Cei ce AU sunt urâţi de cei ce NU AU.
Cei ce NU AU, urăsc.
Ce să facă şi ei ?
Cum poţi transforma o ură plenară într-un capital de energie constructivă ?
Greu de spus.
Poate teoretic e simplu.
Cei ce NU AU urăsc mai mult sau mai puţin pentru simplul motiv că VOR să aibă.
Odată deschisă calea spre a putea obţine ceea ce doresc, prin folosirea energiilor proprii (care, în treacăt fie spus nu sunt DELOC puţine) tabloul de ansamblu se poate schimba radical.
Dar practic, cum să realizezi minunea asta, e .
Însă dacă am putea găsi o cale, metodă, schemă, idee ….. CEVA … a cărei aplicare în practică să permită trecerea celor de pe malul urii pe țărmul celor care au, vă dați seama ce societate am putea înfăptui ????
Vorbim de fapt de un proces de transformare a individului ce formează societatea, dintr-o celulă ce consumă într-una care produce. Iar aici nu e deloc nevoie de un standard atât de înalt cât pare la prima vedere.
Practic pentru ca tot organismul social, ca întreg, să-şi schimbe radical starea de sănătate, nu e nevoie ca fiecare celulă să fie un mare om de afaceri, un Gates, Trump sau Soros, ci e suficient ca el doar să producă mai mult decât consumă.
O afacere minusculă, oricât de mică, dar care să-l facă independent de pomana de la stat, care să-l consolideze financiar prin propriile forţe, mijloace şi inteligenţă. Omul care să depindă de el însuși, nu de altcineva.
Un om realmente LIBER, nesilit să „bată din călcâie” ca să nu-și piardă sursa de existență. Să-ți fii propriul tău șef !!!
Hmmm! 🙄
Nimic nu e mai frumos în teorie și nimic nu e mai greu în practică. Pentru că asta înseamnă asumarea unei responsabilități poate fără precedent: propria viață. Care pentru majoritatea covârșitoare este încă ceva prea înfricoșător pentru a fi luat în serios.
Interesant cum pentru o infinitate de lucruri minore, zilnice, avem curajul să luăm decizii, și le luăm foarte bine. Dar când vine momentul unor decizii majore, care au repercusiuni de mare amploare asupra vieții noastre …. delegăm această responsablitate altora. De regulă statului, guvernului, politicienilor ….
Entități în care, culmea, avem cea mai scăzută încredere 🙄
Cum e posibil să facem o așa prostie ?
De ce ?
De frică !
Ne e frică să ne luăm viața în propriile mâini. Nu am făcut asta niciodată ! Ne e o frică de necunoscut mai rău ca de întuneric. Ne este frică de eșec. Ne este frică de lipsa calităților noastre, printre care lipsa curajului e la loc de cinste.
Dacă am găsi o rețetă pentru a anula frica asta, „pastila albastră” care să ne permită să luăm viața reală în piept, aproape cu certitudine lucrurile s-ar schimba. În bine.
Poate dacă ne-am putea imagina beneficiile oferite de asumarea riscului, am declanșa pachetul de emoții necesare declanșării procesului. Ar putea fi asta „pastila” ?
De ce nu ?
Să încercăm să ne imaginăm, dară !
he, he , nu-i ușor.
Să încercăm mai intens, atunci.
O asemenea schimbare ar putea transforma societatea radical, cu efecte aproape greu de crezut.
Dintr-o turmă de asini fără personalitate proprie, fără perspectivă şi realizări personale, în mustangi în stare să-şi găsească singuri păşunea dorită şi râul preferat, fie că au de parcurs Dumenzeu ştie câţi kilometri.
Încerc să-mi imaginez o societate românească vindecată de frică.
… he, he … Nu-i ușor.
Cred că trebuie să încerc mai intens 🙄
Viq
–-
Și un complement la vorbele lui Viq:
O poveste despre frică
Fil
