Spune-mi cu cine te împrietenești ca să îți spun cine ești

Lumea fără doctrină a lui Eugeni …
…. în trei puncte și două PS-uri.
În care eroul nostru se caută pe el însuși, în trei situații aparent complet diferite și totuși reprezentând același lucru.

Motto: Cinci orbi pipăiau un elefant, după aceea fiecare a zis: „eu știu ce înseamnă un elefant” și fiecare a început să descrie: unul fildeșii, altul coada, trompa, piciorul, burta. Toți aveau dreptate. Fiecare parte alcătuia, pusă în ansmblu, un elefant. – basm indian – pe scurt.

Pentru mine mult mai importantă decât doctrina este poziționarea față de principiile statului de drept.
Eu aș vota mai degrabă un partid de stânga de factură europeană care ar respecta statul de drept (constituția, instituțiile, justiție independentă etc) care nu ar face legi cu „dedicație” decât un partid de „dreapta”, ca pnl-ul, care este plin de foști securiști, cu o morală (toți) îndoielnică și care a fost inițiatorul loviturii de stat.
PDL-ul nu a încălcat constituția.
USL a făcut-o.

IRL s-a alăturat, precum colaborator alianței DA. Sper că i s-a pus IRL-ului în față ceea ce MRU dorea să îi ceară lui Traian Băsescu.
Condițiile sine qua non de a deveni membru al Forței civice: „În momentul în care un cetățean român se consideră perfect pregătit să apere valorile ideologiei noastre, să pună în funcțiune doctrina partidului, să reprezinte partidul, să înțeleagă că există obiective naționale care țin de întărirea statului de drept, de credibilitatea democrației și a structurilor democratice în România, dacă înțelege care este rolul statului, valorile conservatoare și cât e nevoie de structura de dreapta care să nu aibă datorii politice către trecut, partidul este cât se poate de primitor, e deschis tuturor”.

Știu că IRL nu devine membru al PFC dar ar fi o dovadă de neglijență crasă să nu pretinzi niște condiții similare colaboratorilor. Nu ?
Sau, pentru ei, „nu se pune” ?
Atâta vreme cât PFC (MRU) nu va cere IRL, explicit, o declarație publică asupra lucrurilor ce s-au întâmplat în vara lui 2012 eu o să stau în expectativă și o să fiu circumspect. I-am văzut pe irl-iști cum vorbeau despre candidații la PE, la prezidențiale , ce o să dreagă și o să facă ei precum colaboratori. Mesajul, tonul, limbajul corporal spunea: „Noi o să fim în control, ăștia sunt niște țânci care se joacă de-a politica”.
Tare îmi pare că PFC se află în fața unei surprize de proporții.

Am vrut să fac o listă a trădărilor PNL față de dreapta. Este mult prea lungă. Nu a existat practic guvernare din 1990 până astăzi, la care să nu fi participat, ajutat, colaborat într-un fel sau altul de partea PSD. Un partid de oportuniști fără nimic integru în el. Chiliman a fost în fruntea celor care au sabotat unitatea dreptei (cu CDR). Ce te face să crezi că astăzi va fi integru, cinstit și dornic de a face ceva pentru dreapta?
Răspuns: Nimic, dimpotrivă există toate premisele unei trădări și a unei încercări de preluare agresivă.

Așa cum am spus, pentru mine declarațiile doctrinare, chiar bune, sunt pe planul doi și le iau în considerare numai DUPĂ ce m-am lămurit asupra planului principial. Din păcate pasul acesta, făcut de PFC, mă face să fiu și mai circumspect. Îmi pare că așteptăm „pruna” următoare, care este mai curată decât cea a IRL, trebuie să recunoaștem.

La rândul său, liderul PNŢCD Aurelian Pavelescu a precizat că îi transmite un mesaj de dialog preşedintelui PDL Vasile Blaga pentru a veni „la o masă comună de dialog, pentru că acesta este interesul politic, interesul electoratului de dreapta”……………

Eugeni

PS. Mă aștept ca în alte părți să se răspundă în continuare cu și despre Elena Udrea la orice întrebare despre IRL și credibilitatea lor.

PPS. Nu am zis nimic despre PMP. Dar o să mă pornesc și am și de ce, data viitoare, promit.

Anunțuri

108 responses to “Spune-mi cu cine te împrietenești ca să îți spun cine ești

  1. Astia nu sint politicieni sint jeguri umane, au ros tara ca pe un picior de porc,ptr asta au tradat continuu, vin ai nostrii pleaca ai nostrii, ei traiesc un super lux si apar la tv si pling de mila cetatenilor romani.N u uit pe marea mica politicianaanalista FIREA, au aratat la tv ce obiecte de arta are in casa cu pacaliciul ala, oare de unde au psd si tradatorii de tara atitea obiecte de arta in casa, astia au furat tot ce a avut tara de cind s-o fii numit ea ROMANIA.Iar MRU, PACAT CA ESTE INTELIGENT, CULT,DAR CRED CA SI-A DAT CU STINGUL IN DREPTUL, si mai cred cu tarie ca a tradat si el,este imposibil ca atunci cind a fost numit premier sa nu fi avut legaturi bune cu multi din pdl, iar acum cinta precum cucu prin politica romaneasca sau atunci poate BASE a fost cumva fortat sa-l numeasca, fara sa fie o mare simpatie intre ei doi,NU CRED CA BASE NUMEA O ASEMENEA PERSOANA IN MOMENTE GRELE PTR TARA.

  2. DACA TOT SINT PRIMA LA COMENT SCUZE CA NU VA URAI DE BINE PTR TOATA ZIUA – BUNAAAAAAAAAAAA DIMINEATA ROMANIA INDIFERENT UNDE TI SE AFLA CETATENII TAI,

  3. Fondatorii IRL, nu au facut (pt ca ei ar fi trebuit s-o faca, nu sa le ceara cineva) gestul minim de a se desolidariza de puciul din vara trecuta si de a-si pune cenusa-n cap pt ca au participat la el (activ, sau tacit, chiar n-are importanta). Si reamintesc ca ceea ce au facut in vara lui 2012 PNL (cu „dizidentii” IRL-isti de astazi cu tot), PSD si PC a fost in primul rand un ATENTAT LA STATUL DE DREPT.
    Si nu doar ca nu au facut gestul respectiv, dar vin acum cu o aroganta absolut scandaloasa si gretoasa si se pretind adevaratii si evident, singurii reprezentanti ai dreptei in Romania.
    Timpul pe care l-au avut la dispozitie pt a dovedi asta s-a scurs demult, dpmv. Este timpul despre care vorbeste Eugeni: timpul in care pe fata, sau pe sub masa, au contribuit la intarirea sistemului ticalosit, a mafiei politico-economice si financiare, in care sunt parte si care sufoca Romania de aproape un sfert de secol, timpul in care au guvernat si/sau au profitat din plin de „beneficiile” cardasiei cu stanga lui Iliescu, Nastase si mai recent, Ponta. Este timpul cand au fost parte activa a doua suspendari neconstitutionale si a aliantei cu turnatorul securist dovedit Voiculescu.
    Cum spuneam, pt mine timpul lor s-a scurs de cativa ani…Poate ultimul firicel de nisip, daca o mai fi fost unul intarziat, a cazut in vara lui 2012.

  4. neata,

    absolut de acord cu @eugeni, @Tais si @Mih,
    completez: CHIAR NIMENI NU PLATESTE pentru LOVITURA DE STAT PARLAMENTARA organizata de oamenii USL-ului?
    chiar nobody?
    chiar inca nu exista justitie JUSTITIE absoluta in Ro?
    dai lovituri de stat, zgudui din temelii o tara intreaga, decapitezi institutiile statului, suspendezi un presedinte in nici 72 de ore, faci tara de risul lumii normale la cap si democratice si ….nu patesti nimic.

    din contra esti si votat in proportie de 70%!

    Kafka? little child!

    cit despre IRL; MRU…..ma gindesc ca MRU ii aduna pe cei, cica, de dreapta, iar apoi acea dreapta il va numi pe….CPTariceanu ca candidat la prezidentiale, lasindu-l pe MRU cu buza umflata.

    posibil? yes! foarte posibil!

    la multi Ani, Cornelia, Cornel & ziua pompierilor!
    🙂

  5. Umorul lui Patrusca la cafeaua de dimineata:

    „Şi ce mult s-au iubit. La început, când au apărut pe aleea noastră, toată lumea întorcea capul să-i vadă. Erau fermecători: unul moştenise zâmbetul şi onctuozitatea de margarină sovietică de la Bunica, perechea lui, privirea fixă şi mişcările nervoase de la Unchiul Adolf.”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/miza-e-o-tiganie-cat-mai-mare-la-divort-1057051.html

  6. Oare unde ar fi trebuit sa fie liderii actualei puteri? La Rosia Montana, unde oamenii, disperati s-au inchis in mina? In satele din jud. Galati, acoperite de ape si namol si unde sunt deja noua victime? La Bucuresti, unde nu mai prididesc in a cauta cea mai buna solutie pentru a-si salva imaginea si fac tumbe intre declaratii care se bat cap in cap?
    Si mai ales, CE AR TREBUI SA FACA si CE FAC EI???

  7. Victoriile şi înfrângerile (politice), şampania învingătorilor şi pelinul învinşilor … le plătim NUMAI NOI … p..limea.
    Pentru că bicoz votează pungile electorale nu alegătorii.

  8. @PI

    In urma cu ceva vreme, te laudai pe blogul unei…cuiva, ca ai trecut pe la CDP ca sa te cam … „mictionezi” pe el ( citat…aproximativ, din respect pt copaceni)
    Intrebare: de ce ai revenit, ti s-a umplut iar „besica udului”? 👿

  9. Bicoz .. adică d’aia!
    … poate şi pentru că trăiesc în Skyzzoland RowMania, capitala Balla Moowku.
    Eşti liberă să ceri oricând excomunicarea (banarea definitivă şi irevocabilă).

  10. Tot @ Mih

    Iubesc câinii de pază ai netului. Pentru că nu sunt maidanezi. E informaţi şi informează.

  11. copaceni salut. REPET numerele: un milion (ca sa contezi in parlament) si cinci milioane ca sa contezi ca persoana.
    Daca acceptati asta, DE UNDE ADUNAM voturi, daca acela nu e bun ca a tusit prea tare, celalalt are bluza verde etc.
    Ca sa nu mai repet istorioare cu Churchill, Roosevelt si STalin:
    . aliatii l-au ajutat si pe Mihailovic si pe Tito
    . aliatii au ajutat ambele tabere din Grecia
    Important la acel moment era sa-l dea jos pe Hitler.
    Eu INSIST: lasati balta critica lui X sau Y, macar pana daramam USL si-l umplem de lacrimi pe purly/john etc

  12. bunä,

    cine iubeste cainii maidanezi, sä-i ia „acasä „

  13. CE FENOMENAL; CA PRIN MINUNE,PROTESTATARI
    SUNT LINISTITZI…………..cine a dat mai mult?

  14. „Roșia Montană a fost un amical în care Torpedo Moscova și-a testat tacticile. Meciul oficial, gazele de șist, abia urmează.”

    http://www.blogary.ro/editorial/despre-etatism-externalizare-si-liberalizare-si-despre-gazele-de-sist-din-perspectiva-rosia-montana/

  15. … sunt prieten cu Roşia Montană.
    În 1976 au fost inundaţii pe Valea Arieşului. Eram soldat. Am fost duşi acolo, în toată Valea Arişului şi pe afluenţi. Oamenii, din tot necazul şi sărăcia ne-au omenit cum au putut mai bine. Mâncau cartofi cu varză ca să ne dea nouă o bucăţică bună de carne de la garniţă. Aşa ceva nu se uită niciodată.
    Aş putea fi oare vreodată împotriva lor?

  16. aceste metode bolsevice, parsive si mizerabile, sunt o specialitate
    a neo-comunismului, este inclus si psd -pnl.-pc
    oamenii nu au remuscäri,rusine , decat tupeu mafiot.
    este f. gravä aceastä tociturä de uslinosi, ce incepe sä putä.

  17. Frundo- consilierul plagiatorului, este un om f. räu,oportunist
    si serveste cat poate, interesele………..unguresti.
    din fericire, majoritatea ungurilor, inafara politicii, sunt oameni minunatzi.

  18. Nimic (zero, adică) înmulţit cu oricât, face tot nimic (zero, adică).
    Şi viceversa oricât înmulţit cu nimic face tot nimic.
    D’aia ne vor binele vecinii de la vest şi nord est.

  19. am citit pe blogul d-lui Funeriu, este magistral,spritzig si corect,

    de astfel de intelectuali de clasä, are nevoie romania.

  20. Am un sentiment nelamurit..ma sacaie…
    De ce am senzatia ca Antonescu joaca un teatru ,pe aceeasi scena cu Ponta?

    Poate si pentru ca nu imi iese din minte spusele lui Ilici ca Antonescu ar fi exceptional ca lider de stinga??

    Sau pentru ca multe ONG-uri sponsorizate de Soros si care si-au adus oamanii in PU.,sunt de expresie liberala??

    Ce parere aveti??

  21. @theo:
    Da, Funeriu este purtatorul de incredere al celei mai mari poveri a politicii din Ro: insanatosirea educatiei. Exact rolul pe care il are Monica Macovei in justitie. Acestea sunt cele doua mari baricade ale taberelor din pseudo-politica din Ro: pagubitii contra hotilor, scolitii contra chiulangiilor. „Scoliti” exclude diplomele impostorilor, dar include tamplari care stiu sa masoare si sa taie. Categoria chiulangiilor include nu numai chiulangii cu pile, dar si repetentii trecuti din mila si impostorii cu diplome care incearca sa se amestece cu scolitii, Grosul, insa, este grupul celor pretinzand sa se amestece cu scolitii pentru ca si ei au o scoala: „scoala vietii”. Conflictul vine de acolo ca vitrina sobra a scolii lui Funeriu prezinta cu totul alte obiecte decat shopurile si cluburile chic ale „scolii vietii”, localizate in vaduri comerciale din buricul targului, luminate ca palatul lui Jiji si aurite ca incheieturile aurarilor. Si cu preturi „competitive”, accesibile smecherilor de rand. Macovei a castigat pana acum in fata lui Stanoiu pentru ca a fost nu numai sustinuta de Basescu, dar si ajutata de implicarea UE (in si a). La fel va castiga si Funeriu. Daca in cazul lui Macovei de un mare ajutor este faptul ca pagubasii sunt mai multi decat hotii care ii fac la buzunare, in cazul lui Funeriu situatia sta invers. Misiunea lui Funeriu este, tocmai de aceea, muuuult mai grea decat aceea a lui Macovei. El trebuie sa convinga prostii ca este in avantajul lor sa se lase condusi de „scoliti”. Singurul lui sprijin, pana acum, a fost acela ca are, de fapt, dreptate. Dar se aduna in spatele lui multe forte. Civilizatia este in plina ofensiva.

  22. Ce se mai aude despre privatizarea CFR-Marfa (ca doar n-o putem uita, nu?

    „Ramona Mănescu îi cere lui Ponta demiterea secretarului de stat Cristian Ghibu – surse

    (…) Ghibu a fost numit secretar de stat în ianuarie, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, şi este ,şeful comisiei de privatizare a CFR Marfă, semnând la începutul lunii septembrie contractul cu Grup Feroviar Român, companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica.
    Anterior el a ocupat funcţia de director general al CFR SA. (RL)

  23. @mark, 13.13: eu cred caCrizel se pregateste (si el) de o coabitare cu Traian Basescu. Tind sa mai cred ca el, personal, inca nu stie. Sau crede ca vor coabita…in pat, unde se considera avantajat de terenul propriu. Si de clasica bunavointa a arbitrilor pentru gazde…El inca crede ca oricine doarme (pe el) devine automat Frumoasa din padurea adormita. Sau AcZ, alt personaj de poveste. Oricum, se va face de poveste. Oricum, sa remarcam cacandidatura lui Crizel la prezidentiale este singurul lucru in concordanta cu platforma lui politica: „Jos Basescu!”. Si este o partida pe care nu poate s-o piarda, nu? Partida vietii lui. De….jucator. De fapt, in aceasta competitie, Crizel va demonstra tuturor ca este posibil sa pierzi o cursa in care este imposibil sa pierzi.

  24. Off topic
    Doc

    Or, uitați-vă de la ce autorități cerem competență, coerență și responsabilitate pe termen lung! De la cine să cerem onestitate? De la un premier care minte grosolan, fără nici cea mai mică jenă? De la cine să cerem responsabilitate? De la PNL care e susținător la cabinetul 2 și, zice-se, se opune la cabinetul 1? Ați detectat vreo urmă de competență la acest guvern? Poate în modul în care au încercat să privatizeze Oltchim? CFR Marfă? Responsabilitatea unui cabinet care are distincția dubioasă de a deține primul ministru în exercițiu (dl Fenechiu) condamnat penal?

    Și nu e vorba doar de pericole. Ca să fie o poveste de succes trebuie ceva mai mult ca bani să ajungă la bugetul public. Contează, de fapt, cum sunt cheltuiți. Îmi amintesc că ultima oară când am avut abundență la buget a fost acum cinci ani, în 2008. În același an am avut și recordul pe ultimii ani ai deficitului. Aveam bani mulți, și ne împrumutam record, în același timp. Responsabilul direct de asta? Iresponsabilul, de fapt? Dl Vosganian, tot de la PNL, care la fel ca dl Chițoiu, e cam tot pe-acolo, ministrul Economiei și aspirant (autodeclarat) la premiul Nobel pentru literatură, maestru în arta poetică gen ”vom finanța deficitul din creșterea economică”.

    Repet, e ca o farsă de prost gust. Era un banc sec care zicea cam așa: ”e semn rău să mergi noaptea prin pădure cu niște necunoscuți, în portbagajul mașinii”. Ei bine, pasul de la banc sec la poveste absurdă e doar declarația lui Victor Ponta: ”îmi asum responsabilitatea”.

  25. Pe scurt, @Doc spune: dependenta de pomana te transforma, cu timpul, inexorabil, in hot. Clar si raspicat, ca intotdeauna.

  26. viq
    sa ai o zi buna
    si o toamna imbelsugata.
    sunt sigur ca ai ceva pile / relatzii la actionarii/sponsorii blogului, asa ca imi permit sa te rog sa ii rogi sa te lase sa faci pe pagina principala a blogului (pe trunchiul copacului, cum ar veni ) un mic tabelash cu abrevierile ce se folosesc pe aici.
    pt un nou venit ca mine sau pt orice alt neavenit, precum si pt cei ce se ratacesc prin padurea de bloguri si se opresc o clipa sa se hodineasca la umbra copacului acesta minunat, , este aproape imposibil sa se descurce printre lnm, ,irl, mru, pfc si inca multe altele, ca am ajuns sa le incurc, vai de batranetele mele…
    si inca o propunere, poate pui o vorba acolo, ca te tine te cunoaste aia.
    partidul idealistic numit partidul miscarea populara are o abreviere care se identifica, din pacate, cu raul partid comunist polonez, numitul partidul muncitoresc polonez, adica pmp.
    initial eu am crezut ca la ala se referea marcu, deci si aaltii o pot face.
    ala era un partid comunist pur sange.
    pt ca partidul ce implementeaza gandurile domnului basescu este eminamente de dreapta, adica liber, liberal, as propune sa preia in sigla si litera „L’, pe modelul pedeului devenit pedeleu, ajuns acum cam derbedeu.
    astfel, anostul pmp va deveni un viguros plmp, adica partidul liber(al) miscarea populara,
    daca nu vrei sa iti creezi obligatii, poate il rogi pe amicu marcuwiliam.
    cu stima si respect.
    john
    scuze pt lungimea postarii.

  27. LEGĂTURA lui SOROS cu ROȘIA MONTANĂ. Cât de DUR JOACĂ miliardarul în industria MINIERĂ a AURULUI

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/rosia-montana-minge-de-ping-pong-intre-giganti-1057204.html

  28. Pauza muzicala (via EvZ)

  29. cinic,

    Ziua buna oameni buni,

    Pentru mine este evident. Toate postarile pe care le-am „comis”, trei aspecte aparent fara legatura una cu altul, (Catelusii, cianura, doctrina(lipsa ei) , au comun o confuzie intretinuta sistematic de FSN inca din 1989, legatura intrinseca cu distrugerea setului de valori , promovarea amatorismului, non valorilor, stabilirea unor pseudo criterii, pseudo experti pseudo toate….
    Si mai grav, aproape ca o mineriada, ce s-a intamplat in vara lui 2012, cand dupa incercarea de lovitura de stat, amatorismul, reaua intentie (grajdanii), legile cu dedicatie au inceput sa asedieze ceea ce se construise cat de cat pana atunci. Nimeni nu mai are incredere in nimeni si nimic

    @cinic,
    1. Ai vorbit de milioane. Cifrele trebuie ca sunt corecte. Dar pentru mine este important ca sa nu inlocuim pnl-ul la putere cu un alt a pnl (tariceanu) ,pentru ca practic este acelasi lucru cu usl-ul. Atunci in 2012 MRU (de exemplu) a fost de partea statului de drept. In negocierile cu irl ar fi avut o parghie importanta, am impresia ca nu a folosit-o
    2. Zici sa nu criticam mesajul.Cred ca este gresit (punctul meu de vedere). Oamenii, chiar simplii, simt ambiguitatile de mesaj. Nu o sa sa iti gaseasca termenii unui sofism, dar o sa gandeasca ceva similar cu: „Ba , da ce le mai amesteca si asta „. Crezi ca au taxat ARD pentru ca la A3 li s-a spus ca s-a facut blat? Am certitudinea ca oamenii au „vazut” blatul si au votat ca atare.

  30. De-a le lui Bleen:
    „Lazaroiu s-a intalnit cu Putin”

  31. cinicule…
    hahaha… ce cinic fara rost poti sa fi…
    pai pa mine nu ma intereseaza cine-i la butoane.
    atata timp cat imi vine pensia acasa, nu ma intereseaza…
    ciudat e ca repetati exact aceiasi tema a uslului…
    ei au venit la putere (ca sa faca lokumul praf!!!) cu sloganul : jos basescu! si dupa aia… vedem noi, sau potopul…
    voi vreti iar la putere cu tema: jos useleul!
    si dupa aia vedeti voi?
    pai care mai e dreapta, care mai e stanga, doctrina, dezvoltarea, alea alea, diferenta dintre voi si ailalti daca vre numai i sa ma vezi pe mine in lacrimi?
    pai daca imi dai pensia la timp, nici o problema, sunt de acord si pentru!
    dar mai simplu e daca imi dai o sticla de recas… si daca tot nu lacrimez, da-mi o ceapa…

  32. Remarc ca sunt atatea proleme deschise si in plin scandal. CFR, oltchim, cainii, behtel, rosia montana,voiculescu etc ca am impresia ca ele se rezolva , de fapt, undeva in spatele „usilor”inchise. Se mai da un os fara carene de ros si se spune ca s-a dezbatut.

  33. eugeni,

    Spui: „mult mai importantă decât doctrina este poziționarea față de principiile statului de drept. … (constituția, instituțiile, justiție independentă etc)”

    de acord. pe scurt, merge (desi, din cele 3, doar justitia independenta este specifica statului de drept). pentru completare, fara pretentia de a epuiza subiectul, trebuie adaugate cateva elementele de identificare a statului de drept.

    – statul de drept trebuie in primul rand sa garanteze libertatea individului si dreptul de a participa la viata politica
    – desigur sunt apoi chestiile la care toata lumea crede ca se pricepe: independenta si controlul reciproc al celor 3 „puteri”.

    un „amanunt” de obicei „uitat” atunci cand se vorbeste de statul de drept este comparatia cu OPUSUL sau: statul politienesc (statul ala in care cetatienii sunt supravegheati „de sus” si simt continuu amenintarile serviciilor de „securitate”).

    ar mai fi pe post de corolar:

    – prevalenta in deciziile politice a institutiilor alese in mod democratic (parlament, presedinte) fata de institutiile cu conducere desemnata (mai ales atunci cand desemnarea este dezechilibrata dpdv politic)

    „incalecarea” statului de drept poate fi facuta rapid cu lovituri de stat si in mod treptat prin controlul excesiv si cenzurarea excesiva a prerogativelor institutiilor democratice (alese).

    [si] in domniile social si politic actioneaza principiile reactiei si contrareactiei. cu cat se acumuleaza mai multe disfunctionalitati [incalcari de drepturi, abuzuri de ex.], cu atat mai violent este respunsul.

    a fost si cazul anului trecut. ceea ce, daca nu privesti ansamblul, a parut o lovitura de stat a fost dovedit de 3 consultari populare succesive si apropiate in timp ca fiind exprimarea vointei politice populare. ceea ce o scoate din suspiciune de lovitura de stat.

    daca ne intoarcem la pilda ta indiana, putem deci zice ca atunci cand esti legat la ochi, chiar daca stii ca ai in fata un elefant si atingi doar ceva care se balangane, nu trebuie sa fii sigur ca e vorba de trompa.

    ar putea fi … coada de exemplu, nu-i asa? 😉

    hi hi hi

  34. John,

    Care este pozitia ta despre ce s-a intamplat in 2012.?

  35. aseara imi citea bunicul o poveste.
    la un moment dat , a pomenit de un fat frumos ( e poveste, dde fapt era chel si cu privirea cam incrucisata) si despre o tipa, numita alba ca zapada…
    …si mi se aprinse beculetzu… de la veioza:
    ma, parca profetu national , lazaroiu cred, ne zicea de un partid nou, alb si imaculat ca tipa din poveste.
    degeaba mi-am scuturat eu memoria de copil, nu am auzit inca de partidul asta, sau unul care sa semene…
    sau o fi pmpul ala care e inca la cresa, sectia sugari?

  36. Pe la „Nasul” n-am mai trecut de multa, multa vreme.
    Am aruncat acum un ochi (ca am vazut niste comentarii pe Blogary). L-am luat repede inapoi si-am fugit de-acolo ca-i balamuc scapat de sub control.
    DD-OTV a fost mic copil…Chiar si RM-mangaind-o-pe-Abramburica pare acum („pare” am spus) ceva mai acceptabil fata de ce-a putut s-ajunga…

  37. Chinezule,

    Unul din comentariile cele mai perinicioase pe care le-am vazut pana acum.

    Amesteci lucrurile, si precum ponta, incerci sa distragi atentia cu glumite ieftine. As zice penibil.
    Sofisme infantile iti dau impresia ca „ai zis-o” . C’mon poti mai mult.

    Ute, purly a fost de acord ca a fost o lovitura de stat, tu de ce nu poti sa accepti?

  38. eugeni
    eu n-am avut nici o pozitie anul trecut, ca nu eram in tara.
    s-a nimerit sa fiu in concediu, in thailanda.
    dar stiu cum au stat sustinatorii lui: au stat capra (si) in toate pozitiile care i-au placut marinerului.
    azi, referenduim
    maine: m-am razgandac, intoarceti-va.
    poimaine: in genuchi, ca tre sa luptam…
    si asa mai departe, eugeniule.
    sa nu zici ca nu-i asa.
    am dovada toata arhiva blogului nasului, …
    sa vezi cum lupta acolo fratele nicht, in toate directiile si in toate pozitiile… pasive…
    esti comic.

  39. John,

    A fost intrebarea asa de grea? Vrei sa desenez? sau poate vrei sa o pun pe muzica sa poti dormi mai usor……

  40. Am pomenit eu de Basescu?

    Ce naiba, nu este de mirare ca la testele de citit (pisa) Romania este pe ultimul loc.

  41. nu chiar ultimul loc…..da’ pe aproape

  42. Pentru cei care nu stiu: opusul statului de drept este statul faradelegii. Pe scurt, statul in care „o lege pentru toti” este inlocuita „fiecare in legea lui”. Adica – anarhia.
    P.S.Mai spunea unul ieri ca statul de drept trebuie sa „acomodeze” prostii si incultii. Nu se accepta, era intr-un evident conflict de interes.

  43. eugeni draga
    desi politica e abia pe locul n in ordinea mea de prioritati
    o sa fac un efort supraomenesc sa iti raspund.
    nu eugeni, nu a fost o lovitura de stat.
    poate cel mult o lovitura de „palat” data de niste diletanti.
    tema cu lovitura de stat e singura care ii ofera o scuza domnului presedinte.
    o idee scoasa de serviciul lui de propaganda (macovei? lazaroiu?) si la care voi va pliati fara sa va puneti nici cea mai mica intrebare.
    gresesc, nu toti… basistii… ca ei nu gandesc decat cu mintea lui basescu…
    nici ccr, nici occidentu nu a spus ca a fost lovitura de stat…numai voi o tineti langa…
    ca au fost actiuni la limita (repet: la limita) legii e adevarat, ca au fost fortate procedurile e adevarat, dar toate au fost, din pacate, acoperite de lege.
    din pacate pt voi.
    daca era lovitura de stat, disparea si ccr, si garaju lu base, si la referendum erau 112% prezenta, sau tancuri pe strazi…
    a fost o tentativa lamentabila a unui grup de al da jos pe basescu.
    niste diletanti prosti si …prosti.
    atata tot, dragul meu eugeni.

  44. eugeni,

    am exprimat niste argumente concrete, cvasiuniversal recunoscute [nu inventii de ale mele] dimpreuna cu invocarea unor fapte concrete [cuantificate]. tu cu ce anume NU esti de acord din ceea ce am afirmat?

    uite, eu cu Judex sunt de acord. pana acolo unde pune limitarea – adica … anarhia (punct). nu Judex, cu anarhia sunt in opozitie si dictatura si regimurile politienesti de care aminteam mai sus.

    daca tu ai argumente mai bune, exprima-le. mai stii, poate ma convingi fara … invocarea axiomatica de … etaloane 😉

    hi hi hi

  45. Alegerile nu justifică nimic.
    Ăsta nu e un argument deși este singurul pe care l-ai servit. Doar în concepția USL prin alegeri se poate justifica ceva (lovituri de stat de exemplu).

  46. Chinezu:

    „… a parut o lovitura de stat a fost dovedit de 3 consultari populare succesive si apropiate in timp ca fiind exprimarea vointei politice populare. ceea ce o scoate din suspiciune de lovitura de stat.”

    Sofism usurel.
    Nu ma apuc iti explic de ce pentru ca nu vreau sa incep o discutie care cu siguranta nu va duce nicaieri. Aici considera terminata conversatia.

    John,

    Avand in vedere ca un proces elementar de gandire te duce la eforturi supra omenesti, considera si tu discutia incheiata.

  47. Filadel,

    🙂

  48. eugeni draga
    iar ai fost pe langa.
    efortul supraomenesc a fost pt ai raspunde unui basist autodeclarat, stiind ca acestia nu gandesc cu capul lor ci cu al lui basescu.

  49. domnule asiatic
    scuze, inca mi-e teama ca daca iti scriu numele intru la asteptare…
    bine ai revenit!
    acum sper sa nu ma lasi sa ma lupt singur sa fac trafic si blogului asta, cum faceam la nasu, saracu…
    spor la … scris!

  50. Buna seara !!!

    Cine este Claudiu Crăciun ,unul din liderii protestelor din Piata Universitatii ??

    Demonstratiile care au avut loc in aceasta iarna in piata Universitatii din Bucuresti, au fost conduse din strada de catre Claudiu Craciun. Cine este Claudiu Craciun?? …..profesor la SNSPA, noua Stefan-Gheorghiu…domnul progresist Craciun are legaturi stranse cu fundatia lui George Soros, Open Society Institute (www.policy.hu/document/200808/craciun_f2j.pdf&letoltes=1 )
    Claudiu Craciun are stranse legaturi cu un alt si mare sustinator al lui George Soros in Romania; este vorba despre Remus Cernea. Cine este Remus Cernea??? Presedintele miscarii verzilor, ajuns intre timp consilierul primului ministru Victor Ponta
    La o cautare mai atenta, am aflat ca tanarul din Piata Universitatii este un sustinator al ideilor promovate de Open Society(fundatie a lui George Soros). Mai mult,Claudiu Craciun, a declarat in emisiunea lui Gadea ca “se afla din intamplare la Bruxelles”, numai ca in emisiunea lui Victor Ciutacu, acelasi Claudiu Craciun a declarat “am fost invitat in Parlamentul European de domnul Cristian Parvulescu “. ..mai tineti minte cind in PE a fost dezbaterea „Democratia in Romania” anul trecut ????…..dezbaterea s-a facut in urma loviturii de stat ….Pentru cine nu stie, Cristian Parvulescu este presedintele Asociatiei Pro-Democratia. …..mergem pe siteul oficial al Asociatiei Pro Democratia o sa vedem ca printre finantatorii aceste asociatii se regaseste si Open Society Institute Budapest. Cum se face ca de cate ori incerc sa aflam ceva de Claudiu Craciun descopar ca acesta este in stransa legatura cu Open Society Institute si George Soros? Claudiu Craciun e marioneta lui spooky dude George Soros. Atat si nimic mai mult. O simpla marioneta.

  51. john dear,

    acum că s-a întors fresh «amuzatu’ trii ori hi» s-ar putea să cam devii de prisos p’aci! 🙂

    Nu d’altceva, da’ miștocăreala pe care o practici nu ține loc de discuție, doar înnămolește Copacul cu prostii de grădiniță…

    A bon entendeur, salut! – vorba lu’ nenea Iancu…

  52. Declaratia lui Soros(preluata de la Digi 24)
    „Nu sunt in spatele protestatarilor,sunt alaturi de ei…”

    Ce mi se pare oribil este AMESTECUL acestui individ in toata politica interna a Romaniei,cu sprijinul contracost al onegistilor sponsorizati…

    NOI NU NE VINDEM TARA!??

  53. Claudiu Crăciun felixand pentru dumneavoastră

  54. MIh,

    Eu cred ca exista 90% sanse ca proiectul RMGC sa intre in executie. Din pacate. Pentru ca s-ar putea ca spaga sa fie mai mare decat banii care se dau statului in cazul unei devarsari.

  55. Mark,

    Ma scuzi, am inceput sa ma uit la iutube, da’ l’am vazut pe ursu, ingrasat ca un porc si, simtitor cum sunt, mi-a venit asa cu rau la lingurica, si m-am oprit 🙂

  56. Eugeni,

    Indiferent din ce parte as privi lucrurile, lucrul cel mai grav ramane INCOMPETENTA si IRESPONSABILITATEA actualului guvern, in frunte cu PM si a USL-ului in general, cu cei doi lideri, PONTA si ANTONESCU, care au avut o conduita absolut inadmisibila in aceste zile. Daca sucelile si fuga de responsabilitate ascund si CORUPTIA (ceea ce e foarte posibil si tocmai ea ar putea explica comportamentul lor aberant) e cu atat mai grav.

  57. @chinezu: tu confunzi statul de drept cu democratia. Statul de drept, iti repet pentru ultima oara, este domnia legii. O singura lege pentru toti! Daca legea aia e impusa de un om, avem o dictatura. Daca se convine asupra legii prin consultarea (si respectarea vointei majoritatii) populatiei, atunci avem democratie. Intelegi?

  58. Night (19;35)
    Si cati ca astia mai sunt! 👿

  59. stimate oldhasule
    bine ai revenit de la recoltat!
    sper ca ti-a mers bine si ai hambarele (si conturile) pline.
    diferenta intre mine si altii este ca eu pot sa fiu si autoironic
    si pot sa discut ca zambetul pe buze, atata timp cat nu pot sa modific ceva.
    in ceea cel priveste pe domnul asiatic, sunt convins ca e mult mai bun ca mine si de aceea nu ar fi nici o paguba daca eu plec.
    poate chiar ar fi mai bine.
    numai sa nu-l banati iar, pt ca pierdeti.
    tie,
    numai bine!

  60. @chinezu: si ca sa intelegi de ce te contrazic mai toti de pe aici (in special @eugen, @filadel), sperand ca ai inteles prima lectie, uite-o pe a doua (si ultima): odata legea aia adoptata, nimeni nu are voie s-o incalce (nici macar poporul care a ales-o). Legea poate fi schimbata, dar nu incalcata. Vezi ce simplu e? Hai, spune-ne ca ai inteles, sa putem sa scapam de @joahna, macar…

  61. România contraatacă. Petrică Resources vrea să exploateze aur cu cianuri lângă Toronto

    http://www.timesnewroman.ro/politic/10226-romania-contraataca-petrica-resources-vrea-sa-exploateze-aur-cu-cianuri-langa-toronto

  62. bunä seara,
    l-am auzit pe nesimtzitul de CÄCÄRÄU, care si in ziua de azi; nu recunoaste cä a fost puci, care insultä pe americani, pe care vrea
    el, care il renegä pe presedinte, alegerile au fost perfecte, etc

    sper ca dumnezeu sä-l pedepseascä pt toate relele si mizeria ce o inprästie, doar sä fie si el la COTROCENI:

  63. javrele tot nu se lasä, uslinosul nici nu stie, cä noi
    cunostem cuburile lor inputzite, unde ar face bine sä rämanä.

  64. CÄCÄRÄU, este un maidanez nesimtzit, un läträu mizerabil,
    ce sper , sä sare si el in sus ca geolgäu.

  65. golanul ponta, a stiut tot timpul de manifestatzii, el le-a
    comandat prin consilierii lui, sä vadä reactzia si cine dä mai mult.
    nu vä miratzi, ponta este un nenorocit, pt. putere e in stare sä
    omoare……….si sä ascundä escrocherii,…………………PANAIT

  66. MÄTURATZI BLOGUL DE JAVRE:

  67. eu nu cred ca doamna theo este o femeie.
    o femeie nu are cum sa stie cine este geolgau, si mai mult ddecat atata, cum sare geolgau.

  68. POSTARE F:F: BUNÄ
    NU STIU DECE NU-SI DÄ SEAMA MRU:
    LIBERALI ROMANI SUNT LA ALDE- NITZELUSI SOCIALISTI
    liberali germani FDP cu CDU SI CSU- sunt in PPE:
    POATE NE-AM INSELAT NOI CU MRU- nu cäuta dreapta????

  69. Intrebarea 2 TDS:
    Enunt: 56% din Francezi sunt prosti. Ei au votat pentru Hollande.
    Intrebare: Pentru USL au votat 70% din votantii nostri. Cati prosti avem in Romania ? 🙂

  70. Judex,

    La randu-mi apelez la propria-ti … judecata.

    Mie mi s-a parut mai la obiect sa semnalez diferentele dintre un stat de drept si o alta forma. In acelasi timp, tu insisti cu lucrurile care le sunt comune.

    Domnia legii e si in statul politienesc. Si acolo cei care incalca legea o patesc. De obicei chiar mai dur decat intr-un stat de drept. Mai ales cei cu convingeri politice diferite de cele ale celor din fruntea justitiei si serviciilor. 

    Prin urmare, eu consider ca cele mentionate de mine mai sus sunt mai apropiate de esenta  statului de drept.

    Si … cum ne respectam reciproc timpul, prefer sa nu ne pierdem in teme periferice. Pe care le mai numesti si in mod pretentios … lectii.

    Mai ales atunci cand vorbiti de libertati dar invocati un maturoi local pentru transarea deliberarilor.

    Pe logica asta, dupa mintea mea, orice chivuta debutanta poate transa foarte usor in favoarea ei o disputa pe filozofia kantiana cu Plesu, Liiceanu si Patapievici.

    De preferinta in plina strada sau la usa unei … bude publice 

    hi hi hi

  71. Last,

    Se pun doar aia care au votat, sau si aia care doar au sperat? 🙄

  72. iar a apärut o leprä.cautä sä deturneze subiectul, laträ prostii.
    nu vä d-atzi aere de elevatzi. mai bine …………………

  73. -@mar, sunt aceiasi care zic ca soarele se invarte in jurul pamantului cum zic francezii din sala aia .Dementiala scena si de necrezut 🙂 🙂
    apropo ai vazut ultima postare pe blogul meu de muzica ?

  74. @chinez: mai baiatule, tu ne pacalesti, nu esti chinez! Chinezii inteleg repede ce e bun, invata repede si reproduc. Tu esti mai curand turc, nu-i asa? Sau ai studiat la SNSPA si atunci de vina sunt profesorii tai…
    1) Tu ai idee de ce facultatea aia unde se studiaza legile se cheama de Drept?
    2) Nu a zis gurita ta ca alegerile de dupa puci…au facut ca puciul sa fie legal? Asa o fi la Parvulescu si la Craciun, dar nicaieri in lumea civilizata (adica in lumea statului de drept bazat pe democratie). De asta te-am contrazis, nu din cauza ca ai afirmat ca si regimul dictatorial si nu mai stiu care ar fi opuse anarhiei, afirmatie pe care,daca nu ai inteles, nu o contrazic deloc. Eu am
    vrut mai ales sa-ti explici de ce te contrazici singur si esti apostrofat) in privinta puciului de @eugen si @filadel (si de ce esti considerat…limitat), da’ vad ca tot un fel de @joahna esti si tu…M-ai dezamagit. Bine, te las in supa ta. De taitei. Incalciti. Ca neuronii.

  75. @lnm:
    De ce sunt francezii altfel?…Sau nu sunt?

  76. Kiva juttu!
    Rakastan PÖLLÖ
    Huomenna kuuntelen Tango… 😀

  77. [goagalu nu da si transcrierea fonetica, asa ca nu mi-am scrantit limba, incercand sa pronunt corect ceea ce am scris…corect sau nu :roll:]

  78. 😀
    Tangou’ e de dansat nu de ascultat ….

  79. Judex,

    Incearca sa iesi din bucla. Daca poti.

    1. Facultatea aia s-a chemat drept si la Moscova lui Stalin si la Berlinul lui Hitler. Si se cheama la fel si azi la Phenian

    2. Eu nu am zis ca alegerile au facut puciul legal ci ca au confirmat ca NU a fost un puci. Cum sa fie lovitura de stat cand a fost initiata de reprezentantii poporului si acestia au fost sustinuti de majoritatea covarsitoare a populatiei insasi!?l

    Prin urmare, eu nu m-am contrazis. 

    Altfel, sunt gata sa imi recunosc limitele in fata cui isi poate duce la capat in mod coerent o argumentatie care ma contrazice.

    Cine spune ca sunt limitat doar fiindca a zis asta X ori Y, nu reuseste decat sa ma .. amuze. Ca niste neuroni incalciti ca … taiteii !?@&€?? brrr

    hi hi hi

  80. omg, absolut jenant

    Cum sa fie lovitura de stat cand a fost initiata de reprezentantii poporului si acestia au fost sustinuti de majoritatea covarsitoare a populatiei insasi!?l

    voiam sa rid initial, dar nu-i de ris…..

  81. Stiati ca..?
    Academicianul Ionel Haiduc,presedinte al Academiei Romane si-a luat doctoratul la Moscova?
    Ca Putin i-a acordat medalia Puskin?

    În 1964 a obținut titlul de doctor în chimie la Institutul „M. V. Lomonosov” din Moscova sub conducerea științifică a academicianului K. A. Andrianov.

    Wikipedia.

  82. @chinezu: ce statut a avut „chestia” aia de care vorbim, intre ziua suspendarii si ziua invalidarii referendumului? Adica, mai in clar: intre ziua cand vreo 250 de insi au dat jos seful statului si ziua cand legea a spus cacei 250 de indivizi nu au primit acceptul populatiei, mai Gaga? Tu ai cap?

  83. Lozincile nesimțite și propaganda conduc, pe acest blog, la recycle bin.

    Chinezu
    am observat că schilodești tastatura dar cuvintele cu ce te-au supărat? Acesta nu-i „just another wordpress blog”. https://copaculdinpadure.wordpress.com/about/ este gata desenat.

  84. @admin: chiar nu gasim un opozant care sa cugete? (@chinezule, ajuta-ne tu, nu gasesti tu, printre prietenii tai -ca sa fim ontopici – unu’ bun la cugete, nu la mugete?) Sau sunt toti, altfel?

  85. @ 22,53

    Tangou’ e de dansat pentru cine stie si de privit pentru oricine.

  86. Judex,

    Daca nu avem proprietatea termenilor e greu sa ne intelegem.

    „Chestia” de care vorbim a fost un exercitiu democratic, prevazut de Constitutie si taxat ca atare de aproape 90% din electorii care au dorit sa isi exprime in mod democratic vointa.

    „erata” data de un singur om impotriva unei decizii a Curtii presupus Constitutionale, a alterat in mod semnificativ interpretarea rezultatului.

    E vorba de ce spuneam mai devreme. O reactie, cu balbaieli fara indoiala de ambele tabere in urma unor tensiuni acumulate de un mod de conducere discretionar. Azi cu totii stim ca de facto cvorumul fusese atins.

    Insa, in mod democratic, pana la urma s-a tinut cont si de … Jure

    C-asa-i in … „tenis”

  87. @chinezu: adica, tu nu esti de acord ca referendumul a fost pierdut de cei 250. Adica contesti legea (ma rog, se putea spune si „nesocotesti”, dar e mai sugestiv -si mai digestiv, in acelasi timp termenul „cacontesti”). Si tu vrei sa ne inveti ce este un stat de drept?

  88. Filadel,

    Desigur esti liber sa actionezi cum iti dicteaza intersele. Eu am citit bine ce scrie la about.

    In acelasi timp mi-am exprimat (21:58 antepenultimul paragraf) si resemnarea in lupta impotriva unui … maturoi (cum foarte elegant ii spun unii dintre cerberii locului).

    Am receptat si strigatele de ajutor ale altora. 

    Astfel incat, e de ajuns sa-mi  inchideti usa o data sau … uite o solutie mai eleganta, unul dintre sefi – tu de exemplu – sa imi spui simplu „chinezule nu mai vreau sa scrii la noi”

    Nu garantez ca dreapta va iesi mai intarita de aici dar, nici gaura in cer nu se va face. 

    Vor exista insa cativa  care se vor bucura nespus sa nu mai auda pareri contrare. 

    Deci … e simplu ca … Noapte Buna 😉

    Ceea ce va doresc si Dvs.

    hi hi hi

  89. Chinezu
    sigur că sînt liber, nu trebuie să-mi spui tu cum sînt, nu-ți cer aprobare. De-aia ai și beneficiat de prezumția de bun simț și ai putut, la fel ca și alții să comentezi aici. Singura mea problemă în ce te privește este cantitatea de elucubrații de proastă calitate pe care le deversezi (ca și cum n-ai avea nici un fel de respect pentru propriul tău timp – ceea ce mi se pare trist realmente). Ai putea face ceva bun cu timpul ăsta: o aplicație pentru aifoane în html5 sau una mai pe profil cum ar fi să cîștigi niște bani pentru ridicarea nivelului de trai al poporului. În fine, fiecare-i liber să-și killărească propriul timp cum dorește și cum îi place.

  90. Buna dimineata,
    Ii pare rau ca ieri a trebuit sa plec pe neasteptate.
    Motto :”o femeie este ca puciul, daca nu o bati prea tare nu este viol” .
    (Aici avem pe negoita , ponta, banicioiu, liberalul porno si alti corlateni de frunte ai usl….care cred ca pot confirma)

    In mod cert avem de a face cu, asa cum am banuit, postaci de partid. A insista ca usl a avut un quorum indeplinit la referendum, denota rea credinta si/sau prostie. Denota ca nu au nici cea mai mica idee asupra statului de drept. Gandirea superficiala cu argumentatie minima, care este suficienta la nivel de spalatoreasa (votantul usl) provine din spalatoria de creere a3.
    Eu m-am lamurit. Mentin ceea ce am scris acum cateva zile despre cei care au votat usl sperand la mai bine, stiind exact,insa, ca usl a incalcat constitutia cu scopul de a prelua puterea , s-a adeverit. Nu au inteles nimic si nici nu vor. Din punctul meu de vedere ei fac exclusiv propaganda de partid.(usl)

  91. john, ora 21:34

    uite la ce se refera dna theo.
    PS: «geolgau» este numele de net al lui geoană, când nu se voia a fi numit dupa ilici 😉

  92. Oldule ai uitat nene 🙂
    Mie sotia imi spune in intimitate Geolgau…. a declarat prostanacul de Geoana, zambind ghidus sugerand ceea ce va duce capul sa intelegeti

  93. @eugeni. A fost „blat”si intre CHurchill, Roosevelt si Stalin. Ar fi trebuit dupa logica ta, sa ramana cu puritatea ideologica si sa-l lase pe Hitler cu lagar cu tot? [intrebarea si pt. FALSUL PURIST John, care e si pensionar si nepot cu bunic in viata in acealsi timp, adica tot un fel de postac ce ar dori sa-l intreaca in subtilitate pe purly]
    @john (specific): trebuie „demascat”mesajul antihitlerist? ar fi trebuit facuta o dezbatere ideologica in timp ce se construiau lagare? Rezistenta italian/franceza s-au unit atunci si s-au inaierat dupa. Era mai bine invers?
    @china. Prin cate consultari populare a trecut Hitler (nu tot vreo trei)? asta l-a legitimat? Un pic de istorie stii (sau ai studiat cu kkrau)? crezi ca in timpul lui Pericle votau TOTI (inclusiv sclavii)? Era o democratie pe care azi am numi-o cenzitara (daca pricepi termenul). Idem, e justificata mazilirea directorului de scoala prin votul popular al elevilor majori?

  94. CDP, scoala de o seara:
    1) @cinic vs. @chinezu => SNSPA vs. Harvard.
    N.B. De observat si stilul: SNSPA predica, Harvard indeamna la gandire.
    Intrebare: de ce e @chinezu’ altfel?

  95. geolgäu, este un lingäu, si cand era in state, fäcea tot felul de eschibitzii, sä primeascä invitatzii la cate o sindrofie. in
    gasca dela ASPEN; a intrat tot din dorintza de a parveni. s-a inscris
    la un club scump de tenis, se interesa cand vine o personalitate
    si se protzäpea si el, nevastä-sa fäcea la fel ,cu baluri s-au asociatzii.

    acum ce face, linge tigäile si cautä sä-si facä relatzii,,,,,,,pt cei
    pe care ii numea mafiotzi………..PSD; bate la usi, un libidinos.

  96. uitatzi-vä la fatza lui Dragnea, el stia ………..

  97. cinic,
    Parerea mea,
    Daca Marea Britanie, SUA au facut aliante cu Rusia nu inseamna ca au renuntat la principiile lor.
    Inteleg foarte bine nevoia de alianta dar asta nu inseamna sa te „mulezi” dupa ei ca nu cumva sa ii pierzi. In realitate IRL aveau nevoie de MRU (PFC) mai mult decat MRU de ei.
    IRL nu se putea alia cu pdl pentru ca l-ar fi absorbit. Cu PMP nu putea pentru ca ei nu sunt inca cu patalama la mana.
    Intre ei va incepe o lupta (surda) pentru controlul aliantei DA (chiliman avand mai multe voturi in spate decat oricare din alianta DA).
    Nu ar fi fost mai bine ca lucrurile sa fie clare ?

  98. Juex,

    Prea te … joci cu cuvintele:

    „1) @cinic vs. @chinezu => SNSPA vs. Harvard.”

    Nu mi se pare deloc colegial sa il asociezi pe Cinic cu …. SNSPA 😉

    hi hi hi

  99. E memorabilă asta cu: te îndeamnă la gîndire! 😆 😆 😆

  100. Filadel, servus!

    ‘right, memorabilă! 🙂
    Păcat numa’ că e „livrată” într-un ambalaj ce i-a ridicat mingea la fileu lu’ «triplu hi» …

  101. „altfel” vs. „diferit”
    Pentru oldH, ambalajul l-a ambalat pe chihihinezu’ la topaituri pe langa fileu. Si pe langa minge, as adauga eu.
    Pentru pacient, pe de alta parte, ambalajul a venit la timp. Ca ambulanta.
    Concluzie: Iata ca romanii nu sunt altfel cu totii, ca o turma. Ei percep diferit, se disting si prin…prieteniile (afinitatile) lor. Doua feluri de amicitie: eu cred si in indreptarea lu’ „@chinezu’, si in tactul lui oldH, si in puterea de perceptie a unor @cinic, @mih, @tds, @night, etc…

  102. judex, servus! 🙂

    Nimeni nu-i perfect.
    Ce o mai comit și eu cu tactul! 😀
    …da’ am avantajul că pot reveni si corecta înainte să treacă prea mulți ochi peste ce am scris! 😉

    PS: Uite, și «triplul hi» a comis-o adresându-se cuiva care, luat ad literam, n-a trecut neam pe la Copac 🙂

  103. Servus, OldH? Crezi ca @chinezu” nu a-nteles mesajul meu? Crezi ca e cineva aici care a fost indus in eroare de voluta chinezului (…ma rog, exceptandu-i pe joahnel si purlii)? Eu zic ca nu…Prin returul precis, @chinezu a dat dovada de discernamant (si de simt al umorului – mediu). De aici, consecinta: cauza raului este in afara lui.

  104. Judex, Old,

    In primul rand , ca se „indrepte” cineva (am pus ghilimele pentru ca nu imi suna prea bine verbul) acel cineva trebuie sa isi asume o pozitie. Pozitie pe care trebuie sa si-o argumenteze. De aceea am „fortzat” un pic discutia. Am vrut sa vad unde se situeaza „cei ” neutrii. Pentru mine este clar si clarificat.
    Remarca , toti „postacii” au avut perioade de: „si eu sunt de dreapta, dar nu imi este clar…, ma simt aproape de voi dar….”, unii au inceput sa zica ca „au vazut lumina” dar dupa o luna, doua au revenit in forta la ce ziceau inainte. Fara o iota schimbata in discursul lor.
    Iar acel „alegerile au aratat ca NU este ilegal ce s-a intamplat” este exemplificator, penibila incercarea de a demonstra ca folosind dubla negatie nu inseamna afirmativ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s