Daily Archives: septembrie 27, 2012

CCR pune Parlamentul la punct și continuarea circului ambulant Oltchim

Curtea Constituțională a stabilit că Parlamentul nu poate decide cine reprezintă România la Consiliul European, o decizie corectă care respectă nu doar litera dar și spiritul Constituției și care pune punct tentativei majorității USL de a transforma România într-o republică parlamentară pe ușa din dos.

CCR a constatat ceea ce era logic, și anume că Parlamentul nu este abilitat să arbitreze în conflictele dintre Președinte și premier pe marginea reprezentării internaționale a României. Dacă USL chiar intenționează să modifice Constituția în sensul transformării României într-o republică parlamentară, atunci va trebui să vină în fața alegătorilor cu această propunere și să argumenteze de ce i-ar fi mai bine statului român având ca factor politic decident major Parlamentul decât cu sistemul semi-prezidențial de acum. Și discutând din punct de vedere politic, USL, are puține argumente pentru a obține sprijin popular pentru o astfel de modificare a legii fundamentale.

Oricum nu astfel de subtilități electorale preocupă în prezent conducerea USL. Pe primul loc se află fiascoul numit Oltchim. Liderii USL se acuză reciproc pentru această situație care sapă la credibilitatea guvernului și majorității parlamentare mai mult decât toată odiseea referendumului din 29 iulie. Liberalii, în tentativa de a-l scoate basma curată pe Daniel Chițoiu pentru licitația de comedie câștigată de Dan Diaconescu, au sărit la gâtul lui Florin Georgescu. Potrivit lui Dan Radu Rușanu, combinatul nu s-ar fi aflat în insolvență de acum dacă ministrul de Finanțe ar fi acordat Oltchim o garanție bancară de 40-50 milioane de euro. Și poate că Florin Georgescu ar fi făcut acest lucru dacă ar fi avut și banii necesari unui asemenea gest, dar, mai ales, dacă nu ar fi fost constrâns de prevederile FMI să apeleze la astfel de scamatorii financiare care ar fi crescut deficitul bugetar. Pentru Dan Radu Rușanu nu logica contează ci tentativa de a arunca vina politico-electorală pe umerii oamenilor din PSD.

Cât privește licitația asupra combinatului Oltchim și telenovela Dan Diaconescu, cotidianul România Liberă publică câteva date extrem de interesante. În periplul său european, Dan Diaconescu s-ar fi întâlnit și cu reprezentanții concernului rusesc TISE, concern care la un moment dat s-a arătat interesat să cumpere Oltchim dar care în lipsa unui răspuns clar al guvernului român au decis să renunțe la idee. În plus, același articol din România Liberă relevă că guvernul Ponta chiar ar fi putut fi interesat de acționarul minoritar al Oltchim (firma PCC). De ce este importantă această informație? Pentru simplul motiv că dă greutate cuvintelor pe care le-a spus cu câteva zile în urmă chiar Dan Diaconescu. Să ne amintim că patronul OTV a susținut că un mare concern a fost tratat neelegant de către Guvern și că, inițial, licitația urma să dea câștig de cauză PCC. Nu este clar dacă investitorul strategic despre care vorbea Dan Diaconescu este TISE sau un alt grup dar faptul că Victor Ponta a insistat post licitație pe ideea că și-ar dori ca Oltchim să fie preluat de un investitor rus demonstrează un lucru foarte clar: că un grup financiar-industrial apropiat de Moscova a fost, sau este în continuare interesat să preia Oltchim și că prin eșuarea acestei privatizări, Victor Ponta s-a trezit pe o poziție contrară intereselor sponsorului său politic internațional cel mai important, adică Kremlinul.

Cu alte cuvinte, scandalul Oltchim capătă nuanțe mult mai interesante și din ce în ce mai puțin favorabile USL. Și este de așteptat ca la finalul turneului său european, Dan Diaconescu, să facă alte declarații bombă care, indiferent dacă vor fi confirmate sau nu, vor arunca și mai mult guvernul USL într-o criză politică din care nu are cum ieși. Sigur, politic vorbind, USL ar avea o mică portiță de ieșire dar a apela la ea ar însemna să recunoască faptul că a instalat la Palatul Victoria cea mai incompetentă și coruptă garnitură posibilă. Demisia guvernului Ponta ar putea salva dacă nu întregul USL, cel puțin PSD-ul dar Dan Voiculescu și conjurația penalilor care a instalat actualul Executiv nu va permite acest lucru. Ceea ce oferă dreptei românești, în special Forței Civice, ocazia de a intra în campania electorală pentru alegerile generale cu suficientă muniție pentru a bloca obținerea unei majorități categorice a USL.

Clemy

Reclame