România lui Adrian Năstase și a judecătorilor penali

Doar în România un condamnat care nu s-a căit niciodată pentru fapta sa este eliberat anticipat din închisoare și tot doar în România, una din judecătoarele din completul de judecată care a decis eliberarea acestuia, poate rămâne liniștită în magistratură în timp ce soțul domniei sale este condamnat pentru corupție și este dat în urmărire internațională. Este vorba de judecătoarea Ioana Cleopatra Șipoteanu al cărui soț, Cătălin Vasilețeanu, avocat, a fost condamnat cu executare pentru trafic de influență.

Doar în România liderii principalului partid de guvernământ, mă refer la PSD, s-ar fi înghesuit să facă declarații în favoarea unui condamnat penal și doar în România televiziunile s-au îngrămădit să îi ia declarații eliberatului.

Acest episod sordid arată încă o dată de ce României i-a fost refuzată apartenența la spațiul Schengen și de ce se zbate USL-ul să pună pe butuci fărâma de independență a Justiției. Sistemul nu poate exista într-un stat de drept în care Justiția funcționează.

NastaseCât privește implicațiile politice ale eliberării lui Adrian Năstase, Victor Ponta ar trebui să fie cel mai îngrijorat de această situație și un premier mai abil ar fi încercat să îl țină pe fostul candidat la prezidențiale cât mai mult timp în închisoare. Adrian Năstase are mulți aliați și clienți politici în PSD și cine își închipuie că odată ieșit din închisoare acesta se va retrage la moșia de la Cornu pentru a-și scrie memoriile se înșeală profund.

Fostul premier va ținti ceea ce consideră că i se cuvine de drept: funcția de președinte al PSD, fotoliul de premier sș candidatura la președenție. Și Adrian Năstase nu va dori să fie un președinte decorativ ci unul extrem de activ. În PSD se pregătește noaptea cuțitelor lungi și vițelul de sacrificiu va fi cel mai probabil Victor Ponta.

Clemy

44 responses to “România lui Adrian Năstase și a judecătorilor penali

  1. Bună!
    Dacă urmează noaptea cuțitelor lungi în PSD, e de rău Clemy ? 😆

  2. @carmen, buna dimineata. Nu e de rau. Din contra e cat se poate de bine 🙂

  3. ‘Neata!

    Eu sunt (azi?) mai putin optimista: rafuielile din interiorul GIO (grupul infractional organizat), chiar daca sunt de dorit ( 😈 ) NU sunt SUFICIENTE pt a fi bine pt ca uneori pot duce la formule si mai nocive, care pot complica situatia…

  4. „un premier mai abil ar fi incercat sa il tina pe fostul candidat la prezidentiale cat mai mult timp in inchisoare”

    hi hi hi

    fiindca citesc asta aici, la umbra copacului, realizez ce asta explica intr-adevar esenta falsitatii declaratiilor bombastice despre intelegerea statului de drept a celor care, gandindu-se exclusiv la avantajele meschine de partid [sau pur si simplu din ignoranta – manifesta, insa] trambiteaza pedepsirea europeana, transatlantica [eventual si galactica] a PROPRIILOR adversari politici pentru a deplange apoi fatarnic implicatiile asupra populatiei in ansamblu

    cam la asta s-a ajuns in cei 9 ani de basism. sa ni se para de bonton sa tii la parnaie pe cel de care ti-e … frica, te incomodeaza sau pur si simplu te [cel mai probabil] … complexeaza.

    hi hi hi

  5. deci stai, singura voastra speranta e sa se manance aia din psd intre ei…pai basmul asta il propagati de ani buni, de aia nu construiti nimic…

  6. Salutare !

    Iese Tase intra Mischie 😀 😀 😀
    Astia parca-s la proba de stafeta 😀 😀 😀

    „…Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat astăzi sentinţa definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj Nicolae Mischie a fost condamnat de instanţele inferioare la patru ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită…”
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/sentinta-magistratii-decid-astazi-fostul-baron-mischie-patru-ani-de-puscarie-1028564.html

  7. Purly

    Am vazut observatia ta si mi-e teama ca aici cam ai dreptate 😦

    China
    Ete Fas !
    Este vorba de „un PONTA premier” care daca ar fi fost mai putin prost dar nu mai putin jigodie 😀 😀 😀 … l-ar fi tinut priponit pe Bombo mai mult.
    That’s all.

    Din punctul meu de vedere, ca reprezentant al „basismului” antijigodii, Nastase trebuia sa-si duca pietroiul pana sus, in varful dealului, in virtutea dreptului la executarea sentintei 😀 😀 😀
    „Mana invizibila” a societatii poate mangaia pe crestet un individ care desi de regula e baiet de treaba a facut odata o nefacuta si-l poate ierta de o parte (insemnata chiar) din pedeapsa. [entru ca pedeapsa are si rol de EDUCARE. Ori atunci cand subiectul constientizeaza raufacaciunea savarsita si regreta sincer derapajul de moment rolul educativ a fost atins.

    Ceea ce NU e cazul lui Tase-Nastase, cu privirea-n sase … 🙄

    Daca Tase ar fi declarat cu cuvinte, vorbe, propozitii si intonatie „In nemernicia mea de caine turburat, am puscat mana care m-a spalat si sa fiu al dracu de mai fac… !!” 🙄 eu nu as fi avut nimic-nimicuta de obiectat.
    Poti sa ma crezi,

    So… esti pe langa realitate.
    Again 😀

  8. centralism vs. baronii? Sub Nastase era cetralism autoritar in PSD (asta e reflectia caracterului personului), sub Ponta baronii sunt king-makers (a patit-o si Geoana). Nastase va reveni in masura in care baronii se vor simti amenintati de Dragnea + Ponta (si nu invers).

  9. viq,

    hai, spune-mi cu mana pe inima ta de basist autodeclarat ca tu crezi ca Baseştii (el si … aia mica) si-au finantat numai in mod transparent campaniile si ca nu au facut nimic achivalent cu vina, fara dovezi materiale directe (!?), imputata lui Nastase

    altfel, e usor sa „ai dreptate” cand esti la butoanele care iti permit sa afisezi doar … ce-ti convine. cred ca te simti chiar … uşor forţos pe chestia asta, insa crede-ma, din afara se vede doar … amuzant.

    dar … intr-adevar poti experimenta placerea simtita de micii cenzori de gazete comuniste de pe vremuri ceea ce probabil iti aduce anumite satisfactii (brrr !@##? ;|)

    hi hi hi

    =============================
    Hihihi nu știu cine te-a băgat la murat dar eu te-am scos ca să ai o conversație cu Viq. Așadar Viq nu se folosește de nici un avantaj în „discuția” cu tine. Atacul la persoană este descurajat pe acest blog. Atenție deci că te îndrepți extrem de rapid către un definitiv recycle bin. Dpdv-ul meu erai ras, tuns și frezat de mult. Nu-mi răspunde că n-are rost.

    Filadel

  10. Cu parere de rau…
    … dar nu pot cosmetiza asta in nici un fel.
    Turma mafiotilor e harnica ca un stol de furnici 👿
    Se pune de-o fundatie solida a noului stat definitiv :

    Se toarna o lege noua, beton, a audiovizualului !!!

    „…. vom lua legea de la un cap la altul şi o vom schimba în totalitate”. Propunerea de modificare a legii audiovizualului, „ va fi un proiect colectiv, semnat de mai toţi membrii ai Comisiei pentru Cultură din Senat. „ Deja au început , Gabriela Firea şi Sorin Roşca Stănescu sunt iniţiatorii acestei mişcări , dar au viziuni un pic diferite , vor să şi le pună cap- coadă şi atunci, automat, toată Comisia va achiesa la varianta lor”. Concluzia trasă de senatorul Marian Vasiliev este că
    CNA-ul trebuie să fie un pic mai controlat de către Parlament , asta se doreşte până la urmă.Şi atunci o să trebuiască să-şi facă şi ei treaba ,aşa cum o fac şi celelalte instituţii”.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatorii-pregatesc-o-noua-lege-a-audiovizualului-1028798.html

    Mai copii, mai !! 🙄 🙄 🙄
    daca o tine asa, la urmatoarele alegeri USL va avea 99,9% 🙄
    Cu un vot impotriva.

    Ion Iliescu ! 🙄

    Ca sa nu zica occidentul ca e totalitarism 🙄 🙄

  11. … si la tema :

    „”Domnia sa (Adrian Năstase-n.r.) are, printr-o hotărâre, i s-a luat dreptul de a alege şi de a fi ales, nu ştiu câţi ani, 4-8 ani. Numai dacă noi vom promova aici o lege de amnistie, dacă dăm o lege de amnistiere, se şterge şi pedeapsa complementară de a alege şi de a fi ales şi atunci că, binenţeles, că şi domnul Năstase…Mi se pare că există o lege de asta, iniţiată de 6-7 luni, pe la Senat, stagnează. E posibil să promovăm în următorii 1-2-3 ani o lege de asta şi probabil că se va da şi domnul Năstase să poată fi ales şi să aleagă peste 3 ani”
    – Becali Gigione dixit, supercalifragelisticu’ juridic al Romaniei 2013 !

  12. China

    Cu riscul de a-ti minimaliza vajnica-ti statura, recunosc ca nu prea-mi pasa de domnia ta chiar atat de mult cat ai impresia.

    Pentru ca am acces in culise nu inseamna ca imi permit (EU-mie) sa fac ce am chef.
    Esti indezirabil pentru majoritatea vizitatorilor, e adevarat, dar nu asta e motivul.
    Motivul e minimul bun-simt de a nu interveni peste decizia oricarui alt admin privind autorizarea comentariilor. O fac numai la propriile mele articole, unde cred ca am dreptul sa permit intrarea oricui doresc eu.
    In rest, de regula nu ma bag.

    Faptul ca mai raspund la vorbele din off, chiar cand ele nu sunt accesibile tuturor, este din punctul meu de vedere un semn ca personal nu sunt inchis altor pareri, fie ele si divergente.
    Faptul ca in capul tau cat o nuca nu bazaie decat prosteala cu „cenzura” nu tine de mine.
    Nici nu ma fericeste.
    Nici nu ma intristeaza.
    Practic nu-mi pasa.

    Dincolo de dominanta asta generala, tema privind „finantarile lu’ aia mica” este un subiect tampit din punctul meu de vedere si n-am de gand sa alunec spre el.
    In Romania e un cutremur de gradul „einspe” de se-nghit cladirile democratice pana la scafarlie in haul cascat de USL, iar tu justifici asta prin faptul ca un adversar USL ar fi mers pasa-mi-te fara bilet, intr-o joi, pe traseul 82.

    Nu tu minima decenta a argumentaitei, nu tu minim simt al proportiilor…
    Ce sa zic ??!
    Va meritati soarta, nefericitilor !!!

    Pacat de cei cativa oameni intregi la minte prinsi in malaxorul asta al prostiei generalizate 🙄

  13. A murit Irina Petrescu

  14. Servus 🙂
    Viq,
    eu nu mi-as face atatea griji cu legea audio-vizualului, romanul este atat de ocupat cu castigatul banului ca seara cade frant, eventual se mai uita cateva minute pe un program din ala parolat, din coada grilei, dar nici ala zilnic 😀 .
    Sambata este zi normala de lucru si duminica se mai cultiva si el cu un clasic al literaturii 😀 .
    Sau gresesc eu undeva 😀 ?

  15. Gino

    Din pacate ai dreptate doar pe jumatate.
    Pe acea jumatate care NU A VENIT LA VOT in decembre 👿
    Ca aia poate fac cam cum spui 😉

    Mai exista insa o categorie de cetateni ai patriei care stau cu gura-n vant la STIRI, evenimente, discutii, scandaluri, mareste Ponta pensiile, Oltchin, Nastase-martirul pedestru revine ecvestru, Mazare aduce bani in Constanta umpland cazinoul de arabi, , …. Ion Iliescu se intalneste cu Vladimir Putin ….
    Astia sunt aia care voteaza, sunt de fapt aia care conteaza dpdv politic si electoral.

    O lege a audiovizualului clocita de patachina aia de Firea in cardasie cu otreapa de SRS ar fi „perla coroanei” guvernarii USL.
    Pentru ca duce actuala putere la permanentizare si pe noi la neantizare.

    Au castigat zdrobitor in decembrie doar cu cele 3 antene si RTv.

    iti dai seama ce urmeaza daca dupa ce au ocupat si TVR, plus alea mai mici de nisa, sa vina si cu o „lege” gandita de ei pentru TOT ce misca audio-vizual ???

  16. PS
    „Oltchin” nu e greseala 😀

  17. Viq,
    pot sa dea ce vor, ceva nu iarta, se termina banii pentru jumatatea aia.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14449056-victor-ponta-despre-programul-cornul-laptele-fost-idee-excelenta-dar-astazi-risipa-bani.htm

    Oricum era o mizerie, dupa mine, nu as lasa pe nimeni sa dea de mancare copilului meu. Desigur, parerea mea.

    Ponta vrea sa taie de pe lista trei mii de „revolutionari”. Este de bine.

    Oltchinu’ era mort demult, eu cand auzeam cat de usor vorbesc sindicalistii aia despre un „imprumut” de 40 000 000 euro care „le trebuie” lor imi venea sa sparg masa cu capu’.

  18. Buna seara tuturor.
    @gino, banii se cam termina peste tot. vezi ce se intampla cu Ciprul.
    @viq, asta cred si eu, daca Ponta era mai inteligent il lasa pe nasta la Jilava pana isi ispasea si ultima zi din pedeapsa. dar cum nu are creier ci doar tupeu, l-a lasat liber. o sa regrete mai tarziu.
    @mih, Dumnezeu s-o odihneasca.

  19. 😀 😀 😀

    „Judecătoarea Antonela Costache a fost păcălită de ofiţeri că „discuţiile în lift nu pot fi interceptate.” Microfoanele erau chiar acolo!”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/reteaua-spagarilor-din-tribunal-judecatoarea-antonela-costache-a-fost-pacalita-de-ofiteri-1.html

  20. Servus Clemy 🙂

    E bine ca se termina, daca nu belitii astia se imprumutau in nestire mai departe.
    Desigur, vreau sa mai vad si niste falimente de banci, pentru ca nu poate falimenta productia fara faliimentul bancilor, oricat se straduiesc unii acum.
    Dar asta este alta poveste.

  21. @mih, salut. Lacome si proaste.

  22. China

    1. Probabil ca tot nu am fost suficent de clar. la subiectul „intervenit in justitie”.
    Incerc iar sa ma fac inteles.
    Ceea ce EU am inteles din frazele referitoare la asta di textul autoarei este ca referirea cu pricina avea in vedere „un premier Ponta mai abil decat e acum.”
    Nu neg posibilitatea interpretarii ca „un alt premier” inseamna … UN ALT poremier, adica NU Ponta.
    Dar e fortata, rupta din context si nefireasca. Mie asa mi se pare.

    „….. Victor Ponta ar trebui să fie cel mai îngrijorat de această situație și un premier mai abil ar fi încercat să îl țină pe fostul candidat la prezidențiale cât mai mult timp în închisoare…”

    In orice ca, asta e opinia mea. Si din cate cunosc, de ani de zile, Clemy nu ar sustine in nici un caz un amestec al politicului in justitie chiar daca asta ar aduce Romania in topul statelor civilizate in mai puitn de 60 de zile 😉

    2. Atacul la persoana.
    Aici poate ai dreptate. Am comis-o 😳

    3. Zici ca nu esti uslamist.
    Ba esti, ba esti, ba esti, ba esti,ba esti, ba esti, ba esti,ba esti, ba esti, ba esti,……………
    USLAMISTULE ! 😀 😀 😀
    Numa’ aia tin cu Nastase, cu Voiculescu, cu toata scursura ce conduce actualmente poporul catre….. undeva si se uita vrajiti la Antene 🙄
    Ca numai acolo poti gasi asemenea constructii bizare de rationament fortat si extrem de selectiv.

    4. Principii…. 🙄
    Ei.. e grele:roll:
    Eu zic ca am avea cateva…
    Poate nu reusim sa ne tinem foarte consecvent si cu acuratete de ele, dar macar incercam.

    Dar fata de cine ne justificam ????
    Adicatele din tot articolul, singurul apsect ce ti-a sunat la clopotel a fost cel pe care l-ai mentionat ??!!!
    Nimic despre incalcarea flagranta a principiilor de baza ale unei „eliberari conditionate”, nimic despre principiile onestitatii si demnitatii politice in prezumtivul succes al unui condamnat penal in politica romaneasca !!!!
    Astea nu-s „principii:” ??????
    Sau nu mai conteaza inca un penal intr-o mare de derbedei ???!!!
    Nu se pune, ca da prost la imaginea USL !!!

    Uslamistule !

  23. Clemy

    Bonsoar.
    Tampenia aia din Cipru mi se pare extrem de ingrijoratoare.

    Greu de prevazut ce urmari poate avea.
    Multi britanici (a doua comunitate de straini ca numar in Cipru, dupa ei vin romanii 😀 ) au mers anterior la banci sa-si miste banii pentru orice eventualitate, dar functionarii si conducerea bancilor i-au convins ca nimic nu se va intampla fara sa se anunte in prealabil.
    Dar vestea a cazut ca ghilotina. Totul a inghetat instantaneu, nimeni nu a mai putut scoate un cent. Cei cu carduri, ce nu foloseau cash deloc, s-au imprumutat la prieteni sa-si ia mancare si apa.
    Sunt pensionari (multi fosti combatanti 😉 ) carora li se iau pur si simplu mii chiar zeci de mii de euro din banii stransi pentru retirement.

    O talharie la drumul mare fara nici o urma de justificare.
    Si ma tem ca daca asta va ramane fara reactii care sa sperie putin cretinii aia de sus, va fi doar inceputul. Ce va impiedica mai apoi Spania, Portugalia, Italia… sa faca la fel ?????
    Poate or fi facut-o chiar cu scopul de a testa reactiile, naiba stie 🙄

  24. Mih

    Tare 😀 😀 😀

  25. @viq, salut. Eu vad in talharia asta la drumul mare, asa cum bine ai spus, semnul ca UE nu mai are bani ptr bailout (scuze, nu stiu cum sa scriu asta pe romaneste). Nu pot tipari bani, au dat deja enorm ptr Grecia si ptr Spania si nu mai au de unde ca sa-i scoata din rahat si pe ciprioti. Daca oamenii au nevoie acum de 13 miliarde urgent, poti sa-ti imaginezi cat este de mare gaura in realitate. Iar cine a propus magaria asta ori a fost un dobitoc cu spume care merita biciuit in piata publica, fie a avut interesul sa trimita Ciprul cu arme si bagaje in bratele Rusiei.

  26. @gino, imprumuturile ptr mentinerea lenii sponsorizate de stat trebuie sa ia sfarsit odata si odata dar nu prin masuri de genul celor propuse in cazul Ciprului. Asta e furt pur si simplu. asta a facut si Argentina acum vreo 10 ani si de atunci nu mai reusesc sa iasa la suprafata.

  27. Naspa. Dar Naspa rau de tot. Viq nu inteleg ce ai cu China. Mie imi place China. Despre Hi hi hi si alti amuzati doar atat pot spune : cand voi vedea „salutul” lor voi pleca cat pot mai repede. Nu voi mai citi nimic .Noapte buna.

  28. Gino

    „…..se termina banii pentru jumatatea aia…”
    Si eu sper.
    Dare sperantele mele sunt umbrite de ce stiu ca se poate face intr-o societate lobotomizata cu tembelizorul

    STIU !
    Mi-am trait mai mult de jumatate din viata sub regimul comunist. Cu o manipulare eficienta, cu un management eficient pe mijloacele de informare si un sistem legislativ-juridic-politienesc armonizat poti tine in mana 20 de milioane de prosti cu o felie de mamaliga rece pe zi si apa de izvor.
    Decenii la rand.

    Nu stiu ce pot face mijloacele moderne de penetrare a informatiei, dar nu ma imbat cu apa rece.
    „Mijloace moderne” au fost la vremea lor si radioul si televiziunea. 😉

  29. Mă întreb dacă atât de ocupat pe cât era Năstase în pușcărie a avut totuși timp să citească știrea despre recordul de profit de 900 de milioane de euro obținut de OMV România anul trecut și pe ce poziție clasifică această sumă comparativ cu cei 700 de milioane cu cât a vândut el compania.

  30. Viq,
    cat timp nu se ating de proprietate si de libera circulatie nu ma tem de nimic, lucrurile se mai autoregleaza, mai usor sau mai greu.

  31. Doina

    Pai ce sa am cu… persoana ?
    Discutie in contradictoriu. 👿 😀

    Da,inteleg ca daca-l vezi iti vine sa fugi, dar la asta nu te pot ajuta.
    Nu eu l-am scos de popreala, asa cum am spus mai sus, nu intervin la „eliberare conditionata” daca nu sunt articolele mele.
    Dar la ale mele de regula ii las sa-si spuna parerea.
    Daca au.

    Nu cred in intoleranta si nu confund acceptarea exprimarii opiniilor opuse alor mele cu acceptarea opiniilor in sine.

    Stiu ca asta nu ma face foarte popular, dar asta e.

  32. DanDana

    A dat Fil un link mai devreme :

    http://blog.itmorar.ro/pentru-ca-trebuie-sa-se-stie-tratamentul-lui-nastase-la-jilava/

    Pentru ca dragilor, Romania nu e putreda doar pe la suprafata din varful brilliant al politicii actuale…

    „….. Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar cop, serios băiat! Zice: „Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”
    …. Auzi d-ta mişelie, infamie….”

    Long Live Caragiale !

  33. Tot mai pe fata, tot mai fara perdea…
    Astia or s-o faca curand in mijlocul ulitei, precum cainii !! 🙄

    Relu-Turelu :
    „Năstase a fost închis pentru o chestiune pe care o fac mulţi politicieni. Partidele politice nu se finanţează doar din bani albi. România a greşit faţă de Adrian Năstase”

    Ponta-Tonta :
    „Şi este o surpriză generală ?
    Sunteţi şocaţi de acest lucru ?
    Nu vreți totuși să fim mai puțin ipocriți?”, i-a întrebat, la rândul său, Victor Ponta pe jurnaliști.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/victor-ponta-recunoaste-ca-partidele-nu-sunt-sponsorizate-numai-din-bani-albi-1028855.html

    Viq-Tiq :
    „Da de ce nu ne faceti voi surpriza sa nu mai calcati legea ca sa nu mai fioti ipocriti cand spuneti ca n-o calcati, ‘ti ai dreacu’ de hahalere,,,,, HA ??”

    (PS Cainii fac multe treburi in mijlocul ulitei, nu va ganditi neaparat la nu-stiu-ce… !! 🙄 😀 )

    (PS2. dar nici nu excludeti 😀 😀 😀 )

  34. 1. Da, de acord, Clemy confirma aici.
    Dar tot aici se termina si „de acord”-ul.
    Ca de aici mai departe, respectiv CE ANUME confirma suntem in universuri paralele.

    Eu sustin ca ceea ce ea precizeaza :
    „… daca Ponta era mai inteligent il lasa pe nasta la Jilava pana isi ispasea si ultima zi din pedeapsa. dar cum nu are creier ci doar tupeu, l-a lasat liber. o sa regrete mai tarziu…” se refera la …Ponta, precum am specificat la 20:31 primul paragraf.
    In vorbe simple, singurul lucru care l-a facut pe Ponta sa nu-l tina mai mult la racoare pe Bombonel este ca e mai prost decat permite legea. Daca nu ar fi fost asa de pampalau, Tase mai statea la clocit.
    Tu nu si nu !
    Inteleg ca ceea ce intelegi e ca asta de fapt dovedeste „… esenta falsitatii declaratiilor (noastre) bombastice despre intelegerea statului de drept..”

    Asta-mi aduce aminte de examernul de grad la sergentii de politie, dar daca iti inchipui ca daca repeti aici in nestire 2X2=5 o sa treci examenul pe criteriul ca …. „….. dar macar e perseverent” te inseli. Am o epiderma de doua degete.
    De la al mare al mainii stangi la cel mic al piciorului drept.
    Poti sa crezi ce-ti place. Sa fii sanatos.

    2. Nu exista.
    3. Esti sau nu uslamist, ramane discutie deschisa.
    4. „…incalcarea flagranta a principiilor de baza ale unei “eliberari conditionate”

    „…După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei…

    În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani…”
    (Art.59.CP, al 1 si 2.)

    A) – „staruitor in munca”. :
    ” Nastase a redactat o lucrare stiintifica si a scris alte doua carti….
    Ca urmare a redactarii lucrarii stiintifice si a implicarii in activitatile de educatie, a obtinut un numar total de 342 de credite…
    ……a participat la noua dezbateri si la o conferinta…..
    …..unele din dezbateri au fost chiar pe teme politice. Pe langa dezbaterile din penitenciar, Nastase a mai luat parte si la cinci sesiuni de „educatie pe platforma de eLearning”

    Nu am aceeasi optica privind „munca” pe care un detinut trebuie s-o presteze in regim de penitenta ca „evaluatorii” care au facut aprecierile de mai sus, dar nu am caderea sa-i contrazic privind volumul de munca si staruinta „depusa” de detinut.
    Bifam punctul A.

    B) „Disciplinat” :
    „…Nu a fost sanctionat disciplinar pe perioada detentiei”.
    No comment.
    Bifam punctul B

    C) „Dovezi TEMEINICE de indreptare”
    Dovezi de indreptare :
    – recunoasterea vinovatiei,… NU !
    – regretul savarsirii faptei, … NICI ATAT ! Care fapta ???
    – reconsiderarea comportamentului pentru relatia cu socitatea … NOPE !
    (normal, daca omul considera ca el nu a gresit cu nimic !!!!!)

    Punctul asta cade.

    Datorita caderii lui, se reconsidera indeplinirea corecta a punctului A) !
    In conformitate cu pozitionarea lui fata de sistemul juridic pe care-l considera nedrept precum si fata de infractiunile savarsite, pe care le considera legitime sau inexistente, activitatile lui de „munca staruitoare” in educarea celorlalti detinuti au produs o paguba sociala nicidecum un bine.
    Reconsideram deci punctul A, care cade si el.

    D) „Dupa ce a executat cel putin doua treimi din pedeapsa ..
    ….. sau cel putin jumatate,,, ”
    Dat fiind ca eficienta/utilitatea muncii prestate pe timpul detentiei
    (recte = motivatia pentru care durata detentiei poate fi scazuta si eliberarea conditionata poate fi obtinuta la o treime din durata pedepsei, conform art 52.1 CP Al.2) este nula, prevederile respectivului articol nu se mai pot aplica.
    Pe cale de consecinta,AN nu ar putea fi eliberat legal inainte de minimum jumatate din durata pedepsei IN CAZUL IN CARE INTRE TIMP macar ISI RECUNOASTE FAPA, O REGRETA si promite ca nu mai face, nici picat cu ceara de parchet !!!

    Punctul D cade si el.

    In concluzie, eliberarea conditionata a lui Bombonel este abuziva dpdpv juridic.

    Parerea mea 🙄

  35. Am stat cu urechea ciulită /ochiul deschis, pentru un eventual comentariu asupra acţiunii Preşedintelui de decorare a unor personalităţi Geaba s-a forţat moşul să prindă ceva. Năstase, Ponta, pro şi contra, în toate degetele şi buzele. Unde-s băsiştii! Eu nu mai contez, prin vârstă.

    Iată una din cauzele perdante ale atacului perpetuu, care s-a dovedit perdant! Ar trebui să arătăm şi acţiuni directe ale celor ce se consideră de dreapta. Este de la sine înţeles că acele acţiuni ar trebui să fie opuse bâlbelor sinistre ale actualilor stăpâni ai moşiei – România.

    Nu această lipsă de viziune a realităţilor cu adevărat INTERESANTE sau BENEFICE pentru mare parte a populaţiei, (ne)puse la vedere, a dus la dispariţia guvernului BOC şi ulterior la căderea lui MRU, sacrificat (din păcate!) ca o ultimă redută a dreptei?

    laplopulcuportocale

  36. viq, nu gasesc articolul si imi pare rau. Cred ca era ceva si cu varsta…fiind la prima si batran, cred ca iesea automat…sau oricum, cutuma si legea spun, adunate, dau asta…nu mai stiu exact…o sa caut exact articolul

    spor

  37. ‘Neata!
    Pt Admini. – 02:57 cah-mizerie – lopatica, punga gunoi, incinerator, furtun apa, dezinfectant…

  38. @mih, buna dimineata. S-a rezolvat. scuze ca nu am observat mai devreme.

  39. Clemy, multumesc! 🙂
    Fug la pagina urmatoare 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s