România, țara în care deciziile Justiției sunt facultative

Prin votul de ieri al Senatului, care a respins încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, România a înregistrat o premieră absolută în Europa, a devenit țara în care o sentință judecatorească definitivă nu este respectată prin votul Parlamentului.

O rușine.

Nu contează faptul că Mircea Diaconu este un actor bun sau nu, dacă este o persoană bună pentru că „a jucat roluri de oameni buni„, după cum s-a exprimat Varujan Vosganian, ceea ce este important este faptul că Senatul a considerat că legile statului și deciziile judecătorești pot fi aplicate facultativ, că pentru anumite persoane aflate în grațiile Parlamentului, legea nu se aplică. Iar acesta este un abuz fără precedent al Parlamentului împotriva statului de drept.

Acest nou derapaj a fost taxat rapid de către Comisia Europeană care, prin vocea purtătorului de cuvânt Mark Gray, a declarat că:”Este important pentru statul de drept în România ca deciziile judecătorești să fie aplicate cu strictețe. Decizia Senatului român este în contradicție cu recomandarea Comisiei de ‘a cere demisia membrilor parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate’, care este inclusă în ultimul raport pentru România adoptat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare„. Pentru acest gest de mărinimie regală a Parlamentului față de un actor mediocru va plăti o țară întreagă.

Această solicitare nu este nouă, ceea ce este nou este atitudinea sfidătoare a Parlamentului. Faptul că Victor Ponta își ia angajamente în exterior pe care apoi uită să le ducă la îndeplinire nu mai miră pe nimeni. Poate doar pe Martin Shultz care a dispărut din turneul electoral alături de Victor Ponta aproximativ în același moment în care CE sancționa măgăria senatorilor români.

Și dacă Victor Ponta a tăcut precum un pește la auzul acestor desfășurări de evenimente, ar fi fost de așteptat ca măcar Ministrul Justiției să aibă o părere privind modul în care Parlamentul înțelege să respecte Justiția. Dar din biroul domniei sale, Mona Pivniceru, nu a catadicsit să trimită nici măcar un comunicat, necum să apară în fața camerelor de luat vederi.
Este de înțeles până la urmă tăcerea USL. În fond, nici Victor Ponta și nici Crin Antonescu nu dau două parale chioare pe opinia Comisiei Europene, și aceleași personaje consideră oricum că Justiția trebuie să fie subordonată Parlamentului și propriilor interese politice. M-aș fi așteptat însă la o reacție rapidă și viguroasă a opoziției. Dar nici de aici nu s-a auzit nimic.

România se desprinde cu fiecare zi ce trece de lumea civilizată și se îndreaptă din punct de vedere al comportamentului politic către spațiul fost sovietic aflat sub influența Moscovei lui Vladimir Putin.
Sper că această decizie imorală și trădătoare a senatorilor să ajungă în atenția Curții Constituționale care va trebui să-și ia rolul în serios și să nu mai asiste pasivă la abuzul de putere al Parlamentului.

Clemy

18 responses to “România, țara în care deciziile Justiției sunt facultative

  1. Astia nu au nici macar un minim de bun simtz democratic. Nostalgia lor dupa dictatura si discretionar se vede prin orice decizie pe care o iau.

  2. ‘Neata!

    Subiecte ft importante, intr-adevar!
    O corectie trebuie facuta in text: Mona Pivniceru, nu „Mona Musca”

  3. In privinta parlamentului, cu o majoritate USL si dupa alegeri, vom avea „ocazia” sa tot repetam sintagma „uite ca se poate si mai rau”.N-am dubii (din pacate).

  4. Inca o dovada ca majoritatea parlamentara sfideaza UE si crede ca poate prosti la nesfarsit pe toata lumea (nu doar pe romani):

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/parlamentul-ii-va-scrie-comisarului-european-viviane-reding-afla-de-ce-282475.html

    Pt mine este clar ca daca USL va castiga alegerile, lumea civilizata ne va intoarce spatele. „Vointa poporului” va fi respectata si nimeni nu ne va face bine cu forta.
    ‘Tu-i mamaia ei de „democratie” si mai ales, mamaia lor de „reprezentanti ai poporului suveran”…Ba si „mamaia” lor de „7,4”…

  5. Bună !
    Clemy, chiar atât de proști ne consideră încât vin cu aberații de genul “a jucat roluri de oameni buni“ ?
    Dacă și la asta nu reacționează votanții, ne merităm soarta!

  6. Salut copaceni!
    Iar se amesteca mere cu pere.
    Lui Mircea Diaconu nimeni nu-i contesta talentul si meritele actoricesti,dar pentru Dumnezeu,nu targuiesti rezultatele pozitive ale meseriei cu lipsa de moralitate si necunoasterea legilor si mai ales cu nerespectarea lor.

  7. Atentie,
    rog adminii,pe OLD,filadel,clemy,viq sa ma contacteze urgent ca am un mesaj ff.important de transmis.

  8. Despre pivnicereasa: e ocupata cu stabilirea preferintelor sale si ale amicilor/ sefilor domniei sale:

    „Tiberiu Niţu, candidat la funcţia de procuror general, fost prim-adjunct de procuror general, fost executant al reprimarilor din decembrie 1989 si al mineridei din iunie 1990(…)”
    Ioan Irimie, procuror DNA la Cluj, este cotat ca procuror mediocru, gata oricând să intuiască dorinţele şefilor şi să le execute, spun surse judiciare. De asemenea, ar fi extrem de sensibil la interesele grupurilor de interese influente la un moment dat (…)”

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/tiberiu-nitu-si-ioan-irimie-propunerile-monei-pivniceru-pentru-functiile-de-procuror-general-respectiv-sef-al-dna-282580.html

  9. Nu pot spune decat ….. ca trebuie sa gandim pozitiv.

    Daca imi spune cineva si CUM sa facem trebusoara asta, dau o bere.
    O lada.

    Un camion !

    De aici va pot spune ca presa britanica pregateste terenul pentru o noua cortina de fier-beton. Nimeni nu mai scoate un diftong pro-Romania sau Bulgaria. Nu e saptamana sa nu se tapeteze ziarele cu portete de romani cautati de politite pe prima pagina.

    Nu am avut nici cea mai vaga idee pana acum incadrarea REALA a poporului roman pe scara de valori mondiala.
    Ma ingrozesc !

  10. Dora

    Astept deslusiri pe mail !

  11. viq,
    trebuia sa te contacteze Old.Eu n-am adresa ta de mail.

  12. Viq, servus! 🙂

    Cercetează gmailul personal pentru deslușiri.

  13. parlamentul este cea mai penala institutie a statului. sper sa deschidem bine ochii cand stampilam. sa analizam omul de pe buletinul de vot nu formatiuni politice

  14. Dora

    Nu stiu ceilalti,, eu am hotarat sa ma retrag in cochilie abia dupa aflarea rezultatului alegerilor din decembre.
    Pana cand vad rezultatele alea inca mai sper. Nejustificat, doar asa, din principiu.
    Ca la Lotto,
    Stii ca sansele sunt de 1:16 milioane dar tot verifici rezultatele 😉

  15. Buna sera tuturor. Scuze ptr intarziere dar sunt la facultate unde a avut loc un Halloween Fair. Tot campusul e costumat si toate cluburile au avut activitati distractive.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s