Antract – post divort, foarte pe scurt

Dupa primul act al divortului oficial dintre PSD si PNL (la centru, ca in teritoriu lucrurile sunt mai putin clare), zilele astea, cei doi parteneri de pana acum au treaba. PSD, sa adune tot ce poate pentru a forma o noua majoritate parlamentara. Una mai mica, dar destul de voinica…Sa duca mai departe ce au ei de dus. Tara, de rapa. PNL, sa vada cu ce ramane in urma „partajului”, dat fiind ca  particica tradiceana si-a anuntat intentia de a ramane in custodia PSD sub forma PRL (cu R de la „reformator”) si sa-si intoarca hainele pe dos, doar, doar va putea pacali pe cineva ca a devenit peste noapte cavalerul neprihanit si drept al opozitiei. 

Oricum, divortul asta era asteptat (poate doar momentul a devansat unele previziuni). 

In ce priveste guvernarea propriu-zisa, nimic surprinzator: in continuare, ea nu-i intereseaza pe cei doi proaspat divortati. Liberalii, zic ei, nu au mai putut guverna in „cardasie” cu PSD. Adica au cardasit vreo doi ani si acum, brusc nu mai pot cardasi. Probabil au fost nemultumiti de cum le-a dijmuit aliatu’ „cota-parte”. In plus, or fi inteles (pana si ei, intr-un tarziu) ca „sustinerea ” la prezidentiale a fost o gogorita. 

PSD & Co va continua cu ce a facut si pana acum: se va stradui sa fure ce mai e de furat de prin tara si buzunarele tot mai goale ale romanilor si sa impiedice Justitia sa le dea peste mana cu „bratarile” din dotare.

Evenimentele sunt in derulare… 

Reclame

Antract – Despre nevoia de libertate

Articolul d-lui Gabriel Liiceanu,  recomandat in aceasta dimineata de @skorpion

Au oare oamenii nevoie de libertate?

„…Dragi prieteni,

Nu cred că există bucurie mai mare decât aceea pe care ți-o dă gândul că ai putut face binele. Cred chiar că binefăcătorul e cineva care uită de el și care, făcând binele, cunoaște beția întâlnirii cu celălalt în cea mai frumoasă formă a ei. Când spunem „beat de fericire”, ne gândim îndeobște la starea de bine pe care o resimte cineva strict în raport cu sine. Dar nu cumva poți fi „beat de fericire” și în raport cu altul? Ei bine, cred că întâlnirea cu celălalt în fapta binelui e cea mai frumoasă ieșire din tine și cea mai frumoasă beție. Pesemne că a face binele este forma laică a extazului. Iar viața noastră, căreia îi căutăm toți cu disperare sensul, își capătă unul când, făcând binele, ne oglindim în ceva mai mult decât în noi înșine.

După ce am scris Despre fiara lăcomiei, am înțeles de la dumneavoastră că așteptați de la noi, intelectualii umaniști ai locului, „să coborâm din sfera ideilor” către „aspectele sordide ale vieții” și, comentându-le, să generăm o „schimbare la față a României”. Nu săruturi christice pe gură, nu importanța limbii în ființa unui popor, nu la ce e bun adevărul bine rostit, nu problema fricii în economia vieții și a libertății…

Mi-e teamă să nu vă dezamăgesc. Pentru că eu cred că fără o înțelegere prealabilă a reperelor cruciale ale vieții, nici unul dintre noi nu e „dispus” cum trebuie pentru a rezolva aspectele ei sordide. Cred că există o formidabilă epică a ideilor și că ea face parte din recuzita fundamentală a unui om care își propune să se bată pentru libertate. Problema pentru un intelectual ca mine nu este cum să coboare din „sfera ideilor”, ci cum să coboare sfera ideilor în viața celorlalți. Simt nevoia să dau curs, când și când, indignărilor pe care mi le provoacă lucrurile strigătoare la cer din țara asta. Am făcut-o și o voi mai face. Dar n-aș vrea să mă plasez de-acum pe orbita publicisticii curente. Chiar dacă mă veți citi câteva mii în loc de câteva zeci de mii, eu tot cred că forma ideală în care vă pot întâlni, în care pot atinge „extazul binelui” e, ca acum de pildă, să vorbesc desprenevoia de libertate…”

http://www.contributors.ro/cultura/au-oare-oamenii-nevoie-de-libertate/