Pasul înapoi …

…. nu este înainte decât din perspectivă temporală, dacă precede un altul, făcut eventual în față 😀
Pasul în spate este înapoi.
Cel puțin atâta vreme cât nu mergem d-andăratelea 😀 😀 😀

funny-dog-picture-one-step-forward

Bag sama că mai nou pentru starea precară a situației pe scena politică se constată că e de vină Băsescu (și udrismul lui deșănțat 👿 ) pentru că … nu se retrage.
Nu renunță.
Nu se dă la o parte.
NU PLEACĂ naibili odată, undeva de unde să nu mai poată influența în vre-un fel … ceva.
Cum asta ?
Păi simplu : d-aia nu se afirmă plenar strălucitele personaje ale viitorului politic românesc, puternicii zilei de mâine, liderii marilor transformări revoluționare ale întregii societăți românești, huidumele intelectualității mai mult sau mai puțin academice, că n-au loc de pirpiriul care face cu ochiul tuturor.
Ele-fantele n-are loc de-un cui !

Oare în loc de a acuza „status-quo”ul bătrânului lup cu mare nu ar fi mai bună ideea de a sugera noilor ambițioși de cârpă să facă ei un pas în față ????
Ba da.
Dar pentru asta ar fi nevoie de niște persoane capabile să se miște. Să-și flexeze o articulație-două … să încordeze un mușchiuleț mai central, să facă adică un lucrușor mai mecanic decât datul din fălci pentru amestecat guma. Să se audă ceva.
Și … de unde asemenea rarități ????

Personal i-aș cere președintelui să nu se miște d-acolo nici un centimetru măsurat cu milimetrul.
Dacă reprezentanții „noului val” chiar nu sunt în stare să facă un pas în față … față de linia la care a adus marinarul standardele politice, de preferință cu societatea în spinare, n-au decât să rămână în umbra lui, în locșorul călduț în care nu bate soarele.
Societatea românească nu va putea înainta cu momâi care au nevoie să fie cărate în spate, să li se facă pârtie, să li se pună benzină în papuci și ardei în fund. Lucrușoare de care ALTCINEVA ar fi dator.
Tarlaua e largă.
Nimeni nu-i împiedică să preia inițiativa, de preferință cu ștafetă cu tot, și să bage gonetă !

Sunteți în stare ?
Atunci dați-i drumul !
Nu sunteți ?
Atunci vedeți-vă lungul olfactiv.

Viq

Anunțuri

81 responses to “Pasul înapoi …

  1. felicitäri pt. postare,
    mä indoiesc cä vor intzelege autistii.

  2. ce este mai räu, cä sufocä blogurile, tocmai sustzinätorii haitei rosii
    nu au rusine sä arunce mizerii, färä sä gandeascä , cä face täu romaniei.

  3. 😆 😆 😆

    Viq

    Beton !!!….dar ,ceri prea mult de la niște cîrpe ….e mult mai ușor să spui ca umbra te acoperă prea tare ,decît să ieși din ea ….cirpele,cu umbră sau fără ,chiar cu fire argintate si stralucitoare prin ele ,tot cîrpe rămân …la final zici ,păcat de firele alea ,că au fost folosite la niște cîrpe

    Ieșirea din umbra ,presupune un Pirat si ceva ….din cîrpe n-ai să faci niciodata ceva solid,trainic si durabil

  4. ar trebuii sä-i ingrijoreze pe „zdrentze” , dacä tace presedintele,

  5. sper din suflet, ca Presedintele sä nu se lase provocat, sä
    lase jivinele din haita rosie ; sä facä prostii, sä mänance intre ele:
    TÄRICEANU, este unul din cei mai josnici politicieni, cäutat la bani
    märuntzi, vor descoperii din ce „retzea ” face parte mafiotul oligarh:

  6. OGARUL DIN POSTARE, seamänä cu Mazäre, dacä nu o fi chiar el?

  7. „Sa se evidentieze care sunt personajele implicate si intriga principala. Care sunt concluziile autorului si pe ce se fundamenteaza. Argumentati in ce genuri literare (epic, liric, dramatic) poate fi incadrat textul”

    Sper sa nu-i vina vreunui destept ideea de a da la Bac ca subiect analiza literara a textului dlui. Civic.

    Cred ca rezultatele ar fi catastrofale. Chiar daca s-ar usura intrucatva sarcina bietilor candidati chinuiti de caldura si atent supravegheati de „fratiorul cel mare” recurgandu-se [in loc de analiza] la un test grila, cu intrebari de felul:

    1. pe sau cu cine cearta autorul? in pasajul:

    Sunteti in stare ?
    Atunci dati-i drumul !
    Nu sunteti ?
    Atunci vedeti-va lungul olfactiv.

    variante multiple:

    a. [ ] cu prietenii lui
    b. [ ] cu dusmanii lui
    c. [ ] cu toata lumea

    2. Credeti ca autorul (in viata reala) va vota totusi cu momaile (care stau la umbra ;)) pe care le cearta?

    a. [ ] nu
    b. [ ] da
    c. [ ] da, daca asa zice batranaul pradator de mare

    3. Pentru genul epic, care specii sunt prezente in text:

    a. [ ] fabula
    b. [ ] cantecele rituale
    c. [ ] basmul (ATENTIE, basmul nu basismul)

    4. Pentru genul liric, care specii sunt prezente in text:

    a. [ ] oda
    b. [ ] satira
    c. [ ] bocetul

    5. Pentru genul dramatic, care specii sunt prezente in text:

    a. [ ] tragicomedia
    b. [ ] vodevilul
    c. [ ] farsa

    • Do’n suplinitor de BAC,

      Iata variantele corecte:

      1. variante multiple:
      d. [ ] cu propagandistii rasuflati de teapa ta

      2. Credeti ca autorul (in viata reala) va vota totusi cu momaile (care stau la umbra ;)) pe care le cearta?
      d. [ ] doar cu oamenii care au demonstrat ca raul poate fi invins

      3. Pentru genul epic, care specii sunt prezente in text:
      d. [ ] tragedia de tip mioriti pe care postacii tontalai n-au intalnit-o in studiile lor cu doctrina securisto-penelisto-stangista, tip „jos basescu”

      4. Pentru genul liric, care specii sunt prezente in text:
      d. [ ] pamfletul doctrinar

      5. Pentru genul dramatic, care specii sunt prezente in text:
      d. [ ]drama (cu caracter national nesesizabila de redusi ce nu cuprind, inca)

      Comentarii suplimentare nu mai fac,doar te intreb,azi nu este inchisa caseria pentru postacii cu contract pe persoana fizica?

      P.S. clasic. Mai rasfirati baieti, mai rasfirati!

    • Auzi,Steluțo ….deci ,Quo vadis-ul ala ,a fost așa la plezneală ???….pentru derută ??…..

    • You’re Do Dumb.

  8. Cîrpele astea de pe dreapta ,pînă si notorietatea i-o datorează Piratului ….altfel erau niște ilustrii necunoscuti …. 😀

    De unde atâta putere să iasă din umbră ????….degeaba i-a aruncat Piratul in mare ,să învețe să înoate ….s-au înecat ca tiganu’ la mal

  9. …Pasul in spate este inapoi

    dincolo de pleonasmul din cuvântarea predicatorului … sâmbetist (azi,dăăăăăăăă ! ) aş remarca – pentru a câta oară- again and again … treaba – nu mare (şi nici mică), cu bâtutul apei în piuă !

    Mă rog , nu sunt madam umlaut , ori musiu …victoriaprincipal … sau , mno , nici măcar admina de pe nasoltv … … ca să pupupincuresc pe unu’ sau altul din , recte … futezătorii – admini ( sau nu ), CE AU DREPT DE REPLICARE … cu ştaif de editorial . ACILEA .
    Not problem . Sau , nu a mea ,cu siguranţă , carevasăzică !

    Viquinus ! Băselu’ … fu-se şi se du-se !
    Dragul meu … Renunţă la a mai căuta o … (orice) sosie !prezidenţiabilă .Nici măcar el – tiranu’ , nu-şi doreşte .
    Viitorul va fi roşu ! Ori că … că , ori că că !

    De ce ?

    Nu mă face să-ţi explic ! (ar trbui să te ucid apoi ,:lol:)

  10. Viq.
    Ai atins un punct sensibil.
    Ce constat eu (si cred ca nu sint singurul nici pe departe): exista oameni care considera ca „li se cuvine” a fi alesi.
    Considera ca este sub demnitatea lor sa concureze de la egal cu cineva care nu are studiile lor. Iar cind o face, totusi, daca pierde, neaparat a fost o cabala impotriva lor ori alegatorii sint prosti.
    (Aceasta ideie o are si Plesu, de la care ma asteptam la mai mult fler, caci s-a miscat mult in cercurile politice. Doar ca, asta-i, el a fost numit, nu ales.)
    Ca atare, dece sa nu folosesti curentul la zi: „jos Basescu”?
    Care, ma intelegi, nu ii lasa nici sa respire pe curajosi. Numai dupa ce il distrugem pe dictator ne vom lansa cu ideile noastre marete.
    Ai pierdut odata alegerile si ai abandonat scirbit? Inseamna ca nu ai vrut politica, nu iti dadea tircoale nicio idee pe care ai vrea s-o pui in viata, voiai o sinecura. Dar pentru care sa nu te lupti.
    Ori, nu stii sa lupti pentru o ideie, ci doar pentru interesul personal.
    Succes.

  11. OMIZILE ROSII; FAC PROPAGANDÄ:

  12. acelasi comentariu [cumva prea criptic?]. De ce mai avem nevoie de jucatori de fotbal cand chibitii STIU TOTUL [adica cei ce n-au vazut mingea de aproape, n-au avut ghete in picioare sau cred ca gazonul e doar green grass of home]???????
    De ce om avea nevoie de partide cand X stie totul? de ce mai e nevoie de candidati cand Y stie care e candidatul perfect? de ce mai e nevoie de strategie electorala cand Z stie cum trebuie facut?
    Ati candidat vreodata CHIBITI MISTOCARI [dar numai atat]? Ati strans finante pentru cumparat afise, pentru suc/sandwich la cei ce lipesc afise? Ati umblat prin multime vorbind cu oamenii [nu intotdeauna binevoitori cu clasa politica]? Ati adunat macar 50-60 de voturi pentru vreo idee, pe care ati fost capabili sa o explicati si altora?
    Daca nu, reiterez regulile chibitului : sa TACA, sa aiba tigari si sa nu-i puta picioarele [auzite la sahistii din Cismigiu].

  13. Salut 🙂

    Hai sa iti spun eu de ce nu se pot misca huidumele intelectualitatii.
    Pentru ca la sfarsit de 10 ani de mandat Presedintele lasa multe lucruri bune
    Dar nu s-a facut mai nimic la legea Partidelor din 2003 pt ca Lazoroiu si Papahagi si Funeriu de pilda sa faca un partid. Sau Pippidi cu frate-su si barbatu-su. Sau eu cu zigzag si judex . Pentru ca in Japonia ajung 3 persoane ca sa infiinteze un partid si nu 25.000 ca la noi din 18 judete.
    Asa ca noi dreptacii ne multumim cu
    -partidul PMP facut cu mari sfortari si cu tot sprijinul prezidential si al consilierilor sai si influenta in judete in 6 luni
    -cu Neamtu ce a facut un partid in 1,5 ani
    – cu MRU ce a cumparat un partid gata facut – cam ca Becali
    Si ei toti,…. si sprijinitorii lor de pe bloguri zic. Veniti la noi huidumelor si nu cartiti carpe ce sunteti.
    Daca cartiti duceti-va si faceti-va partid mai carpelor
    Si carpele baga capul intre umeri si tac ca prostii.

    Avem o lege proasta a partidelor care mentine status quo ul si absolut toti de la Presedinte pana la ultimul activist a lui Neamtu sunt fericiti ca ei sunt inauntru iar huidumele intelectuale sunt afara , si le dau cu sac.

    Presedintele in 10 ani de condus tara putea :
    A sa sprijine o schimbare a legii partidelor din 2003 astfel incit societatea civila sa aiba si alte optiuni decat mamelucii nostri
    sau
    B Sa creeze un partid si sa spuna. Mai societate civila, ce va trebuie voua sa va faceti toti prostii cate un partid . de dreapta ? sa avem 100 de partide la concurenta de dreapta ?
    Uite fac eu unul. Am pus in virf un politician in crestere. Intrati mey in partidul asta care va face tot ce va doriti voi mai bine.
    Ghici ce a facut:
    Avand un politician cu mare potential de crestere. Presedintele a ales versiunea nr B
    Politicianu cu mare potential a declarat ieri ca nu are nevoie de huidume si carpe cu doctorate,

    Viq a ilustrat bine subiectul

    • @ tds,
      nu stiu ce ai patit, dar pari lucid.
      O remarca doar, nelalocul ei, dovada ca nimeni nu-i perfect:
      „A sa sprijine o schimbare a legii partidelor”
      Pai nu a initiat un referendum pentru Parlament, iar parlamentarii i-au spus hai sictir?

      • Pai atunci sa nu mai sara politiciana cu urias potential de crestere, absolventa a Universitatii din Plescoi sa stearga pe jos cu carpele cu doctorate in vest, dand lui @Viq inspiratie pentru un asa articol proletculturist.

        Se spune aici pe blog despre huidume: Unde e multa carte e si multa prostie.
        Hai sa nu acreditam si reciproca: Unde nu e carte e muuulta desteptciune.

        • ce spuneam eu si ce raspunzi tu 😛
          In genul unui comentariu din timpul meciului:
          „trebuie sa va spun ca aici in Brazilia a inceput iarna, si in jur ora 6 este un intuneric bocna”.

          • Pai ce sa raspund la asa o ineptie ?
            1
            O lege se poate schimba cand esti presedinte, ai premierul tau, ai majoritatea ta , guvernul tau
            Nu s-a vrut ! Nimeni nu a vrut ! De la vladica la opinca
            2
            Nu e necesar un referendum ca sa schimbi o lege

            Daca nu te contrazic zici nu e bine

            Daca te contrazic cand spui nefondat ca am afinitati legionare si ma duc la admini in ordine : @mih , @filadel @ oldhasu @ Viq sa ma caciulesc rugandu-i sa te mustre un pic, ei ma refuza seniorial 🙂

            Eu ies acum. Vezi ca a venit @emily e plina de content interesant. Nici nu e nevoie de @mark cand apare @emili 🙂 discuta cu ea

          • @last care este problema ta ?este ceva necunoscut si de tine in ce am scris mai jos? sigur cand sustinem niste femei cu barba care se cred barbati de stat nu stim sa facem decat glume triviale si insulte grosolane la adresa femeilor frumoase inteligente si …barbate :mrgreen: si sa scuipam fashionable in directia barbatului care presupunem noi ca i-a facut ei partidul pe care ni l-a refuzat noua..si al naibi prezidel nici macar nu ne-a dat o lege sa ne putem face partidul dorit pe pfa …zau asa mai oameni buni…eu inteleg ca este munca multa dar mai si ganditi 😆

          • PS @last vezi cz mzi are piratul multhulit cateva luni bune de mandat in care ar putea sa va faca un decret o lege ceva care sa va acorde garantii de stat care sa asigure succesul in amor,in afaceri si in politica cu titlu transferabil mostenitorilor …waw ce cool ar fi nu-i asa :mrgreen:

          • Emily

            😆 😆 😆 …..rîd cu lacrimi la PS-ul tau

    • Last, sa continuam
      Cine se gandea la revigorarea Societatii Civile in 2005-2007 cand toti credeau (falsa credinta) ca sistemul construit cu migala de Nastase este rapus? Cine se gandea la inceputul anului 2007 ca hidra neosecuristo-comunista va incerca sa-l suspende pe Pirat incercand sa conserve sistemul lui Nastase? Cine din societatea civila a tras semnalul de alarma cand Macovei a fost scoasa de la Guvernare?
      Raspuns, nimeni Si criza lovea, numai Manechinu’ n-o vedea!
      De-abia resuscitat in sondaje de prostia suspendarii sinucigase, se intareste propaganda vandutilor de tara si a taraturilor lor, cap de lista cei doi V, Vantu si Varanu.
      Si vine criza, pe care putini au prognozat-o la asemenea amploare in Romania. Si balanta neincrederii in noii lideri ai puterii basculeaza incet dar constant. Ce gand de partide cu lideri impecabili sa visam?
      Sistemul privat este primul care suporta socul cu adevarat, se pied o mutme de locuri de munca, bugetarii sunt ocrotiti, astia din urma suporta doar lipsa creditelor cu buletinu’ si micsorarea apetentei pentru un consum ce nu se justifica in venituri.
      Ar mai fi multe de spus, practic cred ca ajung aceste argumente pentru un cititor de buna credinta sa constate ca in viata dar si in politica faci ce poti, nu ce-ti doresti.
      Last, sa ne citim sanatosi!

  14. Buna seara, ramurele
    @Viq
    Exista 2 moduri de a egala standardul cuiva, ridicandu-te la nivelul lui sau coborand standardul la nivelul tau. Tu ceri “noului val” sa se ridice, dar cu cine ? Cu eunuci ce se viseaza suleymani?
    Coborarea standardului nu e nici ea posibila, ca prea sta cu pupila pe ei UE si SUA.
    Si-atunci ramane solutia specific damboviteana a compromiterii, materializata etapizat pentru a nu fi flagranta:
    Decredibilizarea – Jos basescu
    Negarea originii – basismul nu e inventia lui TB, stat de dept, independanta justitieii, etc, au fost de cand lumea (mai ales in Romania ?!).
    Deviationismul – prin incapatanarea de a reveni in politica via EU, TB devine non-basist , intrand in coliziune cu propria-I creatie
    Mai lipseste din peisaj , dar e pe drum, anularea standardului de insasi creatorul sau – daca TB nu vrea ca PMP sa voteze candidatul “noului val”, devine fara drept de apel anti-basist.

  15. seara buna copaceni 🙂 buna treaba @viq 🙂 imi place ca o spui cu naduful omului care s-a saturat sa tot fie politicaly correct cu toti profitorii si izmenitii..verde in fata..ma uit la ei cum se inghesuie toti pe fasia ingusta a ,,opozitiei de dreapta,, si ma minunez cata prostie incape sub jobenul scolitilor neamului…frate oamenii astia chiar mai cred ca lumea nu i-a citit pana acuma.. ca nu exista dreapta decat cea de stanga vopsita ..ca opozitia adevarata in tara asta este formata de o mana de oameni pe persoana fizica si nu pe..partidele extrase din fsn de stanga-dreapta hotiei nationale ? chiar nu realizeaza ca opozitia adevarata este facuta de o mana de oameni constienti ca miza adevarata din toamna chiar este interesul national si nu cel de grup ?s-a spart conducta cu iepuri prezidentiabili…vor alerga bezmetici orbiti de farurile tv-urilor pretene sau ostile care le vor descoperi petele de dalmatieni…care exista la cei mai multi dintre ei…fiecare partida dreptace moare sa-si expuna dalmatianul ca in final s-o ia cu totii in mufa ipocrita…avem nevoie de maxim doi oameni intregi si fara vulnerabilitati stiute sau banuite chiar daca trebuie …importati din civilie ca sa poti sa stringi rindurile in spatele unuia dintre acestia in turul2…predoiu,mru,iohannis sunt out inca inainte de a incepe campania….johannis compromis de coana justitie…mru si predoiu de…cristian sima..stai sa vezi masinaria varanului cind o incepe sa sape si sa duduie :mrgreen: sa lase dracului cearta si sa faca cuvenitul pas in spate ca tot o pretind ei altora..wtf

  16. Salve Last,
    Cu cele cateva idei spuse succint, sunt de accord! ( Vezi ca mai sunt si altii care simt nevoia sa puna virgula inaintea verbului? :D)
    Cu altele nu, chiar daca sunt RELATIV adevarate, pentru ca trebuie abordate tinand cont de context si anume:
    Baselu nu a avut niciodata o majoritate in Sparlament care sa-i sustina proiectele. Majoritatea parlamentara de 66% nu a avut-o niciodata, repet niciodata si asta din cauza lui Tradiceanu. Ca sa preintampine acest necaz pe care l-a simtit, ca animal politic a vrut inca din februarie 2005 sa faca aegeri anticipate. Era pe val!
    A facut o greseala si a spus ca dupa aceste preconizate alegeri, premierul nu va mai fi manechinul doamnei Zina. Fatala greseala!
    Anton Calin file de poveste (sau cosmar de poveste), cu sprijinul unor „mari” oameni de afaceri sau cu „scriitori” de presa sau sfatuitori de geniu au reactionat. Ca la manual!
    Si a inceput razboiul. Paranteza: Din punct de vedere al reactiei acestui dobitoc la propunerea lui Basescu, consider ca pentru Romania poate fi pus pe acelasi palier cu Iliescu Krimi. Paranteza la paranteza, in ordinea enumerata: Patriciu, om de afaceri miluit de Nastase, Rosca Stanescu miluit de raposatul sef al SRI, Raducu Timofte si lingatorii sfatuitori de serviciu. Inclusiv Andronic si multi ca el.
    Continuarea , stiuta de toti a fost, nu „solutia imorala” a Varanului ci solutia „letala” a UDMR-ului, balamaua indispensabila a oricarei majoritati. Stii bancul de ce fac romanii alegeri!
    In primul mandate in multe situatii a fost deposit de problematica zilnica legata de atributiile de presedintie, de altele din calcul politic de circumstanta, pentru ca nici el nu simtise bine cum ii cade „haina” de presedinte si cum sa o poarte. Inca era doar Capitan de cel mai mare vas al romanilor.
    Sunt doar fapte, nu supozitii.
    Va urma!

    • ce vorbesti? pai daca spune @ tds, cum poti zice ca Basescu n-a avut majoritatea necesara pentru asa ceva?
      Pur si simplu, Basescu nu a vrut, doar o spune clar tinarul, altii spun idiotenii 😛
      Intuneric bocna in ideile unora 😉

      • Salve Victor,
        Off topic, (urmeaza un hahait tabacic „fabricat tabacic :D) te anunt cu respect ca am deja un binoclul cu infrarosu brand NIKON si inca 4 bucati. Plus ca am facut cadou 2 bucati iar unul mi-a fost „instrainat”! Deh, pasiuni ciudate! 😀 😀

      • salut victor. Vezi, eu am incercat sa fiu politicos, dar n-a iesit. Perfectul chibitz: Last. Stie tot, are solutii la tot, cine nu-i cu/ca el e „mameluc, etc”.
        De ce oare nu-si face partid [avand aparatul de partid: Ovi, Bill, Bila, Coana..], avand de partea sa forta ideilor sale care vor convinge orice elector chiar inainte a incepe expunerea, avand avantajul ca s-a salutat cu Baconschi la un meeting, ca a luat foto din fata la un protest din Piata Victoriei [la care s=a prezentat pentru oportunitatea „pozei”] ???
        Na, ca m-am racorit!!!

    • @inginduratule un mare like re la mine …multumesc si astep cu interes urmarea

  17. Emily

    Touche !!!….pentru toate comentariile ..!!!!….punct ochit …punct lovit . 😀

    • servus @night 🙂 nu sunt neaparat ,,udrista,, dar categoric imi repugna macho-istii…stii este o vorba …barbatii sunt de doua feluri utalai si barbati…utalai sunt pe toate gardurile barbatii sunt mai rari…atacurile astea furibunde triviale de barbati frustrati impotriva unei femei oricare ar fi ea ma revolta…mai ales ca porcaiala asta publica afecteaza prin ricoseu o doamna sotie care se bucura de respect unanim…astia nu se pot numi oameni onorabili ..educati cu atat mai putin

      • Corect…la fel si eu .. ….ce sărăcie de bărbat esti ,daca vrei să-ți urci procentele aruncînd cu bolovani si pietre intr-o femeie ,indiferent cine-i ???…jenant si degradant ….sa nu fi tu in stare să fi mai bun decît femeia pe care o bombardezi cu pietre,prin postacii tai

  18. Salve,
    1. Emily, unde „puii” mei te-ai ascuns pana acum? 😀 (scuze pentru cuvantul „mei” 😀 )
    2. Tucu n-are de gand sa scoata un whisky fin? Plange masa!

  19. Articol de colecție

    Toţi împotriva lui! PSD şi opoziţia, unite de “Jos, Băsescu!”

    Tot balamucul actual, denumit eufemistic „reaşezare” înainte de prezidenţiale, are un numitor comun: cum să se delimiteze toţi  de „băsistul” Băsescu. Au motive: Traian Băsescu a plătit tribut mediatic pentru încăpăţânarea de a fi ţinut cârma României pe direcţia UE&SUA şi asocierea cu el costă în prag de alegeri prezidenţiale. Dar merită despărţirea…
    E simplu ca bună ziua! Nu-ţi trebuie nici lentile Zeiss, nici ochelari de cal. E clar ca apa-cristal că, de la stânga la dreapta, toţi jucătorii înscrişi în meciul pentru Palatul Cotroceni, cu excepţia PMP, desigur, şi-au croit astfel destinul încât să nu fie “contaminaţi” de imaginea şubrezită a preşedintelui actual.

    http://www.paginadepolitica.ro/toti-impotriva-lui-psd-si-opozitia-unite-de-jos-basescu/

  20. Buna dimineata Night,
    „Hulitule”, crede-ma ce-ti spun: Doar peste 50 de ani se va scrie despre Basescu ca despre un germen de vizionar al epocii in care noi, acum, ne taram. Cu conditia ca astrele sa no ia razna (Salve Ioane)
    Cred sincer , ca si-a depasit (din credinta sper eu si nu din oportunism) inchistarea in carapacea sistemului in care s-a nascut si a evoluat o buna bucata de vreme.
    Cred ca asta li s-a intamplat multor oameni care au iesit din comunism si au inteles ca trebuie sa aleaga intre rau …si mult, mult mai putin rau.
    Poate instincul de dreptate si adevar l-a calauzit si pe Pirat, ca si pe noi, cand a fost pus sa aleaga in continuarea unui sistem cu fariseisme nedrepte, hoate si aberante si alte sisteme, departe de a fi perfecte, dar perfectibile si in care bunul sint si rigorile de baza ale legii sunt majoritare,
    Doar nepotii si stranepotii nostril vor fi in masura sa ne dea dreptate sau sa rada de noi, persiflandu-ne gandirea si sa ne considere niste vizionari absurzi si rupti de realitate.
    N-om trai si n-om vedea!

    P.S. Apropo de Ion, Ioane, mai tin multa vreme speranta in traista schimbarii?
    Au trecut doua zile de la Luna in Segetator si vad ca noi romanii suntem dati naibii, sfidam si astrele! Sa nu dai vina pe alte corpuri ceresti (comete, meteoriti), ca nu merge! 😀
    Eu cred ca ai dezamagit pe cineva, nu-I asa Doamna Kepler? 😀

  21. @Emily

    Speciale felicitari Emily; spui lucrurilor pe nume, politicos si cu precizie de laser! Plus umor. Faci magistrale radiografii sociale, chiar daca deranjante pentru multzi domni ce se cred a fi Alpha si Omega in materie de politica.

    Ganduri bune, Copaceni.

    • @Victoria 😦 multumesc sunt onorata…sunt de felul meu o persoana hotarita si directa…nu ma dau in vant dupa discutii fara sens,,spun despre cum vad eu lucrurile…am intervenit acum pentru ca in opinia mea lucrurile au luat o turnura periculoasa…miza este vitala si multi o ignora iar noi cu totii riscam sa intram nu numai in criza de timp dar si de ..destin..nu mai este cazul sa ne pierdem in amabilitati ipocrite numai de dragul de a face figura de persoane…civilizate

  22. URA ASTA CONTRA PMP, te face sä-i sustzii din toatä inima.

  23. Hai sa nu ne atasam prea tare de Cristian Diaconescu. El poate fi tranzactat dupa cum va batea vantul. Iar CD isi asuma asta :

    ”Vom avea un candidat la președinție și vom vedea, în funcție de susținerea de care candidatul nostru se va bucura, vom vedea cu ce candidat vom intra în competiția din toamnă”.

    • „Hai sa nu ne atasam prea tare de Cristian Diaconescu.” !!!!!!
      Really ???????

      • Pai ai mai avut entuziasme !!!!!! inainte de alegeri care s-au fleoshkait intre timp. 🙂 dar bine ca le-ai uitat. Creierul are functia asta protectiva.

        Este spre binele nostru cred, sa fim mai prudenti. Ma refer la noi cei dezinteresati material ce nu primim nici o alvitza sau o maslina (sau speram la vreuna ) daca sarim cu lauda

        • Aha !

          Dar de simpatizat, pot ?

          • Asta cu siguranta ca poti.
            Eu personal astept prima iesire a lui TBasescu ca sa ma lamuresc complet. Deoarece inca nu e f clar pentru mine. In ziua alegerilor PMP el era in alta parte si a anuntat public candidatura spunand ca nu a discutat cu TBasescu in timp ce EU a anuntat ca comitetul demisionat l-a propus si ales . Ea spunand ca TBasescu a fost informat.

            Tu poti sa il simpatizezi si sa fi prieten si cu Fane Spoitorul sau Joe Biden, nu conteaza.
            Eu sunt reluctant din momentul in care sotia lui a fost data afara de la Eximbank de pe un salariu cu multe zerouri, Diaconescu a facut scandal la PSD sa il sprijine ca nevasta sa ramana la Eximbank cu salariul ei nesimtit cu tot, si ca daca PSD nu il sprijina el isi da demisia din PSD.
            Eu nu as fi prieten si nu as simpatiza un astfel de om. Dar de ales – daca va avea sanse, daca nu va fi inlocuit de TBasescu cu altul in ultima clipa, si daca va fi reprezentant al dreptei unite il voi vota pe el si nu pe Johanis sau Ponta
            Asta e diferenta

        • Eiii ,na !!!…ce să-ți povestesc !!!…..te pomenesti că sustii cu atîta ardoare si patos să ne eliberăm de basism,așa de-a moaca ??

          Tataie ,mai taie din barba aia ,dă-o dreaq …ca nu stai de vorbă cu bizonii privitori de Haznale…

          Năvaliti aici de 3 luni si tot vă chinuiti să ne luminati … :D. 😀

          Vreți schimbarea sistemului mafiot ????….atunci sustineti candidatul lui TB …daca nu ,sunteti pe aceeași lungime de unda cu Tontalone …stînga ,dreapta aceeași Marie cu aceiasi pălărie ….capito???

          In rest ,n-are rost să vă mai chinuiti neuronul ,să ne luminati pe noi

          • Pe tine nu te lamuresc.. Tu le stii deja pe toate.
            Viq a pus 2 intrebari . Eu raspund civilizat 🙂

          • Viq este un elegant ,dar la ce manipulari agresive de tomberon ai ,n-am nici o taină să dau cu măciuca …

            Nu convingi pe nimeni aici ,așa ca lasa-te de meserie …si cind ne propui parăsirea corabiei Piratului ,trebuie să ai alta in loc …eu nu sar si nimeni de aici nu sare de pe o corabie stabilă pe o mică rățuscă de plastic si aia găurită…

            Dacă sunteti uniti cu stînga mafiotă ,Salutare si scufundare ușoară si cit mai rapidă ,oricum nu ar fi prima oară .. 😀

    • salut copaceni 🙂 pmp are o strategie proprie si toate iesirile si declaratiile publice ale reprezentantilor pmp ar trebui citite in aceasta cheie altfel tragem cu prastia in ciori ..@last salut 🙂 opozitia unica de dreapta ar trebui sa se ocupe de strategia proprie daca o au…sa lase pmp in pace nu face parte din cartelul lor si nu ei sunt puterea la care cartelul ar trebui sa faca ..opozitie..daca sunt in stare sau macar dispusi sa incerce

      • Salut, all!
        Servus, Emily!

        Cartelul s-a gandit el cum s-o arunce pe „piata” (si-n gura targului), ca sa justifice interesul si atacurile pe subiectul PMP, de mai multa vreme: nu s-a tot spus si repetat ca Basescu/Udrea/(PMP) lucreaza in combinatie cu PSD/vvponta pt distrugerea dreptei si pierderea prezidentialelor de catre catindatul „dreptei unite” (PDL-Blaga – PNL)?

      • @emily
        PMP are o strategie proprie care i-a dus in gard. De la un 10% sigur au luat 6%
        Nimeni nu vorbeste de strategia lui Ponta, pt ca a functionat, Au 37%
        Aici nu e vorba de cartel. E vorba de cetateanul turmentat care nu are cu cine vota.

        Citeste programul si doctrina si plangi

        Vezi ca l-au pus la strategie pe Vlaston, prof de mate la un liceu industrial de tractoristi… din aia ce pierd bacul 90%. Este un plimbaret oportunist prin partide, iar strategia cred ca o primeste de la Sefa prin telefon.

        Unul banuicios ar zice ca esti @markwilliams dupa densitate si dupa 3 puncte. dar eu ma abtin

        • TDS

          Salut ‘
          Touche ‘!

          PMP 11-12 % in sondaje, 6% in realitate !
          11-12% > 6 %/ Concluzia? Strategie electorala beton de beton !

          Mi se va replica, desigur, ca MRU nu a luat decat 2,8 %! Corect, un reyultat slab. Dar fara MRU Forta Civica lua mai putin.
          Pe cand fara EU, PMP lua mai mult. Asta este singura diferenta.

          Vorbim de Cristian Diaconescu drept candidat al PMP, acum. Dar stat sa vedem daca vai fi candidat si in toamna !

        • @last nu stiu ce vrei ty vrei sa discuti sau vrei sa te bati ? eu nu sunt nici cetatean turmentat si nici propagandist,,nu face presupuneri aiurea @viq poate sa te asigure ca eu sint eu…sunt pe blogul acesta si pe alte cateva cu acelasi nick…cei care ma cunosc iti pot spune ca daca incerci cu mine metoda ta de gherila rosie nu ajungi decat sa-ti lingi ranile..au mai incercat cativa in trecut 😆 eu nu injur nu insult si nu tzip dar te va durea rau..asa ca te rog fii baiat de treaba …ca-i mai bine ptr.toata lumea

  24. PS. cand am vorbit de strategie nu m-am referit la structura de partid a pmp..ci la strategia pentru prezidentiale care nu este o strategie de partide; lasa ca daca mai cresti o sa te prinzi cum sta treaba 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s