Daily Archives: august 16, 2013

Cine ridică steagul dreptei ?

„… miza sistemică e: cum naiba să atragi electorat care nu e neapărat “băsist”, care nu e neapărat votant al lui MRU, care nu e “țărănist”, care nu e “liberal” ??!!”

După părerea mea toți cetățenii cu cap în dotare și altceva-ntr-ânsul decât rumeguș, ar înțelege truismu’ dureros : de unde NU e, nici Dumnezeu nu cere !
Că cere degeaba.
Ca să ai de unde da/lua trebuie mai întâi să produci.
Nu ai economie cu piață liberă, ești cadavru viu.
Cine nu pricepe (sau nu acceptă) asta, adio mamă.
E votantul PSD pe viață.
Orice ar face oricine.
E omul kilului de zahăr, al litrului de ulei și cozonacului de Paști, vai de cozonacul lui !

Dincolo de segmentul ăsta sunt oamenii care probabil înțeleg acest lucru simplu.
Dintre ei însă majoritatea covârșitoare nu se prezintă la vot.
Adevărat e, sunt și care vin, așa zișii votanți tradiționali ai dreptei. Puțini.
Dintre ei se pare că unii întorc armele ca-n august ’44 și își reorientează opțiunea de la USL către actuala opoziție.
O spune sondajul despre care vorbeam ieri, care constată că pierderea procentelor de la USL nu se repartizează pe ambii parteneri ai coaliției, ci se regăsește doar la secțiunea „ciumați” : PNL și PC.
În timp ce PSD este relativ constant în opțiunile electoratului, aripa frântă a USL ce se declară liberală, cam pierde din pene.
Dar aceștia sunt (încă) în număr nesemnificativ, total insuficient pentru ca actuala opoziție să aibă vreo șansă reală în confruntarea electorală.

Grosul electoratului ce poate răsturna situația politică, este o masă tăcută.
Există o importantă masă electorală care refuză să se implice în rezolvarea propriilor probleme.
După părerea mea mai puțin pentru că nu le-ar înțelege și mai mult pentru că nu are încredere în politicienii/formațiunile ce le solicită votul.

Formațiunea/liderul care va reuși să transmită sentimentul de încredere va atrage voturile acestora.
Pentru asta este nevoie de pași în față.
Este nevoie de mesaj simplu, clar, răspicat, logic și de bun simț.
De obiective concrete comunicate în propoziții scurte, observabile și măsurabile, cu termene ferme de finalizare în cazul în care ar atrage suficiente voturi ca să obțină puterea.

Îndrăznesc să-mi permit a crede că „tortul dreptei” poate fi mai mare decât e acum.

În Brăila s-a început cu ceva timp în urmă reabilitarea unei artere importante, Calea Dorobanților. Traseul tramvaielor avea acolo a doua buclă vitală pentru respirația circulației orașului.
Totul din fonduri europene, nu pe cheltuiala cetățenilor urbei.
S-a primit o tranșă de finanțare, lucrările au început în forță, s-a săpat în draci și s-a făcut licitația de acceptare a furnizorilor. Pentru ciment a fost acceptat un singur ofertant care a corespuns unei condiții incluse suplimentar în caietul de sarcini, respectiv care să aibă fabrica la o distanță mai mică de 10 km. Omul lui Bunea Stancu, boierul urbei, unul din indivizii ce țin în spate dpdv financiar PSD-ul.
Până aici lucrurile păreau să meargă.
Dar dat fiind că proiectul este finanțat din fonduri europene, caietul de sarcini nu putea fi modificat pe plan local.
Drept consecință, finanțarea a fost anulată, banii primiți deja trebuiesc rambursați.
Calea Dorobanților a rămas o groapă ca o rană postbelică.

Majoritatea brăilenilor știu povestea asta. Se lovesc de ea zilnic de luni de zile.
Nu ar fi deloc greu de inițiat o ofensivă politică în care politicienii să se angajeze să respecte regulile, să susțină organele de justiție în acțiunea lor de asanare a societății de jigodiile de genul individului de mai sus, să preia nemulțumirile micilor întreprinzători și să le transforme în obiective de rezolvat.

Poate ar cam fi timpul ca și politicienii de dreapta să se facă auziți.
Ponta și Antonescu și-au început campania.
Cu tradiționalul îndemn patriotic „Jos Băsescu”.
De dincoace nu prea se aude mare lucru.
Doar același veșnic Băsescu zăngănește niște oale-n bucătăria națională.
Cine ridică steagul ?

Viq

De cealalta parte