In Memoriam

Generațiile noi, și aici mă refer la tinerii fără memorie ca Purly și de-aceeași categorie cu bramburiții buimaci-bezmetici (BBB) care lovesc caldarîmul cu PET-uri umplute cu pietricele în Piața Universității în numele unei orînduiri noi – memory not included – în care nu există vinovați ci numai victime, nu există politicieni ci numai oameni care fac politică, ne reproșează pe bună dreptate pactul cu dictatura comunistă înainte de 89, mai bine zis vinovăția de a fi trăit în acele timpuri fără să dăm jos regimul criminal și corupt.

Au dreptate.

Este legitim să întrebi: dar voi ce-ați păzit? cînd în memoria ta lipsește o jumătate de secol de informații.

Ștearsă. Ecran alb. Mituri. Petre Ispirescu.

Pentru ei zorii zilelor înțelegerii și inteligenței întrebătoare au început în democrație, în libertate , sub „dictatura” Băsescu. Penru ei istoria începe după „revoluție” în realitatea disimulată a televiziunilor și nimic din ce-a fost înainte nu este realitate palpabilă cu pielea, cu unghiile, cu ochii și urechile. Tot ce-a fost înainte sînt doar niște povești care de-abia le depășesc în credibilitate pe cele cu Făt-Frumos culese de Petre Ispirescu și citite cu glas șoptit la lumina unei veioze chioare de bunici responsabili cu bunăstarea spirituală a nepoților, dac-or fi fost și ăia.

Am trimis copiii la școală și cu asta basta. I-am lăsat pe mîna unor netrebnici deprofesionalizați, lipsiți de repere morale, să-i învețe ăia cum a fost cu propria noastră istorie fără să ne gîndim că asta ne era datoria cea mai de preț. Ăia 7 ani de-acasă. I-am obișnuit să privească numai înainte cu grabă și nu le-am spus să întoarcă capul în urmă spre trecutul care necunoscut se răzbună în reluare pînă cînd este înțeles și răzbunat.

Cum să crezi că niște neica-nimeni, aciuiți în sistemul educațional comunist românesc fiindcă n-au fost în stare să facă nimic altceva folositor în viață dar rupți în gură să se chivernisească din slujba lor publică, vor fi mai competenți să le explice copiilor tăi ce-ai făcut tu pe vremea dictaturii comuniste decît ești tu care-ai trăit pe viu realitatea aia?

Cum să crezi că mass-mediile unor jigodii comuniste vor scoate la iveală adevărul despre regimul în care ele au prosperat și s-au înmulțit pînă la limita sistemului și că de-aia au forțat schimbarea?

De ce să ne indignăm acum la absurditățile pe care ni le aruncă-n față unul ca Purly care crede că tot ce are astăzi i se cuvine de drept și nu trebuie decît să întindă mîna ca să culeagă? De unde să aibă el informația curată care să-i permită să tragă concluziile corecte? Din educația lu Kati Andronescu zisă și Abramburica? De la Antena 3? Din institutul Șincai a javrei de Iliescu sau de la ONG-urile iscate pe bandă rulantă de Voiculescu?

Unde sînt mărturiile noastre? Unde este istoria adevărată pe care am trăit-o? Unde sînt reperele morale pe care ne-am bazat cînd am supraviețuit în frigul întunecat al comunismului? Din ce rahat de doi bani a fost construită această minunată lume nouă în care oameni aflați la maturitatea reproducerii, la puterea de concepție a unor noi progenituri, nu sînt capabili să se poziționeze corect în realitate, nu pot produce o minimă logică care le-ar putea asigura supraviețuirea?

Cum ar spune optimistul Băsescu: nu e totul pierdut. Mai există speranță atîta vreme cît SNSPA-ul mai produce și altceva decît Victoria Stoiciu pe bandă rulantă, de unde trag concluzia că legea CICO* este cît se poate de actuală.

Și-acum urmează povestea!

Se numește Valeriu Antonovici, născut în 1983 în Basarabia, venit să-și continue studiile în România (ce fericire că există posibilitatea asta), absolvent de SNSPA (în ciuda cyborgilor de tip Victoria Stoiciu), doctorand în științe politice (din cîte am putut eu să aflu) și purtător de cameră de filmat.

Valeriu Antonovici

Unul dintre proiectele sale se află într-un stadiu aproape de finalizare. Se numește „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească” și face ceea ce simțim cu toții că ar trebui făcut: șterge praful gros de pe istoria noastră, aduce aminte tuturor celor care au uitat, au dorit să uite sau pur și simplu n-au știut, un exercițiu pe care sîntem datori să-l practicăm înainte și după cafeaua de dimineață a fiecărei zile din prezentul de kko al anului 2013.

Iată aici link-urile cele mai ușor accesibile pentru a face cunoștință:

blog: http://filmandmemorii.blogspot.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/valeriua

Trailer

Iar mai jos urmează mesajul său la fel de actual după mai bine de un an:

luni, 14 mai 2012

Sprijin pentru proiectul „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”

Stimată doamnă/stimate domn,
Dragi prieteni,
Vă scriu pentru că știu că vă pasă. Vă scriu pentru că înțelegeți că, fără a ne cunoaște trecutul, riscăm să repetăm sau să negăm crimele abominabile comise în numele unei ideologii dezumanizate.
În urmă cu șapte luni, împreună cu Dr. Claudia Florentina Dobre, cercetător științific la Fundația „Memoria”, am început un proiect documentar ambițios – realizarea unui film despre deportările din anii negri ai regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. La peste șaizeci de ani de la deportarea a peste 44.000 de persoane în Bărăgan, avem încă foarte puține informații despre supliciul acestora, iar soarta lor tragică a dispărut din conștiința publică din țara noastră.
De aceea, ne propunem să realizăm o documentare care, respectând standardele internaționale de calitate și de rigoare științifică, poate fi prezentată și unui public mai larg.   Până în acest moment am realizat 15 interviuri cu supraviețuitori, am vizitat zona în care au fost deportați și am discutat cu martori. Însuflețiți de convingerea că demersul nostru este necesar și poate contribui la îmbogățirea culturii memoriei în societatea românească,  am investit din propriile fonduri peste 4.000 de euro în acest proiect (cameră video, transport, consumabile, echipamente tehnice etc).
Vedem în filmul nostru o contribuție la binele comun și nu o afacere. Vom proiecta filmul în mod gratuit în școli și universități din țară. De asemenea, intenționăm să îl prezentăm în cadrul unor conferințe științifice naționale și internaționale, urmând a-l pune ulterior la dispoziție gratuit pe internet. Interviurile cu supraviețuitorii deportărilor vor constitui o arhivă multimedia unică, cu mărturiile unor oameni care nu vor mai fi mult timp printre noi pentru a ne putea relata cele întâmplate.
Vă rugăm să ne ajutați să nu lăsăm ca nepăsarea noastră să șteargă această filă neagră din istoria națională. Avem însă nevoie de ajutorul Dumneavoastră pentru a ne duce la bun sfârșit demersul. Concret, ne sunt necesari  3.000 de euro pentru a procura o stație de editare video (un calculator performant). V-am fi recunoscători pentru orice formă de sprijin care să ne aducă mai aproape de împlinirea dezideratului nostru.Dacă am decide să lucrăm într-un studio – am avea nevoie de minim 40 de ore de muncă. Ar trebui să ținem ocupată o masă de montaj tot atâtea ore și să plătim un angajat. Astfel, dacă am lucra pe cont propriu – procurând această stație de montaj am economisi 4000 de euro și pe același echipament am putea lucra și următoare proiecte pe aceleași teme…
În speranța că vom găsi în Dumneavoastră un partener întru cultivarea memoriei celor ce au suferit în timpul comunismului, rămân al Dumneavoastră,
Dr. Valeriu Antonovici (Cadru Didactic Asociat la Facultatea de Științe Politice, SNSPA)
tel. 07222 36 919
Detalii suplimentare despre proiect găsiți mai jos
Cont bancar pentru donatori:
RO61INGB0000999901213477 RON
RO37INGB0000999901474257 EURO
RB-PJS-40 024/18.02.99; BIC(SWIFT): INGBROBU
Valeriu Antonovici, ING Bank, Office Romană, București
VREAU SĂ VĂD FILMUL ĂSTA DE LA UN CAPĂT LA CELĂLALT!

Notă de subsol:

*CICO – Căcat In – Căcat Out.

Anunțuri

93 responses to “In Memoriam

  1. Buna dimineata ! Meritam „palma” parinteasca. Incerc sa nu ma revolt si sa-mi vad „paiul” din ochi…ce am facut si mai ales ce AM de facut. Va trebui sa supar cunostinte,chiar prieteni,dar trebuie sa o fac; de fapt sa continui cu mai mult sarg.
    Si parca nu-i destul amar ,privind in trecut,nici viitorul nu „suna bine ” :http://www.evz.ro/detalii/stiri/situatie-unica-in-ue-site-ul-oficial-al-guvernului-romaniei-arata-precum-cel-din-burkina-1058154.html

    • linguseala si perierea sefului are istorie indelungata in RO. daca ma uit bine, totusi e vorba de prima pagina doar care nu difera semnificativ de cea a guvernului Merkel: http://www.bundesregierung.de/Webs/Breg/EN/Homepage/_node.html

      poate cu 2-3 … pozne

      hi hi hi

      • Ceea ce Nu este adevarat !

        1.
        – Din 3 (trei) stiri calde „rulante” pe frontispiciul guvernului german, Angela apare o data, evenimentul fiind extrem de proaspat, de acum cateva zile in urma (12 septembrie);

        – Din 5 (cinci) stiri „rulante) pe frontispiciul site-ului guvernului Ponta, Ponta apare de…. 5 ori, strangand ce maini a apucat sa prinda de-a lungul istoriei –
        *Carlos, 22 iulie (acum aproape 2 luni in urma)
        *Ambasada Frantei 12 iulie (peste 2 luni),
        *Iurie Leancă, 9 iulie (peste 2 luni),
        *la Beijing, 2 iulie (peste 2 luni in urma),
        *Merkel, 11 iunie 2013 (acum mai bine de 3 luni),

        2.
        – din cele 5 stiri afisate pe site-ul guvernuluui german, 1 (iar UNA) o cuprinde si pe Merkel, la summitul G20 din aceasta luna, intalnirea celor mai importanti oameni politici de pe planeta, langa Obama si Cameron;

        – din cele 6 stiri de pe site-ul guvernului Ponta, … 6 reflecteaza participarea lui Ponta la diferite intalniri sau ca a ramas fara hartie higienica la buda, CU POZE 😀 😀 😀

        In plus, Ponta da si „agenda” lui sa vada lumea cat de ocupat e, cat de mult munceste ….. in folosul tarii.
        (Vorbim de omul care nu e in stare sa ia deciziile impuse de functia de Prim Ministru desi se afla pe aceasta funcite si e platit pentru ea !)

        Personal mi-e foarte clar ca asistam la renasterea cultului personalitatii de tip ceausist (vezi si postarea aia cu caratul tevilor dupa premier ca sa iasa in filmul pentru stiri cu santier in fundal, dupa care s-au carabanit cu toate utilajele de acolo). Poti fi de acord sau nu, poate fi chestie de interpretare. Ne-am putea contra im argumente, desi cred ca nici tu n-ai chef sa te faci de ras nici eu sa pierd timpul aiurea.

        Dar la cum arata site-ul nu mai e chestie de interpretare.
        Este exact cum este, iar ce zici nu corespunde deci realitatiii.
        Sau, pe limba Copacului, e o minciuna.

        Ceea ce nu e frumos.

        E doar de tinut minte ca spui minciuni.
        Drept pentru care daca nu mai am timp sau chef sa verific ce spui, voi considera apriori drept minciuna.

        Sorry !

        • Viq,

          Eu am spus ca nu difera in mod semnificativ. Am zis ca are 3 poze in plus (nu numarasem „caruselul”) si am specificat ca e vorba doar de prima pagina. Si am fost de acord ca e un gen de linguseala.

          Pana la minciuna e mult. Cam cat de la situl presedintiei bulgare: http://president.bg/cat1/%26lang%3Den la cel al nostru: http://www.presidency.ro/

          Altfel si mie „Personal mi-e foarte clar ca asistam la renasterea cultului personalitatii de tip ceausist”. Stiu si o groaza de rapsozi care s-au inghesuit la osanale.

          Cred ca ar fi interesanta o lista comparativa a adulatorilor de genul Basescu contra restu’ lumii. Eu cred ca nici in mod cumulat „restu lumii” nu aduna nici o zecime din adulatorii basisti.

          Culmea e ca are legatura si cu … tema de azi.

          hi hi hi

        • China

          Ok.
          Hai sa zicem ca m-amm imflamat si mi-a sarit tandara..
          Reconsidera afirmatia facuta, ceea ce inseamna ca a fost doar o eroare iar in lipsa intentiei, minciuna-si pierde logica, si eu reconsider catalogarea.

          Si nu.
          1.
          Nici Boc, nici Ungureanu nu cred ca au facut ce face Ponta acolo, Basescu cu atat mai putin.
          2.
          Faptul ca exista sau nu inflacarati sustinatori ai oricui, nu este relevant pentru perspectiva din care discutam.
          Este un element complet separat de demersurile respectivului de a-si construi asa cum zic mai sus, un cult al personalitatii.

          Deci astept sa afirmi liber prin „da” sau „nu”, cu vorbele tale, ca ceea ce ai spus initial este fals si revin si eu asupra catalogarii. 😉

          Si toata lumea-i fericita, ne pregatim de berea de wekend 😀 😀 😀

        • Pot recunoaste ca e diferit de merkel.

          Tu poti recunoaste ca nu e mare diferenta de presidecy.ro?

        • Deci recunosti ca a fost o ….. eroare 😉
          Ok.

          Si acu’ ce …???
          Suntem americanu’ VS rusu’ ?
          „Imi dai Siria daca-ti las Moldova ” ???

          … la ora de franceza ?
          „Eu nu am palarie dar stiu sa cant la pian !”

          As putea sa-ti esplic cum guvernul are mai multi ministri decat presedinti are presedentia, dar n-o fac.
          Pentru ca nu asta a fost subiectul controversei.

          Subiectul a fost site-ul guvernului Romaniei..
          … pardon site-ul PREMIERULUI guvernului Romaniei si punct.

          Eu am avut dreptate, tu ai fost in fals.
          Ti-am demonstrat.
          Cu cat accepti mai repede si mai plenar cu atat scapi mai usor 😉

  2. salut copaceni. Vom gasi pete negre si dupa ’89. Deci, la mineriade -inclusiv 1999- , la capitalismul de cumetrie ce revolta a facut purly sau chinezul sau….?
    Dar tipic, vinovatii -indiferent de marimea culpei- sunt intotdeauna altii. Daca intrebi -face to face- vei descoperi ce NIMENI nu a votat cu USL (desi au votat ROSU).

  3. Filadel,
    Chapeau!

  4. As avea o rugaminte catre Admini:
    Astazi, la aceasta postare, nu lasati pe nimeni sa faca „mizerie”!
    Multumesc!

  5. Buna dimineata !!!

    Filadel …..foarte bun Remember-ul …excelent …..in afara de filmul lui Antonovici ,o serie de teveuri au început sa prezinte la știri gropile comune ale comunistilor care se descoperă acum si sa se găsească tortionarii….nu stiu daca treaba asta are legatura cu ce se intampla acum

    Sincer ,democratia asta damboviteana te face sa devi mai suspicios decât pe vremea comunistilor ….eu îmi aduc puțin aminte de traiul de pe vremea comunistilor ,dar tatăl meu a avut grija sa-mi spuna .

    Uite parerea unui om de 84 de ani,atat cit a inteles el de la tv…..este total împotriva proiectului de la Rosia Montana ,pentru simplu motiv ca Rosia Montana reprezintă un Simbol Stravechi al Daciei si României …..este de acord cu ieșirea in strada si stie ca ceva nu este in ordine acolo ……dar el gândește simplu ,simte ca e un moment crucial al acestei natii si daca suntem mulți putem reusi schimbarea hotilor si jefuitorilor acestui neam,așa ca nu mai contează ce-au vrut inițial unii.

  6. am fost pomenit:

    „De ce să ne indignăm acum la absurditățile pe care ni le aruncă-n față unul ca Purly care crede că tot ce are astăzi i se cuvine de drept și nu trebuie decît să întindă mîna ca să culeagă?”

    Drept la replica:
    Eu, ca libertarian dezaprob vehement textul de mai sus.
    Felul in are eu inteleg lumea tine de responsabilitate si libertate individuala deplina.
    Cred ca statul nu e dator cu nimic.
    Cred ca economia e absolut libera. Cred ca statul nu trebuie sa se implice nici macar in fiscalitate. Cred ca BNR trebuie desfiintat! Cred in concurenta!
    Cred ca fiecare individ raspunde de starea sa.

    Precizez ca eu comentez sarcastic pe acest blog pentru ca nu gasesc oameni de dreapta ci doar oameni care se dau de dreapta! Nu gasesc anti-comunisti ci doar comunisti vopsiti in democrati!
    Precizez ca am votat USL pentru ca prefer o stanga populista in fata unui partid de centru dreapta! Prefer miciuna si falsul in fata crestin-democratiei.

    In plan personal lucrez, sunt si angajat si privat si nu cer nimanui nimic. Cine vrea sa ma cunoasca ma gaseste pe Facebook, mi-am facut public numele.

    Apoi, cred ca fiecare care a trait in comunism si s-a conformat a facut parte din sistem! Fara scuze si nebunii! Cine a faut parte din sistem nu poate azi, justificat, sa critice sistemul pentru care a lucrat!
    Convingerea mea e ca 80% dinte comentatorii de la copac ar fi fost membri de partid, ar fi lucrat pentrui partid, ar fi turnat, daca viata lor ar fi avut de castigat din asta si daca regimul nu s-ar fi prabusit!
    Cred ca nu datorez NIMIC generatiei precedente si ca, din contra, ea imi datoreaza scuze pentru felul in care s-a desfasuat tranzitia! Generatia precedenta trebuie sa se plece in fata mea si sa isi ceara, inlacrimata, iertare! Cred ca cei ca mine trebuie sa munceasca dublu, pentru a acoperi nimicul facut de inaintasi! In toate planurile!

    Ma bucur ca nu am trait vremurile negre ale istoriei! Pot spune insa ca cei care le-au trait si-au vandut cu totii demnitatea in favoare tacerii si a pasivitatii! Onoare nu exista pentru ei! 99.99% dintre romani au tacut. Singurii care au dreptul sa vorbeasca real impotriva comunismului sunt mortii si cativa senili pe care nu-i asculta nimeni! Cred ca un sistem e faurit de oameni! Si cred ca in Romania rusinea a murit!

    Cred ca e de datoria mea sa educ oamenii in spiritul democratiei si a liberalismului caci oamenii nu le inteleg, deloc! Copacenii, in marea lor majoritate, ca si toti romanii, nu inteleg democratia si cu atat mai putin dreapta!

    Basismul e inutil!

    Va multumesc!

    • Alegand (preferand, iubind, inchinandu-te ei?) minciuna, te minti singur, te supui MINCIUNII si devi tu insuti o minciuna. Nu ma mai mira ca ai o gandire atat de stramba si incapabila sa discearna lucrurile in limitele elementarului bun-simt, sau ale logicii elementare. Ai inceput prin a-mi starni indignare si repulsie. Poate am gresit, pentru ca incep sa cred ca esti mai degraba, BOLNAV. Sau pe cale de a deveni bolnav…Si nu e nimic peiorativ in ceea ce spun.
      Cat s-ar datora aceasta posibila boala (sau evolutia spre ea) ascendentilor tai, nu stiu si nici nu e foarte relevant, in fond. As putea face speculatii, as putea vorbi despre activisti, turnatori, securisti, tortionari, care au si ei urmasi – copii si nepoti, pe care nu mi-ar fi greu sa-mi imaginez in ce fel i-au crescut si educat, cum i-au format, ce le-au transmis ca mostenire (a)(i)morala; nu mi-ar fi greu sa-mi inchipui ca acesti urmasi iti seamana… Sau m-as putea gandi la oameni care chiar nu sunt capabili sa-si iubeasca proprii copii, acestia fiind marcati de stigmatul neiubirii parintesti, o viata intreaga…Si din categoria asta ai putea face parte…
      Dar nici macar nu e nevoie sa privesc spre ascendentii tai directi. Pot presupune chiar ca sunt oameni cumsecade care s-au straduit sa te creasca cum au crezut ei ca e mai bine, iubindu-te…(poate fara voia lor, undeva s-a strecurat totusi o eroare pe care nu au sesizat-o la vreme).
      Dincolo de presupuneri, de pure speculatii (nu lipsite total de temei), un lucru este cert: MINCIUNA IMBOLNAVESTE, mai devreme sau mai tarziu. Imbolnaveste PSIHIC. Iar tu, ar trebui sa fii atent pentru ca dai semne de BOALA. Este parerea mea. Nu tocmai neavizata. Si crede-ma, o spun cu sinceritate si cu un inceput de compasiune.
      Daca lucrurile sunt inca reparabile, o sa intelegi si o sa faci pentru tine ce e nevoie de facut. Succes!
      PS
      Un singur lucru ar putea sa te deranjeze: faptul ca ti-am spus toate astea cumva, public. Daca e asa, imi cer scuze, dar treci peste…Mai important este sa primesti/accepti mesajul (nu este impotriva ta, este PENTRU tine).

      • ok…
        nu stiu insa care dintre noi se afla in negare.

        eu unul sunt dispus sa ma uit in oglinda si promit ca am sa o fac!

        • Un bun psiholog ar fi poate mai indicat decat „oglinda” in care esti dispus acum sa privesti, pt ca te poate ajuta sa eviti o oglinda „stramba”.
          E o sugestie. Si concentreaza-te pe propria ta persoana: este esential!
          E nevoie de timp si vointa…Curaj!

        • sunt sanatos…
          bubele pe care le am nu tin de dialogul nostru…ele sunt umane si freudiene 🙂 dar am un libido sanatos si toate is bune 🙂

          ai mei m-au educat bine, poate prea bine…sunt sigur ca nu e vorba de asta…

          cred ca punctul meu de vedere, in masura in care ar fi eronat, deriva din revolta are insa nu e oarba…
          ar mai fi ceva…sunt lucruri care ma revolta si a caror forta poate sa ma induca in eroare. cred ca stii despre ce vorbesc.si cred ca suntem in aceasi barca cu mici diferente…poate eu vad societatea in rahatul in care e si imi spun ca oamenii sunt vinovati si nu inteleg cum oamenii se pot disculpa … sa fie asta?

      • totusi, poate un raspuns la subiect m-ar lumina si mai bine.

        poate imi explici cum ai luptat tu cu sistemul…cum ai ramas curata si care e diferenta intre diferitele categorii de salariati, oameni, care si-au facut treaba in comunism, fiecare dupa fisa postului contribuind la propagarea si sanatatea sistemului!
        poate imi explici unde gresesc!
        poate sunt eu naiv si nu vad dreapta din credintele tale, nu vad democratia ce emana din tine!
        Poate stigmatizez eu inutil…dar nu cred!

        Poate imi explici unde gresesc!

        • Nu, nu o sa-ti raspund la asta! Nu ACUM! Nu eu si nici generatia mea nu suntem PROBLEMA ta. Nu cu mine ai treaba, ci cu TINE! Hai, curaj si fa primul pas!

        • am scris mai sus…un raspunsel.

          apoi, pacat ca nu poti raspunde, chiar pacat…suntem o tara de imaculati muti

        • Repet, concentreaza-te pe propria ta persoana si asuma-ti problemele tale (sau partea ta din problemele pe care consideri ca le ai/iti dau de furca)! Cu asta trebuie sa te confrunti, nu cu mine/altii (imaginea ta despre mine e problema ta, nu a mea, intelegi?

    • ti-ai insultat si parintii, bunicii, unchii si toate rudele de peste 40 de ani? ca doar si ei au trait si inainte de ’89? si parca ei te-au tinut in scoala (cu metehne comuniste)?
      Sa nu-mi spui ca nu ai fost soim apoi pionier apoi UTC!!! ai demonstrat contra?
      restul sunt palavre, egal cu ale lui Claudiu Craciun (lider PU), mare ecologist care circula in SUV si camasa de poliester, evident poluante.
      Noi, copaceni, incercam sa facem ceva (NEVER AGAIN), tu ne insulti si ai grija -prin votul tau- sa sabotezi tot ce facem noi. Cine e ipocritul, purlitule?

  7. Confuzia şi paranoia pe marginea proiectului Roşia Montană se datorează felului conspirativ în care atât guvernul cât şi corporaţia au vrut să-l promoveze. Practicile trebuie să înceteze, în acest proiect şi altele similare. EFOR publică un raport care arată calea de urmat pentru a depăşi impasul actual:

    Legea trebuie retrasă, ministrul Şova scos din schemă (deoarece din motive arătate în raport, nu mai e credibil ca negociator în interes public), licenţa trebuie desecretizată, preferabil prin acord amiabil RMGC-guvern, iar lecţia transparenţei depline aplicată, în alte proiecte extractive.
    Recrutarea la bucată de oficiali şi lideri de opinie trebuie de asemenea să înceteze, deoarece a fost cea mai proastă strategie a RMGC, decredibilizând iremediabil proiectul, oricare ar fi fost meritele acestuia.
    România trebuie să adopte standardele EITI de transparenţă în industria extractivă, iar RMGC, Chevron, Exxon sau OMV-Petrom să încurajeze guvernul să o facă, urgent. Altfel tensiunile vor escalada şi vom avea moratorii pe explorări impuse peste noapte, fără analize de impact. EFOR poate redacta pentru guvern şi corporaţii, gratuit, documentele de aderare la EITI.
    Era bine dacă RMGC, Chevron şi ceilalţi ar fi urmat sfatul propriilor diplomaţi, care i-au avertizat încă de anul trecut că e cazul să publice din proprie iniţiativă licențele și contractele de concesiune, când cu balamucul cu postarea trunchiată a documentelor pe website de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

    http://www.contributors.ro/dezbatere/rosia-montana-ce-e-de-facut/

    • night, ai dat un raspuns logic, intr-o societate BOLNAVA GRAV de scenarita. Credibilitatea oricarui standard international e negata (” stim noi ca la Bruxelles sau la Washington marile corporatii…”).
      Strict la RO, avem o fractiune importanta a populatiei (peste 25%) care nu s-a adaptat si care-l REGRETA pe Ceasca. Simbolul neadaptarii este negarea noului (era bine cum era, nu schimbam, nu credem in altii etc). Iar una din simptomele neadaptarii este „nu ne vindem tara” cu varianta Jos fascismul corporatist/Jos capitalismul.

  8. Fil

    Bun. Necesar.
    Trist si dureros.

  9. Purly

    Prietene, nu sunt de acord cu tine.
    Si o stii.

    Printr-un aparent paradox, mi se pare ca de fapt esti dovada vie ca generatia anterioara a esuat in sarcina sa cea mai importanta.
    Mi s e pare ca nu acuzi nimic mai mult de fapt decat ca ….. esti ceea ce esti.

    Care nu are probleme proprii, cauzate de el, de rezolvat, toate problemele sunt ale predecesorilor.
    Care ai votat constient formatiunea mai proasta pe scara valorica si acuzi generatia anterioara :
    „Vedeti ce prostii fac ? Voi m-ati format asa !”

    Cred ca e in contradictie flagranta cu ceea ce te pretinzi a fi. Neasumarea responsabilitatii propriei vieti, cu greseli cu tot, nu are nimic comun cu gandirea libera/de dreapta.
    Intr-un fel mi se pare ca te afli intr-un fel de bucla inchisa, inca in sfera dependentei. Poate perioada asta de fronda sa fie „a doua nastere”.
    Cam intarziata, e drept, dar e in graficul lumii civilizate. Sunt multe date ce sugereaza ca maturizarea are loc acum mult mai tarziu.

    Poate ca se aprinde un bec la un moment dat care spune :

    „Stop joc !
    Burebista poate ca trona peste un popor de betivi, Stefan era un curvar iar oportunismul a viciat profund caractere la nivel de masa sub regimul comunist. Dar asta nu inseamna nici ca poporul meu este cel mai prost de pe planeta asa cum nu inseamna nici ca e cel mai bun.
    Alte popoare au avut un comportament net superior romanilor in timp ce alte natii n-au reusit inca sa iasa din Comuna Primitiva.
    That’s fact !

    Eu traiesc in sec. XXI !
    Viata mea este influentata de consecintele actiunilor celorlalti (inaintasilor inclusive) dar este consecinta directa a actiunilor mele.
    Am de gand s-o traiesc cat mai bine !
    Iar daca pot sa las in urma mea fie si numai un atom in plus la binele celor din jur, will be great !”

    Candva … poate ne intalnim acolo !

    Zic si eu ! 🙄

  10. Dammit ! 👿

    Asta ar fi trebuit sa fie pus drept raspuns la comentul lui…

  11. Sunt doua teme. Strans legate intre ele dar … doua.

    Am toate motivele sa cred ca istoria nu trebuie uitata. Nu trebuie ascunsa. Dar, nici nu trebuie bagata pe gat cu ura si excese de superioritate. Este preferat sa fie folosit tactul si intelegerea.

    E absurd sa te rezumi la a reprosa cuiva ca nu stie ceea ce stii tu, fiindca ai trait-o pe pielea ta.

    Voi vorbi mai mult de prima tema. Este la fel de absurd sa arunci cu noroi in toti cei care au indurat nedreptatile unei epoci fara sa intre in puscarie.

    Ceea ce poate apropia cele doua pozitii este spiritul pragmatic. Cunoasterea si analiza deschisa in scopul evitarii unei reintoarceri la practici, sau chiar epoci totalitare.

    Prin urmare, mi se pare legitim ca cei fara memoria noastra sa intrebe. E contraproductiv te sa-i numesti „bramburiții buimaci-bezmetici” fiindca nu stiu.

    – E normal sa nu stie graviatea ororilor pe care nu le-au trait (de cele mai rele cred chiar unii dintre noi mai in varsta au fost scutiti – si nu le-am stiut decat in masura in care am avut cine sa ni le spuna)
    – E normal sa afle ca au existat si colaborationisti. E bine sa stie cum se comportau acestia. Ce insemna renuntarea la omenie pentru niste avantaje indoielnice
    – E normal sa afle de excesele unora. Care amplificau rautatile sistemului, care se intreceau in a face pe plac sistemului in astectele sale cele mai hidoase.
    – E normal sa afle despre lingusitorii care au facut posibila aparitia si dezvoltarea extrema a cultului personalitatii
    – E normal sa stie ca, in mare masura toti isi organizau in mod instinctiv si dupa posibilitati propria rezistenta (poate aici ar fi multe de povestit)

    Este deci normal sa afle ca regimul comunist nu era o „opereta”.

    Cand un tanar intreaba „voi ce-ati pazit?” e normal sa afle raspunsuri. Sa stie ca au existat timpuri cand puteai face cativa ani de puscarie grea, la taiat de stuf si baut apa din baltile Dunarii fiindca ai fost martor la o discutie despre plecatul din tara fara sa iti torni in ora urmatoare prietenii (http://www.gandul.info/reportaj/exclusiv-marturii-in-premiera-ale-actorului-mitica-popescu-detinut-politic-pentru-tradare-in-lagarul-calaului-ficior-foamea-era-ingrozitoare-mancai-cel-mai-bine-cand-visai-11352584).

    Sunt prin urmare laudabile initiativele desprinse din a doua tema de azi. Si trebuie incurajate. Ar fi bine, ca macar la aceasta tema sa fie un armistitiu politic intre cei care dezvaluie cu buna credinta ororile totalitariste.

    • Dap. N-ai priceput despre ce-i vorba pe-aici dar dai sfaturi. 😆 Tipic.

      • filadel,

        poate … daca te puteai exprima concret cu ce parte din interventia mea nu esti de acord, as fi inteles.

        daca ti se pare inutil dialogul sau din diverse motive nu il poti sustine, inseamna ca … ramai doar cu ideile tale initiale.

        ori, o idee care nu se poate sustine intr-o disputa este cel putin … neverificata 😉

        • Păi nu mă pot exprima concret. Asta-i problema mea de handicapat.
          😆
          Deci mai ai nevoie de verificare la idee și vrei să ți-o verific eu? Păi ți-o verific Chinezule atunci cînd se referă la temă că nu-s verificatorul tuturor ideilor din univers.

        • scuze pentru deranj.

          chiar nu imi doream sa ma dau „rotund”. chiar am avut dorinta sa raspund cat mai schematic la temele ridicate. in niciun caz nu voiam sa te jignesc.

          asa cum probabil nici tu nu esti interesat doar sa jignesti pe cineva „fara memorie” ci cu siguranta ti-ai dori sa stie lucrurile care te preocupa [si ma preocupa].

          iti doresc tot binele din lume

    • tipica MASKIROVKA chinezeasca. Altii sunt de vina mereu. Tu personal ce faci China ca sa te raliezi punctelor scrise de tine? Eu vad ca combati pe cei ce incearca sa NEVER AGAIN!
      Ai realizat vreodata ca in multe familii din patura „mai rasarita” sunt membri care au facut exact ce spui? Ca in presa lucreaza cei ce au FACUT, sau lucreaza cei ce au fost FORMATI de cei ce au facut? Ca in mass-media procentajul celor ce nu vor (onest sau mercenar) sa se stie este urias?
      Exemplu (daca te tine memoria): urlatorii contra PU din 1990 sunt azi formatorii de opinie CTP si Corina Dragotescu? ca proprietarul INTACT (varanul) este colonel ce secu? Vrei atitudine onesta de la ei? good luck!

  12. viq, mih, ies nitel…
    nitel treaba la birou limpezeste mintea

  13. chinezule, restu, toti… problema nu e simpla…

    http://plato.stanford.edu/entries/collective-responsibility/

    intrebarea fireeasca e:

    Cat de mult le pasa celor ce traiau atunci in banalitatea vietii cotidiene de orori? Desigur, poate nu stiau! Poate insa ascultau europa libera! poate aveau un habar ca ceva e putred!
    Cati stiau? Daca stiau, cum puteau trai fara a face nimic? Unde incepe raspunderea? Cum se defineste ea?

    Ar fi trebuit liderii comunisti sa-si dea seama ca comit orori? Ar fi trebuit ei sa le stopeze? Raspunderea zace exclusiv la elita conducatoare?

    Cat de buna/rea e tacerea? Ce s-ar fin intamplat daca lumea actiona? De ce nu actioneaza omul?

    Ce e mai important…comfortul personal sau constiinta curata? E un razboi intre ele? Poti avea constiinta curata stiind de orori si tacand, fiind pasiv?

    Astea sunt intrebari adanc filosofice.

    Eu stiu unde ma plasez!
    Eu cred ca victime ale regimului sunt cei ce au luptat impotriva lui! Nu poti fi victima a ceva ce sustii prin munca si tacaerea ta, chiar si daca intentia si sufletul trag in alta directie. istoria si realitatea sunt construite din fapte.
    Daca cineva a fost parte din sistem poate acel cineva sa sustina azi ca a fost subjugat de acelasi sistem?
    Gestul iesirii din sistem e primul pas! Unii si-au asumat acest gest! Si-au zis ca nu pot lupta altfel, ca lupta cu balaurul nu se poate duce daca tu esti unul dintre capetele lui!
    Cati au iesit din sistem?
    Cum se iese din sistem?
    Ce fel de oamani isi asuma iesirea?

    Nu le poti cere tuturor asta! Omul e las prin definitie! Dar le poti cere ca ulterior sa taca! Daca balaurul a fost ucis nu se poate ca resturile lui sa se proclame toate anti balauriene! Sau ma insel?

    Gata!

    • purly,

      pe vremea aceea facebucul se misca mult mai incet si nici internetu’ nu era inca online.

      telefoanele si posta erau supraveghate. cred ca si „like”-urile de prin oracolele personale ale pionierilor. ramaneau doar contactul direct cu cunoscutii: rudele si prietenii.

      lucrurile, cred ca poti realiza, nu erau la fel pentru toata lumea.

      eu cred ca am fost norocos. eram bucurestean, aveam o gasca de treaba, parinti ok. ascultam de mic copil Europa Libera si Vocea Americii. frecvantam de printr-a 4-a Biblioteca Americana. apoi am avut norocul sa lucrez in IT intr-un institut cu colectiv cu oameni dezghetati. deci de vorbit si de intors pe toate fetele am intors-o pe asta cu libertatea. poate ne-am limitat mai mult la a-i ironiza pe politruci. poate au fost si gesturi concrete de fronda (nici pe departe pe masura celor riscate de cei din „memorialele durerii” – nici timpurile acelea nu le-am prins din fericire). ar fi insa caraghios sa ma laud din postura de … chinez anonim.

      asa linistit cum eram personal, facand informatica industriala, am cunoscut si alte medii (frabici si uzine). unde nu prea puteai sa cracnesti. unde politrucii erau stapani ierarhici. insa, in toate locurile, am intalnit si oameni normali, care atunci cand le castigai increderea isi deschideau sufletul.

      din pacate pentru noi, controlul pe caile de comunicatii si cozile de topor infiltrate in toate colectivitatile, paralizau in foarte mare masura initiativele de a declansa adevarate miscari coordonate.

      sigur, sunt mult mai multe de spus. nu am convingerea insa ca te intereseaza cu adevarat. cum si eu am trecut prin faza in care ii ascultam mai indiferent pe ceilalti, te inteleg.

      si … iti doresc sa nu ramai definitiv in stadiul acela

      hi hi hi

        • purly,

          niciun om cu mintea intreaga nu-i va considera nebuni si inutili pe cei din lista la care faci trimitere.

          in acelasi timp, niciun om normal nu ar trebui sa-i faca nebuni si inutili pe toti cei ce nu se gasesc in lista respectiva.

          pe langa lista data de tine, exista si o lista de cateva sute de mii de oameni care au suferit in lagare de exterminare si pentru care cenzurarea unui volum de versuri ar fi parut o gluma.

          cu siguranta mai exista alte zeci posibil sute de mii de oameni care au fost suferit repercursiuni personale, comparabile cu a unora din lista indicatea de tine dar, anihilati in mod „tacut” fiindca nu aveau o notorietate sau macar rude „afara”.

          pur si simplu nicio fraza si cu atat mai putin un verdict universal si categoric nu poate transa aceasta problematica.

          daca poti incepe sa te gandesti la [si ulterior sa constientizezi] chestia asta bine. daca nu, nu 😉

    • China, cine nu e in lista aia, sau in lista adiacente ei…e inutil in ceea ce privest lupta cu comunismul…
      adica, e simplu, nu au facut…cine nu a facut nimic nu e anti-comunist. Cum ar putea sa fie…daca nu a facut nimic?

  14. si chiar gata…o sa rezist tentatiei!

  15. „Daca balaurul a fost ucis”
    Nu, „balaurul” NU a fost ucis!
    I s-a taiat un cap si el a „emanat” mai multe… Cele mai „recente” sunt in USL & Co

  16. cred ca reactia asta, Mih, vine pentru a ompensa moral pentru lipsa de reactia cand balaurul traia. Al invia, ca holograma, confere o compensatie morala. Eu asa cred.

    • E treaba ta ce crezi! Si e problema ta, CUM crezi! Ai de lucru (muuult) in a ajunge sa crezi cat mai aproape de ceea ce e REALITATE (pe care acum o negi, o sucesti, o strambi cum iti convine). Nu uita ca esti dominat (pt ca asta ai ales) de MINCIUNA! Si minciuna te duce de nas. Rau de tot!

  17. io nu pricep de ce „luptele” politice zilnice tip stg-dreapta se transfera si intr-o chestiune ce tine de trecut…
    pt ca purly nu este basist e pus la index pt ca are o alta parere asupra trecutului…
    pai mai oameni buni
    io vin cu o alta traznaie
    noi nu avem nevoie sa ne lipim de un partid, fie si nou nascut si virgin ca o alba ca zapada cu rochita murdara de sangele primei nopti.
    io zic ca noua ne trebuie o miscare civica, ceva de tip solidaritatea, care sa isi impuna sa nu vrea la guvernare , dar nici in opozitie, dar sa fie cainele de paza (nu maidanez) al politicienilor…
    stiu ca e greu… ddaca nu si imposibil, dar asa vad eu lucrurile.
    nu cred ca toti cei din pu sunt manipulati.
    poate unii chiar vor o tara curata…
    iar in ceea ce priveste trecutul, e foarte greu sa dai verdictul corect acum, dupa atatia ani…
    uitati-va la germania lui hitler… cati au fost condamnati si au facut cativa ani de inchisoare pt tot raul ce l-au facut? pai acolo au fost sute de mii , daca nu milioane de calai…
    nu vreau sa zic ca trebuie sa uitam trecutul… pe ficioru si visinescu i-as
    tortura cu manutele mele, dar raul actual il fac astia care sunt acum in viata, chiar la putere…
    si nu neaparat cu maltratari fizice…
    nu uitati ca ne-am imprumutat 20 de miliarde pt niste galeti si pancarde portocalii…
    nu uitati ca suntem gata sa ne parjolim teritoriul pt cateva pungute cu doi euro…
    ca ne-am vandut flota, petrolul, transporturile si cam tot ce mai aveam pt… nu stiu pt ce.
    nu vreau rosia montana.

    • john, esti amabil sa ne definesti basismul? ca sa stiu la ce te referi…
      La ORDINARA MUINCIUNA cu 20 de mld. ti-am raspuns si n-ai catadicsit sa replici, dar o repeti. In ochii mei esti doar propagandist PSD (nici macar USL).

  18. Totuşi suntem de vină … mai ales cei care avem acum peste 50 de ani … aşa … ca mine.
    Suntem de vină pentru că încă din 26 decembrie 1989 am acceptat (aveam altceva de făcut? SIGUR DA!) ca CFSNeurile din întreprinderile şi instituţiile de stat să fie populate de aceeaşi pecerişti … şi directorii adjuncţi au devenit directori generali. Aceeaşi Mărie cu o nouă pălărie. Ni se explica că nu se poate fără specialişti ca ei. Sindicatele comuniste au devenit sindicate libere cu aceeşi lideri sau cu scursurile cele mai zgomotoase.
    S-a schimbat tot … fără să se schimbe nimic.
    Ceva totuşi s-a schimbat, nu mai era totul pentru OMUL, acum era totul pentru OAMENII NOI, EMANAŢII. Şi s-au emanat în toată ţara şi au devenit exponenţii capitalismului sălbatic de carton(cu toate că a fost cam beton, că au fost şi sunt primii milionari în valute, primii latifundiari). Mătuşile Tamara să înţepenească.
    Noi ce-am făcut în să nu fie aşa?
    NIMIC.
    Ne-am angajat pe la fro multinaţională, am dat o raită p’AFARĂ şi am uitat să ne mai întorcem, că am avut bilet doar dus.
    Avem ce merităm, CA NAŢIE.
    Gogoşile, mititeii şi punga electorală să trăiască. Şi ONGurile ecologiste, caniniste, comuniste, de utilitate naţională şi internaţională.

    Deformând oficial trecutul (mă refer la istoria din manuale şi de la tembeliziuni), deformează prezentul şi ceea ce este cel mai grav, VIITORUL.

    A biento.
    Saionara.
    Maieul e mai aproape de trup decât cămaşa (când îl ai).

  19. „Educația nu are culoare politică”

    Pentru cei interesati:

    Campania de informare a părinților copiilor de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a referitoare la testările pe care copiii le vor parcurge în premieră în acest an

    http://www.miscareapopulara.eu/2013/09/19/campania-de-informare-a-parintilor/

  20. Preşedintele Băsescu la şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni: „Poți să faci spectacole de sunet și lumină la Roșia Montană, că e între noi, dar aici nu-i turism, e geopolitică

    (…)Și Bruxelles susține programul nostru de interconectare. Or noi am adus pe comisarul Oettinger (Gunther Oettinger, Comisarul european pentru Energie – n.r.) și doi prim-miniștri și i-am arătat niște țevi aduse din altă parte.”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/presedintele-basescu-viziteaza-santierul-gazoductului-iasi-ungheni-1058203.html

    [Lucrarile NU au inceput inca!]

  21. …vine iarnă grea. va îngheța și gazul, cu sau fără conductă…

  22. doresc sa preiau din cind in cind si de pe la dumneavoastra cite un articol, se poate?

    • Dragule, ai mai mult bun-simt decat mine 😀 😀 😀

      Eu cand gasesc cate ceva ce-mi place si cred ca ar merita pus la panou’ de onoare de la Copac sa-l guste toata lumea, il iau si gata.
      Cel mult, CEL MULT, …. informez autorul si-i multumesc pentru material.

      Ideea e ca ce e pus pentru public, apoi e….. public 😉
      Ce nu se face e ca cineva sa copieze materialul si sa-si puna semnatura pe el, apasat si romaneste, dupa modelul „ponta”, fara sa respecte/indice sursa.

      Dar nu cred ca la asta te referi, nu ? 😀 😀 😀

      Cred ca sunt in asentimentul autorului articoului de azi sa-ti spun…. „liber la-mprastiat” 😀 😀 😀

  23. ce mult timp a trecut până când am aflat că torționarii comuniști sunt încă printre noi!!!!!!!!!!!!! Dacă nu era problema pensiilor cred că puteau trăi liniștiți… Poate învățăm din propria greșeală și problema Roșia Montană pune pe agenda publică jaful făcut de …torționarii din lumea afacerilor cu statul, cei care pe mână cu politicienii au supt ca vârcolacii toate bogățiile țării, de pe apă,uscat, din aer, din sol și subsol.
    Am văzut comitetul de onoare ales de deținătorii celui mai înalt ordin național!!! Vai mama ei de …stea, pe ce mâini a ajuns!!!!!!!!!!!!!!!!! Dacă așa sunt primitorii ce poți spune de cel care o dă? Doar…vai mama noastră!!!!!!!!!!

    • nu stiu ce varsta ai asa ca poate ma repet:
      A. la procesul de la Nurnberg au fost condamnati nu numai faptuitorii!!
      B. Rosenberg, ideologul nazist, nu a dat vreodata in viata lui vreo palma, dar a fost condamnat la moarte
      C. [o mare parte a natiei] RO l-a proslavit pe Iliescu si a sa HAITA.
      D. denazificarea -supravegheata de americani- a fost de succes, la noi lustratia a fost esec chiar si acum 3 ani.

      Germania este unde este, RO este unde este.

  24. sunt onorat că pot participa la discuții alături de foști miniștri PDL. Toată admirația pentru nightmare. A fost cel mai bun ministru de după 89….

    • Bun ! 🙄 :roll::roll:
      Am retinut !

      Eu am fost cu mult inaintea lui si nici nu ma iei in seama !!
      👿
      Ok.
      Te tau de la lista pentru gratarul de weekend 🙄
      Pai ce…..
      … ne jucam ???

    • Timane …ți-am răspuns si la Nasul si iti repet si aici

      Înainte de a fi sustinatorul lui Moraru sunt basist …pe Moraru l-am susținut doar pentru ca era cu Președintele pe care azi îl ataca ….capito??

      N-am nici o treaba cu pdl ,am spus-o de mii de ori pe blogul lui Moraru

  25. De ce nu se scandează împotriva politicienilor în piață? E o întrebare legitimă pusă de majoritatea celor ce apar în spațiul public. Ponta face un proiect și nimeni nu se ia direct de el sau de USL. Băsescu a fost cel mai consecvent susținător al proiectului și nimeni nu-i impută nimic, ba chiar îi penibilizează public. Poate jocul pro-contra făcut de Ponta și Antonescu ar fi o explicație pentru indulgența manifestanților…Dacă erau mobilizați de USL aflam …cu o săptămână înainte…la ei totul e …pe surse.ro…Rămân PDL și Președintele. Singurul care îl atacă pe președinte este Radu Moraru, prietenul lui Cartianu care este în piață. Radu Moraru să-l atace pe …Președinte? Așa ceva nu …există! Atunci! Manifestanții nu-l atacă pe Președinte și pe cei care au fost în anturajul lui …pentru că în percepția publică nu mai contează… Nimeni nu mai pariază pe cai morți.Singurul care-i mai semnalează existența politică este…Radu Moraru…In memoriam…Asta e frumusețea politicii…pentru alegătorul dezamăgit după ce i-a fost luat votul…El râde la urmă…de cel care pică exact când se credea atotputernic…

  26. OffTopic
    http://tinyurl.com/oaqttv3
    Antonie Solomon 3 ani cu executare pentru mită.

  27. Salut copaceni!
    Un topic cutremurator -sa nu uitam trecutul de parca nici n-a existat.Sa ne intrebam daca am facut ceva bun si de folos pentru generatia noastra si mai ales cea viitoare….si asa ajungem la actualitate si putem desprinde ce greseli fac oamenii politici si cei care-i sustin.
    Mi-e mi-ar fi rusine sa cautionez in vreun fel urmasii tortionarilor din epoca de trista amintire. Iata de ce nu i-am votat niciodata(nici macar in 2000) si n-am s-o fac niciodata.

  28. Dora 🙂

    Servus!
    Ma bucur sa te vad!
    (ai grija pe unde „calci” ca mizerie, din pacate tot s-a cam facut…)

  29. ziua buna oameni buni,

    Am si eu o usoara intoleranta la minciuna, ipocrizie, prostie.
    Deci subiectul este crima, tortura, supravituitori…….
    Avem oameni care au votat(sperat , plans de bucurie) alaturi de cei care (, mandrii ofiteri de securitate si progenituri) au facut asta.
    Morala:
    Daca ai parinti niste mocirle morale nu te astepta sa fii un far de inteligenta si moralitate. Aschia nu sare departe de copac.

  30. nu, ca e de ras …

    ce facu, nene, Ponta, inaugura tevi de decor?
    hahahahhahahahahahhahaha, CU-COmisarul european dupa el?

    …. tareeeeee, tare de tot! bravo Ponta, ia arata-le tu ieuropenilor cum se face, BRE, pi la noi!

    va dati seama ce o gandi acum comisarul ala … “adica, cum vine asta, adica asta cum vine, adica tevile alea nu erau de acolo? cum adica, le-au plimbat?”

    stai asa sa vad ce neam e, si ca tara si politic …
    nu e de-al lui Ponta, e afiliat miscarii populare europene … si e NEAMT!

    HAHHAHAHAHAHAHAHAHAHHAHAHAHAHAHAHHAAA
    willkommen la ROMANICA herr Günther Oettinger
    IA DE TE CRUCESTE, nene!

    p.s. stai sa intram si in Schengen, sa vedeti atunci veselie pe capul vostru !!!

  31. poanta zilei – purligism:

    Precizez ca am votat USL pentru ca prefer o stanga populista in fata unui partid de centru dreapta! Prefer miciuna si falsul in fata crestin-democratiei.
    :mrgreen:

    bonsoir, all!
    aterizai si eu de pe plantatie
    🙂

  32. aroganta/tupeu purligesc de tip becalian

    Generatia precedenta trebuie sa se plece in fata mea si sa isi ceara, inlacrimata, iertare!

    cred, ca bietii lui parinti asta or face zilnic – ii pupa talpile – iar purligaru sta in continuare in concediul paternal…..sarmanii parinti ai lui purligar

  33. Senatorul PPDD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei,a primit 3 ANI de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE. Solomon:
    Merg direct la Craiova ca să mă PREDAU.

    dar ce cuminte, auzi, se duce sa se predea…
    dar individul asta nu a fost pedalist cindva?

    justitia lucreaza! Bravo!

  34. ce hitru Basescu, sa-i trimita borfasului_ponta de ziua lui de nastere…..crini!
    al dracului pirat
    🙂

  35. miine, parca, este ziua lui crin.
    astuia ce-i trimite? trandafiri rosii?

    iar poimiine ziua lui MRU,
    ce fel de flori vor merge in acea directie din partea lui TB?!
    oare ce?
    🙂

  36. filadel,
    te gindesti la antonie de aici din copac
    😛

  37. si totusi nu pot intelege cum de borfasul_ponta este pe locul doi in sondaje…

    Îi cer lui Victor Ponta, protagonistul SERIALULUI DE TELEGUVERNARE

    „Eu când vreau să mint, mint!”,

    să înlocuiască minciuna, incompetenta și hotomănia cu adevărul, competenta și onestitatea. Concret, să se laude cu noi autostrăzi în 2020, abia când vom circula pe cele care trebuiau finalizate până în mai 2013
    (A.B.)

  38. dragi prieteni
    azi avui o criza de luciditate (da scurta, d-aia care trece repede)
    si stiti ce mi-a trecut prin cap?
    pai istoria politica a idenumit ideile politice doctrine, adica un set de idei comune si care sunt acceptate de un grup de oameni.
    exemplificam: comunism, fascism, socialism, liberalism, crestin-democratie si inca vreo cateva, nai multe.
    dar au fost si doctrine care au luat numele unui lider si care s-au dovedit , din nefericire, adevarate catastrofe umanitare si ale umanitatzii, nu are rost sa va spun de ce pt ca voi, dragi prieteni, sunteti mult mai inteligentoi ca mine si stitzi deja.
    exemple: hitlerism, stalinism, maoism…
    asa ca, mai ficiori si dragi domnitze, eu sper ca doctrina numita „basism” nu vine de la numele vreunui astfel de vizionar, ca cine stie ce catastrofa ne mai pashte…
    cu stima si plecaciune
    john

    • nu, vine de la LEPRE ca tine, care in lipsa de argumente, injura.
      Citat din expertul in toate [medic pediatru fara sa fi profesat vreo zi] Ciuvica: ” ca sa crezi asta, trebuie sa fii prost sau basist”. Care e diferenta fata de tine john? ca tu nu apari zilnic pe sticla?
      PS. ca sa nu-ti etalezi inutil cultura, listeaza si marxism (stii ca a existat un Karl Marx?), si leninism si thatcherism si reaganism (unii zic si reaganomics) si franchism ([prin Spania, stii?] si napoleonism etc.

  39. UPDATE.Liviu Dragnea „stopat” din drumul către DNA de către premierul Victor Ponta. Lui Dragnea îi e frică de judecători

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/liviu-dragnea-stopat-din-drumul-catre-dna-de-catre-premierul-victor-ponta-1058231.html

  40. In postarea de astazi nu a fost vorba de luciditate, ci de ura contra celor care au furat, violat trecutul, prezentul si cel mai probabil viitorul nu numai prin manipulare ordinara ci fizic prin torturi, crime. S-a intamplat, se intampla se va intampla. Adevarata luciditate ar insemna sa va dati seama ca de dragul unor posibile avantaje materiale, de dragul etalarii sofismelor, exprimarilor tautologice, ati acceptat si aplaudat incalcarea unor principii importante functionarii statului de drept. In rest asistam la incercari penibile, cu tente smidocte, de a schimba agenda blogului. Penibil, previzibil, infantil.

    PS. Am uitat, idiotilor utili care au sperat ca uslul sa ii duca pe noi culmi de cinste si corectitudine, ca sa va imbogatiti vocabularul, cunostiintele si sa cresteti in ochii colegilor (chiar si a nepotilor) va recomand: „metalurgia international”, revista de renume mondial care a facut valva in lumea intreaga. Acelorasi idioti utili, le mai recomand: „Mitomanul international”, „Plagiatura internationala” cu care sa isi completeze cunostiintele.

  41. NU AM SCRIS COMPLET:
    A se citi
    … manipulare ordinara ci fizic prin torturi, crime. DATORITA voua, si unora ca voi, s-a intamplat, se intampla se va intampla

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s