Monthly Archives: iunie 2014

Abordarea doctrinară e drum electoral înfundat.

Tanti Motto :
„Caţavencu: (ridicându-se şi el) Ce vreau? Ce vreau? Ştii bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi…
(I.L.Caragiale, „O scrisoare pierdută”, actul II, scena IX)

Majoritatea covârşitoare a poporului român nu are nici măcar o idee vagă despre doctrine socio-politice şi economice în general şi despre dreapta conservatoare în mod special.
Ştim asta.

Drept consecinţă şansa de a câştiga electorat cu mesaj doctrinar de tip dreapta versus stânga în actuala societate românească este sublimă …
… e înălţătoare putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.
Şi asta ştim.

Să ne cramponăm aproape exclusiv în preocuparea pentru mesajul doctrinar în bâzâiala noastră pseudo-politică de pe marginea blogurilor din buza şanţului nu poate fi prin urmare decât semn de gravă obtuzitate civică.
Da, e adevărat dictonul conform căruia „când tot ce ai e un ciocan, tot ce vezi în jur par numai cuie..”. Suntem atât de încântaţi de noi înșine uneori când înţelegem câte ceva ce majoritatea celorlalţi pricep mai greu spre deloc, (iar descoperirea unor frânturi din dreapta sau conservatorismul vestic e una din aceste ocazii) încât pierdem subit din vedere scopul real al demersului nostru civic înlocuindu-l instantaneu cu defilarea lui „Ioute ce ştiu eu, bă !”.

De bună samă clarificarea doctrinară este necesară. Da, chiar la nivel de masă.
Dar nu putem fi chiar atât de încuiaţi la minte să nu pricepem că acesta nu poate fi decât un proces de durată, de foarte lungă durată, care acoperă decenii de acum înainte, fără a avea nici atunci pretenţia că ar reuşi să disemineze conceptele suficient de clar la o majoritate covârşitoare. Ne-am mulţumi şi cu o majoritate sighinaşă măcar.

Ok.
Atunci haideţi s-o abordăm în consecinţă.

În orice acţiune întreprinsă în vederea atingerii unui scop, avem întotdeauna planuri diferite de planificare şi acţiune, pe care, în linii mari, luate de sus în jos, le putem categorisi pe clasicele paliere strategic, tactic şi operaţional.
În două vorbe ai nevoie de o imagine clară de ansamblu (strategică) de la care derivă direcţii principale de efort (tactice) materializate fiecare prin acţiuni concrete de desfăşurat pe teren (operaţional). Dacă nu ai clar aceste domenii şi nu te conformezi lor, acţiunile nu pot fi decât haotice, un „heirupism” brownian cu rezultate pe măsură.

Doctrina în general, cea de dreapta inclusiv, că nu e mai cu moţ, ține de domeniul strategic. Abordarea, explicarea, dezbaterea, clarificarea … problemelor ce ţin de doctrină are rezultat de orientare generală, de formare a unui macro-context. Big picture !

Este benefic, este necesar, dar cu el nu ai cum să caştigi alegeri. Ai nevoie de perioade mari de prezentare teoretică şi penetrare a informatților, de perioade şi mai mari de dezbatere şi înțelegere a lor, de perioade şi mai şi mai mari de acceptare …. şi de altele ŞI MAI MARI de exersare în practică. Abia după un asemenea proces poți spera că o masă importantă de electorat va milita efectiv din convingere pentru un anume curent doctrinar. Iar asta înseamnă decenii. Probabil multe.
Cu alte cuvinte, efortul pentru a promova ideile de dreapta este lăudabil şi necesar. Dar complet fără efect în vederea alegerilor în următoarele (minim) 4-5 cicluri electorale.
Poate după aceea. Dacă în paralel cu alte acțiuni facem şi asta.

Dreapta-7

Iar a o face presupune un efort serios de a ne clarifica reciproc nouă inşine terciul dintre urechi.

Un exemplu elocvent în acest sens este oferit generos de amicul Indu (salut, Indule, welcome) pentru care cei care nu fac ceva pentru alții sunt pămpălăi
„Bai pampalailor,crencute ,frunze flori .crengi sau alti dizidfenti de pe alte bloguri sau saituri lasati dracu palavrageala si iesiti dracului in strada….

care coincide până la identificare cu cea a lui Purly, ale cărui vorbe de ieri mi l-au readus în memorie pe Nae Caţavencu şi m-au determinat de altfel să pun şi eu pe cele de azi.

„basistii nu ies in strada. asta e definitia basismului.

basism: s. n. curent de gandire politica in care se crede ca dreapta dar nu se stie ce e aia si se sta in fotoliu”. Nu ştiu Indu cum se autoconsideră dar ştiu că Purly se pretinde de dreapta. Cu zurgălăi….

Însă coloana vertebrală a doctrinei de dreapta este ideea ca fiecare să muncească pentru el şi să fie beneficiarul efectului muncii sale, eliminarea „redistribuirii” fructelor acestui efort prin confiscarea lor de la cel ce le produce spre a fi folosite/consumate de către un alt membru al comunității.
Ori dacă aşa credem că este corect să procedăm, de ce o persoană/grup restrâns ar avea responsabilitatea să mobilizeze (prin demonstrație de stradă) masa largă de ameţiţi care nu-s în stare nici măcar de minimul efort de a încerca să înțeleagă că a alege un hoţ dovedit să te conducă şi să facă legea în societate este o greşeală care se plăteşte scump ?
Nu e mai corect ca fiecare să-şi reevalueze calitatea actului civic, a responsabilității minime cu care trebuie să contribuie la funcționarea comunității, adică votul paşnic şi responsabil ?
Iar cine n-o face, să suporte consecinţele iresponsabilităţii sale ?

Şi în aceeaşi notă, poate prietenii noştri chitiţi aproape total pe această idee să ia în calcul că reţeta eşecului politicienilor  „de dreapta” la urne conţine drept ingredient principal faptul că …
” Folosesc constant şi obsesiv termenul “dreapta”, în speranţa de a obţine voturi de la un nucleu dur care ştie că, în momente de criză, asta înseamnă strângerea rândurilor împotriva PSD. ….
Formula care sintetizează problema de mai sus: “trebuie să mobilizăm electoratul tradiţional de dreapta“. Adică maxim 15% din populaţie. Restul sunt cedaţi fără discuţii PSD-ului şi altora…”
concluzie trasă de autor în urma observaţiilor „în regim dinamic”, pe viu, de la alegerile precedente.

Desigur aceasta nu înseamnă eliminarea subiectului din discuţiile curente. Şi la Copac sunt planificate materiale numeroase pe această temă. Dar dacă ne interesează rezultatul alegerilor pe termen scurt şi mediu, altundeva trebuie acţionat cu precădere.

O săptămână excelentă tuturor !

Viq

Se aleg aleg apele

În fine, după halimaiul  politico-mediatic în care ne-au târât dragii noştri politruci cu largul „aport-na-Grivei” al pretinşilor jurnalişti, parcă încep să se limpezească zorile.
Se vede din ce în ce mai clar.
O mare de nori uşor sumbră.

Ce avem acum ?

1. PDL e înghițit de PNL.
A avut dreptate piratul să-i spună „Adio PDL !” ?
A avut.
După două acte în trei scene, jucate destul de prost după părerea mea, amatorist și cu replici răsuflate, Antonescu e fix înapoi pe poteca spre Cotroceni, după ce a adus în tabăra USL şi „oiţele rătăcite” în livada cu portocali.
Asta cu ajutorul nepreţuit al buldogului, din greu truditor a păstra turma cât mai întreagă posibil.

Cei câţiva băsişti mai căpoşi ce nu vor înghiți cârligul ăsta în care până şi râma e de plastic, vor fi stuchiţi prin strungăreaţă cât de curând. Am bănuiala că cei ca Boc şi Falcă s-ar putea să fie daţi afară nu pentru opinii contrare politicii actuale a lui Blaga ci poate chiar pentru lipsa opiniilor de susţinere a acesteia. Blaga are nevoie de mincinoşi credibili cu care să ameţească cât mai multă mulţime fostă portocalie măcar până după prezidenţiale. Asta e zestrea cu care el îşi negociază noua poziţie în GIP.

Deocamdată singura păpuşă absolut cuminte şi perfect ascultătoare care-şi face treaba mai harnică decât furnica, e drăguţa de Monica. Poleiala perfectă pentru guşterii care încă refuză să creada ce văd cu ochii lor proprii, lampa ideală pentru fluturii ameţiţi de o falsă lumină a speranţei că ce se petrece nu e adevărat.

Am mai spus-o şi, dacă n-am spus-o, o repet, de departe unul din cele mai grave acţiuni „sub acoperire” împotriva reformării naţiei ăsteia este trădarea Monicăi Macovei. Îmbăierea, parfumarea şi spoirea cadavrului politic al PDL pe care ea o face cu atâta abnegaţie şi dăruire are drept efect indubitabil ascunderea sau distorsionarea acţiunilor reale și concrete pe care acest partid le face acum. Halebarda celui mai aprig duşman nu-ţi poate face atâta rău ca jungherul camaradului de lângă tine.

Scopul este absolut limpede de a păstra electoratul mai mult sau mai puţin captiv al PDL ca adaos la votanții PNL.
Dacă Monica nu înțelege nici acum situaţia asta, cu tot respectul, e mai proastă ca noaptea.
Dacă înţelege, e mult mai grav.
Iar teama mea e că înţelege perfect !

2. MRU face mumos. Sluj.
Spre deosebire de situaţia de mai sus, oarecum amară și tristă, cea a FC şi liderului său, este mai mult hazlie.
MRU este pus (de sine, că altcineva nu prea mai e p’acolo să-l „consilieze”) în situații de tip scheci „Divertis” !
Orice discurs politic demagogic imaginat de Nenea Iancu i se potriveşte actualmente ca o mănuşă. A vorbi fără să spui nimic sau a lipi în aceeaşi frază două idei complet contradictorii, fără nici o noimă, a devenit a doua sa natură.
Nu e greu de sesizat că omul se gudură în speranţa că i se va arunca şi lui un oscior undeva la piciorul mesei mai-marilor zilei. Şi destul de probabil, i se va arunca ceva în prima fază, până se prind ăia ca voturile pe care el le mai poate aduce GIO sunt în număr de unu. Dacă nu greşeşte şi el însuşi din neatenţie şi pune ştampila aiurea.
A avut dreptate piratul să nu investească încredere în „șarpele-cu-ochelari” ?
Yeap !

3. PMP îşi vede lungul năsucului şi-şi reconsideră obiectivele.
Cred că de la speranţele exagerate ale unui succes rapid se va așeza cum a prevăzut piratul, în competiţiile preliminare pentru 2016. La care s-ar putea să aibă mai multe şanse. Dacă nu-l interzice total noul regim al lui Ponta-Antonescu.

Cu fiecare zi ce se scurge, PMP devine mai frecventabil.
Înclin să cred că revărsarea de ură iraţională de pâna acum câteva săptămâni ce se folosea de „imaginea proastă” a blondei ajunsă în fruntea partidului, începe să se stingă într-o băltoacă de penibil.
Prima cauză este erodarea pretextelor gen „Nuţi Pleşcoi”. Repetarea lor obsesivă cred că a depaşit pragul de maxim impact negativ și după o perioadă oarecum plată vor  începe să provoace o reacţie inversă. Efectul de saturaţie provoacă de la acest punct mai degrabă agasarea receptorilor şi o împingere a lor spre a reevalua subiectul.

Ceea ce va duce la o a doua etapă în care vor constata uşor surprinşi că paralelele PDL-PMP sunt nu doar forţate ci de-a dreptul false şi manipulatoare. Vor descoperi astfel că aproape stereotip se compară Elena Udrea (preşedinte) nu cu Vasile Blaga (omologul ei de dincolo) ci cu Monica Macovei, emblema, imaginea, praful-în-ochi despre care am vorbit la punctul 1.
De ce nu invers ?
De ce nu se compară Papahagi, Funeriu sau măcar Preda, cu Blaga ?
Până acum privitorii nu aveau disponibilitatea să observe această şmecherie. Acum o vor avea din ce în ce mai acut pe măsură ce aceleaşi zoaie la fel de drăguţe vor fi aruncate pe acelaşi cap, la fel de blond.
Dacă blonda rezistă, şi nu am motive să cred că va ceda, are şanse să urce.
Apa trece, pietrele rămân.
Unora la rinichi, altora la ficaţi….

Cam asta.
La o primă vedere nu avem prea multe motive de bucurie, dar tot e bine.
Vine furtuna.
Dar măcar ştim că vine.
Şi mai ales ştim de unde.

Viq