii si Balalaii lui Iliescu si Voiculescu sa-si faca de cap in Romania, ca in tara maimutzelor.
    Aveau motive evidente si plauzibile sa iasa public pentru apararea statului de drept.
    Au facut-o de oaie.
    Au asteptat ce?

  61. Si eu, dar „am ochii rosii ca un semafor…da, o zi grea” si n-am Afomil… 😛

  62. (adic si eu mai sunt pe aici) 😛

  63. Cristian Diaconescu pe B1

  64. sorry, Clemy, buna seara, comentariul de mai sus ti se adresa, replica la postarea de la 21:13

  65. Buna seara din nou frati copaceni.

  66. ca si in bridge – sistemul financiar are procedura de “contra”, cand politica guvernamentala sare calul si incearca un “contract” (ca sa pastram termenii) greu realizabil.

    astazi am vazut un asemenea mesaj. cu o zi inainte de planificata emisiune de titluri a ministerului de finante, din cele pe 4 ani, pentru depozitele cu scadenta la o zi, au aparut dobanzi overnight de 9,25 -9,5%.

    dobanda Lombard-acordata de BNR ca facilitate, a atins un neasteptat 9,25%.

    este un “contra” acordat si de banci dar si de BNR, unor planuri defectuoase de miscare a finantelor

  67. buna seara Clemy, reply de mai sus se adreseaza tie, scuze, am scris Tibi 🙂

  68. @cristian, dar poate ca trebuie sa se intample lucrurile astea ca bizonul sa inteleaga vasta incompetenta a USL. Poate ca nu se poate altfel.

  69. da , Clemy, asa este; daca lucrurile se vor opri aici, a fost o vindecare mult mai usoara chiar decat speram.

    ca tot vorbeam mai sus de Grecia in contextul lipsei de solutii economice … un exemplu de cum poti, nu ceda din suveranitate – ci de-a dreptul lichida partial, la talcioc !

    Grecia isi va vinde insulele, dupa care “planifică să scoată la vânzare şi companiile de cale ferată şi de apă, iar cei mai interesaţi de astfel de achiziţii par să fie investitorii chinezi.”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/grecia-isi-vinde-insulele-pentru-a-si-plati-datoria-externa-899065.html

  70. Este foarte evident ca graba cu care aceasta Pivnicereasa a fost facuta ispravniceasa peste Justitia din Romania
    este finalitatea loviturii de stat a Varanului Felix.
    Iar Mona a zis astazi cu grabire,
    lepadandu-se de alte cele,
    „DA, io vreau sa fiu ispravniceasa, asa sa-mi ajute cotoiul Felix!”

    sper ca si domnu magistrat Danilet a ramas siderat.
    Sau poate nu.

  71. Pentru cine-l mai ține minte pe Radu Portocală:

    http://politicstand.ro/scrisoarea-lui-radu-portocala-catre-pnl/

    Nimic despre ilegalitățile imense care au culminat cu suspendarea președintelui. Nimic despre lovitura de stat. Aproape deloc despre concubinajul PNL cu PSD. Așadar toate astea sînt scuzabile, legea este opțională, statul de drept – un moft. Partidul este mai important, transcende oamenii, țările, popoarele, legile, statul de drept.

    Există vreo deosebire între liberali, socialiști și comuniști? Io zic că e atît de mică încît practic nu contează.

  72. filadel,
    intr-adevar,
    „nu mai suntem in fatza unui esec,
    ci in fatza unui dezastru”.

  73. Luminița

    E o privire foarte dintr-o parte. Acuma bine … se adresează peneliștilor.

  74. „Poate cineva sa explice febrilitatea cu care un presedinte interimar – adica unul ce are prin definitie un un mandat politic extrem de limitat- demite in bloc consilieri prezidentiali care sunt, institutionalmente vorbind, purtatorii si garantii bunei racordari organizationale a institutiei prezidentiale la restul sistemului politic romanesc si international?
    Ce justifica aceasta nevoie urgenta de schimbare a unor persoane, bulversare a unui mecanism organizational si blocare a institutiei prezidentiale ca institutie publica functionala? A dat cineva o explicatie publica pentru asta?
    Lista poate continua.
    Cele de mai sus sunt intrebari legitime. Nu sunt sicane retorice sau politice. Pur si simplu este absolut necesar ca niste explicatii sa fie date. Este inacceptabil ca un interimar (si cu atat mai mult unul al carui mandat este atat de chestionabil pe temeiuri consitutionale, procedurale si politice) sa se comporte ca si cum ar fi avut acces la functie in urma unui ciclu electoral normal sau a unui mandat popular. Este inacceptabil ca un interimar sa faca cu atata lejeritate lucruri pe care si daca ar fi venit la Cotroceni cu un mandat normal si legitim, ar fi trebuit sa se gandeasca de zeci de ori inainte de a le face.
    In absenta unor explicatii convingatoare cu referire directa si nemijlocita la tema securitatii nationale, ratiunii de stat si a interesului national, definit in cel mai profund si acut mod cu putina, toate cele de mai sus se inscriu in sfera abuzului de putere. In ultima instanta ele sunt interpretabile ca atacuri (mai mult sau mai putin deliberate si constiente) la adresa securitatii nationale si a interesului national.”

    Dragos Paul Aligica,
    preluat de pe Blogary.

  75. clemy,
    aceasta entitate, ceea ce noi numim generic „bizon” , nu intelege si nu va pricepe ceea ce se intampla astazi in Romania.
    Bizonii nu conteaza, chiar daca voteaza.
    Unde sunt insa oamenii de dreapta?
    aceasta-i intrebarea.

  76. “Cum au iesit liderii USL din incercarea de demitere a lui Basescu?

    Cred ca au pus in evidenta tot ce nu s-a vazut inainte. Ponta este un om care a trait toata viata in minciuna. Si-a mistificat cariera, identitatea. El nu e nimic din ce spune ca e: nu e nici doctor, nu e nici procuror, nu e nici prim-ministru.

    Doctor nu e pentru ca si-a plagiat teza. Nu e nici Master prin Catania sau la Oxford. Procuror nu poate fi un om care incalca legile cu o usurinta demna de un criminal in serie. Iar prim-ministru nu poti fi doar pentru ca ai girofar si coloana. Trebuie sa guvernezi o tara, ai niste responsabilitati.

    Crin Antonescu e bolnav de putere. Si cred ca in general e un om extrem de labil psihic. Si isi acopera labilitatea intr-o mare de vorbe, fara sa spuna nimic. E un om care n-a facut absolut nimic in viata lui si care are pretentia sa ajunga presedintele Romaniei. Dupa parerea mea Antonescu nu trece de nici o evaluare psihiatrica serioasa. Asadar, au iesit asa cum sunt. Si-au evidentiat mai bine profilul uman.”

    http://www.ziare.com/lazaroiu/consilier-prezidential/lazaroiu-antonescu-nu-trece-de-o-evaluare-psihiatrica-serioasa-interviu-ziare-com-1185865

  77. Lumi, raspuns pentru Dragos – inca e lovitura de stat, cine cui sa dea explicatii? Putea fi mai rau, inca poate fi mai rau.

    La oamenii de dreapta te referi la cine ? Eu nu am vazut multi politicieni de dreapta cu orientare catre oamenii de dreapta, pana acum, in Romania. A, prieteni cu politicieni ce se eticheteaza „de dreapta” am tot vazut. Dar nici aia, nici ailalti – nu au ceva in comun cu dreapta, ci doar cu „dreptul”.

    Mai putin Basescu – care a dovedit, cu fapte , cel putin in ultimii 2 ani, tragandu-i dupa el si pe cei „de dreapta” dintre politicieni – reala dreapta (daca exista si nu sunt iar o adunatura de ego-uri si jucariile lor) mai are de dovedit.
    Ok, TB a adus in fata oameni ce s-au pastrat curati, in guvern fiind. Lucru mare ! Am vazut pe Boc, pe Boagiu, pe Funeriu, pe cel de la Justitie, putin timp(fizic) pe MRU. Ar fi fost ei la fel fara Basescu? Nu are importanta, bine ca au fost.

    Dreapta trebuie sa inteleaga ceva – dupa ce vor dovedi ca sunt politicieni corecti, profesionisti si dupa ce vor intelege limba oamenilor de dreapta si vor uita limba celor cu dreptul – vor avea si reactie publica. Pana atunci – doar vot.

    Eu vad totul in viata ca un contract. Cetatean-politician. Intai angajatul isi tine contractul, si apoi spera ca celalalt sa o faca.

    PE DE ALTA PARTE. Nu cred ca trebuie sa judecam acum dreapta-stanga. Cum spuneam ieri, vorbim de pozitiv-negativ.

    Iar la pozitiv stau oameni corecti, care procedeaza corect si legal. In mare majoritate sunt oameni gospodari, ce si-au organizat viata. Este inca un argument pentru cei de „dreapta” sa procedeze corect si sa ii atraga de partea lor.

  78. vad o mare asemanare, dpdv cariera si imagine publica – intre pivniceru si cea de la loterie. parea un om cat de cat cu viitor atunci si acum e o varza imaginea ei

    acum, nu stiu cat de bune profesioniste erau in ceea ce faceau – dar ca imagine publica – le vad pe amandoua jos. iar cariera fara imagine …

  79. salut all. Chiar uitasem: in septembrie este Consiliul JAI. Mona va merge acolo. Vor iesi scantei, fiind si dna Reding acolo.

  80. Poate ca Mona Pivniceru este, dpv profesional, o buna cunoscatoare pe domeniul ei in ce priveste partea teoretica si stie sa foloseasca in practica aceste cunostinte cu brio. Problemele cu proaspata ministereasa a justitiei tin de caracter, profil moral si grupul de interese pe care il va sluji din aceasta functie, de actiunile si deciziile pe care le va lua.
    Ticalosul nu este in mod obligatoriu si incompetent, sau chiar prost de-a dreptul. Cand il duce si mintea, pericolul de a determina evolutii negative, uneori catastrofale, este cu atat mai mare.
    Chiar fara sa stiu ceva despre Mona Pivniceru, faptul de a fi dorita si propusa in fruntea Ministerului Justitiei de catre USL, incepand cu Antonescu, faptul de a fi laudata de un magistrat ca madam Costiniu si graba cu care a renuntat la cariera de magistrat, mi-ar fi suficient sa intrevad natura relatiilor dintre personajele respective, natura si scopul acestor miscari si sa am imense rezerve fata de proaspatul ministru si enorme ingrijorari fata de ce va face in viitorul imediat. 👿

  81. Buna dimineata tuturor.
    @cinic, intr-adevar, de consiliul JAI uitasem si eu.
    @mih, foarte adevarat. Asupra competentei profesionale a Monei Pivnicieru nu ma pot pronunta nici eu dar si pe mine ma ingrijoreaza prieteniile ei dovedite cu zonele cele mai retrograde ale politicii romanesti. Aiasta-i problema.
    Si avem postare noua. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s