Câte un Copac pentru fiecare

Într-un mod eronat se pare că, cel puțin uneori, subordonăm discuțiilor politice (și prin conexiune, resentimentelor provocate de controversele lor) toate celelalte aspecte ale vieții noastre. Ca și când ea nu ar mai avea alte dimensiuni și disensiuni. Iar realitatea ne smulge, deseori cu brutalitate, din microcosmosul ăsta spre a ne arăta că de fapt politica e doar o secțiune cu particularități specifice, doar o fațetă a multelor probleme ce ne compun complexa existență.  Mai avem ici – o durere de dinți, colo – un accident auto, dincolo – o tumoră ….. de regulă evenimente dureroase, că cele plăcute trec neobservate 😉

Cert e că există viață și dincolo de politică. Ar fi bine să gândim la noi și dincolo de opțiunile de conjunctură pentru un politician sau altul, pentru o formațiune sau alta. Pentru că ei, politicienii, trec. Noi, alegătorii, rămânem.

Zilele trecute, gândindu-mă la posibile motive pentru care personi inexistenți până acum au răbufnit intempestiv pentru o împotrivă, mă întrebam de ce oare nu se autoprotejează elementar de pomul ăsta care-i nemulțumește foarte. Înțeleg, dacă ești prins în țesătura comunității, ai foșnit două vorbe cu alte frunze, ai prins drag sau obidă pe te-miri-ce, are sens. Se creează o relație și, fie că-ți place fie că nu, începe să-ți pese. Dar dacă această țesătură nu există, atunci …. what’s the point ?

De ce să te supere ceva în care nu ești în nici un fel implicat ?
De ce să vii undeva unde nu-ți place ? Ca să spui că .. nu vrei să vii !!! N-are sens.

Poate pentru că în altundeva pe unde ai bântuit e mult mai neplăcut decât la ….
Așa că de ce să latri la ăia, unde nici nu poți vedea/auzi/gusta sunetul propriei furii, latri aici, că măcar poți fi auzit ! Conform unei anecdote ușor americane 😀 😀

Un orășean își vizitează vărul care locuia în deșertul Arizona. La un moment dat, se aude un urlet:
– Ce-i asta?
– Nimic, coioții.
– Dar ce-s coioții?
– Niște câini sălbatici.
– Și de ce urlă în halul ăsta?
– Păi, pe la noi nu cresc pomi, numai cactuși.

Poate pe măsură ce creștem și noi poate vor fi tot mai mulți copaci și tot mai puțini cactuși !
Până una-alta, pentru relaxul de astăzi am găsit undeva un test de autocunoaștere care mi s-a părut drăguț.

Privește imaginea de mai jos și alege copacul pe care îl preferi! Nu sta prea mult pe gânduri,  nu calcula, nu analiza, nu evalua, ci alege primul desen, care îți atrage atenția în primele secunde. Cel pe care instinctul/sufletul/subconștientul ți-l recomandă.

Copac test

Răspunsurile mai pe după-amiază 😉

Viq

Anunțuri

58 responses to “Câte un Copac pentru fiecare

  1. Buna ziua!
    Am ales desenul nr8.
    Hai ca m-ai facut curios ce interpretare o sa aive alegerea mea!:)

  2. Desenul 5 ?Rezulta ca-s un bizon antenist spalat pe creeier? 🙂

  3. Servus 🙂
    Cine este curios, google „testul arborelui”, ca sa vedeti ca la Copac nu ne jucam nici in gluma 😀 .

  4. Saluttare!
    Toate drumurile duc la același loc, stabil, uneori verde și umbros, înflorit și frumos mirositor, alteori roditor sau bătut de pietre și gheață, alteori dezbrăcat și trist sau albit de griji și ninsori aducătoare de amintiri.
    Condițiile necesare și insuficiente:
    – să ți-l dorești;
    – să pornești spre el;
    – să te bucuri de cât ți-a fost dat;
    – când îți vine dor de cocoțat, să nu-ți tai singur craca de sub așezământ. 🙂

    • …alteori ud și zgribulit, pe scurt, la fel ca(-n) viața noastră cea de toate zilele numărate.

      • Bodo, 🙂
        uite ca n-am gresit ieri cand iti spuneam ca te caracterizeaza si o sensibilitate aparte.(sub o alta forma,sa nu ma amendeze cineva ca nu citez corect)

      • Bodo,

        poate versatlitatea asta in raport cu anotimpurile il fac atat de durabil ! 😉

        Se pare ca sunt printre cele mai varstnice forme de viata existente pe pamant.

        Asta ci-ca ar fi un eucalipt.
        Arata ca naiba. dar e viu.
        Si are 13.000 de ani !

  5. Salve,viq 🙂

    E corect indemnul tau si subtilele tale observatii in ne priveste pe noi copacenii, care ne-am asezat confortabil pe o creanga si altii care incearca sa ne ocupe locul.

    Fara a teoretiza prea mult ,consider ca orice om normal ca,viata e un complex de intamplari,situatii,trairi,atitudini si relatii…..metaforic(si putin pesimist) e ca frunza unui copac care inverzeste sau se vestejeste inainte de vreme ,dovedind efemeritatea ciclului vietii.

    Sigur ca ne preocupa si politica ca parte a vietii unei comunitati.Din pacate,asa cum o spui si tu sub alta forma,a nascut reactii brutale ,primitive,suparatoare. Iar scopul instructiv,informational si educativ a dezbaterii pe tema se pierde .
    Cu alte cuvinte dezaprob din start exagerarile si reductionismul ingust si nesanatos.

    Trebuie repusa in matca fireasca relatia cetatean-politician ,in sensul ca cetatenii confera putere politicienilor si nu invers.Si atunci ,nu e normal sa sprijinim acele personalitati care respecta relatia?

    • Buna, Dora.

      Fii pe pace.
      Nimeni nu poate lua creanga nimanui, ca-n virtualul asta numarul crengilor e nelimitat. 😀

      Problema e tocmai furiile unora ca toti pot avea creanga aici 😀 😀 😀

      • Furie,da!…….se pare ca am gresit un pic.Nu-si doresc sa-ti ocupe creanga,vor sa nu te mai vada acolo,daca se poate sa fii exclus.

  6. Revin .Eu n-am vazut beneficiul pentru reintroducerea like-rilor ,din contra a marit nemultumirile si frustrarile. Nu crezi ca, mai bine asteptam normalitatea pentru a stopa anormalitatea?

    • Bine”prieteni”.
      Inteleg ca nu sunteti de acord cu eliminarea likeurilor,dar iesi la lumina si spuneti ce doriti.O simpla contrazicere nu tine loc de argument.Te pomenesti ca nu le detineti! 😦

  7. Eu zic sa ramana ratingul la vedere, pe cine nu il intereseaza nu il influenteaza nicicum dar unii poate ca gasesc o satisfactie in alea, de ce sa le-o rapeasca adminii copacului in mod abuziv, samavolnic, netransparent, discretionar si complet nedemocratic, hm? 😀
    Corect ar fi sa facem un poll pe questia asta. Sau nu… 😀

  8. Gino,
    iti respect opinia.Pe mine m-au deranjat o vreme,neintelegand cum se poate ajunge la 50-70 minusuri la unii si cam tot atat de plusuri la altii mai putin de 1 ora si cu apr.20 comentatori.In acest caz samavolnici au fost aceea care s-au prevalat de un drept democratic pentru a falsifica aprecierile .
    Acum nu ma mai deranjeaza,dar nu suntem doar noi doi.
    Efectul negativ persista.

  9. Hi !

    Am revenit.
    la smecherul cu facut chei e inchis azi.
    vrei sa spargi si tu un mall, o banca .. ceva… si cand sa-ti faci speraclu dupa imprimarea furata pe plastelina… lacatusu-i acasa.
    Sau la soare.
    La mare…. 🙄

    • Daca ai vecini „romini” 😀 eu zic sa incerci si la ei, poate ca in loc de copie te alegi chiar cu un original 😀 .

      • Gino,

        sunt mai mult de doua pagini azi in Sun dedicate dezbaterii Cameron-Clegg-Miliband-Farage.

        Extremistul nebun era deja in frunte dar in ultimile 2 zile, dupa ce a zis lateveu (cred) ca nici un britanic nu-si doreste sa aiba vecini romani, a mai crescut cu 11 procente.
        Gapul ce-l desparte acum de restul plutonului e urias.

        Daca mai aducea si drept detaliu ca intregul popor roman este condus de un premier plagiator dovedit si care si-a format un intreg guvern de hoti (o parte buna din ei deja in puscarie) rupea tot.

        E interesanta pozitia celor 4 in raport cu niste elemente importante pentru societatea britanica, de la masuri economice la relatia cu UE si SUA.

        Poate le aduc aici pe maine dimineata, la cafea.

        • Mai stii cand spuneam ca toti sunt nationalisti?
          Credeam ca numai francezii sunt de un nationalism imbaxit dar uite ca se poarta si la verii lor.
          Lasa ca si eu sunt corect politic cu toata lumea, pana la un prag.
          Nu as vrea sa te supar dar pot sa inteleg foarte bine ce se intampla acolo pentru ca ne despart doar cateva sute de ani de triburi si ginte si natiunea planetara nu arata bine deloc la momentul asta.

          • Nu ai cum/de ce sa ma superi.
            Cred.

            Au si ei frustrarile lor.
            SI bubele…
            … si limitele….
            … si amd.

            Sa ne gandim ca desi au parcurs un drum mai lung pe gradul de progres social, totusi fiecare noua generatie trebuie sa invete practic totul de la zero.
            Daca ai o deficienta in sistem, fie ca e in familie fie in sistemul de invatamant, atunci te trezesti ca dupa 3-4 generatii ai cetateni mai tampiti decat inaintasii lor.
            Actualmente spre exemplu au probleme cu scoli in care profesori musulmani pun fetele in locurile din spate ale clasei si le izoleaza de colegii baieti de alte sexe, le pun sa poarte chestii d-alea negre … ma rog, nu intru in detalii, maniera islamica de „apreciere” a femeii.

            Chestia e ca cu cat adolescentele isi fac mai rau de cap, cap pe care-si pun fustele in Ibiza sau aiurea, cu atat sunt mai multi de acord sa ramana cu textilele acolo definitiv.

            E un sistem care se autoregleaza cumva.
            Excesele nu sunt agreate.

          • Se regleaza pana cand o sa o bata pe una cu pietre (sper sa nu se intample), sa vezi ce liniste se lasa.

    • Smecherasul te urmareste,asteapta sa pleci de acasa.
      Poti explica minusurile primite la niste replici normale?

      • Daca alta treaba n-are, lasa omul sa-si faca damblaua ! 😉

        Da.
        Copiii au acces la calculator, laptop, tableta, telefion… si internet, din motive socio-umane.
        Nu si la creier, din motive fiziologice.

  10. Despre like-uri.

    Personal n-am nimic pentru sau impotriva.
    dar daca ar fi sa ne gandim cuminte, poate ar trebui sa le pastram.

    De buna sama, o perioada de inceput si apoi din cand in cand, ocazional, vor fi folosite de niste nefericiti cu probleme la scufie ca sa-si verse frustrarile sau sa incerce sa pacaleasca perceptia tertilor :
    „Bai, ce de multi il apreciaza p’asta.. asta inseamna ca e bun chiar daca eu nu pricep o iota din ce scrie …!”
    sau invers
    „Bai ce multi il injura ! Mie-mi place, dar daca sunt atatia care nu-l plac, inseamna ca de fapt nu e bun iar eu sunt un bou !” :”D 😀 😀

    Dar dupa o vreme lumea se obisnuieste si o sa foloseasca normal, la fel cum s-au obisnuit si cu furculita cu care initial si-au scos ochii la banchetele nobiliare 😀 😀 😀 😀

  11. „Sefa organizatiei Bihor a Partidului Verde, Mihaela Bodonea, a fost retinuta duminica de procurorii anticoruptie, dupa ce a primit 6.500 de euro”

    Uite inca un personaj care a incalcat nobilele idealuri verzi si in loc sa primeasca vezisori a primit „inamici” 😛
    Daca esti verde, dece te minjesti cu alte culori?

  12. Base sta cu ochii pe Copac !!! 🙄
    Cum am dat noi termenul de 27 ca sa se linisteasca apele, hop si el

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, că Republica Moldova este al doilea stat românesc şi că şi-ar dori „tare mult” ca în ţara vecină „să nu se producă o destabilizare” până în 27 iunie, când va semna acordul de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/basescu–mi-as-dori-ca-instabilitatea-in-republica-moldova-sa-nu-apara-pana-in-27-iunie-335543

    Suntem buni de consultanta:D 😀 😀 😀

  13. In final,tot tu decizi,viq!
    Pe mine optimismul tau ma cam depaseste,pe altii ii poate entuziasma ca se respecta principiul democratic al trasparentei
    Insist,normalitatea este foarte departe inca in comportamentul si mentalitatea multora.Nu obisnuinta,mai degraba plictiseala si lehamitea ii va face pe unii sa renunte la likuri ,dar fondul negatic initial ramane. 🙂

  14. Frumoasa corabia/smecher cirmaciul.
    Cu adresa la + si –
    Dupa ce ni s-au dat ca un fel de arcan, ca sa ne agatam adversarii, acum ne-a pus la dispozitie, si la alegere, chiar pomul de care sa-i agatam 😛
    @ Loda a zis ca alege pomul antenist 😛
    Eu il aleg pe ala cu ionatane. Dar nu stiu daca e in poze.
    Intotdeauna trebe sa ezite cite unul care nu se incadreaza in cerinte 😉

  15. La benzina da, la palinca nema apciza:
    „Victor Ponta sustine ca Guvernul a cerut Comisiei Europene acordul sa elimine acciza la palinca produsa de persoane fizice ”
    Hai norrroc 😛

    • pai e simplu de rezolvat.
      … punem palinca in rezervor si benzina in cinzeaca ! 😀

      Efectul ramane acelasi, dar reglam din pret 😉

  16. Vezi…
    dac-ar fi sa ma iau duupa like-uri as zice acum ca un amic gaseste ironia inspirata iar alti doi urasc gustul de benzina 😀 😀 😀 😀

    Ca sa nu mai vorbim de mahmureala de dupa 👿

    • Vig draga, daca in Salaj pui acciza la palinca te-ai scos, tot judetul e in strada ! Cu bezina a fost mai usor 😉

      • Bistrita, Maramures, Satu Mare, Bihor, Hunedoara… Suntem multi 😀 .

      • Am uitat Clujul 😀 .
        Clujul are doua produse care sunt insuficient cunoscute, casul bine stors si gras si jinarsul 😀 .
        Dupa parerea mea branza si rachiul din partile Clujului bat la fundul gol branza si tuica din Marginimea Sibiului. Cu strigaturi 😀 .
        Nu sunt cunoscute dar daca le cunosc eu mi se pare suficient 😀 .

        • Gino,

          Până aici! 🙂

          Dacă n-ai auzit de „ochii lu’ Dobrin” (țuica trasă o șingură dată și bine! minim de 35 grade tărie, păstrând încă parfumul prunei de la mama ei) și de cașul afumat de pe partea asta a Carpaților, atunci te iert 😀

          • Mai postez o data, sa vedem.
            Ce sa zic, pe la noi ii spunea C***ele lui Dobrin, de vinete ce erau D , si cu 35 de grade nu faci nicio branza, ca sa zic asa 😀 .
            Am avut coleg de camera din Valenii de Munte cinci ani, am aprofundat materialul. Dar avea altceva cu ce nu m-am mai intalnit de atunci, unt din lapte de capra, era deosebit daca il pomenesc si acum.

          • Gino ma pot lauda ca mai am in butoi(60L) o tuica batrana de ceva anisori (10) si daca dam o juma’ pe gat ne cam taie la picioare dar nu tulbura cerebelul.Nu ii simti taria doar iti taie mobilitatea si nu te doare capul.Prunele sunt din gradina mea si nu au fost stropiti ma bucur de productie buna la 3 -4 ani si din zona Valenii de Munte.
            Hai sa bem un țoi! 🏆
            O palinca buna de pruna dar tanara am baut de la un tip zona Bihorului ne-am facut la mustati dar dimineata nu am simtit capul greu.

          • Gino,

            Nu’ș ce prună a fost mama ăleia de ai beut-o, da’ aia pe bune se bea cu cana, nu cu uiaga ca „benzina” dnei profa din Sălaj!
            …depinde de vâna omului la câte căni ajunge în patru labe, blând, nu mușcă și nu latră 😀

          • Vezi, tocmai asta-i problema, cana. Pe la noi se bea cu detz-ul(un detz=100ml). Pe la dna.prof. cred ca la fel, eu asa am capatat 😀 .

          • Pai, palinca de Salaj e de la 50 grade in sus si tinuta in butoaie de lemn, are culoarea mierii ;cu cea de 35 de grade salajenii se spala pe dinti 🙂 (si retineti ca sunt obiectiva, eu sunt bihoreanca, doar ce am trait in Salaj)

          • Știm, dna profesoară! 😉

            Cu palinca nu te-mbeți, numa’ dacă ții neapărat să dai colțu’, da’ pruna de 35 de centigrade tine loc și de vin pt că pe dealurile submontane din Valahia, nema viță de vie!
            Tuica de min 35 de grade se păstrează în butoaie de dud care îi dă culoarea galben-aurie 😀

  17. Stiti raspunsul dat de radio Erevan la intrebarea daca in Elvetia ar putea fi instalat comunismul?
    „s-ar putea, dar ar fi pacat!”
    Astia sint dusi cu pluta:
    „Elvetienii au respins introducerea unui salariu minim unic pe tara de aproximativ 3.300 de euro, care ar fi fost cel mai ridicat din lume, potrivit primelor rezultate preliminare ale votului, publicate de institutul GFS.bern.
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-17291275-elvetienii-voteaza-duminica-asupra-salariului-minim-cumpararii-unor-avioane-lupta.htm

    • 😆
      Ai vrut să spui că-s duși cu pluta pentru că au pus o astfel de temă la referendum. Rezultatul ilustrează contrariul (dar am înțeles ideea).

  18. Incerc sa descifrez tilcul celor scrise de @Viq si am dubii ca am inteles bine.In conditiile astea nu voi comenta ci am sa incerc sa explic cum vad eu un blog.
    Blogul, a devenit forma de socializare moderna.Oamenii se intilnesc si dicuta .Diversitatea blogurilor este enorma .Ele acopera astfel ncesitatea de a schimba informatii si pareri in domenii din ce in ce mai specializate.
    Blogul „”politic”” foarte raspindit , a devenit aproape o necesitate pentru cei ce se simt implicati dar nu au alta posibilitate de a si spune parerea sau de a si defula nemultumirile.Chiar daca nu stii cine este interlocutorul , cauti in cele scrise o confirmare a parerilor tale sau incerci sa demonstrezi valabilitatea parerilor tale.
    Confruntarea de pareri poate naste controverse aprinse.
    Avem in fiecare zi discutii cu terti pe tot felul de nimicuri.Se cearta sotii pe felul in care trebue spalata tigaia , se cearta vecinii pentru locul de parcare , te certi cu functionarul de la ghiseu pentru nu stiu ce problema.
    Cred ca este explicabil ca in cazul unei conversatii pe teme politice ,cu persoane identificate doar printr un nume sa ajungi in situatii in care tensiunea sa se ridice.Este explicabil si pentru ca cu fiecare informatie pe care o primesti din media , cu fiecare minciuna pe care o inghiti de la un politician, nevoia de ai striga ca minte sau de a i arunca cu televirzorul in cap devine din ce in ce mai mare.
    Ce solutie ai? Te plingi nevestei sau cinelui? Incerci sa gasesti un grup de oameni care au aceiasi prioblema ca si tine si discuti cu ei situatia.Te simti mai bine si mai usurat cind constati ca si altii gindesc ca tine.
    In aceste conditii ce reactie provoaca prezenta in aceste discutii a unei persoane care iti contrazice parerile folosind exact aceleasi adevarurui pentru care vroiai sa spargi televizorul.Reactia va fi violenta in 90% din cazuri.

    Blogul nu substitue viata personala si nu inlocuieste alte preocupari.
    Este numai o supapa prin care poti sa te iluzionezi ca ai transmis public parerea ta despre fapte si politicieni.

    Nu cred ca trebue candamnati nici cei ce pun prea multa pasiune , nici cei ce au pareri contrare , nici cei ce denigreaza un grup sau altul.Toate aceste lucruri fac parte din normalitate.
    Faptul ca ai o reactie dura vis a vis de interlocutor nu inseamna sa i negi dreptul de a avea o opinie sau dreptul de a te pocni atunci cind esti fara aparare.Depinde numai de tine cum gestionezi asemenea situatii.
    Unii fosti prieteni au rezolvat o simplu.Cei ce vorbeau altfel decit dorea seful afara.
    Sunt convins ca in Copac nu se va intimpla asa ceva .

    • Nu Tucule, nu se va intampla.

      Pentru ca (si aici e schepsisul 😉 ) exista viata si dincolo de politica !
      Ba chiar dincolo e de fapt ! 😀

      Noi nu ne-am repezit in politica ca gaina la banut. E o diferenta.
      Nu suntem nici analisti, nici opameni politici, nici Academia Romana.
      Suntem oameni obisnuiti (uneori enervant de plati 😀 ) framantati de probleme obisnuite in imprejurari mai putin obisnuite.
      Discutam despre politica cu precadere pentru ca este punctul comun de interes indiferent ce preocupari/nivel de trai/calificari avem cei prezenti. Dpdv politic valoram identic.

      Din perspectiva asta este bine sa constientizam ca diferendele politice nu au voie sa ne dea omenia peste cap. Dimpotriva.
      Cu cat ne pastram mai bine calmul si echilibrul, cu atat relatiile sunt mai placute, devin mai productive si in final ceea ce obtinem este un plus pentru fiecare dintre noi si unul cumulat la macronivel.
      Putem intelege si alte perspective (cea pesedista sau penelista daca vrei, inclusiv), intelegem cauzele care duc acolo, intelegem si unde, cum, ce ar fi bine de facut pentru ca societatea actuala sa se schimbe in ceva mai bun.

      Daca vrei e un fel de schimb neuro-chimic, facem din mai multe creiere (modeste luate individual) unul mai mare, pe un palier mai amplu, care schimba datele la scara mai mare, are in fata un tablou mai vast.

      Prin algoritmul asta de fapt creem si o punte intre politica si oamenii mai putin preocupati de ea dar siliti de regulile sociale sa o aiba in vedere, dar e un efect colateral.

      Mie nu-mi place politica.
      de fapt, I hate it !
      dar daca o ignor, voi fi sluga lui Marean, Mazare, Voicu+lescu, si altor scursori ale societatii care profita de dezgustul meu sa-si umple intestinul, pentru ca sistemul digestiv este singurul sistem ce-l poseda.

      Din perspectiva asta, „lupta de partid” e de un ridicol absolut.

      Ieri am tinut cu PDL.
      Corect.
      Pentru ca el facea ceea ce ne interesa pe noi sa fie facut.

      Azi poate tinem cu PMP. Maine poate cu Uniunea Romanilor Liberi, poimaine cu Viitorul Romanesc….
      Prin miscarea asta maine putem fi camarazi cu adversarii de astazi.
      Nimic anormal daca pastram confruntarile intr-un registru al unei minme decente.

      Ideea e ca platforma netului ofera o sansa incredibila pentru relationare cum nu a mai fost niciodata in istoria omenirii. Asta e de departe mult mai important decat orice miscare politica conjuncturala sau eveniment punctual.
      Se poate crea un macroorganism ganditor.
      E infiorator sa ne autoblocam aceasta sansa pentru ca suntem victime ale unor furii primitive.

      Scuze pentru intindere.

      • Viq, servus! 🙂

        …și măcar platforma ne protejează de măciucile și cataroaiele, în sensul fizic, cu care ne-am însoți argumentele…
        …deși, dracu’ știe până când dacă vreun ișteț s’apucă și adaptează vreo imprimantă 3D la net 😀

        • Salve !

          Si daca face 3D ce ?
          O sa iasa un pumn din ecran sa-ti invineteasca ochiul de sticla ?

          Mai degrab pune un virus sa ti se-nchida brusc leaptoapu’ peste gherute cand tastezi „Basescu” :evil”

          • Pentru unii capacu’ leaptoapi ar trebui să fie cât ăla de pivniță, nu cât coperta de carte! 😀

          • Old,

            am intrat in bucatarie sa vad ce ai aruncat in tomberon ..
            … e de-a dreptul emotionant 😀 😀 😀 😀

            Cu proxi-uri, via Texas si Colorado, de zici ca suntem in James Bond’s movie 😀 😀 😀
            Ala s-a chinuit minute sa se dea dupa cires si tu l-ai expediat intr-o zecime de secunda 😀 😀 😀

            Hotarat lucru, ii dau maxim 11-12 ani.

            Indiferent cand s-a nascut 😉

      • @Viq
        Ai dreptate.Exista viata dincolo de politica.
        Din nefericire eu cel putin am trait mult prea mult timp viata de dincolo de politica , viata in care una din principalele preocupari era sa te feresti din calea politicii.
        Pe atunci nu injuram , nu circoteam , nu ne revoltam.Eu cel putin.Din lasitate.
        Astazi probabil ca refulez tot ce am acumulat in acei ani.
        Nu pot sa condam pe nimeni pentru acei ani pentru ca nici eu nu am fost capabil sa fac nimic.
        Astazi pot ,chiar daca sunt la fel de las.
        Azi nu mai conteaza daca esti las.Nu mai ai de ce sa te temi.Astazi nu mai poti argumenta cu frica.
        Astazi pot condamna ceea ce eu cred ca i imbecilitate , necinste , minciuna etc la concetatenii mei.
        Cred ca ceea ce lipseste romanului este civismul.
        Nu trebue sa votezi un partid sau altul , nu trebue sa ti placa un politician sau altul , nu este obligatoriu sa stii economie sau sa studiezi programe.
        Este insa obligatoriu sa sanctionezi minciuna , hotia , nepriceperea, nepasarea.Ne lovim de ele zi de zi.
        Faptul ca ele se identifica acum cu politicul , sau mai exact faptul ca noi suntem convinsi ca sunt generate de politic nu are mare importanta.Trebue sanctionate , trebue sanctionati prezumtivii autori , trebue sanctionata suflarea care si vinde sufletul si viitorul pentru o iluzie de moment.
        Modul in care sanctionezi depinde de firea fiecaruia.
        Eu am invatat ca daca nu vorbesti limba interlocutorului nu vei avea nici un succes.
        Si sunt convins ca limba pe care o intelege Badea de exemplu este complect diferita de limba pe care o vorbeste Liiceanu.
        Trebue sa raminem oameni dincolo de politica este adevarat dar sunt momente in care si cei mai civilizati oameni au fost siliti sa puna mina pe par.

  19. dorian65
    Multumesc de invitatie, cine stie, intr-o zi, cat timp traim totul este posibil 🙂 .
    Vroiam sa spun ca materialul nu s-a ridicat la valoarea brandului, ca si Ochii lui Dobrin, din partile Argesului, unde beam o remarcabila posirca de Arpechim cumparata peste gard, in armata 😀 .
    In scimb beam un memorabil vin de curte, un cabernet mai aspru, spre negru la culoare, la Bascov, in ciuda lui Oldhasu, care spune ca nu sunt vii in Subcarpati 😀 .

    • Gino,

      Bascovul e pe aceeași altitudine cu Stefăneștii Arges în Subcarpații getici. Dealuri submontane la care mă refer sunt un pic mai sus, începând cu Piscani-Coșești 😛

      • Am scris „in ciuda lui Oldhashu”, am gresit si rectific „in sanatatea lui Oldhashu”. 😀
        Completez: cu chifle luate de la un cuptor, de la o gradina de vara din Trivale. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s