Forumul Dreptei. Azi, Mihail Neamțu

Despre Noua Republică nu prea știu ce să scriu din pricină că nu am auzit nimic notabil despre ea sau să se fi evidențiat cu ceva. În schimb nu același lucru se poate spune despre președintele ei.

Cine este Mihail Neamțu ?

Forum. Neamtu 2Mihail Neamţu s-a născut la 16 aprilie 1978, în localitatea Făgăraș, județul Brașov, este ortodox şi este divorţat. Interesant este că cultul penticostalilor nu admite divorţul, liderul ARD nu a avut nicio problemă în a predica în Biserica Penticostală din Arad, deşi este divorţat recent.

După terminarea Facultăţii de Istorie şi Filosofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, la 23 de ani, brusc, Neamţu pleacă la studii în străinătate. Şi, pentru mulţi ani, este mereu student sau masterand ori doctorand la unele dintre cele mai prestigioase Universităţi din străinătate. În anul 2001, devine bursier la Universitatea „Ludwig Maximilians” din München, pentru ca un an mai târziu să își ia masterul la Universitatea din Durham, Anglia.

Între 2002 și 2005, face studii doctorale la King’s College Londra, iar între 2005 şi 2007, devine bursier al Colegiului Noua Europă, un colegiu patronat de Andrei Pleşu şi de Ministerul Afacerilor Externe. Un an mai târziu, în 2008, Neamţu își ia doctoratul în teologie și științe religioase la Universitatea din Londra, iar în 2009, începe studii postdoctorale la Woodrow Wilson International Center, Washington DC & Russell Kirk Center, Michigan.

Între 2010 și 2011, este numit director ştiinţific al Institutului pentru condamnarea crimelor comunismului, iar în prezent este lector la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, Facultatea de Științe Umaniste, unde predă teologia ortodoxă.

În afară de ortodoxie, M. Neamțu a mai cochetat în tinerețe și cu legionarismul.
„Unii i-au reproşat Căpitanului(Zelea Codreanu) absenţa simţului politic. S-au înşelat însă. Căpitanul a ştiut să facă alianţe politice fără compromis, nu şi-a subestimat niciodată adversarii şi a ştiut să se poarte corect cu fraţii de aceeaşi credinţă” sunt afirmațiile sale făcute acum cîțiva ani … între timp s-a debarasat de aceste idei, care îi atârnau de gât ca un bolovan …’

Despre lupta politică are o părere personală.
„Masele nedumerite trebuie câştigate cu încetul, printr-un program sănătos de orientare naţional-creştină, nici superficial, dar nici imposibil sau anacronic. Cei ce gândesc la viitor trebuie să ia seama mai bine la modul în care trebuie concepută şi dusă o luptă politică. Nu poate fi benefic un autoizolaţionism stupid, cum nu poate mulţumi pe nimeni nici politicianismul fundamentat pe compromis.
Pentru eradicarea puterii neocomuniste, este necesar să se ducă o politică cu mintea limpede, degajată de orgolii mărunte şi neînecată în patimile trecutului. Căci în zadar vom critica opoziţia pentru greşelile sale, dacă nu vom aduce acestei opoziţii o alternativă viabilă şi reală (pe care noi o vedem proiectată într-un partid de dreapta – tradiţionalist, conservator, de orientare creştină)”, a afirmat președintele formațiunii Noua Republică.

Autorul volumului „Credinţă şi Raţiune – dialoguri, contradicţii împăcări”,nu prea pare să țină cont nici măcar de titlul volumului său în această întâlnire a dreptei !

Acesta ar fi, în mare, portretul unui cameleon cu pretenţii de lider politic care nu s-a dat în lături de a fi susținut financiar la alegerile parlamentare de cultul penticostal … cu siguranță pentru M. Neamțu e valabilă în anticipo lozinca „omenirea cu o singură religie” pe care a și pus-o în practică.

S-a debarasat fără nici cel mai mic proces de conștiință de autorii statutului NR și susținătorii săi de pe site-ul Politeia, precum și de colaboratorii apropiați care au muncit să strângă semnături pentru înființarea partidului.
Se pare că nu admite din start păreri contrarii, micuțul partid de buzunar fiind condus cu mână forte în stil dictatorial.

La forumul dreptei speech-ul lui M. Neamțu a fost de campanie electorală … Nimic nou pe Frontul de vest.
Forum. Neamtu longReținem doar cîteva idei:

„Remarc absența domnului Traian Băsescu”
Răspunsul moderatorului este pe măsură, cinic și uluitor:
„România merge înainte și fără Traian Băsescu. Nu era cazul să îl invităm …”
Dacă suntem de acord cu faptul că TB nu avea ce căuta la această reuniune rămâne să înțelegem că România merge înainte, la NAȘUL TV, fără Președinte ?
Sau așa sine die, în genere spus?

„Domnul Vasile Blaga este un om care a avut curajul să se lupte cu Ion Iliescu și FSN …” 🙄
Impresionant !
Cu atît mai mult cu cît nouă nu ne-a făcut aceeași impresie … poate și datorită impresionantei sale cariere în timpul PSD.

„Doamna Udrea trece de testul de integritate al Mișcării Populare ?”
…. este întrebarea incisivă a liderului Noua Republică și adaugă, din nou lămuritor, numele lui Traian Băsescu în întrebarea ce i-o pune profesorului Marian Preda ..
Acesta explică că nu este o problemă de actualitate a MP și îl trimte pe Mihai Neamțu să …. îl întrebe pe Vasile Blaga …. ceea ce mi se pare normal, din moment ce face parte din PDL și acolo s-au aplicat principiile de integritate.
Și eu mă întreb, la rîndul meu, de ce Elena Udrea este integră și bună la PDL și nu ar fi și pentru MP ???

Răspunsul dat de dl. Marian Preda a fost completat printr-o constatare:
„Mihai Neamțu ești singur, nu ai o echipă ….”

Subscriu….
Cu o floare nu se face primăvară …

Este un foarte bun orator, un excelent propagandist, îmbracă cuvintele în meșteșugite înțelesuri, gesticulează, articulează și punctează frumos, inteligibil și cu țintă.

Forum. Neamtu 14

Am trăit un déjà vu : un lider liberal care are logoree și discurs electrizant … din care nu reții nimic pentru că, de fapt, este foarte gol de conținut, de esență.
Nu am văzut alte calități, dintr-un discurs ce a părut a fi anume ticluit pentru a se pune în valoare, decât noua îndeletnicire de cățel lătrător al „proaspătului” bătrân șef pedelist.

Nightmare & Mark Williams

Intervențiile lui Mihail Neamțu, pot fi (re)văzute de la momentele :
00:21:55
00:50:44
01:08:10
01:41:20
02:26:45

47 responses to “Forumul Dreptei. Azi, Mihail Neamțu

  1. O alta varianta a unui pol de dreapta unita ar putea fi data de infiintarea unui Partid popular de catre lupii tineri ai PDL ce se vor rupe de conservatori si care va forma o alianta electorala comuna cu PMP,Forta Civica,PNTCD si(,cu rezerve) cu Initiativa Romania Liberala..
    Drumul lui Vasile Blaga si PDL are o singura directie alianta cu PNL desfacut de PC(cum se si reliefeaza de fapt)-alianta facilitata de dezicerea lui TB fata de PDL….poate cu aripa PNTCD a lui Lupu si desigur cu remorcuta Noua Republica.
    restul de grupulete si partidulete nici ca mai conteaza…

  2. cind Gabriel Berca a declarat formarea unuo Partid Popular ,toti au crezut ca e vorba de partidul Miscarii Populare …total eronat …parerea mea este ca o sa fie vorba de Partidul Popular aripa Udrea

    deci,Viq ….acolo se va duce cu mobila Udrea ….in nici un caz PMP…dar de logistica se vor folosi toti si cred inclusiv FC-ul lui MRU

  3. dreapta va fi unita ,dar de Basescu nu de Blaga …de aici si incercarea de bomba al lui RM cu dreapta unita aripa Blaga …ehehehhe

  4. bine gandit Nicht!

    asteptati sa va faca marinelu’ ce vreti voi cu … „drepta” voastra?

    stii insa ca … daca nu joaca atent pe sârmă, si-si incalca prerogativele constitutionale, risca sa iasa la pensie anticipat si … fara pensie!? asta ii doresti tu?

    daca joaca constitutional, ceea ce ar fi frumos din partea domniei sale macar la batranete, atunci pregatiti-va sa obtineti dreapta LUI … DUPA alegerile europene si prezidentiale.

    pana atunci, distrati-va in continuare cu … dreapta voastra

    hi hi hi

  5. Night& Mark

    Mai intai felicitari pentru materiale. 😉

    Mie mi se pare imposibila perpetuarea PDL in forma asta. Udrea si Macovei nu cred ca vor mai ramane acolo daca Blaga nu renunta.

    Cel mai probabil Blaga simte gheata din aer. Plecarea lui Macovei ar lovi in imagine iar a blondei in infrastructura. Udrea cred ca are o gama importanta de lideri zonali care merg pe mana ei. Succesul otravit al lui Blaga pentru care a manevrat din culise perticiparea selectiva a respectivilor la Conferinta o sa-l coste.

    Daca sunt cel putin jumatate, asa cum a aratat raportul de forte de la alegerile interne, iar fimeile astea pun de-un partid o sa ne stricam de ras 👿
    S-ar putea sa fie cel mai tare dupa PDL, ca e construit gata. Are toata osatura formata si in functiune. 🙄

    Chestia e ca asta cu infrastructura merge pe termen scurt. Daca e nevoie de incropeala rapida, sub presiunea unor alegeri spre exemplu. Asa cum au fost siliti sa faca ARD.
    Pe termen lung insa imaginea va conta mai mult.

    Privit din perspectiva asta, Neamtu ia plasa.;)
    Isi vinde sufletu’ pentru o impresie.
    Nu ca ar avea cine stie ce moneda de schimb la cat suflet are, dar tot reusise pana una-alta cum-necum , sa faca un partid.
    Sansa lui ar fi fost de unul singur pana crestea sa se poata propasi inParlament sau sa se lipeasca de altii „din generatia lui” ca formatiune. Nu de dinozaurul PDL.
    Dar asa patesc oportunistii.

    Personal inclin sa cred ca asta e un fel de „poza de familie” 😀 😀 😀

    Forum. Neamtu 14

    Nu degeaba i-a grupat Moraru acolo 😉

  6. Viq

    n-ai vazut banerul cu frontul dreptei,de la nasu’ ???…aranjamentul???

    ia uita-te sa vezi ce mesaj subliminal transmite ???… 😆 😆

    care sunt pozele intunecate si care sunt cele luminate,care in fata …..absenta lui MRU e semnificativa ….apoi a lui Cristoiu ….presa va fi interesata doar de unirea dreptei sub Basescu ….nu sub Blaga …Blaga e un cal mort de tot .

    Lazaroiu vorbeste de dreapta unita ….drept e ca mai vorbeste si aiureli citeodata .. 😀 ….

  7. Udrea e calul troian din PDl ,care impreuna cu Macovei sapa la radacina …MRU are si el si isi face logistica in teritoriu ,brusc Politea il lauda pe Preda ..Partidul central va fi Partidul Miscarea Populara ,in jurul lui se vor face aliante …declaratia lui Base cu Presedinte femeie e praf in ochi …declaratia lui Lazaroa e pentru pozitionari

    Gruparea Blaga arunca pe piata existenta triunghiului Basescu -Ponta-Udrea …. existenta unui nou sistem cel infiintat de Basescu si preteniei din copilarie a lui Pontalone cu Udrea si cele 2 odrasle crescute de noul sistem ….vezi articolul nasului…. 😆 😆 …si el Blaga curatelul …toti o ataca pe Udrea in stil antenist ….ehehehehehe

  8. S-a trezit si el in „capul trebii” Noii Republici si face ocheade desatate lui Bleaga.

    IN CAPUL TREBII
    Marin Sorescu

    [……………………………………………]
    – Ce sa aiba eu cu noi, ma nasule?
    Pleca fiecare la ale lui, bombanind:
    – Ce sa aiba ei cu noi?
    Ce sa aiba ei cu noi?
    – I-auzi, ba, ce-a mai facut
    Curchil, zicea
    Banta,
    Cand isi ordinea, spre sara,o alta garnita cu apa proaspata,
    Ca si cand politica in comuna
    Bulzesti
    Se schimba de dimineata
    Pana seara.
    Ba, asta e dat dracului – tot ca ala de vorbiram noi
    Zi-i sa-i zic,
    Clemenceanu ala,
    E mare, domnule!
    E in capul trebii acolo.
    Si ala de care vorbiram noi ieri, stii, ba, ala e tot
    in capul trebii.
    Mare rau, aizi!
    Trei sunt acum mai tari.
    S-au pus pe noi, pe
    Europa.
    Striga peste gard:
    Pe
    Europa!
    Astia ne vand si ne cumpara pana la toamna,
    Daca n-o fi asa, iote, sa ma scuipi.
    – Dar cu sanatatea cum mai stai, nasule?
    – Cum sa stau ma, fine?
    Ma, fir-ar ai dracului de sanitari
    Ma, ala dinainte era bun, imi facea injectiile bine,

    Dar asta nou de-a venit,
    Ba, de la usa mi-arunca seringa-n cur.
    Si-acum ma trimise muierea la apa. ”

    Si uite asa cu Curchil, cu Gyr, cu Clemanceau, cu usturoi spera ca nenea Blaga sa-i dea branci in Parlamentul European.

  9. Deşi este divorţat recent are o idee fixa: Elena Udrea.
    Marin Soresu „In capul trebii”

    […………”rau de fomei”, zicea lumea)]

  10. fini

    😆 😆 😆 😆 😆

    io zic sa mearga careva si ia lectii de la Motan ,sau pechinezu’amuzat sa le faca un scenariu mai acatarii

  11. Multumesc Viq
    Aprecierea ta vine intr-un moment greu,dupa aluziile foarte transparente din articolul lui Radu Moraru.
    Ce pot sa fac ,daca nu suport PROSTIA ,lipsa de cultura,agramatismul desfasurate cu larghete de infante printre comentatori redutabili?Insa da Bine..e om de casa..
    Eu nu am fost si nu am sa fiu niciodata altceva decit individul care are respect pentru ADEVAR..,pentru pragmatism,pentru luciditate..
    La urma urmei,nici nu cred ca acel articol l-a scris Radu Moraru…apartine celor citiva negri mititei ce au mai ramas pe mosie…

    Am remarcat prezenta unui like care ma onoreaza:Nora Damian..
    o alta VOCE a blogosferei,recunoscuta pentru demnitatea ce respira Gradina ei.Multumesc pentru apreciere,Nora Damian.

    Sper din tot sufletul ca sa pot aduce partea mea de curaj si integritate ,de partea ADEVARULUI.

  12. Cine înțelege ceva din decizia CCR privind procentul de validare a referendumurilor să-mi explice și mie. Vă rog.

  13. Buna prezentare N&MW

    Imi aduc aminte cand Tog a inceput treaba cu NR pe politeia. Foarte multi interesati, eu numarandu-ma printre ei. Dar……
    Eu ,in general, sunt impotriva bigotismului, si mai ales a ceea ce vad ca MN denumeste acum: national-ortodoxie, in care romanii „verzi” vad poporul roman, harazit faptelor de vitejie, popor „ales” vechi de peste 7-8-9-10 milenii, inconjurat, de la nastere, de aura stralucitoare a ortodoxiei (proto ortodoxiei etc), pe cand eu vad un popor cu cu o tendinta involutiva accentuata, cu structuri institutionale din ce in ce mai precare, cu o biserica , care devine parte din stat.
    Asta m-a indepartat de NR la inceput.
    Mai apoi povestile , aproape horor, prin care colaboratorii lui, au fost indepartati.
    De pe blogu cu cainele rau la poarta :), un remember. (nota:tog inca nu a parasise NR), deci
    Incrementa atque decrementa NR
    http://blogdecainerau.wordpress.com/2012/05/16/pre-istoria-noii-republici-si-istoria-ne-romantata-5/

  14. Fil

    A aruncat mingea la bataie !

    Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, astăzi, CCR.

    Se trece la 30%.
    Daca se face referendumul acum, inainte de 365 de zile, se merge inca pe 50%.

    Ce inseamna asta ?

    USL poate pune data referendumului peste 366 de zile si beneficiaza de 30%,
    …. referendumul lui Basescu insa trebuie sa aiba loc INAINTE de ala si deci nu poate beneficia de facilitatea de 30%, trebuie sa se desfasoare pe 50%.

    Asta insa doar daca nu se misca Basescu mai repede si planifica referendumul lui peste 366 de zile 😉

    El insa vrea sa-l declanseze in functie de ce fac aia !!!! 🙄
    E complicatel !
    Dupa regulile Go, USL e in „sente” si Base in „gote”

  15. filadel,

    e simplu. s-a stabilit ca e corecta constitutional modificarea pragului.

    data de la care devine operabila modificarea este peste … 1 an (fiindca este o restrictie in acest sens – aceeasi care a impiedicat USL sa modifice pragul cu mai putin de 1 an inainte de suspendarea lui Băse).

    atunci i-a picat bine marinelului, acu’ … ma-ndoiesc. c’est la vie 😉

  16. Sa vedem un pic de ce MN vede pe Elena U. femeia malefica, la care trebuie sa iti scuipi in san cand o vezi, sa fie lapidata, huluita etc…
    http://www.nouarepublica.ro/forta-si-declinul-familiei-ieri-astazi-maine/

    iata pasajul , teoretic, revelator :), Practic Freud ar putea sa ne explice adevaratele motive
    „În decursul a trei generaţii, bunica de la ţară cu zece nepoţi (femeia care se trezea dimineaţa la cinci, îşi rostea cu evlavie rugăciunile şi muncea pentru toată gospodăria) a fost rapid înlocuită de femeia stearpă, interesată de ultima oferta pentru o vacanţă în Caraibe sau Hawaii”

    „Cât despre polul masculin, există astăzi „bunici” care, spre 75 de ani, contabilizează deja trei-patru divorţuri şi prelungesc „economia libidinală” a adolescenţei”
    O descriere, avant la lettre, a senectutii domnului MN?

  17. Impactul principal va fi asupra referendumului constitutiei. Usl nu va reusi sa adune 50% +1 sa faca cuorumul.

  18. Bun. Mulțam pentru răspunsuri. N-am pus bine întrebarea.

    Care credeți că este argumentul rațional pentru care CCR a luat această decizie privind procentul de validare a unui referendum?

  19. Blaga: „La prag de 30% singura varianta era boicotul. Acum [n.n. cu 50%] cred ca vom mobiliza lumea sa vina sa voteze contra” (Digi 24)

  20. Nu au nici un rational. Hai sa impacam USL-ul ca altfel ne taie Ponta curentul, deci e constitutionala. Dar hai sa nu ne dea astia afara din UE cu asa Constitutie (cineva pe hotnews a botezat revizuirea foarte potrivit: Prostitutie) asa ca ii dam din pix, peste un an. Poate pina atunci se intimpla ceva (Al de Sus, americanii, Merkel) si uita politicienii de prostia asta. Ce temei legal este pentru termenul de un an? Chiar asa, de ce nu 4 luni sau un an si 3 luni? Acelasi temei pentru care un prag arbitrar stabilit de parlamentul de astazi este bun.

  21. buna seara,
    multam pentru postare!
    🙂

    Sa nu uitam ca Blaga a fugit repede cu urnele… si zvonurile spuneau atunci ca s-au bagat in urne citeva zeci de voturi artificiale in favoarea lui Blaga…

    Mihail Neamtu – absolut de acord cu tot ce ati scris mai sus….parerea mea este ca MN este un tip interesant, stie sa vorbeasca, nu chiar fara continut, pacat ca nu are caracter……

    si mai cred ca se aliaza cu Blaga pentru a cistiga un locsor cald si bine platit (cca 7000-8000 euro/luna) la bruxelles la europarlamentarele din 2014.. un loc de frunte l-ar arunca la belgieni
    🙂

  22. fragment din Kamikaze din 3 aprilie 2013;

    Noua Republică, revelația venită sub duș

    „La 27 de ani am revenit în țară, am abandonat orice gînd al recluziunii, am reînceput o viață trepidantă în București și am organizat cu niște prieteni un Congres Internațional al Istoriei Religiilor la București. Cea mai tare experiență a vieții mele rămîne înființarea Partidului Noua Republică. Tot ce am făcut practic mă pregătea pentru un tip de carieră previzibilă, cuminte, academică, cu încă o carte și încă o carte, ceea ce mi se pare foarte nobil și remarcabil pentru cei care au această vocație. Eu știam că vreau să fac politică, dar nu știam cum. Așteptam Albă-ca-Zăpada, întrebam oameni din zona Cotrocenilor ce se pregătește, cine va face mișcarea, care sînt oamenii și nimeni nu știa ce să-mi spună. Îl întrebam pe Lăzăroiu și îmi zicea că nu el se ocupă de treaba asta. Am rezistat tentației de a intra în PDL cîteva luni, priveam atent la ce se întîmplă acolo, unde am prieteni, și voiam un partid ridicat de la zero, decizie pe care am luat-o cînd Lăzăroiu a fost dat afară din Guvern. Pe 17 septembrie 2011, la ora 10, eram la părinți acasă și făceam un duș și mă gîndeam: «Mă, ce naiba se întîmplă în țara asta? Toți miniștrii reformiști și-o iau peste bot». Atunci, indignat-supărat, am scris un text numit Crez politic pentru Noua Republică, pe care l-am rostogolit în blogosferă. Am făcut un http://www.nouarepublică, Turcescu m-a sunat în secunda următoare să vin la emisiune și după aia am primit 3.000 de mail-uri de sprijin. Asta a fost.“

    Mihai Neamtu

  23. Mark

    Spoileeer!!! Mă omule, încă n-am ajuns cu cititu pînă acolo.

  24. Până una-alta, Noua Republică are meritul că nu se bagă în ciorba PPEisto-băsistă, ci caută să adere la grupul ECR (coonservatorii europeni). PPE este tovarăşul de drum al eurosocialiştilor (S&D), cu ei şi cu liberalii de stânga (ALDE) asigură majoritatea la parlamentul european.

    Dar Noua Republică trebuie să scape de eurobăsiştii gen Vlaston dacă vrea să fie un partid credibil. Şi conservator.

  25. Fil,
    Mi s-a parut interesant
    Ca un fel de drept la replica..
    O fi bine,o fi rau habar nu am
    eu procedez dupa maica intuitie care nu mi-a dat frisoane niciodata..

  26. Prioritate de dreapta
    Alocarile tale scapa de sub prezent.
    Incerc sa inteleg.Noua republica nu vrea laPPE,dar vrea pe dreapta??
    Deci Mihai Neamtu si partidul sau vor aliante anti PPE?

    Pai sa isi spuna poezia raspicat,cu rima si ritm sa intelegem si noi cei dusi cu pluta..
    Sa vedem ce mama naibii cauta linga DREAPTA??

  27. Buna seara!
    Acum am citit o postare care m-a uns la inima.Trebuie sa vedem pana la urma -unde e dreapta dreapta-si unde e aceea stangace.Ne mai lamurim si noi:evitam capcanele intinse de farsorii din politica.

    Bravo night&Mark! 😆

  28. buna seara !!!

    dreapta adevarata acum se naste ..ceilalati sunt dreptacii stangii,multi fosti fesenisti

  29. PPE e complicele eurosocialiştilor (cu ei şi cu liberalii de stânga – ALDE – asigură majoritatea la nivelul UE). Nici măcar nu e de dreapta, predică „economia socială de piaţă”.

  30. le multumesc tuturor ,care ne-au felicitat si in special radacinilor Copacului, care ne-a oferit aceasta oportunitate .

  31. Night&Mark, good job si keep walking 🙂
    La mai mare …. ca Ilf&Petrov
    (n-am zis Miaunel si Balanel cuplul care imi place cel mai mult dupa Ilf si Petrov)

  32. Last

    e bine …sunt fericit ca nu suntem Stan siBran sau ,fratii Petreus ,cum ne numea cineva de pe siteul lui Moraru

    😆 😆 😆 😆

  33. Last
    in fond suntem doar 2 basisti ,care nu mai avem loc pe nicaieri ,decat pe la Copac si la gradina Norei

  34. am o propunere …..nu vrei sa schimbam subiectele de pe blog ???

    risti sa nu mai comenteze nimeni ….nu prea intereseaza pe nimeni Forumul Dreptei ….se mai mira RM ca presa n-a fost prezenta … 😀 😀

  35. Mark

    😆 desigur că e interesant dar eu am luat revista de dimineață de la chioșc și nu apucasem să citesc pînă la interviul cu MN. De-aia am zis spoiler.

  36. ppd
    Spui:
    NR trebuie sa scape de Vlaston daca vrei sa devina credibil pentru tine. Inteleg, aprob pozitiv, dar nu ma intereseaza. NR nu poate deveni credibil cu MN la carma, din punctul meu de vedere.

    All
    Situatia devine neclara, confuza pentru cei neobisnuiti cu sahul. (Si sunt multi, dispersati multiplu). O groaza de : gambit-uri, en-pasant-uri si repozitionari pe tabla.
    Sper ca „albul muta si castiga” 🙂

  37. 🙂 Nici Vlaston nu-i de pus la icoana, vad ca lately a devenit foarte discret ,politic vorbind, dar marea nenorocire a NR este MN insusi. Toti sefii partidelor nou-infiintate de dreapta ar trebui sa raspunda la aceeasi intrebare: de ce nu da lumea navala la ei?

  38. Dora,multumesc pentru aprecieri.Ma bucur cind te vad.Pentru mine este semnalul ca esti bine.Si poti sa ne citesti!Sanatate multa!

  39. Last,
    Thx.Sunt incintat de comparatie.Confirma o prietenie cu aceeasi valoare.

  40. Eugeni
    Iti multumesc ca ne citesti …
    Toti suntem buni ,sub acest copac generos din a carui seva ne hranim..

  41. undeva in partea stanga vad un banner al neorepublicanilor si ma mir ca-l vad. sau a uitat cineva sa-l dea jos de acolo ? 🙂

  42. gheorghe care_ti_o_trage

    cine este mihai neamtu ? este un cacat cu oki, ala este

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s