Daily Archives: septembrie 18, 2012

De la Bruxelles cu dragoste

Vizita lui Victor Ponta la Bruxelles nu a fost un triumf în ciuda declarațiilor premierului care a susținut după întrevederea cu președintele Comisiei Europene că cele 11 puncte discutate în precedenta întâlnire a celor doi „au fost tratate de mine şi de Guvern la modul cel mai serios şi au fost îndeplinite„.

Optimismul lui Victor Ponta a fost contrazis de comunicatul CE care a subliniat că Jose Manuel Barosso a exprimat îngrijorarea cu privire la respectarea statului de drept în România, deci nici vorbă de îndeplinirea celor 11 puncte cu care se lăuda premierul. Mai mult, președintele Comisiei Europene a pus noi condiții, mai precis un mod corect și transparent de numire a șefilor DNA și ai Parchetului General, și, că Guvernul „înainte şi după alegeri, va trebui să nu numească miniştri cu privire la care există „verdicte clare” privind lipsa de integritate„.

Mă îndoiesc că premierul Victor Ponta a înțeles gravitatea situației în care se află România, începând cu îngrijorările privind starea democrației și terminând cu tăierea unor fonduri de către Bruxelles. Așa cum nu cred că a înțeles nici sensul atenționării privind „lipsa de integritate” a unora din membrii cabinetului, expresie care i se potrivește de minune și care, în realitate, este o veritabilă cerere de demisie din partea UE. Victor Ponta este un plagiator dovedit, adică un hoț, și aceste fapte intră sub incidența lipsei de integritate a unui demnitar. Și Victor Ponta nu este singurul ministru cu bube în cap. Comunicatul CE se referea desigur și la personajul Dan Șova, negaționistul Holocaustului, care acum este dovedit că și-a falsificat propriul CV și și-a inventat un masterat în drept fiscal. Hotărât lucru în cercurile noilor îmbogățiți ai tranziției goana după diplome universitare, tentația de falsificare a CV-urilor și împodobirea acestora cu titluri inexistente sau furate, este mai mare decât apetitul cu care noii îmbogățiți în secolul XIX își cumpărau blazoane și titluri nobiliare.

Elena Ceaușescu nu a rămas din păcate unica personalitate politică românească care a încercat să-și ascundă analfabetismul sub mantaua unui titlu de doctor inexistent și pentru care au muncit ca robii profesorii Facultății de Chimie din București. Scandalurile legate de plagiarismul fostului ministru Mang și de cel al premierului Victor Ponta (ca și masteratul inexistent al acestuia din Catania) cât și ultima revelație a presei în cazul lui Dan Șova creionează un tablou extrem de trist al clasei politice românești și a actualului guvern. Nu trebuie să mire deci pe nimeni faptul că în deplină nesimțire și lipsă de considerație față de principalii lideri europeni ce vor veni la București cu ocazia Congresului PPE, liderii USL, național-liberalii în primul rând, intenționează să organizeze un mare miting în care să își lanseze candidații la alegerile generale. Miting la care probabil retorica va fi de nuanță antieuropeană clară. Victor Ponta și Crin Antonescu țin cu tot dinadinsul să devină proscrișii Europei.

Clemy

Reclame