O ora vesela intr-un deceniu trist !

„Ora vesela, doam-nelor…
Ora vesela, dom-nilor,
Ore vesele pleacă-n zbor..
… către i-ni-mi-le tuturor!”

Daca Horia Serbanescu n-ar fi murit acum 4 ani, ar fi implinit azi 90.
Vocea lui si a lui Radu inca mai au ecou in urechile paroase ale unei generatii usor pe duca, dar locul ocupat in istoria veseliei romanesti probabil ca o sa ramana.
S-a ocupat cu „veselirea” catorva generatii in maniera in care aceasta mai putea fi facuta sub o atenta monitorizare a cenzurii de partid si de stat.

„Ora vesela” a debutat odata cu Horia, in 1929.
Horia Serbanescu in rolul regelui Mihai in piesa „Miss Revista”, iar „Ora vesela” in format de … 15 minute 😀 😀 😀 😀
Tipic 😉

Cuplul Horia si Radu a respirat efectiv buna-dispozitia Teatrului de Revista, iar acesta a trait cu si prin ei din momentul in care s-a nascut la „Carabus” sub bagheta magica a lui Constantin Tanase.

Cu usoara amaraciune observ ca din motive diverse, (idiotenia poate fi unul dintre ele), materialele mai actuale cu/despre Horia pe care le-am gasit pe net sunt de pe la mijloacele media mustind de zoaie politice. Jurnalul National fiind unul de marca.
Probabil pentru ca astia sunt ticalosi dar nu si prosti.
Asa cum Piersic si Tudor Gheorghe exceleaza in aparitii la Antenele securistului.
In timp de „profesionistul” Radu Moraru spre exemplu, baga pe gatul natiei cele mai aberante trasnai.

Multa minte ne/le mai trebuie !!!!! 🙄

Whatever, vorba banatei….

Un moment de reculegere zambitoare pentru aniversatul de azi nu poate sa faca rau !

Viq

Anunțuri

3 responses to “O ora vesela intr-un deceniu trist !

  1. neata,
    vorba cui?
    🙂

  2. ziua in care totul poate sa o ia razna …

    se va repeta istoria, ca si in cazul lui Carter?
    va face Obama pasul in lateral, asemanator lui Carter in abordarea Afganistanului, schimband politica externa a SUA in cateva zile?
    Boicotul(asemanator celui al olimpiadei de atunci) s-a produs (g8), mai ramane apropierea actiunilor.
    Se repeta istoria?
    va relua discutia scutului cu Polonia si Cehia, dupa ce i-a last cu ochii in soare?
    manevrele de la Marea Neagra, ce ne implica si pe noi (si pe bulgari), se vor amplifica?
    Putin isi aminteste ca dupa criza din Afganistan, URSS a iesit puternic slabita? Se gandeste Putin ca si ucrainienii ce au trecut iarna in strada pot semana cu mujahedinii?

    iata intrebari de pus, dupa ziua de azi si luand in calcul declarata teama a oficialitatilor ucrainiene ca va urma o invazie, dupa acest referendum

    • ‘Neata, Cristi !

      Pagina unu din Times, anunta escaladarea conflictului.
      Azi e inca duminica, soare si caldut..dar maine … nu se stie ce fel de vreme-o mai fi !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s