Emil Boc si viitorul dreptei

Actiunea de sambata desfasurata sub patronatul Miscarii Populare la care au participat presedintele Traian Basescu si primarul Clujului, Emil Boc, se foarte poate sa fie un semnal privind orientarea urmatorilor pasi ai fortelor de „dreapta”.

Faptul ca fostul premier Emil Boc a ales sa fie prezent la aceasta manifestare in loc sa conduca multimea la manifestatia PDL din propriul municipiu este mai mult decat graitor. Inseamna de fapt despartirea de facto de Blaga spre a-l urma pe Basescu in proiectul urmator.

Sunt cel putin doua elemente privitoare la Emil Boc care din punctul meu de vedere il plaseaza in „pole position” pentru candidatura dreptei la prezidentiale.

Primul vine din faptul ca este unul din putinele persoane care pot fi acceptate fara discutie de mai toata aripa, de la PNTCD si FC pana la PDL si PMP. Emil Boc se bucura de un respect in interiorul acestui conglomerat pe care poate doar cel al presedintelui Basescu il poate depasi. Activitatea sa in functia de premier pe perioada dificila prin care a trecut Romania, desi la vremea respectiva ii gaseam si noi scame pe rever, a cristalizat un statut care l-a inaltat semnificativ in ochii tuturor celorlalti pretendenti la o pozitie de lider. Nu poate fi criticat pentru activitatea sa atat din lipsa de argumente cat si datorita faptului ca orice voce s-ar ridica impotriva lui ar deveni instantaneu tinta celorlalti de pe aceasta bretela. Daca MRU spre exemplu ar fi tentat sa o faca, probabil va sesiza starea de spirit si pericolul de a fi marginalizat drept pentru care ma indoiesc ca va incerca.

Cel de-al doilea este pozitia sa in fata adversarului. PSD/USD sau ce e.
Personal cred ca nu este nimeni acolo de la Tariceanu la Ponta, care sa-i poata pune probleme intr-o dezbatere deschisa pe orice subiect ce tine de guvernare si stat de drept. In plus Emil Boc a fost pentru ei extrem de greu de demonizat. De departe este mult mai putin expus ofensivei manipulatoare, singurul aspect de care se pot lega fiind maniera de gestionare a crizei prin regimul auster din timpul guvernarii sale.
Dar tocmai aici se poate da (in sfarsit) o batalie pe terenul conceptelor socio-economice diferite ale aripilor de dreapta fata de PSD &Co. Teren pe care PSD poate aluneca destul de usor daca privim la unele masuri din ultima vreme ale regimului Ponta ce nu prea mai bat cu ideologia de stanga.
In plus actuala situatie internationala in care cel mai viguros reprezentant al trecutului comunist, Vlad Putin, dimpreuna cu totata ideologia ce o reprezinta, este practic imposibil de aparat in urma teribilelor actiuni imperialiste, este o parghie ce sprijina serios o doctrina de alta factura, cu principii democratice si sanatoase. Urmatoarele luni se pare ca vor fi foarte fierbinti pentru Moldova.

Prin urmare cred ca o candidatura a lui Emil Boc la prezidentiale ar provoca :
1. Unirea de facto a fortelor de dreapta sub un scop comun;
2. O ofensiva serioasa asupra actualei guvernari pe subiecte mature, economice si sociale;
3. O confruntare relativ clara a fortelor reformiste procapitaliste cu ideologia de stanga.

Cum va reactiona electoratul ?
Nu stiu.
Dar ceea ce stiu este ca prin asta eu vad o ocazie foarte buna de a trece de la stadiul de cochetarie doctrinara stanga-mijloc-dreapta catre etapa in care societatea romaneasca sa perceapa doua curente socio-economice cat de cat clare si distincte.

Va fi Emil Boc omul dreptei, catalizatorul miscarii browniene de pe trotuarul nostru in urmatorii ani sau nu, nu pot spune.
Dar eu mi-as dori sa fie.

Viq

Anunțuri

245 responses to “Emil Boc si viitorul dreptei

  1. Boc? numai daca ne taie si cheful de munca, caci „mi-o o lene de ma doare” 😛

  2. Sa o luam de la coada la cap si sa facem o suma:
    Boc presedinte inseamna sa fie votat de 51%
    Inseama sa intre in turul 2 cu 35% minim
    Pentru asta ar trebui sa fie votat de toata dreapta in primul tur.
    Si de multi care in clipa asta ar baga mana in foc ca nu l-ar vota.

    Ar trebui sa il voteze si cei ce :
    inca cred ca Boc a taiat pensiile
    inca cred ca este sluga fara imaginatie a lui Traian Basescu
    plus penelistii

    Eu cred ca Piratul are el un nume in minte cu care vrea sa castigam anul asta.
    Daca il are vom vedea de 1 iunie.
    Daca nu il are :
    De ce nu-l incercam pe Funeriu pentru prezidentiale ?
    Sau pe Sever Voinescu ? Pariez ca unul din ei ar ajunge presedinte in 2019 daca porneste campania acum. Dar asta ar insemna, ca pana atunci unul din astia sa fie lider de partid, ori nimeni se pare ca nu doreste asta

  3. Si mie-mi place Voinescu. Candva ii prevedeam o lunga si fructuoasa cariera politica.
    Dar vad ca se tine deoparte.
    Sigur are motive.

    Iar Funeriu se pare ca nu convinge la ei acolo in interior.

    Eu cred ca ia pierde pariul.

    • Voinescu chiar nu a mai vrut sa fie nominalizat pt 2012, O atitudine superioara.
      Prin analogie:
      Eu pe Basescu l-am remarcat prin atitudinea superioara cu care a renuntat la imunitate. Habar nu aveam cat de bun sau cat de rau a fost ca ministru al transportului iar PD-ul cu 1 trandafir chiar nu ma misca de loc. Dar atitudinea lui singulara a fost de bun augur ii arata clasa.

    • Ai retinut ?
      Viitorul presedinte va fi un lider de partid al dreptei care va intra in turul 2 , va pierde acum si va castiga in 2019
      Pariul meu nu ar avea loc, pt ca nimeni nu il pune pe vreunul din cei spusi drept lider de partid, ca sa devina de la 1 ianuarie lider al opozitiei de dreapta.

      Totusi inca sper ca Basescu poate scoate un iepure din joben pe 1 iunie,

    • EU STIU numele de cod al candidatului. Citind pe toti de pe aici si de pe alte bloguri am descoperit: se cheama „NU ACELA”!

  4. Cred ca ceea ce ne dorim cam toti cei din partea de „dreapta” electorala, (dincolo de „subiectele la zi” in care unii ne ciorovaim si altii baga strambe), este sa iesim din degringolada „Dreptei”, cea care a inceput in campania din decembrie 2012, s-a accentuat dupa alegeri si continua si azi. Probabil ca lucrurile se vor mai calma si limpezi dupa europarlamentare (sau ar trebui).
    Solutia Boc-candidat unic e interesanta si atuurile fostului premier nu sunt putine. Critici, carcotasi si rau-voitori n-ar intarzia sa apara. Dar si potentialii sustinatori ar avea multe argumente la indemana.
    Intr-o confruntare cu actualul PM, „munitie” din belsug i-ar oferi lui Boc insusi vvp prin cam tot ce inseamna guvernarea USL.
    Da, o ipoteza (deocamdata) care merita atentie…

    • Degringolada dreptei a inceput din 2010 dupa cresterea tva-ului, dreapta care nu a fost in stare sa gestioneze evenimentele, si l-a lasat pe Basescu singur in postura de Presedinte+PrimMinistru

      Solutia Boc candidat unic ? Ma gandesc ce ii poate oferi PMP lui MRU sa ii faca campanie lui Boc. Sau PDL-ului lui Blaga(care oricand poate merge pe candidatura lui kkrau ) ? Nu imi dau seama
      Oricum asteptam pana in iunie.

    • „Dreapta” (politica) din 2010 nu e chiar aceeasi cu cea din 2012. In 2010 doar presedintele si o parte din PDL (cea care a sprijinit reformele) intrau in categoria asta (nu si Blaga & Co) In 2012 aparusera si altii…

    • MIh,

      L-am aparat pe Boc aproape cu indarjirea cu care l-am aparat pe Basescu. Basescu are vedere de ansamblu, de sistem, Boc este foarte bun la micromanagement.(este nevoie de unii si de altii in egala masura.).
      Pe Boc nu il „simt” presedinte. (stiu , emo 🙂 ).
      Cum zice @tds Basescu a evoluat enorm. Si mentalitatate. Semnificativ , pentru mine este ca a renuntat la suvita de par care ii acoperea calvitia 🙂 Atunci a fost ca un „turning point” pentru el. DIscursul lui TB, ca presedinte a suferit o modificare, s-a maturizat. Nu il vad pe Boc iesind din tipicul mesajelor lui, care nu s-au modificat de-a lungul timului cat a fost PM.
      Asta nu inseamna ca nu pot sa imi schimb parerea. 🙂

      • Eugeni,

        Ma bucura acest „Asta nu inseamna ca nu pot sa imi schimb parerea.”
        (fara sa leg ceea ce spui strict de persoana lui Emil Boc). 😉

        • Mih, nu imi schimb parerea ca ciorapii. dar nici nu raman cantonat in reactie „organica” PMP, daca la el te referi, La fel cum si „impurii” au fost multumiti ca EBA nu mai candideaza fara discutie. Diferenta consta ca eu pun plusuri si minusuri conform principiilor mele. PMP , mai are un pic de facut sa ma recastige. Oricum are destui votanti , asa ca nu ma ingrijorez.

    • Servus,Mih, salve all
      nu trebuie sa repet ce-mi doresc eu si ce stiu ca-si doresc multi prieteni si cunoscuti de-ai mei.
      Boc are atuuri pentru a face fata oricarei confruntari electorale si mai ales cu stanga guvernarii actuale.
      Are insa numeroase piedici chiar din partea tovarasilor sai de drum.Baroneii nu-i iarta exigenta si lipsa de „intelegere” fata de furtisaguri,coruptie ,indiferent de dimensiune.
      Dar „handicapul”major ramane politica de austeritate din /2010/ anul de criza maxima si greseala,recunoscuta de el insusi ca,n-a stiut sa comunice convingator motivele actiunii sale.
      Ceea ce a ramas in mentalul colectiv cu taierile de salarii(nu si pensii ca e o minciuna) a fost exploatat de uslasii care au pus mana pe putere si jubileaza si azi ca ei corecteaza dezastrul si „dau inapoi ce le-a luat Boc”.

      Din punctul meu de vedere inca n-a venit timpul lui Emil Boc.Mai are de construit impreuna cu popularii partidul viitorului.
      Nici electoratul nu este suficient de matur,tinerii abia acum incep sa se preocupe de probleme politice si li se cristalizeaza optiunea pentru o doctrina clara de dreapta.

      • Servus, Dora!

        Daca sunt sceptica in privinta sanselor lui Emil Boc la prezidentiale, scepticismul meu vizeaza calitatea electoratului (in diversitatea sa).
        Pentru masurile de austeritate (risc asumat) si defectele de comunicare imputabile lui Boc si guvernului sau, putem spune ca s-a platit cu rezultatele din 2012. De doi ani ar fi trebuit ca lumea sa vada, sa inteleaga, sa recunoasca faptul ca masurile de austeritate au fost justificate si necesare. De doi ani, se vede si se simte ce inseamna guvernarea USL. Cei care continua sa il blameze pe Boc si ii neaga meritele si calitatile, sunt ori prosti, ori de rea credinta. Revenind la scepticismul meu, el e legat de ponderea prostiei si relei credinte in randul electoratului…

        • Crede cineva ca pe Barack Obama l-au pus americanii?
          Sau mass-media in intregul ei s-a mobilizat si i-a convins pe americani ca Barack Obama este the best.?!

          Realitatea a demonstrat ca nu a fost/nu este/ nu va fi niciodata the best, dar asta-i alta poveste..

          Parerea mea este ca presa ori te ridica, ori te doboara.

          In cazul Romaniei, presa i-a cam doborit, dar nu total, pe oamenii reformelor, ai mersului in directia Occident/libertate/stat de drept/justitie pentru toti
          si
          i-a ridicat pe cei care doreau stat asistential si imbogatirea elitei uslinoase…

          dar poate vom avea si o presa matura, care sa fie capabila sa convinga milioane de oameni – inca neconvinsi – ca la ora actuala din toate propunerile pentru prezidentiale, doar Emil Boc ar fi cel mai bun (si putintel MRU)!

          🙂

          • Fara suparare, mi se pare o idee complet nerealista sa mizezi pe presa.
            Cum adica presa matura?
            Se poate pucta ceva concret, din televiziune mai ales, ca are impactul cel mai mare? Fara B1, care nu poate face mai mult decat face acum.
            Apropo de Boc, eu il votez cu doua maini 🙂 .

        • Da,Mih,carcotasii de serviciu nu se astampara nici acumDin pacate printre ei se afla multi blogeri care se declara de dreapta si mereu isi tin batul pregatit sa-l infiga in gard.
          pedelistii au platit cu varf di indesat austeritatea,cum se face insa ca,aici la Cluj,votantii tot pe mana lui Boc au mers ?Si sunt multumiti de rezultatele edilului.
          Sa nu te indoiesti nici o clipa de retractorii lui Bocut ca sunt si prosti si de rea credinta.

          Eu sustin in continuare ca timpul lui Bocut inca n-a sosit pentru inalta functie in stat. Trebuie sa mai creasca prichindeii ,sa voteze ei insisi pentru viitorul lor

  5. Boc are cam aceeasi problema ca Ponta. Scoate foarte putine voturi in afara bazinului sau (undeva pe la 25%). Si Antonescu are aceeasi problema, ba chiar are un bazin mai redus decat Boc.
    De aia se si fac atatea jocuri de glezne cu Iohannis si Tariceanu. Astia doi ies din bazinul traditional al partidelor. Iohannis iese in buna masura si din dihotomia basism-antibasism.
    Factorul principal in aceast sir de dileme si mutex-uri e cat va mai valora antibasismul in toamna. Din pacate, cred ca va mai valora. Sper sa ma insel si acciza sa declanseze un uragan anti-psd…

    • Poate !

      Dar .. poate nu 😉
      daca le luam in ordine…
      In primul rand noi avem o mare problema cu unificarea propriului nostru bazin.
      Putine persoane ar putea fi in stare de trebusoara asta.
      Si ea e obligatorie inainte de orice alta conditie.
      Abia dupa ce reusim asta ne putem uita la exterior.

      Mai departe, capacitatea de convingere a lui Boc nu cred ca e mai mica decat a lui Johanis sau Tariceanu.
      Sa nu uitam ca si-a adjudecat populatia Clujului fara drept de apel in repetate randuri.
      E credibil. Spune ce face si face ce spune.
      Crede in ceva si se pare ca e in stare sa transmita asta.

  6. „Eu cred ca Piratul are el un nume in minte cu care vrea sa castigam anul asta.”

    Asta cred (sper) si eu…Inca putina rabdare si vom afla.
    Varianta unui nume „surpriza” cred ca nu poate fi exclusa. Un argument in favoarea ei ar fi si impiedicarea actiunilor aparatului de propaganda si manipulare pana aproape de campania pt prezidentiale, cu limitarea importanta a efectelor scontate de adversari.

  7. PNL-istii au depus lista: Nicolai, Valean, Manescu, Busoi, Weber….
    Cred ca primul nume e pus acolo ca sa atraga antenisti cat mai multi.
    Oricum, pe primele 5 pozitii avem 4 femei (Valean, Manescu, Busoi si Weber) si un barbat (Nicolai). Feminist partid!

  8. Cred ca cel mai sigur lucru este ca Basescu nu are doar o varianta pt prezidentiale, ci minim doua. In functie de rezultatele din mai va opta probabil, fie pt varianta cu sansele cele mai bune in 2014, fie pt varianta pt 2019.

  9. Salutare tuturor,
    Elena Basescu nu va candida la europarlamentare!
    Astept puristii sa-si spuna parerea

    • Funeriu pe poz. 2?

      • Gino,
        Pe locul 2 este un tanar cu nume nemtesc.A aparut la conferinta de presa.

      • Mitzu`Beciuklistu

        Mi-ar fi placut. Insa, Udrea are alte coordonate: „un tinar, pe care clasa politica il invoca”. Cine e Funeriu in comparatie cu asta? Pot, pe blogul vostru, sa zic „hai siktir, tanti?” Danke, ca sa fiu in spiritul noului candidat, care da Bundestagul pe PE. Pot sa-i zic si lui siktir?

    • Salutare,

      Bine a facut! A venit cu argumente chiar puriste sa explice decizia de a nu candida.
      Si l-a incondeiat fain pe Mircea Diaconu cu ocazia asta.
      Uite, azi EBA mi-a placut. Cat de cat, mno…

    • @ion formidabil esti !!! 🙂 🙂
      Daca esti atit de naiv sau daca crezi ca toti suntem naivi
      Ei bine
      1) Puristii beau sampanie !
      Datorita lor, si datorita celor din presa care de obicei sunt pro Basescu care si-au manifestat reluctanta , Udrea Preda si Eba au dat inapoi.

      2) Dreptacii inteligenti beau sampanie !
      Pentru ca lingaii au dat inapoi, iar PMP nu mai are legat de picioare bolovanul rubedeniei la varf. Acum pot sa critice liber pe Valean, Daciana . Pana acum erau cu ciocul mic . Daca iti amintesti ieri ce gretos era Antonescu vorbind de fiica presedintelui ?

      • Ai uitat punctul 3
        Si strugurii sunt acrii.

      • @Last,
        Cred ca te inseli amarnic.
        „”Puristii”” au pierdut un subiect de tocat la greu.””Puristii”” veritabili sunt de fapt sustinatorii MM.Au facut tot tambalaul asta ca sa loveasca in PMP (cel care ar fi luat voturi de la PDL-firar Nuti afurisita sa fie) in ideea ca locul 4 pe care era MM la vremea respectiva sa fie securizat.
        A fost un tambalau aiurea pentru ca MM a intrat pe locul 2 probabil 100% eligibiil.
        Asta e.Nici macar purist cinstit nu mai poti fi in tara asta.In rest cred ca i doare pe toti fix in cot daca EBA este europarlamentar sau astronaut.

        • Faptul ca nu criticau nico o Daciana sau Valeana nu se datoreaza prezumtivei prezente EBA pe liste ci faptului ca subiectul nepotism nu i intereseaza.

          • Tucu2,

            De cate ori ai criticat tu pe norika, valean, daciana, weber?. Ca nu imi aduc aminte. EBA nu le-a criticat,.A criticat-o pe MM.

            Iar teoria conspiratiei este un pic neclara. Nu am inteles , l-am impuscat pe chienedi sau nu?.

            Tucu2, (doi 🙂 )
            Aici MM a fost criticata, de puristi pentru faptul ca sta la pdl. Nu vreau sa caut acum, dar poate ar fi bine sa o faci inainte de a afirma ceva.

            Tucu2 (trei)
            Puristii, sunt de doua feluri, puristi coabitaci si puristi puristi.
            Aici, avem puristi coabitaci, care nu au fost de acord, cu Atacul lui MM asupra coabitarii”. Cu pozitionarea „vecinilor”.
            Puristi coabitaci, nu ar fi existat daca nu ar fi existat anton. Nu au legatura cu EBA.

          • @Eugeni ,
            In primul rind eu vorbesc de puristii cu ooo mari.Persoane publice importante.De dreapta.Ziaristi , microbisti ONG isti etc.Nu vorbesc de noi luptatorii de bolog care , sunt convins ca ne am dori un partid curat si ne varsam naduful de cite ori putem.
            Ori puristii de maraca nu au criticat o nici o data pe MM ca prefera Blaga.
            Din pacate cred ca pentru cei ce criticau la greu EBA si ma refer la persoane publice de dreapta nu tinteau EBA care fie vorba intre noi nu are nici o valoare in aceasta ecuatie ci tinteau PMP ul.Daca ai sa citesti cu atentie ai sa vezi ca titlurile vehiculate erau cele fabricate in general de A3.Basescu a facut partid pentru Udrea si EBa.Mie nu mi place.Nu faptul ca Basescu a facut partid ci afirmatia respectiva.
            Oricum faptul ca EBA nu mai candideaza nu i va dezarma.Ramine Nuti.

        • @tuculeeeeeee
          hai sa o lamurim
          Purist sunt eu care pot sta foarte bine in America sau in alte parti dar stau aici pt ca sunt locurile stramosilor mei

          Purist sunt pt ca doresc un partid care sa nu fie PD ul lui BVB un partid curat, un partid european si de viitor.

          Daca nu se poate, spun pardon … Imi pot permite sa nu merg pe principiul poate sa puta dar sa fie cald
          Imi pot permite sa fiu idealist pt ca nu ma intereseaza sa primesc gratuit acadele de la un jeg de partid sau un job pentru nepoti.

          • Ok @last
            De acord ca sunt si puristi veritabili .
            Eu vorbeam de cei de conjunctura care timp de ceva saptamini nu au vorbit de nepotism (asta condamna un purist veritabil) ci de EBA.
            Cum din pura intimplare toate rudele suspuse din diverse partide candideaza ,un purist veritabil ar fi consumat EBA la pachet cu Daciana si madam Valean.
            Sa consumi numai EBA pe post de antreu ciorba sarmale si desert suna a altceva.

            Oricum aici sau in America nu prea cred ca ai sa intilnesti partide imaculate.
            Putem visa insa.Nu ne opreste nimeni.

          • @tucule
            Risti sa amesteci lucrurile
            Suntem aici cativa la Copac care ne ocupam de ce credem noi ca ii este bine partidului PMP

            Exista un alt grup specializat intitulat „Jos Oprescu” condus de Theo etc etc care arunca cu laturi zilnic pe Valean, Daciana si care o fac infinit mai bine decat as putea eu sau @skorpion sa o faca (Il vezi tu pe skorpion ca avand imaginatia suculenta a lui Theo cand e vorba de usl ? 🙂 )

            Noi suntem de acord cu grupul 2 dar noi aici ridicam problemele la nivelul care ne este noua mai apropiat. Nu esti de acord cu aceasta specializare in productie ? 🙂

          • Nu stiam ca se lucraza pe sectiuni altfel ma gindeam mai bine.Cred ca sunt mai bun la injuraturi decit ca gardian al moralei de partid.Voi studia problema.

          • markwilliams

            Tucu
            Florin_piersic-castravete

  10. Ion,

    Oare de ce numai candideaza. ? In viata reala exista feedback- exista si in industria chimica procese care depind de acest feedback.. Pe de alta parte, la planete si Kepler nu exista, asa ca inteleg confuzia.. 🙂

    • Eugeni,
      pentru ca l-a citit pe amicul Nicolo. Restul sunt vorbe in vant. Oricum daca citesti comentariile mele eu am spus ca nu va candida decat independent.

      • @ion
        L-a citit pe naiba pe amicul tau Niccolo …. Paganini
        A facut destul rau partidului lasand de mai mult de o luna sa pluteasca incertitudinea (ei fiind febrili sa vada cat de favorabila e presa )
        Merita sa aiba o presa proasta ?
        Am spus de atunci la copac ca EBA trebuie sa se hotarasca rapid
        A fortat jumatate de copacisti (nu mai dau nume) sa arate cat de minunata si binefacatoare pentru Romania este candidatura EBA

        Independent la Micalaca …. 🙂 cred ca glumesti

        • Nu e vorba de violonist. Nu ca nu e faimos si el, ci de florentinul diplomat.

          • Ei…. pe naiba! 🙂 , de ……Mack era vorba ?
            E misto cat de neinstruiti crezi tu ca sunt tovarasii de blog (cei ce nu sunt profesori de chimie 🙂 )

          • Nu generaliza ca eu nu7 am facut-o. Cu asa argumente, orice student poata sa vina sa-mi spuna ca nu stiu de gluma cand imi scrie o ineptie.

          • Ai observat ca am ortografiat Niccolo , Chiar daca nu ma cunosteai decat de 3 zile , asta nu te-a pus pe ganduri
            plus Am pus puncte inainte de ….. Paganini.
            Inteleg ca ne pui pe aceilasi nivel cu cei inepti dintre studentii tai pe blogherii de la copac .
            Inteleg ca nu gusti lucrurile spirituale decat cand le profesezi tu. La celalalt sigur e o greseala 🙂 doar nu putea,… unul de la copac sa fie asa suptil 🙂 🙂

      • Ion,

        Feedback, nu este multimea oamenilor care l-au citit pe Nicolo.

        Independent? c’mon, fara voturile pmp, fmp? a partidului in blugi? (de ce crezi ca a aparut sloganul acesta? tanar, blugii, PE? pentru baconschi?, iulian craciun?) .

  11. da ,acum trebuie o analiza amanuntita la „dece nu mai candideaza”.

    • Pai ar trebui sa ii spui tu: Candideaza EBA draga ! Eu te-am laudat la Copac si tu acum dai inapoi ? Treaba e asta ? 🙂

      • pentru ca niciodata nu am laudat-o, ba am spus ca e o tuta, nu inteleg dece esti nesimtit si imi pui in spate asemenea afirmatii. Poti sa-mi aduci dovezi ca am laudat-o la Copac? sa nu-mi vii cu explicatia ca ai glumit, glumele tale sint de genul „daca tine bine, daca nu o dau pe gluma”.

        • Uite
          nici EBA nu este tuta
          nici eu nu sunt nesimtit

          Adevarul este undeva la mijloc.

          Poate am gresit eu. Mergand pe ideea ca tu imbratisezi in ultimele saptamani pozitiile lui @mark, @mih, @noapte @dora @ion nu am stat sa verific daca in cazul EBA ai avut, paradoxal alta opinie. Daca da, scuze.
          EBA poate fi criticata politic , dar sa ii spui tuta ca la politeia este cred exagerat.

          • nu vei verifica pentru ca stii ca nu ai ce. Dar folosesti tehnici murdare.
            Faci o afirmatie pe care n-o poti demonstra, apoi cu „poate am gresit eu” si invocind alte nume de proscrisi in ochii tai cu ego nemasurat de „eu, buticarii si polonezii” treci mai departe.
            Mizerabile apucaturi, iar bolduirea explicatiilor nu tine de argument.

          • Victor_l ule
            Vrei sa stau la noapte 2 ore si sa iau cu copy paste tot ce ai spus despre „tuta” ? in ultimele 3 saptamani ? Eu zic sa stai bland. O pot face, desi nu demonstrez mare lucru, cine te stie te stie …
            Oricum esti inca PDL. fan PMP , sa zicem ca nu esti educat, dar macar din stima pt Basescu nu ai vorbi ca ziggi, sau @mar echivalenta feminina de la politeia.

    • Eu una stiu.
      Eba a dat o lectie de demnitate si e cazul sa-si inghita limba tot aceia care au impanzit paginile blogurilor cu criticile la adresa „fetei lui tata”,fara sa-i intereseze de sotii,fiice,amante mereu puse pe locuri eligibile.Mereu se incurca puristii cu pragmaticii si cei care pierd sunt votantii derutati.

  12. Felicitari Ebei. Ce am spus acum cateva zile s-a adeverit. Nu va candida la europarlamentare. Daca se si abtinea de la atacul la MM poate ii si votam. Asa o sa votez cu MM. Ceea ce din pct meu de vedere e cam tot aia ca alternativa la USL (pentru mine PSD si PNL sunt acelasi lucru)

    • Eu felicit pe cine a oprit-o. Presedintele, dna Maria, does not matters

      Nu Udrea sau C Preda care i-au dat ghes, mai ales Preda care a pregatit discursul ala infam la MMacovei.

      Avertismentul zambind al lui TB ca PMP trebuie sa obtina un scor cu 2 cifre ca sa mai stea de vorba cu ei… a fost un dus rece totusi,

      • Eu nu pot sa votez cu C. Preda. Nimic nu-l recomanda ptr a fi cap de lista. oricum Eba s-a aratat a fi mult mai matura decat udrea si C preda.
        sau mult mai bine sfatuita

        • Estu,ai perfecta dreptate!
          Si cata energie s-a consumat cu atacurile la adresa EBEI.
          Are 10 ani de politica ,incepand cu sustinerea lui Base in toate campaniile,activand in organizatia de tineret pdl si intrand in politica mare la europarlamentare unde a fost apreciata.Are timp sa-si dovedeasca toate calitatile de care dispune.
          Lectia de demnitate pe care a dat-o neacceptand sa candideze va stopa denigrarile furibunde in ce o priveste.Si pe mine chiar nu ma intereseaza sa ghicesc daca a oprit-o cineva sau e hotararea ei.E destul de matura sa ia singura decizii.

  13. Faptul ca a exista o reactie la tot ce scris in ultima vreme, in deciziile PMP, este un lucru foarte bun. Este pe plus. Faptul ca TB s-ar putea sa fie singurul care sa faca „corectie de traiectorie” mi se pare un pic ingrijorator.

    • Bineinteles ca exista
      Copacul este un blog marginal ca numar de comentatori si trafic. Deci opiniile noastre scrise nu pot influenta alegatorii
      Totusi dreapta fiind destul de slaba in bloguri, el este intre primele 10 la nivel de cercetare dreapta/basescu/antirusism/nato . Oamenii de la partide – analisti intra din 3 in 3 si la noi sa vada care este pulsul. Si au vazut ca e grosutza…. daca la un blog Basist totusi parerile la EBA sunt impartite.

  14. pentru ce ne certam?
    „Satul cu 28 de biserici: Localitatea prahoveana Valea Plopului nu are apa curenta sau canalizare, dar are o biserica la fiecare 10 familii „

    • Victore,

      Poate parea paradoxal , pentru asta ne certam. Nu vreau sa vina cineva , un partid, care sa promita o biserica la 5 familii ca sa ia puterea. Vreau oameni cu viziune, care gandesc si nu cumpara voturi.

      • nu ai inteles; parerea mea este ca tu pe internet te comporti cam la fel ca ei , dar la alt nivel.
        Cunosti poate ca exista femei care fac trotuarul, dar exista si Dame cu camelii.

        • Eu vorbeam serios. Faptul ca standardele noastre difera este normal. Eu cautam o cale comuna. Dar vad ca tu ramai in „secta” ta, in biserica ta. ceea ce confirma, ceea ce ai scris, dar umva, in oglinda 🙂

  15. „Victor_l ule
    Vrei sa stau la noapte 2 ore si sa iau cu copy paste tot ce ai spus despre “tuta” ?”
    Da, vreau, dar sa reflecte minciuna ta:
    „Pai ar trebui sa ii spui tu: Candideaza EBA draga ! Eu te-am laudat la Copac si tu acum dai inapoi ?”
    Demn ar fi sa te speli macar cu tacere pe subiectul asta.
    Pentru ca nici unde pe internet nu vei gasi mizeriile pe care le spui; eu ma simt jignit cind cineva spune ca eu am laudat-o pe EBA.

    • Ok te simti jignit. Voi cauta pe internet desi nu merita efortul
      Dar sa ii spui tuta lui EBAnu m-am asteptat. Indiferent ce crezi despre ea, Ca zici de mine ca sunt impotent desi nu ma cunosti … asta nu conteaza,,,,, nu sunt eu seful partidului tau si presedintele tau.

      • ” Ca zici de mine ca sunt impotent desi nu ma cunosti …”
        @ tds,
        ai consumat etnobotanice? unde/cind am spus asa ceva? sau am dat de inteles macar!
        Cit despre formularea „tută”, probabil ca „n-am gasit alta rima”. Pentru ca n-am fost de acord nici cu participarea din 2009.

  16. hello,

    intotdeauna l-am sustinut pe Emil Boc, chiar in vremurile de cosmar pentru el ca premier al guvernului Ro, cind de la presa la bloguri, toti il criticau….
    eu l-am sustinut.

    L-am inteles inca atunci, inclusiv ideea ca a fi de partea cuiva nu inseamna a fi neaparat obedient……
    (era mereu injurat ca este obedient lui TB, ceea ce nu era adevarat)

    Il sustin si acum, este omul care din punctul meu de vedere merita sa devina presedinte Ro. Are tot ce-i trebuie: experienta politica cit cuprinde, este avocat, stie sa vorbeasca (sa mai scada din viteza de a vorbi 🙂 , iar inaltimea lui nu este un handicap, vezi Napoleon Bonaparte
    🙂

    Emil Boc merita mai mult decit Voinescu sau Funeriu…..
    parerea mea
    🙂

    • skorpi salut 🙂
      Boc cat merita are:
      e primar la Cluj,
      are meritul ca a dus romania prin perioada neagra
      Atat
      Nu va primi presedentia romaniei ca recompensa pentru ce a facut ci
      ca recompensa pentru ce ar trebui sa faca de acum inainte

      Cand ma refeream la Funeriu, Voinescu ma refeream la potential viitor

    • pareri personale:
      – Voinescu, prin retragerea sa, a dovedit ca nu se simte bine in mediul politic. Altfel, cu inteligenta sa, ar fi performat in politica, dar cu riscul sa fie minjit. Politica are partile ei foarte proaste.
      – pentru Funeriu am un respect prea mare ca sa incerc sa zic ceva.
      -Boc, daca a fost capabil sa indure atitea cind a fost prim ministru, a dat dovada ca i s-a tabacit pielea de politician si stie ca nici atunci cind faci bine nu trebuie sa te astepti la multumiri.
      Dar nu ma hazardez sa spun ca ar cistiga; omul nu tine minte binele care i l-ai facut, ci doar faptele care i s-au parut rele.

    • Stiu ca suntem cam…en froid, dar pt ca au disparut voturile, un big like din partea mea pt acest comentariu…

    • Salut,
      Din partea lui Kepler, are sanse f. mari. Dar curios ca doar anul acesta, asa cum Antonescu le-a avut in vara lui 2012. E fascinanta muzica sferelor ceresti.

    • Servus,skorpi! 😆
      Iti amintesti cate scaltoace am primit pentru Bocut?
      Ma bucur ca a revenit in centrul atentiei ,spuneam ca va fi regretat in scurta vreme si va fi privit ca un politician autentic.
      Clujenii il chemau acasa,il vroiau edilul priceput al marelui oras transilvanean.Printre clujeni circula vorba:”sa vina acasa si sa-i lase pe mitici unde nu e apreciat”. Eu cred ca acest pericol exista si acum.Nu este apreciat la nivel de tara pentru a candida la prezidentiale.

  17. Ion, servus!

    Apropo de comentul tau de la 16:24 – cred ca nu aveai vreun dubiu in privinta reactiilor la stirea adusa de tine…(prima la care m-am gandit: „e meritul nostr” 😛 )

    • Mih,
      Sunt satul de ipocrizia ”intelectualilor”, cand avem atatea ”tradari ale carturarilor” in istorie. Si mai e o chestie foarte parsiva a analistilor ”lui peste”. Poate sa se faca praf o tara intreaga numai sa nu ne atingem de o persoana, care a preferat sa stea sub umbrela unui tradator pentru inca un mandat Imi pare rau, dar eu nu uit fraza ca Piratul a tradat Justitia pentru ca nu l-a pus pe Morar.

  18. +

    Bravo, Elena Basescu!
    Bravo,
    🙂 si 10 bile albe din partea mea!

  19. Un pas inapoi ptr EBA, un pas MARE inainte ptr PMP! Jocul se reseteaza.
    Cred ca vom asista si la alte schimbari.

    • Brava romane – de Roma !
      Sigur ca da ! altfel era nasol de tot.
      Imi amintesc cand au aparut partidele istorice iar bolsevicii incepeau sa spuna de PNTCD care a impuscat taranii la 1907 cand PNT nici nu era inventat

      EBA ar fi fost echivalentul : Ne legam la cap fara sa ne doara
      E minuata aceasta veste.

      Alte schimbari ? Trebuie sa vina piratul sa ia problema in mana. Cu pustii astia cu chiloti in cap terorizati de Elena U nu prea vad schimbari fericite

      • TDS
        ai vaz’t-o pe Nutzi la BEC? In jeans. Stie sa vanda marfa, eu daca eram in locul tinerilor alora aveam niste fantezii delirante de o dadeam dreaq de politica, m-as fi lasat si eu terorizat putin 😀 . Ce-i al ei este incontestabil.
        Sa nu zica cineva ca nu o apreciez la justa valoare ca ma fac foc 😀 .

        • Gino
          stai putin. ca nu inteleg ce vrei sa spui
          Depinde ce marfa vinde Udrea ;la BEC si cine vrea sa o cumpere. E cea mai sexi dintre femeile politiciene peste 30 si cea mai politiciana dintre femeile sexi peste 30 ?
          Se bate cu Gina Pistol la politica si cu MMacovei la 90-60-90 ? Pai castiga.
          Daca se bate cu MMacovei la politica si cu Gina la 90-60-90 cred ca pierde

  20. @last,

    nu ma gindeam la nici o recompensa.

    A fi presedinte de tara nu cred ca este in mod obligatoriu o recompensa….. de fapt este o uriasa sarcina de a reprezenta cu brio o tara, de a o face respectata asa cum a reusit TB pina la lovitura de stat parlamentara data de uslinosi…..
    si cred ca Boc ar fi mai bun ca funeriu sau Voinescu, ultimii doi devenind buni, maybe, peste cca 15 ani, nu crezi?

    • Gandeste-te ca al nostru , curat al nostru poate sa fie presedinte in 2019. Ca poate Basescu sa aleaga un rau mai mic pt 2014 asta cu atat mai bine.
      Ei pentru 2019 tot la Emil Boc te gandesti ?

      Acum e exclus ca castige Boc presedentia in 2014 O spun cu regret.
      La Cluj la alegeri, a castigat la mare noroc, fata de PDL-ist , desi facuse multe pentru Cluj. Dar avea si ceva resentimente acolo.

  21. Probabil ca multitudinea de luari de pozitie au convins-o pe EBa la pasul de retragere.
    Dar multi sa fie mai retinuti.
    Un episod de tinerete: am aruncat prin sat niste manifeste pe care scria „jos comunismul” si „afara rusii din tara”
    Dupa citeva luni am aflat ca trupele rusesti au plecat din Romania; am fost convins ca datorita mie s-a intimplat. Aveam 15 ani.
    Interesul de partid si al lui Basescu au primat in cazul europarlamentarului in retragere, nu manifestele lui @ victor L

  22. @ion 16:24, pentru echilibru.
    Salutare tuturor,
    Elena Basescu nu va candida la europarlamentare!
    Astept „impurii” sa-si spuna parerea

    Pozitia unui purist, raspuns la @Ion 16:24
    Mie mi se parea normal,subiectul EBA sa nu mai fie motiv de discutii. Daca ti se pare ca este o nedreptate spune, altminteri ……

    Sa vedem avantajele: Atat pnl cat si psd care au „oaia” (expresia lui Theo 🙂 )si „valeanca” pe liste vor trebui sa intre in defensiva.

    • Eugeni,
      Te inseli ca PSD si PNL vor suferi pierderi electorale din cauza celor doua. Mergeti de cateva ori prin trenurile de navetisti/navetiste si sa vedeti si parerea lor.

  23. Bună seara, lume bună! 🙂

    EBA nu este pe lista candidaturilor PMP pentru PE ?!
    Cineva ar trebui să intre la „cinci minute de rușine” 😛
    …dacă dispune de „echipamentul respectiv”!

    În orice caz Piratu’ și-a manevrat iar adversarii 😀
    Păi cine este acu mai de compătimit ca o femeie hulită pe bănuieli, care compătimire basculează de obicei în simpatie…
    …sau în politică – în voturi! 😆

    • Nu putem termina subiectul ca vine @old sa spuna femeia banuita e totusi cinstita 🙂 🙂

      Pai…. eu am zis acum o luna ca EBA sa se miste repede, ca altfel pateste ca MRU cu unguentul. EBA a stat o luna

      Da…..ce sa zic ….Piratul a manevrat adversarii ….. Au lasat in coada de peste, ca sa fie fiica lui batjocorita de jurnalisti 🙂 🙂

      Oricum in memoria publicului va ramane ca 2 saptamani a cochetat cu ideea, ca impreuna cu Preda i-au aratat lui Macovei cat de slaba e Macovei.

  24. Nr 2 pe listele PMP:

    Siegfried Muresan is the European People’s Party Political Advisor in charge of Economics and Social Policy. In that capacity he is responsible for the EPP ECOFIN, General Affairs, Employment and Competitiveness Ministerial Meetings, as well as for the EPP Working Group 2, “Economic and Social Policy”. Prior to joining the EPP, Siegfried served in the German Bundestag and the European Parliament. He studied economics in Bucharest and Berlin.”

    http://martenscentre.eu/users/siegfried-muresan

  25. Siegfried Mureşan a fost între 2006-2009 consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene a Bundestag-ului, creştin-democratul Gunther Kirchbaum.

  26. Nu stiu cit gresesc, dar multor- prea multor alegatori romani trebuie sa le pui pe liste cintareti de muzica populara, actori ca Diaconu, guralivi ca Vadim ori Becali, motani ca Felix, ori sotia plagiatorului (fiica dictatorului n-a fost agreata nici-nici).
    Ce le spune (de fapt nici mie, acum aud prima data de el) Siegfried Mureşan?

  27. Hai baieti 🙂
    Avem programul UE al PMP. cel cu 100 de idei. cu ce va face 1 Preda 2 Siegried …16 Funeriu.
    http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2014-03-21-16871998-0-programul-pmp-pentru-parlamentul-european.pdf
    Putem sa analizam macar 10 din ele ?
    Sau intrati in echipa 2 : JOS OPRESCU felceru’ blestemat bosorog si libidinos !!! 🙂 E nevoie si acolo de vocalisti,

    • Am citit doua pagini, mi se pare OK.

      • mai ai 13 🙂
        nu e nimic de sters sau nimic de adaugat din punctul tau de vedere ca beneficiar al partidului ?

        • Nu, este perfect.

        • Imi permit sa aduc atentiei pct.17:
          „17. În general, o structură unică pentru Consiliul Uniunii Europene, în locul diferitelor formațiuni la nivelul cărora se reunește azi Consiliul, s-ar traduce printr-un plus de eficiență la nivelul coordonării interguvernamentale.”
          Ce se poate adauga sau sterge?

          • Doar a face textul mai coerent, sa nu para ca Preda l-a tradus direct din swahili mot a mot 🙂 🙂 🙂

            Eu am un copywriter pentru texte, dar personal cu mintea mea in loc de :

            Preda profesor:
            “17. În general, o structură unică pentru Consiliul Uniunii Europene, în locul diferitelor formațiuni la nivelul cărora se reunește azi Consiliul, s-ar traduce printr-un plus de eficiență la nivelul coordonării interguvernamentale.”

            @tds – peanuts vendor:
            as spune:
            17. Actualmente Consiliul Uniunii Europene se reuneste in diferite formațiuni. PMP propune o structura unica. Rezultatul estimat de noi ? : Un plus de eficienta la nivelul coordonarii guvernamentale.

          • Nu stiu ce sa zic…

          • 😀 😀 😀

          • Am purtat o conversatie decenta pe o tema de actualitate dar eu nu as fi ajuns sa citesc atat din chestiile alea daca nu ar trebui sa stau cateva zile langa calculator.
            Nu stiu cine mai citeste asa ceva de cand s-a desfiintat invatamantul politic.

    • @tds,

      Nu cred ca vei gasi musterii acum la critica. Acum dupa ce aflam ca totul a fost un plan bine gandit de TB sa o improaste cu noroi pe fi-sa ca sa castige Udrea, zambetul a revenit pe buze, crezi ca mai vrea cineva sa riste sa ai din nou dreptate?. 🙂

      Am inceput sa citesc programul politic. Are 100 de puncte pentru ca le-a placut numarul 100. ( rotund, multe, ce numar frumos, dar la prostime merge). Dupa primele 10 puncte am renuntat. Nu spun CE vor face ci DE CE vor face in peste 6 alineate. Acela nu este program politic. Este prezentare de motive.
      Cat despre agricultura, nu este domeniul meu sa imi dau cu parerea. La MAR am citit programul, era structurat, puncte putine, care persistau in memorie dupa ce le-ai citit. Este ce am scris atunci.Nu am vazut ceva despre faptul ca este rau ca s-au desfintat CAP-urile.

      Cred ca este timpul sa ne reprofilam.
      Cred ca este timpul sa ii intrebam DE CE nu ies in strada. DE CE stau pe fundul lor si nu demonstreaza impotriva lui ponta si usd.

  28. Eu am obosit sa toc PMP ul.Am si obosit si ma simt si umilit.Imi dau seama ca nu pot concura cu A3.In plus nu sunt adeptul criticii constructive desi am studiat subiectul pe propria piele acum vre o 30 de ani.Nu a avut nici un efect.Tot rau am ramas.
    In conditiile astea m ati pierdut de musteriu pe subiectul PMP.
    Voi vota Norica .Pe asta macar nu o critica nimeni deci probabil ca este ok din toate punctele de vedere.
    Daca cineva descopera ca este amanta lui Ponta sa ma anunte ca sa trec la Kati Andronescu.Macar pe asta o cunosc si pot baga mina n foc ca indiferent ce o iminge aghiuta sa faca nu reuseste.

    Daca cineva este amator de discutii despre gratiasa Norica sau fermecatoarea Corina Cretu va stau la dispozitie.

  29. @tds,

    re. Boc – 2014

    Sa nu uitam ca si TB a cistigat adeseori la moustache, n’est ce pas?
    🙂
    Asa ca si cu Emil Boc s-ar putea intimpla acelasi lucru – sa cistige chiar in 2014 – cu votul PMP + PNTcd + PNR + PFC + PDL + MAR si cu voia dvs ultimul pe lista PNL
    :),
    sa moara coana Veta daca printr-o mobilizare forte, campanie meserioasa si cu gindul la viitor, nu s-ar atinge si peste 51%

    Oare chiar aberez?
    🙂

    • @skorpi
      Sigur ca poate castiga cu 51% in turul 2
      Problema mare este cum sa se califice in turul 2 cu un 30-35 % ? , Aici nu-l prea vad

      • => printr-o mobilizare exemplara, inclusiv cu sprijinul mass-media + ONG-uri + aruncarea temporara a tuturor orgoliilor tuturor liderutilor de partide PDL, PMP, PNR, PFC, PNTcd, mai sint ??? 🙂 ah, daa, MAR, da si PNL..

        toti astia ar putea da presedintele Ro din partea dreapta a specctrului politic.

        • Sincer, eu cred ca pentru unii rezultatul de la europarlamentare va fi devastator, incat orgoliul va fi un lux pentru ei.
          As vrea sa nu fie asa dar nu are de ce sa fie altfel.

  30. Shorika Bivolai – asa este corect!
    :mrgreen:

  31. Cica Norica se apropie de niste colegi parlamentari:
    – Frumosilor, ii dati voie unei femei frumoase sa stea cu voi?
    Unul, amabil:
    – Desigur, trimite-o aici!

    • Fara sa fie banc, da-mi o explicatie plauzibila faptului ca o femeie numita Norica este luata de sotie de un barbat numit Fulger.
      Sotul doamnei se numeste Cornel Fulger Nicolai.
      Cum sta probabilitatea asta raportata la castigul la 6/49? 😀

  32. @Gino
    Gino, am luat la chiar intimplare art 83, si am numerotat propozitiile de la A-D
    83 (A) In tara e nevoie de o strategie coerenta de restructurare a agriculturii romanesti pentru a profita de oportunitatile oferite la nivel european. (B)Atragerea fonurilor europene pentru agricultura trebuie corelata cu o strategie coerenta de restructurare a agriculturii romanesti.
    (C)Aceasta trebuie sa vizeze in primul rand, reformarea profunda a structurii exploatatiilor agricole romanesti – prin stimularea fermelor de dimensiuni medii si reducerea fermelor de subzistenta. (D) Statul trebuie sa ofere credite pentru fermele mijlocii, pentru co-finantarea proiectelor din aria dezvoltarii rurale.

    1 Este redundant
    Daca stergem propozitia A si C lasand propozitiile B si D fara nici o modificare textul ramane clar- poate mai clar 🙂
    Uite:
    (B)Atragerea fonurilor europene pentru agricultura trebuie corelata cu o strategie coerenta de restructurare a agriculturii romanesti. (D) Statul trebuie sa ofere credite pentru fermele mijlocii, pentru co-finantarea proiectelor din aria dezvoltarii rurale.
    S-a pierdut ceva ?

    In plus e o fusheraie marca Preda, care mizeaza ca nimeni nu citeste acest text.
    Folosim de 2 ori „strategie coerenta ” in prop 1 si 2 – parca altii ar folosi strategii incoerente. 🙂

    Preda denumeste pompos Ferme de subzistenta, (care sunt de fapt gospodariile taranilor batrani din spatele casei care le asigura hrana). Vrea sa le interzica ? Sau vrea sa spuna ca nu vor da credite decat pentru fermele mijlocii. Cred ca da

    Gino
    Fiecare articol este o perla in felul ei. Tradusa direct din straineza si evident neatractiva pentru noi votantii

    • Pai sa nu-i traznesti cu Biciul lui Occam? 😀 😀 😀

    • Exact pe modelul asta este bilantul lui EB ca europarlamentar.
      Si-a tras doua rapoarte cu alti raportori titulari, ea avand calitatea de „shadow rapporteur”, probabil un „porneste-xeroxu'” sau cam asa.
      Vezi, de asta nu pot sa-i suport pe unii, zici ca au monopolizat ei IQ-ul.

    • daca si formularea „ferme de subzistenta” in loc de neaosul „gospodarii taranesti” este motiv de hîrjoană, atunci sa-i zicem „gît-legău”, nu cravata.
      @ tds,
      esti prea tipicar.
      Iar pentru „fermele de subzistenta” este o discutie mai complicata daca trebuie ori ba ajutati de stat sa-si ingrijeasca vaca si porcul pentru consum propriu.
      Vreau si io, pensionarul, o suma de ajutor pentru pensia mea.

      • Nu sunt tipicar . E o chestie de viata si de moarte :
        Ce vrea omul asta cu gospodaria taraneasca ? sau ferma de subzistenta (pretentios zis)
        Parca 3/4 din agricultorii din romania sunt batrani cu ferme de subzistenta. Ce le face ? Pe astia nu ii reprofileaza. Ii lasa de capul lor ?
        Pai astia au voturi cat nu poate aduna preda in 100 de ani. E important ce facem noi dreapta cu acesti oameni, Ii ignoram ca Preda ? Gasim o solutie ? Care e aia ?

        Ponta are solutia . Le mai da o pomana. Noi dreapta ce facem ?

        • MAR n-are o solutie? Ca-i de dreapta. Agricola. Nu v-am mai auzit vorbind despre MAR si Fuia… 🙄

          • Are solutii. @eugeni i-a studiat si spune ca sunt „coerente” 🙂 Cand vine va cauta el in programul MAR capitolul ref la pe cine va stimula MAR si daca va abandona PSD pe majoritatea batranilor agricultori cum face Preda.
            Pentru mine e simpatic Preda care se ocupa de totul in 100 de articole, cand se putea ocupa bine de mai putine. Se ocupa prost. Cred ca le-a scris pe toate intr-o noapte traducandu-le din germana, caci are multe predicate mai pe la sfarsitul frazei 🙂

          • MAR a facut o alianta cu un alt partid. Nu stralucita, nu rea.Alianta se cheama ANA.
            Un program politic este bun, daca poti enumara ideiile principale dupa ce l-ai citit. Programul MAR este de factura asta. Am fost in stare sa vorbesc despre el fara sa fie nevoie sa il recitesc. Dar nu sunt din rural. In anumite parti specifice, am ramas cu o impresie (foarte important) de intentii bune.(nu populiste), de vedere de ansamblu asupra agriculturii.. Trebuie sa recitesc. dar credeti ca intereseaza pe cineva analiza comparativa?

        • Nu ai tu sau eu ce sa le faci lor direct, poate copiii lor sau cineva din familie mai destupat la cap.
          Sunt lucruri pe care le rezolva trecerea timpului.

          • EXACT ! Trebuie un articol in care sa se arata ca noi consideram comunitatea agricola global. Ca dam stimulente tinerilor (si aici e o idiotenie , dam la cei de 40 , dar cu aia de 41 ce facem – toti vor cauta pe cineva sub 4o sa il faca titular, deci e o prostie inutila asta si discriminatorie ) Dar ca familiile cu parinti batrani dar cu tineri implicti in aagricultura… le oferim tinerilor avantaje daca folosesc terenurile parintilor etc etc. Nu stiu ce o sa scrie acolo dar trebuie sa arate ca se preocupa. Asta e ideea

          • Sa stii ca tineri sunt, am eu cativa in familie care au pamant in arenda, pe langa al lor, de cativa ani buni. Se descurca bine, nu le lipseste nimic. Prin partea Clujului.

    • Zici tu ca nu citeste nimeni?
      Cam ai dreptate 🙂 .

  33. Cum gindeste un idiot simpatic, dar frustrat la ora 4 dimineata in data de 24 martie 2014
    😛

    „Din păcate, e cât se poate de clar că PSD va fi marele câștigător al alegerilor europarlamentare în fața unei „drepte” pulverizate (PNL, PDL, PMP, PNTCD, PNR, FC plus independenți). Cu peste 40% din voturi, va avea probabil un scor dublu față de următoarea listă. Sper ca înfrângerea catastrofală către care se îndreaptă partidele de „dreapta” să-i trezească, în sfârșit, pe liderii lor”.

    n-am inteles aceasta propozitie a lui T.Paleologu
    Cu peste 40% din voturi, va avea probabil un scor dublu față de următoarea listă.
    voi?

    • Multe vulpi si multi struguri verzi.
      In alta ordine de idei, interesanta analiza lui Lazaroiu pe FB
      ”Mizele la europarlamentare, pe intelesul tuturor

      1. Scorul PSD. Daca e sub 40% inseamna ca, de fapt, candidatul PSD nu va putea castiga prezidentialele. Foarte probabil scorul va fi sub 40%.
      2. Scorul PNL. Daca e sub 20% inseamna ca se va reface USL. Liberalii vor trebui sa accepte candidatul PSD la prezidentiale si promisiunea ca liberalii vor avea premierul dupa 2014 (evident, o noua promisiune, dar ce sa mai faci in situatia data?). Greu de spus daca va fi sub sau peste 20%.
      3. Scorurile PDL, PMP, FC, PNTCD. Daca scorul agregat e cu cel putin 5% peste cel al PNL sunt sanse mari ca o uniune a acestor partide sa castige prezidentialele (cu conditia sa nu se refaca USL). Scorurile individuale sunt importante pentru raportul intre partide atunci cand se vor aduna sub aceeasi sigla. In anumite conditii scorurile individuale pot influenta si soarta unificarii (un PDL disproportionat de mare in raport cu ceilalti poate insemna esecul unificarii). Scorul agregat va fi sigur mai mare decat al PNL, dar e greu de spus care va fi raportul de forte intre partide.

      Cam asa.”

    • Fata de urmatoarea (formatiune) pe lista, care va avea sub 2o%…adica.

    • inseamna ca urmatorul partid ar avea sub 20%.

  34. @ion,

    Norica Nicolai => Shorica Bivolai
    😛

  35. Funeriu pe fb:

    „Îl știu pe Siegfried Mureșan de mult. E unul dintre cei mai remarcabili oameni pe care îi cunosc.”

    • Si eu il stiu pe Siegfried de Wagner . Mai stiu si linia Siegfried din primul razboi mondial Siegfriedstellung
      Dar de Siegfried Muresan numarul 2 !!!!! nu am auzit. 🙂
      Si nu a auzit inca o tara intreaga. Si mai avem sub 2 luni pana la alegeri. Bine ca il cunoaste dl Funeriu si spune ca e remarcabil. Aia de la mine din 3 nu il cunosc. dar mite sa il voteze.
      Cand iese din gaoacea lui si il vedem macar la B1 sau pe site-ul online. Poate sa vina la Copac 5 minute dl Siegfried ?

      • exista un subiect, ceva caruia sa nu-i gasesti tu o greseala, cit de mica, dar observata de @ tds?
        Acum, ca voturile sint pe liste, nu votezi neaparat omul, ci partidul.
        Cum ziceam: nu ma pot imparti intre Monica Macovei, MRU si Funeriu; aleg partidul dlui Funeriu.
        (Eu mai cred ca dl Funeriu nu accepta sa fie europarlamentar, pentru asta nu este mai sus pe lista. Parerea mea.)

        • Ai si tu dreptate
          E pe liste.
          O vom numi lista Preda-Siegfried
          Doamne ajuta !
          Sunt multe domenii la care nu ma bag. Vrei de acum incolo sa pun cite un post: @tds nu se baga ? 🙂

          • ”Siegfried is a German language male given name, composed from the Germanic elements sig „victory” and frithu „protection, peace”.
            Si zici ca il cunosti pe Siegfrid de Wagner?. Pai bietul fiu al compozitorului a murit in 1930. (Just joking. Nu te inflama fara rost)

        • victorL,
          am retinut o analiza corecta din punctul meu de vedere,pacat ca numai stiu autorul.
          Stim ca PDL isi are bazinul electoral propriu,se voteaza in proportie de peste 15%.Asta inseamna ca MM si primii 5 mai mult ca sigur obtin locurile la EP. Problema ramane cu piticii dreptei,unde totusi PMP sta cel mai bine.Eu care-l apreciez in mod deosebit pe Funeriu ma gandesc ca fiecare vot in plus ii creste sansa de a deveni europarlamentar:depinde daca doreste si el.

  36. PDA, despre rezultatele din Franta (estimari nationale), dar in special despre manipularea mediatica:

    „Ieri deschid fluxurile si evident ma uit a sa vad ce e cu alegerile in Franta. Peste tot titluri cutremuratoare: „Extrema Dreapta scoruri exceptionale, victorii istorice, inaintare considerabila… etc etc.”.
    Citesc, ce citesc pana cand pe o depesa Reuters dau in sfarsit de o estimare nationala:
    UMP (centru dreapta) 48%; socialistii 43% si Frontul (extrema dreapta) 7%. Adica Frontul al carui candidat la prezidentialele ultime luase 18%, a luat 7%. Da.
    (………………)
    Imi este asa de scarba de ei [centrale mediatice occidentale]. Cand Nassim Taleb spune ce spune despre ei e prea bland.

    PS Astia umfla ei extrema dreapta. Ei o umfla. O umfla prin mediatizare, prin instigare, prin tot ceea ce poate sa creeze forme si perceptii publice…E de mirare ca la cate eforturi fac nu e decat de 7%.”

  37. Imi place dl. Wotsch Guenter.
    🙂
    Cine-i ?
    stie careva?

  38. danke, Johann (Ion)!
    🙂

  39. O fi asta?

    Gunther Wotsch:

    In Romania se fura 10 milioane de ore de munca in fiecare zi

    Gunther Wotsch, presedinte al Grupului GWE, din Cluj, este de parere ca Romania a intrat singura in criza si ca problema economiei romanesti este ca se fura in jur de 10 milioane de ore de munca in fiecare zi.
    ……………………..

  40. interesant, eugeni.
    dar MAR merge la europarlamentare?
    MAE + ? => ANA

  41. corect:
    MAR + ? => ANA

  42. Turcescu il ataca pe ponta dur cu plagiatul. Nu se lasa.

  43. alianta ANA din cine se compune?
    MAR + ?

  44. UDR -> cine-s acestia?
    🙂

    • Nu stiu cine sunt, dar mie, cele doua informatii de mai jos imi cam ajung

      Presedintele UDR, Florin Simion, este cel din stg (alaturi de generalul Marcu Tudor si senatorul Dan Claudiu Tanasescu) – sursa pag sa de fb.

      UDR are un protocol de colaborare cu SCMD
      http://sector2scmd.blogspot.ro/

    • Skorpy,
      Vad ca @mih i-a urmarit mai cu atentie. 🙂 .

      MAR a facut o alianta electorala cu UDR (al carui presedinte este un fost PRM-ist de vaza).
      MAR este un pic eurosceptic (din cauza vanzarii pamanturilor catre straini).
      Este de dreapta prin program.

      Nu sunt dezamagit de MAR pentru ca nu a spus ca este „altfel de partid”. Programul lor politic este agrarian.(dreapta, se adreseaza agricultorilor , mari si mici). Impresia mea este ca priveste ruralul ca o multime de companii private fara sa ignore partea sociala. Se adreseaza si industriei orizontale specifice ruralului.

      Programul partidelor de dreapta ar trebui facut pentru cei care „fac”. Incepi cu verbul, actiunea, ce vrei sa faci, si continui cu motivarea. Daca esti de acord cu ce vor sa faca nu mai ai nevoie de motivare. Profesorii fac invers, motivatia apoi actiunea.
      Fa un test. Citeste programul MAR in diagonala si programul PMP, in diagonala . Acelasi numar de pagini. SI ACELASI TIMP. Incearca sa vezi ce ti-a ramas in cap ca impresie , informatie etc.
      http://agricultorii.ro/m-a-r/program-politic/
      http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2014-03-21-16871998-0-programul-pmp-pentru-parlamentul-european.pdf

      inceraca cu a doua pagina (dupa introducere) la fiecare.

      Din punctul meu de vedere programul MAR se retine mult mai usor.

  45. mersi, @Mih, m-am lamurit, securisti din toata lumea uniti-va,
    😛
    deci MAR are nevoie de securisti, se pare ca fara ei nu se poate…
    oricum nu sint singurii securisti din singurul partid.

  46. Dragii mei, buna dimineata,
    PMP a comis o din nou.
    Funeriu pe locul 5-eligibil in cazul unui 8-10%.
    Ce facem? Astia ne iau piinea de la gura?
    In privinta comandoului teuton, PMP ul a copiat PNL ul.Un Johanis nu putea fi anihilat decit de 2 nemti atit este de valoros.
    In rest ramine cum am stabilit. Eu aleg Norica.

  47. Tucu2,

    Lista este buna. Fara indoiala. Ea difera fata de cea de la alegerile interne und Funeriu a ajuns pe locul 16. (cand Funeriu declara ca nu il intereseaza PE). Resetarea listei s-a produs datorita lui TB . (asta apropos de „lectia” lui Udrea invatata sau nu). Am inteles ca „neamtu’ nici macar nu a participat la alegerile interne. Nu este europarlamentar. Am inteles ca este foarte bun, competent.

    Inca nu pot sa iert atacul la adresa MM. Atat crin cat si ponta au profitat. Lumea va percepe asta ca o „cat fight” intre EBA, MM si UDREA. Aici trebuie facut ceva „damage control”

    • Eu sper ca dupa implicarea lui TB in pmp sa se vada schimbari radicale.
      Daca ramane tot chilotzeala asta eu nu-i dau viata lunga.
      Dar nu vad cum poate ramane asa ceva.

      • Oldhasu, presupune ca totul a fost o strategie maestrita. Ca acum lumea se va indrepta catre PMP mai dihai. Treaba ar fi fost mult mai credibila daca s-ar fi intamplat cu cateva zile inaintea alegerilor si EBA nu ar fi strans semnaturile alea cu cortul. Urmarea este ca lumea va sta totusi ca „cu ochii pe butelie” asa ca vor fi obligati sa faca „manerelile” mai pe ascuns, daca le fac.
        Oricum, un rau enorm s-a produs prin atacul la MM. usl deja a atacat urat. (asta nu datorita noua celor „cartitori”, ci datorita lor ). Astept injuraturile la adresa lui ponta si crin, pentru ca atacul mitocan facut este su orice critica, iar gloantele le-a dat dreapta.

        • Nu a fost nicio strategie din pacate, a fost o tatonare pana in ultimul moment, sa vada cum bate vantul, poate-poate.
          Probabil a fost o voce care a spus stop.
          Eu nu cred ca sunt cartitor dar cand vad ridicolul si penibilul cum invadeaza locuri in care mi-am pus ceva sperante parca nu pot sa chiar tac.
          Nu locuiesc in Buc., daca i-ai vedea pe pmp-istii de la mine te-ar apuca plansul, tot aia care au ramas cu mana intinsa de pe la alte partide.

    • @Eugeni,
      Singurii care au profitat de pe urma atitudinii Monicai Macovei-ma refer la raminerea in PDL sunt Blaga si gasca din jurul sau adica tocmai cei ce nu dau doua parale pe Monica Macovei.
      Din disputa cu Monica Macovei au profitat Ponta si Antonescu.Le am mai dat si noi o mina seriasa de ajutor aruncind anatema asupra PMP deci baietii sunt fericiti.
      Lumea percepe ceea ce o presa tembela lanseaza pe piata.
      Atacul lui Base la Monica Macovei nu a venit gratuit.Nu este atit de tembel incit sa terfeleasca o imagine construita si cu ajutorul lui.Atacul a vent ca urmare a faptului ca Monica Macovei a refuzat sa se dezica
      de gasca care critica la greu la Basescu pe tema numirii procurorilor generali si nu numai.
      Oricit am tine la MM cred ca ar trebui sa gindim si pragmatic.Basescu este singurul lider de opozitie credibil la aceasta ora.Basescu este macinat zi de zi de vectori puternici de opinie.Nu cred ca era productiv sa l mai atacam si noi sau sa acceptam atacurile.
      Cit despre Nutica , numai de bine.Ea este calul( nu am gresit) de bataie pentru orice se intimpla.Se pare ca astai rolul ei.Sa incaseze.

      Si acum o mica intrebare.In vremurile astea minunate pe care le traim cine trebuia protejat?Basescu care este in prima linie de aparare sau Monica Macovei care, din pozitia pe care o are, nu poate tine in friu excesul de imaginatie al USL

      • Tucu2,

        1. Cartirea noastra (nu a copacului) a dus la schimbarea listei. Sa fii convins de asta. Deci a dus la bine. A fost critica constructiva.
        2. Atacul usl cu „tztatzele de la PE” preluat de media se datoreaza partidelor de dreapta si nu noua. Acolo a fost un atac gratuit a lui CP.
        3. Cred ca este pentru a 10 (zece) oara cand spun ce a spus Cristian Preda: Pe Monica Macovei nu a invitat-o nimeni in PMP.
        4. In urma alegerilor interne a iesit alta lista.(Funeriu a acceptat ca este pe locul 16)

        Specific, apreciez ca decizia de schimare a listei ca absolut absolut necesara. La fel o considerati si voi „ceilalti”. Sa nu imi spui ca lista a aparut, in urma unui scrutin democratic intern.

        • @Eugeni
          Daca tu stii rapunsul exact la cele 4 puncte semnalate este Ok.Asa o fi.Eu ma indoiesc insa pentru ca am invatat ca lucrurile nu stau nici o data exact asa cum credem noi.
          Dupa cum a evoluat situatia ceva imi sopteste ca am primt o pacaleala de zile mari in privinta respectivelor liste.Si nu noi ci partea presei de dreapta/stinga care desfiinta PMP ul.
          Ca sa scapi de cei ce racneau toata ziua ca PMP ul este creat pentru EBA si Nuti nu ti ramine altceva decit sa le dai suficienta funie ca sa se spinzure singuri.Ca momeala este lansata de Cristi Preda sau de altcineva nu conteaza.Efectul este o liniste de cimitir.De doua zile aud numai scincete.

          • Scancetele cui? Ca nu este clar, pentru ca si eu aud niste scancete de undeva, din colt 🙂

            In principiu, bazat pe o relatie cauza efect ce se intampla cu probabilitate ridicata.
            Se da:
            1.Una lista numita A
            2. Intalnire intre TB si PMP
            3. O noua lista
            Funeriu, dupa ce a iesit pe locul 16 spunea ca de fapt pe el nu il intereseaza PE. (vezi Funeriu fb). In rest ……

            Repet , consider ca a fost imperios necesara schimarea listei, pentru ca obiectivul este un scor de doua cifre.(cnf TB)

  48. In timp ce @ eugeni ramine incremenit in proiectul „EBA-atac la-MM”, doo mari probleme (fiecare cu fluturii sai) ma framinta.
    – prima, bazata pe studiile harvadiene, spune ca e o bucurie sa vezi ca saracii consuma tot mai multa pîine;
    – a doua constata ca anul trecut consumul de bere a scazut cu 10%.
    De prima constatare s-a bucurat Ioana ministresa, aia cu usturoiul neimpozitat.
    A doua o constatara berarii. In buzunar.
    Deci: creste au ba nivelul de trai? Ori duduie iarasi economia?

    • Fiecare cu fluturii lui, ai dreptate, dar nu este proiectul meu, mai degraba al tau , nu 🙂

      Nu ii tin partea fetii, pe care o consider aproape incompetenta pentru postul respectiv, dar sa vadem carui segmant social se adreseaza mesajul. Pe usl nu ii intereseaza nici cat negrul sub unghie electoratul de dreapta. Numai dreapta este interesata de electoratul de stanga. (regula 20-80)
      mesajul transmis, subliminal este: Oamenii care au ales usl (usd) au de mancare si duc o viata mai sanatoasa. Simpatizantii sunt permeabili la mesaje pozitive pentru ca le argumenteaza pozitia.

      Victor_l

      Hai sa fim constructivi, cum ar trebui sa arate un mesaj la dreptei catre votanti Dupa dumneavoastra 🙂

      • @Eugeni
        Probabil ca respectiva Dna Ministru nu a inteles ca poporul USL vrea salam nu piine.
        Mesajul este gresit desi bine intentionat.A gresit sortimentul.In definitiv nu o durea gura sa spuna salam Sau frigiderul plin ca suna mai bine si pricepe si Georgica.Cresterea consumului de piine este semn de saracie nu de bunastare.Povestea cu consumul mare de piine din cauza saraciei a fost batuta si dezbatuta la TV ani la rind si pensionarii nu uita.

  49. Si, ce a spus Papahagi, excelent (semnalat de Nora)

    „Toate partidele de dreapta și-au depus listele la alegerile europene.

    Sunt liste onorabile, infinit superioare celor PSD-PNL, compuse din soții, concubine, frați și fini de baroni – personaje șterse, uzate sau compromise. PSD și PNL se dovedesc două partide sinistre, care își bat joc de electorat, propunându-i la fiecare alegere marfă alterată.

    Este excelent că există concurență pe dreapta la europarlamentare. O singură listă, făcută de Vasile Blaga, nu ar fi arătat așa bine ca acestea cinci, deschise de oameni precum Cristi Preda, Teodor Baconschi, Daniel Funeriu, Siegfried Mureșan, Cristi Petrescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Marian-Jean Marinescu, Daniel Buda, Mihai Neamțu, George Mioc, Aurelian Pavelescu, Sebastian Bodu, etc.

    Voi vota PMP, dar le doresc succes tuturor celorlalți prieteni. Ar fi excelent ca toți acești politicieni să fie colegi în PPE.

    Să nu ne facem însă iluzii: lupta va fi dură, atât între partidele de dreapta, cât și cu PSD-PNL. Până la urmă, așa e și firesc: doar nu suntem în logică de blat.

    Que les hostilités commencent! ”

    Sunt absolut de acord cu el.

  50. Stiu ca nu va place Mircea Marian si il considerati vandut:

    Vorbeam de mesajele dreptei, (mai sus)
    Iata unul:
    „În trimestrul IV din 2013, șomajul a crescut, iar rata de ocupare a forței de muncă a scăzut. Șomajul a ajuns la 7,2%, în trimestrul IV din 2013. Ok, știrea este că știrea asta este sub preș. Pitită bine, bine de tot.”

  51. @ eugeni,
    „Hai sa fim constructivi, cum ar trebui sa arate un mesaj la dreptei catre votanti”.
    Marturisesc: nu am asemenea ambitii.
    Il las pe amicul @ tds ori pe altii cu placerea despicarii firului in patru. Pe mine nu „mesajele partidelor” ma conving sa votez, ci omul; iar acum „omul’ ala e in mai multe locuri. Ma voi hotarî.

    • Daca votam omu’ atunci de ce ne mai trebuie partide sau doctrine ?
      In cazul asta eu votez cu Florin Piersic ca mi-a placut schetciul cu castravetele.

      • acum, eu stiu ca tu vei gasi pete si in Soare 😉
        „Omul” ăla este int-un partid, deci automat votez si partidul.
        Si nu poate fi intr-un partid care a dat cel mai cinstit guvern, niciodata.
        Lumea are si alte preocupari:
        „Presedintele Traian Basescu a avut o convorbire telefonica, marti, cu vicepresedintele american Joe Biden, anunta Casa Alba intr-un comunicat, precizand ca cei doi “au discutat despre tensiunile din Ucraina si din regiune, ca urmare a actiunilor militare ale Rusiei”.”

      • te contrazici dupa expresia „de la mina pina la gura”:
        „lastnightmusic | martie 25, 2014 la 18:50 | Răspunde

        Participa Bodu, ca independent ? Pai am deja unul pe care pot sa il votez”
        Desigur, numai @ tds poate vota omul, @ victor L, nu.

        • Nu e chiar asa
          Votam Bodu ca fiind singur pe lista Bodu
          Votez PNTCD pentru doctrina , el cuprinzand si pe Tusa , si pe Bodu. Votand pntcd nu votez chiar cu Bodu ci votez media intre Bodu si Tusa si Pavelescu
          Nu o spun ca sa te contrazic cu tot dinadinsul, dar diferenta asta o am in minte.
          Nu poti spune ca votezi cu MM cand de fapt votezi cu toti, si in principal cu capul de lista.

          • cu titlu de birfa: vezi ce zice mai sus @ Inganduratul, ca Bodu nu a stiut sa calculeze TVA cu 19%.

          • Bodu are alte calitati. Are curaj, integritate, si asta e important pentru un politician.
            Chestia cu tva-ul a fost probabil o balbiala. El este economist nu doctor in teologie deci sigur stie…ce stie orice zarzavagiu.
            S-o fi incurcat atunci in emisiune in direct.

  52. soacra-soacra, poama acra:
    „Maria Pop, soacra ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, este urmarita penal de procurorii DNA-Serviciul Teritorial Pitesti, pentru luare de mita si fals intelectual in forma continuata (2 acte materiale).”

  53. Lazaroiu, caustic, despre Ioana Petrescu, havardista de mai acu’ cateva comentarii:
    Ioana Petrescu: Fără acciza la combustibil nu se știe dacă putem plăti pensiile și salariile –
    „Geniul”de la finante tocmai l a contrazis pe seful ei, alt „geniu”, care acum cateva zile spunea ca, fara acciza buclucasa, nu poate construi autostrazi. Astia sunt niste mincinosi de cea mai joasa speta. Dintr-odata acciza a devenit miraculoasa: cu ea platim pensii si salarii, facem autostrazi, trimitem oameni pe luna, finantam arma nucleara etc.
    Mai, oameni buni, macar vorbiti intre voi ca sa spuneti aceeasi minciuna.”

  54. Inainte de a ma retrage,
    Interviul data de Monica Macovei agerpress. Sper sa il cititi , merita subliniat, mai ales prin pozitia echilibrata, corecta.
    http://www.monica-macovei.ro/blog/2014/03/25/interviu-agerpres-monica-macovei-in-pe-suntem-in-primul-rand-sa-facem-legi-cine-nu-a-facut-niciuna-nu-a-facut-ceva-important/

  55. sigur Ioana Petrescu a terminat la Har(d)vad?

  56. harvardista :asa ne strigam noi intre noi chembrigistii si harvardistii
    @Tds
    Adevarata lupta, dramatica as zice, a dreptei,

    http://www.zf.ro/zf-24/doar-4-din-romani-stiu-sa-raspunda-corect-la-trei-intrebari-simple-de-finante-personale-12324353

    acu chiar plec

    • Pentru cand te intorci:
      rezultatele nu sunt relevante pentru ca si daca ar poseda acele cunostinte multi romani nu ar avea la ce le folosi 😀 .
      Mai interesanta era o itrebare pe care am vazut-o zilele trecute: cate bugete familiale sunt excedentare la sfarsitul lunii?
      Apoi vorbim de dobanda, fonduri de investitii, actiuni si bs.

      • Gino,
        Parerea mea
        Lupta nu este de educatie aritmetica :). Cand nu posezi cunostintele elementare de finante nici antreprenori nu poti avea prea multi, deci dreapta slaba. Inseamna ca dreapta trebuie sa inscrie in programul ei un program de educatie financiara pentru adulti. Ceva scurt, cu aplicatii clare. Un pic de contabilitate. Ceva de cateva zile si gratuit ca unfel de vulgarizare, care sa le permita sa ia decizii.

  57. Sorina Matei despre borfasul v.v.ponta si intentiile sale
    (vizita la veveputin in iunie crt)

    http://sorinamatei.blogspot.ro/2014/03/marea-fofilare-lui-vvponta-de-dragul.html

  58. @tds,
    l-am vazut si eu pe bodu atunci cu tva_ul, a fost chiar jenant, dar se mai uita lucrurile uneori….pentru mine bodu nu prea reprezinta vreo importanta, fiecare cu slabiciunile & simpatiile lui
    🙂

    • Skorpion
      1
      Bodu a avut curajul sa ii spuna sefului sau primul ministru Tariceanu ca taxa de prima imatriculare este o prostie. A demonstrat-o;
      Seful lui l-a dat afara din guvern. Blaga a zis atunci ca i-ar fi dat lui Bodu palme.
      2
      Bodu a avut curajul sa il critice pe seful lui de partid Blaga cand toti il pupau in dos
      3
      Bodu s-a pus pe o pozitie opusa EBA-ei in PE si…… avea dreptate.
      Tot el a batut un cuisor in sicriul lui H2O

      Ca nu a scazut din 100% inainte de a inmulti cu 19% si a inmultit direct cu 19% ti se pare jenant pentru un contabil in politica ????

      Pentru asta accepti niste javre si niste lingai ordinari si esti gata sa il votezi pe Cristian Preda care ca profesor e un mediocru iar ca politician la fel , dar ca lingau e super ? Sau lingaul celalalt Baconsky ?
      Eu as sta linistit cu Bodu la Bruxelles. Lui C Preda nici cheile de la cotetul cainelui nu i le-as da,
      Votul e emotional… dupa cum vezi 🙂

      • Nu mai am chef de campanii skorpy (si imi place ce fac acum ) … dar daca eram un pic mai putin dezabuzat cum sunt acum… cu maxim 50.000 euro ii faceam campanie castigatoare lui Bodu si impreuna cu el pntcd-ului.
        Crede-ma are atuuri.
        Si daca iesi in piata cu atuul cel mai mare al lui: si care ne lipseste mai la toti romanii, mai ales cei din politica, si anume in-te-gri-ta-tea sigur castigi 🙂

        • 😀 😀 😀

          Măcar acum știm si noi pentru ce te-ai strofocat atît cu critica ” contructivă” a PMP -ului ,Udrei,Ebei,Anton ,beton si alte cele

          • Cine „acum stim si noi” @noapte ? Tu si perechea ?
            De unde ? Ce ?
            Numai voi aveti intelegeri absconse dintr-un text direct.

          • Mda ….si zici că esti in continuare băsist???….

            cu maxim 50.000 euro ii faceam campanie castigatoare lui Bodu si impreuna cu el pntcd-ului….păcat doar că esti ocupat ,dar dacă te strofoci un pic ,treacă meargă de la tine ….rămăne să citească Bodu sau careva de la PNȚCD postarile de la Copac ,ca să stie prețul .. 😀 😀

            Tu ….esti orice altceva ,in afară de băsist. ….măcar ți-ai clarificat poziția .

          • Poti să îți lipești oferta pe copăceii din București ,cu siguranță citește careva .. 😆 😆 …..pe un singur Copac ,cam slabe șanse …pontul e gratis .. 😉

          • @noapte
            Hai sa iti traduc: Omul- Bodu- e un caz clar ca atuuri, astfel incat nu ii trebuie o campanie normala de 300.000 euro ca sa fie pus in valoare, ci doar 50.000. cheltuiti destept de echipa lui.

            Ai facut baie azinoapte in Tibru ? De unde rationamentul asta ?

      • @tds,
        ai mare dreptate in privinta lui Bodu, ai contabilizat corect plusurile lui Bodu, pe care eu le uitasem.
        🙂
        mersi

    • Skorpy,

      vezi ca ti-am raspuns in legatura cu MAR si ANA. (mai sus)

  59. Buna dimineata!
    Din ecourile renuntarii Ebei la PE.

    „Presedintele Traian Basescu i-a trimis un mesaj de incurajare fiicei sale, Elena Basescu, imediat dupa ce aceasta a anuntat ca nu isi mai depune candidatura pentru Parlamentul European, desi avea stranse semnaturile din partea cetatenilor.

    „Este prima ta zi ca om politic adevarat, pentru ca oamenii politici adevarati stiu sa puna interesul partidului deasupra interesului personal, iar interesul national deasupra interesului de partid. Tata”, i-a scris Traian Basescu fiicei sale, a dezvaluit Elena Basescu pe contul sau de Facebook”

    • Neata @dora
      Intradevar au fost ceva zvacuri la varf de la momentul in care TB a declarat public ca ii sugereaza fiicei sa fie „inteleapta”. (fara detalii) si momentul in care fiica peste o saptamana a priceput aluzia 🙂 🙂

      Daca il intreba pe tata mai devreme, mai stii ? poate nu se mai munceau oamenii aia sa adune suta de mii de semnaturi pe strazi.

      Ai auzit @mark ? E prima zi de om politic adevarat a lui EBA ! Pana acum miile de interventii la PE nu erau catalogate asa de presedinte.

      Poate este un mesaj transmis si lui Elena U si C Preda :
      Intradevar domnilor instigatori : puneti naiba fiecare din voi, interesul personal sub cel al partidului. De tara ce sa mai zic. !
      🙂

      • Buna dimineata,last!
        E plin de intelepciune mesajul piratului.
        Il cred pe Base ca ,n-a intervenit, inainte ,in decizia fetei.Probabil Eba s-a gandit sa repete figura primei candidaturi ,din start n-a acceptat oferta lui CP si eu.Eu nu sesisez nicio alta interventie,in afara de consilierii ei ,eventual noua familie si reactiile publice.
        Ramane important gestul,nu?

  60. @eugeni,
    multumesc mult in legatura cu MAR & ANA, abia acum vazui.
    🙂
    parca ceva ma deranjeaza la acest ANA

  61. Mi-a placut un comentariu de pe ziare.com

    „Elena Bsescu s-a retras, frumos, elegant, intr-o nota reala a starii de astazi a politicii romanesti inca prozaica, inca bazata pe nepotism, amantlacuri si alte interese. Priviti la Dacina, Adina, Cretu, Norica, niste incompetente care n-au facut absolut nimic la Bruxelles. Nule, dar salariile de peste 10 mii de euro le-au incasat.
    A dat o palma morala usturatoare tuturor, desi merita sa fie in PE deoarece datorita muncii ei, relatiile cu R. Moldova au evoluat concret. Femeia asta chiar a muncit acolo, fata ce parazitele mentionate mai sus”
    Semneaza Cristian 80,un prieten de la Nasul.

  62. Si daca iesi in piata cu atuul cel mai mare al lui: si care ne lipseste mai la toti romanii, mai ales cei din politica, si anume in-te-gri-ta-tea sigur castigi 🙂

    chiar mai crezi asta, @tds? cu cei 588 in parlamentul Ro, din care xx % sint actuali si viitori puscariabili?!

    Bodu nu are charisma si, efectiv, nu i s-a facut publicitate pentru faptele lui bune….dar sper sa intre in PE. pentru ca nu stiu daca intra macar o persoana din partea PNTcd in PE…

    • @skorpion
      Sigur ca eu cred asta. Chiar si Victor-l cel cu cearsaful murdar politic, 🙂 isi doreste politicieni integri.
      Alegatorul are nevoie de feti frumosi. (de aia exista hollywoodul 🙂 ) Nu cred ca intra in cabina si spune: Ia sa vad eu care din astia e mai murdar, ca pe el vreau sa il stampilez…..

      Ori cum sa nu ai incredere intr-un candidat care a pus interesul cetateanului mai presus de bunastarea personala ? Sa intri in conflict cu seful tau- Prim Ministru Tariceanu, pentru binele tarii ? La fel sa intri in cotradictie cu presedintele partidului tau Blaga pentru binele partidului ? Sa te contrazici cu EBA la Bruxelles stiind cine este, ratand astfel intrarea in PMP. Asta este o marfa rara.

      Sigur ai dreptate, ca o va lua in barba caci nu are o echipa care „sa il vanda mai bine ” la electorat

  63. Buna dimineata,skorpi!
    Nu-mi bat capul cu alti pitici,sunt si asa prea multi.

  64. Scrisoarea presedintelui Ro catre premierul borfas v.v.ponta:

    „Stimate domnule prim-ministru Victor-Viorel Ponta,

    Revin cu solicitarea de a renunța la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creșterii anunțate a accizei la carburant întrucât prin această măsură s-ar pune o presiune mult prea mare și inutilă asupra mediului economic, dar și asupra consumatorului individual. Efectele acestei creșteri, cu 42 de bani a litrului de benzină și motorină, se vor concretiza într-o creștere a prețurilor care va genera inflație, precum și o scădere a consumului, atât la nivelul cetățeanului, cât și al societăților comerciale.

    În cazul transportatorilor, creșterea accizei cu 7 eurocenți pe litru va conduce la pierderea competitivității la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri. În plan intern, această majorare va forța societățile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creștere a prețurilor.

    Un alt domeniu potențial afectat este agricultura, care, în anul 2013, a avut o contribuție decisivă la înregistrarea de către România a unei creșteri economice peste așteptări. Creșterea accizei cu 7 eurocenți nu ar face altceva decât să frâneze o dezvoltare în continuare a acestui sector, mai ales în cazul în care condițiile meteo nu vor fi la fel de favorabile ca și în anul anterior.

    În cazul populației, creșterea prețului creează un dezechilibru semnificativ între puterea de cumpărare și venituri.

    Având în vedere cele menționate anterior, vă rog, domnule prim-ministru, să luați în considerare renunțarea la aplicarea măsurii de creștere a accizei la carburant, dat fiind că bugetul aprobat pentru anul 2014 include rezerve care pot fi folosite astfel încât această creștere de prețuri nu este necesară.

    De asemenea, am convingerea că măsurile luate pentru reformarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor genera o mai bună colectare a veniturilor în anul 2014, așa cum v-ați angajat public.
    Cu consideraţie,

    Președintele României,

    Traian Băsescu”

    a fost trimisa aseara

  65. @tds,
    si eu m-am gindit de ce piticii nu au scris asa ceva?
    de fapt, reactiile piticilor la adresa lui veveponta aproape ca lipsesc.
    de ce?
    pentru ca nu au vana, nu au in ei sentimentul indignarii, al revoltei, al dorintei de a face bine altora, nu doar lor personal….
    🙂
    in fine….Boc este exceptia + inca citiva 🙂

    p.s.
    ati observat ca putin si ponta contin aceleasi consoane?
    p….t……n….. => nasol!
    doar vocalele ii difera
    😛

    • @skorpi
      Corect – piticii (nu l-am inclus si pe MNeamtu ) nu au vana ! Tu te apuca si acum rasul de explicatia 🙂 🙂 🙂 pe care a dat-o unul pe aici la copac (cind noi dadeam ghesuri dreptei ): ca Dreapta sta cuminte, ca sa nu fie atacata de ponta. (sa il lase pe Ponta si Crin sa joace singur )
      Probabil ca avea dreptate. Le e frica de Ponta, la ai nostri Piticutzi
      (ambii cu litera p )

  66. skorpi,
    nu stiu cum te-ai gandit ca mai multi pitici se fac uriasi.Aici nu se aplica „bob cu bob se face strop”.
    Eu nu neg importanta formatiunilor mici daca sunt ale dreptei.Valoarea lor devine exponentiala numai cand se unesc in acelasi scop.
    Altfel voturile se disperseazainutil si se pierd.
    Alta ar fi situatia daca am avea dreptul sa votam pentru 2-3 candidaturi.

  67. Buna dimineata, all!
    Pagina noua.

  68. Pingback: Ciocane multi cetateni : “Boc-Boc-Boc” la Cotroceni ! | Copacul din pădure

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s