Ponta poate fi bătut

Nu mă refer la faptul că merită a fi bătut (eventual cu parul) la modul fizic-concret, așa cum ne-ar duce naturelul simțitor când suntem luați de proști cu atâta nesimțire de un mitoman patentat.
Mă refer la faptul că poate fi bătut electoral.
Până acum nu am luat în calcul prestația jalnică pe care acesta o poate avea într-o confruntare directă cu un adversar politic, toate calculele având în vedere procentele USL și fragilitatea opoziției incapabilă să articuleze ceva legat și credibil.

Am urmărit însă cele 20 de minute în care Ponta a fost înghesuit de ziariști la ultima conferință de presă.
De fapt am urmărit și celelalte 20 de minute ce au precedeat acestui moment, în care nesimțitul vărsa harnic toate gunoaiele rezultante ale guvernării sale de tot rahatul în capul lui Băsescu, eternul responsabil pentru hoțiile și tâmpeniile lor.
Dar alea-s opționale. Cine vrea să le vadă le poate accesa AICI 😉

Cea de-a doua parte însă chiar merită vazută 😀 😀 😀

Am constatat că Ponta e mai moale decât fularul lui Năstase. Mai fragil decât un bec în contact violent cu caldarâmul și mai ușor de făcut zdrențe decât un balon hiperventilat în fața minusculului ac al evidenței logice.

Pe un asemenea gonflabil, orice contracandidat CREDIBIL, îl poate face terci în trei minute, în orice confruntare directă, live, la orice televizie, inclusiv la A3.
Individul s-a scufundat atât de adânc în propriile-i minciuni că nu mai poate percepe deosebirea acestora față de realitate. În momentul în care i se pun în față propriile-i afirmații, făcute doar cu câteva minute mai deveme, deja e mut. I-a păpat pisica limba.

De câteva ori a sărit un alt tâmpit să-l ajute, o voce pe al cărei autor nu l-am văzut (o fi Palada-Turambar ??) vomând alte bazaconii, pe care boul-bălții le-a luat molfăite gata, fără nici cel mai mic discernământ.
Tâmpitul din Off spunea la un moment dat nici mai mult nici mai puțin că veniturile prevăzute la buget (în speță și taxa aia suplimentară pe carburanti) nu ar avea nici o legătură cu cheltuielile, recte cu bugetul în sine …
Ce naiba o fi însemnând „buget” pentru tembelul ăla, greu de presupus. 🙄
Dar nu el e important și nici aberațiile pe care i le sufla repetentului plagiator cât faptul că gonflabilul le lua drept „colac de salvare”. Puteai să-i sufli practic orice tâmpenie că ar fi repetat-o ca un papagal cretin, numa’ să iasă din clinci.

Excelent a surprins Adrian Pătrușcă momentul prăbușirii imaginii de „dur” a mămăligii din fruntea guvernului.

Iar asta practic relansează, din perspectiva mea, lupta pentru Cotroceni.

Mi-e imposibil să accept pentru moment că W.Ponta nu ar putea fi bătut-mar în campania electorală de practic orice candidat al dreptei (mai puțin Predoiu) cu un minimum de ambiție și forță interioară.
Iar Crin Antonescu cred că e și mai prăpăstios.

Așa că revin iar la problema NOASTRĂ : stimabile, ai puțintică răbdare, CATINDATUL !!!!!
CINE va să ne reprezinte în confruntarea asta ??
Pentru că bag-samă că chiar și facilitatea asta incredibilă oferită de catastrofala evoluție a vârfurilor USL, nouă ne creează de fapt o incapacitate suplimentară de a ne desemna candidatul. Cu cât par ăia mai ușor de bătut cu atât vor mai toți ai noștri să se-nfigă la candidaturi.

Din punctul meu de vedere :

1. Predoiu
Dacă va fi candidat unic al Dreptei Unite ar putea prinde turul ll dar ar putea pierde în confruntarea directă, probabil singurul care ar fi vulnerabil în fața celui la care s-a milogit pentru un post în guvern. O gafă care îl va distruge ca și candidat. Dacă Ponta repetă asta de câteva ori și-i pune pe frunte eticheta de milog la poarta lui, Predoiu e terminat.
Dacă aleargă pe culoar paralel cu alt candidat al dreptei, iese și mai prost.
Așa cum foarte corect a observat Udrea, va fi SUB scorul PDL, care scor al PDL și el va fi MULT sub fostul scor al PDL. O să avem dovada curând, la europarlamentare.
Dacă va candida și Ponta și Antonescu, probabil nu va intra în turul II.

2. MRU
Dacă va fi candidat unic al întregii drepte, ar putea prinde turul ll.
Are șanse bune să-i ia fața lui Antonescu dacă USL merge cu doi candidați.
În confruntarea față-în-față cu Ponta îl poate bate.
Dacă însă PDL se încăpățânează să meargă cu Predoiu, MRU va fi chiar mai slab electoral decât candidatul PDL.

3. Altă variantă posibilă….
.. ar putea fi soluția realistă dar ar putea fi pusă pe masă numai de PDL.

Din câte observ acum, PDL merge cu toate motoarele turate să-l impună pe Predoiu drept candidat. După toată această investiție, o întoarcere către a susține candidatura lui MRU mi se pare imposibilă.
Iar dacă nu renunță la idee, cred că USL va câștiga ușor președinția, conform celor ce am zis mai sus.
Pe de altă parte ca MRU să renunțe la propria candidatură pentru a-l susține pe Predoiu mi se pare la fel de improbabil dar și inutil.

Toată lumea ar putea însă opta pentru o soluție de compromis.

PDL să renunțe la Predoiu pentru a susține un alt candidat care să adune mai multe voturi decât acesta și care să se bată credibil cu Ponta. Cel mai nimerit ar fi Emil Boc care ar aduna practic toate voturile PDL plus ceva peste, fiind preferat de Băsescu ar aduce fără probleme și simpatizanții PMP, și prin prisma experienței suplimentare în raport cu MRU ar putea fi susținut fără mari dificultăți și de acesta. MRU oricum nu va avea alternativă dacă PDL nu renunță la ideea propriului candidat.

Luând în calcul și efectele terciului de guvernare ce are loc acum și care vor începe să se facă simțite relativ curând, poziția lui Boc în raport cu Ponta va fi din ce în ce mai solidă.

Aș putea garanta că dacă Boc va fi candidat unic al dreptei prinde turul ll fără probleme. Iar odată intrat în competiție directă cu oricare dintre cei doi, fie Ponta sau Antonescu (cel mai probabil, Ponta)… vă las pe voi să vă imaginați ce măcel iese 😉

Așa că din punctul meu de vedere, cel mai important pas de făcut ar fi al lui Blaga/PDL. Dacă aș auzi peste puțină vreme că Predoiu „a renunțat” în favoarea lui Boc, aș fi mulțumit.
Nu știu ce e însă în capul buldogului.
Dacă piratul are vre-o pârghie prin care poate acționa acolo, atunci cred că ar fi cazul s-o folosească.

Viq

Reclame

109 responses to “Ponta poate fi bătut

  1. Viq
    Eu am pariat de mult pe Emil Boc..Imediat mi s-a raspuns ca domnia sa NU VREA sa candideze. si .ca este blamat de electorat datorita masurilor de austeritate luate ..

    Eu m-am hotarit pe loc,in clipa cind presedintele Traian Basescu a trecut usurel peste optiunea sa din acel moment…a fost asa o bataie de aripi de fluturi..acea adiere care poate rasturna la un moment dat lumea..provocind dezastre…

    De atunci ,Presedintele nu a mai vorbit despre asta…dar eu am PARIAT ca acesta va fi lozul cistigator…
    Si mai cred ca vor fi o multime de factori favorizanti care sa il propulseze la Cotroceni…cel mai important mi se pare MORALITATEA dovedita si necontestata de nimeni..

    Cred ca Transilvania ii va aduce cel mai mare numar de voturi…
    Exista o conditie:Vasile Blaga sa dispara din functia de lider al DL..daca va fi client DNA urmatorul lider va fi Elena Udrea care a cistigat la mustata fata de Vasile Blaga presedentia PDL..

  2. Propun o campanie sustinuta pentru combaterea minciunilor lui Ponta..
    MINCIUNA ZILEI…
    Sa o aducem aici si sa il facem terci… cu argumente…

  3. Mark,

    Daca se dovedeste ca am dreptate si ca Boc este singura noastra optiune viabila, nu cred ca va refuza sa candideze.
    El nu tine mortis sa fie presedinte (asta ar fi un atu in plus 😉 ) dar are un anume nivel minim al responsabilitatii si daca problema este pusa corect, va merge.

    Problema nu e el, ci Blaga.

  4. Eu zic ca Emil Boc nu este un candidat viabil pentru 2014.
    Daca candideaza trei sferturi din campanie va trebui sa justifice masurile din 2010 , .Justificarea unor actiuni anterioare este cel mai daunator lucru intr o campanie electorala.
    Pe de alta parte si MRU si Predoiu sunt banalizati.Ca si Antonescu de altfel.Nu mai au nimic nou de spus.Lumea s a invatat cu ei , nu s interesanti , nu sunt prezenti in viata oamenilor , nu au dovedit pina acum potential de crestere.
    Cresterea in popularitate inregistrata pina acum de MRU sau Predoiu se datoreaza lipsei altui candidat .
    Acum citeva zile tot eu interpretam spusele lui Basescu ca pe un anunt ca si a epuizat lista de prezidentiabili.
    Ceva imi spune ca m am inselat.

    • Poate ai dreptate.

      Dar in ce situatie ar fi contracandidatul Ponta ????

      Daca Boc ar trebui sa justifice de ce a fost nevoit sa ia masurile pentru a scoate Ro din galeata, cum justifica Ponta masurile care o baga la loc ?

      Poate ca ar fi mai bun altul.
      MRU ar avea avantajul ca s-ar justifica prin timpul prea scurt pentru a apuca sa faca ceva. Dar asa cum am zis, nu vad PDL facand „dreapta-mprejur” !

      Si nu vad altceva.
      E nevoie de un nume cu minimum de notorietate.

      Totul va sta in raportul de bine/rau intre perioadele Boc/Ponta.
      Daca Ponta reuseste sa mentina pomenile pana atunci, poate avea tupeu. Dar am banuiala ca nu mai rezista mult.
      Nu mai are de unde.

      • @Viq
        Eu am ajuns sa nu mai subestimez inteligenta votantului mioritic si nici dorinta lui neostoita de a fi mintit.
        Eu zic ca pina la anul Ponta nu va avea probleme cu propriul bazin de votanti.Cred ca observi cu cita grije isi protejeaza grosul electoratului.Va pierde probabil un procentaj dintre profesori,medici sau functionari dar va cistiga stima asistatilor.Si nu s putini.
        Candidatul nostru insa va avea probleme cu cei nehotariti sau nepasatori , pentru ca de prin alte parti nu are de unde sa adune votanti.
        Nehotaritii si lenesii sunt cheia.
        Nici unul dintre candidatii nostri nu este in stare sa i scoata din casa.
        Trebue alt tip de om..

    • Tucu2.
      Eu cred ca o strategie de campanie dusa ca la carte ,cu toate ingredientele
      poate demonstra strigenta,necesitatea acelor masuri..Este nevoia de multa oratorie argumentata,documentata si convingatoare…
      Pina in prezent eu nu vad un alt artist mai perfect decit Antonescu..in face din rahat bici si sa il faca sa si trozneasca…
      Este adevarat ca s-a epuizat si degradat prin constructia uslamista,dar daca il pui in contrapunct cu mitomanu..va avea toate sansele..

      Sa ne aducem aminte de tactica Piratului…Avea noutate, avea putere de convingere,avea asi in maneca…avea intrebari ,,la care nu i se putea raspunde…

      Confruntarile directe dintre doi candidati sunt cele care conving electoratul..
      Daca vii cu aceeasi poezie ,pe tot parcursul unei campanii esti perdant din start..
      Imi amintesc si acum acea fotografie care arata un Presedinte blamat,acuzat a fi incalcat legea nescrisa a MAFIEI:Sa nu vezi,sa nu auzi,sa nu vorbesti..
      O publicitate ce a adus sute de mii de voturi..

      Impotriva cui se adreseaza ACUM nemultumirile electoratului???
      Impotriva INTREGII CLASE POLITICE
      In prim plan USL adica Ponta,Voiculescu,Antonescu si haitele din jur…
      Nu gasim un candidat mai credibil ,pe esichierul politic de azi,ca Emil Boc.

      • @Mark,
        Si ce faci.Iti ocupi timpul de campanie justificind sau atacind? In general o lupta nu se cistiga printr o atitudine defensiva .
        Timpul de campanie trebue consumat pentru a demonstra ca adversarul este mai rau decit tine nu pentru a demonstra ca tu nu ai facut rau.Este totusi o competitie.

        Tu mentionezi tactica Piratului.Acesta daca ti aduci aminte a atacat continuu nu a stat sa justifice nici flota nici casa din Mihaileanu desi i s au pus tot timpul in circa.
        Era totusi intr o situatioe mai buna decit Boc pentru ca nici flota nici Mihaileanu nu trezeau amintiri negre in rindul votantilor.
        Cu Boc povestea se schimba.Ne ai taiat salariile si pensiile (o minciuna care a prins si inca mai prinde) este o acuzatie complect diferita de cele aduse piratului.
        Boc este unul dintre cei mai credibili politicieni.Credibil pentru mine , pentru tine pentru citi? Este imposibil sa nu tii cont de faptul ca in 2012 o hoarda de cel putin 5,5 milioane hotarita sa i manince fripti pe Base si pe Boc.
        Chiar daca cei ce vor sa se rabune pe Basescu si implicit pe Boc s au imputinat cu 10-20% tot sunt suficienti pentru a cistiga.
        Astia nu trebue intaritati.

        • Tucule,

          chiar nu inteleg de ce autojustificarile lui Boc ar fi litera de lege.

          precum bine zici, si Base a fost tocat la foc automat dar nu a stat doar sa pareze loviturile.
          Sincer mi-ar placea un candidat mai incisiv decat Boc dar aia pe care-i mai stiu au o fatarnicie atat de stravezie ca risca sa pice in propriile acuzatii, ca Ponta.

          „Ne-ai taiat salariile si pensiile” nu mai sta in picioare daca si Ponta le taie.
          Iar de regula noua durere o face uitata pe cea veche.

          Acum trebuie sa fiu sincer pana la capat si sa recunosc ca intotdeauna mi s-a parut preferabil sa mergi cu o abordare cinstita si corecta asumandu-ti riscul ca turma de prosti sa nu te accepte, decat sa-i „minti frumos” si sa le faci binele pe sest.

          La suspendarea piratului spre exemplu eu nu am agreat varianta boicotului. Si daca piratul ar fi gandit cu capul meu ar fi pierdut postul.

          Dar nu ma impac cu ideea ca m-as folosi de-o slabiciune sau o smecherie pentru a face un lucru bun, atata timp cat se poate foarte bine obtine corect si cinstit acceptul electoratului, daca e intreg la minte.
          Daca turma de tampiti nu il mai voiau pe Base, duca-se la dracu’ si sa-l merite pe Antonescu.
          Punct.
          Viata nu iarta.
          Iar daca poporul chiar nu merita mai mult, in numele principiului unei elementare dreptati, nu trebuie sa primeasca.

          Asa ca nu pretind ca varianta mea ar fi automat si cea castigatoare.
          Cred doar ca ar fi mai corecta si cu sanse, macar la cei intregi la minte.

  5. http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/apocalipsa-lui-victor-ponta-1269312

    Este jenant sa-l auzi pe primul minstru al Romaniei ca ia cuvantul la televizor, ca sa-l ameninte pe presedintele aceleiasi tari ca daca face uz de dreptul sau constitutional de a retrimite legea bugetului pentru o noua examinare, se va instala in tara Apocalipsa Bugetara.

    Altfel nu-mi explic cum de a putut sa tinteasca Ponta pana si in CCR, vorbind de doua solutii diferite in aceeasi cauza de la Rompetrol, fara sa bage de seama, cum i-a explicat limpede o ziarista, ca numai Rompetrol era acelasi, dar cauzele erau diferite.

    A vorbit femeia cu subiect si predicat, a citat articole si paragrafe din documente, dar raspunsul premierului a fost antologic: n-am de unde sti, intrucat la prima solutie CCR a dat motivarea, iar la a doua inca nu.

    Este mai mult decat jenant, este cutremurator sa-l auzi pe primul ministru al tarii cum se ratoieste la televizor catre o institutie in treburile careia nici n-are dreptul sa se amestece, recunoscand apoi senin ca nici macar n-a vazut documentul pe care il incrimineaza.

  6. La temă:

    la cîte șanse are dreapta în România să câștige orice alegeri cred că nici n-ar mai trebui să folosim cuvîntul ăsta. Probabil că așa ar lua mai multe voturi.

  7. Salut!

    La conferinta de presa, vvp a fost cel care este mereu, zi de zi si ceas de ceas. A mintit cu tupeu ca o obraznicatura pe care o doare-n pix ca nu stie, ca nu e pregatita sau ca a facut un munte de nefacute. Surpriza a fost atitudinea ziaristilor care l-au bagat in corzi de data asta, asa cum ar fi trebuit si s-ar fi putut intampla LA FIECARE APARITIE PUBLICA, INTERVIU, CONFERINTA, DECLARATIE etc.
    Intr-adevar, Ponta e usor de facut KO cand el e cu minciuna si incompetenta. Trebuie doar sa nu-l lasi sa-si turuie minciunile, sa-i zici „stop! asta nu-i asa cum zici”, sau „stop! ca acum cinci minute ai spus exact pe dos” etc.

  8. Salut, copacule! Eu chiar cred că ponta va fi bătut. Dar nu de ai lui dragnea blaga 🙄

    • Buna, Nora !

      Personal cred ca ar putea fi batut de peste 80% din candidatii posibili, dar….

      Este nevoie de un nume care sa nu sune a gol, a nimic.
      Si am senzatia ca e deja prea tarziu sa se nasca un nou candidat fara istoric.
      Stim ca a se vorbi despre cineva inseamna publicitate, rezonanta, scrijelire si intiparire in mentalul colectiv.
      Bine sau rau, asta se poate schimba pe parcurs, dar atasamentul fata de ceva deja cunoscut este in natura umana.
      Pe asta se bazeaza si ocuparea cvasitotala a esicherului media de USL.
      Se vorbeste, bune/rele, vrute si nevrute dar aproape exclusiv despre uselisti.
      Asta este extrem de rau pentru noi.

      Intre un diavol deja cunoscut, caruia-i sti si coarnele si coada, si un …. oricine, proaspat, nou-nout, alegerea instinctiva inclina spre primul.
      Frica de nou.

    • A !

      .. si atentie, Boc nu e „al lui Blaga” 😉 !!!!!

  9. Să-mi fie rușine că-mi amintesc abia azi:

    http://epochtimes-romania.com/news/revolta-de-la-brasov-inabusita-in-minciuna-sange-si-batai-de-comunisti–206774

    De presă iar n-are rost să vorbim, vorba Mihaelei.

  10. Florin Citu

    Am auzit ca LV este ingrijorat de deflatie in Romania si de aceea creste taxele. Graficul alaturat prezinta PIB nominal in preturi curente si PIB in preturile anului 2000 (milioane lei). Ce reprezinta diferenta dintre cele doua? INFLATIA. Graficul poate fi interpretat si ca un indicator al performantei politicii monetare „independente”.

  11. Ora 18.00 – Declaratii Traian Basescu !

  12. Declaratie de presa Traian Basescu,0ra 18,00

  13. bunä,

    ne-am intors dela o plimbare si o masä pläcutä inafara orasului,
    f. pläcut si mai pläcut a fost supriza unei doamne profesoare,
    care nu stie romaneste, ne-a intrebat direct la cafea, cum este posibil ca in romania sä fie premier plagiator si cu apucäturi
    neo-comuniste rabiate si incalificabile.
    am fost perplex, nu am crezut cä in cercurile unde nu sunt romani
    urmäresc politica desentzatä a mitomanului ce se dä in stambä la TV
    chiar f. trist. sunt de rasul lumii
    iar nästase se dä destept nemernicul färä rusine, iar geoanä este
    un päduche prost ce iese in frunte, sä vadä lumea cä existä-
    un profitor ordinar cu tupeu.

  14. Mi-a luat-o Fil inainte. Nu vazui 🙂

  15. Fila, please, înlocuieste „dragnea” cu „blaga” din comentul de mai sus, scuze…

  16. Tucu 2,

    Iti reamintesc cum a cistigat doua campanii prezidentiale Traian Basescu
    Si alte doua suspendari…

    Nu poti nega ca a fost omul cel mai calomniat,acuzat,denigrat,cel mai vizual expus noapte zi,in sensul negativ…

    I s-a atacat familia,colegii,prietenii,copiii munca,relatiile externe,i s-a falsificat personalitatea…i s-au fabricat dosare pe subiecte grele cu terminus in penal..

    Nici pe departe Emil Boc nu ‘s-a bucurat” de aceeasi atentie Emil Boc..
    NU EXISTA in acest moment un candidat mai integru si mai dedicat interesului national,mai harnic si mai constiincios ca Emil Boc…

    Nu va fi votat de electoratul mintit,pacalit ,captiv si dependent de pomeni..al USL…care va clantani in cor de preacuviosi:
    „Ne-ai taiat pensia,ne-ai furat salariul”……cca 4,5 milioane sau chiar mai putin…

    Se va putea ,Tucu 2 .. daca se vor folosi metodele Piratului..si daca noi toti vom crede si il vom ajuta….

  17. Filadel, Mark si Mihaela
    Multumesc pt anunt! 🙂

  18. hello,

    – cel mai bun candidat al dreptei ar fi Emil Boc, care la nici 4 luni de la parasirea guvernului ca premier a cistigat Cluj-ul ca primar,
    – sa vrea si Boc + sa nu uitam intilnirea Basescu cu Boc si Udrea in urma cu citeva saptamini,
    – Blaga ”il prefera” pe Predoiu drept candidat la prezidentiale pentru ca ”a promis” USL-oaicii ca nu va pune un candidat puternic 🙂
    – Blaga are mari afaceri prin ginerele lui in ograda statului roman condus USL-oaică – contracte de milioane euro in 2012!
    – daca intr-adevar Predoiu s-a milogit la USL sa-l puna ministru, este de-a dreptul jenant sa se mai dea prezidentiabil dinspre Dreapta sau, hai, asa numita dreapta…

    deci ponta poate fi batut si cu parul si cu vorba,
    😛

  19. servus,
    skorpy, Predoiu a vrut sä dea vina pe Presedinte, dar el si-a adus aminte, presedintele il are la manä, asa in ultima declaratzie a läsat sä se intzeleagä cä mitomanul a scos asta, dar nu e adevärat.
    la unele intrebäri nu a räspuns, a fäcut funduliste si balonase la
    niste prostii afarä din intrebäri.

  20. Imunizarea populaţiei la realitate

    Cea mai coruptă parte a clasei politice, cu ale sale pârghii de manipulare media, a reuşit să aşeze apatia şi repulsia faţă de întreaga clasă politică pe direcţia intereselor sale. Speculând disponibilitatea la mită şi complicitate a românului şi un décor extern al valorilor democratice aflate în criză, această parte a clasei politice şi-a plasat opulent corupţia de mână cu interesul naţional, reuşind ce nu se reuşise după ’89 – imunizarea populaţiei la realitate. Această mutaţie nu ar fi fost posibilă decât deschizând câmpuri largi afectelor, transformând astfel raţiunea, responsabilitatea în provocări care se cer izolate.

    http://briciuluioccam.wordpress.com/2013/11/24/imunizarea-populatiei-la-realitate/

  21. STROE este o mumie ambulantä, este inadmisibil ce se intamplä cu criminalitatea si manifestantzi neautrizatzi, intr-o tzarä normalä
    era demis iar manifestanmtzii totzi amendatzi.

  22. puscäriasul Nästase se dä mare destept, nu are pic de rusine javra
    geoanä päduchele prostänac, iese ca un tampit sä-si dea inportantzä.

  23. Dreapta are lider. Dreptatea are lider. Jocul GIO-USL este axat pe impiedicarea coagularii dintre dreapta si dreptate. Intre timp, GIO-Rro-ii si democratia lor originala – a treia (…spre a patra) cale -inventeaza justia parlamentara si presa scormoneste asiduu dupa partidul jurnalistilor morali. USL spera sa devina autosuficienta pentru mimarea democratiei si a statului de drept, vazute ca mecanisme aspiratoare de cash din buzunarele fraierilor care ii produc. Pentru ca si calea asta a lor are nevoie de bani, ca capitalismul. Se cheama capitalism cu fata umana.

  24. cu o dreaptä si cetätzeni asa lasi, nu se schimbä nimic.
    BOC SÄ RÄMANÄ UNDE ESTE, chiar dacä prin absur ar fi ales,
    cu indobitocirea masei de romani, cu creere spälate ar avea un chin
    cine sä-l sustzinä?EATE UN BUN ROMAN- UN OM CINSTIT, dar
    TÄRIA PRESEDINTELUI BÄSESCU NU O ARE.si nici om politic
    ca el nu este. il mänancä bolsevici.

  25. Ponta este un mincinos ordinar, Barosso nu a fost incantat de chinezi, a räspus amabil diplomatic. se cunoaste ce dobitoc notoriu
    este si vetzi vedea ce si cate dezavanatje o sä aibä romania.
    nu dintr-o datä, usor .,usor.

  26. Pînă si Bismarck a facut binele cu forta
    🙂
    cred ca mai trebuie si asa ceva!
    mai rar, dar este bine daca exista

  27. Interesant ! 🙄

    „Si pentru ca suntem la capitolul Rompetrol, as vrea sa lamuresc acest aspect pe care premierul il vedea ca un dezastru – respingerea Memorandumului de catre CCR.

    El trebuie sa fie optimst pentru ca Memorandumul a ramas in vigoare.
    Eu nu am contestat decat tangential.

    Un grup de parlamentari a atacat Memorandumul pe continut in luna iunie.
    Era un amestec de competente intre Guvern si Parlament, acesta este motivul pentru care CCR a respins legea de aprobare a memorandumului.

    Presedintia neatacand pe fond continutul Memorandumului, el ramane valabil, insa domnul prim-ministru va trebui sa si-l asume prin Hotarare de Guvern, cu tot cu cei 400 de milioane dolari pe care i-a facut cadou.

    Ca (nici) acolo nu a semnat, exact ca la Rosia Montana…”

    Facand legatura cu ce zicea o ziarista la conferinta de presa a lui Ponta, anume ca pe probleme de fond intra pe rol alte institutii precum Curtea de Conturi care poate stabili responsabilitati si ilegalitati, este posibil ca Ponta sa fuga efectiv de semnaturile alea si sa incerce sa paseze responsabilitatea Parlamentului, stiind foarte bine ca poate intra la apa ???!!!!

    • Pai fuga de responsabilitate este principiul de baza al PM vvp in activitatea sa programata dupa cum am vazut deja intr-o zona periculoasa (cu iz penal – ca la ce altceva te poti gandi?). Si merge in tandem cu institutia grajdanului…

    • Sau altfel spus, vvp are doua caracteristici bine inradacinate si dezvoltate: sa minta si sa fure. Pe astea le-a pus in slujba „guvernarii” intereselor de partid. Prin „educatie” (pe la ce „scoli” si-o fi facut-o) a deprins tehnica acoperirii urmelor cu semnaturile altora…

  28. Viq 19:11,

    Eu am un alt pdv – în istoria Ro conducătorii cei mai eficienți au provenit din Regat. Cel mai prima, Brătianu, a fost regățean, cel mai eficient, prin cruzime chiar, în niște vremi demente, Antonescu, a fost tot regățean. Un ardelean nu ar rezista contorsiunilor politicii de pe Dâmbovița. Cel mai puternic adversar nu i-ar veni din politic, ci din interiorul său – propria conștiință care l-ar «ține de mâini» atunci când ar trebui să întoarcă cu dobândă pumnii primiți pe nedrept!
    …da, ardelenii sunt eficienți și de încredere, dar într-un cadru bine statuat și cu reguli însușite de aproape toți jucătorii.
    …sau când sunt apărați de altcineva care primește boambele 😀
    D’aia suntem noi la porțile civilizației :mrgreen:

    PS: Ca să fiu corect până la cap, ardelenii sunt deja cu un picior pe prag 😉

  29. Iată argumentele lui Ponta:

    Ce se poate interpreta din seara asta? Simplu: Speriat, incoerent și matrafoxat. În disperarea sa, ca un lame duck pe cale să termine sceneta, și-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute și a ieșit să acopere spațiul mediatic. “Garcon! Încă un carton la domnu’, să mai citesc aici la ziariștii care nu au economiști în redacții”. Cu mare părere de rău, cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că președintele e beat. Nu numai de putere. În seara asta, Președintele României se încurcă în asemenea hal în limbă încât concluzia e indubitabilă: îi e frică. Și pentru a-și învinge frica, și pentru a încerca să acopere cu zgomot, s-a matrafoxat. Garcon, încă un carton la domnu’. Își face curaj să respingă bugetul României, să blocheze o țară întreagă. Garcon, încă un carton la domnu’. Alcoolul dictează: După dînsul, potopul! Stai, că-l trimite și la Curtea Constituțională. Nici n-a așteptat să vină concluzia de la Parlament că știe deja că se va pune contra până la capăt. Garcon, încă un buget la domnu’…

  30. off topic

    200 000 de ucraineni au demonstrat azi pt integrare europeana. (ILD)

  31. nu cred cä originea s-au locul de bastinä dä täria unui om, ci viatza dusä, profesia, confruntärile, cunostintele castigate träind intre talhari si bine intzeles nativul
    nu-l idolatrizez pe Presedinte, dar toate aceste lucruri , le-au fäcut
    puternic si desibil de sensibil, la mica lui minune SOFIA, la pläntutze care nu stiu cum vrea sä le cultive, la cainii care il adorä,
    adobtatzi, dar de care nu a fäcut tam-tam, la pisicutza tzinutä in bratze.

    UN OM; UN OM VIU CU O PALETÄ ENORMÄ DE SENTIMENTE SI
    DRAGOSTE DE OAMENI: O PLÄCERE SÄ-L VÄD CUM SE POARTÄ CU SOTZIA; CU FETELE LUI:

    UITATZI-VÄ IN JUR; VE-TZI VEDEA;- A-5 NEVASTÄ, a-2-, a-4; ETC:
    GUNOAIE CE NU POATE MANGAIA UN COPIL DECAT CA PARADÄ; UN CAINE; NU SE SIMTE LIBER CA EL ;HOINÄRIND CU SALUPA PE MARE:

    ce ingustä este privirea si intzelegerea oamenilor
    de aia nu putetzi iubii, nu putetzi sustzine un om,
    mult mai valoros ca altzii , ce päcat

    BÄSESCU A FOST O BINECUVANTARE PT: ROMANIA:

  32. Mirel Palada, un troglodit, un inchipuit parvenit,
    asa este neamul prost.

  33. F: BUN florin toma IN evz:

  34. mirel palade UN BETZIV NOTORIU; CARICATURA CA UN SOBOLAN
    kitzäie la comandä, figurä scarboasä si uslinoasä.

  35. Mirel Palade , betzivul ce duhneste si produce iluzii.

  36. luminitza,

    mä bucur, imi place f. mult dl, Florin Toma
    este o inbinatzie perfectä de adevär cu ironie bunä.
    f. talentat: ESTE F: ONORANT SÄ FIE PRINTRE NOI:

  37. CUM ISI PERMITE O JIGODIE CA palada; SÄ-L JIGNEASCÄ PE PRESEDINTE???????????
    UN NERUSINAT TICÄLOS CE TREBUIE TRAS LA RÄSPUNDERE:

  38. ESTE F: INTERESANT si dä de gandit

    uslinosii invatzä lozinci din MAO , sä-l inpresioneze pe chinezi,

    cei din UE, vor fi f. incantatzi……………………….

  39. familiei Blaga – Rudeanu ii prieste guvernarea uslinoasa_ponta

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16062600-ginerele-lui-vasile-blaga-castigat-2013-contracte-banda-rulanta-cnadr-vezi-text-cat-lista-contractelor-castigate-sub-guvernarea-ponta.htm

    ce fel de pedalist esti, chiar sef de PDL, incit esti de acord ca ginerele tau sa fie consilierul unui uslinos_pesedist in parlament..
    asta spune tot despre materialul uman al lui blaga, de ginere nu mai comentez…

  40. skorpy,
    se explicä lipsa de opozitzie, indirect sustzine guvernul ticälos ponta:

    ESTE CLAR DOMNILOR DIN pdl ??? NICI ACUM ???

  41. Asa ceva nu se face.
    Toate agentiile de stiri au preluat declaratiile purtatorului de kkt al guvernului, Mirel Palade, imediat dupa conferinta de presa a Presedintelui .
    Dupa habarnistul Andrei Zaharescu, Ponta a adus un marlan de Mirel, dupa chipul si asemanarea sa.
    Insa, repet, asa ceva nu se face.

    Un purtator de cuvant al guvernului trebuie sa aiba diplomatie, rigoare, credibilitate in enunturi.
    Altfel, in secunda doi, out!

    http://www.ziare.com/basescu/presedinte/reactia-guvernului-dupa-conferinta-lui-basescu-presedintele-e-beat-matrafoxat-iresponsabil-1269546

    • Luminita,

      Astora li se rupe de reguli, diplomatie, uzante…
      Tot ce ar putea sa fie mai rau este sa existe premeditare (a lor,sau a sforarilor lor) in tot ce zic si fac astia: sa provoace repulsie si respingere fata de tara pe care o reprezinta, in fond.

  42. eu tot sper ca din ce in ce mai putina lume va savura limbajul matrafoxat a la borfasul_ponta sau a la canalia_sensei_palada…..

    • Nu e vorba de savurat limbajul,
      asa ceva este inadmisibil.
      Chiar daca idiotul de Ponta i-ar fi dictat, cuvant cu cavant, textul asta abject, Mirel Palade trebuia sa refuze rostirea.

  43. MIREL PALADA a adus jigniri grosolane la adresa PRESEDINTELUI

    SPER DIN SUFLET SÄ FIE DAT IN JUDECATÄ;

    A FOST DATE DECLARATZII DELA TRIBUNA GUVERNULUI

    TREBUIE SÄ RÄSPUNDÄ PENAL; ESTE INADMISIBIL:

  44. @luminita,
    te inteleg, ca detesti un asemenea limbaj, la fel ca mine.
    dar acest limbaj este promovat de USL atit dinainte de a darima guvernul MRU, cit si in cele 2 guvernari, pentru ca ei stiu ca multa lume, vreo 40-50% din populatia adulta, dar si tineri si adolescenti savureaza un astfel de limbaj abject.
    deh, educatia acasa, la scoala si nerespectarea institutiilor statului promovate chiar de borfasii uslinosi isi pun tot mai tare accentul pe societate…..

    • skorpion,
      repet,
      nu e vorba ca il detest eu,
      sau vecina de la sase,
      asa ceva nu se face.
      Astia reprezinta la inalt nivel un stat, trebuie sa se conformeze unor reguli de civilitate a limbajului, sa aiba respect in adresare si rigoare in comunicare.
      Destul ca-s vai de capul lor in guvernare.
      Ca Ponta e un bou stiam, zbiara cu mugete si da cu copitele zilnic,
      dar lui Palade cine i-a dat voie sa fie mai bou decat prevede legea?

  45. eu am citit pe Politea ca Palade e un profesionist, nu conteaza ca e in slujba varanului sau a lui Ponta. E garantat Theophyle asa ca ia nu va mai luati de el!
    Eu m-am luat si Theophyle, cu profundul spirit democratic care-l caracterizeaza, m-a dat afara de pe forum. Cred ca atunci era a 4a oara.

  46. raspuns pt. luminita:
    ponta!

  47. vä datzi seama cine sunt cei ce il sustzin pe MRU???
    SÄ CONFUNZI PORCUL CU UN INTELECTUAL- spune mult.

    ce bine cä isi dau arana pe fatzä.

  48. luminitza,

    nu meritä sä te necäjesti,

    un SICTIR::::::::::::si in continuare IGNORÄ-nu meritä nimic mai mult.

  49. Daca ne luam dupa prostiile pe care lle debiteaza ponta toata ziua,dupa timpeniile de la marginea legii,dupa limbaj,expresii si mirlanie ,Victoras este BEAT TURTA de dimineata pina a doua zi de dimineata…..i s-a urcat rau de tot la cap betia Puterii …

    Declaratiile impertinente si calomnioase ale tolomacului Palade sunt contrazise de milioanele de oameni care au privit ,in direct declaratia Presedintelui..

    Nimeni,niciodata nu l-a vazut pe Pirat BEAT.L-am vazut pe Eltin,l-am vazut pe Sarkozy,pe premierul Japoniei..pe multi altii…
    Sa vina unul singur si sa spuna ca L-a vazut pe Traian Basescu BEAT ,in PUBLIC…
    UNUL singur… cu probe si cu dovezi.

    Derbedei de joasa speta ,lipsiti de cea mai elementara educatie…ne rad in nas..si isi bat in pumni…

  50. Sara buna !

    Moamăăăăăă…..ce i-a tamponat Piratul 😆 😆 😆

    N-au găsit alta explicație decât ca Piratul a beut rom si s-a „îmbătat
    criță” si le-a troznit o conferință cu cifre …….ehehehehehe

  51. asa este Presedintele nu a fost niciodatä väzut beat.
    mizeriile au fost scoase de adeversarii lui, neavand ceva concret sä-i impute, tipic oamenilor mici si primitivi ce sunt gelosi pe el.

    DAR ROG PE PRESEDINTE ,SÄ-L DEA IN JUDECATÄ PE PALADA:

  52. si eu il rog pe presedinte sa-l dea pe sensei palada in judecata,
    🙂

  53. In presa occidentala de calitate, care se respecta, nu cea de gang, nu s-ar fi reprodus mizeria aia de text, ci ar fi fost o reactie perfect adecvata de sanctionare a unor asemenea „derapaje”, inacceptabile din partea unui purtator de cuvant guvernamental.
    Dar daca in Rev. 22, Pora isi pune poalele in cap si-si arata budigaii, ce pretentii sa mai ai?

    • Eeeiii, aia cu poalele-n cap nu era Pora, de fapt ea doar a publicat o scrisoare a unei basiste cu budigai, gasita in casuta de email.

      • „Cu respect, va doreste sanatate si multe impliniri Victoria Popescu Schengen Basista
        Pentru conformitate
        Andreea Pora”

        Adica, poalele or fi pe email, dar budigaii sunt confirmati ai Porei 😛

  54. Salutare tuturor
    Il astept pe Last sa-mi dea cheia interpretarii discursului sociologului Palada de pe FB. Observ doar, ca mai degraba am nevoie de un dictionar al interlopilor decat de statistica.

    • Salutare, Ioane.

      daca nu apare Last, am incercat eu sa ilustrez un pic sa fie mai lesne de perceput mesajul Palada/Ponta/USL in dialogul cu „badaranul” de Basescu.

      Maine dimineata la cafea 😉

      • Tnx. Viq
        Nu uita insa ca Tov Palada este doctor in sociologie si cadru didactic la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti.

  55. Acu la tema … 🙂

    Viq

    Citi dintre smecherii României ,crezi că au înțeles ce s-a întâmplat la conferința lui Pokemon ????

    A venit Piratul azi ,ca sa deslușească de fapt ce s-a întâmplat ieri …ca bătuti in cap cum sunt cu siguranță au înțeles altceva…..

    Dar ,de data asta ,cred ca majoritatea a înțeles ce-i așteaptă cu noile taxe…..așa ca replica lui Mickey Mao ,nu are efectul scontat ….

  56. Si pe Palada il platim tot noi, nu? 👿

  57. Emil Boc e singurul candidat credibil al opoziţiei.

  58. in titlu erau budigai de basist, iar in text budigai de basista
    🙂

  59. Merg la depou.
    Ne vedem maine la cafea 😉

  60. Gânditi-va la duetul Cristian Diaconescu – Traian Basescu ….eh…cum vi se pare ??

  61. Angela Tocila pe fb:
    „Și domnule Paladă, de când vă trageți de brăcinare cu șeful statului de vă permiteți să insinuați că a fost ”matrafoxat” în condițiile în care n-a făcut altceva decât să vă arate cât sunteți de proști și de incompetenți, să vă pună oglinda în față ? Aaaa, nu vă convine ce vedeți ? Păi, asta înseamnă că matrafoxații sunteți voi, ăia care v-ați uitat la buget ca vaca la staul și-acum nu vă convine că vă trage cineva de țâțe când vă mulge ! Cine e de vină că șeful vostru mincinos n-are habar nici măcar de meseria lui cu se laudă ca prostul fără să-și dea seama că tot ceea ce intreprinde ajunge să contrazică pregătirea lui profesională și-l arată, vorba dvs, în toată goliciunea lui ? Cine e de vină că dacă e prins cu minciuna nu știe altceva decât ”Băsescu e de vină” ?”

    Si articol/PoliticStand

    http://politicstand.com/mirel-palada-sociologul-matrafox-sau-cum-sa-faci-cariera-in-diplomatie-de-la-palatul-victoria/

  62. Viq, n-am prins momentul de „pierdere” al lui Ponta, sau poate mi-a trecut prin fata ochilor si n-am observat eu. „Papagalul” lui Ponta mi se pare as good as ever, omul e un mitoman perfect, si nu cred ce spui tu, ca a ajuns sa se incurce in propriile minciuni. Dar da, si eu sper ca poate fi batut. Basescu a facut o chestie geniala, lasand discutia despre „Nana si terenul” in spatiul public-poate asa se va implini ce-mi doresc eu de 10 ani, in Ro.: sa vad si eu ca se discuta despre bani, buget, etcetc, in tara asta. Hai sa nu mai fim ipocriti, in fond asta ne doare cel mai tare: banii. Orice altceva, mai ales cand esti in criza economica, devine secundar. Incat….si, da, si eu imi doresc de multe ori/zi sa-l bat cu parul pe Pontax. Daca n-ar exista el, n-as fi aici, in .dk, desi….enfin, se poate argumenta ca, in a weird way, mi-a facut un bine, Pontax. Lamodul „un sut in fund-un pas inainte”, dar cand dai suturi in cur, de regula, nu incerci sa faci bine, soooo…..So. Ii doresc tot raul din lume, lui Pontax.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s