Un ardei de la Sorina : Arde-i !

Ca în zi premergătoare (posibilității) manifestării interesului pentru propria soartă prin vot democratic, primul gând mi-a fost să zic ceva despre necesitatea actului în sine măcar, despre responsabilitatea obligatorie a oricărui cetățean cu cap în dotare care chiar vrea să-și trăiască viața cât mai bine. Dar după ce am cetit-o pe Sorina Matei nu mi-au rămas multe de spus.

MateiSorina are un îndemn mai plin de nerv decât halba de bere cu un guler excesiv de generos.
Halba !

Cetindu-l parcă începi să te simți Ucraina.
Buza de sus tremură ușor dezvelind un canin știrb, iar genunchiul drept își declară independența mai ambițios ca rebelii din Donețk.
Drept pentru care rostogolesc îndemnul.
Cu mici observații personale 😀

Arde-i pe infractori ! Du-te și votează !
Votează pentru că votul tău îi doare, Și votul tău nu poate fi de nimeni și cu nimic cumpărat !
Ba ar cam putea fi, dar nu-l vinde, dacă nu-ți place să fii sclavul unor tâlhari !

Votează pentru că ești cinstit și crezi cu adevărat în libertate, demnitate, corectitudine, transparență și dreptate socială. Tu de ei nu poți fi manipulat !
Ba cam poți, că om ești, dar asta e un motiv în plus să mergi și să votezi împotriva mincinoșilor !!!!

Votează pentru că tu din buzunar îi plătești și ei te mint și te fură. Zi de zi. „Corupția este un cancer și doar o altă formă de tiranie.” Corupția este o boală care îți mănâncă încrederea în democrație. Și pentru democrație toți ne luptăm.
Toți, mai puțin ei, care te vor slugă. Care te vor absent de la urne, dezinteresat de ce se întâmplă în lume … ce se întâmplă cu alții, dar mai ales cu tine.

Votează, pentru că altfel pentru tine vor decide alții. „O societate ușor de manipulat este o societate care își pierde controlul asupra propriului destin”.
Nu-i lăsa pe ei să decidă ce, cum și cât meriți tu. Democrația are nevoie de tine. MÂINE !
Dacă îi lași, nu meriți mai mult decât ce hotărăsc ei să-ți dea. Și n-o să-ți placă !
De-asta TU ai nevoie de democrație mai mult decât are ea de tine.

Implică-te și alege. Ai de unde. Poți face diferențe.
Sunt acum câțiva, mai deștepți sau mai tălâmbi, puternici sau momâi … înseamnă totuși mai mult decât nimic. Alege unul dintre ei, care ți se pare mai puțin tălâmb sau mămăligă, dar mai ales care vezi că vrea să facă ceea ce dorești TU să facă și deleagă-l să te reprezinte.

Ai datoria asta pentru tine, pentru principiile tale, pentru viitor și pentru cei de lângă tine. „Așa cum omul nu poate trăi fără sângele ce-i curge prin vene, așa democrația nu poate supraviețui fără participarea activă a cetățenilor.„..  fără implicarea activă și pasionată a fiecăruia dintre noi.
Cei care depind de tine nu pot lua propriile decizii. Dacă îți pasă mai puțin de tine, lor poate le pasă mai mult.
De ei.
E obligația ta să îi reprezinți.

Votează.
Nici o mașinărie de partid nu poate învinge cinstea, credința și votul tău.
Ba îl poate învinge.
Dar și votul tău poate învinge „mașinăria de partid” dacă apeluri ca cel de față, au ecou !

Privește imaginile de mai jos și ascultă.
Asta vrei ?
Eu cred că noi toți și România merităm mai mult.
Da, eu votez !

Mulțam, Sorina. Și noi.

Viq

Articol original :„Arde-i pe infractori !”

Anunțuri

113 responses to “Un ardei de la Sorina : Arde-i !

  1. Frumos indemnul Sorinei Matei.
    Pacat ca i scris pentru ca am si eu citeva intrebari
    Citi stiu sa citeasca?
    Citi citesc?
    Citi inteleg ce au citit?
    Ceea ce am scris mai sus este parerea pesimistului.

    Optimistul insa spune:
    1/se vor prezenta la vot cca 4,5 milioane de alegatori.
    2/90% dintre acestia vor reprezenta nucleul dur al partidelor + ciubucarii PSD.
    3/Daca PSD obtine 50% deci 2,5 milioane de voturi pierde sigur alegerile din toamna.
    De ce veti intreba?
    Pentru ca in toamna nu va mai avea de unde sa scoata pomeni pentru inca 2,5 milioane de votanti.
    Asta se intimpla daca vrei voturi contra mici sau galeti.

    Exista insa si o intrebare :Noi vom fi in stare sa convingem in toamna inca 2,5 milioane de alegatori?

  2. Felicitäri ! SORINA MATEI
    asta este metoda, nu venitzi apoi si ceretzi ceva,
    cand vä e lene sä votatzi.vina este a cetätzenilor.

    • Teo,corect! 🙂
      Totul depinde de votanti si optiunile lor.
      E important si imboldul jurnalistilor ,dar nu definitoriu
      Nu o data ne-au derutat si impins spre zari incerte si cu greu ne-am revenit.Eu nu prea creditez o optiune platita cu banii nostri.

  3. vor frauda notul, Dragnea trebuia pus la räcoare,
    acum a creeat o haitä de fraudare, si nu se mai jeneazä,
    cä nu le face nimeni nimic:

  4. DORA;
    PRECIS O SÄ-TZI PLACÄ; ARTICOLUL SI INDEMNUL:
    E CAM BÄSISTÄ::::::::::TOT CU ARDEIUL: ca imi place

    • theo,
      indemn basist?Nu-mi displace. 😆

      Imi pare rau ca mi-am epuizat energia si m-am dezlantuit la spartul targului-obicei detectat in multe situatii ,la topicul precedent.Nu stiu cand voi mai avea puterea sa-mi descarc tolba cu ascutisurile gandirii mele strict personale si sincere .

      Eu nu am decat sa salut orice revenire de pozitie sau rebrenduire ideologica din partea vectorilor de imagine(cum e cazul Sorinei Matei,sau de pocainta pentru derapaje de mesaj si interpretare a realitatii politice …..totusi eu imi pastrez o marja de precautie.Nu uit sarjele anti basiste ale acelesi Sorine,platita de moguli azi contestati de pocaita.

  5. Este rationala fatuca.
    Am citit multe articole ale ei si mi-a lasat o impresie buna.
    La mai multi ziaristi ca ea si treburile vor avea o tendinta de asezare pe fagasul normal al democratiei.

    • Dorian,

      Exista oameni si printre jurnalisti 😀 😀 😀
      Ii cautam si, cand ii si gasim, ii punem la indemana 😀

      E pe stanga si Dan Badea dar mai ales grupul sedimentat de Tibi Lovin (cel mai tare tip de pana acum in directia asta) la „Reporter Virtual”.

    • dorian65, 🙂
      tendintele ce se prefigureaza la ziaristii tineri si probabil de viitor ,trebuie cu mare atentie contorizate.Din experienta trecutului pot spune,fara a gresi.ca ,pozitia lor si reasezarea pe linia corect democratica a fost si este una conditionata de avantaj material si de imagine.Nu te poti suci,asa din senin.numai daca beneficiezi de un avantaj.S-ar putea sa fiu nedreapta cu unii cu adevaratpocaiti si care regreta sincer ca au deraiat de la calea cea Dreapta.Eu raman cu suspiciunea mea.Nici o oferta baneasca nu m-ar face sa renunt la principiile mele morale si crezul meu politic.Un mesaj contradictoriu in meandrele politicului(in timp

  6. din päcate , sunt multe ziariste bune,dar s-au läsat cumpärate

  7. CE ORDINÄRIE;
    DROGATUL MAZÄRE, A PUS UN DEMENT SÄ-L SCUIPE PE PRESEDINTE: ASTA ESTE HAITA DE NENOROCITZI COMUNISTI
    CE VOR SÄ DISPRETZUIASCÄ TOT.

  8. Juniorii mei nu sunt „impatimiti” ai subiectelor de politica interna. Au alte prioritati, alte preocupari…Dar sunt maturi, informati si responsabili. Deci, LE PASA .Deci, maine VOTEAZA . ANTI-PSD!!!

    • Mih,

      reprezinta poate ceva foarte aproape de ceea ce toti ar trebui sa fim.
      Avem o viata pe care trebuie s-o traim.
      Aspectul social („politic” cum ii zicem aici) ar trebui a fie doar una din componente. Poate cel mult la egala importanta cu altele ce ne framanta existenta.

      Toto are o buba pe coada.
      E important ?
      Pentru toti ceilalti nu prea. Cam deloc.
      Pentru mine e important. Ca e maligna.
      De ce ar trebui sa ma preocupe mai mult votantii lui Ponta decat buba lui ?

      • @Viq
        Poate ca pentru o parte dintre noi, vorbesc de cei care din varii motive au redus motoarele si implicarea in viata activa , aceasta implicare in politica , chiar si virtuala ,este o dovada ca nu am murit.
        Poti muri in mai multe feluri.

    • Mih,asta-i important.
      Contra PSD si indiferent de nuanta anti. Va conta probabil la alegerile interne,acum…..e bine asa! 🙂

      • Dora,

        Mesajul anti-PSD/GIO/Mafia Rosie a ramas adesea unul secundar, sau chiar a fost exclus…Ceea ce nu mi s-a parut deloc ok…

  9. HADÄR , nesimimtzitul sindicalist ce toatä ziua la TV,
    aruncä numai tampenii si agatzä cat poate pe Presedinte:

  10. Interesant aspectul adus in prim-plan de DPA :

    „Chestia tangentiala cu adevarat importanta relativ la aceste alegeri e urmatoarea: E o oportunitate excelenta pentru a prinde in plasa anticoruptiei primari si politruci iesiti la bataie cu obiectiv de fraudare. Asta e marea miza colaterala a momentului.

    E momentul pentru o noua recolta de pioni si nebuni din reteaua de coruptie electorala nationala a Regimului Ponta coordonata de alde Dragnea si Hrebe. E o oportuntiate de a deschide o noua serie de dosare penale si a mai face niste brese in clanuri si familii. Asa se curata trepat tara, alegeri dupa alegeri, frauda electorala cu frauda electorala. Daca nu-i prinzi cu altele in plasa, bine si cu astea mai marunte. Asa a cazut si Al Capone…” 😀 😀 😀
    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-frauda-electorala-ar-trebui-sa-fie-tema-momentului/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+InLinieDreapta+%28%C3%8En+Linie+Dreapt%C4%83%29

    Nu e rea ideea 😉

  11. viq, 🙂
    nu traim dintr-un singur meniu.Am fi inconsecventi sfaturilor din partea medicilor eco si nutritionisti.
    viata ne apartine,daca n-o respectam ne face numai rau.

    Si Kino a mea are o „buba”la piciorul drept,unii spun ca e tumoare fara salvare.A fost depistata acum un an si biata de ea suporta-cu cate o jum.de alcocalmin si gel extern de doua ori pe zi.azi dimineata m-a speriat,m-a trezit din somn cu un urletsi nu-ti spun prin ce sperietura am trecut.
    O duce ,biata de ea,cu stoicism,asa cum o duc si eu cu hernia mea de disc.Cat o vrea Domnul! Tu intelegitragedia,altii o considera bagatela si de neluat in seama.Cum spuneam, fiecare in viata are un punct nevralgic care-l marcheaza,altii il ignora ca nu le apartine.E destinul nostru marcat specific.

    • Dora,

      depinde.
      Poate fi tumora dar poate altceva.
      Mergi la veterinar de vezi ce zice.
      Apoi, daca vrei, discutam.

      Cu Toto o tragem cam din ianuarie, de cand a devenit serioasa, dar se pare ca suntem pe o directie buna pana acum.

      • Nu stiu,viq!
        Veterinarul mi-a spus acum un an ca trebuie amputat piciorul.Avand 15 ani n=am fost de acord.
        Mircea o duce afara intr-o sacosa,s-a obisnuit si asteapta sa intre la cusculie.
        Mananca normal,e vioaie ,cu deplasarea e problema.O ungem cu un gel antiinflamator si osteoreparator, si contra necrozarii o masez cu betadine(pe care-l folosesc si eu la picior) Sunt ingrozita cand va trebui sa-mi iau adio de la ea.

  12. Atenție mare!
    După încheierea votului și stabilirea procentelor pe liste urmează redistribuirea. Asta înseamnă că toate voturile acordate listelor care nu au adunat minim 5% vor fi împărțite proporțional listelor care au adunat peste 5%. Proporțional înseamnă că dacă lista PSD face 30% i se vor adăuga 30% din totalul voturilor listelor care n-au adunat 5%.

    După cum mă duce pe mine mintea (și sper să nu greșesc) dacă votez anti-psd dar pe o listă care nu ajunge la 5% am mari șanse să votez chiar PSD.

    Corectați-mă dacă spun o prostie.

    • @Filadel,
      Corect.
      Voturile date PNTCD sau poate FC sau oricarui alt partid vor alimenta si PSD .
      O alianta electorala cu un partid mai mare ar fi securizat aceste voturi.
      Ambitiile insa bat ratiunea.

      • Cu exceptia daca aceste mici partide au chiar sanse de a depasi 5%.
        Se poate sti?In cazul absenteismului,s-ar putea sa aiba sansa,daca se mobilizeaza.

  13. http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/alegeri-europarlamentare-2014-boicotarea-alegerilor-avantajeaza-psd-1299383

    Barbu Mateescu la ziare.com

    Intrebat cum se impart voturile obtinute de formatiunile sau candidatii care nu trec pragul electoral impus de lege, acesta a explicat: „Voturile se impart proportional cu scorurile obtinute de cei care au depasit pragul. Daca PSD ia 40% din voturi, PSD va lua 40% si din redistribuire”.

    Se pare că am înțeles corect.

  14. Concluzia la cele de mai sus?

    • Concluzia este de fapt punctul de plecare.
      Miine se desfasoara operatiunea „”Zestrea””
      Desi toti declara ca mor de grija UE , in fapt toti se pregatesc pentru Tirgul de Fete din IULIE.
      PSD -Ponta va trebui sa puna pe masa baronilor zestrea lui personala. El a facut campanie , el a fost ales in fapt el a obtinut 130% , pe el il iubeste lumea, el vrea sa fie vedeta din toamna.
      Partidele de pe partea dreapta-cu cit sacul de procente va fi mai mare cu atit vor avea sansa sa obtina mai mult la negocierile ce vor da prezidentiabilul.

      Pentru dreapta operatiunea ”Zestrea”” este un fel de ruleta ruseasca.Pot urca pe podium sau pot dispare.Toate . Si PNL si PDL si PMP si FC .Pe cele deja disparute nu le mai enumar.
      Toata strategia acestor partide s a construit in vederea obtinerii unei pozitionari cit mai bune pentru negocierile ce vor urma.
      Acesta este morivul pentru care nu s a incercat nici un fel de unificare.
      Pentru unii strategia se va dovedi sinucigase.

      • Și eu ce să fac în condițiile astea?
        Cum să votez în așa fel încît să nu-mi dau votul unde nu vreau?

        • Sa votezi cu intelepciuene! 😆

        • @Filadel,
          Nu cred ca tu ca simplu votant trebue sa ti faci asemenea socoteli.
          Important este sa pleci cu sufletul impacat ca ai incercat sa promovezi pe cel ales de tine.
          Am citit ieri , recunosc cu oarecare amuzament , un editorial al lui @Ovi publicat de noua politee exact pe aceasta tema.
          A incercat (se pare ca este obsedat de demonstratia matematico stiintifica ) sa demonstreze de ce trebue votat FC ul.A cules aplauze pe un text mare.
          Eu as fi scris un singur rind :
          „”Pentru ca eu consider ca este cea mai buna optiune””

          • 🙂 Am înțeles. El oferă o opinie personală ca pe o demonstrație a unui adevăr. Ceea ce e greșit după regulile logicii și ale argumentației.

  15. Cum a fost în 2009 la București (Vlad Ursuleanu):

    • ei bine, stiu ca nu este in „meniul” democratiei, dar votul obligatoriu, pentru citeva legislaturi, ar trtebui reintrodus 😛
      De fapt, dupa cite stiu, citeva tari il au; printre care Belgia si Finlanda.
      NB,
      este deprimant sa vezi doar „bosorogii” (lui @ tds 😛 ) votind.

  16. Este dezamagitor sa vezi ca partidul pe care l-ai votat nu intruneste 5% si votul tau se duce la cioclul invatamintului, Abramburica.

    • Eu cred ca dupa exercitiul de miine cel mai important va fi numarul de voturi obtinut de partidele politice.
      Nu procentajele , nu numarul de mandate ci numarul de voturi.
      Numarul de voturi va da un indiciu desptre ce se poate intimpla in noiembrie.

  17. Fil

    cata vreme ai lipsit, s-a tot vehiculat prin diverse zone ideea ca FC ar trebui votata si de catre ei ce ar vota PMP si de catre cei ce ar vota PDL… sau PNTCD.

    Justificarea se bazeaza pe niste sondaje care ar da FC cu foarte putin sub prag.
    Astfel, daca FC rateaza calificarea, „dreapta” ar pierde aproape 5%, dar daca eu-tu-el-ea, care am dori altceva decat FC/MRU, am vota (doar acum ?!) cu ei, atunci am avea sansa sa aducem „dreptei” inca 5%.

    Fascinant, este ? 😀 😀 😀

    In ideea asta am facut „apelul catre normalitate” zilele trecute.

    • @Viq
      in tradeucere libera ( si rautacioasa) -nu l lasati pe MRU sa se sinucida politic.

      • Right !

        Eu n-o sa pricep nici cand o sa-mi schimbe buletinu’ de ce MRU a ales calea asta !

        • Poate pentru ca nu s a uitat in buletin sa vada ca putea sa mai astepte linistit un ciclu electoral si intre timp sa se consolideze bine in vre un partid de dreapta.
          Poate pentru ca a incercat sa profite acum de golul lasat de Basescu (Basescu ne avind pe linga el nici un urmas viabil -gen Ilescu -Nastase).
          Poate ca a fost dus de valul unor promisiuni de sustinere venite de cine stie unde.
          Poate….
          Oricum nu vom sti nici o data.

        • Pentru ca a pierdut un important meci cu Ponta. Cred eu…

      • MRU avea si alta cale de urmat,delimitarea de oamenii cu care a experimentat guvernarea.Eu ii urez succes,nu-mi este indiferent daca se pierde in politici marunte,il voi reinventa,daca merita,la momentul oportun.

    • Aha.
      Pe baza la ce să votăm FC? Aș înțelege dacă MRU ar fi cap-compas pentru europene (iar asta ar fi o miză) dar am auzit că nu e.

      Votul pentru FC îl văd doar ca pe o acumulare pentru viitoare negocieri pe dreapta pentru catindatu la președinte. Dar, repet, iar nu e o miză fiindcă e clar că MRU ar aduna oricum preferințele prezidențiale. Deci dacă FC nu ia 5% voturile sînt pierdute ori și mai rău ajung pe la PSD. Dacă ia 5% se duce în PE o persoană sau două care se va afilia la PPE. Dar același avantaj l-am avea și votînd PMP minus riscul fiindcă PMP va face 5% cu siguranță.

      Problema mea cea mai mare este cu MM care merită votul față de restul listei PDL. Aici fierb de nervi.

      • Nici nu stii cati draci mi-a facut MM cu ramanerea in PDL.

        In nemarginita-mi marinimie 😀 😀 😉 i-am mai acordat credit pana dupa europarlamentarele astea.

      • corect, @ filadel.
        Eu doresc ca FC sa intruneasca 5%, dar fara votul meu. Care are destinatie precisa, cu acelasi fel de argumente: daca fara votul meu PMP nu intruneste 5%?

      • fil,
        asta ma framanta si pe mine.De ce a trebuit sa ajungem aici,sa facem socoteli pentru oamenii dispersati in mai multe partide si pe care-i agreem?Un MM aici,un Funeriu dincolo ,MRU in alt club.

        Nu ne pun politicienii rabdarea la grea incercare?

    • Viq, servus! 🙂

      «Persuasiune subtilă» (mamă, ce mi-a ieșit din taste!) la dreptaci, pt că acilea nu mai merge cu «redistribuirea arădeană»! 😀
      …omu’ gospodar trebuia de astă iarnă să se gândească la car!

  18. nu intzeleg ,dece Last se ascunde sub numele de Ovi

  19. o groazä de soparle si idei tampite se aruncä pe blog,
    poate cineva muscä.

  20. Atentie cu ce va deplasati maine la vot !!!

    „Vicepremierul (Oprea) a menţionat că, începând de vineri, Poliţia Română verifică transportul public de persoane, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, legalitatea transportului şi verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

    „Verificaţi şi dacă autovehiculele respective nu cumva sunt folosite în scop electoral”, i-a atenţionat ministrul Gabriel Oprea pe şefii din Poliţie.”

    http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/oprea–verificati-daca-autovehiculele-de-transport-persoane-sunt-folosite-in-scop-electoral–336407

    Daca nu va puteti deplasa antic-normal, pe grisinele proprii la cricumscriptii, alegeti o ghena de gunoi cu sofer sau o remorca pentru cartofi.

  21. orce escrocherie trebuie s-o fotografiatzi, nu ezitatzi

  22. azi am väzut la garä pe tonta , ca un rinocer ranjit,
    oamenii il huiduiau si el ranjea, sfidätor , arogant:

  23. Din discutia cu @Viq de mai sus pe tema felului in care MRU isi joaca soarta politica imi trece prin dreptul cheliei o intrebare siciitoare.
    Nu cumva Basescu in cinismu i condamnabil si de A3 si de TV ul lui Ghita a procedat cu Elena Udrea exact ca si cu MRU?
    Desfasurarea evenimentelor imi spune (chiar daca eu refuz cu indignare ideea) ca da.
    MRU a fost lasat sa se descurce singur.Daca miine ia un scor acceptabil (si 4% este acceptabil) poate merge mai departe.
    Daca nu este terminat politic.
    Situatia este similara si in PMP.
    Udrea a preluat PMP ul pe cont propriu.De data asta Basescu a pus umarul.
    Daca PMP ul scoate un scor acceptabil Udrea merge inainte.
    Daca nu ia cel putin 5% Udrea este terminata politic.
    Ori piratul este groaznic ori eu gindesc aiurea.

    • O aşa ceva nu mi-a trecut prin cap 🙄

      Daca PMP nu scoate macar 5% nu cred ca Udrea mai are grai.
      D-aia a avut grija sa-l aduca pe Anton 😀

      Un scenariu ca al tau pot face şi eu :
      poate piratul a vrut a-i arate lui MRU
      „Ia sa vedem cat faci tu cu toate facultaţile tale (mintale şi non-) .şi cat face Udrea cu mine in backround” 😉

      • @Viq,
        De ce nu?
        Este cea mai buna forma de competitie.
        Udrea vrea sa fie sef.Reuseste sa bage PMP in PE probabil va fi.Nu reuseste ramine n planul 2.
        MRU vrea sa fie presedinte.Reuseste sa faca un partid care sa intre in PE -intra pe lista.Nu reuseste -trece din nou la coada.
        In definitiv politica i pe voturi, faina , malai si mici.

        • TUCU2
          O data l-am intrebat pe un cunoscut de-al meu ,,Ba de ce te-ai dus la aia pentru mici si bere?”
          Raspunsul a fost unul singur,,ba votez cu cine vreau eu si nu sunt prost si la pomana!”

  24. dar Udrea nu s-a dezis de presedinte,
    MRU, a fäcut-o, subtil dar totusi.

  25. si dacä nu castigä 5 % UDREA nu este terminatä, abia invatzä,
    dar sper ca PMP sä aibä un scor bun, au oameni de valoare:

    • Theo
      Este terminata..S a expus prea mult si a preluat asupra sa toata responsabilitatea.
      Cred ca asta a fost intelegerea.
      Reuseste -va conduce PMP ul.
      Nu reuseste altul la rind.

  26. A PRELUAT PANÄ ISI FACE APARITZIA C D

  27. Tucu,
    nu cunosti femeile ambitzioase, itzi garantez cä merge mai departe.

  28. rog pe cei din PMP, sä se fereascä de inscenäri,
    o sä le intindä curse haita rosie.

    ATENTZIE PMP!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  29. Interesant !

    „Se încearcă acreditarea ideii că am avea intenţia de a reconstrui imperiul, Uniunea Sovietică. Este absolut fals”, a declarat Putin.”

    http://www.b1.ro/stiri/externe/vladimir-putin-rusia-nu-intentioneaza-sa-reconstruiasca-urss-83306.html

    Avansez o idee : posibil ca sancţiunile economice sa-l lase fara sprijinul oligarhiei ruse.

    Vad ca in Ucraina se practica sportul asta :

    „Oligarhul Rinat Ahmetov, fost susținător al fostului președinte Ianukovici, s-a alăturat deschis taberei pro-occidentatilor de la Kiev.”
    http://www.b1.ro/stiri/externe/oligarhul-rinat-ahmetov-se-alatura-deschis-autorita-ilor-de-la-kiev-insurec-ia-din-est-poate-duce-la-genocid-83017.html

  30. VIQ;
    ESTE CA IN ROMANIA ?
    OLIGARHII ROMANI- S-AU MOGULII
    fac si in Romania jocurile:

  31. Adrian Papahagi pe fb:

    Eu merg până la capăt pe mâna lui Băsescu. Am construit și votez PMP.

    Băsescu a făcut-o posibilă pe Macovei. Fără Băsescu, Macovei era doar o oengistă respectabilă. Fără Macovei, Băsescu tot Băsescu rămâne.

    Băsescu l-a făcut posibil pe MRU. Fără Băsescu, MRU era un istoric de la Iași. Fără MRU, Băsescu tot Băsescu rămâne.

    Fără Băsescu, PD era un partiduleț de stânga, Năstase era acum președintele României, mafia era la putere. Nu ar fi existat niciun reformism, niciun ICR, nicio bază la Deveselu, niciun DNA curajos.

    Acum să vedem cine îi rămâne fidel bătrânului căpitan!

  32. WOW !!! 🙄

    In trei paragrafe şi-o propoziţie le-a umplut gurile cu ganduri la toţi !

    • Aiurea ! ma surprinde agresivitatea discursului unui universitar clujean ,glorificarea lui Basescu si ducerea in derizoriu a unor personalitati dintre care cel putin unul, MRU ii este coleg de breasla unul universitar de Cluj, celalat de Iasi.
      1.Poate ca Macovei ramanea o onegista respectabila (ca si cand asta ar fi putin lucru) fara basescu, dar e cert ca fara Macovei la Justitie, Basescu nu se putea azi fali cu reformarea justitiei!
      2.Nu este adevarat ca fara Basescu MRU ramanea un simplu istoric de la Iasi (adica nimic? dar dl.Papahagi ce este?):
      ,,În perioada 1998-2001, Mihai-Răzvan Ungureanu a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Apoi, este numit în funcția de director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) și coordonator-adjunct al Inițiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena.

      În paralel cu aceste atribuții, a fost ales ca Președinte al Institutului Român pentru Studii Strategice din București (din 2001), membru al board-ului administrativ al New Europe College din București (din 2002) și membru al board-ului științific al Centrului pentru Politici de Securitate din Szeged, Ungaria (din 2003). Mihai Răzvan Ungureanu deține gradul diplomatic de Ministru consilier (din 2003)”
      Iata o scurta relatare despre MRU inainte de Basescu ;ce-l indrituieste pe Papahagi sa considere ca acest inceput nu ar fi fost continuat si ca unica sansa ar fi fost Basescu ?
      Aceeasi sursa ca la MRU (Wikipedia) nu consemneaza nimic deosebit la activitatea diplomatico-politica a domnului Papahagi ,dar arata ca :
      ,,A candidat din partea ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, într-un colegiu din Județul Cluj, fiind susținut de personalități ale PD-L, precum Monica Macovei și Cristian Preda. ”
      Poftim ? Recunostiinta…floare rara….

      • a venit sarmalagioaica uslinoasä lada:

      • Loda matelotii se mai si cearta .
        Toti avem impresia ca suntem omblice de la Terra.

      • Aiurea.
        Nu ma surprinde interventia intempestiva a profesoarei care in vara trecuta a protestat impotriva guvernului Boc?Ungureanu cu pancarta „Noi v-am votat, voi ne-ati inselat.
        @ Loda,
        „aiurea” de la tine, un (fost) cadru didactic, fata de nimicul Papahagi este memorabil.

        • ,,Aiurea” si pentru tine ;cel care-si permite sa jigneasca, cadru diactic fiind, pe un coleg de al sau cu nimic mai prejos ci dimpotriva, nu sunt eu ci mister Papahagi.Cat despre ,,nimicul Papahagi” iti apartine 100% eu nu ma bag in opiniile tale.
          ,,Nu ma surprinde interventia intempestiva a profesoarei care in vara trecuta a protestat impotriva guvernului Boc?Ungureanu cu pancarta “Noi v-am votat, voi ne-ati inselat.”
          Alt argument decat minciuna asta ordinara ,nu gasesti ? Ma dezamagesti din ce in ce mai mult cu lipsa ta de imaginatie .

          • nu ai inteles nimic.
            Tema de casa: scrie de 100 de ori „aiurea”.

          • Da mai victore ,esti mult prea ermetic pentru mine ,acum ce sa fac? Va trebui sa traiesc cu aceasta realitate.

      • Daca lehamitea de ponta, urmas („nedemn”?) al lui iliescu e destul de mare si resentimentele fata de presedintele Basescu te apropie de MRU/PFC, sau MM/PDL-Blaga, poate o sa ai pentru ce/cine sa iesi maine la vot.

        • Nu Mih draga, lehamitea (reala) fata de Ponta nu ma apropie mai mult de nimeni din clasa politica ; tocmai pentru ca nu pot fi suspectata de simpatii deosebite(lipsa de simpatie atentie ,nu exclude respectul) mi-am permis sa amendez iesirea surprinzatoare pentru mine, a lui Papahagi la adresa celor doi .

      • Loda,

        Cred ca aici esti foarte pe langa adevar.
        Nu ca ai dori asta, dar pur si simplu te-a orpilat lauda lui Papahagi si ti-a blocat sinapsele.

        1. „…e cert ca fara Macovei la Justitie, Basescu nu se putea azi fali cu reformarea justitiei!
        .. cu scuzele de rigoare, e o gogomanie.
        Basescu facea ceea ce a facut fie cu Macovei, fie cu Morar, fie cu Kovesi, Danilet, si mai ales cu o pleiada de multi alti potentiali pe care nimeni nu-i stie acum. Pentru ca n-au avut sansa aia. Daca Macovei nu rapsundea in seara aia la telefon pentru ca avea crampe, reforma justitiei se facea cu altcineva. Poti fi sigura de asta. Pentru ca piratul este elementul cauzal aici !
        Cofunzi mesterul cu parghia.
        Macovei nu facea ceea ce a facut daca n-o scotea Base din neant.
        Papahagi are dreptate.

        2. MRU poate nu ramanea „un simplu isotric” dar nici departe de asta.
        Toate cele ce le mentionezi, precum si alte calitati de membru in „comisii si comitii”, sef de organisme si presedinte de grupuri de lucru ale compartimentelor unor organizatii …… de ale caror existenta si rol nu stie nime daca nu cauta pe Wiki, inseamna fix nimic. Cel putin dpdv politic.
        MRU a devenit un nume din acelasi motiv ca si Macovei : Basescu.

        Papahagi e transant aici.
        Sunt de acord.
        Dar nu exagereaza cu nimic, nu desconsidera si acuza pe nimeni.
        Pur si simplu lanseaza o provocare la care cei vizati sunt pusi in extrema dificultate.
        Acum ar trebui ca respectivii sa adopte o atitudine la fel de transanta : CU sau IMPOTRIVA lui Base !!!!!

  33. Mih,

    asa este, acum totzi sunt zmei, dar cand le dä drumul se pierd in väzduh.
    imi aduc aminte de ceva inpresionant.
    incepuse manipularea haitei rosii si in Timisoara, in toatä invälmäsala aia, un omuletz cu o placardä micä, pe care
    scria.

    „TRAIANE; EU SUNT AICI”

    ERA INÄLTZÄTOR CA UN PORUMBEL INTRE ULII.

  34. Mih,
    acesta este, chiar mi-a rämas la suflet.

    sper ca Presedintele ,sä-l fi remarcat:

  35. Eu as merge sa votez dar de unde sunt pana la ambasada sunt peste 200Km si drumurile nu sunt sigure deloc.

  36. @Loda
    am pus bold pe niște vorbe de-ale tale de mai sus. Mi s-au aprins beculețele. 🙂
    Cîteodată, fără să vrei, spui nespunînd lucrurile pe care nu vrei să le spui. Subconștientul îți joacă feste. Nu ție îți joacă feste. Nouă ca oameni.

    • acum, mai ca-mi vine sa spun cum ii comunica victor L ,,nu inteleg nimic” ?! Te asigur ca niciodata nu spun lucruri pe care nu doresc sa le spun, mai ales in spatiu public .In rest, nu ma deranjeaza sa bolduiesti ce crezi tu ca ar trebui.

  37. bucurie mare, @ Loda:
    „Intrebat, la Antena 3, daca, realist, vede posibila suspendarea sau acuzarea presedintelui Traian Basescu de inalta tradare, Ponta a raspuns: „La cum se comporta Traian Basescu, e posibil, da. Nu o resping,”

    • Mai Victor L dar la cat minte si cum se comporta Ghiorel nu ar trebui suspnedat ?
      Neica Ghiorel este ,dupa parerea mea,cel mai prost prim ministru, cea mai tampita emanatie a Societatii Romanesti.
      As mai continua dar cineva de pe aici a scris mult mai multe epitete decat mine si nu vreau sa fiu numit plagiator.

  38. Mi-ar fi placut sa votez in Timisoara…

  39. Poate va veni un timp cand vom intelege mai bine semnificatia resentimentelor care construiesc „punti” intre…stanga si dreapta.

  40. bunä,

    o mare nerusinare,

    ILICI declarä ce a votat, pt. SOCIALISTI,

    este o mare ,mare gresealä ce trebuie penalizatä

    VÄD CÄ NIMENI NU SE SEZIZEAZÄ; DECE?????????

    declaratzia trebuie interzizä.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s