Video

Dilema capitaliștilor

„Companiile inteligente eșuează din cauză că iau decizii corecte. Ele încearcă să-și satisfacă clienții din eșantionul de profit maxim și ignoră partea de jos a pieței de unde țîșnesc inovațiile perturbatoare.”
Clayton Christensen

Afirmația de mai sus a fost una dintre alte cîteva care l-au făcut în anii 90 pe Andy Grove, pe atunci CEO la Intel (o companie aflată pe valul tehnologiei și succesului), să deschidă urechea bine (aici puteți urmări discuția). Cît de bine a deschis urechea cred că se poate constata acum cînd majoritatea dintre noi avem acasă sau în buzunar măcar un reprezentant al acestei companii.

Dacă vă așteptați să auziți o poveste despre succese corporatiste și dragoni asiatici ( după cum am început 😆 ) veți fi puțin dezamăgiți deși găsiți înăuntru și dintr-astea ca în orice cu „de toate” care se respectă. Povestea de azi este însă o cotrobăire într-o grămadă de moloz cu speranța aflării acului din caru cu fîn.

Preluare de pe The RSA org, (link-ul de pe Youtube cu originalul) traducerea îmi aparține – scuze pentru stîngăciile pe care le veți observa – iar dacă aveți corecții vă rog să le scoateți la iveală și să le corectăm împreună. 😆

Fil

133 responses to “Dilema capitaliștilor

  1. acum ducem și de grija capitaliștilor…

  2. salut,
    am fost la dna de la 17-18. A fost exact ca la stiri. Oameni frumosi, cumsecade, cu capul pe umeri. Da, Vreo 200. Suficient ca sa nu crezi ca esti singurul nebun din Romania, dar insuficient pentru o miscare.
    Ar fi stricat daca un plesu-liic , cartarescu, preda, mru ar fi trecut pe acolo ? nu ar fi stricat,(nu i-ar fi huiduit nimeni 🙂 ) dar a fost frumos si fara ei. Stii macar ca nu poti conta..

  3. neata,

    interesant filmul
    si
    nu este vorba numai de capitalisti, @dorian65
    🙂

  4. scuze:

    in loc dorian65, corect este @antonie

  5. MRU a luat decizia personală de a candida la Preşedinţia României

    S-au prins in final si vecinii ca n-are nici o sansa 🙂 🙂

    • Buna dimieata Night!
      MRU daca este singurul candidat al dreptei, pe el il subtin.Cel putin pana acum nu am auzit de un altul.
      PDL nu prea are sanse si candidati.Credibilitatea PDL nu este la cote maxime.

    • MRU ia deciziile cele mai proaste in ultimul an jumate dupa despartirea de Basescu. Chiar daca deciziile sunt bune, momentul ales pentru a le lua este invariabil gresit. Practic acum spune: Da ! voi candida la prezidentiale daca toate partidele de dreapta imi propun asta. Maciuca de la protv a lui Basescu spunand ca boc are sanse mai mari ca el l-a zdruncinat rau de tot.

  6. Alt mare om a remarcat ca firmele se ocupa de lucrurile care merg rau si niciodata de cele ce merg bine.
    La sedinte se analizeaza doar problemele, doar accidentele. Nimeni nu este preocupat de sursa lucrurilor care merg bine si care au potential de mai bine, Inglodati in ce merge rau nimeni nu analizeaza asa numitul : „unexpected success”

    • De aceea el propunea firmelor sa aiba sedinta de luni obisnuita in care sa analizeze ce a mers rau dar sa faca si una joia dedicata la ce a mers bine pentru a determina noi cai de a inova antreprenorial si a consolida succesul. (sunt multe exemple pozitive in sensul asta )

  7. Filadel

    Multam! Interesant!

    Drum lung pana la…erorile altora!
    Dar romanul „inventiv”, gaseste el o „scurtatura”, mai ales ca partea cu „bani multi si repede” o intelege foarte bine :mrgreen:

  8. CINE s-a opus IDEII ca manifestaţia împotriva proiectului ROŞIA MONTANĂ să includă şi protestul de la DNA

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/claudiu-craciun-a-refuzat-sa-ia-parte-la-protestul-de-la-sediul-dna-1060751.html

    • cat ne va trebui sa realizam ca acest Craciun este doar un Coriolan Draganescu (nenea Iancu a fost iar genial). As vrea sa-l vad pe Craciun gestionand macar o scara de bloc (lozincile nu aduc incalzire sau curatenie).

  9. Daca as fi in locul lui @Mark as avea mici frisoane citindu-l ieri pe Aligica spunand.
    „PDL a trecut de ce era mai greu. Daca poate sa-i omoare insa ceva, asta nu e USL si cu atat mai putin PSD si PNL, odata separate. Ii poate distruge doar Traian Basescu. De ce nu a facut-o? Nu stiu. Putea, in mod cert. Dar nu a facut-o.
    Poate sa ii distruga si acum? Da. Desigur. De ce nu o face in folosul Miscarii Populare? Nu stiu. E o tema de meditatie pentru analistii politici. Nu am un raspuns. Sa nu spuneti ca a incercat si nu a reusit. Timpul va arata probabil ce si cum… Momentan putem doar specula.”

    De ce basescu nu a lovit PDL-ul in favoarea PMP e o intrebare interesanta

    Eu care am mai vazut partide pe val care credeau ca dragostea e vesnica tot indemn pmp sa se manifeste mai sustinut – la nivel central bineinteles unde are tot ce ii trebuie si nu sa se tot pishe in pampersi ca e un partid copil format din oameni batrani

    • pe pamant last! PMP nu este inca OFICIAL inregistrat. EU aud ca un mare % de PDL abia asteapta sa se intample, iar altii forteaza exmatricularea ca sa nu piarda locurile de primari sau consilieri locali (IMPORTANT). Vorbim dupa anuntul oficial.

      • Cinic – Nu sunt oficial infiintati, dar se manifesta ca un partid: Au un statut, au un manifest, au un presedinte si nenumarate comunicate – aproape zilnic – ale partidului. Faptul ca nu este oficial inregistrat nu il absolva de a actiona prost atunci cand actioneaza.
        Asta e o ipocrizie mai mare decat China. Actioneza lalai, la 3 metri dupa Basescu. lesinat.
        De aia nu sunt imaginativi ? Asteapta sa vina sobolanii din pdl sa ii ajute ?

        MRU a pierdut un timp crucial cateva luni asteptand demantelarea pdl, – a creat chiar o palnie – se cheama DA inainte de congresul pdl – sa curga prin ea fugarii pdl. Fugarii pdl ? Pai aia vin cu toate defectele din nastere ale pdl,
        Asa ca dormiti frati de la PMP … si mru a dormit si uite cum e acum FC

        • last faci o confuzie capitala: confunzi membri simpli (six digits) cu bonzii. Sper ca nu acuzi -in toto- un partid!!! Iar un primar de comuna care trece cu toata organizatia laPMP trebuie ostracizat?

          • cinic dragule, Ce dreak incepi cu o critica la persoana de fiecare data 🙂
            daca sunt confuz si bou nu am ce sa iti explic , ca nu vei intelege.
            Cine dreak ostracizeaza primarul si pe aia micii ?

            Dar tu consideri admisibil ca singura definitie a Partidului M Populara sa fie : „vehicolul pentru clasa mijlocie ” ??? Hrebenciuc nu e si el clasa mijlocie ? Ba da ! In timp ce tinerii din piata univ nu sunt clasa mijlocie si nu clipseaza la rahatul asta diluat.
            ….
            Despre cum le face basescu agenda iar ei sunt doar ecoul la 3 zile nu mai povestesc.

        • last, deci [tu zici]: nu PDL pt.ca.., nu PMP pt.tot ce scrii aici, nu FC pt. ca…. Mai raman PNL si PNR. Ce decizi?

    • Probabil ca TB asteapta ca dupa ce PMP va fi inregistrat oficial , o serie de organizatii ale PDL sa treaca cu arme si bagaje in tabara PMP.
      Distrugerea PDL acum cind nu exista un rezervor in care ramura anti Blaga sa se regaseasca ar fi , zic eu, prematura mai ales ca se pot ivi nu stiu cite piedici la inregistrarea PMP.

      • probabil asa e. Si aligica se intreaba de ce….
        Nu imi place ca PMP doarme in pampersi , asteptand sa ii faca Basescu toata treaba. Ati vazut cum RM au fost sa il huiduie pe Basescu ? Ai lui Felix o vor face in continuare, iar TB nu va avea o cota de 40% niciodata ca sa dea din ea 35% PMP
        Obiectia mea este doar ca „nenascutul” are comportament de boshorog

    • Last,
      Ieri nu prea m-am implicat,din lipsa de timp…
      Iti raspund azi:
      NU AM NICI UN FRISON..
      Nu sunt membru al PMP..Nici nu sunt patimas politic..Nu imi permit sa dau sfaturi altora care sunt acolo si titulari..
      Dar ma bucur ca NU SE GRABESC…
      Nu se baga ca musca in lapte…nici nu clantane demagogic..
      (pentru ca ar iesi ca dracu!avem exemplul lui Neamtu)
      Nu se erodeaza,pentru ca nu le-a venit inca MOMENTUL!
      Pe de alta parte ,nu sunt de meserie Politruci,cum sunt altii care au practica dinainte de 1989…
      Aida de!
      Revolutionari???Ii gasesti in partidulete…oameni fara substanta,fara continut,fara morala,Vocali diareici..gen Antonescu..sau la transfugi…sau la partide vopsite in rosu brun verde…
      Oricum nu doresc sa iti schimb impresia…
      daca ne-am asemana nu am mai fi oameni..

  10. Pina acumm am privit oarecum neutru demonstratiile anti Rosia Montana.
    Azi am vazut insa filmuletul postat aici incep sa am serioase indoieli ca scopul acestor manifestatii este in adevar Rosia Montana.
    O manifestatie infiltrata de oamenii lui Voiculescu nu se va termina bine nici o data.

  11. Romanii nu au treaba cu capitalismul, poate doar ca folosinta pentru afise de proteste cu Jos. Romania este majoritar adepta a principiului Iliescu ca socialismul si comunismul sint idei bune care au fost doar prost aplicate. Avem electoratul socialism pur tip cubanez, adica PSD, si electoratul socialism cu ceva economie privata gen China, adica PNL. Adica cei 70% care sint mereu indicati in sondaje ca voteaza USL. La prezidentiale va fi acelasi lucru. Ca e Ponta sau Antonescu sau Geoana sau Zgonea sau Tariceanu, au asigurat 70%. Cu candidat unic, USL cistiga presedintia din primul tur. Cu doi candidati cistiga tot USL in turul 2.
    Protestantii RM si-au dat arama pe fata ieri. Scopul principal a fost de la inceput „jos Basescu”, de aia se fereau ca dracul de tamiie sa zice ceva de pretiosii guvernanti socialisti. Dna, justitia si furaciunile USL nu intra la agenda „sotzietatzii tzivile” ca asa le-a zis lor modelul Ponta. Ponta era contra proiectului RM, fara sa aiba idee ce e acolo, doar fiindca pentru proiect era Basescu. Asa ca si protestantii RM, sa nu uitam ca afisul lor de capatai e jos capitalismul, sint de fapt impotriva DNA, impotriva unei justitii independente, sustin furaciunile USL si sint in general impotriva la un stat de drept tip occidental tocmai fiindca astea au fost chestii sustinute de Basescu.
    In rest, dupa cum mai toti aia zisi de dreapta racneau pe toate gardurile sa dispara Boc ca sa se aleaga cu mirificul Ponta, tot asa racnesc acuma sa dispara Basescu. Dupa care vor fi fericiti cu un tandem socialist presedinte prim-ministru care sigur vor „satisface” toate doleantele dreptacilor de duminica. Incep sa banui ca multe din asa zisele bloguri de dreapta sint de fapt varianta „antena 3 pentru electoratul care trebuie manipulat subtil”.

    • @Aha,
      Corect.
      De fapt falangele lui Voiculescu spera sa deturneze manifestatia in una impotriva lui Basescu , chiar cu riscal de a se mai auzi si un jos Ponta.
      Cine crede ca Voiculescu &co vor sta cuminti asteptind condamnarea se inseala amarnic.
      Pina la urma veti vedea ca plimbarea proiectului RM prin parlament a fost o diversiune menita sa scoata lumea in strada.
      Din nefericire se gasesc destui prosti sa puna botul la o asemenea manipulare.

    • Aprob pozitiv,sustin si semnez ! 😀 😀 😀

  12. MRU ar fi un Președinte bun. Pot să bag mâna în foc pentru asta. Ca el aș vrea să arate următorul nostru Președinte.

  13. Hai sa nuantam un pic.Un presedinte poate fi bun sau rau functie de situatia de moment.
    Deci problema nu este daca MRU este bun rau ci daca poate tine cit de cit in friu stihiile din Romania.Basescu a incercat si a reusit cite ceva.MRU este capabil sa faca macar cit Basescu?

  14. Eu ma intreb daca macar o parte din cei vreo 10-13 mii de protestatari frumosi, civilizati etc. care se pare ca NU au mai iesit in strada (cam asta ar fi diferenta intre 15-20 mii de sapt. trecute si cei 5-7 mii de acum), intelege ca subiectul RM a fost de la inceput un pretext „civic” atragator, cu un cu totul alt substrat, cat se poate de politic. Si inca usl-ist.

    „Infiltrarea” cu oamenii lui Voiculescu e mai degraba intrarea pe teren a celor de pe banca „rezervelor”.

  15. Interesant !
    Trei incercari succesive de a posta un comentariu m-au aruncat aiurea in virtual, ca nu gasesc pagina blogului !
    M-oi fi captusit cu vre-un carcalac 😦

    ‘Neata !

    mai intai la tema ca asa-i fromos !

    Excelent material, Fil !
    Multam pentru osteneala.

    Il depozitam la scorbura, mai adugam ce mai gasim si de-acu’ facem o sectiune speciala pe manseta cu acces direct la fiecare din ele. Merita revazute si rumegate pe indelete.

  16. Referitor la manifestatii.

    Pentru sustinerea DNA ma asteptam sa nu fie foarte multi. Dar e bine ca au fost macar.

    Privind miscarile aparent fara cap-coada sub pretextul RM, ne vom limpezi cand vor incepe sa ceara concret capetele.
    In functie de ce vor cu adevarat, vom sti de cine sunt create si alimentate.

    Pentru moment se lucreaza la formarea unui curent de opinie care sa adune cat maimulti adepti. Se incarca tunul.
    Ulterior se stabileste tinta.
    Capatanile majoritatii ce se angreneaza in povestea asta probabil inteleg tot atat de mult privind tinta spre care vor fi aruncati s-o distruga, cat orice ghiulea obisnuita.

    Am cateva banuieli ca si voi. Dar vedem.

  17. Opinia lui Barbu Mateescu / Blogary

    „(…)
    Opoziţia non-PPDD-istă are două sarcini dacă nu vrea să vadă turul doi din fotolii:
    a) să-l prindă din urmă pe Antonescu. Asta-i partea mai uşoară.
    b) să găsească un candidat care să atragă
    – susţinerea PDL
    – susţinerea celor care îl susţin pe MRU (cel mai simplu chiar prin numirea sa drept candidat oficial)
    – susţinerea celor care şi acum îl preferă pe TB oricărui candidat (600 mii voturi!).
    Dacă se ratează o ţintă din acestea trei, fie prin existenţa a doi-trei candidaţi ai “dreptei”, fie prin demobilizarea unui segment din cele trei, Antonescu ar putea păşi cu uşurinţă în turul decisiv.”

    http://www.blogary.ro/editorial/concluzii-dupa-septembrie-situatia-prezidentiabililor/#utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Blogaryfeed+%28Blogary%29

  18. Comentarii pe pag. fb „unitisalvam”

    „Am fost la marș, voi absenta în viitor. „Maeștrii de ceremonii” nu consideră important să apere Justiția. Asta spune mult (…)”

    „incet incet se uita scopul initial…Un termen mult uzat, este MANIPULARE, dar eu cred ca e mult mai potrivit PASTOREALA …Imi pare rau pentru ca ROSIA, nu merita asta.Ori poate da.Intr-o tara de oi.”

    „Inca nu imi vine sa cred.
    Sper din tot sufletul ca este doar o manipulare mass-media.
    Daca totusi este adevarata stirea despre huiduielile adresate celor de la protestul de sprijin al procurorilor de la DNA :
    SA VA FIE RUSINE !
    SA VA FIE RUSINE !
    SA VA FIE RUSINE !
    Chiar nu va pasa daca Justitia Romana va ajunge ca in perioada Iliescu – Nastase ?
    Cand se va ajunge in situatia asta protestul vostru nu va mai valora nici doi bani.
    Daca ati fost prea tineri acum 10-20 ani si nu ma credeti intrebati-i pe cei care au trait acele vremuri si au vazut cum au fost manipulate toate demonstratiile din anii 90 si cum Justitia nu s-a atins de nici un poltician asa cum a facut in ultimii 3 ani.”

    „Devine ceva dubios in privinta protestului asta. In saptamana in care Ponta atenteaza grosolan la adresa libertatii presei si a justitiei protestatarii sunt condusi sa-l injure pe Basescu! Televiziunile de partid jubileaza! Sper ca impresia ca protestul asta il tine in brate pe Ponta sa nu fie reala. Ca daca da, e gresita si strategia, pentru ca nu e indreptata impotriva celor ce ar putea realmente sa indrepte lucrurile (puterea executiva), ar fi pierdere de energie si timp, ar fi irosite atatea sperante… Sper!!!”

    „Cu ce v-au deranjat, domnilor, persoanele care demostrau pentru o justitie libera ? De ce nu ati avut loc de ei si ati vrut sa-i alungati ? Nu sunteti pe aceeasi baricada ? Voi nu vreti justitie libera ? De ce sunteti exclusivisti ? Incep sa-mi pun intrebari.”

    • Munca lui Papici trebuie dusa pana la capat!
      Codruta si-a facut datoria.
      Urmeaza judecatorii…

      Dragnea – demisie de…onoare (da’ n-are)
      Sau demitere (da’ n-are cine…)
      Ca la noi functia si prezumtia se tin strans de mana 👿

  19. Aleluia! Dragnea trimis in judecata!!! el personal nu a votat multiplu, nu a votat ca mort (benni soit qui mal y pense), nu a scfris liste ciudate cu alegatori, dar de acum incolo sefii de sectie de votare vor fi mai cu frica de Dzeu=Justitie.

  20. O, desigur, cum altfel?
    Ordinar-PM VVP dixit:

    „Este un dosar politic facut impotriva celor 7 milioane de romani care au votat pentru demiterea lui Traian Basescu” (via SL/fb)

  21. Autodenunt? :mrgreen:
    Ponta se declara solidar cu Dragnea.
    Aici cred ca e (situatie rarisima) sincer.
    Nu pot decat sa le urez solidaritate cu…executare si „la multi, multi ani!” 😈

  22. STENOGRAME – Acuzaţia bombă a procurorilor: Dragnea ştia şi cum s-a votat în secţii, înainte de închiderea urnelor (RL)

  23. sanatate la voi, prieteni!
    cu cat citesc mai mult la voi,
    cu atat devin mai dezorientat.
    unu. pai acum nici capitalismu nu mai e bun?
    comunismu e cah, ok, dar si capitalismu?
    atunci ce doamne iarta-ma e bun?
    o dictatura?
    habar nu mai am.
    duo. daca ponta isi da demisia (sau e demis) pe caz de dragnea,
    si am avea neste alegeri noi cu cine votam?
    ca aia de dreapta sunt mai faramitati ca firimiturile de la o paine veche…
    cu spalatzii aia pe creier e la stanga, usleul adica, am inteles, nu e buni, deci nu.
    dar nu prea pot nici cu nespalatzii aia de la dreapta, care nu se pot coagula in nici un fel.
    altii , din pacate, nu prea mai sunt…
    adica mai e udmreul, dar nici asa…
    nu stiu ce as vota…
    cred ca nu ma duc.
    voi ce ziceti?

    • N-ai urmărit filmul, ai citit titlul și crezi că te referi la articol dar ești pe lîngă subiect. Asta n-ar fi o problemă dacă nu te-ai obosi să comentezi.

    • imi cer sfios scuze.
      cred ca am facut o mica eroare de greseala de neatentie .
      am vrut sa zic „nespalatzii pe creier” de dreapta dar a iesit altceva….
      scuze daca s-a inteles altfel.
      nu ca pentru unii nu ar fi corect. cum ar fi cernea, ala…
      da voi sunteti baieti destepti, de dreapta adica, si intelegeti cum e corect.

  24. „Instrumentul cheie al democratiei e votul. Al economiei este moneda. Falsificarea, devalorizarea acestora inseamna subminarea insasi esentei sistemelor institutionale respective. Cand cineva voteaza dublu, gestul este echivalentul falsificarii de moneda. E un delict care duce la redistributie sociala de la cei ce voteaza cinstit sau folosesc moneda cinstit catre infractori.”
    http://www.contributors.ro/fara-categorie/dragnea-si-apologetii-sai-bataie-de-joc-pe-fata/

  25. De la dilema capitalismului la ” dilema europeana” …..

    N-as vrea sa fiu piaza rea,dar cazurile in care nu s-a permis cercetarea lui Borbely si a lui Dobre , de catre parlamentarii majoritatii ,iar acum impiedicarea cercetarii lui Vosganian ,plus comportamentul si declaratiile incredibile ale lui Ponta vs Justitie s-ar putea sa se lase cu o sanctiune drastica pentru romani venita de la Bruxelles….
    Va rog spuneti-mi ca gresesc.

    Multumesc

  26. filadel
    problema cu ce e mai bun: capitalismu sau altceva
    sunt dde cand se nascu capitalismu.
    dupa cum vazui in film, orice inovatie creaza alte probleme…
    asa ca, zic unii, teoretic cel putin o economie planificata ar fi mai buna,
    dar doar teoretic. pentru ca practic… ai vazut ce a iesit cu planul ala national unic de dezvoltare si… asa mai departe.
    discutia ar fi prea lunga si sigur nu ar avea nici un rezultat decisiv.
    mai grav e ca acum , zic io, usleul nu are contracandidati… decat pe ea insasi…deci, noi cu cine votam?

  27. ceva ce ma amuza:

    Mih | octombrie 7, 2013 la 14:57 | Răspunde
    5 0 Rate This
    STENOGRAME – Acuzaţia bombă a procurorilor: Dragnea ştia şi cum s-a votat în secţii, înainte de închiderea urnelor (RL)

    sa vezi acum chestie… si base stia datele din dosar de acum un an…
    eu stiu ca nu i le-am dat, cu toate telefoanele lui…
    mih, sigur nu…
    viq, imposibil…
    atunci de unde stia? cine sa-i fi spus?
    mai sa fie, din dilema asta nu putem iesi…

  28. TB declaratii la 18.30 (B1)

  29. Traian Basescu la 17.30 invitat la Maruță

  30. Viq, servus! 🙂

    În sfârșit, în beton la păstrare 😀

  31. Vozganian nu va fi urmarit. Senatul a zis ca nu. Dar este gata sa isi dea demisia de onoare daca ponta zice ca da.
    Bravos votanti uslisti (auzi johhhaneee? mai ai ceva sofisme sa te amuzi?) . Imbecilii dreaq……

    Faptul ca , vozganian, se declara „supus” primului ministru (nu a zis nimic de pnl / si sau crina) arata ca de fapt totul este o „facatura” si cred ca usl va dura mult si bine, el fiind si opozitie si putere……frontul unitatii socialiste….

  32. Rezultatul oficial al votului Senatului în cazul solicitării privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian a fost anunţat în plen, fiind înregistrate 126 de voturi „împotrivă” şi 25 de voturi „pentru”..

  33. oldhasule drag
    tre sa recunosc ca imi place ospitalitatea voastra.
    nu e ca la politeia, cum va plangeati voi mai acu cateva zile, care te trece la pastrare daca nu le canti in struna…
    aici oricine poate sa isi spuna parerea cinstit si chiar sa faca propaganda pt orice jaf de partid, cum ar fi uslelul, ca doar e in padure, nu?
    e drept, la nasicu, vecinu din jungla de visavi, fratele nicht poa sa vomite fara nici o jena, ca doar acolo e padure fara caini…maidanezi de paza.
    de aia imi place aici.
    oameni cu idei fixe si pe care le sustin cu incapatanare si elocventa.
    adevarati democrati.
    dar daca va vine vreo idee sa ma banati , pe mine care va sustin si va apreciez, inseamna ca aveti dreptate si o merit cu varf si indesat: probabil eram beat, oi fi injurat, oi fi zis ceva…cine poate sti…si va voi aprecia daca veti face acest lucru pt ca imi veti oferi timp liber, nemaifiind nevoit sa citesc si unele aberatzii nichto-marcuoiste , alea cu pmpul…
    desi sunt cativa care au ceva de spus, si anume viq.
    atat.
    asa ca , a inceput base si tre sa va las, ca e mai important.
    cu bine, oldule drag !

    • Sa fiu clar.
      1. Imbecilii sunt cei care au votat usl sau au sperat si mai ales spera incontinuare la cinstea usl.
      2. Eu i-am spus lui Basescu.

      E clar?

  34. eugenia
    dar mai bine nu ar fi sa-mi spui de unde stia basescu???
    vorba ta… imbecilu draq…
    nu ma refeream la tine.
    ziceam de aia care dau informatzii din dosare.
    eu nu-mi permit sa te jignesc, nici pe tine nici pe oricine altcineva…
    eu zic:
    cu drag
    dragul meu prieten virtual!

    • IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. (Adesea prin exagerare) 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

      Faptul ca cineva votat usl, a sperat ca usl va fi cinstit, usl care a incalcat constitutia, faptul ca dihotomia cauza/efect reprezinta o mare taina pentru ei ma indrituieste sa aplic acest calificativ, de imbecil, fara discriminare.

      • ma eugenie
        tu chiar esti imbecil?
        bai hombre
        ti-am spus ca NU am votat useleul.
        sa-ti dau un cap in gura sa pricepi?
        nu e nu si gata.
        ca am sperat, fie si absurd, e o crima?
        e un delict a spera?
        esti mai blocat pe basescu decat marcu pe pmpul ala al lui…
        „inteligenti” d-astia ca tine fac lumea sa nu va voteze…
        dar n-ai cu ce sa intelegi…

        • Hoppaaa,
          iata un imbecil violent. Ma intrebam cand o sa ajunga aici englezotu’. Nu da in blalbaiala si ai grija la tensiune ca …. nu se stie, pls

          Imbecilitatea nu este o crima , dar poate fi , eventual o scuza……

        • @john, nu dispera nene, pune-ti casca si da capete in gura ca acilea sunt mai multi care nu inghit tampiti 🙂

        • felixule
          i-am spus…
          i-am desenat…
          am facut toate eforturile…
          dar daca e asa cum e, ce tre sa mai fac?
          el a ramas saracu blocat la referendumu ala nenorocit de anu trecut…
          ma gandeam ca doar un shoc mecanic il aduce in realitate…
          dar ar fi in zadar, asta s-ar intreba nu ce l-a lovit ci s-ar intreba : nu asa ca referendumu o fost un puci?
          pacat, se stia ca la brasov sunt oameni destepti…

  35. :Un comentariu fain pe fb:

    Eduard Wagner: Aseara am vazut in PU ceva ce m-a facut sa zambesc. O parte din cei ce fusesera peste zi in fata la DNA, aflati sub „asediul” unor alti manifestanti din piata, au inceput sa scandeze: „Nu va fie frica, Voiculescu pica”. Care a fost reactia „celorlalti” ? „Rusine, rusine, rusine sa va fie”. Cam asa stam

  36. Traian Băsescu: Mandatul preşedintelui e de 5 ani, poate cer înapoi cele două luni în care am fost suspendat :)) :))

  37. Traian Basescu
    „Blocare accesului Parchetului la un membru al guvernului este o greseala. Cum este o greseala si mentinerea dl. Dragnea in guvern. Probabil ca USL nu mai simte nicio responsabilitate pentru un raport MCV bun.”

  38. S-au trezit unii acum sa se uimeasca de ce inseamna pactul de coabitare (ala hulitul, ala cu „presedinte complice”, „presedinte tradator”…ii ardem o re-evaloare de nu se vede…etc.)
    Era treaba serioasa si ei au crezut ca-i asa, inca o prostie a presedintelui. Ba si mai rau…
    „Mecanism de cooperare inter-institutionala”…cu comisii…legat strans de MCV… de cele 11 „teme” primite de Ponta….
    Zice Preda Cezar (un bou, pot sa spun?): „pai de ce nu ne-a spus presedintele de la inceput ca despre asta e vorba?”

  39. Din pacate , TB este cam singur.
    Vad ca blaga are visuri ciudate, cel putin, MRU este ocupat cu deciziile personale iar PMP…..chiar ce putem zice de pmp?.

    Tapalaga ca ziarist ar fi trebuit sa fi stiut ca exista un punct pe pactul de coabitare, punct care impune incercarile de conciliere. In mod corect piratul nu putea sa se supere si il denunte isteric. Nota 4 (cu indulgenta) .

    Vozganian „a fost demisionat” de ponta. Nu , neaparat inseamna ca usl se va rupe. Mai degraba inseamna ca pnl a fost incalecat. Capul plecat, umili, parca ti se face mila……..daca nu ai sti ca pnl a tradat dreapta , continuu, 24 de ani.

    • TB e singur si se pare ca-i convine (da in to(n)ti fara discriminare).
      Ce-o fi in sufletulu lui…

    • eugeni, servus! 🙂

      …de ce să ți se facă milă?!
      Cine seamănă vânt, culege… pârțuri! 😀
      …in nas, de la parteneru’ de alianță contra naturii 😆

  40. @john | octombrie 7, 2013 la 20:51 |
    Domnule, cre’ ca ai inteles gresit (desi nu sunt capsoman, iti voi scrie cu majuscule): SCHIMBAREA REGULILOR IN TIMPUL JOCULUI INSEAMNA PUCI. Votantii cu creier au stat acasa. Incepand cu 18.02.2014 vom face cunostinta si cu cei ce-au votat 😉

    • Feliks,

      Nu am afirmat niciodata ca referendumul a fost un puci. Imbecilul care zice ca desenat- ce dracu a desenat, pasamite si-a agravat starea. Referendumul nu a fost un puci. A fost urmrea unei incercari de puci parlamentar, partial reusita.

      O dovada in plus ca cei care au vota si/sau au sperat ca usl le va aduce lapte si miere, cinste si bogatie , avand premisele in fata lor, au dat dovada de o slabiciune mintala , in momentul acela.
      Unii au ocazia sa se lamureasca altii sunt pierduti pe vecie…….

      Ultima chestie subliniata de TB :

      Un oug nu poate fi atacat la CCR decat de Av. poporului. Avocat care a fost schimbat TOCMAI ca sa nu atace oug – irle usl la ccr.

      • ‘mi pare rau, dar raspunsesem lui john, dupa cum se vede pe primul rand.
        Niciodata un referndum nu e puci… Partea premergatoare DA.
        Din graba am postat aiurea.

    • unde scrie asta , maria ta?
      poate furt, excrocherie, marlanie… dar nu puci.

  41. FeliKs,

    Te străduiește de pomană cu lordu’ john!
    El are altă sarcină aici la Copac – bățu p’in gard!
    Or pentru asta nu-i trebuie „înțelegător”, ci „toval” sănătos!!!

  42. http://www.evz.ro/detalii/stiri/referendum-fraudat-complicii-lui-liviu-dragnea-treizeci-de-voturi-ca-nu-cadea-tara-ast-1060936.html

    REFERENDUM FRAUDAT!! Și dovedită frauda adaug eu.

    Îmi amintesc anul trecut în vară cînd întrebam retoric: băi dar nimeni nu plătește pentru nemerniciile astea?

    Ei uite acu a venit timpul plății. Îmi închipui, recunosc cu plăcere, ce le-ar face ăia din județu Alba, Cluj și Sibiu (luate la întîmplare) hoților din delirorman. Ăștia, nemernicii, s-au șters la c.r cu voturile celorlalți. I-au furat cu bună știință, ne-au luat de proști. Vorba lui DPA.

    Sînt curios la cît ajunge frauda și după aia o aplicăm la voturile din iarnă ca să știm cum au ajuns ăștia la putere. Prin foc și sabie ca-n 46. Mamele voastre de nenorociți!!! Ați merita un canal special numai pentru voi.

    Mă duc să mă calmez.
    John, joacă-te prietene că-n seara asta m-ai găsit bine!!

  43. DINTRE TOTI PÒLITICIENII, BLOQERII,INTELECTUALII,TARANII,ARTISTII,SCRIITORII, REGIZORII.DRAGUL MEU BASE PE TINE TE IUBESC, la ora actuala, nu am declarat in viata mea dragostea vizavii de un barbat dar pe acest om , il si respect pina la DUMNEZEU, restul sint apa de ploaie, se bat in bibliotecile cu carti, se dueleaza in cuvinte , emana rautate de se transmite si la stranepotii lor, vor sa emane inteligente, parsivitate dar PATRIOTISM in adevarattul sens al cuvintului, nici.unul,chiar pe multe bloguri sau format gasti si gasculete,nu este frumos .patriot decit ce scriu gascutele intre ele, cica restul sint niste analfabeti, dar se uita un LUCRU IMPORTANT HAIDUCII ROMANIEII NU AVEAU FACULTATI,BIBLIOTECI SA SE DUELEZE CU ELE AVEAU DRAGOSTEA NEMARGINITA FATA DE TARA SI IMPLIVCIT FATA DE CETATENII EI,UNDE O FI DISPARUT ACESTI HAIDUCI SA NE REAMINTEASCA DE DRAGOSTEA DE TARA, STRAIINII NE-AU FACUT SA IUBIM FILMELE CU MUSCHETARI IAR PRIN ACEASTA IN TARILE LOR S-A TRANSMIS GENERATII LA RIND ,SACRIFICIUL SI DRAGOSTEA DE TARA, la noi a ramas decit mindria sa demonstram cit de intelectuali si hoti si smecgeri sintem ,cuvinte care lipseau cu desa virsire la haiduci, la daci, la getodaci, SINTEM O TARA DE TINTARI DECIT STIM SA INTEPAM CU VORBELE,@NIGTH DE CE NU ITI FACI UN BNLOG SA TE CITIM CA AM VAZUT CA ESTI FOArte informat, sa aveti o saptamina frumoasa.

    • Așa-i cînd te înfurii. Te înțeleg foarte bine. Îți vine să-i haiducești de pămînt ca pe ciocoi.

    • taiss,

      de ce îți pui atâtea «măști»: @JOEL, @thor (cel de pe munte era bărbat!) și dacă nu mă înșel, parcă și @stela?!
      La Copac nu se practică «examenul la intrare» – moderarea primului comentariu. Oricine e liber să intre, rămânerea e un examen…
      Culmea, am avut o colegă cu numele din adresa de email a domniei tale și în mod sigur nu ești ea! 😀
      În rest, numai bine! 🙂

  44. oldule
    fi o tzara atent la moshu
    ma duse-i si io pe goagal sa vad ce dracu e ala un puci.
    io stiam ceva de punch… ceva care se cam bea, bun…bun…
    si ce sa vezi, draga prietene?
    ia uite ca am copiat asa cum ne invata premieru:

    PUCI, puciuri, s. n. Încercare a unui grup politic militar de a răsturna prin violență un regim politic, o ordine statală. – Din germ. Putsch.
    Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

    dragul meu prieten
    daca tu (sau imb…erbul ala ) imi arati unde a fost vorba de ceva militar asta vara, mananc tot dexu ala on line, in direct si la o ora de varf.
    ceva cu tancuri, pushti sau pushtoaice, generali, colonei sau sergenti majori, orice…
    asa ca te rog, in numele secularei pretenii care ne leaga,
    spune-i cetatzeanului ala deosebit de inteligent din brasov cu nume de aliment sa gaseasca alt cuvant pentru porcaria de asta vara, cum o vrea, da sa verifice in dex nu in cartea de colorat.a lu copilu lu vecin-su…
    mersi mult,
    stiam eu ca esti un prieten adevarat.
    cu drag
    john
    ps. tot din dex, deosebit poate insemna si diferit, pag. 264.

    • „Jos din cui acum, oglinda!”

    • @joane,

      avurăm noi oarece „vorbe” in sara asta?!
      …sau ai contoar la număru’ de cuvinte aruncate pe forumuri și nu-ți făcuși norma?!

    • Am observat că ofensiva USL încearcă să-și rezolve problema puciului de vara trecută la nivel de dicționar. Se caută prin buzunare și-și scot dicționarele lor comuniste prăfuite și încep să silabisească (o silabă pe minut). Aici nu-i vorba de academia literară. E vorba de făcutul din vorbe și aici te-ai descalificat.

      Ca să fie clar lovitura de stat (unii zic eșuată dar eu nu sînt de acord din moment ce după ea USL a preluat puterea) de vara trecută a fost un puci parlamentar. Denumirea asta a fost folosită internațional. Nu mai continua jocul ăsta absurd că ne jignești la logică.

    • @john, DEX-ul dvs se termina mai devreme;
      PUCI s. n. Lovitură de stat provocată de un grup de complotiști. (< germ. Putsch)
      Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

  45. @tocmai rautatea ta ma facut sa scriu , tu esti ciinele de paza al copacului, dupa cite am inteles ai fost si tu in armata , si nu vreau sa cred ca practici acelasi joc precum dogarii, halal de roman pariot esti, esti un CIRIPITOR precum toti apevistii de au supt banii romanilor de rind fara sa faca nimic bun ptr tara, sa fii sanatos

  46. @oldh, asta vroiam sa scriu, este traba fiecaruia cu ce nume vrea sa comenteze, important este ca nu joaca dublu si isi iubeste tara, daca esti asa cinstit si inteligent da.ti numele adevarat, de ce te deranjeaza celelalte nume

    • taiss

      Nu e nici un secret. Există la copac o regulă care spune că cei care comentează cu nick-uri multiple sînt eliminați. Nu mai știu de unde a apărut dar se aplică. 🙂

  47. aoleu decit ati aplicat legea asta, ca va citesc de ani de zile, sau o stiti voi intre voi, scuze ca v-am deramjat in intelectualitatea voastra dar sa nu va mai numii blog de dreapta in numele a multor romani, care poate de multe ori disperati de ce vedeau ca se intimpla in tara lor va citeau prima data pe voi,

    • taiss
      Eu nu sînt intelectual. Sînt lucrător cu mîna. Ce te face să crezi că ăsta-i blog de intelectuali? Uită-te și tu la subiectul articolului și după aia la comentarii. 😆 Nu te lua după faptul că încercăm să vorbim corect românește și logic în fraze. Toți sîntem supuși greșelii. 😆

  48. filadel,

    TNX! 🙂

  49. Io chiar nu cred că taiss este lucrător plătit să dreagă treburile la copac. Ba chiar cred că ceea ce spune este ceea ce crede. Sărim peste gluma cu Thor care-a fost cam nepotrivită fiindcă toată lumea îl cunoaște pe Emil după frază și după topic. 😆
    Așa că io zic că e cazul să ne dăm puțin intelectuali și să nu facem un caz din asta.

    Taiss
    te rugăm să comentezi numai de pe un singur nick. Care vrei tu. N-avem nimic împotriva ta. 😆

    • Eu nu prea inteleg, acum o sa vina „moarte intelectualilor?”. Ei „e” de vina?. Ce legatura are cu prefectura? . A fi intelectual nu cred ca are legatura cu scoala si nu este o profesiune. Are legatura cu un mod de gandire si abordare logica a problemelor. (cred eu).
      Faptul de a folosi un singur nick este o regula incetatenita la majoritatea blogurilor unde apar postaci si comentatori aiurea. Nu stiu de ce se arata mirat @taiss de aceasta regula, pentru ca , cu siguranta, daca si-a schimbat nicu’ asa de des s-a lovit de ea, in alte parti. Este un element de politete, mi se pare mie. 🙂 sa nu iti schimbi nicu’ ca ciorapii. Politica blogului de deschidere nu inseamna lipsa de regulilor…..
      Cat despre a fi lucrator platit sau nu, eu cred ca …….. remarc ca are niste incercari de comentarii persiflatoare…….

      • Nu vreau să aprofundez problema asta. Desigur este posibil și dacă dorim o putem discuta pînă la atom. 🙂 Nu cred că este mai relevantă decît statornicirea regulii. Un personaj = un nick.

  50. Victor Ponta la Antena 3: Basescu e toata ziua pe la televizoare si da declaratii, parca are o emisiune in fiecare seara si trebuie sa spuna si el ceva acolo (Rev.22)

    I-auzi!

    • Chiar mă mir că mai are timp mincinosu galaxiei să vadă că TB e pe la tv-uri. Parca-ar fi carul de reportaj al TVR. Sare dintr-un ecran la A3 direct în următorul la RTV und so weiter.

  51. Traian Basescu: Acordul de colaborare a fost INCALCAT consistent de premier in domenii precum politica externa, independenta justitiei si statul de drept / DECLANSEZ MECANISMUL DE CONSULTARE (Rev 22)

    Se pare ca denuntarea Pactului are anumiti pasi care trebuie urmati/respectati. Cred ca presedintele va denunta acest pact…

  52. Am incasat doua minusuri ca am avut curajul sa spun ca voi vota cu candidatul unic, in prezent, al dreptei.Altu nu-i?!Voi vedea cand va fi altul daca imi schimb optiunea.
    Referitor la PDL nu voi vota PDL- Blaga Tze-Dun NICIODATA.
    Aripa FSN-ist- PSD-ista a PDL poate sa se duca la origini.
    Fraza de mai sus are cam doua intelesuri din partea mea nu are importanta ce cale vor sa aleaga .
    Cand vom avea un partid cu adevarat de dreapta?Nu extrema dreapta!
    Cand vor invata romanii ca nimic nu pica din cer?Zaharul ,uleiul,etc.. sunt cu bani din buzunarul nostru , partidele isi fac campanie cu o parte din fonduri provenite de la buget.
    Cand dracu va ramane nemodificat codul fiscal pe cel putin patru ani?Tampenia asta de cod fiscal distruge econonia tari!
    O sa votez partidul care imi promite ca lasa dracului codul ala fiscal neadaugat cu noi taxe patru cinci ani cel putin!(Sa taie din ele este liber)
    Daca patronii nu vor mai fi deranjati de idiotii din politica vor sti sa faca bani si vor sti sa creize si locuri de munca cu care sa se impauneze politicianul roman.
    Domnilor politicieni aveti impresia ca sunteti dumnezeul acestei tari?
    Eu cred ca Dumnezeu a binecuvantat pamantul patrie dar a uitat sa binecuvanteze si poporul.Ori si-a sfarsit programul sau agheazma si busuiocul?

  53. Pentru imbecilul John:
    Stiai ca eu comentez pe alte site-uri si cu nickul Salamandra?
    Fi-rai atent ce-ti spune acum Salamandra: La mitocani trebuie sa le raspunzi pre limba lor: tu ai cunostinta ce i-a spus la un moment dat Sebastian Ghita lui Ponta in urma unui schimb de idei in contradictoriu? A afirmat scurt si la obiect ca, „Victore, o f_t pe ma-ta”!
    Stii ce transmite Salamandra, alias Ghita catre John, alias Ponta?
    Acelasi mesaj! Daca nimeni nu are curaj sa-ti spuna la Copac ca nu esti decat un vierme uslinos, ei bine, eu am acest curaj. Cu orice risc! Degeaba afirmi ca nu i-ai votat cine ma-ta in cur te crede?
    Esti secatura care nu face decat sa otraveasca acest loc.
    Esti miasma otravitoare care sufoca ceea ce normal este de respirat profund.
    Esti o sluga si o canalie formata dupa modelul stapanilor ce-ti trag sforile. Esti ultimul jeg inventat de GIO, IMBECILULE!

    • Ingânduratul,

      Perfect de acord cu conținutul mesajului pentru destinatar! 🙂
      Dar, din respect pentru linia Copacului, dățile viitoare folosește, rogu-te, un ambalaj mai «curat».
      Altminteri, ne coborâm pe acelasi palier cu preopinentu’ 😀
      …si scopul nostru nu e ăsta!

      O noapte liniștită, Salamandră!

      • Scuze Oldule!
        Ai dreptate in ceea ce priveste „ambalajul”. Dar mi-e foarte greu sa vad ca manipulatori de genul @john- cu j mic- incearca sa ne incalece cand dreptatea este de partea noastra. Asa au facut si in 1990 cand se ascundeau de frica multimii, asa au facut si cand Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara trebuia aprobata si pusa in aplicare, dar ei l-au facut inoperabil. S-au folosit de indecizia noastra siincet, incet ne-au incalecat, si ne-au calarit apoi cum au vrut. Fiindca am fost blanzi, impaciuitori si iertatori. Astazi traim de fapt tragedia acceptarii jocurilor murdare si a ingaduintei a ceea ce nu era de ingaduit. Cred ca avea dreptate Blandiana cand spunea ca suntem un „Popor Vegetal”.
        Cand un slugoi ca @John incearca sa ne dea lectii de comportament politic, cand cu un „humor” fortat de fals intelectual sau mai bine spus de intetelectual de taraba din Obor ori poate din clanul tiganilor din Oltenita vrea sa ne spuna ca noi suntel mici, prosti si ne meritam soarta de „receptioneri” de saliva USLamista intre ochi, declar ca nu suport chestia asta din partea unor slugi oligofrene naimite pe 30 de arginti.
        Sa nu credeti ca pe forumuri posteaza stapanii uslamisti… ei nu sunt „sclavii tastaturii”… Ei sunt cei ce impart la slugi si la asistatii lor firimiturile „ospetelor” ramase de la mesele copioase rezultate din privatizari frauduloase, din contracte dubioase cu statul si din cate si mai cate…
        As vrea sa inchei acest comentariu cu un zambet: Mai stii bancul cu mujicul care fiind speriat de o locomotiva ce a scapat un jet de aburi spre el speriindu-l, s-a napustit mai tarziu, cu alta ocazie, asupra samovarului pentru prepararea ceaiului cand acesta a eliberat vapori spunand ca acestia trebuie distrusi de mici?
        Cred ca @john este acum un samovar…si trebuie „distrus” ca atare!

      • Oldule, pardon nu s-a coborit la acelasi palier !!
        Preopinentul are continutul murdar si ambalajul curat
        Inganduratul are continutul curat si ambalajul murdarit de sex cu mama cuiva.
        Scopul nostru este sa fim bigoti si sa ferim copacul de sex cu mamele imbecililor. 🙂
        Am zis asta pentru ca te-ai repezit. Ca si wordpress-ul cind se repede cind aude cuvantul pu r li 🙂

        • Last, scumpule! 🙂

          Tu lipseai în peisajul de ieri seară!
          Tu stii cât te apreciez, pușlama mică!
          …mai ales când te bagi așa, ca musca în fecale!!!
          Să trăiești și sa ai spor, „țață în pantaloni”!

          Sper că ai înțeles că, deși ambalajul e execrabil, conținutul – simpatia mea pentru tine, rămâne aceeasi.
          Eu cred că atunci când ne exprimăm, ambalajul ar trebui să fie în acord cu conținutul. Pentru credibilitate și respect. Pentru evitarea ambiguității și pentru multe altele…
          Da’ eu sunt de modă veche, nu mă lua în seamă…

          • iubitel
            Eu sunt musca si tu esti fecala ? 🙂
            Asta cu fecala este de moda veche ?
            Omul a scris un f….. cu puncte. iar tu credibilul si respectatul modistul din vechime, ai pus kakatul de-a dreptul.
            Eu sunt pentru o moderare mai inteligenta. Pentru evitarea ambiguitatii si pentru multe altele

    • în loc de „mă-ta” pune un tac-tu. Și-n loc de ion mai schimbă c-un gheorghe ca cîn copiez la chimie 🙂

  54. Comicului @john:
    Mestericule, nu esti deloc vigilent! Te faci ca ploua de cel putin doua comment-uri… si tu… nimic… Nici o reactie. Parca-i fi mort, doamne iarta-ma! Sau te pomenesti ca dormi cu cei doi ochi inchisi si cu doar cel de la spate deschis ( ochi KGB de ultima generatie?!?)! Gata, am inteles, astepti ordine de la Centrala… de la centrala USL… Degeaba astepti, a fost atacata virtual… Incearca unii de la voi s-o repare cu niste abacuri… made in China… amuzata….dar abacurile sunt in concediu… Nasol.
    Ghinion pursange!
    Mai asteapta, poate, poate…

Lasă un răspuns către lastnightmusic Anulează răspunsul