Vești bune : ne prăbușim !

Dacă cetim cu sec ceva de genul : „Încasările bugetare pe primele 8 luni ale anului au crescut cu 4,4%, în timp ce cheltuielile au crescut cu 4,8% în acelaşi interval…” putem să ne păcălim.
Pentru că asta creează o anumită impresie că am fi pe pierdere.
Dar dacă încasările sunt să zicem de 100 de milioane iar cheltuielile de 1 milion, atunci, în valoare absolută, o încasare cu 4,4 milioane mai mult acoperă o cheltuială suplimentară de 480.000. Și mai și rămâne.
Spuneam cu ceva timp în urmă că se joacă ăștia cu cifrele de te doare mintea. Pot să te facă să crezi orice contorsionând datele și prezentându-le într-o formă cel puțin ambiguă dacă nu chiar exact opusă.

Așa că trebuie mers puțin mai departe cu datele ca să putem vedea lucrurile mai aproape de realitate.

Și după calculele unui fost ministru rezultă că s-au încasat 4,185 de miliarde de lei mai puţin decât era în prognoza bugetară la începutul anului.
Asta e mai clară.
Pentru că știm că prognoza de la începutul anului (cel puțin în principiu) este baza de calcul pe care se face întreg exercițiul bugetar. Pe baza sumelor prevăzute a veni la buget se fac (pe hârtie) repartizările fondurilor pentru a fi cheltuite.
Deci aici e clar : guvernul Ponta merge spre rău.

„USL se baza pe o creştere a veniturilor bugetare cu 7,47% în 2013 faţă de anul precedent. Creşterea este însă cu 3% mai mică decât era de aşteptat. Am încasat, în 8 luni, aproape cu 1 miliard de euro mai puţin decât ar fi trebuit.”

Ce efect are lipsa fondurilor prevăzute a veni și ele ale dreacu nu vor să vină neam … ?
„… există o scădere cu 9,7% a cuantumului alocat investiţiilor, ceea ce a generat creşterea şomajului de la 6,9% la 7,5% de la venirea Guvernului Ponta şi până acum.”
Acel guvern al lui Ponta care zbiera că va crea la locuri de muncă de nu le vom putea duce.
Și el a desființat și ce era.

Încasările din fonduri europene sunt în scădere faţă de anul trecut: cu 3,8%.
Încasările acelui guvern Ponta care lătra la sălile de sport făcute din fondurile europene cu bani, în satele românești cu capre.
Și el nu e în stare să facă nici o dublură de chei la ușile sălilor.

Cheltuielile cu pixuri, telefoane, tonnere, automobile, agrafe de birou și cadouri de protocol au crescut la 500 de milioane de euro.
Tot ale guvernului Ponta care spumega la agrafele guvernării Boc.

Dacă dpdv juridic se pare că România încă se străduiește să rămână în picioare, pe partea economică însă se prea poate să îngenuncheze curând.

Vestea bună e că s-ar putea să vedem pe stradă purtători de tricouri pe care să scrie :
„Am votat USL ! Sunt un bou !”

Vestea proastă e că nu va ajuta la nimic !

Viq

Anunțuri

168 responses to “Vești bune : ne prăbușim !

  1. TVA, accize, CAS, impozit pe profit – la niciun capitol încasările nu ies la calcul. Vin tăierile de cheltuieli

    http://www.zf.ro/zf-24/tva-accize-cas-impozit-pe-profit-la-niciun-capitol-incasarile-nu-ies-la-calcul-vin-taierile-de-cheltuieli-11419749

    • salut mih. Cumn am scris mai jos, numai la pensii deficitul LUNAR e de 1,1 mld.ron (declaratia sefei casei de pensii care -evident- nu e din opozitie).

  2. Cum le mai zici matale bibicule, mai rar: „Daca cetim sec … putem sa ne pacalim” 😉

    Nu voi sa zic cum ca stam pe roze. Putine economii cred ca pot spune asta. Criza nu e mai mica decat in 2008-2011. Poate lumea s-a mai invatat cu ea.

    Nu-i bine sa fie mai mari cheltuielile „daca cetim sec”. Insa si acasa o comitem. Daca avem venituri mai mari, avem si cheluieli mai mari (cel mai adesea).

    Sigur ca e bine sa faci comparatii. Fiindca dai o dimensiune mai palpabila unor cifre reci – foarte reci adesea.

    Zice madam U ca am incasat mai putin 1 miliard, adicatelea cat 5 ani de Rosia Montana. Sec e … nasol rau, iti vine sa deschizi un Recas dar abandonezi ca … si ala e sec.

    Normal, ea (dna U) nu iti mai spune ca esti inca in castig, in excedent.

    Dupa cum nu iti spune nimic si despre felul in care s-au evaporat pe vremea ei (pastrez de domniei sale) echivalentul a 5anix20 miliarde= 100 ani de Rosia MOntana.

    Recunosc ca nu am verificat socotelile din sursele doamnei U. Mai superficial din fire, cand ma uit pe rapoarte financiare, cum e si cel inicat de domnia sa, ma uit pentru o prima impresie la ultima „cifra” de pe ultimul rand.

    Daca sunt mai interesat, „sap” si „mai sus” sa vad de unde … „vine” 😉

    • iar le bubui China? Care 20 mld? care 5 ani? si care evaporate?
      Daca ma tii cu propaganda USL, iata un citat din Ponta [recent]: economia nu se tine cu lozinci!
      Asa ca mai lasa-ma cu lozincile.

      • la cele 20 mld luate de la FMI ma refeream

        cele despre care etern-razgandibilul Base a spus [mai] intai lozinca „Nu avem nevoie de banii lor”

        • iar bubui! din cele 18 mld (s-a renuntat la ultima rata) peste 12,5 mld sunt la rezerva BNR (daca ai dubii, poate citesti si te informezi inainte de a bubui o alta aberatie). Restituirea de la BNR nu afecteaza bugetul guvernului (daca e greu de inteles insista cu cititul).
          Cam 5,5 mld -in mod exceptional- au fost utilizate de guvern pt. re-echilibrarea balantei de plati -adica pensii si salarii-.
          Daca ai avea vreo urma de inteligenta/onestitate n-ai afirma ca s-au evaporat (pana si Ponta a renuntat la asta).

    • recas?
      a zis cineva ceva de recas?
      vorba romanului:
      unde recas nu e … nimic nu e… nici economie, nici lozinci…
      dar io stiu ca recas e…c-o fost un an bun…

  3. „Războiul foştilor securişti cu societatea este pierdut. Serviciile de informaţii ale României au chestiuni importante de rezolvat. Ioan Niculae, Dan Voiculescu pierd competiţia economică. Azi, dezvoltarea unui grup de afaceri se face cu proiecte, pe bază de inovaţie şi competitivitate, iar foştii securişti ştiau doar metodele din vremea lui Ceauşescu. Dăm o şpagă la oamenii din Centrală, forţăm fabricile să producă sub costuri şi exportăm ieftin. Astea nu-s afaceri! E doar spolierea economiei româneşti. Oameni de tipul Voiculescu şi Nicolae l-au băgat în faliment şi pe Ceauşescu.” Sebastian Ghiță.

    Adică OMUL (rechinul) NOU despre foştii OAMENI (rechini) NOI.

  4. frati copaceni salut. Iata cifre care vin de la Casa de Pensii (evident sefita de USL): „cheltuim cca 4 mld lunar si ne imprumutam cu 1,1 mld lunar”
    Asta nu o rezolva China si altii ca el (John e invitat la o noua galeata de zoaie). Evident decalajul creste constant.
    Tot oficial: salariul mediu brut (adica cheltuiala angajatorului) 2650 lei [netul fiind cam 1560]. DIn acest 2650 cca 32% se duc la pensii, adica 850 ron. Rezulta pt. cine nu e fan PSD, ca un milion de [noi] locuri de munca NU acopera nici deficitul lunar la pensii de AZI.
    PS. Daca am taxa minciunile lui Ponta cu 100 euro/cuvant vom putea plati pensii?

  5. China & John

    Copii, faceti-va tricouri !
    E tot ce pot discuta cu voi deocamdata.

    (China, dupa ultimile abordari, ai ratingu’n cadere libera. Deocamdata ai coborat pana la John.) 😀

    • viqule, nebunaticule!!!
      vrei sa ne luam tricouri, sa arunci cu recas pe noi si apoi sa ne admiri pectoralii…
      nou, mersi!
      eu personal ma declar lesbian:
      pt ca imi plac femeile…asta e…
      asa ca dorintele unui barbat (indiferent pe ce craca e in copac si oricat il admir pt spiritul … civiq) ma lasa … imbracat!
      pe de alta parte, daca vine iarna grea si rece, orice tricou care ne acopera si ne scoate din iarna macar pana da loboda, io zic ca e bun…
      s-a dus vremea cu: mai puneti o haina pe voi…
      acu e criza:
      mai puneti un tricou peste … celalant…
      din aceasta dilema (in care tu m-ai bagat) nu putem iesi…

    • Viq,

      Daca privesti lucrurile dpdv al „specializarii” personilor, am putea zice ca stau bine si sunt chiar pe…”crestere”: cu cat le e mai dificil sa combata evidentele, cu atat baga „metode specifice” la greu, mandri probabil, de propria „competenta” :mrgreen:
      Si cum astora le lipsesc anumite simturi (al onoarei, al rusinii, al ridicolului, de ex.), nu-i de mirare ca se mandresc exact cu ceea ce in fond, e absolut jenant ad detestabil… 👿

      • mih, servus
        da-mi voie sa te contrazic, dar numai putin, ca sa nu te superi…
        nu stiu de unde cunosti domnia ta „specializarea” lui china si a lui john… nu mai vorbesc de antonie, care e cu o clasa peste toti…
        ca nu stiu , ce sa fac, oi avea tu informatii specifice.
        dar nu pot pricepe in ruptul capului de ce nu poti accepta ca si altii, care vad realitatea altfel decat tine, nu pot fi si inteligenti, si veseli, si cu simtzurile umorului si ridicolului acasa…(eu, cu parere de rau, nu fac inca parte dintre ei, nu am cum, sunt prea tanar, de aceea am venit aici, sa invatz)
        de ce toate calitatile umane lasate de dumnezeu, mahomed si mao sunt la voi iar ailalti sunt niste maidanezi ce trebuiesc eutanasiati?
        sa castig la loto un butoi de recas daca pricep…

        • Si ia spune tu inteligentule, tu marele „humorist” fara umor, de unde-i cunosti asa de bine pe chinez si pe antonie, ati format o echipa sau lucrati in haita ?

        • nu vreu sa fi chinuit de ganduri.
          nu ne cunoastem, noi aia trei zic, personal in privat.
          suntem doar colegi de serviciu, adica platiti de acelasi motan sa va incurcam pe voi sa duceti romania spre capi…comu… nu stim ce in zbor…
          din pacate, sefu are ceva probleme acu si suntem in concediu tehnic, paltit doar cu 80 la suta…
          si doi. eu am zis ca nu sunt inca inteligent, asa ca nu tre sa te deranjeze prea tare chestia asta…
          lasa gandurile prea adanci, vrei sa scoti aurul dim putzul gandirii tale la suprafatza? sa-l fure canadienii???

    • Viq,

      pana si ratingurile sunt .. relative. dupa cum se vede, nu avem acelasi sistem de valori si aceeasi consecventa pe teme politice. asa ca, matale cu un rating, eu cu opusul sau (ori fara … nimic ;)).

      stii … eu nu cred ca e pragmatic sa pui multa baza pe ratingul obtinut de la unii care sunt instabili in optiuni. care isi schimba modul de gandire si de apreciere a celor ce se intampla in jurul lor doar dupa tafnele si umorile unei persoane venerate. fiindca ajungi in … situatii jenante:

      reevaluezi la randu-ti umoral, junalisti, oameni politici, ganditori la care ai tinut si poate chiar fosti … prieteni.

      pastreaza-ti deci ratingul. eu ma multumesc cu faptul ca nu sunt nevoit sa fac … piruete de constiinta caraghioase

      hi hi hi

  6. cinic
    mersi de invitatiune.
    dar io nu vin decat daca ma inviti la un recas…
    zoaiele le las lui dl. B, ca el „deseaca” orice, dupa care reevalueaza…
    (as putea spune ca minte in orice propozitiune din moment ce a doua zi se contrazice singur si singurel… dar nu zic ca e prea evident)
    dar altceva vreu a zice…
    cinic, oricat ai da vina pe psdisti si aliatii lor, nu poti avea dreptate decat partial…
    pt ca da, ai dreptate, astia conduc absolut haotic si diletantist.
    dar exact acelasi lucru se poate spune de toate guvernele din 89 incoace, si chiar si de alea dinainte, dar alea e din alta poveste…
    pai eu sunt un pic rau de tot suparat pe toti… dar mai ales pe cei care au fost in sistem, au condus (catastrofal pt xulime, desigur) dar se dau acum fete mari criticandu-i pe ailalti…
    sa nu zici ca am laudat uslul, ca te critic la gazeta de perete a copacului…
    cu stima si fara cinism
    john w.

    • john, daca incepi dialogul, iti raspund, daca incepi cu lozinci (inrudite cu Das Kapital) nu raspund.
      Eu zic ca marxistii nu inteleg economia de piata (ei o boteaza capitalism, cuvant pe care eu nu l-am auzit in Vest decat la dezbateri pe economie), nu inteleg UE, nu inteleg Politica Agricola comuna, nu inteleg infringment, nu inteleg concurenta. Cu alte cuvinte, oprindu-se Lenin la ” capitalismul monopolist de stat” acolo s-a oprit si Iliescu si toata ideologia PSD. Cum lipseste ” de stat” sau cum lipseste „monopolist” ei nu stiu ce sa mai faca (si cred ca asta explica cam tot ce vezi drept act de guvernare ACUM).
      Iar cifrele de la pensii arata doar ca pana si BASMUL cu un milion de job-uri e doar o alta palavra.
      PS. Doar un dobitoc marxist poate sa fie convins ca franzela se va vinde la Nadlac cu 0,75 ron cand ea se poate vinde la Szeged cu 2 ron. Acest dobitoc continua sa creada ca avem granita si sarma ghimpata si ca ce zbiara el de la guvern este dogma pentru suflarea romaneasca.

  7. viq
    lamureste o biata privighetoare din copac (adica io)
    la fiecare postare apare ddo manutze cu un deget (asa pare) in sus sau in jos, si neshte cifre…
    ce inseamna ele si l-a ce foloseste?
    daca ajuta la cresterea nivelului de trai, invata-ma, sa contribui si io.
    daca nu folosesc la nimic, sterge-le, ca ocupa degeaba spatiul tipografic.
    daca e doar de decor, lasa-le.
    merci

  8. Plagiatul la Ponta este deja un fapt…banal. De ce naiba nu o fi plagiat, daca tot il pasioneaza „sportul” asta, si vreun program de guvernare mai de Doamne-ajuta?

    Victor Ponta, acuzat de un nou plagiat

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/victor-ponta-acuzat-de-un-nou-plagiat-313879.html

  9. poate ati intalnit in viata – momentul cand la barza chioara ii face Dumnezeu cuib? acestia au fost ultimii doi ani, dpdv vreme. un noroc pentru usl
    dar poate ati vazut si cum, indiferent ce faci, nimic nu mai merge, iar mot peste pupaza, totul e pe dos? iarna grea, vara secetoasa, samd?

    daca asa va fi – rupturile vor fi mult mai rapide … si mult mai dureroase, pentru toata lumea

  10. Lui john, ora 13:38
    Eeeeh, dragul de tine, acum m-am lamurit: te-au bagat afara de la New York Times sau de la Jegul National iar restul echipei a fost promovata pe bara de la Puterea sau Washington Post. D-asta sunteti asa ‘grei’…multa scoala taica…
    In ceea ce priveste scoaterea aurului din gandurile mele te anunt ca nu sant decat la inceputul exploatarii. Daca o sa traiesti suficient de mult, o sa pricepi si tu cat aur mai am de scos. 🙂
    Si nu trebuie sa-mi spui ca sunt prea modest, o stiu! 🙂
    Iar in ceea ce priveste opera voastra nobila cu nenorocirea din fasa a capitalismului, ramane cum a zis Ilici: Si idealurile nobile ale capitalsmului le-ati incalcat, ha ha ha…
    P.S. Transmite-i de rog felicitari motanului pentru gestul nobil facut…

  11. Iaca si Patachon :

    „…Comisia de la Venetia asteapta pana la finalul lunii septembrie ca proiectul de Constitutie sa-i fie inaintat spre analiza, dupa ce partea romana i-a cerut sa nu studieze varianta initiala dorind mai mult timp pentru noi modificari…”

    „…Modificarea Constitutiei ramane o prioritate a USL, dar forma finala a proiectului va fi trimisa Comisiei de la Venetia in cursul anului 2014 si nu la sfarsitul acestei luni, cum se convenise initial, a declarat duminica, la Pitesti, presedintele PNL, Crin Antonescu…”

    😀 😀 😀
    E nevoie de timp.
    Sa invete alfabetul, apoi caligrafia, apoi lectii de gramatica de la gramaticu’ copacului (i-l imprumutam gratis) … si abia mai apoi sa modifice cratima cu doua virgule… si sa trimita materialul la Venetia.

    Cu barca….

    • parafrazand un celebru banc [cum ca un militian era asa de prost ca pana si colegii lui i-au spus: bre, dar prost mai esti], pana si lui kkrau i s-a facut frica sa se publice aberatiile constitutionale pastorite de acea masa amorfa pe care multi din PNL o iau drept creier.

  12. cineva … nu spui cine, se arata foarte afectat acum cateva zile de faptul ca risc sa-mi pierd de tot credibilitatea nerecunoscand ca, cele 5 poze ale lui Viorel pe pagina guvernului sunt o mare eroare fata de cele 3 ale omoloagei Angelica pe pagina bundestagului.

    dar oare e cazul sa cadem intr-atata in extreme incat, ceeace unul vede drept o crestere mai mica decat cea prognozata, celalalt sa o vada drept o … prabusire!?

    si … sa se mai si bucure fatis de o atare concluzie?

    iar … in conditiile in care chiar cei care ii balacaresc [de luni de zile] in toate felurile pe impotentii portocalii pentru zeci de vine, sunt aceiasi cu cei care ii numesc boi pe cei care au votat o … schimbare, fandacsia-i gata

    norocul meu … norocul celor care pot privi detasat si ceva mai echilibrat lucrurile 😉

    hi hi hi

  13. pare-se ca si pentru PM este buuuuuna zicala maestrului Djuvara ,cu privire la Antonescu…http://www.realitatea.net/cv-ul-lui-ponta-cosmetizat-surpriza-pe-noua-pagina-de-internet-a-guvernului_1281368.html 😀 😀

  14. unui cinic nu i-a placut sa-i amintesc ca guvernele portocalii s-au imprumutat 20mld [ziceam eu] de la FMI.

    Si m-a trimis sa verific la BNR. M-am conformat.

    La BNR (o institutie destul de credibila, nu?) am gasit intr-adevar date mai elocvente decat suma pe care o invocam ca imprumut de la FMI (si UE). Pe scurt si sec:

    1. Boc a preluat tara cu o datorie (termen mediu si lung) de 51.8 mld Euro si
    2. a i-a predat-o lu’ Viorel (via MRU) cu datoria de 77.6 mld
    pentru conformitate: http://www.bnro.ro/Raport-statistic-606.aspx

    Adica, portocaliii au lasat o tara mai saraca cu 25,8 mld in cifre absolute, respectiv o datorie cu 50% mai mare decat era la instalarea guvernelor orange.

    Ce sa zic, multumesc pentru lamurire mr. Cinic

    hi hi hi

    • iar bubui china (daca taceai):
      1. datoria RO (ti-ar spune si un elev de anul 1 la un liceu economic, daca ai avea rabdare sau neuroni sa-l asculti cu speranta de a-l intelege) se compune din datoria STATULUI si datoria privata. Pana aici ai inteles? Care cifra mi-ai comunicat-o, tinand cont ca imprumutul facut de BCR -cu sediul in Buc- de la banca-mama se aduna la datoria RO?
      2. diferenta de 25,8 mld este compusa din cei cca 19 PLUS ce s-a mai imprumutat BCR/BRD/Ford etc. Sunt inca prea obscur pana aici?
      3. esti destul de educat sa intelegi ca orice deficit bugetar guvernamental se aduna la datoria STATULUI? cu aceasta ocazie imi spui si care guvern a lasat executia bugetara pe PLUS?
      4. La momentul adaugarii la datorie a GAUROIULUI lasat de Tari si Vosganian era deja Boc premier. Tot obscur sunt? daca da, citeste ceva pe domeniul economic (poate sa fie si Marx – la partea de fapte, caci la partea de bazaconii stii deja prea multe)

  15. automatonu’ zambaret, ramas profesional la nivelul de „scamatorii” aritmetice, se defuleaza acum pe un blog de dreapta, pentru ca nici aia de stanga nu il mai vor datorita primitivismului argumentatiei. Amesteca investitii cu datorii de consum cu o lejeritate care explica de ce s-a dus dracu’ economia Romaniei. (Mari proiecte…ce cretinatate, cu investitii de consum…hihihhi).

    Trista evolutie a unui personaj care zice ca este aitist (hihihihi-aici se potriveste) si da cu mucii in fasole incercand sa explice cum se numara din doi in doi, si spune ca a citit despre mari proiecte…. (hihihihi) dupa care a indobitocit copii de muncitori si tarani la scolile de ucenici.
    Nu poate depasi nivelul „cutezatorii” si „munca de partid”iar acum incearca sa se arate pe jumatate doct. Penibil, a cata oara?

    PS. Cata dragoste fata de ponta,( viorel)sigur nu este si un atasament erotico-imaginar? Mai sa fie …. ca nu m-am gandit…si noi radem de o inima suferinda….

    • Stimabile,

      Inteleg ca pentru „dreapta speciala” pe care o reprezentati, automatizarile unor fabrici de automobile, de apa grea, de prelucrari chimice, de ciment si multe altele realizate in tara si in strainatate (in orientul mijlociu, in cel indepartat China in speta, dar si in Franta) sunt niste … cretinatati.

      In schimb, indatorarea generatiilor urmatoare si impotenta tehnica si antreprenoriala este un lucru de lauda.

      Pentru mine, toate acestea constituie argumente puternice sa nu votez vreodata „dreapta voastra”.

      • amuzatu’

        Când te aud cu ce mândrie partinică pomenești de fabrici, de chimie, de ciment, de intreprinderi prin ale străinătățuri mă apuca asa un chef să te întreb:
        «Cu ce rentabilitate, stimabile?»
        …sau n-ai auzit de așa ceva?!

        Să-ți pomenesc eu de IAvCraiova, de IUP Ploiești, de COS Târgoviște, de Turbomeca București, de ICE Pipera – „perlele” industriei românești care ar fi putut trage după ele toată industria României prin comenzi de înalt nivel tehnic dacă nu ar fi fost ermetizate printr-o stupidă și cretină politică a secretului de stat, atât pe intern, cât și pe extern! Unii trebuiau să-și justifice scaunele de apărători ai cuceririlor revoluționare ale poporului…
        Un exemplu de cretinism infiorător la acest nivel: Biroul Mikoian-Gurievici, proiectantul seriei de aeronave MIG invită un colectiv de cercetători din institutul de cercetare al aviației române la un simpozion pe teme specifice. Colectivul urma să fie condus de unu-doi cercetători militari și format din cercetători civili. Unul din deștepții cercetători avu ideea unei documentări prealabile la Baza aeriană Fetești dotată cu avioane seria MIG, de la 15 la 21 ca să nu arate ca picații din pom acolo, la mama MIG-urilor. Nu s-a primit acceptul pentru această documentare, baza era sub consemn – nu permitea accesul civililor, chiar dacă aceștia semnaseră la intrarea in institututul de cercetare un sever angajament de confidențialitate.
        Invitația a fost declinată cu politețuri și justificări de rigoare…

        Asta e „stânga” dumitale care a „puiat” urmași pe măsură, monșer!!!

    • „Sărbătorim astăzi, cu bucurie și recunoștință, șase ani de Patriarhat, șase ani de învățăminte și absolută dăruire. Închei cu speranța să primiți, în această zi aniversară, cele mai călduroase urări de sănătate, viață îndelungată, împlinire duhovnicească și putere de a construi pe mai departe – cu aceeași abnegație, înțelepciune și milostenie – sfânta menire care V-a fost încredințată în urmă cu șase ani, prin vrerea Preasfintei Treimi”

      • Eugeni,
        Cred ca ai reprodus pasajul nu pentru al pune in valoare pe Securila (cum inspirat l-a botezat Lastu’) ci pentru al face de ras.
        MRU, pragmatismu’ asta s-ar putea sa-ti dauneza grav candidaturii….

        • Am gresit, sunt un pic obosit… Se scrie corect ….(.nu pentru „a-l” pune un valoare…). A pune, verb… l mic este articol hotarat enclitic persoana a III-a singular.
          Sa traiesti chinezule…. da’ vezi ca orezu-i scump….

        • Păi ce s-o fi gândit MRU?!
          «Eu pup poala popii, popa….»

    • Vai ce petala de trandafir 🙂 🙂 🙂

    • Sa te decizi la ce ? Sa ii pupi si tu poala lui Securila ? cu doftorat in elvetia si stele pe umeri ?
      Lu nea popa cel mai mare evazionist fiscal din estul europei ?
      🙂 🙂

  16. Cred ca Oldhasul, in marea lui generozitate a facut o afirmatie cu ceva timp in urma cum ca as fi un castig pentru Copac, alaturi de un alt copacean cu nick-ul „judex” (caruia ii apreciez foarte mult comentariile, comentarii mai mult decat pertinente si la obiect).
    M-a onorat cele spuse de Old. Cu regret, asa cum a anticipat si Mih (care i-a transmis Oldului ca se inseala in privinta unuia dintre cei ce posteaza), Old s-a inselat iar Mih a avut dreptate. De ce s-a inselat Old? Pentru ca eu postez foarte rar, extrem de rar. Teoretic,( doar teoretic), eu nu sunt un castig Eu nu postez decat din cand in cand. Asta nu inseamna ca nu va citesc, Copaceni! Va citesc cu nesat si degeaba mi-a recomandat Viq- salut Maestre- sa nu ma enervez cand apar si unele comentarii care, dupa parerea mea nu sant decat simple manipulari si sa selectez comentariile, dupa avataruri. Pur si simplu nu pot! Cand vad smecheri de doi lei, cu ceva instructie, care incearca sa faca din negru alb si invers, ma enervez. Si atunci postez si la Copac. Paranteza: Pe alte site-uri am postat sub nick-ul Salamandra, cei ce administreaza acest site, stiu asta!
    Astazi am incercat sa-i dau o replica falsului impatimit al bauturii, numitul john, de la sovrom. John, e doar un joc de cuvinte, pe vremea sovromurilor erai un baiat curat…. In schimb azi esti cam…. cam… murdarel…
    Am facut aceasta introducere (asta-i introducere, cat o zi de post?) pentru a demasca, demantela ( mama ce decuvinte stiu) „adevarurile” unor postaci, postaci cu misiune precisa.
    Si vine azi postacul zambaret cu ochii oblici si ne face o demonstratie de manipulare de clasa intai. Vezi Doamne Basescu , Boc si MRu, fara pic de scrupule, s-au imprumutat de la FMI, au furat banii si s-au imbogatit pe seama poporului pe care l-a indatorat si l-a adus la sapa de lemn!
    Nu sunt economist, mijloacele mele sunt reduse (da’ ia dati-mi un motor sa vedeti ce se-ntampla) as ca voi fi succint:
    1) In 2006 (epoca lui Tariceanu-Vosganian) aveam datorie 28,6 miliarde Euro
    2) in 2007 (aceeasi epoca) aveam datorie 38,7 mld. Euro deci + 35%
    3) in 2008 (epoca Tari+Poetul Finantist) aveam datorie datorie 51,8 mld. Euro adica + 34%
    4) in 2009 (epoca Boc + Geoana) aveam datorie de 65,7 mlr. Euro adica cca. 27%, in scadere (deja) de cca. 7%
    5) in 20010 (epoca Boc) aveam datorie de 78,8 mld. Euro, procentual scazand la 11%
    6) pana in iulie 2011 (epoca Boc) aveam datorie in crestere de cca.4%.
    La slaba mea pregatire despre Economia Romaniei, doar atat am gasit. Deocamdata.
    Deci in plina criza economica mondiala, Boc , unul din oamenii cinstiti din guvern, reuseste sa scada (atat cat s-a putut), datoria catre FMI, raportate la acumularile de datorii de pe vremea comicilor financiari Tariceanu – Vosganian, posesori de economie duduinda, mai ales in gol!
    Si sa va mai spun o chestie: Par egzamplu, in 2009 Romania se imprumuta de la FMI de 8,3 miliarde Euro din care 1,5 miliarde catre Guvern si 6,8 miliarde catre BNR. Asta inepoca in care „duduiala” economiei lui Tariceanu -Finantistul Poet ne ducea la un deficit bugetar de 7,1% din PIB-ul Romaniei.
    Acum vine la Copac o sluguta (vai ce-mi plac astfel de diminutive) amuzata sau amuzanta a oligarhiei financiare USL-inoase si vrea credit in manipularea Copacenilor.
    Ba chinezule, n-aveti voi harduri de calculatoare pe cate putem noi sa urinam!

    • Inganduratule,

      Paradoxul ei de treaba, asa-mi place cum zici ca ma faci sa-mi doresc prezenta postacilor la Copac si nervii pe care ti-i provoaca tie (da’ si mie, ca trebe si sacrificiu personal)
      😀 😀 😀

      PS
      De catva timp ma intreb de ce „chiuleste” Judex…(as avea si un raspuns, dar poate ma insel…)

    • Inganduratule,

      Mai rar atatea teme intr-un singur paragraf (vreo 10 numai in „introducere”).

      Daca ne vei spune si sursele datelor pe care le citezi, poate intelegem si noi originile  … ingandurarilor matale cronice.

      Cat despre harduri, nu am prea multe. Am trecut pe ssd si in cloud.

      Dar poti face o cerere la institutia de la care am preluat datele. Daca tot vrei sa impratasesti cu lumii placerea de a mictiona in public, macar fa-o in plin Lipscani. In fata BNR, eventual.

      Mai stii, poate se indura nenea Mugurel si te lasa chiar … inauntru 😉

      hi hi hi

      • Pe vremea lui Ceasca era un banc: Un evreu, la serviciu, vorbind cu accent specific natieispunea soptit printre colegii lui ca… vinde bilete de avion, inclusiv viza pentru Germania de Vest, Vinde el ce vinde si la un moment dat un coleg il intreaba daca vinde si bilete „dus-intors”. La care evreul ii spune : Nu vand bilete la prosti…
        Asa si cu tine, de la mine:
        Nu mai raspund la prosti….

        hi hi hi si ha ha ha, Hai salut, ca mare-i Ciaina!

  17. Cu cat gandesc mai mult, spre ciuda lui john, mai descopar cate ceva din „putul” plin cu aur al gandirii personale. La ultimea-mi postare puteti citi si asa:
    Ba chinezule, n-aveti voi harduri de calculatoate cu mous-uri manipulatoare pe cate putem noi sa virusam!

  18. Inganduratul, servus! 🙂

    Nu pune la inimă, că nici eu n-o fac. 😉
    Mâncă și bieții postaci o pâine, cu miros de hazna.
    Dacă asta-i plăcerea lor…

    …vorba lu’ Viq: pun la bătaie un capac de bere contra un desfăcător de conserve scos din uz că Papă-orez n-a înteles nimic din fila de pe site-ul BNR. 🙂

    PS: Las’ că e mai sănătoasă pentru „beșicile” noastre prima variantă! 😀

  19. Oldhasule, mare stima de la mine!

  20. Vai ce frumos le zici tu Inganduratule 🙂 Ii tresalta omului inima de bucurie cind te asculta. Tot asa e si Judex. Da unde s-a ascuns pupaciosul ? 🙂 ca nu l-am mai vazut pe aici ?

    • Maestre, nu fi asa de veninos la umila-mi persoana!
      Apropo de veninos, stiai ca la o replica data unui tip( de la Vecinu’ )sa nu mai fie asa de veninos la adresa Piratului, i-a sarit in aparare detinatorul supremului adevar sa-si apere mergatorul impleticit (salut zighi, traiasca Udrea si amantul ei).
      Astfel, aparandu-si esmanul, Detinatorul Adevarului si-a permis sa-mi devoaleze adresa de Email, subsemnatul fiind blocat in a posta sub nick-ul Inganduratul, find nevoit (repet, nevoit) sa incerc o postare cu alt nick.
      La atata deontologie chiar ca nu ma asteptam.
      Concluzia: Este un loc si un timp pentru toate, cum a zis marele Pitic Analitic!
      Trage si tu un timp frana de mana! Sau fa si tu o lista de probleme pe care, in nemernicia mea, sa ma screm sa le rezolv

      • @ingandurila amice
        Daca nu ai crapat in 2 ore de veninul meu inseamna ca supravietuiesti
        Ce nu te omoara te intareste.
        Cine e „vecinul” de iti e atita frica sa ii pronunti nickul ? Ce dreak suntem atit de speriecioshi ? De aia profita toti de noi carpele romaneshti 🙂
        Ca tipul ala ti-a devoalat emailul asta este incalificabil.
        Cine mizda pasi e ? Sau nu ai curaj ?
        Pe de alta parte mergatorii, dulcishorii, sicofantii, adulatorii mi-au displacut intotdeauna.
        Viata e prea scurta inginduratule sa o dam cotita atit si tot timpul.

        • „mergatorul impleticit (salut zighi…)”
          Ai un minus pt neatentie si comentariile ulterioare 😛

        • @VDMih
          E aluziv pentru ca e poet sau pentru ca e fricos ?
          Ma compara cu un bou si doream sa imi spuna cine e boul
          In plus imi displace sa fiu apelat maestre – doar nu sunt chelner
          Imi displac si sicofanteriile

        • Maestre, eu tin cu tine si pe tine te mute grija de trecerea-mi in anonimat a lui Theophile?
          Ce dracu’, cand o sa-mi dai si mie macar un 5 (nota, nu ani, vezi Varanu’) la politica manageriala de postare la Copac?
          Incercand sa fiu un pic, macar un pic serios, in legatura cu afisarea email-ului, crede-ma ca nu mi-a venit sa cred cand omul (cu o mic), a facut gestul. Acest individ, care se intitula „om cu principii” m-a dezamagit profund, neacceptand nici un fel de idei contrare, chiar daca erau „pozitiv contrare”.
          Mi-a fost jena, crede-ma, ca a putut face asa. Mi-a fost jena de gestul incalificabil ce l-a facut. Declama pe site principii pe care nu este inca capabil sa le respecte. Pacat de Dumnezeu si de cei care sunt inca sub vraja lui. Cred ca multi adepti ai lui MRU s-au rasucit in defavoarea acestuia cand au vazut limitele( limite spus ca sa fiu politicos) in ceea ce priveste conceptiile corecte despre adevar si dreptate.
          Degeaba esti corect 99% din timp daca o singura data iti bati joc de adevarar, de unicul adevar!

          P. S. @ Cetatean, te salut!

  21. he ! he ! 😉 Oldies but goldies !!!

  22. Oameni buni, n-o luați dragilor pe arătură că nu se merită! 🙂

    Suntem aci o mână de oameni care cântăm pe același glas, câțiva care fac armonia (vocea a doua, deh!) și unu-doi cu disonanța, cu zgârietura pe timpan!

    Nu faceți confuzia de a-l băga pe Last la disonanță, el este contravocea,
    E un băiat bun deși se străduie cu succes să pară pe invers.
    E mănunchiul de nuiele de mesteacăn care te înviorează la baia rusească.
    …dacă nu era, ar fi trebuit inventat aici la Copac! 😀

    • Asa este!

    • Oldhasule
      Merita al dreak uneori sa o iei pe aratura.
      Fii atent:
      Drumul asfaltat duce la comuna Pecica judetul Arad
      Daca un individ care practic nu vrea sa fie dus de nas pana unde merge soseaua asfaltata isi da seama ca viata e prea scurta ca sa meaga la Pecica atunci ori se intoarce de unde a venit ori o ia pe aratura perpendicular pe sosea la stanga sau la dreapta. Si o iei pe aratura daca la Pecica chiar nu merita sa ajungi in viata asta scurta.

      • last,
        Azi am robotit destul cu ploaia în spate și în frig ca să nu-mi permit spre seară o „fiartă” mai potrivită din prună de Pitesti, cu zahăr, boabe de piper și coajă de portocală, numa’ potrivită pentru încălzit oasele…
        Iartă-mă, deci, dacă declar cu ceașca în mână că n-am pricipit ni’ca din drumu’ la Arad.
        Când „o iau pe arătură”, știu că după aia vine și chestia cu ștersu’ de colb ori noroi și cu reparatu’ potecii :mrgreen:

  23. hello,

    eu vreau matriarhat!
    cred ca am duce-o cu totii mai bine!
    🙂

    +
    si eu banuiesc de ce a disparut judex….
    🙂

    • skorpy, salut! 🙂

      nu e rău matriarhatul, numa’ să nu dai peste niste fete d’alea organizate strict militărește, ahtiate după sânge și deloc interesate de „trântă” 😉
      Parca walkirii le zicea pe la nemți, că p’in sud și p’aci le spune amazoane, nici astea prea îngerasi cu bărbații 😀

  24. @Mih,
    esti sigura ca @fini si lnm sint vinovatii?
    sau afurisita (nefericita) sintagma “si (mai nou) Macovei.”?!
    anyhow, nu este cazul sa dramatizam totul!

    • @skorpy @prieteni
      tineti minte asta :
      Undeva in judetul Timis la o vanatoare pe vremea lui Ceasca, primul secretar a impuscat mortal din greseala un activist.
      S-a apropiat de activist , iar activistul pe moarte cu ultimele cuvinte a spus lingau si respectuos „M-ati impuscat tovarase Prim !”
      In loc sa il bage in pizda ma-sii pe nenorocit (care evident a scapat de orice urmari) gunoiul de activist pe moarte nu a stiut sa spuna decit asta. De aceea nu inteleg lingusala si nici frica de a spune lucrurilor pe nume (cind e vorba de persoane suspuse bineinteles) acum cind nu mai poti da vina pe regimul Ceausescu.
      Cred ca am spus totul
      🙂

    • Skorpy,

      Nu am vorbit de „vinovati” ci despre cine CRED eu ca a gresit. Pot sa ma insel, la randul meu, nu zic nu…Dar „mai noul” se referea cred, la recentele declaratii facute de MM pe problema presiunilor Rusiei asupra Moldovei. MM fusese apreciata pentru activitatea pe Justitie si lupta anti-coruptie („MM e Dreptatea”, parca asta a fost exprimarea) iar „mai nou”, era apreciata in plus pt forta si valoarea pe care a dovedit-o ca politician (dincolo de problemele de justitie si anti-coruptie) avand in vedere tocmai respectivele declaratii (asa am inteles eu).

  25. Lui Last, ora 22;18.
    Ma crezi ca nu ti-am spus „maestre” fara urma de peiorativ?
    Ma crezi ca acum zece ani eram mai „rebel” decat tine?
    Ma crezi ca am avut foarte mult de suferit in viata pentru ca nu am fost Yesman?
    Ma crezi ca daca „te prind” cu chestii „aiurea” o sa „te duc la targ” sa te fac de „rusine”?

    Deocamdata respect si…La buna citire!

  26. Batrane Hashu, 20:47

    Imi pare rau de experientele dumitale nefericite..

    In IT si automatizari era o lume ceva mai dezghetata si la nivelurile conducerii. Exista chiar si un gen  de concurenta care probabil nu era posibila in alte locuri.

    Concurentii erau puternici: ICI, ITC, IPA, Automatica, Fabrica de calculatoare, IIRUC. Majoritatea cu sucursale in principalele centre universitare.

    In domeniul nostru, nu se dadeau mese pe gratis. Nu puteai sa lasi calculatoarele sa scoata orice. Daca nu faceai corect cele cate bucle de control pe secunda la un laminor de tabla subtire, care  „scuipa” tabla cu 90km/ora, in cateva secunde se umplea o hala intreaga cu tabla contorsionata. Cu mult inainte ca politrucul care ordonase o solutie mai ieftina sa apuce sa apese ciuperca de avarie.

    Probabil, inerent am si tendinta de a idealiza. Insa nici nu vad ce folos as avea sa neg lucrurile bune pe care am avut norocul sa le traiesc.

    Un lucru e sigur, nu ma bucur nici de ghinionul si nici in dauna altuia. 

    Fiti si voi putin mai deschisi si o sa intelegeti ca nu e mare scofala sa traiesti numai din ura si te bucuri numai de ocarurile si zoaiele pe care le aruncati in fata unora care, in anumite imprejurari (sigur, nu in toate) gandesc altfel decat voi.

    • Sa moara mamita lu’ mama mare ca tu ai lucrat la automatizarea LTS de la Galati! Sau la automatizarea LTG.! Ai lucrat la Hirsh? Sau stergeai calculatorele de praf? Le stergeai in „bucla”? Niciodata banda de otel nu iesea cu 25 m/s din ultima caja finisoare, era sarbatoare daca iesea cu 10 m/s.
      Si asta cand a fost dat in functiune LTS-ul, laminor in care toate cajele erau nemtesti. inclusiv sala masinilor care era echipata de nemti.
      Tu crezi ca se speriau galatenii ca banda de otel „fugea” cu 10 m/s?
      Mai scrie, posteaza in continuare, incet incet iti devoalezi si limitele!

      hi hi hi si ha ha ha, cat de mare e China!

      P.S. Datele economice referitoare la FMI si BNR le-am luat de pe „goagal” Cauta-le si tu….

      • Inganduratule,

        Lucram la IPA. Pentru laminor am realizat driverele pentru interfata pasiva – componenta care lega calculatorul (parca un I100) de elementele functionale ale laminorului.

        Asta imediat dupa un accident din ’85 sau ’86 pe care l-am descris mai sus. Si dupa ce solutiie Siemens si driverele originale americanesti … esuasera.

        Eu am facut lucrurile sa mearga (dpv IT)  pentru viteza maxima proiectata, adica 90km/ ora sau 25m/sec cum ii zici tu.

        Cum mergeau in realitate „fiarele” nu mai este treaba mea. Sa nu zici ca de la accidentu’ ala, la care stiu ca au fost martori si 2 ministri ai ramas … ingandurat

        hi hi hi

        • Daca mai traia Vrabiescu, sigur te deconspiram!
          Eu am cazut pe ganduri ca oameni cu instructie au ajuns vuvuzele manipulatoare pe bloguri…
          Rusinica… rusinica…

  27. Aș mai sta la hârjoana de p’aci, da’ netu’ meu cam fâlfâie de la rafalele de afară. Apoi nici „fiarta de Pitești” nu mă ajută, cu toată căldura ei 😀
    Dragilor, pe mâine! 🙂

  28. @mih,
    se poate interpreta si asa..
    cred ca am intrat in budigaii lui viq
    🙂
    judex, hai, vino si explica-ne de ce ai plecat!
    🙂

  29. @lnm,

    spui:
    Cel care mi-a pus 1 minus pentru ca am spus ca il cred pe Inganduratul sugereaza cumva ca am gresit ? si ca de fapt Inganduratul nu trebuie crezut ?
    Misto 🙂

    nu ai primit un minus pentru ca il crezi pe Inginduratul, nici ca ai gresit, nici ca acelasi inginduratul nu trebuie crezut,

    ci ai primit minus pentru ca esti @lnm sau @tds, cum vrei tu….
    deci nu pentru continutul mesajului ai primit -1, ci pentru persoana ta antipatica pentru multi, pentru ceea ce reprezinti pentru unii pe blog

    scuze pentru directete
    🙂

  30. Last,

    Cred ca ai cam sarit calul (ton si continut).
    Daca asta vrei, da-i inainte! Eu iau o pauza, deocamdata (de la „dialogul” nostru, ca de plecat, n-o sa dispar).

    • @Mih
      Esti aici ca in turnul de control de la Otopeni, spunandu-mi cum sa navighez
      Acum cam sar calul , inainte am gresit impreuna cu Fini, iar inainte de asta am gresit singur.
      De ce vrei tu sa ma faci pe mine perfect ? Nu poti sa ma iubesti asa cum sunt , cu defecte si calitati ? 🙂

      Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti
      Jorge Luis Borges – Cu timpul

    • Nici eu Mih. 😆

      Imi pare rau de salele lui Last care a calarit pe deslate. O sa-l rog pe judex sa-i faca masaj cu palmuta lui cea perietoare. Pacat de salele Last-ului.

      Noapte buna, Mih! 🙂

  31. Salutare tuturor,
    Nu stiu ce aveti cu Last dar cred ca-l veti intelege dupa ce cititi
    Motto-ul zodiei Varsator:
    ”Devin din ce in ce mai clar si spontan in orice domeniu si ma dedic din ce in ce mai mult nevoilor fiintei mele interioare.”

    • Salutari doamnei Kepler. Preziceri cat mai pline de acuratete!
      Sanatate leutilor!

      • Merci Inganduratul,
        Sunt de paza pana la ora 1.30. Leoaica e un pic racita. Asa ca schimb amabilitati cu Last

        • Esti intr-un mare pericol! Lastul este necrutator!
          Ai pus ceva bani deoparte pentru nepoti? Ceva asigurare de viata exista?
          Cu arhitectu’ este greu sa supravietuiesti! )-:
          Daca vrei sa rezisti, vorbeste cu Doamna sa mute (miste) un pic planetele!
          Poate, poate….

      • Colega de dormitor analizandu-l pe Last a dat urmatorul diagnostic ”I se atribuie câteodată, o anume răceală dar si cinism. Totuşi trebuie precizat că această detaşare emoţională este un fel de securitate pentru el: adica ceva de genul ”ştiu să particip fără să mă topesc”.

  32. @ion,
    putina lume il intelege pe @lnm cum il inteleg eu
    🙂

  33. Hai ca am fost pus la moderare 🙂 la 22.52
    Ce nu a facut Theophyle decit dupa 4 ani adminul din seara asta a facut-o mintenash (maintenant cum zice frantzuzul)

  34. Buna Skorpy,
    Atunci admiti ca de fapt Last ne sugereaza ca: „‘Bun, recunosc, sunt un ciudat…dar nu sunt singurul!”

  35. trebuia sa imi dai totusi -1, caci acum te pot banui pe tine,
    ca acel -1 iti apartine tie personal,
    daca aveam -2 atunci cu siguranta as fi stiut, ca, poate, maybe, unul este al tau
    😛

  36. cineva a vrut sa-ti taie craca din copac, dar apoi s-a razgindit?
    😛
    si a ramas doar o cracuta taiata?
    =))

  37. Buna Last,
    Nu mai suntem in epoca lui Diogene din Sinope. Acum e suficient o cautare pe Goagal

  38. Unde sunt canile de caolin, Last?
    Acum in epoca Netului avem pahare de plastic de unica folosinta.

    • hehehe 🙂 Sa nu imi spui ca tu sotia,socrii copii si nepotii nu aveti cani si pahare si ca aveti baloturi de pahare de plastic de unica folosinta. Chiar imi imaginez o asa gospodarie…. cu un vagon de plastice. Si unde le aruncati ? ?

      • Ion a vrut sa-ti faca o surpriza. Maine inaugureaza linia de transport pneumatic „Ion Casa Leilor” – „Palatul Arhitectonic Last”.
        Sa vezi plastice de maine.
        Fara niumar , fara numar….
        Last, te rog , fara replici dure caci Doamna a miscat un pic planetele mai mult…Esti in defensiva..
        O sa te ploua si maine…

        • Vreau sa vad palatul lui Enescu si al Marucai Cantacuzino de pe Victoriei cu Lei de plastic in fata 🙂
          Crezi ca doamna lui Ion da ploaie sau ciocneste planetele doar pentru ca ii spune Ion ? Femeile au si ele independenta lor 🙂

  39. ‘Baloturi de pahare de plastic” numai atunci cand vrem sa-l imitam pe Diogene.

    • Hai ca esti tare 🙂
      Uite Vorbeam chestii importante si 2 fete de la bleen imi raspundeau ca pun virgula inainte de si. 🙂
      Gata m-ai omorat cu asta. cu baloatele. Felicitari Familia ta vrea sa il imite pe Diogene si bea lichide din plastic 🙂 ceai firebinte ? si cafea ?
      ..
      Uite in America la market ma intrebau daca vreau ambalaj de hartie sau plastic, si intotdeauna agegeam hartia…. din motive ecologice. Aici nici macar nu se pune problema, iti dau numai plastice. De aia refuz la aprozar sa imi dea cite o punga pt 2 rosii si alta pentru 3 cepe , le cer toate asa cum sunt

      • Spui ”si intotdeauna alegeam hartia…. din motive ecologice” Dublicitarule dar cu copacii ce ai?

        • Pai in capul nostru de duplicitari era cam asa:
          De plastic nu scapi cat e haul si sunt pline campiile noastre de peturi si alte rahaturi.
          Hartia maron de ambalaj se face si din lemn cu crestere rapida – salcia si alti copaci cu creştere rapidă (cca. 3-3,5 cm/zi)
          De aceea ca un duplicitar ce sunt acolo alegeam hartia iar aici in tara merg la cumparaturi cu plasa si refuz plasticul. Si mai stii ceva ? Ca duplicitar ce sunt nu folosesc domestos sau alte lichide cu patrat portocaliu.

        • Ioane, n-ai inteles…
          Lastul are o actiune binefacatore la copac, nu-l distruge, doar i-l toaleteteaza asa, pe ici pe colo.:-)
          Sa vezi la primavara ce Copac viguros o sa avem!

      • Aha deci sa inteleg ca Last e un eco-extremist.

  40. @inganduratule Copacul se apara, Inca nu mi-au dat drumul la comentul de acum citeva ore. Asa ca nu conta pe actiunea mea binefacacioasa.

  41. @ioane balotardule deci astepti si scrii… astepti si scrii…
    Eu am o promotie mai departe care porneste la ora 12 ora locala de acolo si in timpul asta ma distrez cu plastic-ono-band
    Exista salcia energetica . Ea e folosita mult la incalzire si este cultivata intens in UE care da subventii de crestere a acestei salcii.
    In america pe pungile maron de hartie scria ca s-a folosit lemn din copaci ce cresc rapid plantati special pt asta. Lemnul taiat de kerestoy nu ajunge la celuloza papetara. Stiu caci am fost sef de proiect la fabrici de celuloza din foioase aici in Romania

  42. Stimate tinere
    dacă folosești cuvinte cheie filtrate de filtrul care filtrează nu te mai minuna că ți se pun comenturile la murat, fezandat și apretat. Cu alte cuvinte vorbește – zise Yoda. 😆

  43. Stimate filadel
    1
    Ma mir doar ca umbli fleaura si lasi bloaga de capul ei.
    2 Stimata yoda 🙂
    Am scris mai sus „pizda ma-si” si iar postarea a fost t filtrata. Sau filtrarea e mai suptila

  44. Lui Last, ora 00:23
    Vad ca tot ii mai citesti maiastra carte, desi o stii pe dinafara… Sau poate tu ca arhitect… oi stii tu ce stii…

  45. Tinerelu

    am în studiu un articol pe teme de turism care încă n-a devenit serios. Dă-mi niște link-uri de documentare. Sau pot să-ți dau pe mail dacă este o adresă validă.

  46. Skorpi,
    @ 23,06

    Eu nu vreau sa-l inteleg pe Lnm! 😛
    Dar naiba stie cum se face ca gandind nitel spre fine tot ca el ramane. 😥
    Unul din copaceni a spus zilele acestea ca citeste selectiv comentariile de pe blog, dupa avatar.
    Aici sunt comentatori „nomina odiosa” care la vederea saxofonului din avatar le vine artzagul sau partzagul, „depande” ce e: baba sau mos. Vezi „Baba cu artzagul si mosul cu partzagul” poezie de Al. Donici.

    Imi pare rau ca am intrat in colimatorul babei cu artagul fara sa-i fac nimic niciodata.

    • Fini

      „Imi pare rau ca am intrat in colimatorul babei cu artagul fara sa-i fac nimic niciodata.”

      Poate ca tu asa procedezi 🙄
      Eu consider ca pot sa spun ca X a gresit daca pur si simplu asta cred, asta e parerea mea si nu pt ca „mi-a facut ceva” candva…

      • @mih (si colonia penitenciara …)
        spune mama , spune-ti parerea onesta si neintrebata despre cine a mai gresit in bloc 🙂

        sigur ca poti sa spui ca x greseste ca are basca, ca ii scazi 3 puncte din nota la purtare, ca il condamni la 2 ani de inchisoare ca ideile lui/ei nu se potrivesc cu scoala pe care ai urmat-o sau cu margaretele din gradina ta. E simplu sa fi gardianul bunului simt daca copacul asta asteapta de la tine.
        E de dorit sa dezvoltam idei – asta se cheama gandire abstracta, iar daca nu atunci incearcam sa reproducem idei , cum se straduieste mark , iar daca nu, atunci descrem intimplari .
        Spune si parerea ta despre placinta cu branza de la mcdonalds din colt de fiecare data cand fara sa te intrebe cineva dai note celui de langa tine. Nu te-ai saturat de gardieni ? Sau ai vrea sa fi o gardiana a revolutiei.
        E altceva cand combati ideea omului …. si nu omul

        Stiu ca e dulce sa spui adevaruri si groaznic sa asculti adevaruri 🙂

        Karel Capek povestea despre un ofiter de pasapoarte pensionat. Bosorogul asta mergea pe strada privea trecatorii si murmura: Astuia i-as da pasaport, astuia nu i-as da pasaport.

        .
        ..

        • Last,

          „E de dorit sa dezvoltam idei ”
          Asa e!
          De la comentariul meu (20:33) „De catva timp ma intreb de ce “chiuleste” Judex…(as avea si un raspuns, dar poate ma insel…)” tot „idei” ai dezvoltat pana la „spune-ti parerea onesta si neintrebata…” Le astept cu interes si pe urmatoarele.

        • @mih, numai mie imi poti spune ca nu dezvolt idei originale (de aia unii se uita chioras iar tu imi ziceai de ce nu ma duc cu ele in protzap direct la Preda sau la blogary , intrucat aici noi tricotam altceva )
          Asta cu Judex daca nu ai inteles se refera la ce au spus cativa oameni aici si nu se refera la individul Judex ci la institutia periatului pe bloguri.
          Asta deriva ( aici inca o gandire abstracta TDS pusa in premiera la Copac 🙂 ) Din utilizarea pentru o comunitate de indivizi liberi, un club a unui instrument – blogul ce este adecvat jurnalului, gandurilor unei singure persoane. E un subiect foarte interesant asta . Intre alte neajunsuri de a utiliza aceasta scula pt altceva decit pentru ce a fost creat apare si acesta: institutia periatului. O vezi pe blogurile prietene dar o vezi si aici din cand in cand.

  47. JULIE ANDREWS – aniversata zilei canta un cantec de leagan pentru toti copacenii.
    Somn usor! 🙂

  48. „Asta cu Judex daca nu ai inteles se refera la ce au spus cativa oameni aici si nu se refera la individul Judex ci la institutia periatului pe bloguri.”

    Comentariul meu care a declansat reactia ta era legat strict de secventa de mai jos (m-a contrariat atunci reactia la cele doua comenturi ale lui @judex, reactie pe care, cu voie/aprobare sau nu, de la detinatorii dreptului de a spune adevarul, am apreciat-o ca ne-ok)

    @judex (septembrie 19, 2013 la 21:05)
    „Exista cel putin 5 politicieni care sunt comunicatori foarte buni pe dreapta: Basescu, Lazaroiu, Tomac, Udrea si (mai nou) Macovei. Cred ca depasesc nivelul de invatacei. Si printre ziaristi sunt cativa: Turturica, Bot, Pora, Tabacu, Tia Serbanescu…”
    Si putin mai jos:
    @judex (septembrie 19, 2013 la 21:55)
    „Monica Macovei este insasi Justitia. Ea este “tehnicianul” ei in Ro, Bosnia,…Si in UE. MM a devenit politician abia dupa caderea motiunii Integritate in PDL. Asta o face un politician NOU, de-abia nascut dintr-un justitiar de incredere. La MM, lumea apreciaza azi coloana vertebrala, nu abilitatea politica.”

    Reactie:

    @fini (septembrie 19, 2013 la 23:02)
    „@ 21,05“si (mai nou) Macovei.”
    Esti glumetul Copacului Din Padure. 😆 :lol:”

    @lastnightmusic (septembrie 19, 2013 la 23:06)
    „Da fini
    Gluma asta pe mine m-a scos din bocanci de enervare 🙂 🙂
    Ma asteptam la vorba asta pe alte bloguri dar nu aici”

    @fini (septembrie 19, 2013 la 23:14)
    „Parca l-am zarit pe la Politeia. E indoctrinat de prelegerile de acolo referitor la MM.
    Un pic mai tarziu a dat-o la intors (21,55). Nema consecventa.”

    • mih
      Vad ca la ora 2 jumate noaptea ii scriai lui @fini iar acum cauti pe arhiva de blog 🙂
      Repet: Cand te-ai referit cu nostalgie la judex mie mi-a venit in minte pupincurismul onctuos gingas sau balos de pe bloguri. judex e doar un fenomen asa cum legea cainilor maidanezi se poate numi legea Ionut.
      Monica Macovei e doar cireasa opiniei lui J. Intelegi fenomenul ? 🙂

  49. In dimineata asta, pana acum ( :P: ) nu am pus „note”…Ca sa nu existe dubii.

  50. Lacustra – George Bacovia

    De-atitea nopti aud plouind,
    Aud materia plingind…
    Sint singur, si ma duce un gand
    Spre locuintele lacustre.

    Si parca dorm pe scinduri ude,
    In spate ma izbeste-un val –
    Tresar prin somn si mi se pare
    Ca n-am tras podul de la mal.

    Un gol istoric se intinde,
    Pe-acelasi vremuri ma gasesc…
    Si simt cum de atita ploaie
    Pilotii grei se prabusesc.

    De-atitea nopti aud plouind,
    Tot tresarind, tot asteptind…
    Sint singur, si ma duce-un gand
    Spre locuintele lacustre.

  51. Last,

    Vad ca ai treaba si cu „orarul” meu. Te deranjeaza cumva? 😀
    Eu pun punct aici acestei prea-lungi discutii (si ma voi abtine sa mai raspund unor eventuale noi „idei” de genul celor dezvoltate in decursul ei si ne-atacurilor la persoana care le-au insotit 😛 )

    • @mih
      Nu ma deranjeaza orarul tau decit ca surmenajul poate afecta acuitatea discutiei.
      Azi vei primi felicitari pentru ca te-ai abtinut, sunt sigur, ca nu ai pus cainii pe mine sau ca nu ai dat cu castronul in capul lui Fini. Noroc ca Skorpi nu a intervenit decit putin, iar eugeni si altii au absentat ca alfel apareau cucuiele 🙂
      Treci la balacarit chinezii…. la aia vanatoarea e libera 🙂
      Poate odata voi face o postare despre fofilarea pe bloguri datorita structurii blogurilor.

  52. baaaiiii to”arashi
    viq o zis ca : ne prabushim! ( o veste buna, nu?)
    si voua va arde de intrigi…
    hai, pune-tzi mana pe lopetzi si da-ti apa… si minusuri!
    vine asiaticu acu si iar incepe cu tablele lui…
    si va rog, vorbitzi mai incet…. batranu old inca doarme… efectul piteshtiului fiert cu coji de portocale , de aseara… dupa 40 de ani, e normal… si eu patesc la fel…
    o zi buna (si uscata, daca se poate) va doresc 1
    …si tot ploua afara…

    • … varianta corecta:
      „afara ploua”

      • joane,

        a dreak ortografie că nu se lasă ea călărită de to’arăși:
        corect: «puneți» și «dați» că e vorba de mai mulți!
        dacă vrei să ti-o pui și să ți-o dai singur, asta e treaba ta.
        o zi buna, p’acolo pe unde esti că la noi e udă rău! 🙂

        • ‘Neata, batrane.

          Nu te lua de cratimile omului ca te-ngroapa-n diplome… 🙄
          Numa’ chinezu are voie, ca a fost la scoala, nu ca noi 😉

          Daca ploo, e timp de stat la sfat 😀 😀 😀
          Si ca orice palmas de camp, daca vine vremea ra, tot la sfat de-acu’ vei sta 😀 😀 😀

  53. Viq, 10:45

    Da’ dacă vine comeata?!
    Ăhh???

    • N-ai ombrela ? 🙄
      Sau o folie de plastic mai groasa, de sac.

      Sau si mai bine un paravan de tabla ondulata. Il legi cu sarma.
      Ca s-ar putea sa fie fierbinte si sa faca gaura-n ombrela sau folie.
      Tre’ sa fii prevazator 🙄

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s