Daily Archives: septembrie 11, 2012

Comisia de la Veneția a venit, Silviu Prigoană a plecat

Vizita Comisiei de la Veneția la București nu a fost înțeleasă de USL la adevărata ei valoare pentru că altfel diverși lideri ai majorității parlamentare nu ar fi continuat să ceară audierea procurorilor de către parlament.

Anchetele pornite în dosarul referendumului nu dau bine liderilor USL și aceasta este explicația pentru care aceștia încearcă prin toate mijloacele să scape de incomozii Koveși și Morar. Vicepreședintele PNL, Mihai Voicu (nici nu se putea ca un liberal să nu se dea în stambă) a și anunțat ieri că cele două comisii ale Camerei Deputaților și Senatului au drept mandat (a cărui bază legală constituțională este oricum îndoielnică) să identifice formele legale pentru anchetarea activității DNA și ÎCCJ. Din declarația lui Mihai Voicu preluată de cotidianul evenimentul Zilei se subînțelege deci că mandatul juriștilor USL vine direct de la conducerea acestei uniuni, adică de la premierul Ponta și de la președintele Senatului, Crin Antonescu și că cele două comisii vor trebui fie să interpreteze în așa fel Constituția încât Parlamentul să devină supervizorul actului de Justiție (ceea ce ar încălca atribuțiile Curții Constituționale), fie să scrie o lege care să treacă activitatea parchetelor în subordinea Parlamentului.

Nici una din aceste variante nu este posibilă într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene. Își închipuie liderii USL că astfel de declarații nu sunt consemnate la Bruxelles sau că membrii Comisiei de la Veneția nu vor lua act de aceste idei exprimate de un lider al coaliției majoritare? Și aici avem două variante: fie liderii USL chiar cred că printr-un PR mai bun vor reuși să păcălească oficialitățile europene, fie chiar nu le pasă de ce cred organismele internaționale. În cazul liberalilor este probabil valabilă cea de a doua variantă pentru că nu-mi explic altfel cuvintele lui Crin Antonescu (care s-a adresat prin translator membrilor Comisiei de la Veneția) care a declarat că „ideile Comisiei dumeavoastră sunt pentru noi un subiect foarte interesant„. Cu alte cuvinte, poate comisia să spună ce vrea, noi vom face ce ne place.

Nu am nici un fel de pretenții de la liderii USL dar ceea ce mă întristează enorm este apatia opoziției instituționale din România, mă refer aici în special la lipsa de reacție acută a PDL. PDL care ieri l-a pierdut pe senatorul Silviu Prigoană, puțin gloriosul candidat al partidului pentru primăria Bucureștiului. Un candidat pentru care era să fie dați afară din partid (pentru simpla vină că și-au exprimat îndoiala privind șansele domniei sale în cursa împotriva lui Sorin Oprescu), europarlamentarii Cristian Preda și Monica Macovei. Anunțul lui Silviu Prigoană nu a constituit o mare surpriză. Plecarea acestuia era dată de mai mult timp pe surse și devenise iminentă odată ce fiul domniei sale a bătut palma cu liberalii.

Despărțirea domnului Prigoană de PDL are marele avantaj că închide un cerc al eșecurilor electorale în București și curăță terenul pentru ca o altă formațiune de dreapta să înceapă lupta de cucerire politică a celui mai important oraș al României. „Independența” lui Silviu Prigoană ar trebui să sune clopotul încheierii carierei politice a tuturor celor care l-au sprijinit în interiorul partidului.

Și până când comisia doamnei Macovei va începe să trieze candidații, actuala opoziție are șansa nesperată de a se curăța de profitori și de traseiști politici pe cale naturală. Uneori berzei chioare îi face Dumnezeu cuib.

Clemy