Atitudini

O mare ofensivă media s-a dus o bună bucată de vreme pe tema comportamentului actualului președinte al României, Traian Băsescu. A fost înfățișat ca un individ necizelat, lipsit de bune maniere, aproape primitiv.

Trusturile media au reușit să convingă mulțimea că trebuie să aleagă persoane de calitate mai bună. Astfel că la conducerea țării au ajuns reprezentanți care au alt comportament.
Pasă-mi-te mai bun !

Pe actualul premier l-am văzut ieri.
Nu e lipsit de bune maniere. E plin de elevată fățărnicie.
Nu e necizelat. Zâmbește elegant și minte fără să clipească.
Nu e primitiv. E găunos și arogant ca un stâlp de telegraf fără telegraf.

În fruntea Senatului României a fost aleasă altă pațachină, ce reprezintă un grad și mai ridicat de civilizație în raport cu marinarul butucănos la vorbă și aspru la faptă.
Crin Antonescu pare a se fi născut cu unica dar dificila misiune de a purta o freză de colo-colo. Ceea ce e cu totul altceva, nu-i așa ?

În raport cu cei doi marinarul are o abordare de-a dreptul … omenească.

Cât de ușor de păcălit poate fi mulțimea încât să se lase dusă de nas în așa hal ???

Aici nu mai e vorba de fitilele lingăilor lui Voiculescu, nu se mai poate acuza strâmba interpetare a lui Nistorescu, CTPescu, Badea sau … Mucea.
Se poate vedea cu ochii proprii, auzi cu propriile urechi, gândi cu propriul cap.

Viq

Anunțuri

125 responses to “Atitudini

  1. buna dimineata,

    Daca nu-ti place Basescu pentru ca:
    – nu-ti place si punct;
    – nu-ti place, desi ti-a placut cindva;
    – nu-ti place pentru ca esti victima (fara sa-ti dai seama) a manipularilor care au inceput cam prin anul 2003 ale unor televiziuni
    – nu-ti place pentru ca ti-a taiat din pensie sau salariu
    – nu-ti place pentru ca este chior, urit, chel, micut….
    – nu-ti place pentru ca ti se pare incredibil de normal

    n-o sa-ti placa in vecii vecilor, chiar daca printr-o minune iti va dubla pensia sau salariul…..
    este ceva in creierul uman aici…
    🙂

    de aceea cred ca nu va mai depasi niciodata un anume prag in simpatia cetatenilor Ro

  2. Buna dimineata!

    Cred ca sunt destule (si prea multe, fata de o situatie de normalitate, fie ea personala, sau generala) cazurile in care evidentele nu conteaza si discernamantul propriu nu functioneaza, „bruiate” fiind de ura si resentimente. Cultivate cu zel si devotament de politicieni si mass media, semintele astea au gasit teren prielnic, spre „parlogirea” gandirii multor romani…

  3. A gindi cu propriul cap este o aventura in care putini din cei 70 % (?!?) sunt dispusi sa se lanseze, cred ca de aici e si rezistenta uriasa la schimbare – indiferent de scoli si alte dibacii. Nu era mai bine inainte, cind gindeau altii in locul tau si nu-ti raminea decit sa te conformezi ? Si iarasi imi amintesc bancul cu rama-fiica si rama-mama, care isi scoate odrasla la lumina, banc a carui concluzie era ca „pute, pute, da’i caldut”. Context in care nu ramine decit sa asteptam iarna, ca, mai usor cu gindirea (pe scari), ca cauzeaza si descoperiri neplacute despre sine (si cine – „normal la cap” isi poate dori asa ceva ?)

  4. Disperarea condamnatilor USL!

    Blestemul Fenechiu „Daca ma duc la parnaie, va trag dupa mine !”

    http://www.pesurse.ro/2013/08/28/disperarea-condamnatilor-usl-blestemul-fenechiu-da.html

  5. adevarat…dar…nu te pune cu presa

  6. Skorpy (08:58)

    Fara ura si fara resentimente, zic ca n-ar fi rau ca „blestemul” sa se implineasca: Fenechiu sa ajunga acolo unde merita si sa-l urmeze si aia pe care-i poate „trage” dupa el :mrgreen:

  7. Scorpy

    „E ceva in creierul uman..”
    O gaura !

    Cum zice Mih mai jos, e o problema de innecare a creierasilor in betia emotiilor.
    Adica, dupa interpetarea Plesu-Liiceanu, e prostie pura.

  8. Arletty

    Da.
    Si asta.
    Comoditate.
    Adica dupa ce ca suntem prosti mai suntem si lenesi.

    „…Sarman popor cu sufletul de paie,
    Care pe sine se refuza repetat,
    Care se-jura fiindca sta ca prostu-n ploaie,
    Si-njura doct si ploaia care l-a udat !”

  9. Dacă ţin eu bine minte, Antonescu avea ca deviză, în perioada campaniei, „România bunului simţ”… O ironie lipsită de orice scurpule! Ce mă uimeşte, mă îngrijorează şi, în acelaşi timp, mă amuză (într-un fel ciudat) e că, deşi se spune că dragostea e oarbă, ura e de fapt cea care, evident, orbeşte…

  10. :mrgreen: Lenesi? Nici vorba, ba dimpotriva:
    „În România se muncește prea mult”
    (Alex. Ştefănescu)
    http://www.academiacatavencu.info/opinii/in-romania-se-munceste-prea-mult.html

  11. GoutTDRV

    Good point ! 🙂
    Dragostea e oarba dar ura e cea ce te orbeste.
    „Romania bunului simt” are drept scop promovarea nesimtirii.
    Decizia de reducere a Parlamentului a dus la dublarea lui… 🙄
    Traim intr-o lume pe dos ???

    Purly
    Da.
    De acord.
    Nu ramane decat sa speram ca vom putea candva sa folosim nisa asta a internetului.
    Inca e nesemnificativa.
    Baza discutiilor este de fapt bazata tot pe sursele lor, capacitatea noastra de relationare e la cucurigu’… samd.
    Dar cred ca lucrurile se vor schimba.
    Trebuie rabdare si perseverenta.

  12. Mih

    pai vezi ?
    Decat mult si fara rost, mai bine putin si prost !

  13. Adrian Paunescu:

    „… Concurs de minciuni la echipe şi solo
    Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
    Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
    În campionate de ce nu apari?”

    A

  14. Bine v-am regasit,dragii mei copaceni!
    Viq,
    Putin,dar bun!
    Prostia nu se vindeca!Stadiul Romaniei este unul al dezautentificarii ca natie si valori!

    Clasa politica este de cea mai joasa factura,aleasa de cei mai josnici alegatori,condusi si fidelizati ca pe o turma de oi catre urne.
    Nu ii condamn …ce sa ceri unui prostit ,unuia care nu are neuroni si nu are discernamint si ratiune?Unuia care nu judeca decit cu burta sau cu firimiturile primite de la jefuitorii legalizati ai tarii nu ai cum sa il lamuresti ca este un perdant sortit sa ramana in mocirla in care a fost asezat.. ca niste viermi sau moluste..

    De situatia creata ii acuz pe toti cei care nu au VOTAT.Majoritatea populatiei cu drept de vot.De la an la an,dezgustati,scirbiti,pur si simplu,FARA REVOLTA(cind esti revoltat IESI IN STRADA) au renuntat la singul drept prin care puteau spune NU mizeriei politice asezata ,cocotata in fruntea tarii.

    Cum ar fi fost daca cca 10.000.000 de romani ar fi anulat buletinele de vot??
    Presedintele Traian Basescu a fost singurul MOTIV supus atentiei publice ca fiind VINOVAT ,UNIC,UNILATERAL ,de soarta romanilor…
    Prin MINCIUNA,CALOMNIE,DENIGRARE,DEPERSONALIZARE,in fiecare secunda de afisaj a unot televiziuni private ,anume pentru a servi interese oculte si mafiote sa ramana la Putere..
    Si asta a fost posibil incepind cu decembrie 1989 si pina azi.

    CANCERUL mediatic apartinind unor escroci de mare anvergura a produs linsajul unui popor si al unei tari…

    PS.Nu exista un protest,o adunare,un miting,indiferent despre ce vorbim sa nu fie prezent ca si VINOVAT Presedintele Romaniei!

    Mi se pare odios sa participi in apararea Rosiei Montana,cind pe bannere apare ca si VINOVAT Traian Basescu!
    Iar cei care au facut multa galagie a fi sustinatori ai presedintelui si se afla acolo,entuziasti si bineintentionati sa se reintoarca la GRIVCO,unde le sta mai bine si sunt acasa!
    Spun asta pentru ca am vizionat un videoclip al celui care conduce organizarea protestelor ,care a incheiat exact cu acest lucru:Am reusit anul trecut sa invingem guvernul Boc si pe Traian Basescu,iesind in strada!

  15. Iar gunoi = propaganda antenista la CDP? 👿
    Dragi Admini., astia ar trebui obligati sa aiba la ei, in permanenta, o lopatica si o punga, sa-si adune singuri „cacarezele” propagandistice…Si daca nu vor, amenda: zbang un spam dupa ceafa…

  16. Mark,

    Bine ai revenit! 🙂

  17. @Mih…
    Sunt doar secvente cu presedintele iubit…nu e propaganda

  18. Nu raspund la provocari! :mrgreen:

  19. Thx.Mih…
    Mi-a fost dor de FRUNZE VERZI si de un COPAC racoritor….

  20. Metroul Drumul Taberei abandonat. O nouă minciună marca „Victor Ponta”
    (cu poze)
    http://www.miscareapopulara.eu/2013/08/29/comunicat-de-presa-69/

  21. Pacala…

    Ai adus exemplificarea canibalizarii umane..practicata- eu nu am vrut sa definesc – de Antena 3.

    Asa se fac practicile de spalare pe creier..acestea sunt procedeele ..mistificatoare si josnice,fara suport ,cu mare tinta catre un auditor captiv..format in cca 15 ani.. sa inverseze realitatea…

    Sporiti averea mogului,achiesati la asemenea facaturi,rideti din toata inima voastra lipsita de spirit,cultivati URA si omoriti MORALA unuyi popor!

    Aruncind pe piata publica asemenea mostre de dezinformare grosolana,cu abtibilduri calomnioase sau derizorii ,va imbaiati din belsug cu rahatul emanat de aceste produse si va imbatati din inhalarea mirosului pestilential!
    Aceasta este MARCA GRIVCO,produse si servicii pentru GLOATA hamesita ,ametita de dezinformarea practicata!

    „Slavit fie MOGULUL si televizorul prin care minte poporul”!

  22. Un comentariu

    „30.08.2013 | Scifi a scris:
    OK, dna Macovei spune niste lucruri perfect logice, reale si grave. Intrebarea e: o aude cineva? Inafara de cateva sute de mii de romani responsabili, in mare majoritate cu educatie mult peste medie si cu joburi in economia reala, ia cineva in seama aceste afirmatii? Realizeaza milioanele de romani la care li se scurg ochii si urechile dupa Mihai Gadea ca de aceste realitati semnalate de dna Macovei depind viata, viitorul si bunastarea lor? Nu prea! Asa ca …e nasoala treaba. Am mai spus-o: in lupta dintre Mafie si Justitie, poporul roman, format in majoritate din lichele, milogi si idioti este de partea Mafiei.”

    …la acest articol
    http://www.revista22.ro/monica-macovei-manescu-sta-in-vitrina-iar-fenechiu-conduce-transporturile-30479.html

    …cu care cam sunt fff de acord!

  23. Poate nu s-a inteles

    Ma refer la fabricarea acestor videoclipuri,cu fraze interpretabile sau scoase din context ,cu tinta bine definita…

    Cum se compara toate aceste declaratii cu MODUL IN CARE A DOBINDIT DAN VOICULESCU CRESCENT???

    Cu intocmirea unui testament prefabricat si fara de suport legal??

    Dar cu santajul ce face obiectul unei cercetari penale?
    Pacala,chiar iti meriti numele…

  24. Mih,

    Foarte buna afisarea comunicatului de presa a PMP.
    Sugerez lui Viq sa il ridice la rang de articol,in a doua parte a zilei ..pentru ca avem de discutat pe problema zilei…

  25. E trist…elitismul nejustificat este trist…
    „e nasoala treaba. Am mai spus-o: in lupta dintre Mafie si Justitie, poporul roman, format in majoritate din lichele, milogi si idioti este de partea Mafiei.”
    Iti dai seama ca se poate reformula…
    „e nasoala treaba. Am mai spus-o: in lupta dintre Securitate si Justitie, poporul roman, format in majoritate din lichele, milogi si idioti este de partea securitatii, sustinand un fost procuror comunist.”

    Toate au doua fete…adevar insa nu exista… decat ca macovei a fost procuror comunist si ca basescu minte…astea sunt axiome 🙂

  26. Salut dragilor! 🙂

    @mark, bine ai revenit! Spor la treabă! 😀

    @purly, tu ai revenit în nota personală de „nu știu pe ce lume trăiesc”!
    Ai rămas de serviciu în locul amuzatului?! 🙂
    Cum reușești tu să dai cu mucii în fasole tocmai când bietu’ Viq îți dă un pic de credit…

    @Mih, nu e cazul să te consumi, cazul este incurabil. Stai că intră acu, acu dna Theo și i-o zice p’a dreaptă! 😀

  27. @(12:18)
    Zi-i baiete, zi-i inainte, nu te lasa, poate a mai ramas cineva pe care inca nu ai reusit sa-l convingi! Cred ca pana la urma va intelege si cel mai cumsecade si rabdator om (fie el chiar si ateu – dar nu si ateist 😈 ) ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

    Old,
    Nu ma consum, doar ma tin de nas, din cand in cand si incerc sa sugerez „solutii” 😛
    Cat despre pasionatul de „dat cu mucii in fasole”…in blidul lui deja nu se mai prea zareste fasolea, de „productiv” ce este… :mrgreen:

  28. marxwilliams,

    „santajul ce face obiectul unei cercetari penale?” Va referiti la cel de mai jos?

    Va recomand sa urmati indemnul domnului Civiq:

    „Aici nu mai e vorba de fitilele lingăilor … Se poate vedea cu ochii proprii, auzi cu propriile urechi, gândi cu propriul cap.”

  29. da ma mih…asta e…e greu cu evidentele

    e o lume ciudata aia in care idolul justitiei a lucrar pentru justitia veche…dar am mai spus si repet si dovezi primescu cu caru’…40+

    in joc ca procurorii comunisti sa fie la bulau, sau eventual, ca sa nu sar calu’, sa fie blamati moralmente…ei sunt etalon…pentru anti-comunisti…
    Acum na, oi fi io manipulat, nu am ce sa zic…oi fi…
    Da poate ca PR-ul basist lucreaza la minti ce au fost pregatite pentru un asemena PR…a mea nu…e un defect…sunt neinfectat…

  30. Pacala

    Nu te supara pe mine daca-ti spun fara perdea.
    Daca cineva spune „eu cred ca…” si urmeaza ceva, nu importa ce, trebuie sa fii tare subtire la intelect sa apreciezi asta drept minciuna. Este singurul ce poate afirma respectiva chestie despre sine si in plus isi poate schimba opinia in functie de o infinitate de factori, astfel incat peste 5 minute sa aiba o alta parere. E parerea lui, face ce vrea cu ea.

    Sa o faci totusi in urma stampilei cu „Sinistra” nu arata alt decat ca propaganda bolsevica primitiva isi are fraierii sai.

    S-a „razgandit” ?

    Pacala e condamnat la jupuire pe scaunu’ electric.
    Diatamai Cineva-Important anunta public la teveu cum va face el fum fara tutun.
    Se descopera eroare la judecata, se obtine gratiere ca-n filmele de susbans.
    Pacala scapa.
    A mintit Cineva Important ?

    …samd.

    Clipul ala si existenta ta argumenteaza adevarul spus mai sus de Purly : Cata vreme media e in mana jigodiilor penale, multa prostime va merge la taiat ca turma behahaind incantatiile propovaduite de mogul.

  31. Buna ziua, tuturor!

    Nu am pus sonor cand am vizionat clipurile puse de Viq. Asta pentru ca in primul clip se vede un clovn plin de emfaza si gol pe dinauntru. Daca n-ar fi avut foaia, nu s-ar fi oprit o zi intreaga, probabil vorbind intr-o singura fraza. (@Scorpy 8:22, e valabil si invers 😀 , ca eu pe Adormescu nu-l pot suferi si punct). Pe Tiran nici nu trebuie sa-l ascut de doua ori (am vazut declaratia de presa atunci cand a fost ea facuta) ca sa vad cat de normal se comporta.

    Rau am ajuns, ca personi zic (si aici ma refer, probabil, doar la mine 🙂 ), sa pierdem vremea citind niste elucubratii despre paralele intre mafie si securitate si privind clipuri cu vorbe scoase din context. Da, @Pacala si @Purly, Basescu e vinovat pentru toate relele din lume! Acceptati si mergeti mai departe! Dar cat mai departe 🙄

  32. Purly

    Verifica.
    Vezi clipul in care vorbeste Basescu, „prelucrat” de mine si fa o comparatie cu cel in care vorbeste Basescu pe care l-a „tras dupa el” Pacaliciu’.
    Foloseste-ti capul.

    SI apoi mai foloseste-l odata cand o opui pe Macovei lui Felix.
    Informea-za-te ce este acela un procuror si ce este un ofiter superior de securitate.
    Cu ce se ocupa atunci fiecare dintre cei doi.

  33. io nu vorbeam de comparatie cu antonescu…dar daca se poate mai rau nu inseamna ca nu e rau 🙂

  34. viq…si voiculescu si macovei si toata tara care nu era in arest LUCRA PENTRU SISTEM

  35. Na, iar ajungem la tema „preferata”! Deja constat ca a crescut frecventa cu care revine – „n-ai fost in puscarie, ai servit regimul!”
    Doamne fereste sa vorbesti cu dovezi despre manipularea si minciuna USL! Mintean apar trolii si postacii cu bruiajul in cor, in canon si solo grupat

    Nu, Viq, nu-i din „culpa”, e cu „premeditare”! Si in forma „continuata”…

  36. @Laura, saru` mana… 😀 ,poate „p`asta ” suporti sa o si asculti ! http://www.youtube.com/watch?v=EZFpkI7m0vs

  37. Draga Depemures,

    Am ascultat-o o data. Mi-a fost prea de-ajuns 🙂

  38. ” lucrau pt. sistemul creeat de KGB,”
    dar totzi, hotzii si escrocii securisti ca Voiculescu;Patriciu,Nästase
    NU POTZI COMPARA PE dna MACOVEI cu turnätorul.
    purli-PARLITUL , TOT PARLIT MOARE:

  39. copaceni salut. Dupa unele sondaje [pe care evident unii nu le vor publice] cam 25% din populatie il regreta pe Ceasca:
    . pensionarii lui Dogaru
    . activisti & simili
    .spagari & simili (din pacate destui profi de liceu au aderat la asta)
    . destui „someri”care nu au inteles vreodata ca erau joburi multe si salarii mici si costuri de productie uriase -ca si consecinta a sarmei ghimpate de la granita.
    Acestia pusi fata-n fata cu realitatea concurentiala au clacat. Ei sunt exact cei care pun botul la promisiunile A3, PSD etc. Iar A3 si PSD neputand livra lapte si miere la concret au gasit cauza: Basescu.
    Cand dupa plecarea lui TB va lipsi in continuare laptele si mierea, pentru inca un an-doi va fi „greaua mostenire” si apoi -la noile alegeri- ceva orez, zahar si alte promisiuni (reteta verificata).
    Ce zici Purly, Chinezule te recunosti printre ei? Pe Loda nici n-o intreb.

  40. cum ei atunci , cand aproape zilnic Ponta plagiatorul mitocan,
    intreabä zilnic procuratura, de dosarele celor de dreapta ?????
    este numai o glum?, un abuz; O MITOCÄNIE A VAGABONDULUI.
    si sunt zilnic exemple ale mägarilor uslinosi.

  41. cinic,
    sunt niste paragladine uslinoase, oportuniste, niste lingäi mercenari.
    ce s-a intamplat intr-un an jumate???? nimic, chiar mai räu.
    cine este la guvernare??? ce tot o tzin cu Bäsescu,? le place numele.

  42. Purly
    CARE POPOR???
    Uite asa mistificati…Citeva milioane de romani,exact cei care isi au bucatele prin cantina sociala a subventiei ,nu REPREZINTA O MAJORITATE!

    Mereu amesteci prunele cu merele,exact cum face latrina 3.Citeva frinturi de adevar imbracate cu tone de minciuni sunt revarsate ca fiind temeinice si de mecontestat ca si adevaruri pure….

    Al naibii popor,al naibii sunt si eu..de ce puscariabilii Romaniei,de rang inalt vorbesc mereu in numele poporului??Cine oare i-a imputernicit?Cu ce prilej?Odata cu galetile electorale? Cu traseismul lui dragnea et company??

  43. ce scarbä pot sä-tzi facä, javrele PSD, plimbä pe vapor un mizerabil puscärias Nästase, ce rusine monumentalä, sä tzii in bratze
    un hotz si un santajist.sä fie sfätuitorul täu-un escroc.
    cicä nu au bani la buget pt, plimbäri, Presedintele nu a putut sä ducä la ONU, dar escrocii USL; FAC CROAZIERE PE DUNÄRE-
    IN DELTÄ. o rusine si o murdärie.

  44. nu sunt nici 4 milioane , cei ce sustzin haita rosie, restul este fals
    si escrocherie, mä mir cä nu le este rusine.

  45. La Curtea Regelui, mascariciul era nelipsit. Rolul lui era sa spuna adevaruri piscatoare, pe care corectitudinea politica le interzicea. Si regele si curtenii erau fortati sa le accepte, sub pedeapsa caderii in ridicolul de a lupta impotriva inteligentei. Ce se intampla, insa, atunci cand mascariciul este un prost patentat? Si mincinos pe deasupra? Simplu: mascariciul se transforma intr-un clasic nesimtit. Petrecerile de la Curte devin enervante si regele isi pierde prestigiul. Daca daca se taie capul nesimtitului in public se restabileste normalitatea. Cum face @theo. Pentru ca, n-o sa va vina sa credeti, dar diferenta cea mare intre prostie si inteligenta este ca doar prostia este contagioasa. Nu este asta tema zilei? Si teama…

  46. Purly

    Nu ma deranjeaza sa fii de alta parere.
    Dar de unde stii tu ca Mih „il iubeste” pe Basescu ???
    Daca te prinde domnul „Mih” si-ti rupe un picior sa te bata cu el in cap, o sa zici ca nu-i frumos.
    Daca o tii asa, atunci nu mai face pe mironosita cand iti iei castanele.

    Asta e adevarat : „..…dar daca se poate mai rau nu inseamna ca nu e rau ..”
    Dar exact aceeasi valoare de adevar are si reciproca ei : daca se poate (un pic macar) mai bine, nu inseamna ca nu e bine !!!

    Basescu e mai bun decat Antonescu si Ponta la un loc.
    Noi credem ca mult mai bun. Tu ca doar un pic mai bun.
    Dar E MAI BUN !!!
    Hai sa terminam odata cu prosteala asta.

    Iar revenirea la lait-motivul ala al „rezolvarii” prin culpabilizarea celor 3-4 generatii anterioare arata ca pierduram timpul degeaba acum cateva zile.

    Draga Purly !
    Fa macar un minim de efort.
    Nu am pretentia ca poti intelege ce a insemnat, ar fi absurd, dar ai putea macar sa banuiesti si sa-ti trasezi niste limite in directia asta.

    Acum 10 zile, pe 20 august, Kim Jong Un a dispus executia publica a unei trupe muzicale.
    Din trupa respectiva, care cantase de altfel muzica specifica unui regim totalitar, (iar mi-e greu sa-ti explic in termeni pe care sa-i poti vizualiza) facea parte si fosta lui iubita.
    Acuzele au fost cam trase de par, dar asa e legea acolo. Chestii cu inregistrarea si publicarea (in alta tara) de acte sexuale, indecente , detinere de literatura religioasa interzisa …. samd.
    Destul de dubioase.
    Cel mai probabil este ca e o manifestare de orgoliu tampit al cretinului ala de conduce acum turma de vite. Actuala sotie a facut parte din acelasi grup muzical si se pot presupune niste resentimente pe cu totul alt palier. Nici macar politic.

    Cert e insa ca nefericitii aia au fost impuscati la gramada in public, ca in evul mediu.

    Dar mai e ceva dincolo de asta care trebuie sa dea de gandit celor ce se dau atat de morali ca tine avand o idee extrem de superficiala asupra situatiei respective.

    All 12 were machine-gunned three days later, with other members of North Korea’s most famous pop groups and their immediate families forced to watch. The onlookers were then sent to prison camps, victims of the regime’s assumption of guilt by association, the reports stated.
    http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/northkorea/10272953/Kim-Jong-uns-ex-lover-executed-by-firing-squad.html

    Purly, subapreciezi teribil sistemul diabolic prin care comunismul isi realizeaza si impune sisteme totalitare.

  47. @cinic, @13.48:
    Eu ma numar printre cei care regreta ca Ceausescu a fost inlocuit de Iliescu. Gresesc ca apa din lac imi place mai mult dect aceea din put?

  48. viq, sistemul nu sta in picioare singur niciodata…
    si daca sta, totusi…cum de se poate ceva in polonia si in ro nu?
    cum de poate exista dizidenta organizata?
    la noi nu…

    repet aceasi poveste…si am tot argumentele alea…

    Sistemul nu se sustine singur…pasivitatea il justifica si in numele celor pasivi se comit crime. .(adica punct).

    Nu aveti cum intelege…pentru ca ati trai…e cam si cum l-ai intreba pe iliescu daca a gresit…normal ca nu a gresit…ca el si-a trait viata lui, fiecare si-o traieste!
    nu o mai lungesc cu asta…putem fi de acord cu foarte multe, cu asta nu vom fi niciodata…

    tu crezi ca 1000-2000 poate 100000 oameni au reprezentat sistemul. OK!
    eu spun ca o intreaga populatie a zis ca e mai bine sa fie liniste…da-o naibii de libertate, e ridicol sa murim pentru ea. Sistemul e dat de fiecare rotita…si femeia de servici tot pentru stat a muncit!

  49. *pentru ca ati trait

  50. nu poate sä-tzi placä un KGB-ist, decat dacä iesti un uslinos ,
    un rezidiu de haitä rosie, färä memorie , doar cu creerii spälatzi.
    la fel ca Ponta plagiatorul mitocan, ce se drägäleste pe dunäre cu Nästase puscäriasul, escrosul romaniei, o rusine monumentalä.

  51. 99% din nomenclatura nu au ucis pe nimeni cu mana/semnatura lor…
    si ei si-au facut doar treaba
    nici ei nu puteau pleca

    cine e de vina…

    aia 1%???
    exclusiv aia?
    restu is free
    restu sa doarma linistiti?

    ce a fost sistemul?
    unde e vina?

  52. auzi judex ca esti naspa

  53. sper cä s-a convins MRU, manechinul de paie este un mizerabil si fals om, nu este nici el loial liberalismului, cum nu a fost nici Amadeo, s-a acuns sub siglä cä suna mai bine, dar si el s-a sfätuit cu consultantul lui ILICI;iar Täri este consultantul lui Ponta, SIGUR
    de aia la tratat cu flit pe MRU, imi pare räu cä a crezut o clipä,
    in acest fätzarnic si lipsit de caracter gigolo Täri..
    OMUL ESTE UN LUP MAFIOT ;IN BLANÄ LIBERALÄ

  54. Azi unul din cardinalii catolici din Syria; a fost in direct, la unul din
    posturile noastre, a spus cä nu doresc interventzie militarä si externä. cä trebuie sä -si rezolve singuri problemele. cä treburile nu
    stau asa cum spun si relateazä „UNII ”
    acolo cineva are interes sä destabilizeze tzara, sä o distrugä, ca tunezia si egipt,nici pe musulmani nu-i cred, in numele lui alah, isi
    trimit copii si femeile in prima linie, ii cred instare de orce.

  55. si eu, si eu, nu ma indoiam

  56. Domnu Viq

    „Nu te supara pe mine daca-ti spun fara perdea”, dar ai zis-o cu asemenea .. perdea de fum incat am ramas in .. ceatza

    –„~$#%^^&()()_)____9((*^^%#@
    stampilei cu “Sinistra” nu arata alt decat ca propaganda bolsevica primitiva isi are fraierii sai.
    S-a “razgandit” ?
    Pacala e condamnat la jupuire pe scaunu’ electric.
    Diatamai Cineva-Important anunta public la teveu cum va face el fum fara tutun.
    Se descopera eroare
    filmele de susbans. !?!
    Pacala scapa.
    A mintit Cineva Important ?
    *&&^%%##@@!

    Inteleg ca am scapat de scaunu’ electric. Dar nu si de ingrijorarea care m-a cuprins. Pentru proprietarii de puburi din zona Liverpool. Unu’ nu ma mai vede pe acolo inainte de ora 19:00 😉

  57. Da, eu si @Purly suntem naspa. In plus, eu sunt si putin de stanga. N.B.Dintre doua opozitii, doar una este constructiva. On topic, din nou.

  58. Innteresant ? Nu . Ce plictisitor !

  59. iar au apärut läcustele uslinoase.

  60. bzzzzzzzzzz

  61. ” iar au apärut läcustele uslinoase.”

    … es tut mir Leid .Kenne ich dich?Ich erinnere mich nicht, dich kennengelernt zu haben.Ich bin aus Rumänien.Ich bin eine Rumänerin.Und du?
    Ich bedauere das.Ein schöner Tag!Tschüss!

  62. Nu aveti cum intelege…pentru ca ati trai… – inca un gainat scos pe gura purligeasca, hai, siktir, du-te, nene, la latrinele tv, la felix, la N0049, la viitorul V0046, du-te la cacarau. la jiji si la tot neamul rosu care ati votat USL-ul, dar lasa-ne cu nesimtirea ta nerusinata si/ sau prostia astronomica, cu insultarea in direct – cocolosita de unii din copac, cu explicatii multe dar degeaba, pentru ca individul va/ne sfideaza in fata!!!

    stiti, vorba aia, pe cine nu lasi sa moara……….

  63. Purly,
    Ia spune tu,din putul gindirii abstracte,CINE dintre cei cunoscuti noua NU a lucrat pentr Ceasca si regimul lui???
    Ia sa vad,unde iti sta Puterea si Angajamentul…zi cu nume si prenume…
    Pe cine RESPECTI? Pe cine urmezi?Unde sta definirea ta ca si afinitate politica,morala si mentori??
    Nu de alta,dar eu tot nu ma pot lamuri ce pasti tu pe aici…

  64. Purly
    14,29
    scoate-ma din ceata
    Care este cartea ta?Unde te situezi politic?Pe cine contezi?Care iti este idolul,exemplul de urmat?
    Ce visezi a ti se implini?
    Chiar vreau sa imi raspunzi PUNCTUAL…
    Altfel ..devii inexistent si invizibil pentru mine…

  65. Sa comparam colaborarea celor doua generatii de comunisti din Polonia si Ro intre 1944-1990. Nicio diferenta, practic (de fapt, e una – dar minora – daca e sa ne luam dupa opinia lui Nixon). Diferenta mare apara dupa aceea: polonezii nu au purly, ca noi. Au tras apa, adica.

  66. buna sa va fie inima , dragii mei
    eu cand sunt suparat,
    si guvernul actual imi da destule motive,
    recitesc textul asta si imi trece.

    =========TRAIAN BASESCU========
    Traian Basescu este CEL MAI BUN POLITICIAN postdecembrist, o recunosc pana si inamicii lui si CEL MAI PATRIOT dintre politicieni.
    A castigat tot ce si-a propus …2 mandate de deputat ,2 mandate de Primar General al Capitalei, 2 mandate Prezidentiale si a facut fata la 2 Suspendari .
    ESTE UNIC !!!!
    Mai stiti vre-un politician roman sau strain cu asemenea palmares????…nu cred .
    Traian Basescu are marele merit de ai fi pus pe fiecare la locul lui ,ca sa-i vedem foarte bine …A SEPARAT APELE PE SCENA POLITICA ….vedem acum bine SISTEMUL MAFIOT SECURIST , cu aripa lui politica USL si cele 2 Paiate ,CopyPaste si Càcàrel.
    Pentru Traian Basescu s-au desfacut si facut aliante contra naturii…a trebuit sa lupte ,chiar si cu propriul partid ,pe care l-a adus la guvernare ….ESTE O ADEVARATA LOCOMOTIVA .
    Traian Basescu nu si-a spus ULTIMUL CUVANT ….va mai avea multe de spus in politica romaneasca ,pentru ca este un MARE PATRIOT .
    A asigurat Romania de Bocancul Bolsevic prin tratatul cu SUA ,pe 20 de ani si a cerut garantii suplimentare Americii
    A pus, banii Romaniei la adapost ,prin tratate fiscale cu UE ,de se da acum USL de ceasul mortii ca n.au de unde fura si cad “prada ” DNA ,hotii USL….ehehehe
    A luptat si lupta in continuare cu SISTEMUL MAFIOT …..singur !!
    MULTUMESC !!!

    cu drag,
    john

  67. Skorpy

    Marea durere a individului @purly este ca am trait si n-am murit. Fara de-al de noi, ce „frumos” si „bine” si „liniste” ar fi fost in Romania lui KGB-ila Iliescu si Nastase, si Voiculescu si Ponta si Cacarau si a celor cateva milioane de purligari…Le cam stricam „fericirea”, asta-i!

  68. Dragilor, „tauri” care vă lăsați înfuriați de purly (G/M ;)) cât de greu este să-l tratați pe omulețul ăsta care se bagă în seamă pe aici așa cum merită?! De fiecare dată discuția este deviată de la temă când apare răducu cu figurile lui de băietel râzgâiat.
    Zilele trecute și-a dat adevărata măsură cu un post pe care până și amuzatu ( ❗ ) l-a categorisit ca cel mai prost apărut la Copac.
    Replica lui de mai sus, la 14:55 este definitorie!

    …apropo, @purly, «bzzzz» nu este onomatopeea lăcustei, ci a unei alte insecte care se hrănește cu alte materii, deja digerate 😆
    Ia spune, radu mamii, tu cum ai apărut pe lume – prin generatie spontanee sau născut de o femeie?
    Părinții tăi ce au făcut pe vremea lui Cească?
    I-ai judecat și i-ai pus la zid pentru că au sustinut «sistemu» și nu te-au conceput pe paie de celulă, robespierre de mucava ce incurci locu’ p’aci !!!

  69. „Omulet” si „baietel razgaiat”… Diminutive de „gradi”, sau „clasa 0″…Pai pe la 50 de ani intra la „pubertate”…Cu „adolescenta”, pe la 70, o sa fie ceva mai greu: e varsta cand poate s-o ia pe un drum gresit … 🙄

  70. Salut,Old,
    Si eu ma bucur ca te vad..ai recoltat porumbul?Sau esti prin Nord?Spor la treaba si tie..faci o treaba a naibii de curajoasa si implicata…

  71. John, 15:21

    …și nu e așa?! 😆

  72. Markwilliams, servus! 🙂

    …sunt la «fermă», mă uit pe cer după un petic de senin, porumbul așteaptă pe ogor să se mai împlinească!
    Cât despre «ieșiri» – nici o șansă, mi-a tras doamna mea o foaie de parcurs cu atâtea treburi de bărbat de rezolvat până în iarnă că mai degrab’ i-ar trebui un harem de bărbați, nu doar un biet pensionar, și ăla cam rablagit 😀

  73. Gata, pauza s-a terminat, ne vedem diseară pe la ora 9…

  74. pai
    dragul meu oldhashu
    e ce as colectiona texte care sa-mi faca rau (la suflet si simtiri)???

  75. am citit declaratziile deplasate , chiar iresponsabile a lui Ponta plagiatorul, este inadmisibil sä pronuntze inaintea sefului statului.
    Syria are politica ei, iar acest vagabond influentzat de consultantzi lui americani, ar bäga romania imediat in räzboi. nenorocitul asta
    aduce mult räu romaniei.nici in Germania ,nici in Anglia s-au Franta,
    nu-si permite nimeni sä acuze conducerea Syriei; PANÄ NU SUNT DOVEZI CONCRETE:

  76. tre sa-mi iau calculator nou.
    la jegul asta cu manivela nu mai merge nici d-ul…
    nou-nou, da n-am bani nici de un second hand mai vechi…
    o chinezarie in nici un caz, n-ati vazut ca e anti… orice?
    rusine guvernului ponta si acolitilor lui.

  77. Viq, scuze,dar chestia aia cu impuscaturile din Coreea de Nord nu pare decat o inventie a unui ziar de prin Coreea de Sud. O fi vreun Timesnewcoreean.
    Toti au pus botul la ce au debitat aia , pseudo stirea e luata de toate ziarele importante cu acceasi proba. Se pare ca au zis unii ca au auzit ca ar fi vazut niste persoane care cred ca samd.
    La cat de ciudati sunt aia din Koreea de Nord nimic nu e de mirare dar pana la dovezi cat de cat credibile nu merita deschis subiectul de discutie.
    Sau daca-l deschidem sa nu uitam sa mentionam de Hitler care cica ar trai si acum in Argentina, colt cu Paraguay-ul, daca nu cumva chiar in Montevideo la ambasada martiana.

  78. Bey,Pacala
    Care e problema cu TB si chestorul??
    Ca l-a aratat cu degetul ca fiind un dezinformator?Care prezinta OFI(CIAL o cifra si apoi DEZMINTE propria sa cifra??

    Pentru ca dincolo de orice complectare esenta asta este..

  79. John
    te-ai reamplasat,bag seama..
    Uiti sa amintesti cui apartine textul…. de ce oare??.

  80. Draga Old,
    Ma predispune si ma intareste felul tau de a privi r e a l i t a t e a..
    Imi vine sa rad..scuza-ma nu la adrresa ta…ci la modul meu de creditare pentru unii personi….
    Altfel, ai de la mine multa incredere si prietenie,nu mai spun de apreciere…

  81. marksuleiman bey,

    Chestorul nu a dezmintit ci a spus ca nu poate garanta corectitudinea „cifrei”. Ceea ce nu este acelasi lucru (te poate lamuri dl Viq). 

    Dupa cum stii, datele de la statistica aratau altceva. Atunci … preliminar. Astazi, postliminar 😉 cu certitudine se stie ca cifrele dupa care s-a facut referendumul nu au fost corecte.

    Amenintarea si santajul cu justitia au fost insa reale si confirmate de „ëxecutarea” procurorilor in mai putin de 24h.

    „Pentru ca dincolo de orice complectare 🙄 esenta asta este..”

    aferim

  82. Pacala, repeta dupa mine, pana la satietate, si dupa aia scrie de 100 de ori

    „Cifrele dupa care s-a facut referendumul au fost corecte. Sunt un idiot daca afirm altceva”

    All,

    Am impresia ca incet, incet, argati tocmiti cu ziua de la stapanire, cu mintea cat o nuca, inceraca sa ne convinga ca albul este negru si negru este alb.
    Semidocti limitati mental cu reflexe pavloviene create de a3, saliveaza atunci cand pot face afirmatii induse de catre medicul de garda al a3.
    Viq, parerea mea, este ca nu poti sa ii scoti din aceasta situatie incercand sa ii convingi cu vorba buna.

  83. @Eugeni 17:58
    De ce ti bati capul?
    uite eu cunosc pe unul care sustine ca a inventat perpetum mobile.
    Omul este fericit si implinit.Bravo lui.
    Mai cunosc pe unul Kakarau care viseaza sa ajunga Presedintele Romaniei.Si ce daca.? Fiecare e liber sa viseze.
    Mai e unul Michiduta care se joaca de a guvernarea si caruia nevasta ii spune Dle Prim Ministru. . Poti strica bucuria omului?
    In concluzie la Spitalul 9 se interneaza numai cei sanatosi.Nebunii
    sunt liberi printre noi.

    PS .Va las acum ca am intilnire cu Napoleon si nu l pot lasa sa astepte pentru ca peste o ora are o batalie la Austerlitz.

  84. pacala,
    nu ma intereseaza pdf-ul.

    Repeta dupa mine:
    Un recensamant nu are legatura cu cifra de alegatori de la refererendum, decat orientativ (sunt o mie de motive). Cifra este data de ministerul de interne prin prelucarea cifrelor de la evidenta populatiei.(cifra validata atunci chiar de psd).

    PS. De ce sa cred un recensamant care fost boicotat de usl?. Evidenta populatiei nu a fost boicotata de nimeni.
    PPs. Vezi comentariul, ultima parte, de la 17:58.

  85. Tucu2,

    Partea proasta ca NOI ii lasam sa umble in libertate iar medicatia administrata nu cred ca ar trebui sa consiste din paleative. 🙂

  86. Frau THEO !

    Die Hunde bellen . Also frau Theo , sag etwas über dich . Woher kommst du ? Wo wohnst du Theo ? Womit beschäftigst du dich ?Ich studiere moderne Sprachen, also Deutsch und Englisch an der Fakultät für Künste und Literatur . Ich sehe , dass du grosse Pläne hast , frau Theo .
    … Die Hunde bellen … Tschüss!!!

  87. @Eugeni 18:29
    Nu avem nici o sansa.Suntem minoritari.

  88. „Cred cu conservatoare modestie că Dumnezeu ne-a creat diferiţi cu egală splendoare dumnezeiască şi ceea ce are mai preţios femeia este tocmai ceea ce face diferenţa în raport cu bărbatul. Deseori, deseori, sunt invidios pe dumneavoastră sau regret că nu sunt femeie, azi cu atât mai mult măcar că sunt foarte curios ce va să vă spună Bogdan Chireac sau Marius Pieleanu”

    Ei, ce ziceti? Nu-i frumos? Si perfect profund [era si un banc cu diferenta asta, da’ nu-l spun…]…si ce bine se potriveste numele lui Pieleanu cu Chireac…si cu discursul lui Kaka-mal …suna aproape libidinos…

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/sic-crin-antonescu-deseori-regret-ca-nu-sunt-femeie-femeia-este-tocmai-ceea-ce-face-di-1055072.html

  89. Tucu

    Reflectarea rezultatelor de la alegeri 😀 😀 😀
    la fiecare om intreg la cap ii revin 3 zarghiti 😀 😀 😀

  90. @Mih
    Ce intelegi prin
    „”conservatoare modestie””
    Nu am mai intilnit expresia si ma intriga.

  91. Pacala
    Despre ce santaj vorbim cind Presedintele era SUSPENDAT?
    NU stiu daca este bine domnule chestor???

    Cind era evident flagrantul dintre o statistica oficiala la un moment dat si o alta statistica oficiala premergatoare ???

    Pai era bine,domnule Pacala?
    Era MINCIUNA CRASA OFICIALA,domnule Pacala!

  92. Si ca o complectare.Pacala,
    Erau cifrele OFICIALE sau nu?La data cind ele au fost confirmate de cel indreptatit conform LEGII?
    Mincinoase sau contrafacute au fost INSCRISE LEGAL,OFICIAL de cei desemnati LEGAL sa o faca

    Daca acestia au fost contrazisi de STATISTICA ulterioara de ce nu au fost judecati pentru FALS si UZ DE FALS??
    Aud??
    Ne jucam de-a baba oarba? Sau de-a v-ati ascunselea?
    Uite cifra oficiala,nu mai este?>??
    In ce stat traim?
    Si ce fel de OFICIALI cu datele lor OFICIALE avem?
    Vai de capul poporului condus de impostori,ignoranti ,prosti,idioti,obedienti si mincinosi…

  93. Tucu2

    E posibil sa fie o gafa politica: o fi vrut sa zica „liberala modestie” 🙄

  94. Sau dimpotriva, nu a fost „gafa” ci „mesaj”…ca avem si noi „consevatorii” nostri…

    Ei, mai glumim si noi, dar de un om bolnav nu e frumos sa radem si nici nu-i util sa-l „descifram”…ca nici el nu stie si nu intelege ce vrea sa zica, cel mai adesea…

  95. sabina, theo hat keine ahnung…keine ahnung von garnichts…

  96. Atitudini
    După vacanța la Miami WP-ul a descoperit că comii americani sînt mai frecventabili decît ăia rusești. 😆

  97. Mark,

    NU EXISTA CONTRAZISE. Sa fie clar.
    Nu intra in jocul spalatilor mentali a3. Idiotia , precum prostia, nu doare dar este foarte galagioasa.
    Cifrele de la evidenta populatiei sunt una, cifrele de la ins sunt alta, nu au acelasi scop. Cifrele ins nu vor fi NICIODATA cifrele pentru lista de alegatori. Eroarea este mult prea mare.(usl a boicotat de exemplu). Cifrele au mai degraba un rol statistic, de trend.
    Cifrele pentru referendum se iau de la evidenta populatiei. Punct. Asta este legea si de aceea este cifra CORECTA.(si cel mai probail cea buna)

    A influenta ministerul de interne, ca institutie, sa dea cifre false la nivel de sat / comuna/ si de acolo in sus, este imposibil, mai mult, ioan Rus a reverificat cifrele. Un ordin dat in directia asta este, practic,imposibil de ascuns indiferent de regim. De aceea eu am incredere in aceasta cifra si de aceea legea conteaza pe ea.
    Mai mult, Ins este condus de omul lui ponta . Acolo cifrele pot fi manipulate si prezentate cum vor ei. De exemplu, este foarte posibil sa fim in recesiune, dar ins sa iti spuna ca o duci bine.

    PS. Sa iti explice amaratul de pacala de ce a boicotat uslul recensamantul. Ca toti astia spalatii pe creier,( tandala?) nu vede ca intra in conflict logic, daca sustine ca un boicot are/n’are influenta(recensamant/referendum, ce o fi)
    Na ,ca iar m-am lungit.

  98. Purly,

    pentru ca tot este vorba de „atitudini” incepand cu ora 20,34 dai dovada ca esti SCHAMLOS.

  99. am gresit la editare:

    a se citi : ” NU EXISTA CIFRE CONTRAZISE” la 21:25 sry

  100. porcii isi asumä trocul

  101. ein Drecksack bist du, purly!
    hihihi….

  102. germanofil blogu, nu gluma…

    p.s. nu mai vin la copac…m-am decis ca romania nu poate fi salvata de acelasi sistem care a infundat-o…si chiar am incercat

    cine ma are pe feisbuc…poate mai tinem legatura…restu oricum nu-mi duce doru…sara faina

  103. salut, misto postare, comenturi pe masura
    @fini ii arata obrazul lui purly 21.25
    @Purly raspunde: Imi asum, adica ma doare in pix, nu aveti ce imi face, fac parte din fauna protejata a tarii 🙂
    iar
    ailalti vorbesc nemtzeste 🙂
    Jil bal krakadil
    On paulitzam hadil
    Papirosii on kuril
    Pa nemetzki gavaril

    A fost odata un crocodil
    El pe strada se plimba
    Tigari fuma
    Si vorbea nemtzeste

  104. säracul CÄCÄRÄU, regretä uneori cä nu este femeie,
    mai bine ar regreta, cä nu este bärbat.

  105. Gute Reise, purligar,
    iti doreste krakadil cu papiros
    😛

  106. @Mih,
    căcărău, intr0adevar, a pronuntat de 2 ori cuvintul ”conservator”.
    eu cred ca vrea sa sterpeleasca lui felix alegatorii PC-ului
    🙂

  107. THEOOO, 😀 😀 😀
    Mi-ai facut seara cu comentul de la 22:05! Excelent spus!

  108. Purly,

    motto:”m-am decis ca romania nu poate fi salvata de acelasi sistem care a infundat-o…si chiar am incercat”

    Asta ar spune purly despre purly, dupa analiza conceptiilor lui, expuse, sistematic, aici:

    Imi creez o stare de repulsie fata de mine (insusi,insami,insumi- pick one 🙂 ) cand vad ca cei ca mine stau si nu fac nimic impotriva sistemului si ne plangem tot timpul dar incearcam sa profitam de avantaje avand o moralitate ambigua, (daca poti fura de ce nu?). O sa ma iau de mana cu parintii mei, ca tot suntem de o teapa,ca nici ei nu au facut nimic principial. Fi mi-ar scarba….
    🙂

  109. cititi cu atentie, va rog,

    Cum sa-i dai de la stat 200.000 euro unuia care nu a dovedit niciodata ca poate gestiona o afacere sau ca poate plati cateva luni salariile unor angajati? De exemplu, firmele de pe pozitiile 8,13 si 15, Team 79 SRL, Imperial Crystal SRL, Eco City Concept SRL sunt infiintate in urma cu o luna.
    infractiune pe fata!

    stiti care este culmea?
    ca aceste fonduri de minimis sint date din bugetul Ro.

    in loc sa accesam fonduri europene, in loc ca autoritatile sa verifice proiectele (sint vreo 900 proiecte depuse in …..2011 si neverificate, neavizate, neaprobate, nimic,….) s-a decis sa mai scoata de la mine, de la tine, de ei niste bani, ca sa le dea clientelei useliste, in special, liberale, in acest caz…….si avem miliarde de euro, care ne asteapta (fonduri europene)!!

    http://www.bzi.ro/procurorii-dna-au-intrat-pe-fir-firma-lui-adomnitei-implicata-intr-o-golanie-uriasa-386296

  110. @skorpy,corect , asta ca asta…
    dar cum sa dai o tara intreaga pe mana unuia care nu a pornit/condus/gestionat/riscat macar o afacere cu cornete de inghetata. Ma refer in primul rand la piticii nostri de dreapta, conducatori de partide, viitori presedinti ai romaniei capitaliste de dreapta.

  111. @tds,

    momentan i-as lasa in pace pe piticii astia, problema mea fiind cei care conduc AZI aceasta țară. Si o conduc spre distrugere, faliment, prapastie…
    S-a nimerit sa stau in fata televizorului cca o ora …la B1TV.

    nu mentionez decit in trecere cit de mult s-a tabloidizat si B1TV (cind s-a dat stirea cu accidentul din Ungaria – fundal muzical de urlete, vaiete si sirene… inadmisibil asa ceva pentru o televiziune care se respecta)

    apoi am vazut stirile cu ponta, cu cacarau, cu jocul de glezne facut de ponta in legatura cu Siria, cuvinte repetate de cite 3 ori, guvernul face, solidaritate, aliati, face, solidaritate si cu mimica falsa/preocupare/tristete/empatie prefacuta,.tc…….
    apoi acelasi guvern – teatru ieftin – cu accidentul din Ungaria, avion militar trimis in Ungaria cu Calafat la bord, borfasul facindu-si din nou reclama…

    ma intreb: daca miine avem un accident in Africa de Sud, zboara Calafatul impreuna cu berzele in plina migratie spre sudul Terrei ca sa-i aduca inapoi pe romanii raniti, morti etc???

    (dar nici cu TBasescu nu mi-a fost rusine azi – a trimis condoleante familiilor care si-au pierdut rudele in Ungaria….pai, eu cred, ca in Romania mor anual cam 2000-2500 de oameni, nu am vazut ca oficialitatile sa transmita condoleante fiecarei familii indoliate….)

  112. eu nu stiu dacä pt. declaratzia lui T, trebuie sä-i ridice decoratzia

    dar puscäriasului NÄSTASE; trebuie fridicatä decoratzia neapärat.

  113. asa ceva nu existä in germania, sä facä actziuni cu avioane,
    din alte tzäri. tzara respectivä se descurcä. aici e prea mult circ.
    Smurdul incaseazä prea multzi bani, mai bine primesc spitalele si medicii,asistentele. ce este fatzaiala asta, costä o groazä de bani
    Calafat isi dä prea multä inportantzä.

  114. theo,
    de fapt, pe calafat il trimite borfasul ponta.
    s-ar duce el, borfasul, dar nici chiar asa…
    si atunci isi face reclama mascata borfasul prin executantul lui aka calafat…
    bizonul exclamind mindru, io-te, ce premier bun avem, ce grija are el de noi, sarmanii…

    vezi, doamne, ce rau ii pare de oamenii aceia, care, precis, toti au fost asigurati, Ungaria nu este o jungla amazoniana, eu consider ca se aduc jigniri in acest caz Ungariei, in celalalt caz Muntenegrului….

  115. Intre Feisbuca dreapta si cea stanga se strecoara Cacarau si adeptii. Cacalatorie sprancenata!

  116. Purly,
    @ 21,55

    „germanofil blogu, nu gluma…”
    Nici tu nu te descurci rau, numai ca la Copac este „unu” caruia chiar nu-i place germanofilia, m-a facut ca pe dracu pentru ca i s-a nazarit ca sunt nemtoaica. Nu sunt (sic!), bine ar fi sa fiu nemtoaica!

    Ai sarit calul toata ziua . Trebuie sa-l corectez pe Last: nu te doare nici in pix. 😳
    .

  117. Eugeni
    Ai facut bine ca ai detaliat povestea ametita INTENTIONAT de uslamisti cu cifra exacta a electoratului.
    Tot este bun la ceva si Purly…
    Ridica mingea la fileu…
    Dar evita sa dea raspunsuri punctuale…s-a situat undeva pe post de Gica Contra ..si cam atit…

  118. @mark – Purly ridica mingea la fileu…dar pe partea noastra o cam gajgaim iar purly cistiga intotdeauna 0-1 ! 🙂
    Pana cind de plictiseala …. mai pleaca o tura… sa ne revenim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s