Mult succes Forței Civice

Partidul Forța Civică (PFC) își va alege astăzi noua conducere. Noul partid este expresia politică a Inițiativei Civice de Centru Dreapta (ICCD), condusă de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Este o veste bună pentru că dreapta românească are nevoie de un partid care să nu fie marcat de traumele și de proastele obiceiuri ale anilor 90 și nici de moștenirea fostului FSN. „Forța Civică este vehiculul electoral ce va permite membrilor Inițiativei (ICCD – n.r.) să-și asume un rol activ în viața politică, participând la alegerile parlamentare din acest an. În cadrul Convenției Naționale vor avea loc alegeri pentru noua conducere a partidului„, a declarat ieri Mihai Răzvan Ungureanu citat de portalul Hotnews.

Și pentru a înțelege mai bine importanța acestui eveniment, cotidianul Evenimentul Zilei a publicat un foarte interesant sondaj realizat la comanda postului de televiziune The Money Chanel. Conform acestuia Mihai Răzvan Ungureanu ar fi votat de 30,4% din electorat, fiind urmat la mare distanță de Vasile Blaga (10,3%), Aurelian Pavelescu și Mihai Neamțu care se află în jurul a 2%. Este evident că dreapta românească și-a găsit liderul natural, un lider care nu face parte dintr-o structură de partid consacrată. Potențialul de locomotivă a lui MRU este de netăgăduit. Iar acest potențial nu se va exprima în mod direct prin faptul că fostul premier ar putea trage după el în Parlament candidați nevolnici, ci prin faptul că el devine automat purtătorul de mesaj al dreptei. Și aceasta este cea mai importantă calitate a unui lider de partid alături de credibilitatea politică.

Mihai Răzvan Ungureanu a dovedit în răstimpul scurt pe care l-a petrecut în fruntea Guvernului că poate fi coerent în acțiunea de guvernare, fapt ce s-a tradus într-o popularitate și credibilitate politică ce a continuat și după ce guvernul condus de domnia sa a căzut în Parlament. În același timp însă un lider are nevoie și de un partid care să se miște cu rapiditate în situații de necesitate. PDL-ul a dovedit în ultimele luni că nu este capabil de o reacție rapidă. Nici nu ar avea cum pentru că în ultimii ani linia de reacție politică a fost dată întotdeauna de Traian Băsescu. Fără direcția trasată de președinte partidul s-a cufundat încet dar sigur. PDL-ul de acum este doar cochilia goală a unui partid al cărui potențial a fost uriaș dar care din interese meschine de grup, din orbire politică și chiar din prostie, a ratat șansa de a deveni primul partid modern al României contemporane. PDL a fost până la urmă o construcție politică încropită în grabă, formată din vechii militanți ai PD și ai fugiților din PNL în urma primei suspendări prezidențiale din 2007, căruia i s-au adăugat traseiști din zona PSD.

PDL a crescut ca o căpușă atâta timp cât a fost la guvernare și s-a dezumflat ca un balon în momentul în care partidul a trecut în opoziție. Dreapta românească nu poate merge înainte având ca locomotivă un partid care nu a reușit să își atingă potențialul și din acest punct de vedere necesitatea înființării unui alt vehicul politic era stringentă.

Interesant este însă și faptul că același Mihai Răzvan Ungureanu nu doar că este cel mai popular om politic al dreptei dar el este, cel puțin comform aceluiași sondaj, cel mai popular om politic al momentului. În urma fostului premier se situează primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu cu 21,7%, urmat de Crin Antonescu (19,8%) și Victor Ponta (11,9%) iar dacă ar avea loc duminică alegeri prezidențiale, turul doi al acestora s-ar desfășura avându-i ca competitori pe Mihai Răzvan Ungureanu (32,4%) și Crin Antonescu (27,1%). Aceste cifre vin să confirme nu doar scăderea popularității liderilor USL ca urmare a aventurii referendumului dar și faptul că Sorin Oprescu poate fi la un moment dat o variantă de prezidențiabil relativ credibilă pentru PSD. Este și confirmarea ipotezei pe care am lansat-o ieri, și anume că Victor Ponta i-a lăsat în brațe Metrorexul primarului Bucureștiului (și cvasisistarea lucrărilor la liniile de metrou) doar pentru a săpa la popularitatea acestuia.

Dar până când competiția electorală pentru prezidențiale astăzi trebuie să ne bucurăm pentru un nou început. Acestei zile îi sunt potrivite cuvintele rostite în noiembrie 1942 de Sir Winston Churchill: „Now this is not the end. It is not even the beginning of the end. But it is, perhaps, the end of the beginning„. De azi dreapta românească intră din faza speranțelor, a tentativelor eșuate în zona unei construcții adevărate și moderne. Astăzi marcăm începutul desprinderii totale de moștenirea nefastă a politicii mărunte, lipsite de viziune și de caracter începute în ianuarie 1990.
Mult succes Forței Civice.

Clemy

126 responses to “Mult succes Forței Civice

  1. Bună dimineața !
    Succes Forței Civice !

  2. Buna dimineata, in aceasta zi de 7 septembrie 2012!
    Clemy,
    Ma alatur urarilor de succes pt Partidul Forta Civica si pentru MRU.
    Doamne, ajuta!

  3. @buna dimineata carmen, buna dimineata mih 🙂 Doamne Ajuta si sa fie intr-un ceas bun !

  4. Da, ar fi timpul (si situatia actuala a Romaniei o impune) pentru sfarsitul inceputului si continuarea unei constructii de dreapta solide, durabile, care sa asigure stabilitate pe drumul normalitatii politice, economice, sociale in coerenta cu principiile, regulile si valorile lumii civilizate.

  5. @mih, asa cred si eu. Toate constructiile „de dreapta” din ultimii 20 de ani au avut doar un scop electoral si nu au avut niciodata baza, adica soliditate ideologica si principiala. De asta nu au rezistat si nu au fost capabile sa se impuna cu adevarat pe scena politica si s-au destramat la prima zgaltaitura mai puternica.

  6. Si inca ceva…
    Mai mult ca oricand, parca, nevoia de normalitate si civilizatie, de raportare corecta la valori si principii, la democratia autentica si in ultima instanta la demnitate umana si adevar, s-au facut simtite in ultimele luni, prin contrast cu abjectia declaratiilor si actiunilor actualei puteri. Pentru ca, mai mult ca oricand, parca, sistemul comunisto-securisto-mafiot iliescian post-decembrist, si-a aratat hidosenia adevaratului chip, a adevaratelor scopuri (si metode) si a consecintelor nefaste pt noi toti.

  7. Sa fie Alba ca Zapada lui Lazaroiu?Asa pare,nu numai datorita liderului Mihai Razvan Ungureanu,cit mai ales suflul nou,de calitate a celor inscrisi in Forta Civica.I-am vazut,cu ocazia unui miting ,in Bucuresti,la care m-am straduit sa ajung si eu,de aici ,din centrul tarii.Am ramas uimit cind m-am trezit inconjurat de participanti cu tinuta si certe insusiri de elita.Am realizat ca alaturi de Mihai Ungureanu s-a coagulat o intelectualitate care nu participase pina atunci la scena politica.Cei care au realizat ce se intimpla si ce viiitor se prefigureaza daca USL-ul va domina Tara.Si pentru asta nu a fost nevoie decit plagiatul lui Victor Ponta,lipsa lui de onoare,pata de rusine aruncata pe imaginea Romaniei si pe lumea academica.Sper din tot sufletul ca aceasta Forta Civica sa aiba suficienta Putere ,doctrina,principii si strategie pentru a curata clasa politica actuala de impostura si marginali.,sa elibereze societatea de minciuna si coruptie ,sa actioneze cu inteligenta spirituala ,cu demnitate si onoare.
    Mult succes liderului,de care nu ma indoiesc ca va fi succesorului lui Traian Basescu.mult succes conducerii ,tinem aproape!

  8. Buna dimineata copaceni!
    Ma alatur urarilor voastre si-i doresc lui MRU o cariera politica stralucita.Am vazut in el de la inceput un promotor al valorilor democratice reale:pacat ca timpul este scurt si programul politic al noii Drepte nu va constientizat deplin de masa votantilor pana la toamna.Ma gandesc si la masina propagandistica uriasa de care dispun adversarii lui politici ,care-l vor denigra la greu pe toate canalele media.

  9. mark,servus!
    Sunt si eu convinsa de capacitatea lui MRU de cuoagulare a intelectualitatii pasive pana acum,dar e suficient pentru victorie intr-o batalie electorala?Intr-un asemenea demers nu cred ca e bine sa se accentueze desparirea masei de alegatori in categorii sociale.Mesajele Dreptei trebuie sa ajunga in egala masura si la clasa de mijloc dezavantajata si ignorata pana acum si la bugetarii (profi,medici etc.)care asteapta alt gen de politica si politicieni care sa stimuleze si sa apere valorile morale.

  10. „MRU” nu se poate califica pentru funcția de președinte al României. Este un lacheu al Bruxelului și ar deveni un Euro-gaulaiter al Protectoratului România.

    Eu așa ceva nu votez, să fie clar. A nu se înțelege cumva că cei pe care-i critică (conducerea USL) ar fi altceva, doar că o disimulează abil.

    Interviu în Evenimentul zilei:

    „Trebuie o constituţie care să ia în calcul modificările tratatelor europene, trebuie să ia în calcul Tratatul de la Lisabona. Voi pleda pentru o Constituţie care să preia elemente din Tratatul de la Lisabona. Oricum, anul 2013 este un an de impuls pentru modificarea Constituţiei şi vă dau un exemplu, faptul că avem o ţintă de deficit bugetar clar specificată. Semnarea Tratatului Fiscal duce la modificarea Constituţiei. Majoritatea statelor europene, dacă nu chiar toate, acceptă scăderi ale propriei suveranităţi în favoarea unui proces izolaţionist mult mai amplu.”

    „În momentul în care ai un prim-ministru care nu se abţine de la a jigni oficiali europeni, care sunt şi ai noştri implicit… În CE există şi un român şi în egală măsură comisarul european român este şi al celorlalte state membre. Când face aşa ceva, îmi dau seama că în spatele acestui rezumat de gândire pe care dl. Ponta îl are se ascunde de fapt o profundă atitudine antieuropeană.”

    „Nu cred că trebuie să-l suspectăm de atâta elaborare intelectuală. Domnul Ponta nu este nici măcar eurosceptic. Nu reușește să fie european. Abia în momentul în care ești european poți să fii pro-european până la integrarea absolută, federalist, sau eurosceptic. Unul dintre cazurile remarcabile de euroscepticism profund în Europa este cel al președintelui Republicii Cehe, domnul Klaus, care este un mare economist și al cărui euroscepticism este construit pe raționamente economice greu de demontat. Pe domnul Ponta nu vreau să-l suspectăm de atâta elaborare.”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/INTERVIURILE-2-1-Mihai-Rzvan-Ungureanu-Preurile-au-crescut-din-cauza-absenei-guvernu-9993.html

  11. Sa fie intr-un ceas bun !!!!

    DA !!!!
    Succesorul lui Traian Basescu a aparut. Cum poate fi definit ?
    Extrem, extrem de cultivat, pragmatic, onest.
    Fie ca cei mai multi romani care i se vor alatura sa aibe aceleasi insusiri
    Fie ca Impreuna sa alcatuiasca un partid extrem, extrem de cultivat, pragmatic onest.

    MULT SUCCES !

  12. Buna dimineata,Dora.
    Departe de mine gindul unei izolarii a Fortei Civice,in raport cu alte categorii sociale,cred ca nu am fost explicit.Nici nu s-ar putea avansa cistigarea scrutinului la procente mari,daca Forta Civica nu ar putea antrena si convinge electoratul ca ofera un program atotcuprinzator pentru toate categoriile sociale.M-am referit la curatirea clasei politice de gunoaie si de parveniti,de puscariabili,agramati,imbuibati ,produse ale sistemului mafiot implementat de Ion iliescu..Capabilitatea cistigarii increderii populatiei in Forta Civica va fi data de nivelul superior de gindire si educatie a unei intelectualitati decise sa se implice in stiinta conducerii si sa aduca noutate si vigoare in clasa politica romaneasca.

  13. ufff …

    in sfarsit respir [ceva mai] usurat!

    aveam impresia ca trebuie sa fie ceva cu mine, mai ales cu … microcipul. stiti cum e, daca iti spun mai multi ca esti „afumat”, te cam uiti dupa o … perna.

    ca sa ajung la chestiune, ma banuiam ca sunt dus de-a binelea, incapabil sa vad ce[/ cum] vedeau si altii foarte clar si limpede incat sa merite angajamente neconditionate si chiar militant-agresive adesea.

    unde eu vedeam un partid corupt, lipsit de viziune, infatuat si ciocoiesc in apucaturi, pus pe politizarea institutiilor si aservirea lor exclusiv intereselor de clan si in care singura optiune ideologica este mentinerea discretionara la butoane, inclusiv la cele ale „serviciilor”, altii vedeau o alba-ca-zapada sfioasa si harnica.

    unde eu vedeam cadere economica si indatorarea in ritm galopant a generatiilor viitoare, pe fondul supraimbogatirii de clan pe banii statului, altii identificau clarviziune si responsabilitate.

    acum inteleg ca nu a fost decat un joc de-a argumentele [un simplu exercitiu de retorica]. de fapt, mai toata lumea, era constienta de … căpuşarea la care a fost supus statul.

    ce bine ca m-am linistit! in sfarsit s-a nascut un nou tatuc, relativ tanar de asta data [dar, cu un CV politic la care a lucrat de mic, pe deasupra uns si cu alifiile magice ale serviciilor] care-si sufleca manecile sa coaguleze dreapta dupa o formula aplaudata, vad.

    ce pune el in creuzetul de agregare a dreptei, care-i formula? pai … 98% PDL si 2% … mirodenii (ca sa-i dreaga gustul). sper ca stiu ei sa inteteasca focul de sub creuzet fiindca altfel fie nu termina treaba la timp, fie se … ARD.

    hi hi hi

    oops … stati … chiar m-am linistit!?

  14. Buna dimineata !

    So far so good !

    Sau ca sa citez „din insusi Viq”, dintr-un rock vioi, cantat de el, pentru el, in exclusivitate si in gandul lui, dimineata cand face „traseul” 😀
    „Ce a fost, a fost,
    acuma a trecut,
    Ce va fi, va fi,
    Ramane de vazut,
    Fiecare zi
    E un inceput,
    Fiecare ceas,
    Fiece minut …..”

    Raman insa la parerea ca despre doctrine si ce face ele la cetateanul poporului…… nu e timp si loc de discutat pentru alegerile din toamna.
    Ok. Fii de dreapta, nu-i bai, dar mesajul electoral trebuie sa cuprinda aspecte sociale cu precadere si dintre astea, pe cele dureroase la momentul clipei in mod obligatoriu.
    Altfel filosofam vorbe si povestim beletristica economica pentru matusi cu pisici si pensionari cu nervi.

    Oricum ar fi, limpezirea conceptelor ideologice la nivel de masa incepe sa se impuna ca o necesitate stringenta.
    Din ianuar incolo chiar ar trebui lucrat mai intens la asta 🙄 …..

  15. @PdeD
    Nu vota pe cine vrei tu! E clar (si nu de acum, de mai demult)…Nu vrei sa ne scutesti?
    Ma rog, ar trebui sa vorbesc in nume propriu pt ca asa e corect.
    Eu m-am plictisit sa te tot „aud’ cu opiniile tale anti-UE. Niste opinii evident „asimetrice”, daca le raportam la situatia politica interna. Ar fi trebuit sa te deranjeze in primul rand duhoarea emanata de stanga scenei politice romanesti si abia apoi stanga europeana, daca esti impotriva stangii (eu am dubii in privinta asta, pt ca prea apari cand stanga autohtona e in „dificultate” si ataci din „perspectiva” anti-europeana pe cei ce sanctioneaza derapajele antidemocratice ale USL).

  16. Mih, stai să vezi ce-or s-o dea la pace după alegeri „dreapta” cu stânga și or să încerce să ne bage pe gât Constituția cu regionalizare și eurodiktat fiscal. O să vă treziți mulți atunci. Ca după Constantinescu-Geologul.

  17. „Ce-i trebuie țării ăsteia ? Votul universal, și să-i dea de pămînt pe ciocoi !”

    – Leon Popescu în viitorul guvern ? Un Popesco dans le cabinet ? Mais ou va ce pauvre pays ?
    Vreo doi-trei domni mai tineri (adică între patruzeci și cincizeci de ani) rîseră. El se întoarse către ei și-i fulgeră cu privirea.
    – Dacă dați drumul Popeștilor vă vor îneca ! În loc să-i zdrobim cînd se mai putea, am cedat, am căzut la compromisuri ! Și mîine-poimîine o să ne punem singuri juvățul de gît, și o să-l dăm în mîna Popeștilor: poftim, trageți !
    – Bine, frățioare, dar aista îi un orator care nu se mai află ! Îi diștept, îi fin, îi plin de buche, îi bun, mă, omule, înțălege, nu fi copchil ! îi spuse Petre Carp.
    – Dragă Petrache, nu e boier ! E mîrlan, și o să vă mănînce capul ! exclamă Cozianu. Dumitale, că ești mai tînăr decît mine; nu mie, care-s bătrîn; pe dumneata o să te îngroape! Nu băgați Popescul în guvern !
    …..
    Îl siliră împrejurările însă să se gîndească. Leon Popescu nu putea fi oprit. „Leonaș Gură-de-Aur”, îi spuneau mahalagiii alegători la colegiul al treilea. „Avem nevoie de sînge proaspăt în vinele noastre bătrîne”, spunea principele Ghica. „E veacul lor, nu ne mai putem salva decît folosindu-i”, spunea Alexandru Lahovary. Iar Leon Popescu, fin, elegant, cu mustățile subțiri și blonde, zîmbea dulce, cald, cordial, adunării pe care o vrăjea cu gesturile largi, rotunde, ale mîinilor sale albe.
    – Ne trebuie o concepțiune nouă a conservatismului, domnilor; un conservatism modern, care să cîștige inimile tuturor ! Trebuie să facem ca în Englitera, unde civilizațiunea a progresat într-atîta, încît slugile mănîncă cu stăpînii lor la masă !
    Moșneagul veșnic furios sări în picioare de la locul său și lătră răstit, ca un buldog:
    – Eu cînd am fost în Anglia n-am văzut slugi la masă unde am fost poftit ! Stăteau în picioare și turnau vin în pahare ! Unde-ai fost dumneata invitat ?
    …..
    În aceeași vreme Bonifaciu Cozianu dădea ultimele sale lupte politice. Era certat cu aproape toți liderii partidului conservator, care nu-i suportau aroganța, batjocura dură și nemiloasă, ciudățeniile aproape de nebun. Atunci îl văzură vorbind în fața unei adunări de alegători, cum nu s-ar fi așteptat niciodată cine-l cunoștea: ca un democrat, ca un dușman al boierimii. Strîns în redingota neagră și vesta neagră, ridica pumnul la al cărui deget mic strălucea inelul cu stemă și striga:
    – De o mie de ori îmi place mai mult căciula țurcănească a țăranului de jos de pe Zlatiște, decît cărarea la ceafă a lui Marghiloman și rufele lui spălate la Londra ! Ce-i trebuie țării ăsteia ? Votul universal, și să-i dea de pămînt pe ciocoi !
    Gazetarii priveau și-și șopteau: „A înnebunit… A intrat în anul morții !”
    Dar Leon Popescu, la clubul partidului conservator, îl înțelese:
    – Domnilor, Bonifaciu Cozianu a vrut luna de pe cer, zise el zîmbind cu blîndețea sa obișnuită. A vrut luna de pe cer, dar luna a rămas sus. Și acuma urlă la ea.
    Rîsete veninoase izbucniră la această glumă: întîia oară cînd cineva își bătea joc de Bonifaciu Cozianu și nu el de ceilalți. La formarea cabinetului, nici Marghiloman, nici Nicu Filipescu nu se gîndiră să-i ofere un portofoliu. Fusese ministru în toate guvernele conservatoare din ultimii aproape douăzeci de ani. De acum înainte, nu avea să mai fie. Știa toată lumea. Știa și el. Era un om sfîrșit.

    http://riddickro.blogspot.ro/2012/05/ce-i-trebuie-tarii-asteia-votul.html

  18. @ Pde D, ma lasi? Ia-ti anarhia ta si umbla!

  19. Va salut si eu.
    Mai avem mult pana departe, ceea ce ni se arata astazi, ca o Forta Civica, are de parcurs un drum lung si dificil, printre meandrele concretului fixate adanc de mos Kaghebila, fie-i numele uitat 👿
    Mie MRU mi-a inspirat respect si incredere inca de la inceputul lui ca premier,
    trebuie ca si el sa nu se bazeze prea mult pe oameni care flutura steaguri cu funia de usturoi legata de gat, pe sloganuri nepotrivite timpului pe care il traim.
    E timpul faptelor, l-am amanat prea mult.
    22 de ani din vietile noastre s-a dus deja.
    Vreau si eu sa apuc sa vad ca Romania e o tara normala, cu lege si ordine,
    apoi pot sa mor.

  20. OK Mih, ignoră-mă, nu vom mai interacționa de acum înainte.

  21. Riddick,
    deschide ochii!
    lasa teoriile conspiratiei universale!

  22. mark,
    te-am inteles perfect,am fost de acord cu cele punctate de tine….eu n-am facut decat sa completez cu idei pe care le-am considerat importante pentru politica de viitor a Dreptei.Daca am lasat alta impresie,te rog sa ma scuzi.Uneori din prea mare „economie”de cuvinte imi las judecatile neterminate. 🙂

  23. Luminița, asta e realitatea, nu narcoza PPEistă și EuroBăsistă.

  24. Mihaela,servus! 😆

    Ma bucur ca ai revenit intr-un asemenea moment cand ne bucuram cu totii de lansarea lui MRU in politica mare.

  25. Riddick

    Inteleg.
    Decizia ta inseamna un vot in plus pentru USL, ceea ce nu-i frumos.
    Indiferent de echilibristica constructiei argumentative, rezultatul actului final este un vot PENTRU USL si a lui ceata….
    …. cei cu mintea trepanata…..

    Daca o fi pe lista, eu o sa votez pentru el totusi din motive pe care nu le detaliez !
    Votul meu va fi anulat de votul tau, …
    …. eu il pun si el dispare..
    …… ceea ce te include automat pe lista cu furaciosi…..

  26. @ 11:22
    Congresul Fortei Civice, in direct (daca mai era nevoie sa specific)
    Servus, Dora, Luminita, Mihaela, Mark, Viq…!

  27. Nu, Viq, votez cu PP-DD.
    Să văd ce va face un partid nou în parlament, ăștia de acum s-au tot rotit și răspopit de 22 de ani.

  28. Mihaela,
    te salut! 😀 😀 😀
    ti-am simtit lipsa.
    Hai ca se poate, inmugureste iarasi speranta, Doamne ajuta!

  29. Riddick,
    Am inteles ca esti adeptul unui sistem autarhic si dintr-un „basist”convins te-ai convertit in „vadimist”carcotas.

  30. Nu, Dora, Vadim trage la căruța UE. Lasă că ce zice. Ce face.

  31. Riddick,
    tu pe ce lume traiesti?
    esti otevist de-al lui Diaconescu de la Caracal?!?
    Tu ai vazut ce oameni are partidul lui DDDtv in Romania, prin filiale?!?
    Tu te identifici cu un partid fara alta doctrina decat „Elodia nu-i moarta, Elodia se transforma, sa o mai cautam prin rape, prin betoane, dati-ne un SMS cu „Da, nu e moarta–– sau „Nu, e vie”””””?!?
    Asta-i partid de Balaceanca.
    PRM-ul lui WCTudor era mic copil pe langa el.

  32. Stai să vezi când s-or înțelege PDL cu USL, pe spinarea noastră. Mai vorbim.

  33. Riddick,
    ar fi trebuit sa anunti poporul ca ai citat din ,,Cronica de familie ” Poate o va cauta sa o citeasca.Misto carte, actuala 😉 ma bucur ca-ti place .

  34. Riddick

    Deci PP-DD ! 🙄 🙄 🙄
    No comment !

  35. Şi uite cum a reuşit tovarăşul postac Riddik, să mai ducă în bălării o postare excelentă a lui Clemy.
    Bine măcar că a recunoscut pentru ce partid, prestează.
    – Urez mult succes noilor apăruţi pe scena politică, MRU şi aliaţii săi.

  36. Imnul de stat al României – după imnul UE, la congresul Forței Civice. Că a fost și imnul UE, indiferent de ordine, spune deja mult.

    „Convenţia Naţională Extraordinară a Partidului Forţa Civică (PFC) la care e aleasă noua conducere a partidului a început azi la Sala Polivalentă, unde sunt prezenţi peste 1.300 de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, în acordurile imnului UE, „Odă bucuriei”, şi apoi ale Imnului de stat.”

    http://www.inpolitics.ro/mru-si-a-lansat-forta-cu-f-de-la-frankenstein-art66986.aspx

  37. Riddick,
    n-am intentionat sa continui,vorba lui tibi,ne-am abatut de la topic si l-am facut zob.
    Nu imnul UE ma deranjeaza,doar tindem sa facem parte din Statele Unite ale Europei,proiect promovat de Angela Merkel si agreeat de presedintele Romaniei,Traian Basescu…….eventual componenta noii conduceri AFC ,despre care ramane sa ma pronunt dupa o atenta documentare.

  38. Admin, oare mi se pare mie sau sunt oarece excese zeloase si zalude in preajma Copacului care ar merita sa fie limitate din moment ce „autorii” lor nu au propria limita? Macar uneori si in zile speciale…Zic si eu, nu dau cu paru’…

  39. Dora,
    Pe „unii” tocmai UE si tot ce e legat de ea (inclusiv imn, SUE, Angela Merkel si optiunea presedintelui si a multora dintre noi) ii deranjeaza cumplit.

  40. Nu tindem spre acolo, Dora, vor unii să dea impresia că așa ar fi.

  41. După adepţii lui DD mai urmează să intre pe blog maneliştii lui Salam şi curvele de pe centură şi adio copac.

  42. off topic si nu!
    Cititi interviul dat de Iulia Motoc judecator al Curtii din care putem afla mai clar decat din alte surse de ce in Romania s-a atentat la statul de drept.
    Eu am citit art.pe portarul Nasul.

    o mostra:”Din punct de vedere institutional, Curtea in ultima instanta a rezistat, dupa multe tentative de amanari si presiuni politice. Si acesta este lucrul poate cel mai important: o institutie care a reusit sa supravietuiasca. Desi, va amintiti foarte bine, se anuntase pe 2 iulie ca vom fi revocati. Si probabil ca, daca nu sesizam organismele internationale, asa s-ar fi intamplat”
    (art.a aparut in Adevarul,semnat de Sabin Orcan)

  43. Mih,
    pai, daca-s cu DDDSenzationescu, la ce sa te astepti?
    astia o asteapta pe Elodia, sa iasa de sub beton.
    Cred ca politistul Cioaca e fericit vazandu-i cat de multi sunt.
    Nu-i mai incape nici Caracalul, bre. :mrgreen:

  44. Ba,da,tindem spre acolo si eu nu am niciun regret,din contra.

  45. tibi,

    😀 😀 😀

  46. tibi,
    sa nu pierdem din vedere si yoginii lui Bivolaru, hihihi!

  47. Aşa m-am săturat de ridikkolismele elodiatorului monofixat neuronal pe „jos eurobăse” că-mi vine să-njur ca-n ultima mahala.
    Din păcate, toţi neisprăviţii senzaţionaţi de infractorul acela de drept comun votează, şi asta se simte pe pielea noastră, a tuturor.
    Cum naiba să priceapă mononeuronalii aceştia, faptul că poate asistăm la naşterea unui proiect care poate salva România din ghearele ticăloşilor?
    Cum pot pricepe nişte analfabeţi, personalitatea unui MRU?

  48. Da luminiţa, de spirochelaţii aceia, uitasem 😛

  49. Servus, Tibi

    14:27
    Ba mai rau, unii dintre cei „elogiati” de tine chiar pricep, de aia si ragnetele lor de impotrivire. Ei nu apar oricand si oricum. Ei nu vin sa propuna ceva, sa construiasca ceva. Nu, ei apar mai ales atunci cand se construieste, cand se pune o piatra de temelie, ca sa incerce sa darame, sau macar sa huiduie; sa zadarniceasca, sau macar, daca nu le iese, sa dea cu tifla, sa-si improaste umorile…

  50. Servus, Mih
    Aşa este, ai dreptate.
    Piticii încearcă să-i tragă în jos pe cei care-i depăşesc.

  51. Dar sa-i lasam pe cei nedoriti, neispraviti si nepoftiti si sa ne bucuram de ziua de azi si de plusul de sansa pe care il poate aduce pt ziua maine.
    La viitoarele alegeri va fi si Partidul Forta Civica, va fi si MRU. Polul de Dreapta de pe scena politica romaneasca devine mai consistent, mai puternic si sa speram ca va castiga increderea si optiunea de vot a cat mai multor romani.

  52. Ce bine-ar fi dacă România ar fi o căruță cu coviltir. Azi am înhăma caii și-am muta-o la Bruxelles, mîine poate la Washington iar iarna în Australia. 😆

  53. Eşti chiar mai prost decît cocalarii senzaţionescului: eşti la fel de ticălos ca slugile lui felix dar, probabil că tu nici măcar bani nu primeşti.

  54. Era nevoie de un nou tren care sa urce cat mai repede dealul electoral pana-n decembrie. Trenul trebuie sa ajunga cat mai sus, la o gara mare si cu priveliste frumoasa, cu aer curat, de unde se poate arunca cu pietre in capul celor de jos. Cum trenul portocaliu s-a cam compromis si nu prea parea ca mai poate spera la rezultate multumitoare, s-a cautat o locomotiva care sa traga vechiul tren, putin revopsit si reuns. S-a gasit o locomotiva aparent noua, puternica, moderna si la standarde europene. Locomotiva are initialele MRU. Ca initiale merge, dar daca citesti pe litere: “mereu”- este o marime care nu poate fi de laudat la o locomotiva.
    Vagoanele sunt cam ruginite, mazgalite, cu piese lipsa, dar optimistii si nostalgicii portocaliului etern spera ca trenul va avea un parcurs fenomenal, tras de aceasta locomotiva, mai ales ca in varful dealului va sta capitanul si va inmana cheile garii celui pe care-l va vedea el castigator. In realitate, locomotiva nu este chiar una noua, iesita acum de pe linia de fabricatie a celei mai grozave fabrici de locomotive, este proiectata si executata (in mare masura) de actualul presedinte ales.
    Trenul mai are, in afara de locomotiva si vagoane, multi “nasi”… Va fi foarte interesant sa vedem cum se vor calca acesti “nasi” si cum isi vor imparti vagoanele: cine va lua vagoanele de clasa I, cine pe cele de dormit, vagonul restaurant si cel de posta…

  55. asa este, dizolvarea parlamentului se impunea.

  56. Cine gaseste pe undeva video-ul cu Bere Gratis cantand imnul PFC, este rugat sa il aduca deindata, eu abia astept sa il ascult.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Mihai-Rzvan-Ungureanu-este-noul-preedinte-al-Partidului-Fora-Civic-LIVE-TEXT-999698.html

  57. Imi asum dreptul si datoria de a-i baga profund in ascendenta materna pe toti borfasii care (fie au primit sarcina, fie o fac din proprie initiativa) dau navala sa spurce locul pe unde umbla „dusmanul de clasa”. Ce n-au ei cum intelege, de spurcat se spurca cu zel tot pe ei.

  58. filadel,
    grozava femeie, Iulia Motoc.
    O adevarata profesionista, si o luptatoare.
    Tot respectul pentru ea.

  59. popicule,
    daaaaaa, daca citesti pe litere, MRU iti da „mereu”.
    Iar tie „mereu liberi” si „mereu fara borfasi in politica” iti dau frisoane, bre.
    Ia cauta tu o locomotiva altfel, mai pe gustul tau, si adu-o la depou, si da-i branci catre deal !
    Cumpara-ti un bilet la vagonul restaurant si trimite-ne apoi si noua o ilustrata, sa ne radem. 😛 😛 😛

  60. luminita,
    Eu n-am de ce sa va aduc locomotive, prospecte si cataloage cu locomotove sau drezine, nu sunt angajatul Cailor Ferate Politice. Eu spun doar ce vad uitandu-ma la tren si la locomotiva. Poate nu vad bine, poate sunt orbit de lumina prea puternica, poate am vederea slabita, poate am ochelerii murdari. E dreptul meu sa aleg trenul, ca oricum voi plati foarte scump pretul biletului, la fel cum am facut in toti acesti 22 de ani…
    Tu poate ai un avantaj: te asteapta toti si sunt bucurosi sa te vada la capatul tunelului.

  61. Mai bine MRU la deal, decat cu copilohotii in zid sau in prapastie…

  62. popaleon,
    hai ca mi-a placut cum ai zis ca asteapta toti sa „ma” vada la capatul tunelului.
    Nici eu nu-mi mai fac multe iluzii, am luat tzeapa de prea multe ori in astia 22 de ani scursi de la lovilutia lui Kaghebila.
    Si cand zic „scursi”, stiu io ce zic.
    Dar nu ma costa nimic sa mai sper.

  63. filadel, 😆
    am semnalat si eu declaratia Iuliei Motoc,mai precis interviul acordat lui Sabin Orcan in Adevarul. Am preluat stirea dintr-un art.la Nasul.
    Tu ai fost mai direct,mai precis. 🙂

  64. frati copaceni salut. Am fost acolo. Plin de persoane de calitate.Vor avea si reprezentare IMEDIATA in parlament avand pana acum DOI depuati. PS. Riddiche, vin la tine sa-mi dai cei 20 mii de euro? sau la razboi [plata] inapoi?

  65. Salve tuturor!

    Dora nu mă supăr. 😆

  66. @cinic,
    da-ne mai multe detalii, daca vrei!

  67. Doua motive (ft recente) pt un gand:
    – nu am inteles ca la Conventia PFC de azi ar fi participat/ar fi fost invitati reprezentanti ai PDL, NR, PNT-CD (ma insel?)
    -tocmai am urmarit interventia lui Cristian preda la B1
    Gand:
    As fi prea putin ingrijorata de propriile semne de intrebare* legate de Alianta de Dreapta, daca as fi convinsa ca intelepciunea celor implicati in aceasta alianta va invinge mai vechi si paguboase orgolii (si ce-o mai fi pe langa ele)…
    *) despre cum va merge, despre oameni, sanse etc…

  68. „Preda”, scuze, ma saboteaza tastatura…

  69. Mediafax:

    „Din conducerea Forţei Civice vor face parte 13 vicepreşedinţi. Pentru funcţiile de vicepreşedinte candidează, între alţii, fostul ministru PSD al Sănătăţii Ion Bazac, fostul deputat PDL Dan Liga, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, fostul lider al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu, fostul deputat PSD Marian Săniuţă.”

    No comment

  70. Fil

    YES !!!!!!

    “Am făcut parte din comisia prezidenţială de analiză a Constituţiei şi noi spunem foarte clar în acel raport că, în momentul în care se ajunge la invalidarea suspendării, ar trebui ca, la rândul lui, Parlamentul, care se vede infirmat, să fie dizolvat…”

    That’s the way,
    ……mancav-as ochisorii vostri …..
    .
    …… cu furculita 👿 👿

  71. Viq, 😀 😛 😀
    Avem si noi o Iulie Motoc a noastra, ce credeai?!?

  72. Salutare all.

    Este o zi importanta ! Doamne juta si sa fie intr-un ceas bun ! Cred ca avem de-a face in sfarsit cu alternativa mult asteptata !

  73. Parlamentul sa fie dizolvat, iar cei ce se fac vinovati de o suspendare NECONSTITUTIONALA, sa raspunda PENAL!!!

  74. Mih,
    multumesc, deschid imediat fereastra!

  75. Riddick.

    Retorica ta anti-UE este de-a dreptul halucinanta ! Ceea ce afirmi tu despre Bruxelles si UE este identic cu ceea ce se aude pe la Latrinele lui Felix si, in general, in discursul USL ! Este ca in povestea cu kakaia Kapra, panimaiusi gospodin Riddick ?
    Asa ca poti sa te iei de mana cu USL ! Nu este nicio diferenta intre voi ! Chiar cred ca artrebui sa-ti schimbi si nickul. Prioritate de USL ar, in opinia mea, un nick mult mai potrivit pentru tine !

  76. Buna seara tuturor!
    @cinic, felicitari ptr participare.

  77. Mih,
    l-am vazut si ascultat pe MRU, e omul care ne trebuie, intr-adevar.
    Multumesc inca o data pt link-ul dat la timp!

  78. Luminita,
    Cu multa placere 🙂

  79. Am furat si eu ceva de pe blogary, cu copy-paste, fir-ar sa fie!
    Tablou cu doi boi, unul mai bou decat altul:

  80. Seara buna copaceni, abia am revenit din concediu. Il programasem anterior, dar evenimentele uslase ne-au „tinut” pe loc.
    Clemy, felicitari pentru analiza si efortul clarvazator, pe care le depui.
    All (dar nu chiar toti): sper si eu, alaturi de voi ca MRU se va (re)impune pe scena publica si isi va castiga sustinatori numerosi din toate straturile sociale. In mod evident, trebuie sa faca eforturi pentru o mai vizibila mediatizare a mesajelor sale. Doamne Ajuta!
    P.S. Eu sunt deschisa dialogului; din pacate, ideile unora care se anunta (fals) „prioritari de dreapta” duc intr-o directie eronata. Catre sloganurile usla, cum remarca Reddog. Am constatat ca purly (nu cred sa ma insel) s-a renascut chinez… sarman ratacit si frustrat. Oricum, pe langa deviatiile celor doi, recent (re)aparuta Loaza ( pe care mi se pare c-am identificat-o (la TV) la manifestatiile rezervistilor lui Dogaru – mde, fuse’ si ea-n armata) este aproape simpatica. Cred c-o fi si „distilat” nitel trascau de Zalau.

  81. @luminita, Basescu nu drege nici un fel de oala sparta. Pur si simplu este reafirmata statura europeana a presedintelui.

  82. clemy, salut!
    Eu ma refeream la oalele sparte de catre cei doi boi-Ponta si Antonescu.
    Sau crezi ca astia doi nu au spart nimic, ci doar au mutat mileurile de sub bibelouri?!
    Intalnirile lui Basescu cu Barroso si Reding cred ca vor reaseza raporturile noastre cu UE pe fagasul normal, cat de cat.

  83. Ce s-a intamplat cu cei de la Gandul!?

    Asa arata Forta Civica sau Gandul a … defectat si i-a interogat doar pe tălmăcenii prezenti?

    http://www.gandul.info/politica/gandul-live-ce-nu-s-a-vazut-la-conventia-nationala-a-fortei-civice-partidul-lui-mru-problema-majora-cu-care-s-au-confruntat-delegatii-video-10036231

    Parca, macar la Congresul de inscaunare meritau cei cu asteptari declarate pentru o schimbare reala, un cvorum elitist, fara cusur. Macar formal

    Nu stiu daca e bine dl MRU, parca eu v-am …

    Realitaea poate arata asa de penibila incat, nici macar mie nu-mi mai „vine” … hi hi hi – ul

  84. Luminita

    Daca tot furi ceva, fa-o soro si tu mai cu ambat !
    Pune-i ceva acolo, imbunatateste, …. perfectioneaza..

    Stii, ca in bancu’ ala cu supertehnologia in capete nationaliste …

    Rusu’ : – Ba, cu tehnologia noastra facem ceva ce n-ati mai vazut pana acum !!!
    …… vreti sa vedeti ???
    Grupa de orbeti, beti : – Ihi !!! 🙄

    Si rusu face un surubel mai subtire de 1000 de ori decat firul de par !!!
    – HA ???? Ia sa va vad pe voi !

    Americanu …… ia surubelu’ si-i da o gaura….
    ……. longitudinala….. 🙄 🙄

    Japonezu’…. ia dracovenia si-i da filet interior pe gaura americanului…. 🙄

    Acu toti se opresc si se uita la roman care mesteca molcom dopu’ de pluta de la sticla ce se odihnea orizontal…
    Asta se scarpina in crestet si apoi ia frumusel obiectu’ si-i aplica prin scrijelire : „Made In Romania”

    Asa se face treaba, se aduga un „plus-valoare” 😀 😀 😀 😀
    Adica-cam asa :

  85. Salut Clemy, Luminita, Viq, Filadel, etc.

    Luminita nu este tabloul cu doi boi ! Pe langa astia boii sunt niste animale sfante ! Nu, este tabloul cu doi sacaliu, doua hiene, doi sconcsi,dihori, etc !

  86. Salut, Reddog! 😛 😛 😛

  87. Nu, e poza cu Puie Monta si Cuie Mrin…etc 🙂

  88. Viq,
    😀 😀 😀
    asa, asa, sa-i dam o plusvaloare, ce boalilii!

    Beeeeeheeeheee- Muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!

  89. Reddog,
    e „Caru cu doi boi”, de Zgriptzurescu, bre. 😛

  90. Hei, am facut o gluma si nu mai scap de ea?
    Imi vreau „Mih”-ul inapoi si-mi iese …etc 😛

  91. @et-cetera, hihihihi!

  92. Mih,
    te-ai scos din etc? 😛

  93. Hei, mai e cineva pe-aici?
    (asta am furat-o de la omul cu funia de usturoi)

  94. Mih, salut ! 🙂

    Luminita, am inteles, ce boalili ! Da parca tot mai bine merge „Sacalii USLamisti” 🙂

  95. Hei, iar va uitati la B1, a inceput Lumea lui Banciu, basistilor! 😛 😀 😛

  96. Reddog,
    astia doi cacarai sunt prea prosti sa fie sacali, sunt boi.

  97. Sa ma lamureasca si pe mine cineva, ce cauta Bazac si Saniuta ca vicepresedinti in Forta Civica.
    Eu acum am aflat.

  98. Reddog
    🙂
    Luminita
    Asta-i politica, nu merge fara intrebari intrebatoare si raspunsuri aflatoare
    :). Deci, om vedea…

  99. Luminita

    Yeap ! 🙄
    Ce facem :
    Il spalam p’asta sau facem altul ?

    Bag sama ca o mie de ani si fiecare dintre ei cu cate o mie de partide nou infiintate nu ar multumi pe deplin cee ce e de nemultumit !

    Tie-ti vine rau sa-i vezi pe Bazaiala ci Sanius ala…
    Mie-mi pare bine ca s-a inchegat ceva, fie si-n al 25-lea ceas …..
    … de mana….
    …. cu cuc 🙄

    O luam de la capat cu AlbaCaZapada ???????

    Ne pulverizeaza Antenele Felixoidului pana la alegeri de nu ne mai regasim celula cu citoplasma…
    … ce sa mai vorbesc de nucleu ??? 🙄 🙄 🙄

    Sa nu ziceti ca nu am spus !

  100. „Potrivit procurorilor DNA, fraudarea masivă a votului la referendumul naţional din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a fost posibilă cu ajutorul unui sistem informatic creat în acest scop. Surse judiciare au precizat, în exclusivitate pentru EVZ că, pentru fraudare, USL a folosit un call-center -1855 – care permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real şi între mii de utilizatori. Pe această cale ar fi fost transmise ordine ilegale.

    A doua conexiune era o aplicaţie Internet ce permitea unui grup mai restrâns de persoane să obţină în timp real informaţii despre cât s-a votat şi cum s-a votat. Accesul acestora la aplicaţie se făcea numai pe bază de user şi parolă, obţinute anterior prin centrul de sms-uri 1855, spun sursele noastre. Secretul votului (cine a votat “DA” sau „NU”) a fost violat de 4.400 de ori, conform sms-urilor de la 1855. Tot prin acest callcenter au fost transmise mesaje în vederea luării de măsuri nelegale pentru creşterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare. O estimare a voturilor fraudate,fără să punem la socoteală dosarele de la parchetele normale,
    ar indica o cifră de aproximativ 1,5 milioane.”
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/1855-telefonul-USL-pentru-fraudarea-referendumului-999830.html

    Deci, „fără să punem la socoteală dosarele de la parchetele normale”

  101. buna seara 🙂 … dimineata de-a binelea

    am promis ca despre morti numai de bine …

    dar nu pot sa nu ma amuz cand ii vad cat de prosti au fost, facand ce au facut, cum au facut … cat de simplu au putut cadea, frate, astia nici macar jucatori de poker nu sunt, astia au jucat doar barbut la viata lor

    merci, Mih, pentru link

  102. buna veste, veste pentru oameni seriosi:

    Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, are prevăzută, în 14 septembrie, o întâlnire cu președintele Traian Băsescu.

    Barroso : “Datorită UE și Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România și trebuie să fim mândri de acest lucru, pentru că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o țară care este membră a Uniunii noastre”.

  103. Cristian,
    Cu placere!

    La ce „viseaza” vrabiuselista (europeana?!?!?!) Corina Cretu:

    „Miercuri, 12 septembrie 2012, va avea loc la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, o dezbatere dedicată situaţiei politice din România (…). La dezbateri va participa și comisarul Viviane Reding şi nu cred că va fi cea mai comodă ipostază în care se va afla.”

    Ticalosia si mitomania fac asa buna casa cu prostia!

  104. cristi,
    vad ca intri, incet-incet, in craiza de idei si…laude.
    pai bine prietene, postezi aceleasi texte, cu copi-paste ( specific pontului) si aici si la nasucu?
    pai cei ce citesc aste doua bloage sunt cam aceiasi…
    hai, prietene, strofloaca-te , stiu ca poti mai mult…

  105. mih
    lamureste , te rog, un novice ca mine
    cum poti afla in timp real, cati au votat cu, sa zicem „DA” pana la ora …14, de exemplu, cand toate voturile sunt in cutii…si toti ochii sunt atintiti pe ele…
    cati au votat, ok, dar si „cum” au votat…ma depaseste.
    cu multumiri pt intelegere.

  106. @viq @lumi. Am fost acolo. Ce nu se vede la TV si ce NU interpreteaza „analistii politici” plus alde pur-Lee (aka chinezul) este atmosfera de FRATIE care era acolo si entuziasmul ca PUTEM FACE CEVA. Iar pt. cei ce doresc puritanismul exacerbat le aduc aminte doua fapte: A. UK este azi ce este si pt. ca -la un moment dat- a stiut sa renunte la Oliver Cromwell si ai sai puritani, pastrand destule din cele realizate B. destui pagani au vazut lumina si au devenit: Sf.Ioan Botezatorul, Paul, Petru si ceilalti apostoli. Ba chiar si imparatul Constantin. Deci, daca au vazut lumina, si Bazac si Saniuta sunt bine veniti.

  107. John

    Buna dimineata !
    Din toate punctele de vedere 😀 😀

    Pentru ca nu doar tu esti nedumerit privind subiectul.
    Si eu.
    Ba chiar si procuratura 😀
    Drept pentru care face sapaturi 😀 😀 😀
    Si pana acum se pare ca nu le face degeaba 😛

  108. Cinic

    Corect !
    Dar as putea sa jur ca vor fi destui preteni care vor cadea in plasa criticii pure .. apriori 😉
    Soparla e verificata si functioneaza.
    Acolo unde atmosfera e plina de gaze, trebe doar scanteia 😦

    Eu am o lista cu cativa preteni care cred ca vor cadea la primele salve ale detractorilor.
    Incerc s-o pastrez pe Luminita de partea asta a baricadei.

  109. mih
    usl si dragnea au folosit un call-center pentru…
    si o aplicatie internet…
    deci lucruri pe care le poate face oricine, inclusiv pdl, basescu, eu sau tu, ca sa nu mai zicem de servicii…
    explica, te rog, cum afla cei ce trimit mesajele cati au votat da sau nu…asta e problema, pt ca eu am vrut sa verific asta cand am votat si nu am vazut nimic in urna…
    hai, te rog, nu ne mai fierbe…

  110. John,

    Regret, nu e nici preocuparea, nici treaba mea sa te lamuresc asupra unor lucruri pe care astept si eu (salut, Viq! 😉 ) sa le lamureasca procurorii. Si sper ca si tine, cred, s-auzim de bine…

  111. John,

    Vad ca intre timp insisti sa-ti dau eu explicatii. Ramane valabil primul raspuns.
    O curiozitate: pe cati „va” fierb?

  112. Mih 🙂
    vreo 2-3 dar se dau 5-6
    de-ai lu’fenechiu, via chestia aia vijulie. tot un fel de call center, dar ii platesc sporadic si, probabil, prost ))))) 🙂
    altcumva buni la trafic …

  113. Cristian,
    😀 😀 😀

  114. asa, mai in amanunt, Mih. i-am avut inca de la inceput pe Nasul.
    alte nick-uri
    ii stiam si noi, cei mai apropiati de Radu. si el 🙂
    prima perioada au incercat impiedicarea proiectului, apoi infiltrare
    n-a mers cu ambele si atunci au ramas sa incerce o frana
    toate astea in vreo 11 luni

  115. cristi
    nu vorbi prostii…
    daca am spus unde proiectul nasu schioapata, daca am spus unde bateti campii si va exaltati ( nu e vb de tine ) irational, nu inseamna ca am pus piedici proiectului.
    nu v-am virusat, blocat, sau mai stiu eu ce alte chestii d-astea electronice…
    aici ma refer la cei patru: china, eu timan si popica.
    nu v-am impiedicat sa dati sute de euro pt o afacere strict comerciala a radului moraru, disimulata in spatele echidisantei politice…basiste.
    mih
    ai dreptate, am recitit, nu era parerea ta.
    dar preiei declaratia dna-ului cu atata siguranta fara sa faci macar un cat de mic discernamant intre adevar si aberatie.
    nu sti cum e posibil sa sti la ora x cati au votat „da”…
    dar o iei ca adevar absolut, pt ca e in favoarea basescului…
    repet si aici cum am spus si pe nasu, in speranta ca aici exista oameni mai rationali:
    imi pasa de base la fel de mult ca de ponta sau antonescu…dar imi doresc ca dreptatea sa invinga.
    dar cu astfel de argumente complet irationale…incep sa am dubii…

  116. john,
    astea sunt treburile noastre de dincolo. hai sa le tinem acolo
    stiiiiii tu bine ca eu stiu, cine, ce si cum … dar hai sa le tinem acolo 🙂

  117. ok, cristi
    dar , cu plecaciune rogu-te,
    nu mai denatura naturalul…

  118. @John, Jhonut, Jhonel maica,
    Constat cu bucurie ca esti un om de treba, ca te preocupa Dreapta si mai ales, ca vrei ca Dreapta sa invinga si ca te ingrijoreaza de fapt, naivitatile, credulitatea si sustinerea irationala, neargumentata (deci, vulnerabila) pe care i-am oferi-o unii dintre noi. Pai, asa o fi, cum spui mata, ca uite cum m-am inselat in ce te priveste! Si eu care te-am luat drept postac uslinos cu simbrie…Vai, ce confuziune! Multumesc, maica pt sfat, sper ca el sa faca din mine un sustinator mai bun, mai informat, mai rational al Dreptei, care merita atat sustinatori buni cat si victoria in alegeri. Doamne, ajuta!
    Hai s-auzim de bine!
    Jos USL!
    Traiasca Dreapta!
    (macar vezi ca sustin exact ce merita si trebuie sustinut, asa cum zici si matale)
    PS
    In privinta felului in care am preluat eu („cu atata siguranta si fara discernamant”) declaratiile procurorilor, aici cred ca ai matale o mica eroare de analiza, da’ cum esti un person destept, te las sa o constati singurel, ca sigur esti capabil si nu te-as jigni cu explicatii ajutatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s