Pericolul USL – o perspectivă răsturnată

Nu pot să fiu atît de lipsit de instinct de conservare încît să pun întrebarea: de ce este USL un pericol pentru România? Ar fi atît de multe răspunsuri, de la motivele cele mai mici observabile de jur-împrejur pînă la cele de sistem, mai greu de văzut cu ochiul liber lipsit de lentila rațiunii, încît lista ar fi nesfîrșită și-aș sucomba sub imensitatea ei fără să fiu capabil să extrag o concluzie de folos și să nu cantonez în expresiile tălîmb-uzuale generalizatoare: USL e răul absolut!, Toți ie la fel!, Aceeași mizerie!, etc., detensionante psihologic dar absolut lipsite de importanță politică practică.

Devine evident că fără discernerea atentă a ideilor principale, esența puterii și guvernării USL, ne irosim energia politică inutil cam ca fuga găinii după ce i-ai tăiat capul. În 100% din cazuri tot în oală ajunge.

Nu știu dacă ați observat dar mie mi se leagă în fața ochilor o amprentă din ce în ce mai vizibilă în modelul de acțiune al USL-ului.

Să luăm, de pildă, modificarea Constituției. Este o reformă atît de necesară României încît nu cred că există vreun român care să se opună. Chiar și pentru USL (din cu totul alte motive) a devenit o necesitate. Deci n-a zis NU. Cu toate acestea suma intervențiilor puterii asupra acestui proiect național de cea mai mare însemnătate pe termen lung a dus la imposibilitatea realizării lui într-un orizont de timp rezonabil. Secretomania, conspiraționita și relele intenții au aruncat totul în aer. Probabil că va trebui să boicotăm formula constituțională pe care ne-o propune azi puterea deși sîntem conștienți că avem nevoie de reformă constituțională. Adică ne vom opune propriului nostru proiect.

Ce s-a întîmplat cu proiectul Roșia Montană, exploatarea resurselor naturale, asigurarea independenței energetice? Chestiuni de siguranță națională. USL n-a zis NU dar a făcut în așa fel încît nimeni să nu-și dorească finalizarea lor. Avem azi un curent majoritar de opinie împotriva RM și altele mai mărunte și mai nuanțate dar suma lor = NU. Mai are rost să amintesc de gazele de șist? Probabil va trebui să boicotăm și aceste proiecte deși interesul național spune că ar trebui să le susținem. Rezultatul acestei curse în care România concurează singură este previzibilul loc doi.

Un alt proiect este regionalizarea, un proiect cu mult cîntec venit de la UE, la grămadă cu celelalte cadouri, unele mai bune pentru noi altele mai puțin, însă liber consimțite, asumate și devenite proiecte naționale. USL n-a zis NU dar felul în care a ajuns să fie implementat este atît de dezastruos încît sînt semne vizibile că și acesta va trebui boicotat. În loc să producă o reală descentralizare, o reducere a administrației locale și deci a birocrației, o mai bună utilizare a banilor după nevoile fiecărei regiuni și ruperea cordonului ombilical asistențial al centrului se va produce exact contrariul primei intenții. Țara se întoarce la cheremul baronilor evului mediu iar multe efecte secundare sau implicații încă nu pot fi estimate. Evident că nu poți susține o asemenea enormitate.

Agricultura modernă este resursa care poate ridica România. USL este de acord și cu tema asta. E, va să zică, pozitiv la chemarea nației. Dar … în loc să sprijine dezvoltarea asociativă de terenuri (ceea ce dă rezultate spectaculoase – verificate de mine pe viu), o politică de încurajare a inițiativei agricole, produce o bulversare absolut absurdă în modul de administrare al suprafețelor de teren făcînd aproape imposibil de estimat care vor fi urmările pe termen lung. Predictibilitatea este zero pentru mediul de afaceri iar afacerile nu merg deloc într-un astfel de mediu. Numai tunurile. Avem deja și un model de tratament social pentru cei care îndrăznesc să facă agricultură: le spunem moșieri sau chiaburi – o excursie cu clasa (muncitoare) în istoria anilor 50. Bine-nțeles că lumea se va opune și avem deja un curent negativ de opinie pe această temă fiindcă altfel vor veni străinii și ne vor cumpăra țara ca-n 90, 91, 92, adică, ce s-o mai lungim, în fiecare an.

În justiție este mult de reformat. Mai este mult de lucru pentru continuarea reformelor începute în 2005 și pentru corectarea nenorocirilor produse după momentul mai 2012. USL este de-a dreptul fericită să facă cît mai multe „reforme” în justiție. Voiculescu, Dragnea, Ponta, Antonescu cu toată liota din spatele lor au anunțat deja pe-un singur glas că ăsta este obiectivul lor principal. Și au trecut la fapte tropăind atît de tare încît au zăngănit paharele întregului occident civilizat. Adio Schengen, restricții pe piața muncii europene, campanii antiromânești în tot cuprinsul continentului. Nu poți susține așa ceva. Reformarea justiției trebuie să înceteze!

Mai există exemple dar cred că este deja destul de explicit ceea ce am vrut să demonstrez.

Se ia ideea unei necesități pe care majoritatea o înțelege și o susține. Se îndoaie cu ciocanul în direcția opusă astfel încît să-i înțepe pe cei ce-o țin în mînă. Li se dă cu ea în cap în timp ce li se cîntă încontinuu la ureche din boxe de 1000W: voi ați vrut-o, măh!!

Iar Pericolul este … ?

Ați ghicit. Pericolul sîntem noi.

Pentru că ne dorim aceste proiecte absolut normale, absolut necesare.
Pentru că dorim dreptate, adevăr, libertate, demnitate (talking big!!).

… iar peste cîțiva ani, cu USL-ul la putere, toate acestea fi-vor îngropate fiindcă, nu-i așa?, noi n-am vrut.

upside-down-bicycle

fli

Anunțuri

88 responses to “Pericolul USL – o perspectivă răsturnată

  1. Asemana cineva pe Ponta cu Ceausescu..
    regret ca am ajuns la asa ceva..dar Ceausescu cit era el de cismar si fara studii inalte folosea decenta limbajului si nu injura ca la usa cortului..

    Mitomania le era comuna,Ponta atingind frecvente si mai inalte..

    Ceausescu distrugea constiinte si falsifica adevarul datorita unei grandomanii iesita din comun.. dar avea ca tinta Romania…
    ponta il copiaza cu fidelitate,dar are ca tinta ideologia in sine,distrugind Romania ,natiunea si viitorul ei.

    Sa nu se inteleaga ca ii duc dorul lui Ceausescu…din contra..
    Dupa atitia ani de la lovitura de stat din 1989 ,lepadaturile comunistoide si slugile lor securiste DISTRUG ,cu buna stiinta ,fiinta poporului roman..,iar daca nu au strategii desfasurate pe masa de lucru,au planuri viclene,perfide si cu tinta impotriva interesului national…

    Au introdus iobagia socialista si acum o extind..
    .Asistenta sociala ,statul social dau societatii un n umar din ce in ce mai mare de milogi ce stauu umiliti la cozi pentru masa saracului…
    Cinismul si iresponsabilitatea USL ,a lui Ponta,a lui Voiculescu si Antonescu
    sunt fluturate zilnic ,cu dispret,as zice cu imensa satisfactie, peste romanii
    educati in ura,in invidie,in umilinta,in discordie nationala,in grupuri sociale asmutite unul impotriva altuia..

    Fracturarea gazelor de sist este parfum de orhidee fata de fracturarea nationala..urmarita si implementata ceas de ceas,zi de zi …….

    • Cum dracu sa-i asemeni?!
      Ceausescu NU a plagiat. A fost de-o originalitate scornicesteana. Scornea..
      Ceausescu s-a lasat mintit. Asta, „al nostru de acum” minte cum respira.

  2. USL fostul PSDR,fostul FSN,fostul PCR…nu mizeaza pe rabdarea proverbiala a romanilor…
    Ci pe lipsa de reactie…a elitei…a intelectualitatii invizibile si neproductive..
    Au toate armele ,toate dotarile impotriva prostimii..bazate pe manipulare si tehnica de dezinformare continuate..
    ELITA se spala pe maini,cuibarindu-se la adapostul privilegiilor materiale..
    Uneori chiar imi pun intrebarea:Mai exista oare acest segment???
    Atunci de ce nu ii vad reactionind la tilhariile ,nerusinarea si lipsa de responsabilitate in guvernarea USL??

    Sa nu mi se spuna ca ELITA ROmaniei s-a degradat si este absorbita de politic…eu refuz sa cred aceasta decadere a mintilor luminate romanesti..

  3. „Ţară de secături, ţară minoră,
    căzută ruşinos la examenul
    de capacitate în faţa Europei.

    Aici ne-au adus politicienii ordinari,
    hoţii improvizaţi astăzi în moralişti,
    miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă,
    deputaţii contrabandişti.

    Nu ne prăbuşim
    nici de numărul duşmanului,
    nici de armamentul lui,
    boala o avem în suflet,
    e o epidemie înfricoşătoare
    de meningită morală”. – Octavian Goga, 1916

  4. Mafiotii de la guvernare sunt hoti ordinari si prosti
    taie vaca sa ii vanda carnea,in loc sa o pasuneze si sa faca din lapte unt si brinza,sa obtina urmasi si sa inmulteasca sporurile..
    Vai de tine,maica Romania!

  5. Buna, Fil !

    Foarte bun materialul.
    Si usor ingrijorator.

    Metoda asta de a intoarce nazuintele sociale cu reversul si a le anula prin efectul negativ provocat, e de-a dreptul diabolica.

    Si la gradul asta de perversitate, capacitatea de observare a maselor, cel putin atat cat am constatat eu, este practic nula.

  6. bunä,
    am citit postärile voastre si mi-am adus aminte de ce povesteau,
    tinerii ce s-au dus din partea ONU , cu ajutoare, au dus vaci;
    capre si au lucrat benevol la constructzia de de fantani si scoli,
    dela noi din klinicä au fost 4. s-au dus dupä un an, animalele
    in loc sä le inmultzeascä si sä fructifice laptele, erau mancate,
    in putzuri aruncate gunoaie, toate femeile srau bortzoase s-au näscuse, unde in AFRICA:

  7. INGRIJORÄTOR ESTE PUTZIN SPUS

  8. Fila te salut!

    Este un fel de „cu susul in jos”care are ca destinatie generatia viitoare. Vlad Mixich spune „Civilizatie trista”.

    http://mixich.ro/?p=512

    • Sau lipsă de civilizație?

      • Shi, shi. 😥 Se substituie una pe alta.
        Un popor prostit cu tehnici facile de manipulare este needucat, prost educat, sarac de frumusete, SARAC DE CIVILIZATIE.

    • Fini ,
      am citit articolul si eu am stat o data ca acel om.
      In tara noastra toti asteptam,politicienii sa incaseze taxe si noi sa ni se dea si cine vrea sa faca ceva este un nealiniat si ajunge ca omul din acel articol sa planga si sa se intrebe cine este vinovat ,el ca-sa nascut aici sau parintii ca l-au nascut,sa se intrebe unde a gresit si cum sa o ia de la capat.

      • Dorian,

        este o intregire binevenita la ce am postat eu la ora 14,16. multumesc.
        Da, citindu-te cred ca este betegit cu toate complexele pe care le putem avea, un popor de neputincioși, până la urmă, care stă cu mâna întinsă, mereu, spre Occident, fără să facă el însuși pentru el ceva bun.
        Daca se gaseste unul „mai ortoman” care incearca sa paseasca pe cararea propasirii se gasesc si ungureni si…… care recurg la tradare, la anihilare, suspendare etc.

  9. Romania ar putea fi o noua Mecca…daca la guvernare ar exista oameni capabili sa gindeasca vizionar,daca ar avea inteligenta actului conducerii,.daca ar avea aplecare spre soarta acestui popor.

    Care sunt strategiile pentru agricultura???Ar trebui sa primeze o dezvoltare pentru o agricultura ecologica si un trend agroturistic… cu un potential urias
    de viitor..
    Avem un pamant agricol de exceptie strabatut de o retea hidrologica foarte bine repartizata…
    Avem resurse europene cu fonduri neramursabile care ar putea ar putea diminua procentul de 5o% somaj si ar ridica mediul rural la un alt standard de viata..
    Avem iesire la mare,porturi fluviale pe Dunare… suntem asezati geostrategic pe un nod de rute energetice si comerciale …avem dealuri si munti de o frumusete ce iti taie respiratia fezabile pentru agroturism ,ce ar produce sute de milioane de euro ..
    Avem forta de munca si inteligenta creativa…
    Ce dreakului nu avem???
    CONDUCATORI ,GUVERNANTI capabili sa porneasca ,sa urneasca caruta ..asa cum a fost Boc,ardeleanul harnic,cinstit,modest si luminat la minte…
    AVEM din plin HAITE DE LATRAI…

  10. copaceni salut.
    OBIECTIV: nici PSD nici PNL nu au inteles ce inseamna UE si incotro se duce. Ei gandesc in vas inchis (granitele RO din 1989). Ei nu concep ca oradeanul -obosit de noile taxe locale- se poate muta la 15 km distanta, ca giurgiuveanul cu un IMM isi poate muta sediul la Ruse (se pregaeste Chisinau si Belgrad). Ei nu concep ca OUG cu terenurile calca legislatia europeana, ca deficitul excesiv nu mai este permis etc etc. Cu alte cuvinte nu au inteles plecarea NOKIA, nesosirea Mercedes, renuntarea de la Voist-Alpine s.a.m.d si dau explicatii stralucitoare prin imbecilitate politica si mai ales economica
    SUBIECTIV: ramanerea cu orice pret la putere inseamna aburirea electoratului adica LIPSA de orice decizie [ca nu cumva sa se supere vreun segment al votantilor: rezidentii, studentii, ecologistii, elevii, dascalii, Oltchim, CFR Marfa etc]. PSD nu concepe taieri de cheltuieli care ar implica concedieri [le-a transferat la judete].

    • Cinic,
      E clar ca spre asta se indreapta mersul.

      Ma intreb care vor fi efectele, imediate si ulterioare, ale tembelismului asta guvernamental.

      Este posibil ca o zona care apartine unei Europe unite sa fie pauperizata economic si prabusita social, sa se nasca cu alte cuvinte niste granite invizibile in locul actualelor frontiere ???

      Apar aici niste contradictii.

      Pentru ca mega-proiectul european sa aiba sanse de succes este tot mai clar ca trebuie sa se puna bazele unei politici economice si financiare armonioase pe intreg cuprinsul. Dupa exeprienta greciei nu mai e imeni cara sa ciripeasca altceva pe tema asta.
      Diferenta asta tot mai radicala pe care Ponta o realizeaza acum fata de sistemul viabil de „dincolo” creeaza de fapt un prag in accesul nostru la masa mare….

      Cu alte cuvinte ne indeparteaza de obiectivul european.

      Acum ma intreb daca noi parem a decide ca nu-i vrem, ei oare ne vor ?

  11. “Este de-a dreptul revoltător ce s-a întâmplat ieri, când Ponta zâmbea perfid în poza alături de Barroso și mima o bucurie pe care n-are cum să o simtă pentru ca nu înțelege nimic, absolut nimic din ceea ce reprezintă pentru noi Basarabia.

    Paradoxal este că în timp ce Președintele Comisiei Europene anunța ca există probabilitatea ca românii de la est de Prut să beneficieze de liberalizarea regimului de vize pentru UE în viitorul apropiat, la punctele de trecere a frontierei instalate de Hitler și Stalin pe Prut începea calvarul.

    USL a decis ca începând de ieri, românii din Basarabia care vin în România să declare la vamă dacă transportă mai mult de un kg ulei, zahar, tărâțe, fructe, flori, etc. și lista prostiei continuă cu tot felul de restricții halucinante, care fac un mare rău imaginii României.

    Cozile la vama sunt de zeci de km, umilințele sunt de nedescris, explicațiile cutremurătoare și cu toate acestea, Ponta zâmbește și spune ca a trecut de la vorbe la fapte (!?) Doar Iliescu mai afișa un asemenea cinism…

    R. Moldova este un stat locuit de români, iar România are obligația sa-i susțină și sa le fie alături, nu să le pună piedici la tot pasul.

    Voi cere, luni, în Parlamentul României, clarificări autorităților statului român privind noile măsuri impuse la punctele de trecere a frontierei de peste Prut și mă voi lupta ca aceste decizii proaste să fie eliminate.

    Evaziunea nu se combate prin prostie, iar marii evazioniști nu sunt basarabenii, așa că lăsați oamenii să-și viziteze în liniște și în condiții civilizate țara!” –– EUGEN TOMAC

  12. Prioritati trecute cu vederea.
    Saraciti de cultura viitorii votanti vor juca mai usor ca ursul din iarmaroc ascultand scripca ursarului Antenelor care-i „zice” dupa partitura „marelui urs”.

    „Guvernul Boc, în cea mai neagră perioadă a crizei, niciodată nu a întârziat un leu din naveta copiilor.[…] doctor Victor Viorel, mai taie şpaga pesediştilor tăi şi dă-le banii de navetă copiilor”, a declarat Daniel Funeriu

    Citiţi mai mult: Funeriu, către Ponta: „Las-o mai moale cu şpaga pesediştilor şi dă banii de navetă copiilor!” – Guvern > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/fuberiu-catre-ponta-las-o-mai-moale-cu-spaga-pesedistilor-si-da-banii-de-naveta-copiilo-1067956.html#ixzz2l09bU1SU
    EVZ.ro

  13. mare dreptate are dl. Funeriu.

  14. ❗ ❗ ❗
    Sebastian Lazaroiu:
    „Inteleg ca Senatul va face o comisie de ancheta pentru un credit dat de o banca. N-am nicio emotie pentru Ioana Basescu sau cei care au dat creditul. De altfel, documentele sunt publice.

    Ca cetatean al tarii, insa, ma simt extrem de vulnerabil. Apare un precedent extrem de periculos. Nu mi dau seama cati inteleg asta. Cand puterea legislativa isi aroga dreptul de a ancheta o tranzactie privata.

    De altfel, daca va mai amintiti, si in proiectul noii Constitutiii este introdusa obligativitatea cetatenilor de a veni in fata unei comisii parlamentare de ancheta.

    Se deschide drumul spre un lung sir de abuzuri contra libertatii cetatenilor. Cu girul celor care se pretind „liberali”.”

    • Fiindcă nu au nimic înafară de infamul ăla de 70% din parlament. De-aia se întorc acolo de fiecare dată cînd fac o tîmpenie. Numai acolo se simt în siguranță.
      Nu contează că parlamentul e legislativul. Dacă n-au ciocan bat cuie cu parlamentu, se scobesc în dinți cu parlamentu și îl folosesc și în loc de hîrtie igienică. 😆

    • Mih
      Actualul parlament este etichetat ca unul al RUSINII NATIONALE
      Imbuibat..umflat peste masura,privilegiat
      ca se vrea o dictatura parlamentara nu este nici o indoiala..asta visa si Becali si Voicu si alti caltabosi
      Aparitia in peisaj a unor ticalosi cu staif de informatori turnatori gen Voiculescu sau SRS ,obtinerea de imunitati si folosirea functiei pentru dezinformare,manipulare si atac ne arata foarte clar DEGRADAREA insitutiei legislativului..transformata prin incal;cari constitutionale repetate..prin abuz de functie …

      Comisiile de ancheta parlamentare ,in situatia data nu sunt altceva decit
      simulacre de justitie dar si incalcari de prerogative…
      Greu de gindit ce spera aceasta modal;itate ,aceasta functie noua de PARCHET PARLAMENTAR???

  15. ❗ ❗ ❗
    Constantin îi predă lui Ponta controlul asupra pieței funciare. Prim-ministrul VA CONTROLA toate vânzările de TERENURI AGRICOLE

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/madr-a-schimbat-din-nou-regulile-privind-vanzarea-terenurilor-agricole-catre-straini-vanz-1068064.html

  16. CADOUL USL pentru clienţii politici din COMPANIILE DE STAT. Lista oamenilor de partid ale căror salarii vor creşte şi de 25 de ori

    http://www.gandul.info/politica/cadoul-usl-pentru-clientii-politici-din-companiile-de-stat-lista-oamenilor-de-partid-ale-caror-salarii-
    vor-creste-si-de-25-de-ori-11624816

  17. Buna seara,

    Pericolul USL rezida in faptul ca acestia aplica in mod extrem de relaxat politici de minima rezistenta pe o populatie profund imbecilizata. Aceasta populatie trebuie doar facuta din vorbe si-ti va manca din palma cat timp nu le ceri responsabilitate si sacrificii.
    Pun aici doar o mostra de bizoneala de pe blogul unui cunoscut „anal-ist militar” si vajnic locotenent al varanului:
    „Nu ştiu de ce, dar mai am încredere în ei. Cred că dl Ponta va demonstra că noi, cei 7,4 milioane, am avut dreptate să mizăm pe el, un ”plagiator”,aşa cu l-a umilit Băsescu în văzul unei lumi întregi. Nimic nu ne-a durut mai mult decât rânjetul lui Băsescu şi sclipirea ochilor lui când ne umilea tăind din amărâtele de pensii…orice se poate ierta dar UMILIREA publică, NU. De aceea aştept ziua când un ”biet plagiator” va fi eroul a 7,4 milioane de români care au crezut în el şi va demonstra public caracatiţa hoţiei în România. Dacă n-o va face va plăti şi pt moşier”.

    Si ganditi-va ca aici avem de-a face cu o entitate care are totusi acces la internet si poate posta comentarii pe un blog, deci practic creme de la creme din punct de vedere socilogic. Inchipuiti-va atunci cam cum vede lucrurule „Romania lui Adrian Nastase”.

    • varanistul acela nu crede o iota din ce spune, el e interesat, ca tot uslinosul, doar de bani, putere si mai ales imunitate.
      De ce bun botul jdemilioane de oameni care nu au decat de suferit de pe urma uslinosilor se explica prin prostie colaborata cu mizerie morala.
      Uslinosul ajuns in fruntea bucatelor, liber sa fure si stapan peste vietile altora e exact ce-si doresc si votantii uslinosi.
      Desi sunt constienti ca doar o mica parte au vreo urma de sansa sa ajunga asa ei adora sistemul ce le permite sa viseze.
      Ca prin munca stiu bine ca nu au nici o sansa, ca le repugna si ca nu-i duce capul.

  18. Nici nu realizam prapadul lacustelor rosii facute in 23 de ani de domnie mascata..
    Tot ce s-a realizat si s-a marcat in peste 50 de ani de sacrificii ale poporului roman s-a distrus si s-a furat in 23 de ani!

    Nerusinarea exista in sloganul :HOTII STRIGA HOTII!
    O pleiada de infractori escroci …cu staif
    O structura mafiota existenta inainte de 1989 cu membri implicati in afacerile fam.Ceausescu…complotistii puciului ,cu toate increngaturile din armata sau securitate..a reusit sa confiste cele mai atractive active ale statului
    A reusit sa implementeze planul criminal al lui Iliescu privind sttrategia
    mentinerii sistemului ticalosit si sa respecte perceptul mafiei de pretutindeni:
    Sa nu vezi..sa nu auzi…sa nu vorbesti …
    \
    ASTIA CONDUC ROMANIA DE AZI!

    Si poporul tace!Poporul nu pricepe,,voteaza!
    Accepta..Ce s-ar mai putea fura azi?? Doar bugetul..si se face ca la carte
    Fereasca Domnul tara asta in momentul cind nu se vor mai afla bani sa se plateasca facturile oamenior de casa ai baronilor locali….

  19. Forta Civica s a miscat in sfirsit.
    S a miscat bine,
    A iesit un vicepresedinte din Iasi pe B1 Tv si a cerut comisie parlamentara pentru anchetarea afacerilor de 25 de milioane de eur a cumnatului lui Ponta.
    Sincer bravo Forta Civica.

    Afacerile s au derulat in regiunea Iasului si s au facut , culmea cu primari PDL.
    Sper ca scandalul sa nu se opreasca aici pentru ca merita ciomagiti si foamilia lui Pokemon si nenorocitii din PDL.

    • Eu am apreciat si cum a miscat pmp ieri. Sa dea „al de sus” sa fie semne bune, pentru ca Flutur de la pdl a zis: „las ca va aratam noi din ianuarie – uselleului ”
      Ar trebui sa se faca interpelare in parlament de catre parlamentarii FC.

  20. „O echipa de specialisti in IT a lansat recent primul si singurul soft de detectare a plagiatului 100% romanesc. Utilizarea acestui soft este GRATUITA.

    Echipa de programatori care a pus la punct DetectarePlagiat.ro precizeaza ca programul face verificari complexe inclusiv in propozitii si fraze similare, citate lipsa sau inexacte si permite utilizatorului sa vada online textul care a fost plagiat.(…)”

    http://www.ziare.com/scoala/universitati/plagiatori-aveti-o-problema-mare-de-tot-interviu-1268383

  21. ❗ ❗ ❗
    „Noile taxe introduse prin OUG 102/2013 privind modificările la Codul Fiscal vor afecta cel mai important lucru realizat în economia românească în ultimii ani – macrostabilitatea, se arată într-un comunicat al Consiliul Investitorilor Români (CIR), organ de reprezentare al Asociaţiei “Forumul Investitorilor Autohtoni 2013” (FIA)”

    http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/consiliul-investitorilor-romani-noile-taxe-afecteaza-macrostabilitatea-tarii-318237.html

  22. nu numai afacerile fam lui Ponta sunt niste manipuläri ordinare,
    dar casa din prahova obtzinutä de mama lui si mätusa, este o
    escrocherie la care a luat parte si Ponta.

  23. f. f. bine FORTZA CIVICÄ, hai cä se poate, nu läsatzi haita rosie
    sä vä ingroape si sä punä mana pe romania,.

  24. Ponta vrea sä vandä terenurile romaniei numai mafiotzilor lui
    sä punä mana pe tot, cu CEC-UL este acelas lucru.vrea sä-l manipuleze. FAMILIA MAFIOTZILOR CA A LUI; NÄSTASE;VOICULESCU ;DRAGNEA; OPRISAN – VOR LUAT TOT:

  25. http://economie.hotnews.ro/stiri-investitii_personale-16052133-nou-proiect-pentru-tranzactiile-terenuri-agricole-achizitiile-vor-facute-sub-supravegherea-unei-autoritati-subordinea-premierului-ponta-cum-vom-putea-vinde-cumpara-pamanturi-extravilane-din-anul-2014.htm

    Ministerul Agriculturii vrea ca, incepand din 2014, proprietarii sa-si vanda terenurile extravilane cu respectarea dreptului de preemptiune acordat, in ordine:
    – coproprietarilor persoane fizice
    – arendaşilor,
    – vecinilor persoane fizice,
    – persoanelor fizice cu vârsta de până la 40 de ani care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii unde este situat terenul respectiv,
    – Statului Român

    Statul Roman va fi reprezentat, practic, de Autoritatea din subordinea premierului Ponta. Institutia va interveni in piata si va cumpara teren, folosindu-si dreptul de preemtiune, atunci cand va considera ca exista un pericol de concentrare a unei suprafete mari, de exemplu de 500 de hectare, in proprietatea unei persoane fizice straine sau unui grup restrans de astfel de persoane, au explicat sursele.

    Tocmai despre ce vorbeam la capitolul agricultură. Și ce dracu face statu român cu terenurile alea că nu-i în stare nici să treacă o bătrînică strada?
    Ghiolbănia lu ponta depășește orice imaginație. Este inevitabil să răspundă în fața legii.

  26. Antonescu e terminat. Adică era terminat el de multă vreme (cred că-l țineau în geam pentru pensie) dar acum se vede.

  27. buna seara,

    anul trecut am considerat paiata mai periculoasa ca ponta,
    azi ponta este mai periculos pentru Ro.

    si actiunile lui ponta ma duc cu gindul spre venezuela, in prima etapa, nu vreau sa ma gindesc la Coreea de Nord, in etapele urmatoare…

    cum s-o anchetezi pe ioana basescu in parlamentul romaniei?

    cum dreak ponta se va ocupa de tranzactiile cu pamint?

    nu mai vorbesc de tonele de taxe, impozite si vezi, doamne, Ro va deveni un tigru al Europei….

    si gunoiul ăsta uman este pe primul loc in sondaje

  28. ANCHETELE SÄ VADÄ DE UNDE AVEA KÄKÄRÄU BANI DE APARTAMENTUL SI TOT CE ESTE IN EL???????????????

  29. SKORPY;

    ESTE F: GRAV CE SE INTAMPLÄ IN ROMANIA
    este f. räu cä romanii se tzin de gargarä si prostii, dar
    ce face ponta este catastrofal pt. romania.

  30. Comparat cu Dan Voiculescu, agricultorul Traian Basescu pare un mare fraier. Incearca si seful statului o afacere agricola cu ceva bani de la o banca de stat. Nu asa se face. La capitolul asta, poate lua lectii de la Voiculescu. Sa revedem in mare cum arata afacerile agricole ale celor doi. Grupul industrial Voiculescu si Compania SA (GRIVCO) se judeca si azi pentru vreo 2600 (nu un petec de 300) de hectare de teren agricol concesionate de la stat, atentie, nu cumparate, in conditii super-avantajoase.

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16052880-lectia-agricultorului-voiculescu-zece-clase-peste-basescu.htm

  31. din pacate in zona opozitiei toti se cearta, azi Adrian Papahagi s-a luat de Monica Macovei….
    lipsa totala de eleganta

  32. käkäräu este jalnic si si un escroc mizerabil
    il laudä pe dementul ponta.

  33. ponta este mai bun ca [nastase si tariceanu] la un loc
    (paiata pupincurista dixit)

  34. Io zic că prin februarie, cel tîrziu în martie – dacă se prelungește puțin iarna, românii care i-au votat pe tiriplicii ăștia tricolori se vor apuca de cules prunele de pe jos. Nu știu dacă asta ne va folosi la ceva.

  35. @filadel,
    nu ne va folosi la nimic…eventual vom constata tot mai mult ravagiile lacustelor uslinoase…

    • Păi ne va folosi într-un fel fiindcă noi sîntem obișnuiți să o ducem greu. Pe noi greutățile ne motivează. Închipuie-ți ce vor face ăilalți. Ce jale și jelire se va auzi cînd va trebui să facă ceva ca să nu moară de foame după ce s-au obișnuit să primească totul de-a gata. De la noi.

  36. käkäräu se coportä ca un precupetz, gesticuleazä ca un
    manelist drogat, este jalnic, este un tip scofacit si terminat.

  37. Limbajul corpului la kăkărău este foarte lizibil….
    cind nu este in elementul său, se fâțâie pe scaun ca o gaina beata…
    dar repet; paiata antonescu este istorie.
    Este constient de asta antonescu sau nu – nu mai conteaza.
    pericolul este dinspre pesedeaua rosie!
    ponta!

  38. Ați observat care e meritul lu Antonescu?

    Nu a modificat cota unică.
    Nu a modificat Codul Muncii.
    A promis că la anu scade cas-u.

    Meritul lui este că n-a făcut nimic și pentru asta crede că e de dreapta și merită să fie președintele acestei țări. Jos a mai ajuns creatura asta tâmpă. Dar mai este loc, vorba lui Viq.

  39. EXIMBANK, bancă de stat, a făcut o singură campanie de promovare pe televiziuni în acest an. Pe România TV, la meciul Grecia-România. Adică au sponsorizat spectacolul pesedist de tristă amintire de vineri seară. O comisie de anchetă, ceva?

    Un parlament, ceva?

  40. chiar asa o caricaturä buhäitä si istericä,
    meritä romania ca presedinte???????????

  41. PONTA trebuie serios luat in vizor de afacerile escroace ale fam. sale, cat si escrocii din viatza lui.averea pe care o are el acumulatä
    nu se intreabä nimeni?????

  42. Salutare tuturor
    Sper ca de asta seara toata lumea cu mai multi de 2 neuroni a inteles ca KKR e history. Poate acum vor interpreta si analistii lu’ peste in alta cheie ceea ce ne-a dezvaluit Piratul acum 2 saptamani la Puscalau.

  43. Theo,

    linisteste-te, paiata antonescu nu va ajunge niciodata presedintele Ro.
    Nu te mai agita atita, pericol mare va fi daca ajunge borfasul ponta presedintele RO.

    ia, uite, ce masuri s-au mai luat prin tara asta:


    LEGALIZAREA NEPOTISMULUI

    http://www.mediafax.ro/social/senatul-adopta-ordonanta-prin-care-rudele-politistilor-raniti-in-misiune-pot-fi-angajati-in-mai-11704988

    ….copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate, precum şi soţul sau soţia acestuia, pot fi numiţi în funcţii de poliţist sau angajaţi ca personal contractual, FĂRĂ EXAMEN SAU CONCURS, în unităţi ale MAI, ….

  44. CRIN , este o paiatä ce inspirä scarbä, un bätranel narcizist si plin de gärgäuni in cap, neuroni nu are.

    un golan bätran si increzut.

  45. slab mi s-a pärut Turcescu, mai spontanä si agresivä- in sens
    pozitiv, este Puscaläu. parcä lui Turcescu II ERA FRICÄ:

  46. ion,

    ce fac puisorii? multä sänätate???

    • Salut Doamna Theo,
      Cresc rapid si sunt nerabdatori sa-si reclame drepturile si libertatile fundamentale. Va multumim pentru urare si va doresc asemenea familiei dumneavoastra.

  47. Salutatiuni cordioase!
    Ce naiba se intampla fratilor, anul asta au intrat toti in reevaluari,
    mai lipsea Monica :

    „Unii dintre colegii grupului reformiștilor au plecat din PDL atunci cînd partidului îi era mai greu. Eu am rămas în PDL pentru ceea ce ne-am dorit de la inceput, reformarea partidului. Eu nu mă dau bătută. Dacă îmi sunt oferite două nume pentru prezidențiale, Cătălin Predoiu și Mihai Răzvan Ungureanu, eu îl prefer pe Cătălin Predoiu. Cea mai bună soluție însă, este aceea în care candidatul care stă cel mai bine în sondaje să fie candidatul comun al dreptei. Este posibilă o alianță PDL – PNL, dar fără Antonescu. Eu nu mă vad într o alianță cu PNL-ul lui Antonescu. Acum PNL nu mai este un partid de dreapta.”

    • Mister total. Eu mi-am luat un concediu pe tema asta înainte să mă pronunț. E prea dificil.

    • Salut Luminita,
      Astept reactia puristilor din categoria Tapalaga, Pora, Otilia Nutu et. Co. la cele debitate de MM.
      Din articolul lui Tapalaga se trage parsivel concluzia ca: ce mi-e Piratul ce mi-e Felix. Ambii sunt niste mosieri care sug sangele poporului, e adevarat in cantitati diferite.

  48. @luminita,
    ca replică, am inteles, ca adrian papahagi, marele domn papahagi, a facut-o indirect pe MMacovei hoasca batrina….
    nu mai inteleg nimic…..

  49. LUMINITA;
    SALUT , ceva mä dezamägit, Macovei se tzine strans de fusta lui bleaga. MM, este f. bun profesionist, face o treabä bunä la UE, dar
    pe mine mä dezamägeste.

  50. eu am intzele cä de dragul lui bleaga, MM , il criticä
    pe presedinte si ceilaltzi de dreapta, numai trupa bleaga
    este bunä…………….. dezamägire. multzi dintre ei au fost
    adusi pe ” scenä ” de presedinte………….dar asa se multzumeste.

    • Acum daca ne luam dupa Kepler, am inteles ca Uranus ii cam face feste destul de urat madamei Procuror. Sper ca in scurt timp Saturn sa-l potoleasca.

  51. Täpälagä a scris un articol mizerabil ,2 probleme diferite
    deloc asemänätoare.

  52. Tapalaga, ca Tapalaga, e un jurnalist, dar Macovei e politician cu state vechi, cu anticoruptia, cu statul de drept, cu UE, cu alea-alea…
    il suspectam pe Bleaga de blat cu PNL-ul, dar pentru ea bagam mana-n foc ca nu si nu.
    Anul acesta au fost atatea rasturnari si reevaluari incat pot zice ca m-au naucit. Indubitabil.

  53. ion;
    NIMIC NU ESTE MAI DE PRETZ PE LUME
    sä vä aducä bucurii toatä viatza, nu e usor sä cresti copii
    dar savuratzi aceste clipe, cresc prea repede………. o sä spunetzi
    candva ce frumos mirosea pielutza lor, cum zambeau chiar si in somn. sunt ceva minunat.icred soacra este fericitä, are si dece.

  54. ce stiati vre unul de prietenia dintre mugurel isarescu si felix motanul inca de la inceputuri cu banii lui CEASCA, ASA SI MADAME MACOVEI si-ofacea serviciul cum trebuie dar guma de sters trecutul nu gasesti pe toate drumurile, numai faptul ca un se place cu UDREA da de banuit ,iar BASE probabil a propus-o la PRESEDINTIE ca sa mareasca lista de femei

  55. Interesant (să punem rotițele și șoroafele în mișcare):

    ” A nu folosi arme asemănătoare cu ale potrivnicului sub cuvânt de nobleţe etc. nu este dovadă de superioritate, ci de prostie şi trădare a principiilor pe care le aperi şi a nevinovaţilor pe care-i laşi pradă tâlharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealaltă. Raţiunea este accesibilă numai oamenilor raţionali (Andre Maurois). Faţă de omul raţional se va recurge la raţiune. Faţă de zarafi Domnul n-a şovăit să pună mâna pe bici.” Nicolae Steinhardt

    • Asta ar trebui sa faca opozitia, nu sa mearga la simpozioane cu papioane si la sindrofii pe la exregele dudelor.
      Sa faca ce facea USL-ul inainte de a se vedea la butoane, macar putina galagie daca alternative n-au, tot ar fi mai bun decat nimic.

  56. ion;

    eu singurului care ii doresc sä-i meargä bine , este Presedintele
    il terorizeazä destul mafiotzii-securisti .ajunge.
    cu Ponta poate saturn sä facä tumbe, sä-l ducä oriunde
    ne-ar face un f. bine.

  57. ce face saturn? e de bine s-au de räu?
    oricum una mai indräzneazä, sä-i zgaltzaie pe PONTA si Voiculescu
    nu mä pricep deloc la planete.

  58. väd cä am scris gresit- scuze

    noapte bunä.

  59. http://www.evz.ro/detalii/stiri/credit-sorin-rosca-stanescu-1068215-1.html

    Roşca-Stănescu a luat credit 3.000.000 de euro, nu l-a achitat şi a intrat în faliment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s