Daily Archives: septembrie 16, 2012

Două vorbe duminicale despre victimele Antenelor

„Pe 3 august 2005, Administrația Prezidențială a contractat un avion privat pentru un zbor în Arabia Saudită, la bordul căruia , sursele spun că s-ar fi aflat Traian Băsescu……..
Compania care inițial se numea Jetline apare într-un raport al ONU despre traficul de arme şi are strânsă legatură cu traficantul Viktor Bout….”-
ABSURD !!!!
Antenele generalului Felix nu se opresc nici să respire, să ia o gură de aer din haznaua pestilențială în care se scaldă cu un extaz bolnav, continuă să mănânce de parc-ar vrea să înghită ele toată mizeria pământului.
Contactul cu absurdul a rămas undeva în urmă, în istorie, acum depășind cele mai ciudate imaginații de scenarii SF.
Dat fiind această rupere completă de realitatea pe care oamenii o trăiesc, cum este totuși posibil ca manipularea lor să producă atâtea victime ????

Ca în cazul oricărei alte afecțiuni ce agresează ființa umană și în acest caz am putea aborda mai constructiv problema dacă am înțelege procesul care are loc acolo. Agresorul este evident, gândacele este destul de mare să se vadă și fără microscop. Dar cum e posibil ca un stol de oameni întregi (cel puțin pe dinafară) să pice în borcanu’ cu extaz ca muștele în farfuriuța cu „Muscamor” în fața circului ăsta primitiv ????

În momentul de față subiectul este Traian Băsescu.
Dar persoana în sine nu are de fapt nici o relevanță. Putea fi oricine altcineva și vă garantez că în foarte scurtă vreme chiar va fi 😉
Suntem la momentul la care cam toată lumea, indiferent de poziția pe care o are față de respectivul, recunoaște că președenția acestuia a marcat România în mod major, profund și de durată.
Aici însă avem două puncte de vedere contradictorii și aproape de neînțeles în radicalismul lor.

Din punctul meu de vedere ceea ce a reușit Traian Băsescu să realizeze este mai mult decât un pas înainte ferm și vertical, este un adevărat salt într-o etapă de civilizație care, cel puțin pe alocuri, pare să depășească nivelul de înțelegere al unei importante părți a poporului român.
Da, înțeleg că popularitatea lui poate scădea odată cu scăderea veniturilor și nemulțumirea multora poate crește direct proporțional cu datoriile lor la bancă, dar de aici și până la manifestarea unei uri de-a dreptul viscerale, iraționale și lipsite de orice justificare logică se pare că e o distanță prea mare.

Indiferent câte acuze i s-ar aduce, totuși tabloul favorabil al anilor lui de președenție nu poate fi practic negat de nici un om întreg la minte.
Și totuși acest lucru se petrece.

Nu vorbesc despre liderii urii, cei direct interesați să scape de pușcărie și să pună botniță justiției sau despre linia lor secundă de lingăi și circari media, care-și slujesc cu îndârjire stăpânii. Ei ȘTIU foarte bine despre ce e vorba.

Mă refer la cei care chiar cred minciunile penibile ale turmei de mai sus, la cei care și-au dezvoltat sentimentul urii față de Traian Băsescu fără ca ei personal să fie în pericol să intre la pușcărie pentru furăciuni flagrante în condițiile în care justiția funcționează normal. La oameni relativ obișnuiți, care prin atitudinea lor însă fac posibilă reușita tentativei celor interesați de a-l înlătura pe actualul președinte și a spânzura justiția română de propria-i balanță. Căci fără votul lor proUSL așa ceva nu ar fi posibil.
Ce se petrece în capul lor ?
Sau ce s-a petrecut deja, de nu mai pot vedea ceea ce nouă ni se pare mai mult decât evident ????

Știu că nu rezonați foarte muzical la atitudinea mea ce pare prea tolerantă, dar eu cred că ei sunt mult mai nevinovați decât par la prima vedere.

Oamenii ăștia sunt niște victime.
E ușor a spune că li s-au spus niște minciuni în mod sistematic și ei le-au crezut în lanț, una argumentând-o pe cealaltă, astfel încât acum pentru ei albul e negru și invers. De la „flotă” la vila „Dante” și de la atitudinea lui „dictatorială” la „lovirea” copilului cu pumnul în plină campanie electorală și în mijlocul mulțimii …. sunt oameni care (nu râdeți, știți că e real) chiar au crezut sau încă mai cred aceste bazaconii !!!!!

Din punctul de vedere al cuiva exterior procesului, comportamentul este absurd.
Și totuși se pare că este explicabil psihologic.

„Fenomenul”, dacă putem să-i spunem așa, a fost observat și analizat de mult timp. E cunoscut ca „efectul de îngheț” sau „capcana ascunsă” sau „escalada angajamentului” și poate și sub alte denumiri, dar se referă la același aspect : aderența psihologică a individului la o decizie proprie anterioară, care de regulă ajunge să devină irațională și absurdă.

Un exemplu neutru.
„În 1965, subsecretarul de Stat al S.U.A., George Ball, îi propunea președintelui Johnson un raport consacrat unui fapt ce avea să devină foarte curând războiul din Vietnam. În raport era scris clar: „De îndată ce un mare număr de trupe americane vor fi angajate în lupte directe, ele vor începe să înregistreze pierderi mari căci sunt echipate nepotrivit pentru a lupta într-o țară inospitalieră, ca să nu zicem ostilă. O dată ce vom suferi pierderi însemnate, vom intra într-un proces cvasi-ireversibil. Implicarea noastră va fi așa de mare încât nu ne vom putea opri înainte de a atinge obiectivele propuse, decât dacă vom accepta o umilire națională. Din aceste două posibilități, cred că va fi mai probabilă umilirea decât atingerea obiectivelor noastre, după ce vom fi suferit serioase pierderi”. (Mem. from George Ball to President Lyndon Johnson, July, 1965, Pentagon Papers, 1971)”.

Desigur deciziile unui președinte pot fi motivate de un număr impresionant de factori, dar oprirea eșecului continuu din Vietnam nu a fost posibilă până când nu a venit la putere alt președinte, ceea ce este mai mult decat semnificativ !

Acest aspect, observabil la nivel individual, este amplificat la nivel de grup.
Grupurile au tendința de a merge către decizii extreme, eroarea colectivă tinde să depășească suma erorilor individuale (fenomenul de „sinergie”), pentru că părerile se „justifică” și se autopotențează reciproc în cadrul grupului.
De altfel acesta este pericolul potențial numărul unu în interiorul oricărui grup social „închis”. O eroare inițială, chiar insignifiantă, poate duce în timp la erori majore ale întregului în lipsa unor puncte de vedere exterioare, „out of the box”. Aspect la care nici noi nu stăm prea grozav 🙄
În plus este recunoscut fenomenul de diluare a responsabilității la nivel de grup, ceea ce facilitează extremismul teoretic și acțional.

Dacă vreți, fenomenul poate fi regăsit și în acțiunile, absurde la orice minimă analiză realistă, ale liderilor europeni care adâncesc criza Greciei, facilitând-o pe cea deja pornită a Spaniei, urmând apoi a Italiei .. șamd … ducând în mod logic și firesc la colapsul întregii Europe și poate nu numai.
Aceeași atitudine adoptată și în cazul „salvării” băncilor de la faliment, pe considerentul „to big to fall”. O prostie anterioară provoacă una ulterioară mult mai mare ce la rândul ei e sămânța alteia de dimensiuni cosmice …..
„Prea multe investiții pentru a mai abandona” …. 😀

Se pare că perseverările în prostii, chiar și în cele mai penibile, au la bază un element ce ține de psihologia individuală, „autojustificarea”, manifestată prin grija/nevoia individului de a argumenta rațional logica unei decizii anterioare. Procesul are loc instinctiv, este impus de nevoia de a construi și/sau de a ține în picioare clădirea propriei personalități.

În virtutea acestei autoperseverări chiar și cele mai instruite și raționale persoane pot avea derapaje penibile, momente în care preferă mai degrabă să se înfunde din ce în ce mai mult decât să recunoască eroarea unei poziții adoptate anterior.

O „rupere” a acestui lanț al slăbiciunilor prin care persoana să revină din miriște pe șoseaua asfaltată a realității presupune ca aceasta să recunoască (de regulă public) eroarea inițială a analizei, judecății și/sau a aprecierilor sale, ceea ce este extrem de dificil dpdpv psihologic.

În concluzie putem observa că de fapt capcana a fost poate dibace la început, la luarea primei decizii. Ulterior persoana intră într-o auto-manipulare, în care factorul inițial exterior ce a determinat distorsionarea aprecierilor mai are doar rol de „întreținere” a flăcării, de alimentare cu materie primă care să pară a justifica persistența în respectiva apreciere.

Privite astfel, bazaconiile absolut fantasmagorice împrăștiate generos de Antenele lui Felix capătă sens.
Cei ce le privesc au nevoie de ele. Logica, rațiunea, realismul, adevărul …. sunt elemente ce nu mai au nici o relevanță în acest context.

Ar mai fi un aspect interesant pe acest subiect.
Anume faptul că în virtutea aceleiași contradicții interioare și efortului instinctiv/subconștient de a-l elimina, o persoană care are o părere bună (sau cel mult neutră) față de cineva spre exemplu, dar care din motive conjuncturale (să zicem că primește bani pentru asta) trebuie să adopte o poziție publică critică față de aceasta, părerea sa intimă ulterioară se va dezvolta împotriva respectivului subiect, se va amplifica pe măsură ce-l critică ajungând să-l urască sincer. Mecanismul este exact același.

În concluzie, ceea ce vedem că se petrece cu unele persoane din jurul nostru, unele din ele chiar state vechi de relaționare în grupul nostru de cunoștințe, nu este un fenomen nou și nici nu se datorează unor capacități ieșite din comun a mașinii de manipulare a generalului de securitate.
Sunt doar oameni care „au mușcat” momeala cu timp în urmă și acum sunt agățați în catgutul vaaranului.
Se scapă greu.

În sfânta zi de duminică, lor eu le urez suficientă forță interioară să poată rupe ochiurile plasei iar nouă să fim atenți să nu cădem în capcane de genul ăsta.

O duminică plăcută tuturor.

Viq

PS.

Dacă aspectul pare a merita cunoscut mai în profunzime, e bine de văzut printre altele și arhicunoscutul „R.V. JOULE & J.L. BEAUVOIS – Tratat de manipulare” de unde am aflat și eu cele de mai sus 😀