Antract – post divort, foarte pe scurt

Dupa primul act al divortului oficial dintre PSD si PNL (la centru, ca in teritoriu lucrurile sunt mai putin clare), zilele astea, cei doi parteneri de pana acum au treaba. PSD, sa adune tot ce poate pentru a forma o noua majoritate parlamentara. Una mai mica, dar destul de voinica…Sa duca mai departe ce au ei de dus. Tara, de rapa. PNL, sa vada cu ce ramane in urma „partajului”, dat fiind ca  particica tradiceana si-a anuntat intentia de a ramane in custodia PSD sub forma PRL (cu R de la „reformator”) si sa-si intoarca hainele pe dos, doar, doar va putea pacali pe cineva ca a devenit peste noapte cavalerul neprihanit si drept al opozitiei. 

Oricum, divortul asta era asteptat (poate doar momentul a devansat unele previziuni). 

In ce priveste guvernarea propriu-zisa, nimic surprinzator: in continuare, ea nu-i intereseaza pe cei doi proaspat divortati. Liberalii, zic ei, nu au mai putut guverna in „cardasie” cu PSD. Adica au cardasit vreo doi ani si acum, brusc nu mai pot cardasi. Probabil au fost nemultumiti de cum le-a dijmuit aliatu’ „cota-parte”. In plus, or fi inteles (pana si ei, intr-un tarziu) ca „sustinerea ” la prezidentiale a fost o gogorita. 
PSD & Co va continua cu ce a facut si pana acum: se va stradui sa fure ce mai e de furat de prin tara si buzunarele tot mai goale ale romanilor si sa impiedice Justitia sa le dea peste mana cu „bratarile” din dotare.
Evenimentele sunt in derulare… 

153 responses to “Antract – post divort, foarte pe scurt

  1. Bună dimineața! 🙂

    PRL cu R de la reformator?
    da’ R de la retrograd ce cusur are?
    Nu mai dați cu cataroaie în Tăricean, el face acușica o treaba buna pentru mormolocii de dreapta, reduce puterea tăvălugului liberal rostogolit pe dreapta și ține rahatu’ lipit bine pe firma Partidului 😀

  2. ‘Neata, Old!

    Nu-i nevoie sa intervenim in relatia dintre Tariceanu si cataroaie: da singur cu capul in ele… 😛

  3. Off topic
    „Guvernul şi Parlamentul din Crimeea, OCUPATE de persoane înarmate
    (…) persoane neidentificate au pătruns în clădire, au neutralizat paza şi au ocupat imobilul.
    În prezent, pe ambele clădiri a fost ridicat drapelul Rusiei , transmite Interfax-Ukraina.” (Rev. 22)

    Persoanele or fi greu de identificat. Pe cine reprezinta, nu… 👿

  4. (…)La întrebarea ce urmează să facă în continuare participanții la miting, unul din atacatori a răspuns: „Să adune poporul și să-și aleagă conducătorii”.

    Martorul ocular a ținut să precizeze că atacatorii erau foarte bine înarmați. „Ca și pușcașii marini în filme”(…).

    http://deschide.md/ultima-ora-persoane-inarmate-au-ocupat-sediul-parlamentului-si-guvernului-din-crimeea/

  5. Last

    Îți raspund si aici ,ca pe pagina cealaltă se încarca greu .

    Măi dragă …..mie unul nu ai ce să-mi mai demonstrezi ….m-am prins intr-un final de schema si logica ta ……ți-au murit laudătorii….din cauza asta ai frustrari si obsesii.

    Zici tu …să-i scrie careva pe FB lu’ Lăzăroa ce debitezi tu ….păi ,măi dragă de ce nu-i scrii tu ,că ar fi mult mai simplu si direct …. …..ți -e frică de încă un ignor????

    Ok ….de ce s-ar înscrie Anton in PMP ???…..ce avantaje are,măi dragă după logica ta????….dupa a mea n-are nici unul ,ca Basescu nu tine palma nimănui care are treabă cu Justiția …..poate doar să spere la o funcție ….dar ,ca să facă ce????….ce poată să facă cu funcția aia cu DNA in spate????

    PMP e partidul lui TB ….daca ,i-au permis lui Anton să se înscrie ,înseamnă că au nevoie de pioni pentru ce vor ei să facă la momentul astă ….capito,măi dragă ???

    Se pare că e prea mult pentru tine să intelegi acest moment dramatic,de care pomenesc aproape toti analistii dreptaci ,cu o țară la exterior cu 3conflicte la graniță si un mamut roșu in interior ,care ataca zi de zi statul de drept si e susținut de ruși …..TB s-a luptat mult să despartă acest colos si a reușit ….pentru acest moment ,nu mai contează petele lui kakarau ….el rămâne kakarau ,dar il va toca pe Ponta la greu si va da din casă multe …

    Prioritar pentru Pirat acum e să facă pagube mari in tabăra adversă si se va folosi de oricine poate săpa la temelia bolsevicilor…..așa ca momentul pentru a face pe măicuța sau virgina e hilar ….e ca si cum se dărîmă casa pe tine ,dar tu esti preocupat de praful de pe mobilă …….de rîs ,nu?? ….ție îți cade tavanul in cap si te uiti dupa scamele de pe covor .

    Cind îți va cădea tavanul in cap ,nu vei mai avea șansa să vezi nimic .

    • aiurea. Nu Base i-a permis lui Anton sa intre ci Udrea. Si nu ptr ca ar fi cine stie ce schema sofisticata ci ptr ca Udrea nu stie altceva.
      Modelul Prigoana.
      Si hai sa-ti spun eu rezultatul. Eu nu mai pot recomanda PMP nimanui. Ce sa le spun, e partidul ala care l-a dat practic afara pe Papahagi ca sa primeasca pe unul ce a fost pana acum cateva zile trup si suflet alaturi de cloaca numita USL?
      Si ca mine or fi multi.

      • Udrea nu avea nici o sansa daca nu era susținută si de ceilalți …..inseamna ca au ei ceva in cap …..nu???

        • Uite ,daca nu-ți place PMP si TB ,poti recomanda platforma eco-civică a Nasicului … 😆 😆 😆 ….a găsit alternativa ….

          EU CU CINE VOTEZ ?

          chiar sunt curios ce oameni o să promoveze ..sper ca nu vine cu Primola ,Nicusor Dan si alți sorosiști sau Coja,Cojocaru si alți securisti din esalonul 3-4 ,pe care sistemul i-a lăsat pe dinafară. 😀

          • La mine nu tine cu sofisme asa ca lasa-ma cu ciudatii aia de la Nasul.
            Eu o sa votez cu PMP ptr ca inteleg diferentele. Dar cum pot sa explic asta unora sceptici?
            Ce deosebire vad ei intre Anton PMP si PNL sau PDL?
            Cu Papahagi era simplu. Era un om prezent in media, un castig cert ptr orice miscare.
            L-au dat afara ptr un Anton. Care e castigul, ca inca nu ai explicat?
            Au luat un om si au pierdut cateva sute dintre care Papahagi e chiar greu de inlocuit.
            Mama, ce viziune are Udrea, cat calcul electoral, cata sofisticareala!
            Daca au vazut reactia, de ce nu au dat inapoi in cazul asta particular?
            iti spun eu de ce, ptr ca efectiv nu au fost in stare sa se opuna lui Udrea, sunt prea slabi.
            Asta e problema, sunt prea slabi.

        • Nu, nu inseamna deloc. Mai probabil inseamna ca nu sunt prea diferiti de Udrea.

          • Mda ….pe Funeriu ,dragă ,numai de oportunism nu-l poti acuza si de corupție ….nu te intrebi de ce un om ca el e de acord cu Udrea ???

          • Plus ca Funeriu stie foarte bine să țină piept cuiva ….deci,care ar fi explicația logică in cazul lui ??

          • Papahagi a iesit doar din PMP ,a rămas la fundatie ,dragă …deci,nu a plecat de tot si nici nu l-a dat nimeni afară …așa a hotărît el ,fiindca nu poate să inghită o broscuță ,la fel ca tine …..in timpurile astea nu broscutele contează ,ci scopul si planul ,iar pentru reușită îți trebuie toti pionii pe care normal ii vei sacrifica in timp … 🙂

            Daca ,Piratul mergea pe ideile voastre ,cind a trebuit să inghită ditamai elefantul ,azi cintam Oci ciornie,toti pe mai multe voci ….norocul Romaniei e ca stie șah ,spre deosebire si de seceri si ciocane ,dar si de virgine ,care se cred Dive fatale si de neinlocuit . 😀

  6. „(…)President Vladimir Putin’s order on Wednesday for soldiers to be ready for war games near Ukraine was the Kremlin’s boldest gesture yet after days of sabre rattling since its ally Yanukovich was ousted at the weekend.(…) U.S. Secretary of State John Kerry warned Moscow that „any kind of military intervention that would violate the sovereign territorial integrity of Ukraine would be a huge – a grave mistake”. (…)”

    http://www.reuters.com/article/2014/02/26/us-ukraine-idUSBREA1G0OU20140226

  7. „(…)In addition to Putin ordering the military exercises, Russia’s defense ministry said it would take steps to strengthen security at facilities of the Russian Black Sea Fleet in Ukraine’s Crimean Peninsula, where there have been clashes between pro- and anti-Russian demonstrators. Pro-Russian protesters have spoken of secession, and a Russian lawmaker has stoked their passions by promising that Russia will protect them.

    Those steps have raised fears of possible Russian military intervention in Ukraine along the lines of its 2008 operation in Georgia, which led to the occupations of Abkhazia and South Ossetia and was roundly condemned by the United States and its European allies.”

    http://www.foxnews.com/politics/2014/02/26/kerry-says-us-planning-to-provide-ukraine-with-1b-in-loan-guarantees/

  8. salut mih. In teritoriu aliantele au caracter personal cu dogmatic, indiferent ce latra „centrul”.
    Urmeaza sa vedem dimensiunea secesiunii din PNL, adica aripa Tariceanu din PSD. Oricum deja primul natarau e acolo: Iliesiu cel care in loc de bunaziua zice ” 7,4 milioane…..”.
    Pe acest blog au fost destui care inca din 2011 au prevazut secesiunea.

    • Cinic, servus!

      O sciziune salvatoare pt liberalismul romanesc atat de compromis de…liberali, ar fi trbuit sa apara macar cand s-au inhaitat cu voiculescu… Ca sa nu mai vorbesc de vara lui 2012, cand din „ura viscerala” fata de Basescu, au devenit toti pucisti ( unii mai varf de lance, altii mai pe la coada ei) „Dizidenta” aparuta cam imediat dupa puci, am mai spus-o, n-a pornit din principii, valori, doctrine liberale, ci din lupte intestine si frustrarea celor ce nu au mai avut loc pe liste electorale si functii.
      Asta-i „marfa”…
      Castigul ce poate rezulta din sciziunea de azi, ar fi ca prezidentiabilii liberali, antonescu si tariceanu, sa-si scada reciproc sansele, pana la anulare (pe tariceanu il vad mai degraba in postura de „iepure” al socialistilor).
      Mai ramane ca pe partea Dreapta sa apara un competitor surpriza…Ei, un fleac, acolo… 🙄 😦 🙄 😦
      Si totusi, chiar daca sunt foooarte sceptica, n-ar fi chiar imposibila aparitia unui astfel de candidat „surpriza” (mai am timp sa sper, nu?)

  9. „Viermele” BILL (apud @theo) din marul din copac va saluta „voiois, in forma si plin de haz”. Aici „se poate discuta normal, franc, fara incruntari pretioase despre cele mai incomode teme” (apud Radu Calin Cristea despre VVP).
    O tema ingrijoratoare este incercarea Rusie de a-si crea un adevarat lant de enclave care sa tina tot litoralul nordic al Marii Negre intr-o menghina neostalinista. Vedeti pe harta cu se insira Adjaria, Abasgia, Crimeea, Transnistria, Gagauzia.

    Vad ca Partidul Social Liberal se va numi, de fapt, Partidul Reformator (wtf?!?) Liberal. Un nume mai potrvit ar fi fost Partidul Ruso-Liberal sau Partidul Rosu-Liberal.
    Sa vedem toti sinecurstii din teritoriu cum il vor parasi pe KKRau (acum Cacabun). PRL-ul asta poate sa impiedice ocuparea spatiului „dreptei” de catre PNL. Cine stie, cu un pic de noroc si o politica abila din partea Piratului si hotarare la DNA putem scapa de PNL.

    • Vezi ca te-ai prins !!!!….. :). 🙂 ….dar voi faceti exact ca si la faza cu desemnarea procurorilor …..pina la urma s-a dovedit ca cel care a avut dreptate a fost Piratul ,nu marii analisti dreptaci si voi din blogosfera ,care ați facut valuri peste valuri …

      • Vezi, te rog, linkul de la Barbu Mateescu pe care l-am pus mai jos. Poate iti mai tempereaza optimismul. Tacticile Piratului sunt bune, dar cu pionii gen Anton sau reginele gen Udrea nu faci mare branza, strategic vorbind. Chiar dimpotriva…

        • Depinde cum ii joci ,dragă …. 🙂 🙂 ….

        • N-am treabă cu Mateescu ….dar nu-i guru sociologilor din RO ….si de multe ori a fost pe lingă …..ce-a prevazut a fost USL cu 60-70% in Parlament ,datorită legii electorale ….dar ,la asta se așteptau cam toti sociologii ….in fine ,nici lui Base ,cind a candidat prima data nu-i dădea nici un sociolog șanse să cîștige de la 7-10% cit avea înainte cu o lună de alegeri …. Poporul asta este imprevizibil 😀 😀

    • bill, daca te uiti cu atentie, DNA ii cauta de oute pe PRL/PSL (Chitoiu, Rusanu etc, adica osatura lui Tariceanu). Si aici poate fi si explicatia: voturi pentru Min-Ciu-Nel in schimbul protectiei anti-DNA.
      Iar enclavele rusesti mergeau sub Stalin (inclusiv deportarea tatarilor sau a nemtilor de pe Volga). Create odata, vor fugi apoi. Autonomia tatarilor ceruta ACUM este doar initial fata de Ukraina, profitand de ocazie.

    • Bill..
      Am rugamintea sa nu il mai citezi AICI pe Radu Calin Cristea,din respect fata de Presedinte!

      • Ok, il voi cita pe Mariu Chicos Rostogan:

        • Mark, tu ai vedea o legatura injurioasa pana si intre Castravete si Presedinte!

          • Bill,

            aici nu ești pe subiect, Mark n-a mai pus link-ul de pe hotnews unde RC Cristea îi trage o limbă lui VVP – „tânăr politician carismatic și de viitor” în speranța șefiei TVR.

          • @bill.
            Vad ca tragi in continuare
            iti fac placerea de a aduce aici pe Radu Calin Cristea…asa cum ne trimiti tu la el:

            „Radu Calin Cristea despre Victor Ponta: „Scriu acest comentariu salutand voios, in fine, aparitia in fruntea Executivului a unui politician tanar, sanatos la minte si la trup, in forma si plin de haz. Remarc cu placere stilul dezinvolt, aplicat, sportiv al noului Premier ca pe un semn ca se poate discuta normal, franc, fara incruntari pretioase despre cele mai incomode teme ale guvernarii.” (mai 2012)

            Exact ai reprodus o MIZERIE specifica acestui individ,situat permanent in adversitate cu presedintele Traian Basescu.
            Ai pierdut ocazia de a tacea…..
            Sunt pro-Basescu,mai,draga! Atac pe oricine NU este cu el!

  10. Buna. Semnalez un comentariu pierdut in eter…

  11. Forte de securitate ucrainene au inconjurat cele doua cladiri guvernamentale din Simferopol, ocupate de persoane inarmate

    http://www.bbc.com/news/world-europe-26364891

  12. De citit si insemnat cu creionul rosu in mana:
    http://sociollogica.blogspot.ro/2014/02/8-luni-pana-la-prezidentiale-despre.html

    @Mih: am un comentriu in limbo. WordPress face figuri. Ati putea sa-l scoateti de acolo?

  13. Mih

    Comentul meu care e in moderare sterge-l …. 🙂

  14. Despre revolutia ucrainiana si nu numai

  15. 27/02/2014 14:17
    Vitali Iarema: Ucraina va solicita ajutorul NATO dacă se va adeveri că atacul asupra Radei Supreme din Crimeea a fost orchestrat sau s-a produs cu
    implicarea directă a serviciilor speciale ruse.

    Primarul Moscovei, Serghei Sobeanin, și deputatul Dumei de Stat din Rusia, Nikolai Valuev, au ajuns la Sevastopol

    http://deschide.md/live-textvideo-crimeea-sub-amenintarea-rusiei/#ixzz2uWiGejbl

  16. Ete așa își mai spală Tăricelu’ din păcatele cu Alianța DA … 😆 😆 😆 ….nu stiu pînă unde mai poate fi spart PNL -ul ăsta ,dar dacă își mai face o aripioară dispare de tot …zici că au mers pe gindul Piratului ca hipnotizatii ….ehehehehehe ….iar Crizel s-a schimbat față de Ponta de cind a venit din America …cu siguranță ar fi înghițit orice umilință …..vedem ….cred că vom asista la multe surprize …

  17. ce vaca proasta a devenit Lupea asta
    http://adevarul.ro/news/politica/jocuri-basescu-ponta-antonescu-cee-nevoie-alta-politica-1_530f3d28c7b855ff56b717f1/index.html
    auzi, Basescu si-a scos partidul de la guvernare la fel ca ex Antenescu.
    Ce tampita!

    • E penibila leonina doamna. E pe directia AMP-NicusorDan. Pentru ea, independenta justitiei == justitia de tip ianukovici-stanoiu == aceeasi mizerie.

    • Estu,

      un sfat prietenesc: chiar dacă „bubuie” mintea în cineva, sunt alte moduri de a te exprima la adresa respectivului/-ei.
      Te respecți pe tine, respecți Copacul dacă nu folosești limbajul de mahala.
      Nu ?!

      • Old,

        „Nu ajunge, vream să zic,
        Să fii mare cu cel mic,
        ……………………………….” (Tudor Arghezi)

        De acum inainte imi iau libertatea sa te citez de cate ori va fi nevoie, poate ma tai si pe mine.
        Ai intrat in rolul „Pedagogului de scoala noua”.

        • fini,

          ai fi cam a treia care s-a ținut scai de mine, asta pân’acu v’o doăj’ de ani!
          dacă te distrează, dă-i ‘nainte fără grijă, Mme Old nu se mai supără 😀

          • Si la celelalte le spuneai bancul cu vaca … odata pe an ? Si radeau cu clabuci ?
            Si vorbesti chiar aici de blogul decent ?

            Mme Old nu se mai supara cand vorbesti asa cu persoane de mare calitate cum este @fini ? I-ai povestit ?

            Iti spuneam Hasule. Cu cat ne apropiem de vizita celei de a 4 a, cea cu coasa in mana, ar trebui sa fim mai decenti. Bancurile si referirile sexuale, zoosexuale si functiile de excretie perfecta nu se mai potrivesc cu varsta.

          • @tds,

            raspuns pe paragrafe:

            1) no coment, nu merită

            2) calitatea se demonstrează din acțiunile și vorbele personale, nu prin certificat de la TDS. În zelul tău, tu nu faci decât să-ți «îngropi» prietenii.

            3) decență la tine, bobocule, ca la niminea. Cu modestia, mai așa…

    • Era o vaca proasta demult 🙂

      • Cer scuze stimatelor vaci. Doamna Lupea e o fiinta extrem de inteligenta, frumoasa si dezinteresata.

      • oryon,

        ce ai dom’le cu vacile?!
        «sunt niște ființe blânde, folositoare, cu ochii mari și triști, atât de răbdătoare!!!
        Păi ce ființă ar răbda s-o tragi de țâțe in fiecare zi și s-o… mulțumești odată pe an?!»
        (un banc tâmpit din tinerețea mea, aflat de la un amic de la facultatea de zoo-boo)

        • Chiar imi plac vacutele, de-aia mi-am si cerut scuze 🙂 De-altfel e si greu de gasit un corespondent animal unor oameni. Cred ca e imposibil de fapt si nimeni n-ar trebui sa compare oamenii cu animalele. De-aceea spun atunci, ca persoana respectiva ar putea fi un fel de Alina Mugiu (!)Pippidi, la o scara mai mica..

      • Batrane Has..dubla masura…… Ipocrizia darama Romania, Mai alaltaieri m-ai facut tu pe mine , colegul tau de blog, vaca fara nici o apasare zicand:
        Păi vezi cum dăduși tu cu copita-n șiștar!

        Sansele de succes ale jumatatilor de masura

        O aperi pe Lupea in fata lui Oryon, mama lui Elicea Rea ? Pai doamnele astea doua au mai multa integritate si verticalitate decat 4 ca Lupea.
        Hai sa fim decenti macar noi cei care vom fi niste carne putreda si viermanoasa peste 20 -30 ani
        Stiu,,, stiu,,,,, ai vrut sa ii tragi o zmetie lui Estu. ca prea a iesit intempestiv din PMP …. dar nu se facea sa o pui pe Oryon pe coji de nuca langa tabla.

        • 😆

          zaibăru’ ori zama de prună?

          • Nu e rational ce scriu ?
            Pelicanul sau babitza.?
            Cand Doamna Theo are limbaj de plutonier majur nu te repezi cu taiatul.
            Nu am nimic cu Theo dar tu umbli dubla masura

            Ca sa o lamurim Da, beau zilnic vodca, vin si coniac. Cam un un shishtar. Zi-mi daca sunt incoerent, ca sa beau si un shishtar de cafea inainte de ati scrie tie.

          • tinere de stânga,

            oi fi confundat eu centura lui orion cu brâul de lână al măicuței bătrâne, dar mai am ceva discernământ ca să nu greșesc și să te fac pe tine vacă. Tu ai alt sex…

    • Aligica vorbea deunazi despre activitatea febrila de propaganda putiniana in care sunt activati, re-activati, ras-activati, adica pe scurt, folositi la greu, mai ales in mass media, „agenti” si idioti utili ( din categoria stangeii de serviciu (cam pe-aici, prin a doua categorie, se incadreaza Lupa). Stangei la „datorie”… 👿

  18. În atenția celor care postează la Copac!

    Nu știu din ce cauză, dar unele mesaje care conțin link-uri către hotnews sunt trimise de către WP în rezervorul „spam”.
    De acolo pot fi scoase numai după săpăturile facute de admini, atenționați de lipsa acestora de către autori. Cu întârzierile în consecință 🙂

    • E posibil ca unii „bine intentionati”, gen echipa IT Ghita sa fi raportat pe diverse cai hotnews ca sit „dubios”. Reclamatiile astea false pot determina wordpressul sa trimita la spam linkurile de la hotnews. Ar fi o idee buna ca de-acum sa dam linkuri pe hotnews prin tinyurl.

      Fac un test, dau linkul catre hotnews prin tinyurl:
      http://tinyurl.com/pfg4ht2
      Mai intra la spam?

  19. Un apel fluviu (aprox. 70 cm 😛 ) adresat de Emilica proaspat divortatilor…
    Am retinut doar:
    „…Am intervenit doar prin scrisori deschise adresate presedintelui Comisiei Europene si presedintelui Parlamentului European atunci cand implicarea acestora in politica interna a Romaniei a creat o situatie dificila pentru functionarea corecta a democratiei in tara noastra.” [HUO! Rusine!!!]
    Si…”coda” :”As vrea sa sper ca aceasta scrisoare nu va prefata un Recviem, ci dimpotriva Uvertura unei simfonii interpretate Da Capo al Fine pentru inaltarea spirituala si morala a unei societati prea indelung bulversata de zgomotele scandalului cotidian.”
    (HotNews)

  20. De Miezonoptica:

  21. Buna dimineata!

    Un discurs interesant si nu lipsit de semnificatii a avut ieri, la sedinta de bilant anual al DNA, seful SRI, George Maior. Cred ca sunt de retinut in special doua aspecte, ilustrate in aceste doua fragmente de discurs (le citez partial):

    „(…) corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Să ne înţelegem foarte clar, asupra acestui aspect: este o ameninţare pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, crează dezechilibre în societate şi frustrări şi prin aceastea, securitatea naţională a statului este ameninţată.”

    „Și noi putem remarca acest lucru (n.r. de presiuni publice) când se abordează zone pe care eu le-am denumit odată inexpugnabile, fie din economie, fie din politic. Te poți aștepta la o anumită retorică, suntem obișnuiți cu ea, nu e nicio problemă. Cred că avem forța instituțională bazată și pe resursa umana foarte bună și pe concepția profesională și neutră asupra activității noastre să rezistăm acestor tipuri de presiuni și chiar să nu ne plângem de ele”

    http://www.revista22.ro/536eful-sri-george-maior-avertisment-n-an-electoral-coruptia-amenin539are-la-adresa-securita539ii-na539ionale-dna-factor-de-stabilitate-a-statului-rezistam-la-presiuni-38626.html

  22. Mih,Old,Viq
    Mai exista cineva la butoane care blocheaza mesajele .. aveti grija …cineva sapa la radacini..poate reusiti sa vedeti unde este necazul….
    Tocmai mi s-a volatilizat un coment…

    • Mark,

      Comentul era in spam (n-am idee de ce/cum a ajuns acolo). In ultima vreme, destul de multe comentarii ale copacenilor ajung in spam (fie ca au, fie ca nu au link-uri incluse). Eu cred ca e problema de WP, totusi. Ar trebui sa ne lamurim (poate Viq si Old sunt cei mai in masura, ca Admini – eu nu ma pricep) pentru ca au aparut deja suspiciuni si nu e ok – ele intretin o anumita tensiune si accentueaza disensiuni ce nu-si au nici rostul, nici locul in spatiul CDP.

    • @mark, fi atent, wp e controlabil, trebuie doar ca administratorul general sau autorul articolului sa fie pe faza.

      Eu am acces ca autor Dar nu pot monitoriza decat comenturile la articolele pe care le-am pus eu.
      Articolele din ultima vreme sunt puse de @Mih tot ca autor. Eu nu am acces la comenturile respective. Deci @mih trebuie sa fie pe faza in zilele astea si sa intre la comenturi si sa le elibereze sau nu. E jobul ei si puterea ei. Daca nu se pricepe , sa o invete old
      @viq sigur (si nu stiu daca si @old) au acces de Administrator. Ei pot sa intre peste comenturile unui autor si sa le modereze.

  23. Theo,
    Te rog mult ,revino!
    ESTE NEVOIE DE TINE AICI!

    Stiu ce simti!Am fost in aceeasi situatie…

  24. Stiri din Crimeea:

    „Aeroportul Simferopol: La miezul nopţii un grup de 100 de cazaci au rupt cordonul de protecţie şi au pătruns pe pistele aeroportului. Fără a folosi armele, forţele de ordine ucraienen i-au constrâns să părăsească aeroportul. În jurul orei 1.30 la aeroport au sosit câteva camioane cu 119 oameni înarmati, îmbrăcati în camuflaj militar, fără semne distinctive. Grupul luptătorilor, care nu ascund că-s ruşi, a intrat în clădirea restaurantului din aeroport. Aceştia au declarat că nu au ordine de a duce tratative (…) doar urmăresc activitatea aeroportului.”

    „Aeroportul Belbek este blocat de unități militare ale flotei ruse . În interiorul aeroportului sunt militare și polițiștii de frontieră din ucraineni. Afara- persoane înarmate îmbrăcate în camuflaj militar, fără semne distinctive. Aeroportul nu funcționează. Pe perimetrul exterior e poziționat MAI-ul ucrainean.”

    Consecinta a situatiei descrisa mai sus, „Ministrul de Interne Arsen Avakov consideră blocarea aeroporturilor din Crimeea „invazie armată și ocupație”.

    Read more: http://deschide.md/live-textvideo-crimeea-sub-amenintarea-rusiei/#ixzz2ubLGGOo6

    • „Updated : 10:00
      300 de militari cu mitraliere au blocat aeroportul Belbek de lângă Sevastopol. Drumul spre aeroport este şi el blocat de persoane înarmate, care atenţionează că vor trage dacă cineva se apropie, anunţă şeful de tură al aeroportului, Anatoli Recenko.”
      (sursa deschide.md)

    • „Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o adresare către statele-garant a securităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, din cauza situaţiei din Crimeea. Pentru au votat 230 de parlamentari.”
      (deschide.md)

    • 12:17
      În Sevastopol au aterizsat 8 elicoptere militare rusești . Surse din presa ucraineană menţionează că pe unul din ele ar putea fi Ianukovici.

      In plus: „Astăzi, militari ruşi înarmaţi au ocupat întreprinderea de stat „Крымаэрорух” (Krîmaeroruh), care asigură navigarea aeriană pe teritoriul Crimeei , anunţă „Радио Свобода” (Radio Svoboda).

      Si imagini cu elicopterele rusesti, in apropierea aeroportului Belbek/Crimeea

      (deschide.md)

  25. Rusii implicati in actiunile secesioniste din Crimeea, americanii promit „sprijin total” Ucrainei…

    Despre „filmul” foarte recentelor evenimente din Crimeea, si in Rev 22:

    http://www.revista22.ro/-crimeea-aeroporturile-din-sevastopol-si-simferopol-ocupate-ucraina-denunta-invazia-militara-flota-rusa-de-la-marea-neagra-neaga-implicarea-38650.html

  26. sal`tare tutulor
    apel catre @ tds,
    ti-ai face un mare bine daca nu i-ai mai jigni pe cei care au opinii diferite; altfel nu demonstrezi decit ca esti un @ Theophyle (mai mic sau egal in caz ca ai avea blog frecventat). Brinza buna, dar nu unica 😉
    Demonstreaza ca nu ai fost in trecere peste Balta.
    Dreapta (pentru care pledezi) nu are nevoie de ego-uri nemasurate, ci de unire in actiuni.
    Daca in `89 in ajutorul Timisoarei (si Lugojului chiar) nu sarea o mare parte a tarii, crematoriul Cenusa nu mai era la Bucuresti, ci aici, pe plaiuri banatene.

    • @victor L, servus!

      Bun apel: subscriu (e drept, cu scepticism, dar nu el conteaza).

      • Urmaresc acest blog de ani buni si-l voi urmari in continuare.
        Dar, nu pot sa nu observ ca, de cand Tds a devenit mai vocal si mai prezent in comentarii, totul se invarte in jurul domniei sale. Aproape toate replicile, criticile – fie ele si constructive – se invart in jurul personajului mai sus mentionat si a opiniilor lansate de catre acesta. Am mai observat totodata ca au disparut din peisajul comentariilor alte persoane care comentau de regula pe acest blog. Se monopolizeaza discutiile de pe blog si s-a ajuns la o agresivitate nedorita in diverse exprimari.
        Nu doresc sa se intample asa ceva. Vreau ca, in continuare, sa fie cel putin 7-8 oameni care sa-si exprime ideile liber si mult mai deschis si fara constrangeri, fara rafuieli personale. E periculoasa atmosfera care s-a creat in ultima vreme pe aici.

        • @geegee

          Nu cred ca vocalitatea si prezenta mai frecventa, in sine (indiferent de persoana) este problema…
          Asa cum, nici tacerea sau retragerea comentatorilor, nu este solutia…

    • Mai @VictorLule. Stiu unde bati dar:
      E exact pe dos;
      Publicul impartial intelege ca eu am opinii diferite de ale unora. Iar aceia sunt jigniti nu de mine ci exact de acele opinii ale mele. In general cei ce se simt jigniti, nici nu prea au opinii personale dar asta e alta chestie. Uita-te la tine sau la @mark, mai mult vorbiti de mine decat sa veniti cu gandirea voastra (sau macar cu linkuri) pe blog.

      In legatura cu Theophyle. Problema lui nu este ca are super ego, toti avem superego pe blog, ci ca s-a predat cu arme si bagaje Fortei Civice tot asa cum vrea @Mark si inca vreo 2 sa se predea neconditionat Copacul din padure PMiscarii Populare. Publicul a luat-o la fuga de pe blogul lui, cand a vazut ca este un blog inchinat total lui MRU. Cum vad aici ca Udristii devin violenti, ar fi pacat ca si Copacul sa o ia pe urma Politeii.
      Repet pentru cine ma asculta, noi trebuie sa ramanem o comunitate de dreapta si nu o celula a unui partid sau altul.

      • Last
        Nu am de gind sa te las sa rastalmacesti spusele m,ele..nici sa imi introduci in desaga ce vrei tu…
        SPECIFIC
        Pentru toti cei care sunt pe faza!
        NU DORESC SA IMPLIC COPACUL IN PMP cu forta..aiurea.. si aleatoriu

        Mi-am dorit ca cei care se lauda ca aici exista o comunitate de dreapta ,fara afinitati anume…sa nu isi faca obisnuinta in a LOVI tot timpul in miscarea populara..

        Sub diverse motivatii …DOAR PMP este supus tirului,criticismului,judecatilor..
        Sub pretextul unui drept inventat anume spre justificarea atacului..

        Se ATACA PMP ,fondatorii,membri marcanti… oricine misca frunza ,ramul…
        daca acest blog este unul declarat de dreapta fara afinitati
        de ce nu se indreapta armele catre STINGA????Cattre ticalosii si mafiotii USL???Catre corupti si dosarele ,lor penale..catre infractorii cu gulere albe…ia cautati daca veti gasi comentarii privind laturile Antenei 3…

        Nimeni nu a dorit confiscarea acestui blog pentru PMP>NIMENI!
        Declar asta ca fiind o mare diversiune …
        Mai ales cind redutabili membri ai Copacului sunt atacati si inlaturati fara motivatie… si ni se da drept exemplu un Radu Calin Cristea???Adulator al lui ponta si USL???

        UNDE SUNTEM???

        • Am dubii daca chiar nu ai inteles ironia mea la Radu Calin Cristea, acest nou Eugen Barbu/Vadim/Paunescu sau doar te prefaci ca nu ai inteles pentru a-mi intenta procese de intentie. Finalmente, chiar nu conteaza, sigur putem trece cu gratie peste acest moment…

  27. asa precum am zis Tradariceanu e un adversar cu mult mai periculos decat exAntenescu.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/sondaj-ires-tariceanu-l-ar-infrange-detasat-pe-antonescu-in-alegerile-prezidentiale-1084747.html

    normal, la cati prosti sunt in tara asta. Astia pot fi pacaliti de 100 de ori cu acceasi schema si tot nu se prind.
    Ma gandesc sa-mi fac o firma de alba-neagra sau un caritas. Nu se poate sa nu ai succes.

  28. „14:09
    Încercarea de ocupare a aeroporturilor din Sevastopol a fost oprită. Controlul de facto al celor două aeroporturi aparţine forţelor de securitate din Ucraina,a anunţat secretarul general al Consiliului Naţional de Securitate din Ucraina, Andrei Parubii.”

    „14:11
    Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei ia în calcul introducerea stării de urgenţă în Crimeea.”

    (deschide.md)

  29. Tariceanu se afla intr-o pozitie mai buna decat crede, asa cum au demonstrat si datele din ultimul sondaj.
    Declaratiile lui de azi insa ne confirma inca o data ca avem de-a face cu oameni de o rara prostie, efectiv nu face decat sa reduca un mare capital de simpatie pe care inca il mai are. Cu cat vorbeste mai mult cu atat se va umple mai mult de ridicol.
    Prostia ca dusman perpetuu si aliat conjunctural.

  30. Despre sondajul cu sansele tradiceanului si despre d-ul Dancu , asa se incheie un comentariu al lui PDA (pe pag. sa de fb)

    chestia asta cu Tariceanu pare o gainarie. Modul de executie. Modul scurgerii in public. Mi-e jena sa continui discutia asta din decenta, respect pentru un fost colaborator si solidaritate de breasla

    • Buna seara,

      Eu aveam impresia ca planul PSD-ului e sa-i lase pe penelisti sa ia un scor slab la alegeri si dupa aia sa-i activeze pe Tariceanu si Stroe, care sa-l schimbe pe Cacarau si apoi sa renegocieze protocolul USL, cedand presedintia si poate si sefia guvernului. De aceea, ma mira iesirea complet sinucigasa executata de Tradiceanu. Nu mai bine statea inca doua luni jumate si strangea un pic din dinti, mai tragea niste frane de mana pe unde avea influenta in teritoriu in ziua alegerilor si castiga apoi partidul pe tava?
      Si faptul ca sociologii PSD vin acuma si-l imbalsameaza prin sondaje iarasi mi se pare dubios.
      O explicatie ar fi asta: Tariceanu e prost gramada, a crezut in minciunile lui Ponta, care a profitat de iesirea lui din partid pentru a-i dinamita imaginea lui Antonescu. Antonescu oricum avea o imagine proasta la bizonii USL pentru rupere, dar macar ataca la baioneta psd-ul. Dar acum datorita „dizidentei” Tariceanu – Aripa Batrana, lui Cacarau i se creeaza si un adversar moral de paie, care il va tine relativ ocupat si-i taie avantul ofensiv. Si cred ca merge strategia asta. Antonescu ar putea pierde din mana lucrurile INAINTE de alegeri, cand vor vedea cum stau in sondajele private, alea care nu se dau in presa. Nu m-as mira sa ia un scor de 14%!
      Sondajul are rolul de a potenta pagubele pe care prostul de Moliceanu le produce PNL-ului (dar si lui insusi, ca doar de aia e prost).
      De exemplu, tatal varului (dar varul e mai „basist” ca Basescu!) meu este mare membru PNL si mare antibasist. Cand si-a dat demisia Tariceanu, tatal varului a fost revoltat si pentru prima data l-a numit pe Antonescu Cacarau 😛 !
      Aud de la cunostinte profesori ca si prin cancelarii, profesorimea uselista (mai ales liberala) a fost iarasi super revoltata de ruperea USL, si capac le-a pus-o executia fantelui Tariceanu. Mai ales profesoarele intre doua varste-l iubesc pe Calin. Dar si pe Gadea il iubesc, dar ca pe copilul lor care vrea sa se faca preot…

  31. Un pic de istorie despre cum a ajuns Crimea in mijlocul unei dispute internationale:
    http://wesa.fm/post/crimea-gift-ukraine-becomes-political-flash-point

  32. Old,

    iti raspund abia acum si aici la comentariul:

    oldhashu | februarie 28, 2014 la 01:21 | Răspunde

    fini,
    ai fi cam a treia care s-a ținut scai de mine, asta pân’acu v’o doăj’ de ani!
    dacă te distrează, dă-i ‘nainte fără grijă, Mme Old nu se mai supără ”

    neamtu’ foloseste dictonul „Was sich liebt, das neckt sich!”
    Sincer, ti-am pus un „like” pentru indrazneala aluziei .
    Cand esti nedrept nu pot sa te aprob; ti-am mai spus-o. Copacul abunda de o vreme de invective neamendate de tine si chiar incurajate de tine. Copacul se transforma in cactus si iata ca se cam imputineaza si comentatorii . Sunt comentatori care vin la Copac pentru a jigni, cu sau fara majuscule, fara sa isi mai spuna parerea pe marginea temei propuse.
    Mie imi este tot mai greu sa suport atmosfera, dovada ca apar tot mai rar……………….
    S-au dus zilele tihnite de pe vremea postarilor profesioniste ale lui Clemy!
    Am salutat sosirea lui Mark si Night la Copac. Tot pe vremea aceea a reinceput sa posteze aproape zilnic si Viq. Sper sa-ti amintesti dialogul nostru:

    „Salve Old!

    Eu stiu una si buna ca de cand a inceput sa posteze Viq, Mark si Night, Copacul a prins viata. Asa un trafic nu ai mai vazut tu de cand esti venit la Copac.
    Tu: „Mark, un tip inteligent, a sesizat ce trebuia – folosirea Copacului ca arenă și ring de box pentru conflicte transferate de pe alte bloguri nu e in spiritul blogului de față,”.
    Eu: si mai adauga-i si pe ceilalti, cei veniti de la Politeia, care oricum nu-ti sant agreabili si se vede dupa cum ii tot intepi. Esti nedrept, Old. Cativa din cei care au venit de la Politeia chiar au sadit Copacul la propriu.
    Nu, Mark nu”se foloseste” de Copac, el a dat viata Copacului. Nu-l stiu cine este, ieri am „vorbit” pentru prima data cu el pe blog.”

    Unde sunt postarile de inceput ale lui Mark si Night? Au esuat intr-o agresivitate uluitoare pe care tu o treci cu vederea. Iata un exemplu recent intr-un singur comentariu :
    „Cit de timpit poti sa fii ……………………………..
    Sau cit de tradator si vinzator , poti sa fi …………………..
    Cit de inept poti fi ………………….”

    Trebuie sa-ti dau dreptate ca tu ai intuit mai bine decat mine atunci. Acum suporti, sper, cu stoicism cascadele murdare, asa cum iti suport si eu apropourile sau „bancul tampit din tineretea” ta.

    Eu vin la Copac pentru a citi parerile „viermelui” Bill, ale lui Eugeni, ale lui Last, ale lui Skorpion, ale lui Estu si zadarnic o mai caut pe Luminita; acestia sunt oameni care accepta confruntarea de idei bazate pe argumente si s-au trezit in plina „Galceava inteleptului cu lumea”.

    In alta ordine de idei, aici suntem la numitor comun, cred ca ai aflat ca duminica 2 martie orele 19 concerteaza Kitaro la Sala Palatului. Cred ca nu vei pierde poate unica ocazie de a-l asculta „pe viu”.
    Nadajduiesc sa ne aduci si noua impresii.

    Pana atunci :

    • Doamnă dragă

      Banuies ca nu trebuie să ne iubim toti între noi la Copac …foarte bine că îți plac parerile celor pe care i-ai enumerat …fiecare are stilul lui de comentat si parerile lui …ca nu esti de acord cu mine sau cu cine mai stiu eu ,stai linistită ca nu-i „tragedie americană ” ……cred că avem loc toti pe „cracile” Copacului …mă mir că ii faci observatie lui Old pentru „agresivitatea uluitoare si cascadele murdare ” scrise de mine 🙄 🙄 ….si nu le vezi pe ale preferatilor tai …sau mai nou asta se cheamă „sădire sau plantare” ???…oricum nu importă ….cred ca practici si matale dubla măsură ….nu credeți ??

      Pentru ca tot sunteti la zi cu contabilitatea agresivitătilor si a cascadelor murdare ,poate îmi dați si mie un exemplu de agresivitate si cascada murdara scrisă de mine …si mai târziu va dau si eu citeva de ale favoriților dvs…..ok??

      • P.S….sincer vă spun ,nu mă interesează absolut deloc parerile altora despre mine …..tot ce mă interesează pe acest blog este susținerea lui TB si a tot ce tine de el si apoi prietenii virtuali care il susțin .

      • Se vede ca nu esti in spiritul Copacului, ca nu-i cunosti pe cei care scriu aici de la inceputurile lui,
        daca i te adresezi lui Fini prin apelativul „matale”.
        Degeaba esti basist, daca nu esti copacist, pricepi asta?

        • Citi ani vechime ar trebui sa aiba un comentator
          pentru a isi lua licenta la Copac?
          Cred ca Night are cel putin un an….
          Pina cind ii tot schimbati pampersul???

          Spiritul Copacului

          Pai ce naiba ne-a adus aici..daca nu spiritul acestui Copac??
          Si
          Mai ales

          La un njivel de IQ atit de riidicat ,precum presupune Last
          Ar trebui ca basist versus copacist sa se suprapuna …fara indicatiii si consultanta…

          Ce imi place foarte mult este spiritul de intrajutorare al orgoliilor

          • mark,
            vezi tu, eu ma declar a fi basista, si chiar sunt,
            dar asta nu inseamna ca daca Basescu face maine o nefacuta, de-si rastoarna tot esafodajul, eu o sa il urmez pana in panzele albe, nu.
            Asta e spiritul copacului- cel putin eu asa cred.
            Si nu-i un club exclusivist, cum dai de inteles.
            Ai si tu loc aici, numai sa ti-l gasesti.
            PS: cu privire la aichiul meu, nu stiu ce sa iti raspund, ultima oara era 216.

          • Luminita
            Probabil de aici incepe contradictia
            Eu il urmez consecvent si neabatut de nici o alta relationare ,pe Traian Basescu inca de cind era deputat si si-a depus demisia ca sa se infatiseze organelor de cercetare penala…
            De atunci nimeni si nimic nu m-a facut sa imi schimb directia…

            Si chiar nu imi plac cei care isi spun basisti si urmeaza cursuri de exorcizare…

            Sunt constant ,perseverent si mai ales fidel …merg pe principii insusite din practica,experienta ,discernamint ,constanta si fidelitate…

            Citez;
            „dar asta nu inseamna ca daca Basescu face maine o nefacuta, de-si rastoarna tot esafodajul, eu o sa il urmez pana in panzele albe, nu.
            Asta e spiritul copacului- cel putin eu asa cred.”

            INTREBARE
            De citi ani il cunosti pe Presedinte??
            Pina azi te-a dezamagit cu ceva???
            Esafodajul pe ce si l-a cladit??

            Spiritul copacului este vesnicia caracterizata prin rezistenta data de radacini..datorita carora nu se indoaie dupa orice adiere de vint!

        • Are importantă așa mare cine scrie de la inceputuri ???….ca să stiu …m-ați omorât cu drepturile ciștigate din vechime …dacă am înțeles eu bine ,doar voi vechii puteti să tachinati si să dezabrobati mai dur sau mai „,moale” ,regula nu-i valabilă si pentru ceilalti ..restul scriu agresiv si toarna cascade murdare ….eu nu cunosc personal pe nimeni de pe acest blog si nici nu sunt curios de asa ceva ,plus ca nu mă interesează profesia cuiva ….in virtual poti să fi ce vrei la o adică si toti in fond suntem niște no name-uri ,așa ca nu vad tragedia ??…

          Matale …..da matale ,atâta timp cit nu mi se adreseaza mie ,daca tot are ceva de spus ….cred ca m-am facut înțeles acum .

          LA MULȚI ANI !!!!

          • P.S …si fiindca tot au murit laudatorii ,cind am venit noi la Copac ,aveati cel mult 30-40 de comentarii la postarile profesioniste ale doamnei Clemy si 64 de Like pe FB si da erau zile tihnite

            Dacă se vrea lîncezeală ,n-am nimic împotrivă ,sa comenteze oamenii vechi cu „idei”…..nu trebuie decit să faceti reclamație ,pentru cine nu-i de nasul vostru ,la proprietarii blogului

          • 1. Daca postarile lui clemy erau asa de profesioniste, cum de nu adunau decat 30-40 de comentarii?
            2. Si daca tot faci introspectii, ia zi, cum de ati aparut aici amandoi de la @Nasul, deodata, tu si mark,
            imediat ce clemy a plecat la politeia?

          • 1.S-au dus zilele tihnite de pe vremea postarilor profesioniste ale lui Clemy!….trebuie să intrebi pe altcineva ,nu-i afirmatia mea

            2. Te-as ruga să nu vii cu asemenea întrebare,concluzie, insinuare ,etc. aiuristică

        • Luminita
          Esti in eroare
          Cel putin eu,,pentru ca Night a fost cu mult inaintea mea pe AICI…
          Am intrat la COPAC cu mult timp inainte de a pleca Clemy…
          Studiaza ,te rog,arhiva…inainte de a te pronunta ..documenteaza-te

          • Tu chiar te crezi asa de important, incat sa ma trimiti pe mine la studiat arhiva blogului?
            Tu chiar nu poti purta un dialog cu colegii de blog?
            In afara subiectelor PMP si Base, unde esti incrancenat,
            poti discuta relaxat altceva?

          • markwilliams

            Luminita

            citez din ce ai postat:
            2. Si daca tot faci introspectii, ia zi, cum de ati aparut aici amandoi de la @Nasul, deodata, tu si mark,
            imediat ce clemy a plecat la politeia?

            reiau raspunsul
            Am intrat la COPAC cu mult timp inainte de a pleca Clemy…
            Studiaza ,te rog,arhiva…inainte de a te pronunta ..documenteaza-te

            si replica ta imediata
            Tu chiar te crezi asa de important, incat sa ma trimiti pe mine la studiat arhiva blogului?

            Nu ma indoiesc avind in vedere Qi -ul ca poti in fine,,sa vezi cine are dreptate….si ca poti sa te mentii echilibrat pe comparatii

    • fini

      nimeni nu deține adevărul absolut și nimeni nu este superman cu nervi de oțel!
      oricine poate greși și i se poate ierta, persistența in greseală este de condamnat.
      uite, mie îmi pare enorm de rău că hâra între noi doi a inceput dintr-un mal entendu la o discuție cu @skorpion, cu ceva timp în urmă.
      …și chiar asta a fost, o ințelegere viciată a mesjelor de aici.

      nu sunt partizanul nici uneia din taberele conturate aici la Copac, încerc doar să fiu un moderator aici in ecran, nu acolo in bucătăria blogului, lucru atât de greu când ai de a face cu cel puțin doi bătăioși inteligenți care nu-și iartă unul celuilalt nici cât negru sub unghie „retururile”.
      …că sunt mai mult in dialog cu unul, asta este pentru că mi-e și mie tot mai greu să încasez, să încasez, să încasez 🙂
      dar dacă te uiți la topicul anterior, este acolo un apel la moderație și pentru celalalt, spre binele Copacului.

      apreciez mult că ai reținut preferința mea pentru „micul vrăjitor nipon al electronilor” și îți mulțumesc pentru informație, dar mai mult ca sigur nu voi putea să fiu în sală. Primăvara vine aici la țară cu treburi restante de peste iarnă care nu țin seama de duminici…

      Încerc să ma revanșez cu o piesă de muzică spaniolă a unui maestru din tinerețea mea, care m-a îndrumat spre chitară și sper ca între noi să nu mai fie neînțelegeri. Toate cele bune 😀

    • Fini
      Eu sunt omul care da raspunsuri…Niciodata nu am inceput AROGANT si INCISIV sa blochez pe cineva..sa impun punctul meu de vedere sau opinia
      Am reactionat ,pe masura..exact in aceeasi maniera in care am fost TINTIT.

      Nu cred ca te supar pe tine sau pe altcineva
      Ca am opinii proprii..ca nu inghit manipularea..ca nu s-a gasit inca omul care sa imi puna rasuflarea la ceafa…(poate consideri si asta o tifna)..

      Stiu ce vreau..stiu unde ma duc ..stiu ce am de facut..
      Nu inghit ce mi se dicteaza sau mi se sugereaza(blind)

      Si daca am intrat in contradicttoriu pe o discutie..ce ti se pare anormal???
      TIFNA??? ( nu se poate uita )putem veni la infinit in contradictoriu ..pina iese adevarul..cine ne opreste??

      Care este problema???
      Fini,
      La tine s-a declansat alarma …la un moment dat.Si eu stiu cind si mai ales de ce.

      Daca sunteti basisti,daca respectam Copacul ..atunci respectati ,respectam o linie continuua…
      Deocamdata
      Din toata aceasta vinare de vint am pierdut pe Filadel,pe Theo,pe Mihaela
      Atac la Mih,la Night,la MW,iata si la Old.. proaspat…

      Reiterez;;sunt BASIST si ma comport ca atare..cu EL ,linga El,pentru El…
      Si oricine este impotriva acestei strategii..este si impotriva mea!

      Sper,Fini
      Sa INTELEGI!.

  33. bineinteles ,un nou comentariu disparut…
    wow..chiar sunt periculos?? hahahahahahahaha

  34. Mih

    ai un mesaj «in așteptare».
    l-am scos eu de la spam.

    PS: Tot ce trece peste cele 16 mesaje din spam trebuie verificat. S-a boerit WP și nu mai alege «spam»-ul de «moderare»!
    Ca autoare a articolului pus la discuție, poți și ai datoria de a intra in «bucătărie» ca să vezi și să hotărăsti ce și cum 🙂

    PPS: Cu cel al lui Mark, sunt două ❗

    • Old, salut!

      Am inteles ca pot si ca e nevoie sa verific spam-ul. Am facut-o de mai multe ori azi dar nu stau non-stop pe blog si poate imi mai scapa cate unul (cum s-a intamplat cu al lui Mark). Pe celalalt l-am pus acolo unde cred ca ii e locul…Persoana cunoscuta, in „penurie” de IP-uri…Daca mai gaseste cateva, o sa mai apara ea…

  35. Fini, te salut, cu drag!
    ai o asa de fina si corecta observatie, pe deasupra si pe dinlauntrul lucrurilor care se petrec aici si oriunde ne-am aflat, altadata, si acum iarasi,
    incat nu pot decat sa ma bucur ca te am mereu aproape.
    De gresit, in perceptii, cu privire la partenerii de dialog, am mai gresit. Si tu, si eu, si altii.

    In virtual e greu sa fii convins ca un nou venit iti merita increderea.
    Si noi, cei care suntem deja veterani la Copac- comentatori si moderatori-
    ne-am tatonat un timp, daca iti amintesti, pe mai multe bloguri si forumuri.
    Eu insa consider ca noi, astia vechii, ne-am castigat dreptul de a ne putea tachina si contrazice fara teama ca ne-am exclude unii pe altii.
    Pana la urma, farmecul unui blog, cum e Copacul, sta in dialog.
    Nu chat, dar nici incrancenare.
    Noii veniti sunt bine veniti, in masura in care nu incearca dezechilibrarea structurii deja functionale.
    In alta ordine de idei, doresc tuturor tot binele, cu ocazia zilei mele de nastere. 😆

  36. @luminita,

    inca un prapadit iti spune din toata inima La multi Ani, viel Glueck, Liebe und Gesundheit
    🙂

  37. Sunt din nou cu un comment catre @mark la spam. I’m starting to see a pattern here…. 😛

  38. Ultima verificare a spam-ului la 22:30 😛
    O seara minunata, tuturor!

  39. „”Papa Francisc nu se va duce in aceasta seara la seminarul roman, din cauza unei usoare indispozitii insotita de un pic de febra”, a afirmat purtatorul de cuvant al Vaticanului, parintele Federico Lombardi.”

    Cum adica, nu merge Papa sa se intilneasca cu plagiatorul nostru si sa primeasca darurile? Rusine 😉

  40. markwilliams | februarie 28, 2014 la 23:12 |
    imi pare rau,
    eu sunt basista,
    dar nu fanatica.
    E treaba ta.
    Fa-te ca nu ma cunosti.

  41. Ultima verificare la spam și gata, trec la „executarea programului de somn” – conform jargonului militar de acu 40 de ani 🙂
    Ne vedem mâine, de Mărțișor! 😀

  42. Am si eu o mică nelamurire,de lucrător la hotel si cărător de valize ….cam cum vine asta???….suntem de dreapta ,dar criticam dreapta si nu stînga.???…suntem basisti,dar criticam la greu partidul basist si nu PSD sau PNL ???.

  43. Russ(r)ia nu se dezminte, ea „elibereaza”, „apara”, „inlatura pericole”. Nu conteaza ca pentru „nobilele”-i actiuni recurge la invazie armata sfidand si incalcand independenta si suveranitatea vreunui stat si lumea intreaga… 👿

    The new developments prompted Ukraine to accuse Russia of a „military invasion and occupation”

    http://www.foxnews.com/world/2014/02/28/ousted-ukrainian-president-vows-to-continue-struggle-for-ukraine-future/

  44. Un martisor de suflet, tuturor colegelor de blog, cu drag.

Lasă un răspuns către Mih Anulează răspunsul