Relaxare duminicală (un fel de bătut apa-n-piuă)

Voi bate apa-n-piuă cu două puncte de vedere personale:

1. Vă amintiți unele spoturi publicitare de la tembelizoare la care îți vine să arunci și lumea pe geam nu numai televizorul? Sau glumele groase pe care le fac bărbații cînd văd clipurile cu OB sau Tampax sau Allways? Ați observat indiferența femeilor la cele de genul Dedeman, Hornbach sau Bricostore? Eu nici n-apuc să văd despre ce-i vorba că se și mută canalul pe Euforia. 😆 😆

2. Bancul cu evreul, rabinul și capra. Recunosc că nu mi-l amintesc prea bine și dacă știți o versiune mai bună chiar vă rog să o postați aici.

Ițic se duce la rabinul satului să se plângă de viață:

“Nu-mi mai place nimic. Îmi vine să-l snopesc în bătaie pe băiat, nevasta e rece și nu mă mai iubește, vecinul râde de sărăcia mea, și de ani buni nu-mi mai merge nimic. Încep să mă gândesc la ce zic socialiștii, că nu există Dumnezeu. Dacă M-ar vedea, poate S-ar milostivi de mine … Ce să fac, rabine, că așa nu mai merge, viața aceasta nu mai are nici o noimă.”

Rabinul tăcu un timp, apoi îl întrebă:

“Dar ai prin gospodărie ceva animale?”

“Am niște capre.”

“Bagă în casă o capră. Vii peste o săptămână să-mi spui cum e.”

Ițic revine după o săptămână și începe să se plângă și mai abitir:

“Vai, e infernal. Capra smulge din perdea, din covor, căcăreze de capră împânzesc deja totul, copilul plânge tot timpul, iar nevasta e mai insuportabilă ca oricând.”

Rabinul: “Mai bagă în casă o capră și-mi relatezi peste o săptămână, nu mai curând, fiindcă sunt mai ocupat în această perioada a anului.”

Peste o săptămână, Ițic:

“Rabine, așa nu se mai poate. Scoatem căcărezele de capră din casă, dar nu avem spor. Acum plâng și nevasta, și copilul, mai tot timpul, iar eu sunt pe cale să explodez în orice moment. Înjur, din nou, mai rău ca tata, și îmi vine să sacrific caprele chiar acolo, pe covor.”

“Mai ai capre?”

“Da, două.”

“Bagă toate caprele în casă și vii peste o săptămână. Atunci o să-ți răspund la întrebarea legată de viață, că n-are nici o noimă, despre evreii socialiști din sat, și cum e treaba cu Dumnezeu.”

Peste încă o săptămâna vine Ițic, epuizat rău, nedormit, nebărbierit, distrus:

“Rabine, așa nu se mai poate, mergem cu toții la balamuc. Caprele fac ce vor în casă, merg pe unde vor, și când vor ele. Aia nu mai e casă. Nu mai dormim nici nevastă-mea, nici eu, copilul tremură de stres. Ca să nu mai vorbim de faptul că e un strat gros de căcăreze și am renunțat să mai facem ceva, că nu biruim cu patru capre. Spune-mi în sfârșit ce să fac cu viața, ești un rabin vestit, cu răspunsuri la toate, și dă-mi soluții la chestiunea cu ateismul, cu Dumnezeu, cu socialiștii din sat, nevasta care mă urăște și copilul nerecunoscător. Plus vecinul și viața asta de căcat.”

Răspunsul veni scurt și concis:

“Scoate caprele din casă, toate, acum imediat. Și vino să-mi spui, într-o săptămână cum mai e.”

Ițic peste șapte zile:

“Vai, rabine, ești cel mai rabin dintre rabini, nu-i de mirare că vine la tine toată Moldova. Viața e superbă, ne simțim minunat. Copilul aduce din nou numai note de zece, femeia mă iubește mai pasional ca atunci când ne-am cunoscut, îmi face daruri și îmi umblă între coarne. Casa e mai frumoasă ca oricând, am făcut o curățenie și un șmotru ca niciodată, iar caprele îmi dau, de când le-am scos afară, mai mult lapte ca înainte.”

“Atunci, parcă vroiai încă niște răspunsuri. La niște întebări.”

“Nu acum, rabine, că mă grăbesc să merg în târg. Am niște bani în plus de la laptele dat de cele patru capre.“ de aici.


De asemenea două puncte de vedere ale unor prieteni:

  1. Clemyhttp://tiberiuorasanu.wordpress.com/2014/06/08/un-priect-esuat-pmp/
  2. Eugenihttp://ganduripolitice.wordpress.com/2014/06/06/am-devenit-misogin-dar-ma-tratez-cu-monica-macovei/

Fil 

 

Anunțuri

312 responses to “Relaxare duminicală (un fel de bătut apa-n-piuă)

  1. CAPRA ASTA ESTE MINUNATÄ, aratä limba tuturor,
    omizilor ce vin la copac sä „rontzäie”

  2. bun bancul, sper sä-l citeascä multzi, dar cel mai inportant
    sä-l intzeleagä, …………ce este greu pt. unii:

  3. Buna ziua!
    Am inteles bancul si substratul lui dar o sa tinem capra pana la primavara ca este pacat de ea sa o scoatem afara in decembrie.Brrr,frig rau,mey!
    Decembrie este luna care vine dupa luna noiembrie. 🙂

  4. Ziua bună copaceni !!!

    Filadel ,foarte bună pilda cu capra ….pînă nu cunosti răul,nu poti aprecia binele ….poate ca la romani le trebuie o perioada legislativă cu PSD ,ca să poata aprecia cum a trecut pe lingă RO falimentul si ce-a facut Basescu

    • POATE AR TREBUII ADUS AMINTE- CÄ TÄRICEANU A DUS ROMANIA IN CRIZÄ, ROMANIA DUDUIA–DUPÄ CE A ARUNCAT PDL DELA GUVERNARE, TÄRICEANU CU VOSGANIAN ,A MANCAT BUGETUL TZÄRI CU PSD:

      EL TREBUIE SÄ RÄSPUNDÄ; TÄRICEANU TRÄDÄTORUL:

  5. Orasanu este membru PDL de trei saptamani. Si-a platit cotizatia cu articolul de mai sus.
    Iar de ieri zbieratul lui Ponta cum ca la Cotroceni va intra invingand-o pe EU s-a terminat. Iar C.DIaconescu inca nu a inceput sa vorbeasca [desi, mai acum 10 zile a spus la B1TV ca „niciunul din candidatii de azi nu are girul USA”.]

    • Tiberiu Orășanu este o altă persoană, dacă la el te refereai, fără nici o legătură cu Răzvan Orășanu, iar articolul este doar găzduit pe blogul său. Info. 🙂

  6. Constatari, de ieri pana azi:
    1. Cei care sufera de indigestie, aveau optiunea definita inca dinaintea europarlamentarelor
    2. Majoritatea au votat FC sau PDL
    3. Minoritatea basista care n-a iesit la vot, nici n-avea intentia s-o faca.
    4. Totii flutura snob principii pe care au uitat sa le revendice vechilor-noilor aliati.
    5. Asistam la o ierarhizare a broastelor, unele sunt mai suculente, altele mai grase, depinde cum pica pe interesul de la pct.1-3.
    6. Toti acuza PMP (implicit Udrea si Diaconescu) mai abitir decat Ponta.

    • Salve ,Light

      Au uitat toti subit de Plăgimitomanul ….io ,înțeleg că le place al naibii de mult sistemul asta corupt in care ne bălacim de 24 de ani …

      • Salut, Night
        Ce nu se prea intelege sau se doseste sub pres, constructia asta nou-nouta (care se va negocia pana in toamna iar in iarna va ramane ca-n tren), sugereaza ceva in genul: Pe vremea alorlalti, bogatii mancau carne iar saracii, fasole; cu noi, lucrurile se vor schimba fundamental: saracii vor manca fasole iar bogatii, carne.

    • Light
      Nu fii taliban!
      Punctul tau 3 ar trebui sa il explici.
      Nu te-ai intrebat de ce nu ies baietii la vot?
      Iti spun eu de ce:
      -Le este scarba de clasa politica actuala stiu ca vor suferi in continuare datorita unor natarai de politicieni si nu vor sa isi dea viteza singuri ca la camila.S-au obisnuit cu asta precum magarul cu samarul.
      Ca-sa scoti oamenii la vot trebuie sa vi cu ceva nou si sansa de-a face asta a fost si o gasca de natari vor castiga pe baza incapacitatii de a intelege ce vor aia nehotarati si apatici.
      Politicienii din partidele politice se cred dumnezei si noi astia suntem prostii cu stampila in mana.Ei traiesc in universul lor si la 4-5 ani ii baga in seama pe natarii care muncesc si platesc taxe ca-sa aive ei de unde da si lua.
      Oameni buni acesta este perceptia actuala despre clasa politica.

      • Dorian, vorbim putin, da` putin de tot, unul pe langa celalalt.
        Am scris cat se poate de clar „minoritatea basista care n-a iesit la vot”, asa incat nu intra in discutie intreg electoratul la care faci tu trimitere prin generalizare.
        Si o sa si explic.
        In general, europarlamentarele nu sunt relevante pentru o mare parte din electorat, Bxl e departe si aparent n-are a face cu cosul zilnic al muritorului de rand.
        Pe de alta parte, TB nu a jucat rolul principal in filmul asta si nici n-a chemat direct oamenii la vot.
        In alteilea rand, TB nu era in pericol (un motor extrem de important), iar in ultimul rand, stand de vorba cu oameni care l-au votat in 2004, 2009 dar si la suspendari dar au ignorat complet europarlamentarele, am constatat personal unda de snobism in asi justifica neparticiparea la vot pentru a salva ceva din implicare.
        Taliban, zici?!

  7. «Intr-o seară ploioasă, Ițic mergea spre casă, singur pe strada îngustă. Din sensul opus se apropia un tip înfăsurat până în vârful nasului în pardesiu, cu pălăria trasă bine pe cap. Ițic îl salută politicos:
    – Bună seara, domnu’ Brancovici! Frumos concertul de duminică de la Operă!!!
    Uluit, omul se oprește și i se adresează lui Ițic:
    – Da’ de unde știi dumneta cum mă cheamă și că lucrez la operă?!
    – Eh, deducțiuni logice: pe strada asta sunt doar două curve – Rashela și nevastă-mea. De la Rashela vin eu iar nevastă-mea are de o lună lojă gratuită la Operă.
    V-am spus doar – deducțiuni logice…»

    Deci e blondă, e «bună», tot timpul a făcut întocmai ce i-a cerut Șefu….
    …deducțiuni logice: biata dnă Maria! 😀 😀 😀

  8. Ei bine, io inteleg ca multi inca mai stau cu o capra-patru in casa 😛
    Si, convinsi ca lumea nu stie, dau vina pe Rabin, Udrea si Basescu; ceva nu-i in regula la astia 3, nu la noi; noi sintem perfecti.
    Stiti, cei care nu cistiga la Loto sint convinsi ca se fac magarii, ca altfel e peste poate.
    Ma repet: dece nu se bucura acesti bocitori? ar trebui sa dănţuiască fericiti in agora.
    Sa se bucure de alianta PNL&PDL, de scufundarea piratului.

  9. Salutare all. Bun bancul cu capra.
    Vad ca deja au inceput etichetarile unora sau altora cum ca s-au platit cotizatii, etc. Absolut fals. Sper sa nu ajungeti acolo incat sa explicati opiniile pertinente exprimate de Clemy, Orasanu sau Eugeni prin explicatii de genul celor intalnite la Romania TV sau Latrine. Ar fi tragic sa o apucati in aceeasi directie.
    In ce ma priveste,, eu o consider pe Elena Udrea o catastrofa: insipida, inculta, fara scrupule, habarnista din punct de vedere politic. (presedintele Norvegiei poate depune marturie, parol ! 😆 )
    Elena Udrea poate fi un politician bun doar in viziunea unora ca daragoi tovarisci judex !

    • Buna Reddog!
      In loc sa se evite sa se adeveresca ce au latrat aia de la latrine ei au pus gaz pe foc.
      Cred ca iti aduci aminte cand tot spuneau ca PMP este partidul lui Udrea si etc.. Na,acum au ce mesteca cacanarii aia de la latrine!

    • Așa ,si ???….ce tot te agiți p-aci ca sifonu’ fără acid ???…vrei si parerile noastre despre MeReU -uuul tau dezorientat ,care se face preș la toti infractorii ??…spune ca te servesc urgent

      • In orice caz ,Udrea e mai bun politician decît preșul tau MeReU infrînt …. 😀

        Ce valoare are comentariul ăsta?

        • Aceiasi valoare care o are si comentul cățelului roșu a lui MRU

          • Fără suparare ,Filadel …adica ala are voie să facă o persoana troacă de porci si nu-l moderezi ,dar il moderezi pe-am meu că ii raspund in același stil

          • Night
            este opinia lui personală și se referă la o persoană publică. Tu l-ai atacat pe el personal. Nu te obligă nimeni să-i răspunzi în același stil. Dacă prelungim discuții de-astea nu ajungem nicăieri.

          • De acord cu moderarea ,dar pentru toată lumea la fel ….tot la persoana publică m-am referit si eu …deci nu vad care-i problema ??

        • night,

          da’ știu, amice, că pui sare pe rană! 🙂
          eu nu mai aștept nimic de la MRU din momentul când i-a condiționat primirea în partidul pe care se străduia să-l pună pe picioare a lui TB pe motivul «aderării la principiile FC».
          …adică să obligi elefantul să se ghemuiască pentru a încăpea în cotețul găinilor! 😀

    • @ Reddog,
      o sa-ti raspund cu o rautate de genul ultimului tau paragraf: pentru mine iistoricii/profesorii de Istorie au fost cei mai mari mincinosi intilniti de-alungul anilor de scoala (nu ma intereseaza ca asa erau „vremile”, m-au mintit). Si nu exagerez. Dece sa te cred pe tine?
      Asa ca parerea ta este doar o parere de istoric; si ma ingrozesc cum vei scrie tu si Cioroianu Istoria pentru nepotul meu.

      • Victor l.

        Treaba ta daca te ingrozesti au ba.
        In plus, ca sa fiu la fel de rau, nu ma intereseaza chiar deloc parerea ta vis-à-vis de ce public eu. Da, opiniile lui Cioroianu ma intereseaza, insa opiniile tale in domeniul istoriei ma lasa rece. Pentru ca in istorie discut cu cei din bransa mea (inclusiv cu Cioroianu sau MRU), dar nu am ce discuta cu tine. Pentru simplul fapt ca, dupa standardele mele, nu te pricepi la subiect.
        In ce priveste politica sau fotbalul, acolo putem combate.

        • Reddog,

          Stilul e omul, nu?!
          Când îți spui mâinile în șolduri ca la piață, atunci unde este istoricul?!
          Pentru că, după umila mea părere de inginer, istoric presupune cultură, prea plin de cultură!
          …hai să revenim cu picioarele pe pământ și să ne respectăm „propriile firme” 🙂

          • Old.

            Cu tot respectul pot sa discut civilizat, dar daca sunt atacat sub centura atunci pot sa raspund la fel. Asta este tot.

          • Măi ,cățelusule …pai dupa mintea ta cine a atacat primul sub centură ???….ai intrat val vîrtej aici si te-ai apucat de Nuti …ce treaba ai tu cu alt partid ,daca sunteti mari si tari cu pdl,pnl si fc???

          • Reddog,

            Fiecare îsi «administrează» renumele câștigat cum dorește.
            Dar Night este un spadasin care îti răspunde cu o tăietură la orice atac. Dacă nu poți să-l „faci” din vorbe – instrumentele cu care tu ești obișnuit – eu cred că n-ai șanse…

    • Reddog, eu sunt -de data asta- curios. Ai facut ceva politica: adica lipit afise, „incaierari” verbale/fizice cu opozantii, convingerea unor terte persoane, platit cotizatie etc etc. Daca n-ai facut-o cum de te pricepi asa de bine la politica?
      Ai convins macar 10 persoane sa te aleaga undeva?

      • @Cinic,
        Nu sariti pe Reddog ! ! !

        – Nu este om de lipit afise. Este ercetator – istoric. Pe el il va alege daca il va alege… Posteritatea. Il vor alege cei care ii vor studia, daca ii vor studia, cercetarile pe care le-a intreprins.

        – Bantuie asiduu pe bloguri de dreapta inca de pe vremea lui Patrasconiu, de vreo 9 ani, adicatelea. Traieste la Cluj si cei mai vechi copaceni isi aduc aminte cu placere de tainele celui de a-l doilea Razboi Mondial (pe care le cerceteaza continuu) si pe care ni le mai impartasea si noua inca de pe vremea lui Patrasconiu si apoi THOR si apoi aici la Copac, mai in fiecare an, in zi de 23 August.

        – Cu ocazia alegerilor din primarii ne-a transmis zi de zi cum se derulau faptele in alegerea lui Boc ca primar al Clujului. Am inteles atunci ca s-a implicat activ. Cum Boc a fost ales, eu zic ca a avut si oarecari „succesuri” in oarecari scrutinuri electorale.

        Am scris toate aceste randuri ca sa stiti si dvs.cei mai noi veniti la Copac cate ceva despre nik-ul @Reddog. Acum ca are o alta parere decat majoritatea de la Copac nu cred ca trebuie blamat cu inversunare.
        Candva am avut si eu alte pareri decat cele ale lui Reddog. Asta nu m-a impiedicat sa apreciez intotdeauna la nick-ul @Reddog ceea ce este de apreciat.

      • Cinic. Nu cred ca trebuie sa-ti raspund eu. A facut-o Mihaela mult mai bine. Intr-adevar, in campania grea din Cluj din 2012 am avut si eu o oarecare implicare.

      • Cinic
        Si inca ceva. Un istoric britanic Freman spunea „Istoria este politica in trecut, iar politica istorie in prezent”.. Iata un alt raspuns la intrebarea ta.
        Si ca sa exemplific. Niciodata nu vei intelege situatia actuala din Ucraina, daca nu cunosti istoria acestei tari. Si ar mai fi si alte exemple.

    • Buna seara,

      Subscriu 100%.
      Trist este ca la „Copac” nu mai incap si alte pareri. Nu ca ti-ar da cineva in cap, dar pur si simplu nu-ti mai vine sa mai vii cu alte pareri.

      Continui sa cred ca personajul EU este MAREA EROARE de final de mandat a lui Traian Basescu. Nu pot sa inteleg cum de persista in aceasta eroare. Asa cum vad eu ca stau faptele acum, o sa avem doi candidati pe dreapta in primului tur. Foarte riscant.
      Desi am o stima deosebita pentru Traian Basescu, pentru tot ce a obtinut in mandatul sau de unul singur (puristii din presa care urla azi impotriva lui nu l-au ajutat deloc, ba din contra), astazi, cu acest personaj EU ( mare calamitate) slabeste sansele celor care se opun PSD-ului. Calamitate ar fi fost si daca era barbat un asemenea personaj. Nu socot ca este vorba de misoginism ci doar de…calamitate. Mare ghinion. Probabil ca EU este singurul om in care Traian Basescu are incredere deplina. Numai ca trebuie sa aiba si ceva consistenta omul in care ai incredere. Ce mai, mare ghinion avem ca Traian Basescu sa considere loial un asemenea personaj fara pic de consistenta. O spun cu imensa tristete dar si cu multa intelegere pentruTraian Basescu, care, adevarat, a fost tradat de prea multe ori, de prea multi oameni in care a avut incredere de-a lungul timpului.
      Pacat de Cristian Diaconescu. Stricam orzul pe gaste.

      • Papahagi si Funeriu ar fi facut UMP. S-a ales cealalta „solutie”, aceea a impiedicarii formarii unei „pseudo-drepte” in spatele PNL. Consecintele la nivel geostrategic chiar ar putea fi catastrofale. Evident, PSD trebuie sa castige prezidentialele conform planului pe care merge PMP cu Udrea in frunte. Problema e ca si „adevarata dreapta” nu se deosebeste acum prea mult de aia falsa avandu-i pe Udrea si Anton ca alternative. Alta explicatie pentru ceea ce se intampla nu exista. Poate ar fi dementa senila, dar eu as exclude-o totusi. Nu exista Marele Plan, Conjunctia Sferelor sau Miracolul in care toti talibanii frustrati inca mai spera. PMP si PSD joaca impreuna pentru a ramane doar ei pe noroiosul campul de lupta. Si le convine amandurora, PSD ia vremelnic Puterea si PMP ramane in joc pentru tura viitoare.

      • de unde o cunosti tu pe Udrea ?
        este o persoanä f. implicatä, serioasä si devotatä, nu este asa cum spui färä consistentzä. mä mir cä un om ca tine, poate posta asemenea caracterizare, färä sä o cunosti sä lucrezi cu ea.
        nu mä asteptam, dela tine:

      • Mihaela. De acord, EU este piaza rea a marinarului !

  10. Respect opiniile lui Clemy și ale lui Eugeni deși nu sînt de acord cu fiecare în fiecare punct. Dacă aveți comentarii pe tema asta vă rog politicos să vă referiți la conținut și NU la persoane. Opiniile nu pot fi combătute. Poți fi de acord sau nu cu o opinie și le poți argumenta, dacă vrei, pe ale tale. Mulțumesc.

    • Păi ,comentul meu se referea la la preșul MRU , nu la musiu cățel roșu

    • Uite filadel. promit ca nu o sa mai dau cu batul in balta. M-am racorit am spus ce aveam de spus.
      Continui sa va urmaresc,o sa fiu mai moderat in comentariile mele si astept toamna tarzie cand se numara bobocii o sa vedem daca au devenit gaste.

      • Dorian
        nu mă refeream la tine. Ar fi trebuit să specific asta în articol mai sus fiindcă am fost sigur că se va întîmpla așa ceva dar mi-a venit ideea prea tîrziu. Sîntem cu nervii prea întinși – trebuie să-i lăsăm să se mai destindă. 😆

  11. Monsieur Alptraum am spus eu ceva acum de MRU? Eu am treaba cu febletea matale, insipida EU ! Panimaiesi gospodin Altpraum?

    • Cuțu ,Cuțu …văd că stii rusă …bănuiesc că iti si place …deci ,te putem căuta pe la Vocea Rusiei ???..

      • Gospodin Alptraum la vocea Rusie ai matele job ! Nu stiu cu jumatate sau cu norma plina, asta mataluta stii mai bine! Cred ca, prin comportamentul si comentariile tale,te pliezi perfect pe coordonatele democratiei tip Putin !

      • Măi ,Reddog …vezi că are si portarul de PNL ,telefon …să-l sune MRU si pe el ….ca portarii sunt cei mai tare din parcare cu aranjamentele … 😀

        • Lasa ca o sa aveti cu Nutica ex-Cocos succesuti multe si garantate ! Poate Nutica il va chema pe Piedone sa fie sef de campanie electorala ca in 2012 ! Imi aduc aminte ca am vazut-o pe Nutica in multe ipostaze electorale:
          – crosetand
          – facand aluat de cozonac imbracata in straie populare
          – impartind sarmale in bluze cu decolteuri adanci, ca saracii pensionari inghiteau cu noduri sarmalele
          – sarind cu parasuta
          – „ridicand Romania” pe afise coproductie Mosfilm-Hollywood (Paleologu dixit !).

          Ma intreb in ce ipostaze o vom vedea pe cucoana in viitorul apropiat?
          Exceptional strateg si vizionar ! Parol !
          Cand o sa intelegeti ca individa asta ingroapa defintiv dreapta va fi prea tarziu !

          • Măi ,Cuțu – Cuțu …esti cam tare de bibilică ,dupa cum vad io .. ..cum îngroapă tante Nuti dreapta ???…..nu ați făcut voi dreapta voastră cu Bleaga,Joiannis si MeReU telefonistu’ ??….mergeți frate înainte cu cei Trei Purcelusi ….ce treaba aveti voi cu Nuti??…cu PMP si cu restul ….vă ÎNGROPAȚI SINGURI ….nu vă îngroapă nimeni .. 😀

  12. Bon. Dacă vreți sînge de Rusalii e treaba voastră.

  13. Da, @ Reddog,
    am inteles: continua discutiile cu MRU 😛 dialog fructuos.
    Si varsati-va frustrarile pe Elena 😉
    Mey, dar sa faceti ceva mai bine ca Elena, sa o depasiti, puteti?
    6,2 – 2,8

    • Victore, la comentariul tau rautacios am raspuns cu aceeasi masura !
      Discutam despre politica si fotbal, dar nu despre istorie !

      • ma faci sa rid: cu tine nu se poate discuta politica, confunzi politica cu sentimentele. Te-ai indragostit de MRU si, recunosti au ba, ai devenit misogin. Si, pen`ca nu-mi gasesc rima, urmasul Danei Grecu atunci cind e vorba de Elena U.
        6,2 – 2,8.

        • Victore, nu am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata misogin.
          Asa cum o apreciez de exemplu pe Monica Macovei – chiar daca unii o critica acum – tot asa o critic pe EU sau EBA ! In plus, eu o critic pe EUnu de ieri de azi, ci din 2008 ! Eu am ramas consecvent din acest punct de vedere. Tu?

          • @ Reddog,
            „nu sunt si nu voi fi niciodata misogin.
            Asa cum o apreciez de exemplu pe Monica Macovei ”
            Seamana a dreqului de mult cu afirmatia, sper ca o cunosti, „daca ar fi toti evreii ca tine!”
            Si daca tot adusesi vorba: Macovei este un foarte bun specialist in ale Justitiei, dar foarte slaba politician. Udrea este doar politician si las la latitudinea voastra aruncatul cu laturi.

  14. Victore, daca mai tinea Campania electorala PMP nu trecea de prag.

    Corect. MRU a luat 2,8%. Este un rezultat slab. Chiar daca exista expplicatii !

    Dar cum ramane cu PMP? Cand toate sondajele te dau cu doua cifre si tu nu obtii nici jumatate din scorul prognozat? Cand beneficieyi de aportul lui TB, de sprijin mediatic si financiar, atunci 6,2% este un rezultat bun, nu-I asa? Pai, continuati sa va leganati in iluzii fratilor !

    • @ Reddog,
      omule, vezi ca sint trecut prin viata.
      Afirmatii de genul „daca mai tinea Campania electorala PMP nu trecea de prag” sint atit de copilaresti incit frizeaza ridicolul: cum demonstrezi?
      Faci o afirmatie, pe care o crezi mortala, care nu poate fi demonstrata niciodata; faptul e consumat.
      6,2 – 2,8.

    • No las,nu te agita prea tare ….ca si MRU era cotat cu 27 si -a luat praful de pe tobă ,de nu stie unde să se bage …il hîrșiesc toti ,mai mare jena

      • Monsieur Alptraum, nu confunda increderea cu scorul partidului. Sunt doua chestiuni distincte, Alptraum draga !

        • Pai nici tu nu confunda PMP ca fiind anexa voastră …capito??

          Ați facut alianța de 3 partide ,sunteti mari si tari ,ce sărăcie vă trebuie ???…PMP e mic de 6 % ,e treaba lor pe cine si-au ales Presedinte …ce ,n-ai cu cine vota ??….ce tot vă legati de tante Udrea ,daca sunteti puternici ??

          • Victore, pai tocmai asta este spilul. Oare cine I-a bagat pumnalul in spate lui MRU cand era prim-ministru? Ghici ghicitoarea mea ?

          • Monsieur Alptraum, cine pe cine confunda? A incheiat cumva FC alianta cu PNL-PDL? Tu confunzi o discutie cu o alianta? Hai, sa te aud?

          • Reddog,
            In discutia cu Antonescu nu s-a pus problema de alianta ci de fuziune prin absorbtie. A declarat chiar KKR la Realitatea TV la Jocuri de putere.

          • Păi si atunci ce vrei ???….vrei alianță FC cu PMP ????…ca nu se înțelege ce vrei tu de fapt ….

          • Monsieur Alptraum, eu nu vreau nimic. Eu o critic doar pe EU. Este vreo problema?

          • E vreo problemă dacă il critic pe MRU ,cuțulache???

          • Monsieur Alptraum, este dreptul tau ! Asa cum am si eu dreptul s-o critic pe EU !

  15. M-am bucurat sa vorbesc astazi cu Mihai Razvan Ungureanu. Am fost colegi de promotie la studiile post-doctorale de la New Europe College, institutia fondata acum 20 de ani de catre Andrei Plesu.
    Am colaborat ulterior din felurite responsabilitati, in slujba statului roman, nu a unor gasti de partid. S-a lovit, ca tanar om politic, de mediocritatea tafnoasa a unor lideri care se simt amenintati in prezenta lui. I-au bagat pumnale in spate, si-au pus mercenarii sa il ridiculizeze.
    Nu stiu daca jocurile interlope ale mafiei transpartinice ii pot face un culoar spre prezidentiale, desi Romania europeana a secolului 21 ar merita un asemenea sef de stat. Ii raman prieten si il sustin, cel putin moralmente. Nici lui, nici mie, nu ne este rusine cu propria cariera, dedicata unei Romanii mai bune.

    • Filadel.
      Nici macar o zi nu a trecut de la alegeri in PMP iar Baconschi da deja semnale ca se dezice ! Wow, acum descopera mafia transpartinica ?

      • Red
        mă mai uit odată, poate n-am înțeles bine, dar mie nu mi se pare că se dezice de nimic.

      • pai, MRU a catindat la PMP? de zici ca Baconschi se dezice!
        Asa interpretezi tu Istoria?
        Cind vorbeste de ” bagat pumnale in spate” nu se referea deloc la PMP, ci la perioada de prim ministru. Chiar de la obraz?

  16. RIP PMP .

    • Măi ,sunteti ridicoli si de rîs ….o alianță mare si tare ,de 3 partide ,sta in tante Udrea …. Hai că sunteti distractivi ,la ce nervosi sunteti …hahahahah

      • ridicoli sunt putzin spus,sunt un musuroi de furnici rosii turbate
        este frumoasä si inteligentä, iar misoginii si uratele clocotesc:

        • Theo, stii germana. Ei bine cei ai spus tu adineauri se potriveste perfect cu expresia Man hat sich verplappert !

          Pentru tine toti cei care indrazesc sa aiba o alta opinie sunbt „musuroi de furnici rosii turbate” ! Nu-ti dai seama ce prostii poti sa afirmi? Cu tot respectul cuvenit pentru varsta ta
          Voi ganditi exact in paradiga comunista: cine nu este cu noi, este impotriva noastra !

          • Eu sunt cu Basescu ,cu PMP cu tante Nuti si cu restul ….care-i problema ta???

            Tu esti cu cine vrei tu ,nu mă intereseaza …poti să ataci presedintele unui partid ,cind al tau e mai bun ….capito ?!

            Deocamdată presedintele vostru e dezorientat si miciman …nu poate să pună condiții unui alt partid…eventual la partidul lui,daca mai are la cine … 😀

            S-a marcat parerea ta despre tante Nuti,dar nu stiu daca intereseaza pe cineva ….Udrea a fost aleasa de delegati si o fi stiind ei de ce o aleg … ,nu mai poate să o schimbe nici dreaqu daca vrea ,4 ani de acu’ încolo …deci ,nu înțeleg de ce te scremi atît …sustinatorii nu o pot schimba din funcție si nici nu pot fi convinsi de contrariul …parerea ta face cit o ceapa degerata…a insista pe aceasta părere este echivalentul ridicolului …plus că esti hazliu cu nervozitatea asta afișată ….

            Deci,ce dorești măi dragă Cuțu ???….vrei un os ??? 😀

          • Monsieur Alptraum,, eu nu umblu dupa oase. In schimb modul in care pui tu problema cu ciolanul, ma indeamna sa cred ca mataluta esti unul dintre cei care asteapta rabdator si cuminte un oscior de la masa stapanului. Nutica ti-a aruncat vreun oscior? Probabil ca inca nu, din moment ce esti asa de negru in cerul gurii_

          • nu ai opinie, pt. un intelectual, este o rusine,
            repetzi niste sloganuri si lozinci veninoase.
            o tzii langa spunand cä esti constant, lumea
            se schimbä, evoluiazä…………….te compätimesc

          • Theo, ti-am mai spus odata, dar ma repet: nu am nevoie de compatimirea ta ! Are cine sa ma compatimeasca, la o adica ! Verstehst du mich oder nicht?

          • Măi ,cuțicule ….dacă mai critici presedintele PMP ,ți-l fac praf pe Mereuul tau ….capito???…..tu alegi … 😀

  17. „Chinezii sunt interesaţi de modernizarea şi extinderea termocentralei Rovinari, dezvoltarea unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă, privatizarea Oltchim, realizarea tronsonului de autostradă Craiova – Piteşti şi constructia căii ferate de mare viteză Bucureşti – Constanţa, potrivit Ministerului Economiei.”
    Eeee, poporul frate chinez ne sta aproape 😛

  18. Salutare tuturor,
    Sursa: Copacul din padure 5 aprilie 2013, citez
    ”Traian Băsescu pierde atunci când confirmă că a făcut o înțelegere politică cu Victor Ponta pentru că cedează pe terenul pentru care oamenii i-au acordat cea mai mare încredere: cel al luptei pentru independența Justiției.”
    Astazi la 1 an si 3 luni de la trocul pe justitie, DNA e mai activ ca niciodata. Culmea Parchetul incompetentului Nitu are 3 cazuri mari din domeniul sanatatii (Medicii spagari de la Spitalul de arsi, Cazul retetelor false de la Spitalul Clinic Fundeni, via milionarul Vonica, cazul medicilor spagari din Caras care au falsificat adeverinte pentru acordarea de pensii de boala pentru handicap).

    Sursa: Un proiect eşuat = pmp, 8.06.2014, citez:”
    ”Pe Elena Udrea nu o califica nici o isprava drept lider al unei organizatii politice.” In continuarea articolului fiind dat exemplu cazul organizatiei PDL Bucuresti facuta praf in 2012 ”
    Fapte
    La alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, PMP a luat in Bucuresti un numar de 52 279 de voturi, PNL 46258 voturi, iar PDL 45 140 voturi (http://www.bec2014.ro/?page_id=2000).
    Situatia la candidaturi partiale pentru postul de Senator colegiul 8/42: Ruxandra Dragomir (PMP) 4221 voturi: Petru Luhan (PDL) 3021.
    colegiul 7/42, Adriana Saftoiu (PDL) 3949, Cristian Ilie (PMP) 2492.

    • Ion,
      Bati la usi inchise cu argumentele tale. Supararea e mare si cam generalizata pe dreapta. Si daca te gandesti bine, destul de intemeiat.
      Nu atat UE e cauza ( ea e paratrasnetul), cat candidatura lui Diaconescu. Prin miscarea cu Diaconescu, s-a spulberat iluzia unui candidat unic al dreptei in turul I.
      In turul II, va intra candidatul dreptei cel mai validat prin votul alegatorilor nu prin negocierea dintre partide. Sunt potential candidati care n-ar obtine aceasta calificare, vizati fiind Predoiu si MRU. De altfel, din partea acelor 2 partide vine si supararea mare. Sasul nu are emotii, deocandata.
      Nici PSD-ului nu-i vine bine varianta, va fi haituit din mai multe directii si nu va cunoaste finalistul dreptei ca sa-si poate pregatii minutios strategia pentru marea finala. Cum spuneai mai zilele trecute, jocul va fi deschis pana la final.

      • Corect ,Light !!

        Diaconescu va aduna voturi si de pe dreapta si de pe stînga ,aici e durerea mare ,plus că are citeva clase deasupra tuturor .. Eheheheh ….

        • Esti prea sigur monsieur Alptraum. S-ar putea sa ai dreptate, s-ar putea sa nu ai dreptate. Sa vedem niste sondaje in perioada urmatoare.
          In ce ma priveste daca ar candida numai Cristian Diaconescu si Johannis, l-as vota pe Diaconescu.
          Din pacate insa Diaconescu nu va intra in turul doi, Asa cum arata acum lucrurile in turul doi intra Johannis. Si nu sunt sigur ca Johannis il poate bate pe Plagiator.

      • Ai punctat exact pe ce cred și eu. Jocul trebuie lăsat deschis.

      • eu n-asa da drept fapt ce se face intre PNL si PDL. Daca nu iese, paruiala INTRE ELE va fi dura de tot.

    • Ion
      mersi pentru efort. Ne mai amintim. 🙂

      • Cu placere Fil. Sunt multe pasaje in ambele articole care pot fi combatute cu fapte,dar ma abtin fiind sarbatoare.

        • Apreciez și superapreciez felul ăsta de a trata problema. Clemy nu este nici idioată nici rău intenționată dar este mai presus de toate o inimoasă plină de dedicație. Și într-un fel … așa sîntem fiecare dintre noi. Cînd posta articole aici era într-o vervă nemaipomenită dar cel mai important era faptul că avea feed-back și reușea cumva (într-un mod absolut fascinant pentru mine) să țină balanța la echilibru. Era greu să contraargumentezi. Am o apreciere care nu se va diminua pentru ea. 🙂

          • Fil, eu asa am invatat la scoala. Atunci cand redactezi un articol te documentezi temeinic.

  19. observ cä misoginii , nu VÄD CÄ UDREA NU CANDIDEAZÄ LA PRESIDENTZIE:

    GENUL ASTA ORBESC ESTE IN GENETICA OAMENILOR SLABI:

    FRICA DE UN OM PUTERNIC;
    SUNT JALNICI:päcat de anii de studii, sunt niste gandaci fricosi:

    CU ATAT MAI MULT, O VOR SUSTZINE – DIASPORA

  20. salut copaceni 🙂 @red de ce nu intelegeti odata ca ,,elita,, sofisticata a intelighentiei Ro si-a pierdut credibilitatea in ochii electoratului fiind perceputa ca responsabila de situatia dezastruoasa atat in mersul politicii mioritice cat mai ales in mersul treburilor cetatii invatamint…sanatae..justitie…sunteti perceputi ca niste belferi jemenfishisti iubitori de statui si sinecuri de la populimea nerecunoscatoare ca sunt contemporani cu voi zeii..sa ne lamurim ca profesori v-ati deprofesionalizat….ca medici pacatuiti prin frauda sau complicitate la frauda…uneori chiar si prin impostura….ca juristi…intrebati dna-ul si pe putinii profesionisti din sistem..ca si academici ati compromis invatamintul superior prin tolerarea sau promovarea fabricilor de diplome si a imposturii academice…ca finantisti sunteti autorii jafurilor bancare practicate de 24 de ani….nu mai turbati impotriva noastra a cetateanului care va suporta dar nu va iubeste…asta ca sa nu avem vorbeca uite ce clasa politica marsava avem vai ce scarbit suntem noi vrem respect tu :mrgreen: voi elita lui peshte prajit cu papion pestritz la gat sunteti responsabil de dezastrul social si distrugerea …natiei…morala pervertita si deturnarea credintei strabune spre practici pagane se datoreaza preotimii securiste..alti intelighenti care vor respect si cu totii voi astia vreti putere si la guvernare ca nu-i asa acolo va veti ,,rasplati,, singuri….astia sunteti voi dar TB este de vina…si udrea…si populimea needucata si care va pute ca-i indobitocita de tv-urile pe care tot voi le manageriati si moderati nu-i asa .. ca nu va voteaza..sa va fie rusine ..voi vreti sa coalizati dreapta-stanga ca sa puneti de o dictatura de 1% a ,,desteptilor..peste prostimea de 99%..unde va treziti in jungla africana :mrgreen: mai vedem noi ..s-a cam trezit prostimea exilata si comunica si cu prostimea de acasa mai bine ca in trecut…

    • emely,

      tot respectul, asa gandesc si eu.

    • Emily, un sincer bravo ! Nici Ion Ilici Iliescu, in diatribele sale din 1990 nu ar fi putut spune mai bine ce ai spus tu mai sus! :mrgreen:
      Mama lor de ‘telectuali ! Ei sunt de vina pentru tot ! Nu „masele abrutizate” de la sate care se vand pe o galeata, un litru de ulei, un kg de yahar ! Iarta-ma ca te intreb, in 1990 nu erai cumva printre cei care strigau „Noi muncim, nu gandim” si „Moarte intelectualilor”? Nu de alta, dar afirmatiile tale cam in aceasta directie bat !
      Ce spuneam eu ca voi ganditi in paradigma comunista? Q.e.d.

      • Eiii da ,ce să spun ….numai PFC iștii gindesc democratic ….hahahahah …

      • Nu sînt 100% de acord cu emily dar Red uită-te ce vor să ne facă oamenii ăștia acum.
        Păi cum poți să te gîndești măcar că conjurația de imbecili pe care vor s-o croiască blaga și cu kkrău este cea care va salva situația? Cum poți să-ți biciuiești neuronii, bieții de ei, după ce i-ai educat prin facultăți, cu non-sensuri de-astea? Mi se pare descalificant pentru acest grup de oameni.

        • Fil, uita-te numai la produsele profesorilor juristi/medici de la prima universitate din categoria A/ univ. de medicina si farmacie: Sova, Banicioiu, si cu voia voastra ultimul pe lista Tonta, si ajungi sa-i dai dreptate Emiliei.

          • ion
            nu sînt de acord cu abordarea Emiliei dar recunosc că per total are dreptate. Ea a luat-o prea la general și i-a băgat pe toți în aceeași grămadă. Asta l-a deranjat de Reddog. 🙂

          • Fil, asa se exprima omul simplu. Pai daca Tonta a ajuns PM atunci de ce odrasla mea cu un master/doctorat este somer. Ai exemplul nenorocitului de la Constanta care l-a scuipat pe Pirat. Omul a absolvit Facultatea de drept dar la 39 de ani e somer. Nici nu vrea sa auda de recalificare, el este jurist.

          • Ion, a generaliza cum face Emily si a+i baga pe totri in aceeasi oala este, iarta-ma ca o spun, o prostie imensa ! Cum potoi sa bagi in aceelasi creuyet intelectuali stimabili (Plesu, Liiceanu,etc) cu jigodii patentate? Este un nonsens !
            Ponta si-a plagiat doctoratul ! Eu am muncit pe branci pentru doctoratul meu si acesta este unul din motivele care ma determina sa-l urasc pe acest nemernic ! Si vine Emily si ne baga pe toti in aceeasi oala ! Tu cum te-ai simti in fata unei asemenea mizerii???

        • Filadel
          Coalitia dintre blatistii lui Bleaga si pucistii lui Cacarau ma lasa rece. Nu asa ceva vreau ! Categoric nu ! Iar faptul ca unii comentatori pot trece asa de usor peste ce s-a intamplat in 2012, este descalificant, intr-adevar ! Johannis pana acum nu a facut nici un gest de a se dezice de puciul din 2012 si asta spune mult !
          Dar pe de alta parte nici nu pot trece cu vederea cum o individa se catara in varful unui partid care promitea sa fie altceva.
          Asta trebuie sa inteleaga unii si altii: poti fi de dreapta chiar daca ai o alta parere in ce o priveste pe EU. Si nu cum face theo – si tu filadel stii prea bine ca nu este prima data cand theo catalogheaza in stanga si in dreapta – sa ne numeasca misogini, furnicute turbate rosii, etc.
          Noi ne stim filadel de vreo cativa ani buni, de vreo 6 ani. Stii si cine sunt in realitate si mai stii ca am fost si am ramas un adversar declarat al PSD. Dar de aici pana la a fi catalogat in fel si chip pentru „culpa” de a avea un alt punct de vedere intr-o anumita chestiune este cale lunga.

          • Reddog
            nu trebuie să-mi clarifici nimic, te cunosc de prea multă vreme ca să-mi mai provoci surprize. 😀 Reacția ta la Elena Udrea a fost consemnată. 🙂 Iată și clarificările ulterioare calibrează mai fin poziția ta politică. Sînt de acord cu ea. Cred că sîntem în aceeași barcă numai că la vîsle diferite. Trebuie să fim atenți să nu ne neutralizăm reciproc vîslitul.
            O respect foarte mult pe doamna Theo și nu am de comentat nimic pe subiectul ăsta.

        • filadel, 🙂
          poti fi mai concret?
          Cu ce anume nu esti de acord din interventia Emiliei?
          Poate si-a concentrat prea mult ,din economie de spatiu, argumentele si unele si-au pierdut din concretete ,insa in niciun caz valoarea de simbol ideatic.

          • Dora
            am răspuns mai jos cerîndu-i emiliei să-și nuanțeze poziția și chiar a făcut-o. Deci nu avem ce lămuri mai mult. Tnx. 😀

  21. Ca sa nu uitam cine a garantat emisiunile Latrinei 3. Nu uit nici azi cum ilustrul profesor universitar si istoric de renume mondial, Zoe Petre il slavea la Sinteza zilei in 2009 pe dublul repetent si doctorant KKR.
    Ca sa nu uitam scrisoarea celor 100 de intelectuali romani in frunte cu Constantinescu si Vlad Nistor, trimisa sefului CE in vara lui 2012, in care se incerca ascunderea realitatii referitoare la lovitura de stat.

    • Ion
      legea 1: numărul proștilor în circulație este întotdeauna subestimat deși el este constant indiferent de grupul luat în considerare la numărare.

    • Ion

      Bun exemplu cu scrisoarea. Si mie mi s-a cerut sa semnez scrisoarea in cauza si am refuzat indignat asa ceva ! In schimb am semnat toate petitiile impotriva lui Ponta, pentru apararea lui Plesu, etc.
      Iar in ce o priveste pe zoe Petre ea si-a dat masura nu la Antena ci inca din anul 1997. Numita consiliera lui Constantinrscu primul lucru pe care l-a facut Zoe Petre a fost sa-l bage pe fiu-sau, un incompetent, in administratia prezidentiala !

      • Red, in chimia analitica cantitativa, rezultatele se valideaza cu o eroare de sub 1%. Ceea ce ai scris tu nu face decat sa confirme regula. E adevarat, e importanta eroarea, dar semnificativ ramane rezultatul.

  22. ION,
    astia nu sunt intelectuali, sunt niste incremenitzi in conceptzii
    invechite, generatzii care nu cautä sä meargä in pas cu timpul.
    nu le datzi voie sä vorbeascä pt. voi, sä hotärascä pt, voi
    sunt inräitzi,incremenitzi- buni de muzeu.
    panä nu recunosc lovitura de stat, diaspora nu-i sustzine:

  23. PS. o delimitare necesara a adevaratilor intelectuali care lupta in interiorul sistemelor impotriva coruptiei si care nu pregeta sa-si asume riscuri..pe acestia nu o sa-i vedem ca se bat cu pumnii in piept la televizor…spre deosebire de papionarzii neamului care atunci cand li se cere patriotism si profesionalism ei se duc la cine da mai mult…

  24. Adepti de felul lui @Reddog ii fac cel mai mare rau lui MRU. Cred ca MRU este pus azi in situatia dificila de a explica personal cum de poate accepta asemenea „tromboane”, care se pretind ecoul public al lui MRU sub etichete ca vechi colegi, colaboratori, adepti apropiati de FC….
    Mai precis:
    1) De ce trebuie ca Basescu sa se alinieze lui MRU si nu invers?
    2) De ce este Udrea este mai periculoasa pentru Ro decat Ponta si/sau Antonescu (cel putin pentru trompetele care se pretind purtatorii vorbelor lui MRU).
    3) Ce fel de prietenii are el printre istoricii romani (cine se aseamama se aduna. N.B. Prin asociere, Cioroianu si Realitatea lui Vantu, nu este asta un…good point?).
    Vorbesc din pozitia unui simplu observator pentru care stanga/dreapta nu exista, exista doar lupta lui Basescu cu GIOP. Unul care vede, totusi, in MRU un politician cu un potential superior unora ca Ponta, Antonescu, Cioroianu, Iorgulescu, Diaconu, Ghise, Ivan, Gust, Noroca, Nicolaescu, Sova, Nica, Sarbu sau Marga – pentru imbunatatirea clasei politice din tara.
    Sunt pur si simplu uimit cand vad ura si orbirea asociindu-se cu MRU si pe acesta mut (…de placere?).
    P.S.: eu, personal, l-am abandonat pe MRU cand a redus portia de Dreptate cu 85%. N.B.: mult mai mult decat vestitii 25% ai
    lui Basescu/Boc.

    • Daragoi tovarisci judex nu ai inteles nimic ! Se vede ca aceste lucruri te depasesc. Ramai in ignoranta ta ! Fericiti sunt cei slabi cu duhul !

      • …pe romaneste se spune „saraci”, nu „slabi”. Ai auzit de Goagal-translate? Sau la voi, la „istorici”…

        • Ti-am mai spus tovarisci judex nu te mai lega de amanunte, esenta conteaza. Si ti-am spus clar despre ce este vorba. In plus, postarea ta anterioara demonstreaza indubitabil faptul ca mintea ta este incetosata nu a mea ! Pot sa te rog ceva? Cand ti-o fata mintea, imi dai si mie un pui sa-l cresc? Ar fi mare pacat sa se piarda un asemenea „specimen”.

          • @Redfog: promit ca este ultima oara cand ma mai refer la tine. La final, permiteti-mi, stimate istoric (fost coleg cu MRU si actualmente colaborator, apoi un aclamat autor al unor unanim apreciate tratate de istorie – inteleg) o ultima intrebare, adresata dvs. ca unui expert in materie: suntem (sau nu) cucumani?

          • Daragoi tovarisci judex, inainte de a-ti da un raspuns la intrebarea ta, imi esti tu dator cu un raspuns la intrebarea mea. Deci cum ramanem? Imi dai un pui cand ti-o fata mintea, au ba?

  25. PS2…imi pare rau ca nu am fost mai nuantata dar normal ca nu trebuiesc bagati toti in galeata…si cu asta sper ca i-am raspuns lui @red…nu sunt comunista si nici spalata pe creier…avem nevoie de lideri educati si acestia slava domnului exista..ei se numesc…profesionisti poti fi vazuti la emisiunea eugeniei voda si pot fi cititi in documentele strategiei de reforma a statului ale presedintiei 😆

    • Emily nuantarea asta trebuia sa o faci de la bun inceput. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata !

      • @dl Reddog: Nu stiu cate limbi straine stitzi si cum le-atzi invatzat, dar studiind Gramatica oricarei limbi, stiut este ca exceptziile confirma regula.//sau marja de eroare spusa de dl Ion. Emily a vorbit in general, despre o majoritate a intelectualilor Romani; exceptziile exista, dar sunt in clara minoritate si nu au fortza; dovada situatzia Romaneasca pe toate palierele de activitate.

    • Ai dreptate, @emily. O singura precizare lipseste din comentariul tau, de unde si aparenta generalizarii neglijente: a nu se confunda intectualitatea cu cele cateva vedete supramediatizate azi (actori, muzicanti, teologi, avocati, istorici, literati,…) care doar au confiscat termenul de „Intelectualitate”. Si acum abuzeaza de „cucerirea” lor si acuza pe altii care ii critica pe ei ca lovesc in intreaga intelectualitate. Dottori!

      • salve @judex 🙂 eu am pus niste ghilimele 😆 si i-am numit si papionarzii neamului..pe ceilalti i-am numit profesionisti..papionarzii au aroganta de a crede ca intelectualii sunt de doua feluri papionarzi si…ceilalti..papionarzii fiind creme de la creme :mrgreen:

  26. Reddog
    Emily și-a nuanțat afirmațiile. Te rog să apreciezi.

  27. Reddog,
    Eu simt ca sunt in aceeasi oala cu laturi cu cei 100 de intelectuali, cand vad ce a ajuns invatamantul superior in aceasta perioada de democratie. Deosebirea e doar financiara, ei avand venituri de peste 10000 de euro pe luna.

    • Ion.
      Gresit. Eu nu ma consider in aceeasi oala cu cei 100. Dimpotriva. Ne despart 1000 de lucruri ! Eu nu impartasesc aceleasi valori cu ei.

      • Ok este parerea ta dar eu zic sa mai sapi in departamentele de la Facultatea de istorie a UB ca vad ca esti istoric la baza. Nu zic ca la Politehnica Bucuresti e mai roza situatia.

        • Ion.
          Stiu prea bine ce situatie exista la facultatea de istorie din Bucuresti.
          Avem tovarasi si tovarase precum Vlad Nistor sau Zoe Petre (mari uselisti deveniti democrati), il avem tot acolo pe Valentin Stan zis si Stan Laptop si mai sunt si altii.

          La fel cum sunt si la Cluj asemenea indivizi. Dar eu nu vreau sa am de-a face cu ei. Repet, nu impartasim aceleasi valori.

          • Red, ca nu impartasesti acelasi set de valori e una, Noi am pornit de la mesajul care razbate din comentariul Emiliei si anume oamenii simpli de pe strada au ajuns sa dispretuiasca ”elitele” si sa-i faca responsabili pentru ceea ce au produs timp de 24 de ani. Cand te uiti in istorie si vezi cati PM, profesori universitari, a avut RO in aceasta perioada, nu poti decat sa taci si sa le dai dreptate.

  28. Sîntem o armată mică (dacă considerăm că confruntarea politică este o luptă) prin urmare gîndiți-vă că forța nu este criteriul prin care putem să ne adjudecăm victoria. Nope. Altceva trebuie să fie. 🙂

    • Te inseli, @filadel. Armatele de trupasi (ca noi) trebuie sa fie NU acomodante, ci transante. Claritate obiectivelor infanteristilor din …transee este lumina (singura!) care deschide calea compromisului intre comandantii de armate. Pactizarea cucumanilor (ca tot vorbim cu un istoric) nu poate duce decat la confuzia generalilor. In cazul de fata, a accepta distorsiunea realitatii produsa de @Ceata_deasa nu poate conduce decat la radicalizarea si (in consecinta) completa eliminare a lui MRU de pe scena politica. Nu este rolul tau sa-l salvezi pe MRU, ci al lui insusi. Daca vrea si el, bineinteles.

    • Mă îndoiesc că mă înșel. 😆 Argumentația ta este congruentă, în acest caz, cu afirmația mea (care include orice i se circumscrie).

    • salut
      Cred ca problema abordarilor violente se datoreaza impresiei ca copacul este o armata. Adica cei 20 de comentatori lupta cu sabii de otel cu dusmanii sub privirea celor 200 de vizitatori. Cred ca e o eroare. Nu exista dusmani prea mari aici ci doar cetateni, alegatori in principal de dreapta, cu diferite orientari. Dusmanii reali – nu calca pe blogul asta aflat la marginea galaxiei.

      Cu cine se confrunta politic Copacul ?
      In ce consta lupta armatei ? Sa convingi pe cineva neconvins ? E cel mai greu lucru. Sa insulti un Oprescu sau un Ponta care niciodata nu va afla ca exista Copacul ?

      El are rost sa catalizeze niste oameni de dreapta intre ei. Ori pentru asta nu trebuie o armata. Spunand ca suntem o armata si luptam, dezvoltam o isterie care nu ajuta la nimic ci dimpotriva.

      • Salut
        paranteza pe care am pus-o mai sus întîmpina foarte previzibila ta reacție. 😆

      • Last
        totuși am făcut o eroare, recunosc, cînd spuneam că sîntem o armată mică nu mă refeream la NOI, comunitatea Copacului, ci la noi cei de pe partea dreaptă. Mă bucur că mi-ai scos eroarea la suprafață. 🙂

        • Eu am perceput chiar si activistii activi 🙂 ai Copacului ca actionand ca o armata . Felul in care @noapte in ataca pe reddog tine de actiune de guerilla Tupamaros acceptata de toti comentatorii ca fiind ceva normal.

          In privinta dreptei, a alegatorilor constienti , nu suntem de loc o armata.
          Suntem cate unul pe cate un munte, izolati unul de altul, care nu crestem ca numar de la o votare la alta , si care comunicam cu tulnicul de la un munte la celalalt. Armata ? In nici un caz

          • last, 🙂
            aici ai mare dreptate. Unii dreptaci sunt agatati de crengile copacului,altii stau pe stau pititi pe creste de munte si incearca sa i-a contact cu semenii prin focuri de semnalizare.
            E bine asa?Asta doresc sa-mi spui! 🙂

          • Posibil să fie activiști activi la Copac (pleonasmele sînt absolut binevenite) dar asta nu obligă Copacul la activism. Acțiunile lui NIght nu obligă pe nimeni la nimic – sînt pur și simplu opiniile lui bune sau rele. Dacă tu însă vrei concluziile tale pe-o parte trage-le cum vrei și nu te mira că-ți ies studiile sociologice prin arătură. Dap, am folosit termenul armată în deplină cunoștință de cauză. Îl folosești în același sens și tu cînd tragi concluzii? Cuvintele te pot trăda dacă le folosești abuziv.

          • Salut TDS. Stai linistit ca guerilla lui Alptraum nu ma deranjeaza deloc. Ma amuza !

      • Salut Last,
        Astazi stai cu noi la taifas, sau doar pui o intrebare?

      • oooooooooo, chiar la marginea galaxiei?!
        Multumim de atentionare, mai sa cadem in hău din neatentie 😛

        • Victore aici Last chiar are dreptate. Blogul ăsta e aproape de marginea galaxiei, mai are un pic și pică-n baia de ulei dar … nu ăsta era scopul? 😆

  29. Reddog, ca un bun istoric, tine sa ne avertizeze: de la Elena a pornit dezastrul Troiei (legenda povestea chiar de un măr 😛 )
    Iar noi, in loc sa-i multumim, il tratam cu neincredere.
    Adica: vezi ca iti arde casa, nu te ingriji de noi.

  30. No ,Filadel ….se duse dreaq relaxarea duminicala ….o venit cuțulache asta rozaliu p-aci ,din filmul Blonda de la drept si începu să miaune ,că nu-l scoate Blonda din poșeta Vuitton unde il tine vîrît bine … 😆 😆

  31. „În seara aceasta, Gândul publică un INTERVIU-EVENIMENT cu senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy. „Rusia e o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară””
    Cowboyul John este recunoscut ca un dur la adresa lui Putin.

  32. MRU revine la sentimente mai bune:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17446343-mihai-razvan-ungureanu-fragmentarea-dreptei-petrecut-victoria-psd-alegerile-din-toamna-asigurata.htm

    „Subestimand PSD-ul si pe Victor Ponta, este prima mare greseala pe care o fac partidele de dreapta. Incepem sa intelegem ca exista atmosfera in partide de a avea candidati la Presedintie si apoi un viitor presedinte al Romaniei persoane slabe si santajabile, persoane care pot sa ajunga in fruntea tarii fara sa exprime vreo garantie pentru ceea ce inseamna parcursul nostru european si democratic. Acesta este efectul ultimilor ani politici in Romania. Partidele au invatat o lectie, si anume ca ele trebuie sa controleze presedintele Romaniei, in orice fel, oricum si sindicalizandu-se in umbra, asociindu-se stanga-dreapta, acelasi lucru. Si este greu sa stai la masa si cu Ali Baba, si cu trupa lui de 40 de hoti, absolvindu-i de tot ce au reusit sa faca intre timp”, a afirmat Ungureanu intr-o conferinta de presa, dupa sedinta Colegiului Director care a avut loc la Predeal.

    • Tocmai asta voiam si eu sa constat: unii depun armele 😛
      „Fragmentarea dreptei politice romanesti s-a petrecut, pentru ca partidele care vorbeau de unitate nu fac nimic in acest sens, astfel incat victoria PSD de la alegerile din toamna va fi asigurata, a declarat duminica presedintele partidului Forta Civica (FC), Mihai-Razvan Ungureanu, citat de Agerpres.”
      Daca nu sint eu, nimic nu este 😉

      • 😆 😆 😆 😆

        Mda ….”genială ” constatare ,dupa 2,8 % ….cu toate manipularile postacilor pe bloguri si având in vedere ca el a fost una din cauze …acu vrea unire ….să vedem cu cine si cine il mai ia in serios …..MeReU este un copil intîrzîiat si rîzgîiat …

        • Monsieur Alptraum ti se pare ca MRU nu are dreptate cand vorbeste de faramitarea dreptei? Este drept, el are doar 2,8%. Dar ce te faci in toamna cand va conta fiecare vot? Doar stii ca in 2009 diferenta a fost de vreo 70000 de voturi? Monsieur Alptraum eu cred ca nu ar trebui sa fii atat de negru in cerul gurii cu cei 2,8% ai lui MRU pentru ca in toamna s-ar putea sa ai nevoie si de votantii lui MRU !

          • Mă cam indoiesc ca are cineva nevoie acum de MRU ….a avut 2sanse si le-a ratat …una cu pdl si alta cu pmp …a fost alegerea lui ,acu degeaba miaună

          • Monsieur Alptraum, nu te grabi ca fata mare la maritat. Nu ai acum nevoie, dar toamna se numara bobocii….

          • Cuțulache ….atunci încetează cu atacul la udrea ,fiindca cu tante Nuti trebuie să discute plingăciosul tău ….capito???

          • Nope, monsieur Alptraum. Ar vrea tanti Nuti ca MRU sa discute cu ea. MRU daca va discuta se va adresa direct marinarului.

          • Dl Reddog; sincer am regretat rezultatul sub orice asteptari a lui MRU; dar deocamdata MRU cam vorbeste..singur. Pentru cat are de oferit, se va vedea ce oferte(?) i se fac, incepand cu realista asimilare…Cam putzin pentru mandria lui.//Sper sa gresesc eu.

  33. emily,te salut 🙂
    si subscriu in totalitate criticii pe care o atribui elitei intelighentiei, 🙂 si care e departe de a avea tonul de diatribe . 🙂

    Am simtit din comentu’tau amaraciune,disperare si asteptare. 🙂 ,sentiment pe care-l retraiesc si eu zi de zi.

    O asemenea dispersare de optiuni (care se intampla)mereu personale ,egoiste ,contrare binelui comun nu pot fi puse decat celor responsabili cu pixul pe hartie si care se revendica a fi luptatori pentru Dreptate , Adevar si Primenire. 🙂
    Elitele au o pozitie privilegiata in raport cu pulimea,bizonii,si sa-mi fie iertata indrazneala (de profa insignifianta si credula),ele (elitele) devin la randul lor nomenclatura,luptand pentru intaietate Si se transforma in club inchis amenintator pentru societate .:(

    Ideal ar fi ca prestigiul personal(stiintific,educational,cultural) sa se imbine armonios cu implicarea politica(sub diferite forma),respectand criteriile de eficienta profesionala si moralitate . 🙂

    emily,concluzia mea la comentu’tau ar fi „sa ne ferim de coruptia mentala si morala 🙂

    • draga mea Dora,

      exact asa gandesc si eu, Emely a fäcut o caracterizare perfectä,
      a „elitei” din nefericire un adevär amar.

    • Dora

      Quoque tu mi fili Brutus ! 😆

      • Reddog, 🙂
        dragul meu prieten 🙂 ,n-am intentionat sa-ti infig pumnalul in spate.N-am uitat relatia noastra de buna amicitie si cand la o adica mi-ai fost alaturi.
        Am evitat sa ma contrez cu tine pe tema „elitelor si rolului lor in societate”(facand diferenta intre cei cu moralitate si corptii)N-am vrut sa pun si eu sare pe rana vazandu-te atat de lezat.
        Stii cum se spune”adevarul intotdeauna e la mijloc”,degeaba il cosmetizam sau il negam in intregime.
        Eu am adus un mic echilibru in disputa,iar emily a nuantat punctul ei de vedere.

        Pozitia noastra fata de vartejul politicii poate difera ,dar avem argumentele noastre. 🙂

      • Drga mea Dora. Eu nu m-am schimbat si am aceleasi principia.Pe noi nu ne despart lucruri fundamentale, in nici un caz. Sunt doar nuante si nuante. Atata tot. In ce priveste lucrurile fundamentale suntem de aceeasi parte crede-ma !

  34. Buna seara! 🙂

    Un salut , dupa o zi de Sighisoara care a insemnat si o evadare din tu(prea)multul incrancenarii din tabara noastra de „dreapta”…cu tribunele, tarabele, transeele si intra-ostilitatile ei vulnerabilizante si paguboase…

    O scurta privire de …sus; una care nu irita si nu dezvaluie micimi omenesti, ci completeaza imaginea, dintr-un plan mai greu accesibil…

  35. Daca atunci cind a fost prim ministru, MRU ar fi acceptat inscrierea in PDL, alta ar fi fost situatia acum. A vrut sa fie liber, sa nu depanda de nimeni.
    Daca si cu parca se dadeau in barca, daca nu era parca se-neca 😉

  36. Vizitarea copacului devine din ce in ce mai amuzanta pe zi ce trece. Incep sa va privesc cu o fascinatie de entomolog sau de paleontolog.
    E ca si cum m-as putea intoarce in timp pentru a privi in cotidianul unei comunitati de oameni ai cavernelor. E si un bun exemplu de ecosistem unde selectia naturala favorizeaza marimea ghioagei. Acum intelegem foarte bine cum de a putut viata sa se dezvolte fara probleme timp de miliarde de ani in lipsa inteligentei avansate. In preajma grotei copacului, cum trece unul mai rasarit, cu fruntea mai putin tesita, cum e imediat luat la maciuci de @noapte, de @theo, de @victorL si daca cumva trece de astia e asaltat de batranii bucatari interni cu tigaia banarii. In atari conditii, respectivul se retrage socat si scarbit, maciucarii raman pe pozitii, flancand idolul bretonat al lui Venus din Pleschendorf.
    Culmea e ca fascinanta comunitate de trogloditi a avut inainte un alt idol marin, transformat recent intr-un fel de Deus Otiosus decrepit. Cand vizitatorii au profetit acuma ceva vreme ca_cavernicolii vor trece de la cultul idolului acvatic la cultul veneric (sic!), au fost luati la maciuci. Acum, cand vizitatorii s-au intors sa constate acest lucru sunt din nou luati la maciuci pentru blasfemie impotriva Venerei bretonate. Incredibil!
    Totusi, mai mult din amuzament, o sa va las inca o profetie din seria „Amintiri despre Viitor” sau „Back to the Future”: trecerea la cultul Venerei in locul zeului grasun al poznelor si al oratoriei va avea niste consecinte in privinta relatiilor intre triburile cu care va invecinati. Veti concura in mod direct cu doua triburi mai mari decat voi care tocmai vor sa se uneasca. Pentru a-i infrange va trebui sa va aliati mai mult sau mai putin subtil cu un trib si mai mare, unde idolul principal este Zeul Minciunii. Da, stiu, o sa sariti cu maciucile iar apoi cu tigaile cand veti auzi asa o blasfemie si veti sari la fel de prompti sa o aparati cand o veti fi infaptuit deja. S-a mai intamplat deja si o sa se mai intample. E o ciclicitate caracteristica ecosistemelor unde nu exista specii cu constiinta de sine.
    Hai ca am trmis mesajul SETI catre pestera voastra, acum ma pun din nou la telescop sa vad cum veti interpreta tiuiturile radio ca fiind zumzet de lacuste, furnici si, de ce nu, chiar unduirile subversive ale unor VIERMI!

  37. In sfirsit, am fost demascati 😛
    dle, si noi ne credeam perfect acoperiti; trebe ca ai multa minte ca sa observi asa ceva 😛

  38. @Fila – „Sîntem o armată mică (dacă considerăm că confruntarea politică este o luptă) prin urmare gîndiți-vă că forța nu este criteriul prin care putem să ne adjudecăm victoria. Nope. Altceva trebuie să fie. :)”

    Zic si eu, nu dau cu parul:
    Un prim pas ar fi aglomerarea celor aproape 20% pierdute prin vot la europarlamentare. Greu, dar posibil.
    Al doilea, mizand pe dihonia ce va apare in alianta PDL-PNL, in special pe segmentul statului de drept si a cenusii in cap pentru 2012&martea neagra, un Boc si o Macovei ar face minuni din interior.
    Iar daca marii nostrii gazetari dreptaci ar abandona iepurii de prin balarii si ar presa din exterior o pozitie transanta a PNL-ului tot in aceasta directie, drept garantie morala , s-ar putea ca multi sa-si reconsidere deschiderea oarba.
    As conta si pe faptul ca cele 2 aliante ne vor mari plaja din stanga tocmai prin acuzele privind trecutul lui Diaconescu.

    • trecutul lui Diaconescu, este mai curat ca a lui PONTA,GEOANÄ
      DRAGNEA s-au alte creeaturi.cand vor ajunge la MRU il desfintzeazä
      acum incepetzi cu noroi , nu vä este rusine.
      fuziunea celor 2 partide o sä fie distrugerea lor, liberalii au fost intodeauna trädätori, (o parte,) PDL, chiar nu o sä mai existe:
      SÄ NU DEA VINA PE NIMENI.:
      LIBERALII SE POARTÄ F: URAT CU M MACOVEI

  39. @ Reddog si aliatii.
    Am mai pus intrebarea asta: in fond voi ce vreti?
    Nu faceti decit sa atacati, in numele urii fata de Elena U, pe sustinatorii, putini, fie, lui Basescu. A ideilor, multe puse in scena, avute de pirat.
    Aratati-ne directia: veniti cu noi (dar sa ne spuneti cine sinteti si ce vreti), „omoriti-o” pe Elena, si despartiti-va de ideile expiratului pirat?
    Asta vreti?spuneti ceva, ca sa stim ca nu sinteti niste fantome.
    Auzi, „dreapta s-a farimitat”, iar MRU nu are nicio vina. Altii, numai altii, el a unit dreapta.

    • Obiectivul meu este sa-l vad pe Basescu PM. Cel putin.
      P.S. Cei care zic ca obiectivul lor este acela de a nu-l vedea pe Ponta – Presedinte sunt, curios (?) „colegii sai academicienii”, majoritate universitari care ar putea sa-si rezolve obiectivul in 5 minute (daca asta ar urmari cu adevarat), prin cererea lor comuna ( unitatea intru dreptate este mai usor de obtinut decat aceea a „dreptei”, da’ nu-s in stare…) de retragerea diplomei de doctor, care contone cam aceeasi semnatura care figureaza si pe diplomele lor.

      • Daragoi tovarisci judex, si eu vreau retragerea diplomei lui dottore. ste o sfidare nu numai pentru mine, ci si pentru toti cei care si-au obtinut correct doctoratul.
        Problema este alta. Legea spune clar. Universitatea care a acordat diploma poate sa ceara retragerea sa, dar decizia trebuie data de Ministrul Educatiei.
        Abramburica a si spus de altfel ca nu poate retrage titlul sefului de partid. Asa ca acest deziderat poate fi implinit doar cand PSD nu va mai fi la guvernare.
        Asta este situatia. Nu-mi place, dar nu am ce face momentan.

      • „Cel putin. @theo: …si chiar daca nu vrea.

        • @fog: ceea ce tu numesti argument, eu numesc pretext. Tu zici ca doctorii trebuie sa se lase manjiti de dottori pentru ca poporul a facu legi proaste. Aiurea! Incercati, in mod penibil, sa aruncati micimea voastra pe umerii „slabilor”. Eu sunt convins ca si in Somalia si in Niger intelectualii sunt mai destupati decat… si nu accepta cazuri de genul celui de care gavarim.
          De ce e Ro-intelectualul altfel?

          • Omul lui Dumnezeu ce vrei mai mult. Am semnat petitii, am protestat si public impotriva mizeriei lui Dottore. Legea este facuta in asa fel incat nu poti sa-i retragi titlul decat cu dispozitia ministrului educatiei. Crezi ca mie imi convine situatia? Ce propui tu este irealizabil ! Ce naiva ori discutam serios, ori vorbim doar a sa ne aflam in treaba.

    • Victor,
      Eu nu am nici o afinitate cu Reddog dar hai,te rog sa fim realisti si sa spunem lucrurilor pe sleau.
      FMP devenit apoi PMP a fost privit ca ceva nou pe esicherul politic si o mare parte au crezut ca merita considerand pe Basescu un matur om politic.
      Oamenii au crezut ca vor iesi la interval si oamenii cu adevarat cinstiti, onesti si patrioti care vor da prin prezenta si inteligenta lor o noua speranta tarisoarei noastre .
      Ce a iesit in final se vede.Nu vreau sa spun ca fiind o platforma populara sa nu aive usa deschisa pentru orice pocait dar pocaitii ar trebui sa stea o perioada in carantina (vezi Anton are bun simt )
      Cum credeti domniile voastre ca poti convinge un idiot ca ajutoarele care le ia el sunt din partea Uniunii Europene si nu din partea primarului cand el este ferm convins ca daca nu era primarul el nu lua ajutorul ala si in plus il doare in pix de ce scrie pe punga,daca vi din partea unui partid care are la conducere aceiasi politicieni?
      Romanul are un proverb care spune ca lupul isi schimba parul dar naravul ba.Nu doreste absolut nimeni sa tina seama de perceptia celor care li se cere votul!
      PSD-aci vor sa ne forteze sa iesim la vot ,poate iesim si pumen stanpile peste tot si rupem si un pic din buletinul de vot.
      ,,CE NI SE OFERA?NI SE OFERA MACAR SPERANTA INTR-UN VIITOR MAI BUN?
      DA, NI SE OFERA MINCIUNELE PE TAVA!” Asta imi spuea un prieten .
      P.S. Eu chiar nu am nimic doamna Udrea dar voturile celor multi,cred si vreau sa ma insel nu l-am intrebat pe Kepler,vin de la oamenii simpli.
      Am promis ca nu mai dau cu batul in balta ,incepand de azi,dar nu ma pot abtine sa nu spun ca PMP este branza buna in burduf de caine. S-a muncit mult la constructia lui dar nu stiu cum dracu ….nu mai comentez ca vroiam sa folosesc cuvantul acela folosit de Papahagi la congres.

  40. Victor, ce vrem noi. Pai nu a reiesit clar ce vreau eu? Filadel a inteles perfect ! Ce naiba, obiectivul meu este sa nu-l vad pe Ponta presedinte ! Ce vrei mai mai mult ?

    • Mda …foarte curios mod ,de ați atinge obiectivul cuțicule…Cum e la voi in haită ….mai intîi il muști pe cel de linga tine ????

      Muscă si fugi …..asta e strategia mereuristă????…si dupa incep plinsetele,că a greșit adrisantul ….a mușcat pe altcineva ,in loc de Pontalone .. 😆 😆 ….

      • Nu, dragul meu Alptraum , Nu, strategia este de a musca elementele care paraziteaza dreapta. Iar unul dintre aceste elemente raspunde la numele Nutica din Plescoi, ex-Cocos !

        • persisti?
          6,2 – 2,8, Nuţi – MRU 😛

        • Pai ,dupa mine MeReU infrint ,paraziteaza dreapta …pregătește-te de muscaturi de azi încolo ,pe ziare on line si bloguri de dreapta .

          Măi frate ,astia îs cu-n picior in groapa ,de mici ce sunt si tot ei muscă ….cica,sunt maturătorii dreptei … Hahahahahhaah

          Hai ,ca sunteti distractivi ….mai ceva ca in Comici vestiți

          • Monsieur Alptraum lasa ca a repurtat Nutica din Plescoi o victorie zdrobitoare. Vorba aceea, inca o victorie ca asta si sunt pierdut ! 🙂

          • Păi ,in cazul asta ar trebui să fi fericit ,cuțulache ….de ce esti nervos ???… 😀

    • Numai atat Red?. Ma dezamagesti .

      • ion,
        atata poate.un särman bätran misogin:

        • Falsch, Frau Theo, falsch !
          Nu pot fi batran la vreo 45 de ani si nici misogin cu trei femei in casa (sotia si fetele). Dar ce sa-i faci,cand in loc de argumente vii cu maciuca din caverne – precum spunea bill – sa dai in cap preopninentului.. Habe ich nicht Recht sehr geehrte Frau Theo?

      • Dl Ion: raspunsurile d-lui Reddog ( si nu numai) re: MRU si EU, imi par adesea stil:” Ia-l de pe mine ca-l omor!” MRU e la pamant, dar o jelim pe EU si dreapta -care- .cica .nu are consecintze negative din rezultaul PFC ci neaparat din cauza celui PMP!//Eu sunt foarte departe-fizic de arena politica Romaneasca, dar orgoliile sunt naucitoare, patimase si perdante, desigur.// Sanatate si sa va traiasca frumoasa familie.

    • te eschivezi; raspunsul este vag si neconcludent.
      Impotriva lui Ponta? mai sa fie, ai constatat cumva ca aici la Copac nu exista intentia asta?
      Daca chiar vreti, cum spune MRU, ca dreapta sa fie unita si nu farimitata, clarificati-va intentiile si directiile de atac.
      Dar nu contra lui Basescu (pe Politeia Basescu inca mai este vinzatorul Justitiei si dusmanul nr 1), lasati-o pe Elena ca nu e in partidul lui MRU ca sa va faca rau, si pastrati-va directia: toate fortele pe Ponta.
      Altfel, adio si-un praz verde 😛 vom ramine ca dinamovistii cu ffostii polisti: razboi vesnic.
      Sa pornim de aici: 6,2 – 2,8.

  41. CE RUSINE;
    ISI RIDICÄ OSANALE RECIPROCE ” ELITELE ”

    coboratzi stacheta, arogantza voasträ vä descalificä.

    UDREA ESTE MAI VALOROASÄ CA VOI; EA MUNCESTE NU JIGNESTE SI URÄSTE CA VOI;MAJORITATE DINTRE NOI STIM NICKURILE „ELITELOR”
    NU POTZI RESPECTA ACEASTÄ CASTÄ DE AROGANTZÄ:
    CA OAMENI NU AVETZI VALOARE, cand uratzi asa:

    • Bravo Theo ! Da-I inainte ca sa demonstrezi inca odata, daca mai era nevoie, ca Bill a pus diagnosticul corect in ce te priveste ! :mrgreen:

      • Bill trebuie să mai reducă din cinism și să vină cu argumente mai explicite. Este posibil ca unele păreri ale lui să fie interesante dar trebuie să le susțină într-un stil mai non-Last ca să poată să devină perceptibile.

        • filadel,
          ce ne-a transmisBill?Ca noi copacenii suntem o „comunitate de trogloditi” din grota copacului si pastram ghioaca ca arma de atac.
          Bine ca el,subtil cum este,ne toarna vitriol in ochi si venin de cobra in sange.

          Nu am ce sa inteleg si sa admir din :eseul „lui,eventual ca e bun ca pamflet.

  42. FIL;
    sper sä intzelegi, cel mai mizerabil lucru pe pämant,
    este sentimentul urä. l-am intanlit la f. multzi dela care
    nu te asteptzi. misoginismul,preluarea unor clisee, ce
    murdäresc imaginea cuiva, färä sä fie convinsi de ce spun.
    nu vor dreptatea, nu vor sä vadä si sä respecte munca cuiva,
    nu potzi fi orb, pt. cä tu sustzii pe altcineva.
    ura focusatä pe o persoanä, este boalä curatä.
    unii , nu stiu nici sä respecte, nici sä iubeascä, doar se
    amägesc, si isi transformä frustrarea in urä.

  43. http://www.digi24.ro/Media/TV/Live/Digi24
    MRU vreau un președinte puternic. Neșantajabil. Incoruptibil. Nu foarte jucător (cum a fost TB). MRU încă vorbește.

  44. Buna seara,

    Eu am votat FC la europarlamentare.A fost cam dezamagitor.Dar tot cu MRU as vota la toamna daca candideaza.Nu-mi plac EU,Blaga,Johannis , de KKRau ce sa mai vorbesc.Asta e , n-avem toti aceeasi parere.Dar poate avem acelasi scop.Ideea e sa-l sustinem toti pe cel care ajunge in Turul 2 in fata lui Ponta. Intrebarea e : putem face fiecare dintre noi asta?Daca da , mai avem o sansa acum, daca nu ,poate in 2019…

    • Intrutotul de acord.

    • Buna,
      Nu o sa iasa, pentru ca dupa cum arata lucrurile, cearta asta pe „dreapta” va tine o groaza de electorat captiv dar si necaptiv acasa. O sa se injure atat de mult sustinatorii lui Iohannis cu aia ai lui Diaconescu, ca in turul doi n-o sa iasa la vot unii pentru altii, iar aia mai neutri vor fi realmente dezgustati.

      • In tpamna dreapta va da proba maturitatii politice. Respectiv, da ca in pofida disensiunilor existente, in turul doi se poate uni in jurul unui singur candidat. Iar atunci va fi nevoie de fiecare vot. Daca nu se va reusi acest lucru, atunci Ponta va castiga en fanfare alegerile.

        • Daca te referi la politicienii de „dreapta”, toamna va fi prea tarziu pentru „Marea Impacare” (care prin alegerea lui EU la PMP arata ca nici macar nu e dorita la PMP, cel putin!), pentru ca electoratul nu va avea timp sa digere acest lucru si absenteismul va fi mare. Si stim ca nu electoratul dur al PSD e ala care absenteaza…
          Ce sper eu e ca Ponta mai merge in jos pe mana proprie sau pe lebede negre si ca va fi obligat de baroni sa candideze.

    • Politicienii de „dreapta” au impresia ca elecoratul lor e format din saci de cartofi pe care si-i transfera unii altora la momentul potrivit.
      „Bai sac de cartofi, daca nu votezi cu Udrea, va papa PSD-ul”. Apoi: „Bai sac de cartofi, decat o Putere condusa de PNL, mai bine o Opozitie condusa de Udrea! Lasa-te papat de PSD”.
      Sau: „Bai sac de cartofi, voteaza pentru independenta justitiei si impotriva pucistilor.” Apoi: „Bai sac de cartofi, voteaza cu pucistii de la PNL cu care fuzionam, ca altfel te mananca PSD-ul. Si Udrea”
      Cam asta-i nivelu’.

      • Nope. Ești departe de cea mai simplă realitate. De ce? Pur și simplu fiindcă nu sînt ăștia termenii negocierii.

        • Filadel, dar care vor fi termenii negocierii.?

          Important este ca indiferent ce partid de dreapta nu va avea reprentant,in turul doi liderul acelui partid sa iasa si sa spuna: „oameni buni treceti peste neintelegeri, peste optiunile voastre personale si mergeti sa votati cu X spre binele tarii. Ganditi-va ca daca stati acasa il ajutati pe Ponta/mutantul pesedist care va candida sa iasa presedinte”.
          Eu un asemenea discurs astept de la oricine va fi in situatia asta, EU, MRU, Johannis sau cine o mai fi.,
          Intrebarea este: vor fi in stare sa faca acest gest au ba? Sau vor prefera ca, pe altarul ambitiilor personale, sa ingroape defintiv dreapta si sa ajute PSD sa domine total statul.?

    • De acord. Turul doi va fi decisiv.

    • Da,aceasta e solutia”sustinerea celui care ajunge in turul2.
      Esti sigur ca MRU ajunge in turul 2?
      Trebuie sa marturisesc ca l-am sustinut pe MRU ca premier si dupa….pana ce a facut cateva greseli impardonabile.Cea mai crasa fiind despartirea de Base pe care l-a etichetat „un fost” ,un „expirat”.A platit cu varf si indesat pentru marlanie.Abia a intrat in Parlament,a esuat cu PFC si a ramas suspendat in „turnul lui de fildes”,uitand ca votantii nu sunt toti academicieni si universitari.

      • Dora, indiferent cine ajunge in turul doi trebuie sustinut impotriva PSD. Ca o fi Cristi Diaconescu, MRU sau Johannis, oricine poate fi mai digerabil decat Dottore

  45. Pai da, unora le place jazz-ul sau le place Brahms, si altora doar de MRU.
    Ce-i de facut?
    Orgolii mai putine.
    Da, cine face primul pas?
    Io nu, io nu, io nu.
    Bine, sint la Montreal, pina ma intorc
    @ Reddog,
    inafara de lupta impotriva Elenei mai poti ceva? dar fara argumentul genial „n-o suport pe Nuti”.

    • Un comentariu la articolul dat:
      „Kilimanjaro la 08 iunie, 20:53 a spus:

      Acum 10 minute, la emisiunea ZIB(un fel de „stirile pe scurt”), la 19:40 – ora germaniei pe canalul TV austriac ORF2, au arata imagini cu intalniri ale sefilor de stat si au aratat un cerc de vreo 8-10 sefi de stat (dintre care si dna. Mekel si dl. Junker) ce il asultau atenti si totodata relaxati si bine dispusi pe Traian Basescu ce vorbea, gesticula, mai suradea … am ramas efectiv placut impresionat cat de iubit este Basescu in Europa.

      Daca era Ponta …. se imprastiau cu totii ca potârnichile !”

    • He, he,
      Smecher Cristoiu cand spune”În acest context, nu pot să înţeleg reticenţa Congresului de a reafirma cu mai multă Putere condiţia de Partid al lui Traian Băsescu.”
      Raspunsul l-a dat chiar EU la Ghita TV ieri seara.””Toate lucrurile pe care le facem in general ca partid le facem conform unor strategii. Saptamana aceasta, desigur, a fost discutia cu domnul Diaconescu”, a raspuns Udrea. De asemenea, Udrea a fost intrebata daca a existat o consultare si cu presedintele Traian Basescu. „Da, a existat o consultare si cu presedintele Traian Basescu”, a raspuns ea.”

  46. Victor l.

    Am o propunere. Ce ar fi sa-l clonam pe marinar ? Cred ca asa am avea candidatul ideal al dreptei pentru toamna?
    Glumesc, dar nu imi arde de gluma. Daca ponta sau vreun mutant pesedrac castiga alegerile apoi „hales-bules” cum zice tiganul ! Se sparie gandul ….

  47. victor L,
    fii sigur ca asa este! 😆 😆 😆

    ps,e si motivul pentru care devin atat de crancena cand este defaimat presedintele si cei apropiati lui.

  48. C Diaconescu, are o mare experientzä, cunoscut in toate
    cancelariile, un adevärat diplomat, poate fi cel mai bun candidat la presidentzie.ar fi cel mai bun si benefic pt. romania:
    DAR CUM SÄ-L SUSTZINÄ PE CD, mai bine s-o urascä pe UDREA;
    ura se intoarce, atentzie:

    • Lasati D-na Theo, ca de maine Neptun devine retrograd si ne spune ca ”solutiile ne vor veni numai prin sacrificiu, ca valorile viitorului, daca nu se situeaza pe baze solide construite inca de pe acum, vor avea un caracter compromitator si chiar periculos.”

  49. victor,
    chiar crezi cä escrocul nu gäseste un motiv de amanare?
    EU NU MAI AM SPERANTZE: SE INTINDE TOTUL PANÄ EXPIRÄ

    aici este cumpärat- vandut:

  50. VEZI;
    ESCROCUL ASA O SÄ GÄSEASCÄ NUMAI EXCEPTZII:

    ar fi fost o binefacere sä disparä, cat de putzin.
    ca si mazäre, dragnea, etc.

  51. Măi Bilobil si Cuțulache ….mai puteți ???…n-ați obosit ???…. 😆 😆

    Băi ,nici dreaqu nu vă înțelege ce vreți …voi aveti candidatul vostru,noi pe-al nostru …voi votati-l pe-al vostru ,noi il votam pe-al nostru …venim noi pe blogurile voastre să-l tocăm pe Telefonist ??….am zis noi ceva de infrîntu’ vostru ?? ….Nu

    Atunci ce pana vreți voi de noi ,băi mocofanilor ???….nu vedeti că sunteti ridicoli si hazlii ?? ….luați-vă copilul intîrzîiat si dispăreti in ceată ,ca stiti voi cine ,că ne-ați plictisit cu obsesia voastra tante Nuti

    Mă ,încă nu v-ați lamurit ca nu stiti să deosebiti un politician veritabil de unul fals ??? …fiti nervosi pe voi măh,că e a treia oara cind luați o mare țeapa ,telectualilor de duzină … 😀 😀

    Pe tante Nuti o suflati de praf ….degeaba vă agitati ca sifoanele fără acid si faceti clăbuci …n-aveti ce -i face …a fost aleasă in mod democratic intr-un congres …si nici n-o miscati voi de la locul ei …capito ???…. 😀 😀

    Ditamai telectualii si bărbați „feroce” se pun cu o femeie divortată …mai mare risul ..hahahahahahaha ….

  52. Buna seara,
    Intreb si eu Copacenii, daca eu sau Mih, Fila sau oricare dintre „basistii” de aici ar fi venit la Politeia si ar fi comentat la adresa lor cum a comentat @Bill/ora 19:16 la adresa noastra si a Copacului, repet, doar intreb, credeti ca ne-ar fi aparut comentariul?
    Ce castig au adus comentariile unora ca el la substanta discutiilor de la Copac? Pe cine reprezinta ei in interventiile astea? Pe intangibilul, infatigabilul si detinatorul adevarului absolut oricand si in orice circumstante, numitul MRU?
    Nu observati ca unii ca Bill sau Reddog (si mai sunt si alte figuri) vor sa ne „ilumineze” prin violare propagandistica? Nu observati ca de fapt ei conduc discutiile?
    Este ca si cum ei arunca cu pietricele si noi suntem pusi in situatia de a ne cere scuze? Ei ne acuza si noi trebuie sa le dam socoteala pentru conceptia si obtiunea noastra despre lumea politica?
    Cine se ascunde in spatele numarului relativ mare de like-uri cu care sunt blagosloviti? Nu observati ca de fapt aplica aici o forma de „maskirovrska” aplicabila unor oameni cu oarecare instructie cum suntem sau vrem sa fim?
    Nu observati ca , hiperbolizand putin au caracteristicile gazelor inodore, incolore si insipide dar cu efecte paralizante?
    Nu observati ca in ultima instant vor ca noi sa ne declaram vinovati ca avem un proiect in care credem?
    Mai ganditi-va si la insistenta cu care seamana indoiala acolo unde lucrurile sunt ori albe ori negre si nu-si are locul griul!
    La buna citire!

    • Perfect observat!

    • Bine zis ,Inginduratule …mă tot întreb ,ce șanse își imaginează că au ,să ne schimbe optiunile … 🙄

      Musai ,că trebuie să fi naiv,ca să nu zic altfel ,să-ți inchipui așa ceva.

      Pe blogul lor nici n-apuci să scrii ceva care nu-i in ton cu linia de propagandă ,ca esti bannat urgent….iar un ciocoflender ca Bilă ,își permite să ne atace la noi acasă …tupeu jegos de antenist ,dupa aia zbiară ca sunt atacati ….exact metoda antenistă si felixistă

    • Lasa-l, nene pe MRU, ca e cam out (cel putin deocamdata) din politica mare! Daca la voi e cu idoli, nu inseamna ca altii nu au trecut la niste sisteme de valori si credinte nitelus mai abstracte si mai nuantate – fara fetisizari si totemisme.
      Si chiar nu vreau sa fiu foarte insistent, mai comentez asa, intr-o doara dintr-o curiozitate amuzata de entomolog, nu am pretentia (din fericire!) ca va influentez in sensul in care credeti voi ca as vrea sa va influentez. 🙂 😉 . Sau ca avem un dialog sau o dezbatere de idei. E imposibil asa ceva, dar amuzamentul si fascinatia in fata fenomenului social tragi-comic de aici ma face sa ma reintorc mereu.
      Mi s-a spus clar ca nu sunt binevenit aici in trecut. Mi s-a spus ca toate avertizarile mele legate de constructia dreptei non-pnl sunt procese de intentie, insinuari si cobiri, ca lurcurile nu vor evolua asa cum ma temeam. Cand avertizarile au devenit realitate, mi s-a pus in vedere ca nu ma exprim cum trebuie si ca ar fi bine sa iau o pauza in contextul in care ciomagarii mi-au aplicat tratamentul de care se bucura @Reddog zilele astea. Jumatate veneau cu ghioagele, cealalta jumatate a tribului era ipocrit revoltata ca le ripostez maciucarilor.
      Acum mi se spune ca lovesc „proiectul” vostru, „proiect” (in fapt o jalnica statueta din paie si balegar) care in prezent arata fix asa cum voi ma asigurati cu violenta ca nu va arata acu’ juma’ de an. Si, bineinteles nu o sa recunoasteti chestia asta. De pilda, cand acum cateva luni eu atrageam atentia ca PMP risca sa se transforme intr-un partid cu baroni si cefe groase, de tip PD 2.0, condus de Udrea, voi spuneati ca fac un proces de intentie si ca va fi un super-partid nou, curat si condus de Papahagi sau C. Diaconescu. Dar acum nu mai vreti recunoasteti acest lucru, acum veniti si imi spuneti ca eu fac rau „dreptei” prin atacuri demente la Elena Udrea si DECI (?!?!) la Basel si ca EU e super, a fost tot timpul SUPER, ca MRU e un tradator, etc.
      Pai cum sa dialoghez cu asa oameni? Nu mai bine ma distrez si eu un pic cu voi? 😛

      • Mda ….incă unu’ la care i-au murit laudătorii ….

      • Salut Bill,

        Gand la gand! Am postat de cateva ori aici tot intr-o cheie, sa-i spunem ludica, dar si de experiment social. Evident, am fost jignita de misogini care vaneaza misogini, dar cred ca a meritat micul experiment. Este pentru mine extrem de instructiva observarea si testarea reactiilor acestei mici comunitati a basismului extra-dur. Din nefericire, observatiile, dincolo de un oarecare comic caragialesc, indica perspective nu foarte incurajatoare pentru sustinatorii statului de drept. Si asta pentru ca spin-doctorii asociati cu fortele retrograde pot, la randul lor, observa ceea ce vedem noi. Si pot actiona in consecinta. Si deloc ludic, ci chiar mortal! Pentru toti!

        • Sara buna ,măi tante Ralu !!!

          Cind intri undeva ,se salută ….acum am o intrebare …esti cumva tante Ralu Boboc ???

          Si a doua problemă …iti recomand calduros să faci experimente prin alte părți …de ex.pe Politeia …as fi al naibii de curios la ce concluzie ajungi .. 😀

          Si ultima …ce-ar fi să nu mai bintuiti pe la Copac si să vă expuneti impotența…oricum nu interesează pe nimeni palavrele voastre ‘telectuale .

      • Dragul meu, draga de trei ori, draga, draga, draga Bill,
        Daca-mi se acorda prezumtia de nevinovatie si cat de cat de onestitate te-as ruga sa ma crezi ce-ti spun acum:
        Dupa postare am vrut sa fac o precizare in ceea ce priveste persoana ta (dornica de „distractii”) si cea a lui Reddog si anume aceea ca nu am nimic rau cu voi. Pe mine ma deranjeaza ideile voastre, nu prea tare ca doar nu sunt aidoma unui atac nuclear distrugator.
        Poate ca daca v-as fi cunoscut real, nu numai prin intermediul spatiului virtual, am fi putut deveni chiar agreabili unuia, altuia.
        Repet, ca personane nu am nimic, absolut nimic cu voi si cu altii din alte „triburi”. Dar mi se pare lipsit de elementar ca purtatorii de idei ca ale voastre sa-mi intre in casa si sa-mi dicteze ce trebuie sa fac ca sa-mi fie mie „bine”.
        Spui ca inca de acum cateva luni ne atrageai atentia, citez, „ca PMP risca sa se transforme intr-un partid cu baroni si cefe groase, de tip PD 2.0, condus de Udrea” Te intreb, acum cateva luni erai hotarat sa votezi cu PMP si dezgustat de miscarile interne ale PMP-ului te-ai razgandit? Sau afirmatia ta nu era decat un mod persuasiv-manipulator de a denigra din start pe Basescu si creatia lui?
        Cu cine ai votat la Europarlamentare? Ce partid fara „idol” te-a coplesit? 😀 😀
        Daca ar fi avut loc un Congres pentru alegerea presedintelui la PMP acum doua luni si ar fi fost ales Papahagi sau Cristi Diaconescu ai fi votat PMP-ul? Nu vezi cat esti de caraghios si penibil?
        Daca te-ar fi _utut grija de Copac, inainte sa te dai trompeta galagioasa si sa-mi dai mie raspuns la comentariu macar ai fi retinut optiunea personala la sefia PMP-ului, adica Funeriu. Dar tu nu citesti Copacul, urechist fiind, inclin sa cred ca scrii dupa biletele sau pur si simplu la comanda verbal!
        In ceea ce priveste „fascinatia si amuzamentul tragi comic fata de fenomenul de aici” transmite-l direct in grupul sau laboratorul de sub mantaua din care ai iesit.
        Ca o paranteza, ti-as sugera sa incerci „distractii” cu cei apropiati tie.
        Incearca mai intai in „familie”. Nu la Copac!
        Si inca doua observatii:
        1. In calitate de „entomolog” de pripas nu uita ca „fluturii sunt liberi”, n-aveti voi insectare sa ne „intepati” cat spatiu avem noi pentru a zbura!
        2. Cu privire la disputa si dialogul de idei eu cred ca „adulatorii idolului Basescu” nu se incing in discutii cu adulatorii „cadavrelor politice”!
        P.S. Daca proiectul nostru este „o statueta de paie si balegar”, ai dreptate. Al vostru creat in laboratoare „pidosnice”, este un colos: doar ca este cacaniu si pute ingrozitor! Precum sustinatorii!
        Hai, sa ma minusezi sanatos!

        • Vezi, pentru acest comentariu ar trebui ca adminii sa-ti recomande o pauza. Stai linistit, nu o sa se intample, esti in tabara care trebuie. Si ai o ghioaga de nadejde!

          Da, as fi votat PMP fara Anton, Udrea, Pinalti, Talmacean, Popescu, Talmacean. Poate ca i-as fi votat si asa daca macar nu faceau mizeria aceea de campanie electorala cu Udrea in rol de actrita la Bolywood.
          Am sanctionat foarte clar la vot directia pe care a luat-o PMP-ul incepand cu primavara acestui an. Sanctiunea nu a fost inteleasa, dimpotriva. Voi sanctiona din nou la prezidentiale. Pana pricepe sau pana dispare!

          • Inganduratul

            Slab Bill, slab!
            Aproape slabanog! 😀 :D: 😀
            Esti un epigon nereusit al unui comentator bun dar oarecum disparut de pe acest blog. Regretul meu pentru tine este intr-o directie, pentru el in alta!
            Plus ca nu se compara doza de onestitate dintre tine si celalalt!

    • nu fi rau, lasa-i sa arate ce stiu.
      @ Bill a aflat ca poate sa-si atinga singur propria incompetenta; si a reusit.

  53. John McCain, despre Laura Codruta Kovesi: „Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, ASTA NE AFECTEAZA RELATIILE cu Romania”.
    Oare e clar acum si pentru ”puristii” care in aprilie 2013 au denigrat-o?

    • ion,
      crezi ca se simt? la fel ca liberalii cind cu incercarea de lovitura de stat.
      Nici Kovesi nu au injurat in zigzag, ca orice cetatean ţepelit, nici sa recunoasca nu sint dispusi.
      In curnd ii vom gasi in coloana „jos Basescu” Sau deja sint 😛

  54. Inganduratul.
    Tabloul nu putea fi complet fara nitel conspirationism. Bravo ! Ai reusit ! Si folosesti inclusiv termeni precum maskirovka ! Wow ! Sunt de-a dreptul uluit ! :mrgreen:

    Exista un mare dar. Si anume: cand eu postam cu ani in urma, chiar de la inceput, pe acest blog – si daca nu credeti nu aveti decat sa-l intrebati pe Filadel sau pe Viq daca este cum spun eu sau nu – voi habar nu aveati de acest blog. Nici tu si nici trepadusul care raspunde la numele de Nightmare/Alptraum ! Intelegeti cum sta treaba? Mai lasati-o dracului cu maskirovka si toate prostiile voastre, nu va dati seama ca sunteti penibili?
    Trebuie sa intelegeti un lucru: acest blog a fost de la inceput un loc unde s-a discutat franc, in pofida opiniilor divergente ! Dar unui ca voi incearca sa-l transforme in pestera unde in loc de argumente se folosesc ciomege drept instrumente de convingere a oponentilor ! 👿

    • Băi ,cuțulache …pai ,in mina cui e bîta ???…in a noastră ?? ..

      Sincer ,esti culmea …ai vazut tema articolul ??…e cumva Udrea ??…cind o fi Udrea tema articolului ,atunci să vorbesti …de 3 luni bintuiti blogul asta cu obsesia Udrea ….da ,gătați-vă in pana mea odată ….ajungă-vă ,că ne ați plictisit cu parerile voastre depre Nuti …sunt aceleași de fiecare dată,nimic nou …parcă sunteti bătuti in cap …mie ,unul mi-ar fi rusine să tot repet la nesfarsit ,ca un idiot aceiasi chestie…s-a marcat ,știm toti parerile voastre …ok …si ce-i cu asta ??

      • Mă tot întreb de ce sărăcie nu stati pe blogul vostru ???….sunteti așa mulți de nu mai incăpeti ??? :D…pai ,daca vin io pe blogul vostru si îmi spun parerea de MRU ,asa ca tine deapre Udrea ,oare ce se întîmplă ?….îmi apare comentul sau nu ??…ce zici ??…voi bannat sau nu ??

        • Incearca si ai sa vezi daca apare comentraiul tau.
          Dar nu imi cere mie sa plec de pe acest blog. Sunt mai vechi decat tine pe acest blog sa nu uiti asta ! Iar eu nu postez decat pe doua bloguri: aici si pe Politeia !

    • Salve Red,
      Te rog, citeste ultima mea postare, Amendamente la comentariul tau:
      De multe ori vechimea intr-o „activitate” nu este asiguratoare de succes…
      Ca si in viata si in conceptii ne transformam fara sa avem constienta acestui fapt… Eu sunt un bun exemplu in aceasta privinta… Mi-e facil sa-l extrapolez si la altii, inclusiv la tine cand iti parcurg postarile din ultimul timp…
      Te-as invita sa chemam un observator absolut neutru sa-ti (ne) analizeze postarire numai si numai pe text si context…
      Si sa dea verdictul… Daca eu gresesc si am facut un proces de intentie imi cer scuze anticipat!
      Dar daca am dreptate…ce faci, te reevaluezi?

  55. Monsieur Alptraum deci dupa ce ma ataci pe mine la persoana mai intrebi la cine este bata? Tu iti dai seama de enormitatile pe care le debitezi?
    Uita-te si tu de unde a plecat discutia. Si mai binocleaza-te un pic la postare ca sa vezi niste PS-uri semnate de Clemy si Eugeni. Sau alea nu fac parte din postare ai? Nu-ti convine ca se discuta si despre EU? N-ai decat sa te duci pe alt blog amice ! Insa mie pe blogul asta tu nu ai ce sa-mi impui capisci? Nici nu ma intimidezi cu iesirile tale si daca te comporti ca un maciucar fii sigur ca stiu cum sa te tratez stimabile !

    • Cuțulache …stai linistit ..nu inspăimînți pe nimeni cu schelalaiturile tale ….in loc să vă vedeti de preferatul vostru Telefonist ,să-i dați directie,analize si indrumari ,vă interesează de altii …n-ar fi nici o problema ,o data ,de 2ori ….hai de 20 de ori , dar voi deja sunteti obsedați …iti recomand să nu-ți mai risipesti energia de pomana ,tante Nuti are locul ei stabilit si acolo va rămâne ,că-i place infrintului tau sau nu ….asta e …obisnuiti-vă. 😀 😀

      • De aia nici n-ați trecut pragul ,că mereu aveti grija altora …si dați indicatii la altii ce să facă ,in loc să vă concentrati pe Telefonistu’ vostru …crezi că il ridici pe Infrînt in felul asta??….aruncînd cu pietre in altii ? ….esti naiv ,Cuțicule … 😀

  56. Daca ar exista un Capatos in politica atunci EU ar fi invitata permanenta.Nu afirm ca e rau.E un public tinta care se doreste a fi cucerit asemenea unei redute.Un partid altfel care are tinte mai inalte
    daca tot se ocupa cu ridicatul,are o tinta indoielnica.
    Lume naste lume moare dar toate se invart in jurul suvitei blonde.O fi asta vreun scop ?
    E insa o intrebare la care nu reusesc a gasi vreun raspuns.
    EU si-a dat demisia din pdl si a intrat in pmp pe la sfarsitul lunii ianuarie.Din acel moment a preluat toata agenda si tot calendarul pmp.Dadeam drumul la tv si daca se vorbea de pmp…EU in prim plan in toate rolurile de la purtator de cuvant la purtator de steag in campanie.A preluat practic toate mesajele si imaginea partidului si le-a transmis massmediei prin propriai persoana comportandu-se ca seful de facto al pmp,mentionand in acelasi timp ca e doar un membru de rand.De ce nu s-a organizat congresul mai repede si sa fi intrat in campanie cu acte in regula de presedinte de partid ?

    • De treflă sau de dubă …alege ce vrei tu …

      Măi frate ,mulți obsedați prin blogosfera asta si dusi cu pluta…nu mi-as fi imaginat ..

      • Ei au 2,8 % si ii doare capu’ de alltii si își pun întrebări de udrea

        Băi ,sunteti normali la cap??…nu va vine să credeți ca sunteti jos??…

        • Daca te referi la forta civica faci o eroare majora.MRU il taloneaza pe Iohannis la cateva procente diferenta,MRU are peste 20 %.
          Daca nu se punea in fruntea partidului probabil nici cele 2,8% n-ar fi fost atinse,

          • Inganduratul

            Sa inteleg ca FC este in plin ev mediu. FC este Franta iar MRU este Ludovic al XIV-lea Si striga (aici ai dreptate), Partidul sunt Eu! 😀 😀 😀

          • Comparatia ar putea fi potrivita.Franta a cunoscut sub regele soare o perioada infloritoare 😆
            Reddog iti poate detalia daca vrei.

  57. Presedintele a reusit performanta ca sa-si divida si sa-si polarizeze propriul sau electorat in basisti udristi si basisti neudristi.Nu inteleg de ce basistii neudristi,care inca ii mai acorda incredere si-i apreciaza toate lucrurile bune pe care le-a facut,daca incearca sa ridice un semn de intrebare(mare) sunt incadrati ca ne-basisti ,chiar ca pontisti sau antenisti ?Regretabil.Nu numai ca dreapta este divizata dar si una din fractiunile sale e deja divizata.Paradoxal tot presedintele afirma ca doar un singur candidat sustinut de o dreapta unita poate invinge.

    • Salve Cupidon, ultima fraza ce ai produs-o
      Fals draga Watson, simplu de fals. Citez, „Paradoxal tot presedintele afirma ca doar un singur candidat sustinut de o dreapta unita poate invinge”
      Pai depinde ce „catindat” alege dreapta sa fie unic. Vezi, este simplu cand te pricepi, cand nu te pricepi dai doar minusuri!
      Acum treci la indreptat si ascutit sageti! 😀 😀 😀
      La urmatoarea linie de ochire tinteste si tu in mine si Bill, nu ca data trecuta cand l-ai lovit pe Bill si imediat pe Reddog 😀 😀
      Fira-i atent, daca mai gresesti te spun lui Zeus… stii tu care, ala de la Cotroceni 😀 😀 😀

      • Esti perspicace.
        Dar daca tot te dai Perpessicius ,pe care catindat crezi ca-l sustine Basescu prin actiunile sale ? Ca mie mi se pare ca-l sustine pe cel pdl-pnl,probabil Iohannis.

        • Cred ca nu vezi bine si d-aia doar ti se pare. Treci pe la oculistul nostru Basescu, pentru remediere, poate-ti pune Piratul o banda pe un ochi! Ca si asa ii ziceti voi cu dragoste Qioru 😀 😀

    • Draga Cupidon,
      Daca tot postezi sub acest nick ti-as recomanda sa pui si tu un spielhosen pe ele, adica pe postari. Altfel risti sa li se vada „goliciunea” 😀 😀
      Apropo, stii care este asemanarea intre soldatul rus si Cupidon?
      Amandoi sunt in curul gol si inarmati pana-n dinti! 😀

  58. Salve Cupidon,
    Misto dialogul intre noi, sa mai zica cineva ca hahaielile de tip Pirat n-au substanta 😀 😀
    Acum, vorbind serios si avand in vedere ca sunt mai vechi pe aici, te las pe tine de veghe la Copac. Care cum vine si nu stie parola, nu se apropie Nu negociezi, nu primesti mita, Somezi si gata! Daca nu pleaca tragi o sageata in aer. Vrea sa atenteze la Copac (vezi ca e unu’ ce-si zice Bill), fii vigilent, tragi pana la ultima sageata. Daca vezi ca tot si tot insista (deh, trebuie sa-l intelegi ca de la luptator la luptator, are si el misie) il lovesti cu ghioaga ascunsa in scorbura Copacului. Dupa ce rapui agresorul pui ghioaga la loc ca o am pe invenrar. Daca o pierzi ma pune Viq s-o platesc de trei ori,iar eu iti iau banii tie, fara gluma, plus ca e ghioaga de patrimoniu, din iunie 1990. Vezi ca are si autografu’ lui Iliescu, sa nu-l stergi in avantul razbunator, va stiu eu pe astia mici si-ai dracu’.
    Hai curaj, acum se face ziua si vin eu sa te schimb.
    Te preferat pe vodka.

    Fii vigilent !

    • Cupidon, am uitat sa-ti spun parola: Ea este
      Samoaradujmaninostri
      Edeseteptisinueprosti

      Nu uita: Copacul si fratia, Ridica iar Democratia 😀

  59. BUNÄ DIMINEATZA;

    ASEARÄ ATZI AVUT O REPREZENTATZIE ;

    A MANELISTILOR ” ELITEI ”
    CU ASA SUSTZINÄTORI ; MRU NU PRIMESTE NICI UN VOT
    DELA BÄSISTI; DIN PÄCATE TOTZI SUNT ALUNGATZI DE
    MICIMEA PROPAGANDISTILOR LUI.

    • Lasa Theo draga, ca echilibrezi tu prin reprezentatia pe care o dai in calitate de demna eprezentanta a „elitelor” manelistilor !

  60. „Candva” aveam ceva care ne unea pe toti intr-unul singur.
    Acum sunt obosit, am obosit cautand, crezand ca-l voi gasi pe „Mesia”.
    „Candva” eram „activ” pe blogurile „basiste” acum doar citesc si nu reusesc sa inteleg… 😦
    Acum, prefer sa privesc realitatea in fata si merg pe drumul meu incercind sa-mi vad de viata mea….

    • Salut, Chibit !

      Mi-ai desenat o jumatate din ganduri 😦

      Cealalta jumatate tinde sa inteleaga.

      iar ce mai ramane dedic cu drag constructiei socio-politice a poporului roman. 😀

      Mesia nefiind nu este.
      A fi activ in batut apa-n piua la pom (asta e tema 😀 ) are pe zi ce trece un (alt) efect majoritar pozitiv : destinde si relaxeaza dupa trebi serioase.
      Asta ma ajuta sa merg pe drumul meu incercand sa-mi vad de viata mea… 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s