Reevaluarea obiectivelor politice

După cum se profila rebrănduirea PNL/Antonescu acum două zile, aș fi prevăzut coagularea unei forțe a opoziției față de PSD care să cuprindă și această formațiune politică, ceea ce ar fi dat mai multe șanse bătăliei politice împotriva a ceea ce reprezintă acum PSD cu Ponta în frunte. Nu mă apuc să enumăr ce reprezintă asta, că mi se termină cuvintele înainte de a apuca să mai spun și altceva. Însă ceea ce se pare că au decis liderii primelor două formațiuni din opoziție, Blaga și Antonescu, schimbă radical lucrurile.

După cum văd, intenția lor este să formeze o formă de „opoziție” la actuala guvernare care să excludă complet tot ce mai are legătură cu Traian Băsescu. Delimitarea de politica actualului (în curând ex-) președinte a formațiunii portocalii, pe care el a păstorit-o, s-a făcut precum știm în urma deciziei dumisale de a lăsa liberi dulăii justiției INCLUSIV pentru a mușca din politicienii ce-l susțineau. A fost un șoc pe care aceștia încă îl resimt și azi.

Nimeni nu s-a gândit că Băsescu va merge atât de departe cu libertatea justiției. Pentru că probabil niciodată până acum, cel puțin în istoria contemporană, nu s-a găsit vre-un politician de rang atât de înalt capabil de o asemenea „trădare”. Nici la noi și am bănuiala că nici în multe alte state.
Cel mai probabil, cei care l-au susținut și i-au acordat încrederea lor pentru a obține succesele politice nu-i vor ierta niciodată că nu i-a protejat de brațul justiției.

Poate mă înșel, n-ar fi prima dată 👿 , dar tare mi-e teamă că nu !

Detașarea graduală a PDL de politica președintelui, culminând cu îndepărtarea de la guvernare a propriului premier la doar câteva zeci de zile de la investire, cedând puterea adversarului politic, a fost o reacție firească de autoapărare a sistemului politicienilor corupți. Așa cum firească poate fi acum realizarea acestei noi alianțe PDL-PNL care aparent are drept scop oferirea unei alternative la actuala guvernare. O privire însă doar un pic mai atentă dezvăluie o posibilă, ba mai mult aș zice, foarte probabilă, variantă mult mai tristă. Rolul de opoziție-fantomă la PSD jucat până nu demult de PNL, va fi luat probabil de PNL+PDL.

De fapt nu este exclusă o dispariție de facto a PDL, înghițit efectiv de PNL, dacă numele noii formațiuni ce se naște din fuziunea celor doi se va numi …. „PNL” după cum anunță M. I. Quintus : „E prima condiţie, prima este ! Am şi eu un cuvânt greu de spus în partidul ăsta. Partidul Naţional Liberal rămâne neschimbat şi ca denumire şi ca orientare. Ne-am orientat acum din punct de vedere european spre Partidul Popular, pentru că este o forţă care te poate ajuta şi fiind de dreapta şi încercând să ne desprindem de ceea ce a însemnat colaborarea cu stânga aceasta, după părerea mea, nocivă ţării, este bine să se ştie că suntem în zona dreaptă şi în Europa. Cel puţin cât am să trăiesc eu în Partidul Naţional Liberal, numele lui nu se poate schimba”.

Fapt confirmat de Crin Antonescu : „.... pot să vă confirm că este convingerea noastră şi hotărârea noastră. Eu sper să înţeleagă şi partenerii noştri că numele de Partid Naţional Liberal este un nume cu o asemenea forţă istorică încât nu poate fi pus în discuţie..”.
images
Nu există absolut nici o logică pentru care PMP să fie izolat dintr-o eventuală construcție a opoziției (priviți procentele !!!!) decât legătura lui indisolubilă cu „proiectul de țară Băsescu”.
De ce o „coaliție” ce are abia 27 de procente ar ignora încă 6% ????

Ba chiar, în condițiile de mai sus, mă gândesc că pentru PMP este chiar indicat să se țină deoparte.

În această perspectivă mă tem că șansele pentru o Românie mai apropiată de normalitate scad brusc. PMP pare să rămână „fără coledzi”, la un nivel electoral relativ scăzut, fără posibilitatea de a influența major jocurile politice în „liga mare”.

Nu este foarte bine structurat, nu este foarte bine reprezentat, ilustrat, promovat, ….
Ba putem zice că este mai degrabă prost la toate capitolele astea.
Are o singură calitate : este continuatorul politicii „Băsescu” de consolidare a statului de drept și a independenței justitiei, de curățire a clasei politice de tâlharii ce călăresc poporul ăsta de atâta amar de vreme.
Și, privind dincolo de Elena Udrea, aș zice că are și potențial.

Deocamdată lucrurile nu stau deloc grozav.
Cred că obiectivul prezidențialelor din iarna asta poate să fie lăsat în plan secund. Șansele de a obține acolo un continuator al politicii prezidențiale de neamestec în justiție cred că sunt minime.
Un obiectiv mai realist ar putea fi legislativele din 2016.
Dacă până atunci noul regim nu va anula mai mult sau mai puțin fizic pe cei ce se doresc continuatorii politicii „diabolicului” Băse.
Probabil opțiunea la prezidențiale se va îndrepta către varianta care ar da mai multe șanse supraviețuirii multipartidismului și a păstrării unei minime independențe a justiției.download

Doamna Macovei …. i-o făcuși marinarului !!! 👿
Și lui, ca lui ….
…. dar ne-o cam făcuși și nouă ! 👿 👿

Iar între timp taxa la aplicația pentru obținerea cetățeniei britanice s-a triplat !!!!! 😦

Viq

Anunțuri

268 responses to “Reevaluarea obiectivelor politice

  1. Buna dimineata ,
    iar deschid eu balul ,.
    Ieri am auzit o poveste un pic SF care contine rasturnari dramatice de situatie,aranjamente ,actiune , si bine inteles hapy end.
    Poveste incepe cu o sedinta PPE in care se descopera ca unul dintre vicepresedinti este Anca Boagiu(cucoana aceea transformata de Basescu din gospodina in politician).Cred ca intuiti ca Ancuta este vedeta feminina.Vedeta masculina nu avem pentru ca nu se poate vorbi de Blaga sau Crin ca de niste masculi.
    Ei bine , constatind conducerea PPE ca are in dotare asemenea exemplar s a gindit ca cucoanei i ar sta bine in frunetea dreptei romanesti.Un fel de Nuti mai potolita si mai terestra.
    Urmare acestei idei marete s au pus pe lucru.Prima masura -inreginmentarea liberalilor in PPE .Probabil va fi finalizata in citeva zile.
    A doua masura ar trebui sa fie aparitia Ancutei unificatoarea in prim planul PDL in asa fel incit sa nu mai mire pe nimeni momentul in care Blaga se va retrage din motive de sanatate (sau greutate) lasind locul respectivei doamne.
    Daca faza asta se va realiza (democratic evident) atunci restul este usor de banuit.
    Nu stiu daca povestea este adevarata , nici daca Ancuta va avea succes dar m am simtit dator sa o spun.

    • salut tucu. E cel putin insultatoare „transformat din gospodina in politician”. Este INGINER constructor, ceea ce n-a fost nici Lajos Orban, nici Mitrea, nici Sova, nici Ramona Manescu. A FORTAT intrarea standardelor de cost la sosele [de injurat au injurat-o dar nimeni nu a indraznit sa le abroge/modifice]. A reziliat contractele pe Cernavoda Medgidia.
      Sub imaginea blanda e o mana de fier.
      Remarca te rog ca este cel mai putin injurat ministru din PDL [cu exceptia lui Blaga, dar stim noi de ce].

      • @cinic
        Hai sa incercam sa ne pastram simtul umorului.
        Nu am avut nici o intentie sa o insult pe Dna Boagiu.Am incercat sa subliniez amploarea transformarii.
        De altfel cunosc multe doamne cu diploma si functii care sunt excelente gospodine.Termenul gospodina nu are nimic insultator in el mai ales ca provine din cuvintul „”stapin”‘ sau ”domn”‘ in slava.

        • tucu2, all.salut! 🙂
          nu era necesara scuza si mai ales explicare etimologica si semantica a cuvantului gospodin.
          Sunt de acord cu 🙂 cinic ca,anca Boagiu a fost mereu perceputa ca un politician si profesionist valoros.Nici adversarii n-au prea indraznit sa-i conteste calitatile.
          Este adevarat ca atat ea cat si alte femei datoreaza promovarea in politica presedintelui.Concomitent cu multi tineri atat femei cat si barbati.
          Si mai are si recunoasterea popularilor europeni.
          Eu astept sa-si manifeste loialitatea fata de mentorul ei si partidul care a propulsat-o si a sustinut-o Va putea milita pentru pastrarea identitatii partidului? Aceasta problema ma framanta pe mine.

    • Salutare tuturor,
      Tucu2,
      Pana una alta ”Cucoana” Anca Boagiu este citata in calitate de martor la procesul unor evazionisti din Portul C-ta. Citez din minuta sedintei din data de 27,05,2014:
      ”Pentru inculpatul Pilca Aurelian Catalin: a) Admite cererea de administrare a probei testimoniale cu martorii Ion Dumitru, Teseleanu Iulian, Toader Mircea si Boagiu Anca;…..
      Pentru inculpatul Banias Mircea Marius: a) Admite cererea de administrare a probei testimoniale cu martorii Pistru Popa Eusebiu Manea, Zaharia Nuta, Vlad Marcel, Halus Rodica, Banias Emil Sorin si Boagiu Anca;
      Pentru inculpatul Bogatu Eugen: a) Admite cererea de administrare a probei testimoniale cu martorii Ion Dumitru, Stroe Cristinel, Teseleanu Iulian, Zama Silviu, Gaea Vasilica si Boagiu Anca;”
      Dosarul nr. 2540/1/2012, se afla in faza de fond la Inalta curte.

      • @Ion
        Nu stiu ce poate insemna citarea ca martor dar sunt convins ca daca povestea contine o farima de adevar s au luat in calcul toate posibilitatile.

        • Depinde Tucu2, Solicitarile DNA de audiere a acestor martori au fost admise acum 3 zile. Este ciudat ca desi DNA a cerut si audierea in calitate de martori a fostilor ministri Blaga si Udrea, judecatorii au respins aceasta cerere. Dar poate la apel situatia se va schimba.

          • @ion
            ,Toate sunt ciudate in tara asta.Ce sa zic.Circula zeci de povesti.Mie asta mi s a parut cea mai credibila pentru nu reusesc sa mi explic cum de i a apucat pe liberali dragostea de PPe si nu de azi de ieri.

          • ion, portul a fost sub responsabilitatea Ministrului Boagiu. Niciodata sub Blaga sau Udrea.

  2. Care e rolul diagramei de sah? Oricum, pozitia a rezultat din Apararea Franceza, negrul pare sa castige, la prima vedere.

    • jonny,
      diagrama poate semnifica pur si simplu incertitudinea luptei politice,asa cum se intampla in jocul de sah.
      Nu stiu de unde deduci ca pozitia a rezultat din Apararea Franceza. Dar,lupta e pe muchie de cutit,important este cine e la mutare..Si albul are sanse de atac cu Cd6…Nb5 .In timp ce negrul profita de slabiciunile de la c2 si g2. Ma rog,se joaca.
      Si Ponta si Antonescu se joaca …..nu joaca

  3. ‘Neata!

    Pentru multi dintre noi unirea dreptei a fost considerata singura miscare corecta si de bun simt care ar fi trebuit facuta pt a avea sanse in confruntarea cu partidul-stat PSD…sau USL , mai bine zis, adica PSD-PNL-PC…
    Felul in care se „uneste” azi „dreapta” este departe de ce intelegeam prin asta in urma cu catva timp…Felul in care bat palma Blaga si Antonescu, felul in care tace Macovei, sau felul in care MRU il suna pe Antonescu si e multumit ca acesta isi face timp sa-l primeasca nu seamana cu ce am sperat ca va fi o Dreapta romaneasca unita…
    Precipitarea aroganta de a anunta mareata constructie, fara o analiza interna de partid privind rezultatele la europarlamentare, fara o schimbare a garniturii de la varful partidelor (cum ar fi impus neatingerea tintelor asumate), fara o clarificare privind trecutul recent al liberalilor si asumarea culpabilitatilor ce le revin (cardasia cu PSD-PC, declaratiile anti-occidentale, participarea ca varf de lance in puciul din 2012, incompetenta si coruptia ministrilor liberali din guvernele ponta etc…) sunt doar cateva aspecte care nu pot fi ignorate… 👿

    • buna mih. Sunt mai mari probabilitati sa NU se intample:
      A. „fanfara de deschidere” a fost prea zgomotoasa
      B. pretentia de absorbtie e pretext sau motiv ?
      C. coagularea a doua establishmenturi [cu vot sensibil egal] e periculoasa pentru toti cei ce ar putea pierde „onoarea si ciolanul” [si intreb -ca sa exemplific- cine ramane purtator de vorbe: Saftoiu sau Pocora?].
      D. ca sa complic si mai mult: cine devine seful organizatiilor [secretar general al partidului]?
      E. cat de mare si reala -la nivelul membrilor- e ostilitatea fata de Basescu?

      Iar in ochii opiniei publice [si evident al Copacului] conteaza IMEDIAT cele doua teste: anti-coruptia si votul prin corespondenta. Enuntul public in aceasta zona trebuia sa apara „alaltaieri”. Taxarea, adminstratia publica pot veni si dupa UNA LUNA.

      • Cinic, servus!

        In testul anti-coruptie imi pun cea mai mare speranta. Atentia si interesul pt el au o arie incurajator de larga…

    • Mih, 🙂
      heirupismul cu care A demarat reconstructia drepteiI ridica multe semne de intrebare si dezamageste pe multi. Cel putin am aflat si noi cine sunt adversarii presedintelui si cine s-a aliat in tabara antibasista si cine confisca temele presedintelui pentru a le oferi electoratului ca ale lor proprii.

      • Asa-i! Nu de-acum, dar devine mai limpede…Cu toata ura si manipularea anti-basista de…dreapta (ca aia de stanga nu mai trebuie comentata), presedintele ramane dpmv (cu tot cu ce ne pare a fi erori – poate sunt, poate nu chiar…) singurul punct de sprijin sigur. N-am niciun motiv serios si corect argumentat sa-mi schimb parerea si optiunea.

  4. Multumesc pentru articol.Trista zi.Din pacate raminerea M Macovei alaturi de V Blaga nu a facut decit sa il infringa pe cel care a promovat-o si pe noi cei care credem in statul de drept si justitie independenta.Lupta Presedintelui impotriva coruptiei l-a lasat singur si infrint .Clasa politica,asa zisi jurnalisti basisti arunca cu mizerii in acest om care a ajuns paria societatii.Daca M Macovei accepta unirea cu PNL,Tapalaga,Pora si toti jurnalistii care o detesta pe E Udrea vor saluta acest gest.Daca nu,vor incrimina unirea.V-om trai si v-om Vedea.Din pacate si noi l-am lasat singur pe acest om in fata scuipaturilor intregii societati. Nimeni dar nimeni nu a condamnat gestul acelui om de la Constanta,magariile celor de la Antena3.Oare M Macovei este surda si oarba,m-a intreb.Trista zi.

  5. Iata ce se va intampla:
    http://www.blogary.ro/stiri/antonescu-nu-mai-candideaza-la-sefia-pnl/

    Cred ca „dreapta” aparatoare a „statului de drept” va reinventa boicotul unitisalvam pentru a-si salva politic idolul. Foarte foarte trist.

    • Cele 2 variante date de autor (Blogary) la atitudinea piratului sint scoase din ghiocul mamei Omida.
      Auzi „daca Basescu il vrea pe Ponta presedinte” 😛 direct in tigaia Danei Grecu.
      (Chiar ultima declaratie, pe care o stiu, de la pirat, spune ca va face tot ce poate, pina in decembrie, numai ca Ponta sa nu cistige; iar tu, marele analist, vii cu scenarii de 2 bani cu rest.)
      Chiar ca unii daca nu-s fuduli 😛

  6. Tipul care a recunoscut ca Basescu a fost pentru el si ai lui o „pleaşcă” (o favoare nesperata, pentru cunoscatori) a grait iarasi:
    „Theodor Paleologu: Rezultatul PMP, un dezastru electoral; afisele din campanie sunt un fel de co-productie Hollywood-Mosfilm”
    Asteptam in continuare palme date cu copita.

  7. Buna ziua,

    E si parerea mea ca PMP ar trebui sa stea deoparte.
    Si Udrea ar trebui sa stea mai deoparte de acum in PMP.
    Dezamagitor ca MRU s-a grabit sa-l sune si sa se intalneasca cu Antonescu.Si el ar trebui sa stea deoparte.

    • dece sä stea deoparte PMP, cä vor socialistii si buldogul-cäcäräu,
      le este fricä de ei?
      NU SÄ NU STEA DEOPARTE, sä lupte sä fie mai buni, au dela cine
      sä invetze………………

  8. Buna ziua Copaceni,Va propun urmatoarea situatie ipotetica:
    Rezultatele de la europarlamentare indica pentru PNL 15%, 12% PDL si 12% PMP. Credeti ca Antonescu si Blaga ar fi chemat la negocieri si o echipa de negociatori de la PMP in vederea reunificarii fortelor de dreapta?Eu cred ca in nici un caz!
    Oamenii n-au nici o treaba cu ideologia dreptei, ei au treaba cu salvarea propriilor persoane dupa acest esec. (Am mai afirmat intr-o postare aceasta manevra hoata)
    Si ma mai gandesc la ceva :
    Oare Piratul s-ar simti confortabil cu PMP in aceasta balta statuta si puturoasa?
    Eu gandesc ca nu.
    La buna citire!

    • PMP, nu este statut si puturos,

      blaga si cäcäräu sunt 2 caricaturi expirate

      • Sarut mana Theo,
        Cand am spus ca Piratul nu s-ar simti bine in balta statuta si puturoasa m-am referit la alianta intre PNL si PDL.
        Si daca am facut aceasta comparatie nu neg ca si in balta asta mai exista si cativa pesti onorabili. Rari, dar merituosi. Un astfel de peste este Monica Macovei. Inca!
        La buna citire!

      • Theo,
        inganduratul i-a caracterizat pe pedelisti si mai ales penelisti ca sunt o „balta statuta si puturoasa”.Asa cum se prefigureaza strategia dreptei unite,PMP chiar nu are ce sa caute

        • Sarut mana Dora,
          Da, mi-a placut asocierea derbedeilor cu „balta statuta si puturoasa”. Sincer, nu mai tineam minte daca am intalnit-o aici sau in alta parte. Si findca mi-a venit in minte, am crezut ca-mi apartine. O fi de la prietenul ala neamt care incepe sa-mi ascunda unele lucruri prin casa! 😀
          Asadar , cum bine a zis Dora …”balta statuta si puturoasa”… Mea culpa si respectul meu Doamna!
          La buna citire!
          P.S. Cui i-ati zgariat mobila de va apreciaza asa pozitiv comentariile? 😦

  9. „Tradatorul” si „vanzatorul” justitiei din 2013 este „distrugatorul dreptei” si inca „mana-n mana” cu pesedeaua…Cam asta-i (o parte din) „trendul” propagandistic al unor opiniatori publicosi pt sezonul vara-toamna 2014…
    Nu uitati (in)des(atul) interesul rasaritean implicat deja in „moda” romaneasca…
    Agentii si idiotii utili „croitoresc” dupa acelasi tipar 👿

  10. Salut! Părerea mea este că după aceste alegeri, cel care a ieşit oarecum pe plus, este T. Băsescu.
    – a dejucat pericolul imediat care se prefigura după aceste alegeri, anume: refacerea usl-ului. Intrarea în PPE a liberalilor face aproape imposibilă această manevră, fapt recunoscut şi de V.Ponta.
    – PMP a trecut pragul electoral şi a trimis 2 parlamentari în PE, contrbuind astfel la victoria PPE. Tinànd cont de diferenţa de 12 europarlamentari care-i separă de socialişti, cei 2 parlamentari contează f. mult.
    – a reuşit să aducă la cunoştiinţă electoratului a faptului că există PMP-ul şi ce-şi propune acesta (lucru f.important avànd în vedere că acesta era aproape necunoscut la nivelul electoratului înaintea începeri campaniei electorale).
    – a promovat PMP-ul în liga 1 a scenei politice, ca un partid care contează.
    – cu unele îmbunătăţiri la nivel de persoane şi management, pe fondul erodării tot mai accentuate a vechilor partide, arată că PMP-ul dispune de un potenţial de creştere cu mult faţă de scorul obţinut
    Cred că T.Băsescu se află, oarecum, în timing-ul propus.

  11. Dedicaţie celor 2 aburitori de dreapta – kkrău Dormeo şi bulldog Bleg& White.
    Bleaga, doborât de pe tronul senatului de kkrău în 2012, acum îl linge-n fund (pe româneşte cur). Câinii comunişti, se ştie, mănâncă rahat (pe româneşte căcat).

    Vreau să fiu înţeles, şi eu doresc unificarea dreptei, dar nu cuîntre jigodiile astea. Şriu, unii vor spune că unirea se face între 2 structuri, între 2 partide. Aşa o fi, dar în România voinţa partidelor este cea a conducătorilor vremelnici.
    Bleaga şi kkrău nu se unesc împotriva pesedului, decât declarativ. De fapt este o uniune tot anti Băsescu. Odată ajunşi în copac (aşa zice o vorbă din bătrâni, sau altă rimă n-am găsit – ştiţi aia cu scroafa-n copac) – kkrău prezident şi bleaga prim sinistru, în Ţară va fi linişte deplină, să nu-l trezească pe kkrău din somn şi pe bleaga din beţie.
    Reconcilierea între est şi vest nu s-a făcut între Roosvelt, Churchill, De Gaule şi Stalin … au trecut ceva anişori până a apărut Gorbaciov.
    Unificare, dar cu alţi lideri, că ăştia, la fel ca ponta nu ştiu altceva decât Băsescu e de vină.

  12. O voce a societatii civile autentice, Luminita Williams:

    In valul de relativism care se infiripa, noi credem ca este bine sa ne pastram directia si obiectivele pentru Romania: statul de drept, apartenenta europeana; alianta NATO. Garantul acestor obiective a fost si ramane Presedintele Traian Basescu.

    http://www.petitieonline.com/noi_sustinatorii_presedintelui

    • romanii , nici nu-si dau seama ce au in presedintele Bäsescu,
      romania au avut noroc, din päcate romanii sunt lasi, infideli si
      nerecunoscätori.
      vor totul repede, dacä nu aruncä si päräsesc lupta, mai bine
      intind mana la mafia rosie:
      SÄ-I DEA D-ZEU SÄNÄTATE PRESEDINTELUI BÄSESCU

  13. dece comenteazä romanii ce nu stiu,
    liberalii romani, chiar nu aveau ce cäutau acolo

    LABURISTII- ALDE
    sunt liberali socialisti, chiar marxisti.
    nici liberalii germani, nu sustin alde

  14. cat timp sfideazä partidul infintzat ; PMP, nu
    sustzin coalitzia lor. nu-l fluturatzi pe presedinte ca momealä
    in petitzie:ESTE NESERIOS.

    • Theo,

      Doar faptul ca nu e mentionat PMP-ul in textul petitiei nu inseamna sfidare (poate este o prudenta inteleapta sa nu asocieze PMP cu cacealmaua pusa la cale de Blaga si Antonescu). In fond ei, initiatorii, se adreseaza celor doua partide care au iesit la rampa cu pretentia de a reprezenta si realiza uniunea dreptei. Acestor doua partide si liderilor lor (si nu PMP-ului) le spun raspicat (si acesta este mesajul care ii vizeaza doar pe pedelisti si liberali si care conteaza ):
      Noi, cei care semnam acest apel, va spunem ca NU vom accepta niciodata o alianta care intelege ca trebuie sa se delimiteze de Presedintele Traian Basescu pentru a putea exista. Domnul Presedinte Traian Basescu a fost si este un garant al angajarii Romaniei intr-un parcurs firesc, european; un garant al respectarii parteneriatelor si aliantelor europene si nord-atlantice; un sustinator si aparator al statului de drept. Prin urmare, o alianta care trebuie sa se delimiteze de Presedinte este o alianta ingrijoratoare si care ne pune mari semne de intrebare.
      Va spunem ca noi, semnatarii acestui apel, nu vom vota un presedinte care nu va fi girat de Presedintele Romaniei, Traian Basescu.

      • Mih,
        DAR O SPUNE TEXTUAL BLAGA ZILNIC
        resedintele este esclus din orce discutzie,
        si sä nu uitäm, PMP, este formatä de presedinte:
        O SÄ FIE IGNORATÄ PETITZIA;
        MAI BINE CATZIVA OAMENI CU 2-3 BENERE
        are ecou, väd tv, väd oamenii, are mai mare räsunet

  15. Salutare!
    Ce facem? Mai trăim? 😀

  16. sunt dezamgitä de MM

    • theo,

      vine o vreme când una lume începe a se uita in cămară să vadă ce s-a adunat pe acolo. Rari sunt cei care aleg idealurile care, ale naibii, nu prea tin de cald! 🙂

  17. Salut lume bună! 🙂

    Un interviu care nu pică bine multor stomace, un alt punct de vedere despre „unitatea dreptelor paralele”.

    http://www.evz.ro/interviurile-2-1-barbu-mateescu-miscarea-populara-nu-si-a-atins-potentialul-video.html

    • old,
      si eu cred la fel:

    • Servus,Old 🙂

      Uite aici si argumentul
      „Sociologul Barbu Mateescu a analizat rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European, apreciind că PMP are „cele mai multe opțiuni” și-și va putea susține propriul candidat la prezidențiale. Sociologul Barbu Mateescu a apreciat că PMP a obținut un rezultat bun, fiind „la început de drum”.

      Sper sa nu-l dezavueze acum, toti aceia ,care-l aduceau zilnic la copac pe Barbu Mateescu.

  18. MRU, a fäcu un gest de lingäu cu Cäcäräu,
    putea sä astepte putzin, de putzinä prestantzä este
    nevoie, mai ales cand ai pretentzii.

    • theo,
      MRU era chiar panicat cand a iesit pe sticla.Nu se astepta la acele procente,mai ales ca-i avea mari sustinatori pe politeisti.
      La cuprins frica.Vroia sa se convinga daca mai poate spera la candidatura Dreptei.Am spus imediat ce l-am vazut ca ,”graba cam strica treaba”

  19. Paleologu, glume räsuflate, din päcate este numai

    un mucegai de nobilime:

  20. Hai să vă spun cum am procedat eu ca să-mi fac liniște la mansardă pe subiectul Monica Macovei 😀

    Gata! Reset. S-a dus. Monica Macovei a ajuns acolo unde a dorit să ajungă și unde (cred eu) are cea mai bună competență. Mai sînt și alte aspecte pe care le-am observat dar nu vreau să vorbesc despre ele acum fiindcă situația este extrem de volatilă. Orice concluzie tragi este invalidată în cîteva ore. Este o fluiditate politică maximă și totul este manipulare. Eu nu dau 2 bani pe orice se petrece sau se declară în aceste momente.
    Sînt de părere să mă dau un pas în spate și să-mi văd de activitățile mele de om (sper cît de cît) normal. 🙂

    Dar să nu uităm că roata se învîrtește.

    • Eu nu cred intr-o ruptura permanenta intre Basescu si Macovei. Puntea, cred eu, va fi „gospodina”. Iar creierul, ei bine, creierul este mai activ ca niciodara. Cine vede un „esec rasunator” al lui Basescu in alegerile astea…o face doar pentru ca vrea sa vada asa, nu pentru ca asta e situatia. USL a murit, Jeannocchio o jeleste. Iar GIO face provizii de chiftele, pe care ni le prezinta ca grenade de mana.

  21. Și-ncă una: am rămas fără prezidențiabil. Aspectul subliniat de Bască Ilie în Grădină la Nora dar și ultimele manifestări ale lui MRU mi-au spulberat și ultimele dubii despre capacitatea (nu competența) sa politică.

    • Asa este,fil! 🙂
      Sa faci o asemenea smechereala cu propriitai oameni,sa fentezi legea este peste puterea mea de intelegere.
      N-am fost incantata cand Base i-a devoalat o trasatura nu prea pozitiva si credeam ca a gresit la suparare. Mi se confirma insa altceva:presedintele este intotdeauna bine informat si nu lanseaza mici soparle ca ceilalti politicieni.

      ps.Despre MM exact asta am spus de multa vreme n-a fost niciodata politician,ci o personalitate cu reale competente in domeniul juridic.Nu-i contest nici principiile sanatoase.

      • Dora
        nu pentru că a fentat legea că n-a fentat-o sau cel puțin n-a ajuns în faza în care ar fi fentat-o dar modul facil dpdv politic în care s-a lăsat angrenat într-o asemenea jenibilitate este cel pe care-l iau eu în considerație. Pentru un om politic consider că este o mare greșeală. Să spunem (aka eu) doar că lui MRU i s-a părut probabil mult mai simplu job-ul ăsta și nu l-a abordat în mod corect.

  22. Este din 2009 dar parca merge si acum

  23. merge, tucule.
    Piratul le-a facut viata un cosmar multora 😛

    • te-ai tranformat in postas de minciuni? nici nu te-ai insanatosit bine si te-aui umplut de virusi; pacat, ai grija de sanatatea ta macar pentru nepoata 😛

    • Servus 🙂
      Da-mi un singur motiv pentru care ar trebui sa citesc eu ce scrie LuMi Massa 😀 😀 😀 pe Facebook.
      Asta ar trebui sa fie una din sursele de unde se ia informatia la Copac?
      C’mon! 😀

      • Servus !
        ,,Da-mi un singur motiv pentru care ar trebui sa citesc eu ce scrie LuMi Massa 😀 😀 😀 pe Facebook.”
        Ma gandeam ca fiind o buna prietena a eminentei blonde (asa cum reiese din pozele postate pe fb) este un ,,ecou” al doamnei ? Dar poate ma insel, nu e capat de tara .

    • tot o läcustä PSD-stä a rämas

    • M-am uitat la poze, zici ca sunt din filmele de pe casetele alea video VHS, notate cu +++ parca 😀 😀 😀 .
      M-au napadit amintirile, am devenit putin nostalgic 😀 😀 😀 .

  24. Nu prea-i pace sub maslinii liberali:
    „Un scandal a avut loc, joi seară, la PNL Prahova după ce membri din structura de conducere a filialei au refuzat să participe la şedinţa Biroului Permanent Judeţean în care urma să se discute fuziunea cu PDL, motiv pentru care preşedintele PNL Prahova a schimbat încuietoarea de la intrarea în sediu.”
    Iar „haitele” de procurori basiti nu au somn 😛
    „Senatorul PSD Sorin Constantin Lazar este urmarit penal de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi sub acuzatia de abuz in serviciu, in vremea cand era primar al comunei Strunga.”
    „Deputatii PDL Alin Popoviciu si Cornel Samartinean, alaturi de liderul filialei timisene a PDL, Constantin Ostaficiuc, au fost audiati vineri de procurorii DNA Timisoara, a declarat pentru Agerpres, Tamas Schiffbeck, procuror-sef al DNA Timisoara.”

    Doamne, mentine-i la fel pe procurorii astia si dupa ce pleaca Piratul pe mare.

  25. Din pacate MRU a iesit din pozitia de a impune conditii; si nu doar pentru rezultatele obtinute la europarlamentare.

  26. sincer ,MRU, s-a umilit, putzin la dus capul:

  27. Stiripesurse.ro:
    Traian Basescu o exclude pe Elena Udrea de la sefia PMP! Cristian Diaconescu desemnat pentru a prelua partidul.

  28. Elena Udrea sa-si ia un concediu pina dupa alegeri (sa plece in Bahamas, Azore); sa se simta si misoginii rasplatiti.

    • Salutare all !

      Deci Victore te-ai lepadat de Udrea ? Wow ! Nu-mi vine sa cred ! Pot sa te intreb cum de ai ajuns la concluzia asta? Cred ca nu ti-a fost usor !

      • @ Reddog,
        nu ma obliga sa-mi formez niste pareri anapoda despre tine.
        Ai vazut cum mai sus @ Loda a aruncat niste minciuni si a plecat?
        Procedezi in acelasi fel?
        Iti spun doar tie: eu nu am laudat-o, sustinut-o, etc pe Elena Udrea niciodata; eu am intervenit doar cind era atacata ca la usa Latrinei 3.
        Iar daca vrei sa procedez ca tine iti mai spun ceva,doar tie: Elena Udrea cu partidul „ei” a luat mai multe voturi decit MRU. E o realitate.
        Elena Udrea, posibil, are niste pacate pe care eu nu lestiu, dar tu si altii ati cintat in strunele Latrinelor si a teveului lui Ghita, ca voluntari.
        Si ati adus un mare deserviciu dreptei.
        Flecitari.

        • Victor,
          Uite altul care aduce deservicii dreptei.
          http://www.paginadepolitica.ro/elena-udrea-barna-din-ochiul-lui-traian-basescu/.
          Link-ul dat de Loda e fals? Adica tipa respectiva care il denigreaza pe Papahagi (ca si asta e un deserviciu adus dreptei, nu-i asa?) nu e prietena EU? A scris sau nu chestiile alea pe facebook?

          • LODA ESTE O CUTRÄ MIZERABUILÄ
            vine numai sä intoxice, o nerusinatä comunistä:

          • @ coana Zoe,
            de pe aceiasi pagina aduci si tu link-ul.
            Adica vrei sa va cred daca sinteti doua? ei bine, intre doo nu te ploua, dar nici bine nu iti merge.
            Asa ca nu merg pe informatiile voastre.

          • @coana Zoe,

            Dar despre manevrele PDL-Blaga si PNL-Antonescu ce parere ai? Ca-i subiectul propus azi de Viq si care ne intereseaza.
            (despre EU ne vorbesti de luni de zile si iti cunoastem opinia)

        • Victoras, ma enervezi ! In ce consta minciuna?Cand m-ai prins tu sau altcineva de aici pe mine cu o minciuna?Deci, cata vreme eu iti vorbesc civilizat, abtine-te sa ma faci mincinoasa ! Misoginule 🙂
          Plus ca nu am plecat nicaieri, datorita covalescentei stau o ora la pat si 15 minute la calculator, cand pot vin, citesc si, dupa caz, raspund, e clar?

          • uf, @ Loda,
            tu, sub paravanul de stiri nevinovate, asta faci: dezinformezi si bagi zizanie.
            Da, dupa cum te revolti, chiar imi confirmi: esti dintre cei ce se folosesc de sintagam „eu nu zic, da` spun”.
            Tu nu il vorbesti de rau pe Papahagi, ci aduci laturi si minciuni din partea altora. Si esti curata foc. Dar iti face placere sa le versi la noi.

          • Loda, in primul rand multa sanatate, ca asta e mai buna decat toate.
            In ce priveste restul, nu te+ai schimbat deloc ! Mai tii cu USL, sau ma rog ca acum USL a crapat, cu USD? Tot pentru ei faci campanie? Tot cu aceleasi metode? Vino si tu cu o alta strategie, daca vrei sa ai mai mult success in „aburirea” oamenilor !

          • Victor, te-am intrebat unde-i mincina, nu divaga facandu-mi profilul psihologic, ca ma cunosc pana la varsta asta.Unde-i minciuna sau, daca nu o gasesti, unde-s scuzele ?

          • Reddog:
            Multumesc mult ,si tie iti doresc multa sanatate.
            ,,Mai tii cu USL, sau ma rog ca acum USL a crapat, cu USD? Tot pentru ei faci campanie? Tot cu aceleasi metode? ”am multe intrebari, parca sunt in ancheta, dar, din respect pentru tine iti raspund in ordinea in care ai intrebat ;Nu, nu, nu.
            Se vede ca vii rar pe aici, altfel nu mi-ai fi pus aceste intrebari .Nu te ghida dupa ce spune Victor, daca nu poate demonstra ca am mintit (si nu poate) face si el ce poate 🙂

      • @Redfog.

    • @Victore
      poate l ia si pe MRU cu ea nu de alta dar daca noi am recunoscut ca Udrea a pierdut in schimb fanii MRU transpira incercind sa l salte peste gardul Cotrocenilor.
      Poate i ajuta Udrea sa scape de obsesie.

      • @ tucu2,
        asa cum i-am raspuns si lui @ Reddog, eu nu pot fi acuzat ca am sustinut-o si laudat-o pe Elena; am aparat-o de misoginii cuceriti de Latrine.
        Si nu glumesc cind spun ca Elena ar trebui sa se retraga un timp; Latrinele si-au facut datoria si au intunecat si minti mai descleiate dect a Danei Grecu.
        Cit despre MRU, am vazut si oameni mai inteligenti ca el care nu s-au descurcat in politica.

        • nu trebuie dat satisfactzie misoginilor si doamnelor geloase; ce au fost trimise cu fundulitze la UE, ele nu s-au deranjat, a luptat
          sotzii si partidele pt. ele, nu-i corect cum ganditzi:

  29. viq, a intrat o masina de minusuri [de culoare rosie?] pe aici. Hai sa renuntam la calificative.

    • Cinic,
      Iti raspund aici. E adevarat ca Portul e la Min Transporturilor dar printre inculpati se gaseste si tov. Mironescu era secretar adjunct la MAI.

  30. NU VÄ INFLAMATZI; UDREA NU ARE DECE PLECA,
    dacä erau mai de ispravä bärbatzii ,ieseau in fatzä, acum nu au ce mecäni, pt. ce sä plece, cä vor adversarii? nici de cum, sä-SI
    aleagä presedintele, sä se organizeze mai bine , dar totzi, dece este
    es vinovatä, nu-i corect. dupä prima infringere nu-tzi omori copilul cä vrea vecinul.
    hai fi tzi oameni seriosi, nu trebuie sä plece
    nici unul, sä fie mai activi, mai unitzi.
    luptele nu se fac dupä placul dusmanilor:

  31. Nici cei care au susținut-o dar nici cei care n-au susținut-o pe Elena Udrea, de pe acest blog, nu sînt vinovați de rezultatele obținute la europarlamentare de PMP.

    Nu-mi amintesc, chiar încerc, vreo situație în care EU a acționat după bunul ei plac. Vă rog să-mi amintiți dacă există.

    În continuare vă rog să vă exprimați opiniile cît se poate de contondent și de abrupt puteți dar fără să vă atacați reciproc la persoană 😀 . Trageți în sus dacă se poate.

    Strategia asta cu enervarea comentatorilor e veche decînd lumea.

  32. Victore, nu te ambala ! Recunosc, am dat cu batul prin gard ca sa te „zgandarŢ nitel ! Nu am putut raspunde imediat, pentru ca sunt intr-o conferinta international in Polonia si am postat pe fuga, intr-o pauza de cafea.
    Nici acum nu am mult timp, intrucat trebuie sa ma intorc la lucrari, dar o sa dau cateva raspunsuri.
    1) Niciodata nu mi-am ascuns parerea proasta despre Elena Udrea, apropos de cai care ma acuza de misoginism. Nu am nicim cu femeia Udrea, eu am ce am cu politicianul Udrea. Iar aceasta parere proasta mi-am sustinut-o inclusive pe toate blogurile pe care am postat si postez: Mount Thor, Politeia sau Copacul.
    Apropo, cati din voi isi mai aduc aminte de
    – dezastruil provocat de Elena Udrea in fruntea filialei PDL Bucuresti? Chestia cu Piedone sef de campanie va spune ceva in 2009? Dar chestia cu Prigoana candidat la primaria generala va spune ceva? Ring a bell?
    – va mai aduceti aminte cum se pupa Elena Udrea cu Victor Ciutacu la conferinta PDL din iunie 2012? Spre aducere aminte va rog sa priviti emaginea de mai jos

    mai ales la minutul 1.55 va rog sa priviti si daca va place ce face Elena Udrea cu o jigodie de la Antena 3 (pe vremea aceea, astazi tot jigodie dar la Romania Tv) atunci asta este. Pe mine si acum ma revolta gestul Elenei Udrea. Daca pentru voi Elena Udrea este speranta dreptei, ok. Pentru mine nu este, dimpotriva, este un ballast, un pietroi atarnat de gatul presedintelui si de gatul dreptei.
    Am fost, sunt si raman „basist”, dar in nici un caz nu voi vota PMP atata timp cat cartile sunt facute de Udrea. Daca se schimba lucrurile si doamna asta face un pas inapoi, dar unul mare de tot, atunci intra si PMP in discutie.
    Evident ca nu pot vota nici cuplul de comici vestiti, Blaga blatistul-Paiata pucista. No way ! Dar eu nu m-as repezi la beregata MRU asa cum faci tu Victore.
    Pun pariu ca in cazul in care MRU avea macar sprijinul financiar si politic pe care l-a avut Elena Udrea scotea un rezultat mult mai bun la alegeri. Indraznesc sa affirm ca acest reyultat era cu cateva procente mai mare decat cel scos de Elena Udrea.
    In plus, tot pentru tine Victor, si ma bazez pe surse nu 100% ci 1000% sigure, Elena Udrea a participat din plin la debarcarea guvernului MRU in aprilie 2012 si la inscaunarea USL ! Iar pentru asta eu nu o iert !
    A, era sa uit. In ce priveste pseudocarierele stiintifice ale Plgiatorului si Elenei Udrea exista doar mici deosebiri: Plagiatorul mitoman a plagiat o teza, in timp ce Elena Udrea a plagiat doar articole. A si renuntat la sustinerea publica a tezei dupa scandalul cu Plagiatorul mitoman. Intrebarea mea este: de ce, daca lucrarea ei era rezultatul unei munci cinstite?

    Iar acum pot sa curga acuzele de „soparle” sau misoginism, dupa caz !

    • „Daca pentru voi Elena Udrea este speranta dreptei, ok.”

      Prima dată am vrut să zic că propoziția de mai sus nu e pur și simplu adevărată dar după aia am observat că de fapt aveți voi o chestie personală … cu înțepături sper pașnice. 😆

    • Nimeni nu a avut sau nu are nimic cu MRU.
      Cred insa ca toata lumea de aici condamna felul in care a fost sustinut MRU si felul in care MRU a reactionat (sau mai exact nu a reactionat ) la acest mod de sustinere.
      Tin sa ti aduc aminte ca sustinatorii lui MRU nu au gasit ceva mai bun decit sa dea in Basescu.Si nu pe un blog oarecare ci pe Contributors alaturindu se corului sustinatorilor Monicai Macovei.
      Rezultatul se vede,nimeni nu a cistigat nimic si singurul cap limpede
      in toata fosgaiala asta -Traian Basescu a mai pierdut un pic.
      Impresia lasata de actiunile sustinatorilor FC a fost ca MRU , ca orice om slab, incearca sa se catere pe cadavrul altuia.Si impresia asta este jalnica .
      Introduci in text o afirmatie , vazuta mai de mult pe politeia cum ca guvernul MRU a cazut si cu concursul Elenei Udrea.Poti sa o sustii?
      O stii de la A3 sau de la MRU?
      Daca nu poti sa o sustii afirmatia este de o magarie revoltatoare.
      .Afirmi ca MRU ar fi luat alt scor daca avea fondurile Elenei Udrea.
      Alta afirmatie hazardata, nedemonstrabila , dar utilizata de toti infrintii.Deci MRU pleaca cu o intentie de vot de 25% , face o campanie personala (nu cred ca pe acest blog sunt macar 3 persoane care sa mai cunoasca un alt membru FC) si scoate 2,3 %.repet , inaintea votului MRU (nu Fc de care nu auzise multa lume) avea 25% intentie de vot.
      Este vina Elenei Udrea ca MRU nu a considerat necesar sa anunte populatia ca FC ul este el?
      Si ultima remarca.
      Dapa aceste alegeri , conducera liberala si a dat demisia , Elena Udrea a fost retrasa (ca sa nu spun s a retras) in schimb MRU s a apucat sa bata la toate usile si sa anunte ca si el e pe acolo.
      Daca asa intelege MRU sa faca politica este trist.

      • Va garantez ca informatia referitoare la debarcarea guvernului MRU in aprilie 2012 in urma manevrelor din culise, dirijate de Elena Udrea si Vasile Blaga, sunt nu 100% ci 1000% sigure. Nu va pot dezvalui sursele mele, daca ma credeti bine, daca nu, nu !

        • intr-o curte anglo-saxona, ti-ar fi fost respinsa afirmatia :”hearsay”. Jura-te pe ce ai vazut/auzit in prima persoana. Valabil oricand, altfel exista RISCUL sa devii colportor a ceea ce vrea sa transmita altul.
          PS. deci nevotand PMP -indiferent de motiv- devii sustinator al adversarilor lui Basescu. Crezi ca te mai poti califica de basist?

    • @ Reddog,
      subiectul Elena este incheiat pentru mine (daca ai observat ce am scris mai sus).
      In plus, aduci in discutie subiecte care nu-s in chestie, dar fiecare vine cu argumentele sale.
      Si acum, o intrebare pentru istoric: spune-mi si mie cazuri de sef de guvern, care nu face parte din niciunul dintre partidele care il sustin si care, in cazul unei motiuni de cenzura, stiind ca alianta sa fierbe de nemultumire (indreptatite au ba, ramine inca de discutat decenii), pleaca din tara si nu merge in Parlament pentru a-si sustine guvernul.
      Sfideaza orice logica si pleaca la o intrunire, programata au ba.
      Pamintul sa se fi cutremurat, MRU trebuia sa fie in Parlament.
      Eu nu te contrazic cind spui ca ai surse despre ce a facut EU si ca a contribuit la darimarea guvernului MRU. Dar el a fost primul care a scos o caramida de la temelia aliantei.
      Ce a facut MRU atunci, sfidind pe cei ce il sustineau ca prim ministru, este incalificabil; si rezultatul ar fi fost la fel in toata lumea democrata.
      NB,
      cit despre plagiatul Elenei, cu asta vrei sa ma strivesti? am spus eu cindva ca nu a plagiat? habar n-am, sa va judecati voi intre voi, intelectualii.
      Cei ce au protestat cu pancarta „noi v-am votat, voi ne-ati inselat”

      • Victore, MRIU trebuia sa plece la data respective din tara ! Vizita aiaera programata, daca nu ma insel in Polonia. Dar, indifferent ce nemultumiri aveau, nu aveau voie sa debarce guvernul ! Eu asta nu le-o ierti nici EU si nici blatistului Blaga !
        Iar in ce priveste pancarta de care vorbeai, eu fac parte din alt fil. Eu am votat intotdeauna. Chiar si acm duminica, m-am dus la ambasa noastra din Budapesta ca sa votez ! Aa ca nu ma lua te rog cu texte de acest gen, bine?

        • Chiar crezi ca Elena Udrea ar fi initiat o asemenea actiune daca nu ar fi avut aprobarea lui Basescu?
          Crezi ca Basescu isi dorea ca primul ministriu investit de el cu o luna inainte sa cada?
          Daca este adevarat ceea ce sustii tu inseanmna ca a intervenit ceva atit de grav incit MRU trebuia sa cada altfel o actiune de acest gen sfideaza orice logica.
          Eu azic sa mai intrebi poate lucrurile au stat altfel.

        • Reddog,
          (cu pancarta era o gluma, dar cam dureroasa.)
          NU, nu trebuia sa plece.
          Si nu mi-ai raspuns daca Istoria mai are asemenea cazuri. MRU conducea un guvern si trebuia sa fie in Parlament. Punct.
          Cei cu care avea intilnire ar fi inteles situatia: motiune de cenzura.
          NU, nu trebuia sa plece, si nu trebuia sa fie atit de arogant cu mafiotii din alianta sa. Stia la ce se inhama cind a acceptat propunerea Piratului.
          Dar n-a stiut sa se descurce.

    • Reddog,
      In unele puncte esentiale ale analizei tale, daca inlocuiesti numele Elenei cu MRU ajungi la aceeasi concluzie, si anume: nici unul nici celalalt nu si-a inscris vreo victorie in palmares dupa debarcarea din guvern.
      Astazi, atat EU cat si MRU sunt perceputi mai degraba negativ decat pozitiv de catre votanti.
      PS Acum la, B1 Victor Orban a anuntat ca MRU si FC sunt dispusi sa faca o fuziune prin absorbtie cu PNL-ul lui KKR.

      • asta ar pune capac la toate: FC sa fuzioneze prin absorbtie cu Cretinel.
        Ei bine, eu nu cred; Sica vorbeste si el dupa una mica in plus 😛

        • Victor,
          Si Badin si inca un ziarist din studio, nu-i stiu numele, l-au intrebat pe Sica de aceasta fuziune. Si omul a spus ca discutiile sunt avansate.

          • ion,
            te cred, dar pare de domeniul incredibilului (ce nu e credibil in politica?).
            Huuuuo, Elena, jos Basescu.

          • Daca MRU fuzioneaza cu PNL atunci se schimba calimera ! Dar pana atunci wait and see !

  33. Reddog,
    ei nu zäu , cand te salutzi cu cineva este pupat, vii cu acuzatzii
    ca un bärbat serios? JALNIC:

    MARE BÄRBAT; SÄ VORBESTI DE FEMEI;
    NU VORBI DE BALAST SI DE ATARNAT DE GATUL
    NU-TZI DÄ DREPTUL NIMENI SÄ BLAMEZI O FEMEIE PT:
    CÄ MRU, s-a fäcut de ras.

    cu dusul repede la Cäcäräu sä-l ” pupe,” s-a fäcut de ras:

  34. DA: udrea luptand singurä a trimes 2 Parlamentari la ue

    MRU- nu a trecut nici pragul.

    cine este mai bun?????????

    • Udrea trebuia sa obtina, la sprijinul masiv de care s-a bucurat inclusive din partea presedintelui, un scor cu doua cifre. Daca PMP nu a obtinut acest scor, asta I se datoreaya EXCLUSIV, repet EXCLUSIV, Elenei Udsrea ! Pe ce pune mana Elena Udrea se „usuca” !

      • D-le, am auzit până mi s-a acrit zicerea asta «Pe ce pune mana Elena Udrea se “usuca”!»
        Sincer, a probat vreun zicător „mâna” preapomenită ca să se pângă de „uscătura” cu care s-a procopsit?! 😀 😀 😀

        • Domnule, intr-adevar am abuzat de aceasta expresie. Recunosc. Dar, ati inteles in esenta ce vreau sa spun.

          • Eu nu am inteles. MRU nu a beneficiat (si el) de sprijinul lui Basescu? Si nu a resistat chiar mai putin (si cu rezultate muuuult mai slabe) decat Udrea intr-o pizitie administrativa? Unde va e perspectiva, dle istoric @redfog?

  35. Pentru cei ce vor să vadă care au fost rezultatele la vot pe secția în care au votat:

    http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/05/SIAEP2014_STAT_Statistica-la-nivel-de-sectie-de-votare1.xlsx

    Pe mine m-a luat cu dureri de cap.

  36. Theo. nu stiu cum vezi tu lucrurile. Nu eu sunt „peinlich”, ci Elena Udrea !
    Pentru ca eu, daca as fi facut albie de porci in fiecare zi de Antene, inclusiv de Ciutacu, ei bine cand m-as intalni cu Ciutacu sau cu altii de la Antene nu I-as pupa ci le-as trage o flegma drept intre ochi ! Daca se comporta asa de amical cu cei de la Antene inseamna din punctual meu de vedere altceva !

    In plus am dreptul sa vorbesc despre dreapta si sa critic, inclusiv pe Elena Udrea, intrucat cred ca am facut ceva pentru PDL, dar si pentru marinar ! Ca tu imi contesti acest drept, este problema ta !

  37. Reddog,
    nici 5 Universitätzi, nu poat compesa, lipsa de respect pt o femeie
    indiferent cine si ce ar fi ea, te compätimesc:

    • Theo, cu tot respectul pentru tine. Eu nu sunt misogin, nu am fost niciodata si nu voi fi niciodata. Mai ales ca traiesc cu trei femei in casa, sotia si cele doua fete. Deci te rog frumos sa chibzuiesti un pic inainte de a spune…. prostii !
      Iar in ce priveste compatimirea ta: multumesc, nu am nevoie ! Are cine, la o adica, sa ma compatimeasca !

      • Eu cred ca @theo vede lucrurile mult mai clar decat @redfog. Inca o dovada ca Facultatea de Istorie este o fabrica de vorbe goale. Mai bine tamplar, macar e o meserie utila…

        • Auziti, daragoi tovarisci judex, eu nu v-am atacat la persoana. Dar daca insistati, o sa fac si asta. In primul rand nu stiu cine sunteti si, sincer, nici nu ma intereseaza. In al doilea rand Facultatea de Istorie nu este o fabrica de vorbe goale, decat in mintea unora care vorbesc doar sa se afle in treaba, asa ca dumneavoastra I In al treilea rand v-as recomanda sa aveti mare grija la felul cum va exprimati, pentru ca nu cred ca ne tragem de sirete ! In caz contrar, s-ar putea sa incep sa dau cu barda ! De data asta trec peste mojicia dumneavoastra, insa data viitoare va asigur ca veti primi o replica pe masura ! Panimaiesi tovarisci judex?

          • …pe romaneste, cuvantul siret are pluralul „sireturi”. „Sirete” este o vorba goala. Q.e.d.

          • Erata. Acum vad greseala. „sireturi”..

          • Referitor la atacul la persoana: daca eu sunt, de fapt, EU? Te-ai gandit si la varianta asta, sau la Facultatea de Istorie nu se preda logica?

          • Lasati tovarisci judex vanatoarea de greseli, pentru ca am constatat si singur eroarea mea.la recitirea textului. Nu era nevoie de contribuitia dvs. „pretioasa”

          • @Redfog: te iert pentru greseala, daca si tu iti ceri iertare de la EBA. Dupa aia, de la EU. Apoi, eu iti voi cere scuze, ca sa fim chit.

          • Tovarisci judex, am impresia ca dumneavoastra stati rau cu logica, din moment ce v-am spus ca nu ma intereseaza cine sunteti. Prin urmare puteati sa fiti cine doriti dumneavoastra, EU, TB, CA, VP, etc, eu tot va spuneam ce aveam de spus. Sau nu ati inteles? Sa va traduc?

  38. și-un comentariu al lui Bogdan Naumovici pe FB la poza de mai sus:

    Cam atat e de puternic PSDul. Cam atat este de inamovibila actuala clasa politica. Prosti mai suntem.

    • Eu am zis 🙂 .
      Exista un potential de cel putin 40% neexploatat, e greu de crezut ca 70% dintre romani sunt toti indiferenti sau in imposibilitatea de a vota.

    • Imaginea se cam potriveste cu ce spune Lazaroiu (pe fb): Cu siguranta anul 2014 nu e anul partidelor politice

  39. OMG! Se subtiaza dreapta romaneasca.
    ”Potrivit unor surse judiciare, în agenda predată la DNA, de Răzvan Pop, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Cluj, apar numele unor oameni de afaceri importanţi din judeţul Cluj şi din alte judeţe, Bucureşti sau Galaţi, care au derulat afaceri de ordinul zecilor de milioane de euro cu instituţia condusă de Horea Uioreanu sau care au derulat afaceri cu regiile subordonate instituţiei, între care Aeroportul Internaţional Cluj Napoca.
    http://www.evz.ro/nori-negri-agenda-sefului-de-cabinet-a-lui-uioreanu-contine-si-alte-nume-grele-care-au-cotizat.html

  40. Salve,
    Foarte bine informat este Ion.
    MRU se pupa pe gingii cu PNL-PDL. Probabil ca I s-a promis binecuvantarea la prezidentiale! PMP-ul va fi si mai izolat! (Nu dezvolt acum aceasta tema).
    Va fi jale la Vecini! Sa-i vedem acum ce viraj vor face.
    Va fi distractie!
    La buna citire!

  41. S Barbu a spus acum o mare porcärie, cu astia chiar nu meritä sä te unesti .a declarat,
    pdl se uneste cu pnl, si nu lasä pe altzii sä paraziteze aliantza;
    parazitzii fiind pmp si fc

    PARAZITEZE- si pt. asta meritä sä votezi?
    prefer PMP- mäcar stiu cä urmeazä linia trasatä de presedinte:

  42. pt. ca pmp sä creascä sänätos si democratic, nu trebuie sä
    adere la adunarea maimutzelor pnl-pdl-DE UNDE nu o sä iasä nimic,
    sigur poate sä-i sustzinä la nevoie:

  43. Cum sistemul inchis al partidelor din Ro functioneaza dupa principiul vaselor comunicante (doar suntem in plina era a telecomunicatiilor), singura garantie a unui partid ca nu va abandona si ca nu va fi infrant de GIO este binecuvantarea lui Basescu. Cred ca MRU ar trebui sa cumpere ceva indulgente, Papa nu este papa-lapte.

  44. 1. Nu-mi vine sa cred ca lumea se cearta din cauza Elenei Udrea. Sincer, personajul e in esenta insignifiant.
    2. MRU are o situatie grea. Fara structuri de partid e praf si pulbere in alegeri, cum s-a vazut deja. Intrebarea e cine ii da structuri de partid care sa-l sustina la prezidentiale.
    3. Nu exista nici un candidat surpriza si cu sanse de succes pe care sa-l poata propune PMP. Pur si simplu nu exista.
    4. Un candidat sustinut direct de TB nu are sanse sa castige alegerile
    Concluzia: multora ne-ar placea o candidatura MRU sustinut de PMP (cu sau fara Udrea), dar, cu regret, n-ar intra in turul 2 (din cauza lipsei de structuri a PMP si a propagandei anti-TB). Drept urmare, daca MRU va candida (pare din ce in ce mai improbabil), cele mai mari sanse le are cu PNL+PDL. Oricum, astia nu il vor pune niciodata candidat pe MRU.

    • Uau! „Pur si simplu nu exista”, ” nu are sanse sa castige”…Mai bine ca din globul de cristal le zici! :mrgreen:

    • johnny, nu uita cifrele: un milion de voturi ca sa contezi pe scena politica ca partid, CINCI milioane ca sa contezi pt. Cotroceni.
      De unde le scoti?
      PS. NOUA ne place X sau Y, dar Stan Papusa de la Vascauti ii cunoaste?

  45. Seara buna,
    Am prezis ca va fi distractie la Vecini: muzica si desene animate.
    Dar despre declaratiile lui MRU, nimic, nimic? Un link,ceva , acolo?
    Pentru mine, MRU este o mare dezamagire!

    • acolo cavalerii neprihaniti inca se lupta cu Basescu.
      Chiar ilustreaza perfect zicala: de paiul din ochii altora nu isi vad birna din propriul ochi.
      Si daca MRU va ajunge sa fie multumit de intilnirile cu Cretinel sa vezi sofisme si eseuri cu explicatii care mai de care mai timpite.

      • Salve Victor,
        Pai daca isi asuma cu adevarat Vecinii nostri principiile alea pe care le-au clamat amar de vreme (si cu care eu sunt de acord) trebuie sa-si exprime opinia si in lumina noilor declaratii ale lui MRU (observati ca n-am fost rau si nu am zis ale Celui Fara de Prihana).
        La buna citire!

        • La electorat, se pare, trece mai bine Prihanitul decat Neprihanitul. In ordinea prihanirii: Diaconu, Udrea, MRU. De la primul la ultimul, raportul este de 3:1. Celmaiprihanitul (V2P) are de vreo 20 de ori mai multa simpatie decat Neprihanitul (pana ieri). De notorietate, ce sa mai vorbim…Doar AcZ ii intrece, dar la generatia care vine din urma. Asta este, de fapt, cursul democratiei, pentru ca pagubasii sunt intotdeauna mai multi decat hotii. Si Proiectul pentru Ro (singurul) care este de neocolit. SL l-a facut, TB&MM trebuie sa se inhame sa-l indeplineasca. Facut pentru viitorul care a devenit prezent. Restart Ro 2.0.

  46. sara buna !

    sustinatorii lui MRU sunt in continuare intepeniti in Udrea 🙂

    All !
    Ce parere aveti de „noul” vizitator cu nickul „Johnny” ???

    Ar fi fost interesanta şi parerea unor amici mai vechi, precum scorpy au Fini, dar ei sunt in vacanţa cu Last ! 🙂 😀

    • Eu cred ca @nightmare si @markwiliams sunt mult mai de ajutor decat @lnm&comp. Ei lipsesc de pe blog, nu grupul cu tambal(a)ul.

    • Salve Viq,
      Mai degraba sunt intepeniti in „jos Basescu”. Oricum, acum sunt preocupati de telegramele lui Kennan din ’46, ceva bridge, ceva parabole cu pisici de mare, oricum nimic la „cestiune”. Cred ca sunt in nsituatia nImparatului Japoniei cand a anuntat capitulatea in fata americanilor, adica „sa accepte neacceptabilul”.
      Sunt si vreo doi pe acolo care si-au dat seama ca participa la o coliva cu artificii si surprise. Eu sufar, sincer dar cu o anumita detasare, nerautaciosa, pentru o deziluzie care din pacate este si a lor.
      Pentru ca i-am citit si inca ii citesc zilnic… Eh, asta e…
      La buna citire!

      • Gandule,

        Chestia asta cu „increderea” e capitala.

        Cui o dai, ce faci dupa….

        • Viqule,
          Incep sa imbatranesc, inca nu imbatranesc urat, dar imbatranesc.
          Si fizic dar si mental. Si vorba filozofului, incep sa ma indoiesc de multe, din ce in ce mai multe chestii la care incerc sa particip…
          Et in Arcadia ego, si eu m-am inselat de prea multe ori la oameni. La fiecare sfarsit de zi, mi-am facut un prost obicei sa incerc sa-mi evaluez actiunile de peste zi. Si de multe ori nu-mi iese cu plus. Sunt Scorpion si de multe ori sunt coleric, fac alegeri bazate pe impulsuri de moment dar am si taria sa ma „reevaluez”. In concluzie (deci), am crezut ca MRU este o solutie politica fezabila, pana astazi!
          Dar daca gresesc din nou si poate nu vad eu ca va fi si maine?
          Cine „vinde astazi o incredere adevarata?
          Scuza doza de patetism, de obicei ma feresc ca dracu’ de tamaie!
          La buna citire!

      • „Jos EU!” este varianta soft a lui „Jos TB!”. O punte de trecere spre varianta hard. Pentru ca EU este ecoul cl mai fidel al lui TB in Parlament. Si robinetul lui in sistemul vaselor comunicante.

        • Zdrastvuite daragoi tovarisci judex !
          Deci cum ramane cu logica dumneavoastraca ca n-am inteles? Asadar, in opinia dumneavoastra „Jos EU” inseamna de fapt „Jos TB”. Am inteles corect? Wow, ce revelatie ! Dar poate imi explicati dumneavoastra unde ma incadrez eu, intrucat eu strig, intr-adevar, „Jos EU”, dar, in acelasi timp, ma consider in continuare „basist”. Si cred ca nu sunt singurul care gandeste asa: adica sustinem presedintele intrucat avem incredere in el, dar in acelasi timp o contestam pe doamna EU: Si cred ca avem si argumente in acest sens! As fi foarte curios, recunosc, sa vad cum functioneaza logica dumneavoastrea in acest caz.

        • Pai, nu e clar ca buna ziua, @redfog? Vocile „basistilor” ca tine il ajuta pe TB exact in proportia in care votul tau ca „ungurean” a ajuns la MRU. Adica 0%. Daca ai asculta-o pe @theo ai avea numai de castigat si ai putea evita alte greseli copilaresti.

          • Judex, Malitiosule
            Red este istoric nu sociolog.

          • @ion: sa inteleg ca aritmetica nu face parte din curriculum la Facultatea de Istorie? Atunci cred ca ar trebui introdusa. La noi, la tamplarie, se spune: masoara de doua ori si taie o data. Cred ca si Jana stia sa masoare. Pana si Jean-frizerul, cel care o jelea. Masura e-n toate! Sa stii literele, dar sa ignori numerele…pare o boala pontaGIOasa la Facultatea de Istorie. Ca si la aceea de Drept. Numai bine, @ion, sa ne bucuram azi de reprezentantul lui Tudor. Keep Calm. Coroana e cu noi!

          • Judex,
            eu iti spun din experienta. Acum vreo 5 ani stateam la coada la un ATM sa-mi extrag niste bani. In fata se chinuia o domnisoara sa scoata 83 de lei de la acelasi ATM. Biata masina incerca sa-i dea de inteles ca nu poate sa-i indeplineasca dorinta decat daca solicita o suma multiplu de 10. Incercand sa-i atrag atentia ca e posibil ca a treia oara sa ramana fara card, daca nu tasteaza macar 90 de lei,cifra reprezentand multiplu de 10, frumoasa bruneta ma apostrofa ca ea este profesoara de istorie si nu matematician.

          • @ion: sa fim echidistanti! Nash este mai vinovat ca nu l-a citit pe Platon decat este Platon ca nu l-a citit pe Nash (N.B: pentru @Redfog, mai incetinel de felul lui: e evident, pentru ca Nash nu scrisese nimic inca pe timpul lui Platon, in plus si pentru ca amesteca vrute cu nevrute – afica, cifre cu litere). Daca intrebi floarea intelectualitatii romane, de la Man0lescu la Plesu&comp, vei vedea ca sunt si ei de acord cu…mine. Numai eu nu sunt de acord cu mine…De ce sunt eu altfel?

          • Pe de alta parte, cred ca bruneta din pivestea ta trebuie creditata pentru faptul ca a inteles ca indemnul primit tinea de matematica si nu de biologie. Ai nimerit, in ciuda aparentelor, peste un istoric luminat.

    • Viq, salut! 🙂

      Până mai acu’ două ore, @Reddog a fost de serviciu, încercând să ne convingă că pe ce pune E Udr mâna se usucă…
      Cât despre lipsa celor menționați de tine, vorba unui proverb din aria anglofonă: «Ai grijă ce-ți dorești, că poate se împlinește!»
      Prea fuse liniște pe aici…
      Despre inițiativa asta de unificare a «dreptelor» paralele, personal cred că este o nouă variantă a celebrei «Mircea, fă-te că lucrezi!», pâna trece ciclonu’…
      Pe partea PMP, cred că «maura blondă» și-a făcut datoria, ținând «pensionul de domnișoare în blugi cu șliț pe dreapta» în atenția publicului și adunat. Asta este treaba ei până când Marinarul debarcă în port și s’apucă de trebi cu bătaie lungă pe uscat. 🙂

  47. E timpul de plantatie.

    O sara buna tuturor !

  48. Inca unu care vrea si cu mindra si cu draga:
    „Iurie Leanca: Acordul de asociere R.Moldova – UE nu este incompatibil cu ramanerea in CSI „

    • Buna dimineata Victor,
      Asta este 5 in 1:
      Analfabet functional in politica Moldovei
      Idiot util in politica Rusiei fata de Moldova
      Tovaras de drum in jocul Rusiei fata de Moldova
      Cal troian al Rusiei fata de UE
      Prietenul lui Ponta din Moldova
      Sa ne citim sanatosi!

    • lEANCA- FLEANCA este un bätran comunist cunoscut,
      ce spune este o bazaconie, sigur cä sunt combatibile.
      javrä-comunistä-

  49. Se pare ca Elena Udrea chiar are o perceptie proasta, eu am votat cu PMP, nu am o mare simpatie pentru aceasta doamna, dar am incredere in Train Basescu, si daca el o recomanda am sa o votez si ca presedinte al Romaniei
    Dar prietenii mei, basisti convinsi nu au vrut sa voteze pentru PMP din cauza lui EU.
    Asta ar trebui sa dea de gandit, ar trebui sa se faca un sondaj de opinie in randul basistilor pur si simplu

    • A se face diferenta intre „perceptia proasta” (cu amestecul ei obiectiv-subiectiv, real-manipulator), minusurile reale ale persoanei – care pot fi corect identificate si argumentate si atacurile obsesive si incrancenate (adesea in „stil” antenistic ca „tema” si limbaj) care par a fi mai degraba „vocea” anti-basismului, cum bine spunea cineva mai sus…
      Cei care au avut si au indemnat la o atitudine echilibrata, nepatimasa pe subiectul EU pe acest blog au primit eticheta de „udristi” si au fost atacati la randul lor, „la persoana”, nu la pareri. Asta spune suficient de mult…

      • Servus Mih,salve copaceni! 🙂
        Poate cineva nega transfeulr de negationism
        revarsare a umorilor de la TB la EU? 😦
        Nu stiu cine a dat tonul,spatiul media sau politicienii…
        ori si unii si altii cum se intampla in fapt:cele doua entitati
        mereu au trait in simbioza.

        Dpmv scena politica nu inceteaza sa fie un vulcan , 🙂
        mocnind in adancuri , si apoi erupe ca o fantana arteziana. 🙂
        Spectacolul uneori fascinant atrage dupa sine distrugere si tragedie.

        Eruptiile din viata politica se petrec mai ales in perioada alegerilor electorale :),cand se joaca soarta tarii. Miza este enorma si :intodeauna se finalizeaza cu infranti si victoriosi(potrivit rezultatului)
        N-ar trebui sa conteze acest rezultat in sens ingust pt.grupuri,cercuri .ci intr-unul mai larg spre binele comunitatii..Indiferent daca ne plac sau nu protagonistii,daca ei merg in sensul corect al evolutiei ,impus de cerintele interne si conjunctura internationala actuala,ei (protagonistii),trebuie sustinuti Proiectia corecta este prefigurata de Traian Basescu.

    • @ Lucia,
      se intimpla si la case mai mari ca, din cauza uscaturilor, sa nu vezi padurea.
      Altii poate s-au suparat ca vacarul pe sat.
      (Sau, zice dracul din mine, ca nu tace, au gasit un motiv sa cinte in corul Latrinelor, zic ei, obligati de imprejurari; pe care de-abia le asteptau.)

    • Lucia lasä soparlele, noi totzi bäsisti , recunoastem si efortul si loialitatea d-nei UDREA; te-ai fäcut bäsistä? cunos postärile tale
      de alträ culoare.Udrea a muncit f. mult pt. acest mic succes, e
      usor acum sä vii cu venin. lasä minciunile, nu merg la copac:

    • Lucia,
      vezi si cine are o perceptie proasta despre EU?
      Pe mine m-ar interesa sa stiu concret- cu ce a gresit ea -,
      nu s-a pozitionat constant alaturi de proiectul politic a lui TB?
      Daca ai incredere in presedinte ,de ce sa-i alungi activistii fideli?
      E un non sens si denota subiectivism derutant daca nu obtuzitate.

  50. Buna dimineata !!!

    Măi ,ăstia ai lu’ Mereu ….inca nu v-ați lâmurit că nu sunteti in stare să deosebiti un politician vertitabil de un fals ???

    😆 😆 😆

    Este a 3 a oara pentru voi ,cind luați țeapă ….de sclifosiți ce sunteti mergeți numai pe gloabe pierzătoare ….pe MRU nici cu slujbe nu-l mai ridică nimeni de unde e acum

    Omul e un ridicol si penibil ….mai are putin si frizează prostia ….cică la el „renunt la candidatura de Presedinte ” …hă hă hă hă …Păi cine-l pune ???…

    Stati măi pe blogul vostru de fițe si vedeti-vă de ale voastre si al vostru MeReU infrînt ..degeaba l-a trimis pe Last & comp să o desfiinteze pe Udrea si PMP …dupa ce că-i penibil ,e si laș ,mic si mizer ….să -ți trimiti postacii să manipuleze pe bloguri contra unei femei ,fiindca tu nu esti in stare de mai mult … :D. 😀 ….

    In locul vostru nici n-aș mai scoate capul pe alte bloguri …da,deh …unde -i școala multă si prostia e pe măsură …sincer,sunteti la fel de ridicoli ca si șefu’ vostru .
    Și da ,măi ….Udrea e „vinovată” de decaderea lui MRU .. Ha ha ha ha ….daca nu apărea udrea ,lua si piticul vostru 3 %

    • night, ‘morning!

      …lasă-i, man, că nu-i creștinește să pui sare pe rană!
      Mai ales că, mai curând sau mai târziu, va trebui să dăm «mână cu mână» toți cei care avem ca scop «blocarea la mantinelă» a copy-lașului și echipei lui…

      • Salve ,Old

        Pai,nu-i las eu ???….am zis ieri ceva de MRU sau Udrea ???….sclifosiții astia nu-s in stare să iasă din obsesia Udrea ….măi frate ,da amenințătoare e femeia asta pentru piticotul MRU .. .A devenit „dujmanu’ ” numero 1 pentru ridicolul ăsta …hă hă hă

        Telectualii astia nu mai pun la socoteala ca MRU a avut 2 șanse de la Pirat să facă ceva ….una cu pdl si a doua cu PMP ….penibilul le-a ratat pe amandoua ….numa fițele-s de capu’ lui si spoiala ….s-a cocoțat pe soclu si mai dă-l jos de acolo ….dupa alegeri ,s-a facut preș in fata unui demisionar…..cel putin crizel a avut puterea să facă asta ,dar piticotul nici de asta nu-i in stare …..pai ,ce pălaria mea de politician e ăsta ??…ca să nu mai spun si de postarea lui Bască de la Gradina Norei ….asta e omul ….penibil,ridicol,slab,milog si se crede el „jmecher” ca toti sunt prosti ,numa el e „harvardist” ….cu al de astia mergem înainte ???….cu cine să te unesti. ???….cu penibili si ridicoli ,să te faci si tu de rîs

        • Salut criticilor,
          Eu ramin la convingerea (probabil prea multa teorie a conspiratiei) ca MRU nu a avut nici o sansa de la Basescu.
          Trecerea lui de la sef SIE la sef guvern nu a fost altceva decit o debarcare soft din postul de sef SIE.Probabil ca o demitere ar fi nacut o serie de intrebari la care nimeni nu avea chef sa raspunda.
          De ce imi trece prin cap o asemenea varianta.Am vazut in ultimele luni o avalansa de vizite a oficialilor americani.MRU nu a existat in peisaj.Am vazut o declaratie a lui Cristian Diaconescu in care sustinea ca nici unul dintre candidatii cunoscuti nu sunt agreati de SUA.
          Daca tinem seama de faptul ca SIE colaboreaza strins cu agentiile americane cel purtin in orientul mijlociu ar fi fost normal ca amicul MRU sa fie apreciat ca atare.Nu uittati ca una dintre motivatiile aruncate pentru o eventuala candidatura a lui Maior este tocmai relatia strinsa pe care o are cu SUA.
          Cele de mai sus pot fi o poveste proasta dar pot avea si un simbure de adevar.

          • tucu,
            nu cred cä presedintele a fost contra MRU;
            MRU; „A INTORS UN FRUMOS SPATE PRESEDINTELUI”
            potrivit pt. situatzia internatzionalä si caracterul lui diplomat
            este desigur C. Diaconescu, este diplomat de carierä, plus
            a fost tot timpul, in mijocul discutziilor diplomatice internatzionale.
            am crezut si eu cä Maior ar fi bun, dar se spune pe fatzä,
            nu numai cä este nasul lui tonta, dar ghitzä este o falangä
            de-a lui. nu am incredere in el, dacä era corect, VOICULESCU
            SI MAZÄRE, erau unde trebuie demult, se stie ce mafiotzi sunt:

          • tucule, 🙂
            eu cred ca a fost buna colaborarea pe vremea lui MRU intre institutii Nici partenerii externi n-au avut obiectii.Din contra,au fost multe aprecieri pozitive privind lupta comuna impotriva terorismului si a criminalitatii organizate.
            Daca au existat totusi defectiuni poate nu vom afla niciodata.Supozitia ta ca ,MRU a fost „debarcat soft „de la sefia SIE se poate incadra in aceasta poveste lansata destul de frecvent pe piata stirilor.
            Pastrez o nota oarecum de mister in aceasta problema si din motivul desfasurarii unor intalniri cu oficialii americani cu usile inchise.
            Aflam ce ,si cat ni se ingaduie sa stim.

    • @ nightmare,
      si eu te rog, daca are conteste 😛 : nu e nicio rusine sa ai incredere in cineva si sa iti mustri apoi degetele cu care ai batut tastatura. Si eu am fost crunt dezamagit de MRU, dar inca mai am sperante (desarte?).
      Si, cum zice @ Old, e bine sa mai lasam loc de buna ziua.
      Scuze de interventie.

      • victore,
        indemul e cuviincios ,pragmatic in perspectiva politica Uite ce reflexe noi au starnit printre vechii adversari miscarile facute de Cacarau:1.demisia din sefia PNL2.afiliera la PPE 3.renuntarea la prezidentiale.
        Le apreciez si eu,ceea ce nu ma impiedica sa-l consider mai departe un politician oportunist care a facut mult rau propriului partid, a obstructionat reformele democratice si intarirea statului de drept aliinduse cu cel mai retrograd partid politic,mostenitorul PCR-lui.S-a opus pe fata orientarii Romaniei spre UE si SUA.
        Se pot uita aceste actiuni periculoase si nocive pentru viitorul Romaniei?
        Crin isi ispaseste acum pacatele pentru iertare si se vrea rebrenduit intr-o persoana neprihanita?E posibil ,daca ramane pe treapta de jos pe care a ales-o si numai viseaza imagini de erou legendar.

    • CE BINE CÄ UDREA ESTE ASA TARE,TOT RESPECTUL DOAMNÄ!

      ce mizerabili, ce nu sunt in stare sä recunoascä greselile lor,
      dau vina pe altul,s-au alta.
      sä lupte fiecare pt. el, m-am säturat de venin si minciuni la copac-

      d-na Udrea sä rämanä la PMP este o femeie frumoasä si inteligentä
      se pare dobitocii au fricä. plus sä nu se de-a bäsisti, cand d-na
      respectä toatä directzia datä de presedinte.

    • @Redfog a votat, de fapt, 40% cu rosul PSD, nu cu MRU…Abureala cu MRU este doar ceata. O ceata rosie in ceata. Keep calm. Carry on. Tudor contra V2. Blair nu poate lupta contra lui Tudor.

      • Daragoi tovarisci judex iata o alta mostra de logica „anton fier beton” din partea dumneavoastra. Ca sa vezi: eu am votat 40% cu rosul PSD? Mai dar bine le-ati socotit ! Apropo, de unde ati soos aceasta cifra? Din „putul logicii” dumneavoastra? Kakaia ceata rosie daragoi tovarisci judex?

        • @Redfog, tocmai ai adus veriga logica lipsa (pana acum) din interpretarea dictonului latin „stiinta e nauka”. De aia or fi mai toti istoricii nostri nauci?

          • Daragoi tovarisci judex, dumneavoastra stati destul de prost nu numai cu logica, dar aveti si multe opinii preconcepute.
            Sa le luam pe rand. In primul rand nu aveti dumneavoastra sa stiti daca stau bine la matematica au ba. Dar ca sa vedeti dracia dracului, cum se spune, spre informarea dumneavoastra chiar am terminat un colegiu national renumit in Brasov, unde se manca matematica si fizica pe paine. Cine ma cunoaste poate usor vedea despre ce colegiu este vorba si ce renume are acest colegiu national si in ziua de azi. Nu vreau sa intru in detalii, vroiam doar sa va arat ce inseamna atunci cand „Man hat sich verplappert” (cautati dumneavoastra sa vedeti ce inseamna expresia, vi se potriveste perfect). SAu puteti s+o intrebati pe doamna Theo.
            In al doilea rand, afirmati dumneavoastra ca am votat, indirect, cu USL, intrucat votul meu dat MRU nu a contat. Bun si care este problema dumneavoastra? Cu votul meu fac pana la urma ce vreau si il dau cui vreau eu !
            Intrebare de logica pentru dumneavoastra: daca nu puteam vota cu PSD (ii detest), cu PNL (Paiata pucista), cu PDL (blatistul Blaga) sau cu PMP (imi cade greu de tot la stomac Nutica ex-Cocos) cu cine era sa votez? In plus il cunosc personal pe MRU si cred in el? Pe mine PMP nu m-a convins. Iar campania PMP a fost potrivit lui Paleologu o coproductie nereusita Hollywood-Mosfilm. Si eu nu as face atata caz, sincer, cu PMP,pentru ca nu a lipsit mult ca PMP sa dea un rateu mare de tot. Daca, asa cum a vrut initial vizionara doamna ex-Cocos, pe lista ar fi aparut si EBA, tare ma tem ca la ora asta puteam sa va spun si eu ca votul dumneavoastra s-a dus catre PSD. Asa, cu chiu cu vai, v-ati scos. Dar ati auzit probabil de sintagma victorie a la Pyrus? Ei cam asa ceva a fost si rezultatul „bun” (Udrea dixit) obtinut de PMP. Sigur ca a fost u rezultat „minunat”, mai ales cand sondajele te arata la 12 chiar 13% iar tu obtii 6,3%! Cu tot sprijinul mediate, financiar, etc. Mai tineti-o in vitrina pe doamna ex-Cocos si o sa aveti, garantat, „succesuri” fara numar, fara numar !
            In sfarsit am si eu o intrebare: sunteti cumva inginer?

          • @Redfog:…hm, ma-ntrebi daca sunt inginer? Sincer, si eu imi pun deseori intrebarea asta. Cred ca e o intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem fiecare, in intimitate. Da’ cine mai are timp de introspectie in ziua de azi? Eu sic(!) sa lasam filosofii si istoricii sa raspunda, atunci cand se mai limpezesc apele.

  51. Tura'n Bar din Caracal

    Dragi udristi umezi, umeziti de umezeala,

    Noi, cand nu guvernamentam si cand nu vin alegerile nu ne relaxam la SPA. Noi intram pe blogul vostru pentru asta. Nu ne reface nimic mai bine karma. Nici macar kama sut(r)a de mii de euro!
    Continuati tot asa! Cat timp scrie @nightmare, cosmarul dreptei eu nu o sa fac burta. Cand rad de el dau jos burta mai ceva ca dupa un antrenament dur de aikido :)))).
    Pacat ca nu mai scrie marcu ala cu arcu, paredrul lui @nightmare :)))).
    Ala imi tonifia pectoralii si il facea pe Dan sa-si verse cafeaua in barba lui Bogdan :)))).

    Felicitari, sclipicocosilor, sunteti celebri. Sunteti noul Caracal, versiunea web 2.0. Carul virtual s-a rasturnat intr-un copac! :))))

    • senseiule,

      ai grijă de ține „poarta” închisă, că intră oarecine și se umezește în numele tău. și vorba lu’ filadel – nu e frumos! 🙂

    • Am lăsat comentariul ăsta inutil numai fiindcă și clovnii au dreptul la un punct de vedere. 😀

    • Tataie

      Vezi-ți de piticotul tău ridicol si lasa tu pe altii in pace. ….hă hă hă

      Dacă ai obsesii cu Udrea ,ți-o recomand pe mama Omida sau Ciresica …..care vrei tu ….te scapă de vraji,desface făcături si alte cele … 😆 😆 😆

      Cu toată manipularea ta ,penibilul a luat 2,5 % ….deci ,trage concluzia singur. …..nici de manipulat nu esti bun …mersi,pa !!!

    • @ Tura’n Bar din Caracal,
      daca de acolo vii, deduc ca ati ridicat caruţa; s-au salvat toţi?

    • Cam penibila strofoceala asta. Insistenta marturiseste altceva decat improscaturile ce cad pe bombeul personului…decat 😈

  52. ce cretin, vine la copac cu nickul schimbat.
    felicitä pe mama ta cä te-a fäcut färä neuroni.

  53. nu läsatzi läturile sä murdäreascä copacul.

  54. Cred ca incepe atacul puristilor de dreapta la Basescu.
    Laura Stefan publica pe facebook un link cu declaratiile fetei lui Bercea Modialul despre citi bani le este dator Mircea Basescu.
    Este adevarat ca nu comenta.

    Efectiv nu imi dau seama ce vor sa obtina? Sa l improaste pe Basescu este simplu.
    Sa sustina cuplul Antonescu -Blaga va fi insa foarte dificil.

    • A inceput de „ceva” vreme (nu putina). Va continua, cu intensificari… 👿

    • Salutare tuturor,
      Atacul analistilor puristi asupra Piratului e in primul rand consecinta masurilor administrative luate de Red Bull Luluta, imediat ce a fost numita sef DNA.
      Apoi,apocalipsele anuntate de puristi cu ocazia intrarii in vigoare a noilor coduri, si a legii delegarii competentelor primarilor si pres. de CJ catre functionari publici nu au venit.
      Si nu in ultimul rand trebuie indulcita pastila ce va trebui sa o inghitim curand : https://www.facebook.com/photo.php?fbid=470458849766567&set=a.110525202426602.21666.100004073671994&type=1&theater

      • Din formula magistrala a pastilei s-ar deduce ca se asigura ratia de prune pis… fara discriminare pentru toata lumea, din toate transeele „noastre”?

        • Mih,
          Sa-ti mai dau o mostra de analiza din partea unei puriste Cristina Guseth:”Omul asta ( Piratul) a facut ceva care tine de valori, nu- i corect sa nu recunosti. Acum, cred ca le- a abandonat!”.

          • Am vazut deja pozitionarea lui Guseth. S-au reluat de catva timp acuzele si atacurile din aprilie 2013. Oamenii astia ori n-au invatat nimic (din erorile de atunci), ori asta le e misiunea…

  55. NU MÄ ASTEPTAM DELA LAURA S.

  56. urat ; ca Laura Stefan, se ocupä de ce ar fi fäcut fratele presedintelui:
    un om invarstä, ce nu trebuie adus in legäturä cu presedintele.
    dece nu s-a ocupat de afacerile surorii si mamei lui Ponta,s-au
    Blaga; S-AU CRIN-näuc, este rusinos sä joace cu dusmanii presedintelui.

    a mai murit un mit Laura S. O DEZAMÄGIRE.

  57. Ce mizerie ! In primul rànd că nu TB este subiectul acestui scenariu.
    2) A aduce acuzaţii Preşedintelui pentru nişte presupuse fapte ale fratelui acestuia, ţine de metodele staliniste de a acuza întreaga familie. In Korea de sud, ţară democrată, Preşedintele avea pe cei trei fi ai săi în puşcărie, pentru corupţie, şi nu era nicio problemă.
    3) De unde aveau acei romi atàţia bani încàt să-i poată da lui Mircea Băsescu o asemenea sumă? Din càte se cunoaşte, aceştia nu au lucrat niciodată. Dacă au derulat afaceri, ce taxe şi impozite au plătit?
    Sistemul ticăloşit lucrează!

  58. ION;
    AI DREPTAT, m-am uitat ce invidie si curios se uitä WEBER
    dar am fäcut prostia sä mä uit la poze, m-a orbilat creatura
    proastä si uratä dela pc,Cretini.

  59. florin,
    dece acum, nu cumva este lucrat si pregätit de mafiotzi sä-l murdäreascä pe presedinte. ? „gunoaiele alea” fac orce pt. bani,
    si zglobiul dela constantza era instigat si povestile de acum
    catziva ani inventate de ciuvicä securistul, acum catziva ani la
    antene, erau lucräturi.
    este rusinos cä-l atrage pe presedinte in asa o mizerie.
    dacä aveau cu ce sä-l santajeze, dece nu au fäcut-o panä acum.
    aici este mana mafiotzilor securisti.cine stie ce le-a promis romilor:

  60. Kepler a avut dreptate. KKR renunta la candidatura pentru presedentia RO.

  61. eu nu cred, ” el vrea sä negocieze cu KEPLER”
    nu il cred, vei vedea, este numai o sarbä pe loc
    POATE NUMAI SÄ-I PUNÄ PIEDICÄ kEPLER.

  62. Apropo de Luluta, ca mi-a adus aminte Ion, Kovesi este invitata Sorinei Matei in emisiunea de maine seara de la B1.

  63. Theo,
    Cu Kepler nu negociaza nimeni. Dupa intrarea lui Saturn in Scorpion (aprilie 2012) atat KKR cat si MRU si-au ratat sansele avute. Deosebirea dintre cei doi este ca, pentru primul a doua sansa nu va mai exista in aceasta viata, pentru cel de al doilea stelele ii vor fi favorabile peste 4 ani.

  64. ION;
    pe mine mä intereseazä, dacä rugämintzile mele la
    astre , vor aduce un urmasi de treabä pt. romania.
    nu as vrea ca generatziile voastre sä stea la umbra,
    unui mitoman,plagiator si protector de mafiotzi.special rosii.

  65. ce face skorpionul nostru? ?
    o sä poatä fi activ la pensie???

  66. Salve Copaceni,
    Am si eu o distractie, urmaresc ce se mai intampla la Vecini, Si dupa anuntul facut de Cacarau vad ca au inceput sa desfasoare iar steagurile ungurene.
    Au si stabilit deja tandemul care va ucide stanga si colateral, sistemul basist:
    Johannis premier-MRU presedinte.
    De urmarit Vecinii… se misca cu… „talent”!

  67. Propunere: sa declaram doliu national daca nu mai catindeaza mişe, pardon, cretinelul.
    Ma gindesc cite minti luminate si suflete sensibile vor suferi crincen; au compatimirea mea.

  68. La Latrine si TV Ghita e deja doliu. Au pierdut obiectul muncii.

  69. Concluzia lui Iohannis: gestul unui mare om politic.
    Măi, loază, un om care e infrint si se retrage nu dovedeste ca e mare om politic, ci un înfrînt. Mic.

  70. eu nu intzeleg, dacä tot s-a terminat USL, dece sunt asa disperatzi psd-istii????

  71. Reddog,
    da` esti tare, dle, la limba rusa 😛
    Pe crengile Copacului se ciripeste romaneste,
    iar @ judex, malitios sau sincer, a spus un adevar: voturile pentru partidele care nu au trecut pragul de 5% se redistribuie partidelor care au trecut pragul functie de rezultatele obtinute.
    Asa ca, e doar un exemplu, un vot pentru FC (cunosti ca si inainte de alegeri se punea problema „as vota cu FC, dar daca nu trece pragul votul meu se duce la PSD”) se duce in proportie de 38% la PSD, 17% la PNL, 13% la PDL, UDMR si, dureros, stiu, 6% la PMP.
    Cu toate rautatile de „anton beton”, ata ete 😛
    (Ca intre noi, polistii si dinamovistii: citeste-l pe @ TOG la Gradina de hîrtie si vei afla cîte „betoane” exista si pe la altii.)

  72. Imi plac oamenii hotariti si care stiu sa negocieze la singe:
    „Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, era nemultumit ca nu isi primea la timp transele de mita de la omul de afaceri Vasile Pogacean si a refuzat sa i se reduca comisionul de la 15% la 10%”

    Imi plac dupa gratii, voiam sa spun 😛
    (Mi-amintesc de portocaliul Apostol cum negocia noaptea cite lubenite sa i se trimita.)
    Of, ce ploaie (galbena) vine, vine de la Cluj 😉

  73. SÄ FITZI ATENTZI

    zilele viitoare, mitomanul plagiator o sä se laude,
    Obama ii cere voie sä se intanleascä cu Bäsescu,
    s-au il intreabä dacä e deacord.

    • Theo,
      Nu te ai prinas.
      Obama nu a vrut sa l deranjeze pe Ponta care avea deja programate 3 emisiuni pe A3 , 5 pe Romania Tv si un meci de baschet asa ca l a chemat pe Basescu ca sa l roage sa i transmita ceva lui Ponta.
      Eu nu stiu americaneasca dar din cite am inteles va fi ceva cu fack parca.

  74. tucu,
    iesti de milioane. cred cä asta este,
    dupä ,ponta o sä spunä cä OBAMA nu l-a bägat in seamä pe B
    desigur fotografiile sunt colaje, etc::
    DÄ SI EL FUGA LA PUTIN.

  75. Se bucură prea devreme cei care spun că Băsescu este terminat. Cei care decretează, fericiți, că viitorul președinte nu are nevoie de susținerea acestuia, pentru că „băsiștii” vor vota, vrând, nevrând, cu candidatul dreptei, oricare ar fi acesta, pentru că vor fi obligați să fie împotriva lui Ponta.
    Nu este doar un calcul greșit, este un calcul al unor oameni proști (…)
    (…)Electoratul lui Băsescu crede în niște valori și mai este mult până când PNL va dovedi că le respectă. Stat de drept, justiție independentă, egalitate în fața legii.

    Mircea Marian (EvZ)

    • Daca Ponta garanteaza ca Traian Basescu va fi PM, eu il pot vota chiar si pe Ponta. Recent, tocmai am aflat de la istoricii cocotati in Copac, Kiril si Imodium, de ce sunt cucumanii altfel.

  76. @Viq,
    Am recitit articolul tau, am citit in gradini prietene, justificarea compromisului urias pe care l face Monica Macovei pentru sustinerea constructiei de care vorbeai in articol si m am inspaimintat.
    Chiar daca admitem ca Monica Macovei este o sfinta , balastul pe care l cara dupa ea este garantia ca suntem pe cale sa restauram situatia dinainte de 2004.
    Basescu a avut putinta sa elibereze justitia si sa o lase sa si ia avint pentru ca a primit puterea , a stiut sa o foloseasca si a stiut sa o pastreze in postura de presedinte.
    Monica Macovei nu va fi presedinte .Monica Macovei nu are si nu va avea puterea sa apere justitia.
    Monica Macovei a facut tot ce a facut pentru ca s a folosuit de puterea lui Basescu.
    Sa ne fereasca Dumnezeu de un fabricat Blaga sau PNL , dator lor pentru ca atunci va fi mult prea tirziu chiar si pentru vaietele lui Macovei.

    • Tucu2, relax
      incet, incet adevarul va iesi la lumina. Aprilie 2013 va fi razbunat. Fiecare personaj are bine definit rolul sau.Legat de MM, aceasta a lasat la o parte intransigenta si a ales pragmatismul american. Argumente: 26 mai ac, MM participa la Sedinta Biroului Permanent al PDL, nu scoate o vorbulita impotriva lui KKR. Formuleaza in doua fraze aceleasi principii si apoi, prin tacere, ca drept de vot nu are, consimte la nasterea aliantei. De ce? Pai o spune chiar Bleaga intr-un interviu la gandul live: MM alaturi de Predoiu si buldog au participat la o discutie pe acelasi subiect, cu echipa lui KKR dupa discursul lui Biden la palatul Cotroceni. Li s-a explicat printre altele, ca in interes national KKR va fi inlocuit cu un ”candidat manciurian”
      27 mai ac. MM pleaca la Helsinki, unde tine o prelegere legata de coruptie.

      • @Ion
        Ceea ce ma innebuneste pe mine este brusca schimbare la fata.
        Daca esti politician sau cetatean oarecare si ai o minima morala stii foarte bine ca nu trebue sa accelerezi pe principii pe care tu , intr o zi , vei fi nevoit sa nu le respecti.
        Magarii astia impreuna cu cohorta de latratori adunati in jurul lor sanctioneaza de 2 ani orice compromis facut de Basescu.Nu i intereseaza conditiile , interesul national etc.Ei condamna.Au reusit astfel sa faca un rau la fel de mare ca si A3 de exemplu.
        Acum s a intors roata.Compromisul este la moda , nu mai strimba nimeni din nas, ni se povesteste care sunt gardienii statului de drept dupa ce 2 ani au stat si s au scobit i nas in timp ce Basescu s a luptat singur cu mafia.
        Pentru mine sunt la fel de rai ca si slujitorii PSD.Cum dumnezeu sa ai incredere in ei atita timp cit in loc sa faca front comun cu Basescu in lupta contra abuzurilor PSD l au atacat tot pe Basescu.
        Faptele se razbuna sa stii.Si exact de aici le va veni esecul.
        Nu i mai crede nimeni si asta se vede clar in rezultatele electorale.Daca cu stindardul anticoruptiei in frunte reprezentat de singura lor piesa credibila Macovei au reusit un chinuit 12% este clar ca nu au ce sa scoata pe piata pentru a inbunatati acest scor.
        Isi vor vinde capacitatea organizatiorica care merita banii.
        Din partea mea sa o vinda , sa cistige supravietuirea politica dar sa nu mi dea mie lectii de morala.

        • Servus 🙂
          Asa cred si eu si din cauza lipsei unei minime morale si a principiilor 70% nu se prezinta la vot.

          • Salutare tuturor,
            Care minima morala, minime principii, cand unii au dorit sa ne dovedeasca ca pot fi mai catolici decat Papa. Rezultatul experimentului il vedem azi.

    • „Keep calm, carry on” se traduce prin „rabdare si tutun”. Cred ca dna Macovei se va apuca de fumat, iar PSD – de fumarit.

      • Judex, pentru mine era mai grav daca bruneta pomenea cuvantul chimie.
        In fumul de tigara uneori poti distinge franturi din viitor.

        • Elegant gand, @ion. Si frumos exprimat, nu stiam ca la chimie se studiaza eleganta exprimarii. Fumul lui Macovei, fumurile lui Blaga si reziduurile din plamani lasate de havana PSD. Nu toate sunt fumarit.

  77. Nu imi face placere sa citez, dar pentru ca unii tot amintesc de parasută (Elena), le servesc citeva rinduri din 22 semnate Ioana Ene Dogioiu :
    ” Si cand mai si anunti ca tu oricum nu vei fi europarlamentar, deci votul dat tie va fi practic deturnat, la ce sa te astepti? Practic MRU s-a urcat in avion fara parasuta pentru un salt care nu avea cum sa fie decat fatal in evaluarea oricarui om care intelege cat de cat politica.”

    Deci e mai bine sa te arunci cu parasuta 😛 ,pragmatica Lenuţa 😉

    „Iar dupa aterizarea extrem de traumatizanta a continuat sa-si expuna lipsa de simt politic cu declaratii cel putin neinspirate. A indemnat liderii dreptei la iertare. Iertarea cui de catre cine? Si-a cerut iertare pentru felul in care i-a respins pe toti pana acum? S-a aratat dispus sa ii ierte pentru ca nu i-au inteles geniul politic? Liderii sa ierte electoratul ingrat? Iar cand tu ai 2,6%, ar fi bine sa te abtii de la a califica drept infrangere scorul unui partid, PSD, care a luat de „doar” 12 ori mai mare.”

    Sincer, e dureros ca este asa.
    Si n-a luat legatura cu PMP, ci cu Cretinel imediat dupa alegeri.

    • @Victor, ramele nu pot aprecia saltul cu parasuta. Curios, niciun istoric nu a prins mesajul istoric al „incultei” Udrea. De fapt, asta este ceea ce ii poate uni pe MRU si Udrea: saltul in gol, din inaltimi. Dar cele doua salturi au sensuri, totusi, diferite. Salutara diferenta!

      • Daragoi tovarisci judex, lasati ca ati prins dumneavoastra esenta mesajului ! Iar in ce priveste saltul in gol, cu sau fara parasuta, mai discutam noi peste o saptamana. Nu de alta, dar s-ar putea ca pe 7 iunie doamna In cauza sa sara din nou volens-nolens, de data aceasta din avionul numit PMP. Si fara parasuta ! Sa vezi atunci aterizare dura !,

  78. OMG! Ma uit la B1 cum se discuta despre candidatul dreptei la pres. Sa-l scoata PMP-ul pe Visan de acolo ca numai prostii vorbeste. Ride si Barbu OTV-istul de el.

  79. A innebunit lupul?
    „Premierul britanic David Cameron i-a ameninţat pe partenerii europeni cu ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană, dacă luxemburghezul Jean-Claude Juncker va deveni preşedinte al Comisiei Europene (CE), relatează în ultima sa ediţie săptămânalul german Der Spiegel. ”
    Tocmai ce Merkel isi exprimase sustinerea pentru burghezul de lux 😛

  80. englezii fac des pipi contra vantului, fac pe nebunii,sunt uratzei
    si arogantzi. si ce dacä amenintzä?? au si ei de pierdut si f. mult

  81. AM REUSIT SÄ MÄ AMUZ,
    copii sunt minunatzi, ei nu stiu nici un alt politician, decat
    BÄSESCU, si o sä ” de-a; lege de lege”

  82. bunä,
    Duda, securistul din fosta casä regalä, dä mana cu PSD-istii
    si fac paranghelii inpreunä, o nerusinare, , niste gunoaie oportuniste
    care au avut de zeci de ani relatzii cu haita rosie.

  83. ce cautä sindicalistii ,toatä ziua la TV
    comunistul HADÄR, ca si altzii. in nici o tzarä normalä
    syndicalisti nu au ce cäuta sä facä propagandä, sä ducä
    acolo la cei pe care ii reprezintä.

  84. Mai tineti minte nechezolul?
    Pentru cei nascuti mai aproape de 89 tin sa amintesc ca nechezolul era inlocuitorul de cafea servit de Ceausescu populatiei Romaniei.
    Interesat este faptul ca Ceausescu nu a incercat nici o data sa convinga polpulatia ca nechezolul este de fapt cafea.Era nechezol si atit.
    Astazi avem o asociatie de partide PNL si PDL .Desi am trecut printr o epoca de 10 ani in care Basescu a incercat sa ne serveasca si cafea si cu ajutorul PDl , eu sunt convins ca PDL singur + un PNL mare amator de ceai rusesc nu vor reusi sa ne serveasca decit nechezol.
    Spre deosebire de Ceausescu vectorii de imagine ai respectivelor partide vor cu tot dinadinsul sa ne convinga ca asta i cafea.
    In ceea ce ma priveste sunt de acord sa beaiu si nechezol daca asta o cer interesele Romaniei sau daca asta este conditia ca sa nu beau laturi de PSD.
    Am insa o pretentie.
    Renuntati la ideea timpa de a vinde nechezolul cu eticheta de cafea.
    Om fi noi prosti dar nici chiar asa.

    • nota 10 (zece) cu felicitari pentru paralela nechezol & alianta penele+pedele 😛

    • Tucu2.
      Uite ce repede devin puristii demni urmasi ai amicului Niccolo
      Miron Damian pe FB;”Nu contează ce sunt ”principii” și ce nu, nu contează să alegi ce e scop și trebuie îndeplinit, și ce e mijloc și poate fi negociat de dragul scopului. Asocierea dă vinovăția, nu rezultatul ei. Probabil că și Coposu ar fi fost acuzat apropo de comesenii săi, fix în același fel și fix de aceeași care azi îi uzează (și, de cele mai multe ori, abuzează) memoria. Orbire. Pentru cine n-o vede, haide să pun eu întrebarea retorică:

      Ce-a rezultat din colaborarea dintre seniorul țărănist și premierul mineriadei? A fost oare convins Corneliu Coposu de justețea recurgerii la violență stradală, sau a contribuit decisiv Petre Roman la prima alternanță democratică de putere după 1989?

      Da, previzibil, lideri ai PDL se vor așeza la masă cu cei ai PNL, inclusiv din 2012. Întrebarea este, ce va rezulta? Va fi convinsă dna Macovei că în 2012 a fost o simplă și banală dispută politică și că la o adică discursul anti-occidental e acceptabil, sau vor începe liderii PNL să ”uite” (măcar) de evenimentele de atunci, să vorbească (măcar) de greșeli și să revină la un discurs pro-Occidental? Asta ar trebui să fie întrebarea, de fapt. Care sunt chestiile care se pot negocia, și care nu. Care sunt principii și care nu. ”

      Acum intreb si eu ca mucalitul. EU (Piratul) e exceptia care intareste regula?.

      • @Ion
        Caragiale este biet copil pe linga astia.
        Vorbesc de astia ai nostri.
        Si dai si lupta si o sotietate fara printipuri va sa zica ca nu le are, si noi de la 48 , si Decebal si Traian si ,,,,,,,,,,si uite asa ni se serveste ghiveciul drept aghiasma si micatul de cacat drept hranire bio.
        Si astia sunt numai vestitorii.Sa vezi ce va fi de miine cind apar solistii.

    • Nu poți să pretinzi că faci “cafea” (cu atât mai puțin una adevărată, proaspătă, aromată și înviorătoare), dacă te repezi să pui la fiert apa din băltoaca de după ultima ploaie și nechezol (de tristă și recentă amintire).
      (nu mai dau link – e pe pag. anterioara) 😀

      • @Mih
        Gind la gind.
        Din nefericire indiferent sub ce forma am taxa impostura se pare ca vom fi invinsi.Sunt prea multi cei ce se uita la cana si ignora continutul.

  85. Salutare tuturor! Ceea ce nu înţeleg eu la comentatorii politici, ziarişti, politicieni, formatorii ăştia de opinie publică, cum naiba consideră ei rezultatul obţinut de PMP la aceste alegeri drept un dezastru? Oamenii aceştia şi-au pierdut oricare simţ al încadrării rezultatelor pe scara aprecierilor!
    Inţeleg că:
    – putea fi catalogat un dezastru un rezultat sub 4%.
    – peste 4% ar fi putut fi încadrat la categoria: insuficient. Adică, insuficient pentru a trece pragul electoral.
    – 5% şi puţin peste s-ar încadra la suficient, adică depăşirea pragului electoral, ceea ce reprezintă obiectivul iniţial şi real, ţinànd cont de condiţiile existente. De altfel, TB dădea în emisiunile TV în care a apărut, un scor de 7%-8% , scor care se apropie de scorul obţinut, ţinàndu-se cont de prezenţa la vot estimată, undeva la 25%-28%.
    – 6,21% situează PMP-ul în categoria suficient spre bine, ba chiar 1,21% procente au fost trimise spre redistribuire. Repet, în condiţiile date (partid foarte nou, lipsa structurilor etc)
    Pozarea în vàrf de lance a acestui partid şi asumarea unui rezultat cu două cifrre de către EU, a constituit un test, cu voia Preşedintelui (cred că era şi el curios), de a stabili dacă aceasta poate sau nu fi o locomotivă pentru acest partid. Un risc asumat de T.B. Din nefericire nu a fost să fie. Sau din fericire bine că s-a produs acuma. Altfel, ne îmbătam cu apă chioară!

    • @Florin
      O parte din actorii situati pe partea dreapta vor sa scape de influenta lui Basescu , vor sa l scoata pe Basescu de linga oala de facut presedinti.Nu i nici un secret.Basescu a fost o frina pentru multi.
      Ei cred ca daca dispare Basescu drumul lor spre glorioasa afirmare este deschis.
      Se pacalesc singuri.
      Modelul a fost creat si mai devreme sau mai tirziu toata lumea se va raporta la el.

    • Poate si din cauza asta sa fi scos numai atat:
      http://www.turnulsfatului.ro/24720/.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s