Antract – în doi pași

Primul

Declarația politică a majorității parlamentare, prin care s-a cerut demisia (inițial, „de onoare”, ulterior, „efectivă” pur și simplu) a președintelui Traian Băsescu, este un circ absolut grotesc: suficient să ne reamintim de premiul OCCRP primit de Parlamentul României, pe „merit” în 2013 … Adică, „Persoana Anului” la categoria Crimă Organizată și Corupție, pentru parlamentarii penali, cei care fug și se ascund de lege, „ocrotiți” de colegii lor sau de legile pe care le fabrică în avantajul lor personal, de grup, de partid și care pun fărădelegea mai presus de lege … Pentru că „esența” decernării acestui premiu a fost tocmai aceasta: „Parlamentul român a ridicat corupția la un nou nivel în Europa, legalizând-o.”

Despre mult mai mult decât ipocrizia motivului acestei declarații politice din coruptul parlament al României nu insist ( vom mai avea ocazia să vorbim, cu siguranță).

Unul dintre „amănunte” merită însă subliniat, pentru că relevă cred, minciuna liberală și farsa „unității Dreptei”. Atât în ce privește pretenția nerușinată a PNL ca ar reprezenta „opoziția” de Dreapta, cât și găunoșenia unei alianțe pripit aruncate pe „piață” de liderii PNL și PDL-Blaga, în numele „unității” unic salvatoare a … statului de drept (???), democrației (???), independenței justiției (???) etc …

Votul liberalilor scoate și mai mult în evidență semnificația nerușinatei neasumări a participării PNL la evenimentele din vara lui 2012, ca vârf de lance al loviturii de stat (fie ea „doar” o încercare sau doar „un început” încă nefinalizat).

Majoritatea copăcenilor și-au exprimat imediat după alegerile europarlamentare atât neîncrederea în „construcția” pusă la cale de PNL și PDL-Blaga (plus disponibilitatea lui MRU – n-o putem ignora) cât și motivele acesteia. Suficient pentru  ca apărători ai „farsei” puse la cale pe „centru-dreapta” să se repeadă cu atacuri  dubioase (cel puțin prin vehemență, agresivitate și precaritatea argumentației) …

Constat că evenimentele ne dau dreptate. Și ceea ce vedem este doar vârful „icebergului”… Dar cotele apelor tulburi din politica românească par a fi în scădere … Asta înseamnă un plus de „vizibilitate” care ne-ar putea ajuta să ne orientăm mai bine, evitând in extremis pericolul unui dezastru …

Ieri, Sebastian Lăzăroiu a postat (pe pag. de facebook) următoarele:

Orice alianță a PDL cu PNL, că e fuziune sau altceva, este o lărgire a USL. Mă aștept ca oamenii integri din PDL și care mai au o voce, Emil Boc, Monica Macovei și alții ca ei, pentru că sunt destui, să iasă azi și să ceară întreruperea oricărei negocieri de alianță sau fuziune cu PNL. Dacă nu o fac, sunt complici la o mare porcărie.

Al doilea

” (…)Fiţi atenti! Este omul cel mai important din lume! E un filosof rus nebun. Nebun şi dement, gnostic. Ar vrea să facă, spune el, Uniunea celor Trei. Cei Trei sunt: A Treia Romă (Biserica Ortodoxă Rusă), al Treilea Reich şi Internaţionala a Treia. Deci, alăturarea tradiţionalismului rus, în plus nazi-fascismul şi comunismul, totul pentru ca să lovească Occidentul (…)”

Avertismentul de mai sus aparține lui Olavo de Carvalho și este din 2009. Îl veți regăși în textul de ieri apărut pe ÎLD, alături de două fragmente dintr-un interviu cu Dughin, din 1998 … Are legătură inclusiv cu ce se întâmplă în România, acum…

http://inliniedreapta.net/dughin-reface-familia-rusa/

Mih
Anunțuri

197 responses to “Antract – în doi pași

  1. bunä dimineatza,
    cine a väzut-o asearä pe Norica N– (zis ana pauker) un om infect
    la propiu si la figurat, isi poate da seama, ce exemplare monstruase
    de liberali comunisti ate pnl. m-a oribilat aceastä caricaturä din
    släninä:

  2. SLÄNINA AMBULANTÄ ; CRED CÄ A FÄCUT GREATZÄ
    TUTUROR ROMANILOR.nici biserica comunistä ,n-o vindecä

  3. buna ziua. Turcescu a facut CEVA. A obligat BOR la defensiva.
    Obiectiv vorbind, conceptul de autocefalie propriu bisericilor din est face ca patriarhul RO sa fie extrem de reticent fata de o subordonare in fata Moscovei. Valabil si pentru Ukraina, Serbia, Belarus etc

  4. prea fericitzii romani, nu sunt mai brezi si nu potzi
    avea incredere in ei. ce ascund ei sub sutanä………………………

  5. Traim vremi agitate cu ascendent in „miezul unui Ev aprins” (pentru cunoscatori: Iepoca de Aur, care nu vrea sa moara, ci sa se transforme).
    Dar pentru ca aveam o parere buna despre cineva, ma tot intreb cum se va simti in uniune cu haznaua lasata de Cretinel.
    As vrea sa-i aud vocea macar ca pe timpul cind, in grup cu altii, voia purificarea portocaliilor.
    Pentru ca binele pe care il poate face ca europarlamentar portocaliu, poate fi mînjit groaznic de catre aliatii sai. Va fi urit mirositor: pentru un coledzi.
    Nu ma obligati, dna Macovei, sa cred ca sinteti ipocrita.
    Nu e bine sa va asemanati cu unii asa zisi dizidenti comunisti, care protestau doar pentru a primi pasaport sa plece din ţară.

  6. Articolul de la Linie dreapta este socant.Si poate ca se vor trezi mai multi din letargia in care vegeteaza,indepartati de realitatea si de mersul istoriei.
    Evenimentele se deruleaza rapid.

    Am retinut Sft.Treime a lui Rasputin II.A treia Roma.Al treilea reich.A treia internationala socialista.
    Ingrozitor.Mai mult decit demential.
    Vizita de trei zile a lui Dughin in Romania ridica o parte din ceata asternuta din ignoranta si necunoastere ,pe mintea multor destepti care au respins probabilitatea indepartarii de Occident si alegerii unui alt traseu ,spre Rusia.

    Dughin activeaza coloana a cincea din Europa si retelele aflate in inactivitate,la rece din tarile vizate a indeplini planul de acaparare rusesc.
    Daca pina acum se stia prea putin ,pe ocolite,cu rezerve de o colaborare a Puterii cu miscarea Eurasia ,agentii de influenta racolati nici nu se mai feresc ,expunindu-se public,in prezenta acestui filozof al Raului.

    Organizarea rezervistilor intr-un nucleu condus de col.Dogaru,bun amic cu Dughin nu imi pare de bun augur.,iar prezenta lui Pavel Abraham in stafful acestuia ne indica unde ne aflam..
    Intre timp societatea romaneasca este „rearanjata”,in institutii centrale si de influenta politica se implementeaza programe si proiecte pliate pe schimbare…schimbare ce presupune ruperea acordurilor financiare cu FMI si Banca Mondiala…si accesarea unor imprumuturi de la rusi si chinezi.(pe model Ungaria si Bulgaria).

    Nerespectarea unor criterii stabilite cu FMI(vezi privatizarea OLTCHIM si CFR MARFA,dar si acordarea reducerii de CAS) rambursarea masiva a imprumuturilor de catre BNR ,acordurile cu privire la tranzactiile comerciale si contractele privind constructia celor doua reactoare nucleare incheiate cu partea chineza,politica de neincurajare a investitiilor straine ,in special provenite din SUA,impunerea unor noi taxe si impozite asupra populatiei in scopul adincirii saraciei si a creierii conditiilor de egalizare sociala…sunt doar citeva din actiunile Puterii care va aduce Romania in sfera de influenta ruseasca..

  7. Ziua buna ,copaceni !!!

    În spatele acţiunilor care au dus la arestarea lui Mircea Băsescu se află şeful DGIPI (cunoscută ca Doi şi un sfert) Gelu Oltean. Dar cel care controlează jocul este nimeni altul decât Virgil Ardelean (foto), celebra Vulpea. Acesta şi-a făcut o superreţea, un serviciu de informaţii paralel, care cuprinde şefi din DGIPI, DIICOT, Spălarea Banilor… Şi alţii la fel de grei din sistem, care, finanţaţi de Ion Ţiriac, îşi duc planul de a pune mâna pe toate butoanele României la capăt. În plan, Ponta este doar unealta. Cunoscătorii susţin că în înregistrările discuţiilor lui Mircea Băsescu cu membrii clanului Bercea Mondial se observă uşor că romii folosesc “discursul” lui Gelu Oltean.

    Pe de altă parte, servilismul lui Pavel Abraham, în afară că e funciar, se datorează vizitei Corpului de Control al premierului la Agenţia Naţională Antidrog (ANA), unde a descoperit multe minuni făcute de avocatul lui Bercea Mondial pe când conducea Agenţia. Actualul şef al ANA, Sorin Oprea, cică l-a dat cu mare drag în gât pe predecesorul său. Aaa, Bursa Zvonurilor era să uite. Şi Gabriel Oprea este membru în frăţia de care vorbeam. Evident, în numele interesului naţional.

    http://www.puterea.ro/bursa_zvonurilor/vulpea-coordoneaza-a-treia-fratie-a-securitatii-95025.html

  8. Despre Dughin ,am postat acu’ citeva articole un clip cu anexarea Europei si cu A Treia Roma ,plus traducerea …

  9. pericolul rusesc e imens!

    si amestecul ciudat al hisperelii cu fanatismul ortodox e solul fertil pe care influenta rusa va creste.
    Rosia Montana, Gazele de sist…deja se vede cum apar mici socialistoizi nationalist-ortodoxi ce se inmultesc ca iepurii. Cum se poate contracara asta? Nu stiu… dar daca ne uitam cum miscarile politice extremiste castiga teren in vest, poate ar trebui tras un semnal de alarma.

  10. Olavo de Carvalho a dat cel mai bun diagnostic psihiatric: Dugin este nebun.
    Referitor la votul de ieri al şParlamentului, care vrea demisia piratului: mey ordinarilor, pai voi luati de bune dovezile Latrinei 3, nu va intereseaza ceea ce va dovedi Justitia?
    344, sinteti aliatii clanului Bercea 😛

  11. A ( Republican 😉 ) coffee break with Gretchen Wilson (born June 26, 1973)

  12. Declaratia adoptata miercuri de Legislativ in care se cere demisia de onoare a sefului statului „Este in opinia mea un lucru extrem de grav pe care l-a facut Parlamentul, o actiune de intimidare a justitiei”, a declarat joi dimineata presedintele Traian Basescu, inaintea plecarii la Consiliul European de la Bruxelles. „Toata declaratia se sustine pe franturile de filmari pe care le-a oferit clanul Bercea. (…) Parlamentul a fraternizat cu clanul Bercea, asta e realitatea. Sunt preluate punctele de vedere exprimate de Antena 3 si de reprezentanti ai clanului, pe asta se sustine documentul”, a aratat seful statului. (HotNews)

  13. asa o fi,
    dovezile prezentate de a3 sunt niste magarii fara seaman,
    numai ca mircea cel mic si prost a fost arestat de dna, nu de a3 … iar probele alea vazute de noi nu stiu daca au fost luate sau nu in considerare de dna sau daca ei au avut altele.
    asa ca a o tizine langa cu manipularea a3 nu cred ca e cea mai corecta pozitie, cand e bagat si dna la mijloc, care dna a fost nevoit sa si actioneze, chiar cu duritate…
    eu zic ca a3 doar a grabit nitzel lucrurile…
    in rest, tot ce nu s-a facut in romania- oltchimul, cfr marfa si alte cateva sute de trasnai cred ca se datoreaza lipsei de trtansparenta bine intretinuta de toti cei ce s-au perindat pe la putere in toti anii astia blestemati de dupa rebeliunea sau ce a fost in 89…
    ca daca ar fi fost o lege clara despre privatizare, fara parandaraturi, poate ar fi fost bine si pt noi….
    in privinta celui de-al treilea… nu ma pricep deci nu spun nimic.

    • Nuuu, A3 nu se ocupa cu manipulari, doar unii o tin „langa” cu aberatia asta, nu-i asa?…A3 este un post cat se poate de „onorabil”. Urmareste-l si pe mai departe ca tie nu mai are (la) ce sa-ti dauneze.

      • a3 manipuleaza, si inca agresiv.
        prfect adevarat.
        dar ceilalti ce fac?
        b1, evz, etc, … or fi niste ingeri?
        nu prea cred… sau depinde de ce parte a baricadei te afli.
        eu stau sus, cocotzat intr-un copac (din marginea padurii…) si privesc.
        decat.

    • „dovezile prezentate de a3 sunt niste magarii fara seaman”
      Zici tu, doar ca sparlamentarii au judecat pe baza lor si cer demisia piratului.
      Lasa-l pe Mirciulica-material-prost, ca nu el este miza. Pe care, daca nu o vezi, e de rau.
      Si nu o mai tine nici tu langa punind pe aceiasi pozitie DNA si Latrina 3.

      • n-am zis nimic de parlament.
        pt ca asa ceva n-ar ttrebui sa existe,cel putin in forma actuala.
        repet doar ca ca pe mirciulica l-a arestat dnaul, nu a3.
        iar aici parerile noastre ( a mea umila, de simplu spectator, a ta bazata pe dovezi, desigur) se despart.
        mircica nu e important, dar prin el se ajunge la base si la justitie.
        eu asa cred.
        iar lui mircea nu i-a pus nimeni fortat banii in mana si nu l-a obligat nimeni sa zica ce a zis.

        • DNA cand propune arestarea o propune considerand ca exista oarecari indicii ca s-ar fi savarsit o infractiune, intelegeti, INDICII. Asta asa ca sa fim onesti, daca tot vorbim in numele onestitatii.

          In alta ordine de idei, atata ii trebuia DNA_ului, sa nu-l retina pe Mircea B. Pai nu incepea jihad de jihad la A3 si la RTV ?
          Stiu, stiu, oamenii legii trebuie sa nu ia nimic in seama, doar legea si aplicarea corecta a legii, stiu. Asta in teorie pura. In viata la cat de balacariti sunt oamenii legii la A3, e greu sa fii doar om al legii. Se mai intampla sa fii doar om pur si simplu, componenta esentiala a constructiei omului legii. Ca ar trebui sa fie ca in teorie, ar trebui. Intrebarea este este posibil acum in Romania ?

          In opinia mea Presedintele Traian Basescu a avut dreptate azi. DA ! JUSTITIA a fost intimidata mai intai de trusturi de presa apoi FOARTE GRAV de Parlament, cea mai importanta institutie a unei democratii. Cu o asemenea gandire a membrilor Parlamentului nu se mai poate vorbi de democratie in Romania. Punct. Restul ? Vorbe goale.

          • Completare :
            Judecatorul atunci cand aproba arestarea considera ca sunt indicii ca s-ar fi putut produce o infractiune. Repet INDICII nu CERTITUDINI. Restul ramane ca mai sus.

          • M-ati omorat.
            Acum oamenii sunt arestat pe indicii, nu pe probe…
            Sunt bagati la rece ca sa nu se faca scandal in presa… preventiv, chiar si nevinovati…
            Sunt curios daca voi chiar credeti ce spuneti, sau doar cautati scuze si justificari presedintelui…
            Dar daca asta e justitia revolutionata de tb…pe indicii, la zdup…e rau.

          • @john

            R.I.P.

            Alo! Mircea Basescu nu e Traian Basescu! Sunt doua persoane diferite. Pentru noi (si pt orice om de buna credinta si cu toate tiglele pe acoperis) este evident ca fiecare raspunde individual pentru faptele sale.
            Dar pt consumatorii de laturi A3, lucrurile stau altfel, o.c.

          • Mih am zis, destul de clar, cred
            Ca prin mircea se poate ajunge la traian.
            Cum tot atat de clar imi e ca traian stia de toata povestea, desi neaga cu dezinvoltura.
            Ps. Nu am televizor cu prog. Romanesti.
            Ma informez doar dupa net, asa ca chestia cu atrei nu tine la mine.

          • @john, e cazul sa te opresti, ca am inteles cu totii unde bati: acolo unde bate si A3. Nu fac decat sa constat…”coincidenta”.

        • CPP. art.143 :
          Reţinerea

          Art. 143

          Condiţiile reţinerii

          Măsura reţinerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

          • Ok! Si? Care e relevanta c/p-lui tau fata de comentariile care privesc manevrele A3 si circul din parlament de ieri (fata de care a reactionat prompt si inadecvat @john) ?

          • Pai, Mih draga nu pe retinerea preventiva si conditiile acesteia va contraziceati ? daca am inteles eu gresit, scuze.

          • @ Loda,
            nu stiu daca ai inteles au ba, dar lasi impresia ca inca esti la scoala si te adresezi loazelor 😉
            Daca am gresit, scuze 😛

          • Departe de mine aceasta intentie ;pur si simplu,daca exista o neintelegere, cel mai bine e sa te duci la textul legii,parerea mea.
            P.S. Te rog sa nu mai folosesti termenul de ,,loaze” la adresa fostilor mei elevi, e superjignitor ,au fost copii cu mult bun simt si respectuosi, iar eu i-am respectat foarte mult.Imi vine rau cand te aud numindu-i asa absolut fara nici un fundament.

          • nu mai ai umor? l-ai scos si pe el la pensie? insist: „loaze” eminente 😛

          • Nu ,nu am umor cand e vorba de copiii mei.Nu aveam nici fata de colegii mei care-si permiteau sa nu-i respecte si aveam grija sa-i pun la punct.Ce vrei, elevii mei au fost si sunt punctul meu sensibil, calcaiul lui Ahile .

    • john, cand vei dori sa si rationezi [nu numai copy/paste de la A3]:
      1. esti procuror, ti se prezinta niste inregistrari. Ce faci? Le supui analizei cumva, stiind ca o singura proba poate dura trei luni [pixelul albastru de ex]? mai ales daca te toaca latrina cum ca „musamalizezi”?
      2. in formularea arestarii se vorbeste de INDICII. In decursul urmarii penale, adica ULTERIOR. Iar procurorul trebuie sa transforme indiciile in probe INATACABILE -mai ales in acest caz.

      In teoria ta este imposibil ca latrina/Abraham sa fi FABRICAT probe. Ori combaterea fabricarii presupune activitatea unor experti [NU procurori] ceea ce cere timp. AU fost si cazuri in care DNA nu a reusit sa demonstreze culpa [raport oficial: 90% succes, dar DUPA trimiterea in judecata]

      PS. Abraham: „nu exista filmare despre inmanarea banilor catre MB”. Daca nu poate fi probata exista transmitere de bani? Doar convingerea ta si a latrinei nu constitutie probe.

      • Procurorul poate orice.
        Dar judele nu te baga la bulau decat si numai pe probe.
        Eu cel putin asa sper si cred.
        Asa zic ca ar fi corecta justitia.

        • john, ca sa te iau in considerare fii exact [sau te ascunzi dupa jargon?]:
          cand spui bulau spui detentie [adica sentinta] sau spui arest preventiv [unde nu exista decat APRECIEREA judecatorului de libertate].
          La detentie te condamna un complet de judecata [chiar daca e format dintr-o singura persoana] dar vobim de o instanta.

  14. dacä romanii sunt corectzi, si a fost o mizerie totul

    vreau sä väd intelectualii totzi, cum cer

    DIZOLVAREA PARLAMENTULUI DE CORUPTZI

  15. Eu am fost de la inceput deosebit de reticent asupra calitatii de opozanti cu care defila PNL. Si Ciolhannis nu ma convins deloc. Pai in 2009 Iohannis era exponentul maretei coalitii jos Basescu-sus Geona topaila, coalitie facuta din PSD+PNL+UDMR. Coalitia asta a fost botezata USL ceva mai tirziu. PNL nu a dus lipsa de declaratii si actiuni anti-UE si anti-USA, ba dimpotriva. Ciolhannis e un hot de case dovedit, si de declaratii pro uniune euroasiatica nu duce lipsa nici el. Asta e plan USL clar: doi candidati USL in turul II, Ponta sau Oparescu+Ciolhannis. Dupa aia avem unul din faimoasele tandemuri cu care ni se impoaie capul, dar un tandem care cu mare grija nu a fost prezentat: Ciolhannis prezident si Ponta PM, sau Ponta prezident si Ciolhannis PM. Ma rog, asta e amabalajul cu care PSD a prostit din nou PNL. Daca iese Ciolhannis prezident (de aici si povestile de adormit copii cu „opozitia” PNL doar doar or mai atrage niste votanti pro-Basescu), Ponta ramine PM si pnl intra inapoi la gubiernul usl. Daca iese Ponta prezident, Ciolhannis va zbura inapoi la Sibiu si pesedeul va gasi pe altul de la ei, tandemul in caree Ciolhannis devine PM e doar momeala.
    MRU am impresia ca a ramas penelist, si probabil tot spera sa ajunga re-racolat undeva in fruntea PNL si de acolo inapoi in guvern, presedintie, etc.

  16. dizolvarea parlamentului si condamnarea celor ce au fäcut escrocheria

  17. de prostii si cinism este instare orcine

  18. Catalin Prisecariu:

    (…)Dacă mă întrebați pe mine, MRU își dorește așa de tare să mai prindă și el vreo funcțioară în statul ăsta încît l-ar îngropa pe Băsescu cu propria cazma, dacă asta i-ar aduce ceva plătit din taxele și impozite. V-ați prins, desigur, că MRU nu mai poate primi funcții acum decît de la Ponta. De unde și revelațiile recente ale lui MRU despre SRI și relația SRI cu președintele statului.

    http://prisacariu.ro/2014/06/25/cum-minte-mru-prosteste-penibil-si-interesat-pentru-ponta/

  19. ce a fäcut MRU, este inpardonabil, degeaba incercä sä-l scuze,
    eu regret profund, cä am crezut in el si chiar am militat la prieteni pt. el. il cred instare sä lingä pantofii lui Ponta ca Manechinul rosu

  20. oameni ca el, ca täriceanu,norica si altzii, nu mai meritä atentzie

  21. Eu ,unul n-am crezut niciodata in MRU ….chiar si cind a fost prim ministru ,am avut așa o reticență ….pînă la urma omu’ s-a dovedit că nu merita nici cît negru sub unghie să-i ofere cineva încredere

    E un rahat mic si idiot ….degeaba are școală ….unde-i școlă multă si prostia e pe măsură

    • Night,

      Departe de a fi un vreun sustinator al MRU-lui, o sa te rog sa faci un mic efort pt pastrarea unui anumit nivel al comentariilor. Cu siguranta poti sa-ti exprimi parerea (chiar foarte…plastic) in alti termeni.
      Sper sa intelegi rugamintea mea 🙂

    • …poti spune:
      produs canin abandonat pe caldaram, in ploaie…
      E mai frumos si chiar romantic…
      Totul e sa nu calci in el.

  22. Invitat la „Dialogul” din această ediţie este Cristian Diaconescu – fost ministru al Justiţiei, fost ministru de Externe, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale, iar acum, prezidenţiabil din partea PMP –, prezent, zilele trecute, la Timişoara.

    „Recentele mesaje anticorupţie venite dinspre Casa Albă sunt un ultimatum înainte de schimbarea politicii SUA faţă de România”

    http://timpolis.ro/cristian-diaconescu-recentele-mesaje-anticoruptie-venite-dinspre-casa-alba-sunt-un-ultimatum-inainte-de-schimbarea-politicii-sua-fata-de-romania/

  23. Salutare tuturor,
    Unul din magistratii care vor judeca apelulm lui Felix la CAB este Camelia Bogdan, judecatorul care l-a demascat pe Vantu cand acesta a depus la dosar dovezi cum ca era bolnav de inima dar doctorul care a parafat era ginecolog. Plus ca mai e cunoscuta ca e adepta termenelor scurte.

    • SÄ SPERÄM,
      nu cred ,cä vor vedea cu ochi buni totzi romanii, dacä se mai admit
      turnätorului, tot feluri de fasoane si jocuri.trebuie sä fie tratat ca totzi, nu jocuri si escrocherii.

  24. Din interviul cu Cristian Diaconescu:

    Ceea ce spunea preşedintele Traian Băsescu este clar şi perfect împărtăşit de toţi partenerii noştri: în acest moment, nu există mai multe variante de reacţie, este una singură, dacă doreşti să rămâi pe sensul proocidental(…)
    Această incertitudine pe care dumneavoastră o menţionaţi
    [este vorba despre incertitudinea legata de atitudinea lui vvponta] nu face deloc bine României, pentru că, aşa cum noi încercăm să înţelegem de ce există această diferenţă de abordare dintre premierul Ponta şi preşedintele Băsescu, şi celelalte state – care, în mod evident, democratic, recunosc conducătorii României – îşi pun această întrebare. Repet, fără niciun fel de dubiu, sunt anumite atitudini şi gesturi care transmit mesaje mai ales către exterior…

    În momentul în care, în România, singurul partid – de fapt, nu e vorba despre un partid, să ieşim, din şmecheria asta doctrinară, e vorba doar de un grup de oameni – care are reflexe post-sovietice, şi sunt atâtea exemple, obţine întreaga putere, principala ţintă va fi sistemul instituţional care acum deranjează, şi anume, sistemul judiciar şi sistemul de securitate naţională. Având întreaga putere politică, indiferent de ce vor ţipa unii şi alţii de pe margine (care vor mai ţipa, pentru că în astfel de situaţii, au grijă ca Opoziţia să să se transforme în disidenţă), PSD le va subjuga. Mi se pare aproape logic ca o schimbare de sens să se întâmple. Unde? Într-o zonă în care nu cere standarde de justiţie, o zonă care nu cere validări, o zonă de unde vin bani mulţi pentru puţini, pe care nu îi mai controlează nimeni. Cine să-i mai controleze atunci? Şi aşa, uitaţi-vă deja la instituţiile statului care trebuie să asigure echilibrul statului – BNR, Consiliul Concurenţei, Curtea de Conturi. Oamenii aceia trebuie să-şi facă datoria independent de orice influenţă. Or, la noi nu e cazul.

    Americanii, au proiecte strategice cu România, la care nu numai că am aderat, dar pe care noi le-am îmbrăţişat cu toată convingerea, fiind convinşi că aceste proiecte reprezintă garanţia de securitate cea mai eficientă pentru această ţară (…) Or, nimeni din Executivul american – şi nu numai, aici putând vorbi şi despre cel german sau cel olandez – nu se poate compromite având o relaţie strategică atât de importantă cu o ţară care a intrat în derapaj democratic. Că despre asta este vorba. Gândiţi-vă că aceste proiecte presupun inclusiv cooperare între structurile de informaţii. Ei, cum poţi face un schimb de informaţii, practic, să dai date în legătură cu sistemul tău pe mâna unei ţări care nu mai este convinsă, prin conducerea ei, că trebuie să urmeze cursul unui parteneriat strategic?

  25. N-am fost prosti, incompetenti ori mafioti:
    „”Anul trecut am fost sabotati si nu am putut sa rezolvam problema CFR Marfa, acum probabil 2.500 de oameni o sa-si piarda locul de munca, dar asta e pretul pentru sabotajele pe care le-am tot suferit anul trecut”, a spus Ponta”.
    Dictatorule, ai mai lasat 2.500 de oameni fara loc de munca 😛

  26. Am o intrebare.
    Poate se pricepe cineva si capat un raspuns.
    Este vorba de cazul Mircea Basescu.
    Sa zicem ca cele prezentate de A3 sunt adevarate,.deci cetateanul Mircea Basescu ia bani promitind ca va interveni pe linga fratele sau pentru a l scapa de puscarie pe Mondial.
    Bun.
    Mircea Basescu este un particular.El nu are nici o functie oficiala ci numai calitatea de frate de presedinte.

    Cum se incadreaza fapta lui Mirca Basescu?
    Trafic de influenta sau inselatorie?
    Intreb acest lucru pentru ca as dori sa pricep de ce a intervenit DNA ul.Eu eram cionvins ca DNA ul se ocupa numai cu cei care efectiv pot, prin actele lor , genera fapte de coruptie.
    Ori Mircea Basescu nu putea .Nu putea decit sa se milogeasca la frate sau fapt neconsumat .

  27. In alta ordine de idei aseara Sorica Nicolai a tunat si a fulgerat impotriva infierii lui Blaga &co.
    Cred ca mariajul se va termina inainte de noaptea nuntii spre satisfactia tuturor.

  28. Alt intelectual care abia asteapta sa demisioneze Piratul
    ”Medicul Constantin Romanul, şeful secţiei de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială de la Spitalul Judeţean din Oradea şi şeful Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal din Oradea a fost prins, în flagrant, în timp ce lua bani de la două studente.
    În timpul percheziţiilor, medicului Constantin Romanul i s-a făcut rău, fiind necesară acordarea de îngrijiri medicale.
    http://adevarul.ro/locale/oradea/mita-facultatea-medicina-Seful-sectiei-chirurgie-oro-maxo-faciala-prins-timp-lua-mita-doua-studente-1_53abda120d133766a8e92fff/index.html

    Citeste mai mult: adev.ro/n7rqbe

    • auzeam, in trecere, pe la o televizie, ca un judecator primea mita oo, gaini si alte produse alimentare.
      Iar un „ou negru” era codul pentru 100 de ieuroi 😛
      NB,
      da` rau sint virusati unii uamini

  29. DE UNDE STIE MAZÄRE CÄ PE UN CEC A LUI BERCEA SCRIA 6 MILIOANE-BÄSESCU ?

  30. Papahagi pe FB:
    „Teodor Baconschi a demisionat azi din Partidul Mișcarea Populară. A fost membru fondator al partidului, iar organizația pe care a condus-o a obținut primul scor pe țară la alegerile europene.
    Este o înfrângere majoră pentru noul președinte, Elena Udrea, care a preferat să se înconjoare cu sicofanți fără anvergură și a marginalizat complet vocile critice din partid. Poate fi mulțumită: a scăpat de un odios intelectual cu doctorat la Paris (mai rezistă totuși vreo 3-4 în partid, însă nu se știe pentru câtă vreme).
    Teodor Baconschi va rămâne mereu prietenul meu. Este unul dintre cei mai fini eseiști și diplomați din România, un mare intelectual creștin, și mai presus de toate un om cinstit. Îi înțeleg integral dezgustul pentru politică. Eu, fiind mai tânăr, mai rabd o vreme. Mă întreb, arghezian: „dar, Doamne, până când?”

    P.S. Si Baconski, spre deosebire de Papahagi s-a mai si lingusit la EU. Jabba. 🙂

    • Multumim, @Bill! Ai adus (si azi) multa…substanta 😛

      • Salve Mih,
        Nu trebuie sa-i raspunzi epigonului iesit din mantaua lui @Last. Se mai „ingudureaza” si el un pic. De exemplu, pe Politeia!
        Aici nu-i prea merge, deh…. epigon 😛
        Aici este tratat cu justa masura!

        • Servus! 🙂

          Ei, asa, o mica bagare-n…seama, ca e si el baiat pus la incercare de propriile „senzatii” si poate e derutat, nelinistit si sufera…

    • ” Este unul dintre cei mai fini eseiști și diplomați din România, un mare intelectual creștin”
      Nu contest, dar un politician de paie, care asteapta numiri, nu are taria unei concurente.
      Iar cind e vorba despre politica, dl Papahagi nu este departe de prietenul sau; acusi o sa demisioneze, iarasi, si el 😛

      • Intelegem ca nu-i bai. 🙂

        • O fi bai, baci @ Gino,
          dar nici mofturosii nu produc nimic.
          Vor sa li se dea fonctii.
          Dece nu insista sa-si convinga partenerii de partid ca merita? dece da imediat bir cu fugitii?

          De-abia aici e baiul, vecine 😛

          • VDM 🙂 , ne descurcam noi cu Vlaston, fara Baconschi, Papahagi sau Funeriu, asta stie sa convinga.

          • Demisia lui Baconski nu este un lucru bun in nici un caz.indiferent de calitatile de politician , Baconski este un nume care ajuta orice partid.Este nevoie sa avem si intelectuali recunoscuti in virful politicii.
            Cred ca Nuti iroseste o zestre absolut necesara si nu i bine.

          • Nu il baga pe Funeriu in visele tale.
            Iar Papahagi poate ajunge la concluzia ca a parasi rapid un partid din cauza unui esec nu este o rezolvare.

          • Deocamdata nici Funeriu nu a meritat sa fie ales in conducere, nu a convins carevasazica, dar Vreme a convins, la relatii internationale ale pmp. 😀 😀 😀 . L-a auzit cat de fluent vorbeste romaneste?

          • @Gino,

            Observ ca te pasioneaza subiectul. Ok! 🙂
            Daca Baconschi ar fi renuntat la candidatura sa pt un post de vice in favoarea lui Papahagi (asa cum acesta a facut in favoarea lui Funeriu pt functia de presedinte), functia respectiva de vice… ar fi apartinut lui Papahagi.
            Funeriu a fost cooptat in conducerea PMP (inclusiv) pt ca a fost apreciata sustinerea de care s-a bucurat in alegerile interne.

        • Sau cu Valerian Vreme, si asta-i tare in convingeri 😀 .

          • Acum, ca vad ca esti pornit, vrei sa imi spui numele unui partid unde te regasesti?
            Cu Ciolhannis, cu buldogul ori cu Forta?
            Cine ti-a spus ca se va naste un partid ca din spuma marii, te-a pacalit fara rusine. Nu exista asa ceva, ioc.
            Sigur, ca este regretabil ca pleaca unii oameni, dar plecarea lor in urma unui test de alegeri este semn de lasitate, lipsa de putere la efort; vor sa li se dea functii.
            PMP-ul trebuie construit, si daca cei care se cred capabili renunta atit de usor, ramine cum s-a stabilit: paguba-n ciuperci.

          • Nu conteaza daca ma regasesc eu in vreun partid la ora asta, mai mult nu.
            Pana la urma este bine ca esti multumit cu marfa de pe piata, un contribuabil multumit este un contribuabil fidel 🙂 .

          • Felul tau de a dialoga este „nu ma implic, da` spun”.
            Cei care stati pe margine si chibitati ideologii cautind pe Fat Frumos aveti intotdeauna un atu in plus: „v-am spus io”.
            Iar daca „Nu conteaza daca ma regasesc eu in vreun partid la ora asta”, bate la ochi (caci e cu sprincene) ca te „doare” doar de PMP.
            Bucura-te 😛
            Si acum, scuze, plec in Brazilia 😉

  31. La Ghiţă la portita scrie maaaare:
    „IMEDIAT, EXCLUSIV: Anunt de ultima ora despre anchetarea lui Traian Basescu”

  32. „Regina pe furate”…Era un joc…Un pas de urias, unul de pitic, unul de furnica mica – bun si ala…

    O portita de fuga deschisa infractorilor condamnati definitiv. Senatorul UNPR Haralambie Vochitoiu propune ca executarea hotararilor sa aiba loc numai dupa motivarea lor (HotNews)

  33. Copaceni si AdunatiCopaceni. Adunati=Afumati. Grupe complementare (pentru P/W, clasicul lingvistiuc: nu inseamna ca-si fac complimente, dimpotriva).

  34. rezervare pt. kl.1 , nu existä in politicä, indiferent cum te numesti,
    locul, rezervarea si avansarea se castigä, cu räbdare, nu se bate din palme. astia nu sunt politicieni, nu au stofä.

  35. Sperante:
    „INTERVIU – Tudor Giurgiu: M-aş bucura ca filmul ‘Cristian’ să redeschidă cazul procurorului Panait „

  36. (…) Politizarea Poliţiei Române – momentan stopată, după ce preşedintele Traian Băsescu a întors, zilele acestea, legea în Parlament – ar fi a doua lovitură pe care politicul, via premierul Victor Ponta, o dă MAI. În decembrie 2012, la câteva zile de la preluarea puterii, Di­rec­ţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a MAI a fost ridicată la rang de departament şi trecută în co­or­do­narea unui secretar de stat, aju­tat de doi subsecretari de stat, numiţi de primul-ministru. Cu alte cuvinte, subordonată lui Vic­tor Ponta. Mişcarea s-a făcut în baza unei ordonanţe de ur­genţă, emise cu câteva zile înainte de Crăciun, care stabilea noua configuraţie a Execu­tivului. Unde a fost urgenţa de a politiza oficial acest serviciu nu a rezultat din nicio explicaţie oficială. Şi nu a avut ce rezulta, pentru că însăşi măsura este absurdă – rolul oficial al DGIPI, acum DIPI, este de a asigura protecţia cadrelor MAI, nu a corpului guver­na­mental, de a preveni actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţii MAI ar putea fi atraşi ori pe care le-ar putea proteja şi dezvolta. Ministrul de Interne de atunci, Radu Stroe, nu a ripostat în faţa acestei decizii. Nici actualul ministru, Gabriel Oprea, nu ripostează în faţa tentativei de politizare a Poliţiei Române.

    http://timpolis.ro/politizarea-in-transe-a-internelor/

  37. cat de nemernic este Ponta, cu nerusinare ii spunea lui Rus,cä
    Presedintele e bätran, si el nu are autosträzile.
    azi la guvern, au vorbit ce o sä facä si de autosträzi.

    nu este un vagabond ordinar?

    • Un derbedeu politic si un mitoman incurabil, Theo.
      Stiu ca nu o sa am nici macar o singura ocazie sa fiu surprinsa de ce scoate pe gura, sau ce face acest individ pt ca ar trebui sa fie un lucru normal si de bun simt. Ceea ce este exclus…

  38. Abraham Mondialu. Avocatul interlopilor, agresiv cu ziariştii
    Avocatul clanului interlop Bercea Mondial s-a săturat şi el de presa liberă, întocmai ca liderul PSD Victor Ponta şi ca toţi liderii puterii actuale, îndrăgostiţi doar de jurnalişti de casă, iritaţi până peste poate de ziarişti care pun şi întrebări, nu doar consemnează.

    http://www.reportervirtual.ro/2014/06/abraham-mondialu-avocatul-interlopilor-agresiv-cu-ziaristii.html

  39. Avocatul lui Mircea Basescu a declarat ceva interesant la iesirea din sediul DNA, pe care vad ca televziunile nu vor sa-l difuzeze,ceva de genul: ”o sa vedeti din declaratiile membrilor familiei bercea si a martorilor cum s-a incercat destabilizarea si decredibilizarea Justitei”!
    Ce putem intelege de aici? Ca familia bercea a decartat si a dat in vileag tot complotul?!
    Puneti care va pricepeti link-ul cu declaratia pe care a dat-o avocatul lui M.B.
    Intrebare: de ce nu mai pot comenta pe site-urile psd-iste prin pagina de facebook,doar pe b1 pot?
    Multumesc(nu ma pricep cu tehnica internetului prea bine)!

  40. „Ce am auzit astăzi denigrează întreg sistemul de justiție de la vârf și până la cele mai mici niveluri. (…) O să vedeți acest lucru când o să aveți acces la declarațiile de martori”.

    http://www.agerpres.ro/justitie/2014/06/26/avocatul-lui-mircea-basescu-ce-am-auzit-astazi-denigreaza-intreg-sistemul-de-justitie-18-39-12

    Asta am gasit. Nu stiu daca „denigreaza” este cuvantul cel mai potrivit, cred ca vroia sa spuna altceva.

    • da, @ Bill,
      are MRU o formulare de repetent:
      „Discursul Președintelui cu ocazia condamnării comunismului a devenit o mascaradă condusă de Corneliu Vadim Tudor cu acceptul președintelui de ședință, Nicolae Văcăroiu.”
      Nu discursul a devenit o mascarada, ci atmosfera din sParlament.
      Discursul presedintelui li s-a parut o mascarada celor doi enumerati.

    • Uita-te mai sus, la ala care „denigreaza”, agramatii, „decatii” si sfertodoctii pretiosi vorbesc in public, azi sunt „decat” avocati, maine sunt parlamentari.
      Cred ca defectul este mult mai in profunzime si incepe probabil cu invatamantul.

    • cam tarziu ce incearcä sä facä MRU,
      a pierdut f. mult, dar ne-am dat seama ce caracter are:

    • Trestie. Gandit,oare?

    • Un comentariu (pe care il consider) bun [mai sunt si altele…]:

      victor/victoria spune:
      27/06/2014 la 7:17
      In primul paragraf spuneti ca “Avem un Parlament inert, transformat în Casă de odihnă a Sindicatelor lumii interlope,” iar in ultimul paragraf ca “Există numeroși oameni de bună calitate în Parlament și mulți oameni politici bine intenționați. Dar, ca în mai toate domeniile de importanță socială, curentul majoritar este subordonat unor grupuri de interese.” Nu stiu exact ce intelegeti dvs. prin “numerosi” si “multi” in conditiile in care “curentul majoritar este subordonat unor grupuri de interese.” Normal si logic era sa spuneti ca sunt putini si, deci, minoritari cei ce urmaresc binele comun in Parlament. In opinia mea, degetele de la o mana sunt mai mult decat suficiente sa-i numarati pe cei in cauza. Daca acest articol l-ati destinat special site-ului Contributors, va spun ca ati subestimat serios inteligenta cititorilor si comentatorilor acestei platforme de idei.
      In ultimul paragraf concluzionati ca “Cu riscul de a părea un demers don quijotesc, cred că singura soluție e implicarea societății civile în controlul activității parlamentare prin transparentizarea procesului decizional și penalizarea fără milă a celor care greșesc.” Nu pot spune decat ca din aceasta fraza “don quijotesc” nu inseamna altceva decat “prostesc” (asta ca sa rimeze). Controlul societatii civile asupra activitatii parlamentare. Cand spui “control” inseamna ca societatea civila poate schimba sau impune intentia de vot a parlamentarilor. Cum? Prin “transparentizarea procesului decizional și penalizarea fără milă a celor care greșesc.” Pai cum transparentizeaza societatea civila procesul decizional din Parlament? Prin ce metode? Legale? Exista vreo lege in acest sens? Exista alte metode sau parghii pt. transparentizare? Ce intelegeti exact prin “proces decizional”? Discutii individuale intre parlamentari? Discutii in interiorul partidelor? Discutii intre membrii diferitelor partide? Discutii si negocieri oficiale intre partide? In loc sa ocupati sapte paragrafe cu lucruri deja stiute mai bine ne sugerati ce este si cum poate fi transparentizat actul decizional in Parlament. De asemenea ce intelegeti prin “penalizarea fără milă” pe care societatea civila o poate aplica in cazul netransparentei decizionale in Parlament? Exista si “penalizare cu mila”? Care ar fi diferenta intre cele doua? Cum se poate realiza prima si in ce consta exact?
      In concluzie, eu unul consider acest text ca un discurs de nivel submediocru retoric cu tenta puternic populista si evident fara substanta in genul “sa facem si sa dregem” fara a spune exact ce si mai ales cum.
      P.S. Nu am vazut interviul dvs. dar Ion Cristoiu sustine intr-un articol din EvZ ca ati fost de acord cu cererea de demisie a lui Basescu. Poate clarificati acest lucru aici. Asta daca aveti chef si timp pt. un cititor si comentator mai putin credul si mult mai putin agreabil.

    • Salut,
      Ti-a placut ce a putut sa faca Luna plina din 13 iunie?
      Acus vine Luna Noua din 27 iunie in Cancer.

      • Bravo „astralule”! Complimente Doamnei!

        • Kepler cu referire la Luna Noua din 27 iunie ”27 iunie e o zi de raspuns la o rugaminte mai veche, la o afirmatie formulata in diferite moduri de la inceputul anului si pana acum”

          • eu chiar nu pricep, sä fie bine si presedintelui ?
            nimeni nu mä lumineazä, iar eu nu mä pricep.
            e prea chinuit de haita rosie:

  41. „O serie de actiuni politice si institutionale din ultima vreme conduc in ritm accelerat la slabirea si vulnerabilizarea statului. Toate aceste actiuni, deliberate sau intamplatoare, au drept scop protejarea unor infractori sau politicieni corupti. ”
    Se plinge Tapalaga.
    Mamma mia, nu mai e Udrea marele dusman al natiunii.
    Chiar pe ramurele Copacului ciripeau unii triluri de jale, ca nu mai e de trait cu Elena.
    Si in timp ce ideologii neamului se dadeau de ceasul mortii sa ne demonstreze raul pe care il produce „Nuti de la Plescoi”, cum cu superioritate academica o denumeau, plagiatorul, in fruntea GIO, demonstreaza ca scoala lor nu face doi bani in politica; nici cit un plagiat.
    Somn usor 😛

  42. În timp ce CSM doarme în bocanci, Pavel Abraham a mutat procesul din sala de tribunal în studiourile Antenei 3 şi ale România TV.
    Seară de seară, el prezintă probe (unele fabricate), pledează în favoarea clanului de interlopi și împotriva lui Traian Băsescu, deși Traian Băsescu nu e parte în proces.
    Cum Pavel Abraham, fost miliţian, absolvent de Facultate de Drept la Fără Frecvenţă (pe vremea lui Ceauşescu) se manifestă seară de seară pe post de Mugur Ciuvică, opinia publică din România e manipulată în chip ticălos într-o direcţie politică.
    (EvZ)

  43. Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, reţinut pentru luare de mită, cercetat sub control judiciar (RL)

  44. „Famiglia” lui Romeo Stavarache: Cum învârtea baronul de Bacău şpăgile prin trusturi de presă „de casă” şi prin şeful fondurilor europene din Moldova (Adevarul)

  45. Bill of attainder
    Această postare nu are nicio legătură cu faptul că Parlamentul României a decis că Traian Băsescu este vinovat de o chestie nebuloasă și că ar trebui să-și dea demisia. O să vă povestesc o chestie pe care am aflat-o și eu dintr-un podcast, Revolutions.

    http://dorinlazar.ro/bill-attainder/

  46. Mircea marian, pe fb (furios)

    sunt nervos si plin de adrenalina, dupa emisiunea lui robert, asa ca va rog sa-mi scuzati limbajul. ponta a lasat in chiloti opozitia, le-a luat si ultima tema de campanie. familie, armata, patriotism, biserica, erau deja luate de la europarlamentare. mai ramasese justitia si anticoruptia. dar scandalul bercea, credibilizarea lui de catre pnl, plus castrarea ani, de catre acelasi pnl combinat cu psd, pur si simplu a facut ca principalele partide de opozitie – pnl si aliatii lor din pdl – sa nu mai poata deschida gura pe tema coruptiei. daca pdl, cel putin prin predoiu si macovei, are alt discurs decat pnl, presa titreaza „macovei/ predoiu îi ataca pe liberali” si ignora criticile la adresa psd. ponta a jucat bine, insa putea fi contracarat. pnl, dintr-un amestec de prostie si interes, i-a facut insa jocul, a tras in jos si pdl-ul si nu cred ca mai poate fi reparat ceva.

    • Furia lui Mircea Marian este rezultatul bunei sale credinte. In acelasi timp, furia si luciditatea nu fac casa buna. Doua observatii:
      1) Conflictul deschis de la varful Ro nu poate fi considerat unul politic, fiind mai degraba un razboi psihologic declansat asupra unui stat asezat strategic la granita UE. Scopul agresiunii este transformarea Ro intr-un stat deviant. Ei bine, acest lucru este pur si simplu imposibil. Asta daca UE vrea sa-si conserve stilul de viata, evident.
      2) Scenariul scenetei despartirii PSD-PNL era usor predictibil, scopul fiind acapararea totala a scenei „politice” prin izolarea singurului obstacol major in calea GIOP: Traian Basescu. Actorii scenetei trebuiau sa-su coreleze cu replicile pentru cacomedia sa functioneze. Crizel e frate de cruce cu V2, ca sarpele in jurul cupei cu cucuta: incolaciti ca in visele farmacistilor.
      P.S.:
      De ce nu e disperat Voiculescu, situatia lui mi se pare si mai grea decat a „opozitiei”?

  47. Guvernul a operat o modificare în legea pentru alegerea preşedintelui României în aşa fel încât Partidul Mişcarea Populară să nu aibă posibilitatea de a-şi desemna un reprezentant în Biroul Electoral Central

    Guvernul a modificat, subit, articolul 2 din „Legea pentru alegerea preşedintelui României“, adăugând încă o literă (e), care defineşte noţiunea de partid parlamentar, deşi o astfel de definiţie nu era necesară în legea pentru alegerile prezidenţiale. (Adevarul)

  48. (…)După ce criterii ne vom alege viitorii conducători? Înainte de a le privi fețele, alegătorii trebuie să se lămurească ce vor: își doresc ei un stat de drept, în care instituțiile să-și îndeplinească rolul lor asumat, oamenii să fie egali în fața legii, fiecare să plătească pentru faptele sale, politicul să nu se interfereze în treburile justiției și transparența reală să funcționeze la nivelul societății? Sau își doresc un stat al politicienilor atotputernici, hiperimunizați în fața justiției, de care să depindă tot ce mișcă în societate, de la femeia de serviciu la președintele țării și de la interlopi la procurori și judecători? După ce au făcut această opțiune, totul devine simplu. Trebuie doar să vadă în ce direcție privesc principalii actori politici și să îi voteze pe cei care îi conduc spre România aspirațiilor lor.

    http://www.evz.ro/cine-tine-fraiele-romaniei.html

    • Lumea de azi nu poate accepta state deviante. Popoarele care se organizeaza altfel decat o cer legile civilizatiei nu fac altceva decat sa-si cedeze independenta.

      • Servus 🙂
        Excelent spus! Pe asta contez si eu in sperantele pe care le am pe termen scurt si mediu, ca lung… 🙂 .
        Despre puterea de discernamant a societatii am indoielile mele, de intensitate moderata spre mare.

  49. Clanurile interlope tiganesti fac parte integranta din caracatita mafiota a sistemului ticalosit.Ele au fost create ,intretinute si alimentate de o gindire diabolica a papusarilor invizibili care le-au gasit rolul si locul in asigurarea si supravietuirea noii oligarhii rosii.

    .Acestea au avut si inca au rolul de a oferi clasei politice conducatoare a esalonului II servicii si avantaje fiind,de fapt o miniarmata sub comanda unui grup infractional ,gata la comanda si ordin ….pentru cele mai murdare si cele mai imorale activitati ..totodata finantatoare pentru complicii ce le asigurau existenta…
    Intr-un cuvint :CORUPTIE!
    Existenta si functionalitatea clanurilor interlope pe teritoriul Romaniei nu se incadreaza nicaieri decit in acest termen!

    Presupusa baza legala se acopera prin protectia data informatorilor!
    Conducerea clanurilor ofera informatii la zi pentru MAI.Acolo unde exista c reat cadrul pentru asigurarea desfasurarii infractiunilor cu nivel ridicat de risc ,acolo unde se cunosc,se stiu si chiar se sprijina mafiotii interlopi pentru a isi manifesta nestingheriti activitatile ilegale si interzise de legi.

  50. Politicul este cel care coordoneaza si ordona ,care incaseaza si dispune de serviiciile acestora.Liderii interlopi, dela cel mai inalt nivel sunt cooptati in stafful celor din administratia de stat ,sub titlul de consilieri personali ai primarului,presedintelui de consiliu judetean ,ai prefectului etc.
    Sunt folositi pentru incolonarea membrilor catre urnele de vot.Aici este motivatia cea mai puternica pentru cooptarea interlopilor in activitatea politica.

    La schimb se ofera locuri de munca,solutionari de dosare sociale,in speta cele cu handicap,locuinte sociale,distribuiri de subventii si facilitati la contine de ajutor social sau chiar transmiteri de bonusuri in bani.
    Politia asigura protectie in schimbul unor informatii despre infractorii marunti.Si bineinteles transfera la rindu-i informatii catre interlopi atunci cind exista posibilitatea unor plingeri sau reclamatii impotriva lor..

    Nu ai nici cea mai mica sansa sa iti cistigi dreptul ,prin aceste sesizari facute la politie.Camatarii ruleaza sume de bani ce apartin acestora,spargerile si furturile nu se rezolva,amenzile care se dau sunt doar de suprafata..unele din ele ,neajungind niciodata spre a fi executate.
    Prostitutia,drogurile ,traficul de persoane,cersetoria intregesc tabloul sumbru sub care societatea romaneasca este supusa.

    • Nu prea ai dreptate, pentru ca multe din cele spuse nu s-ar putea petrece fara acordul tacit sau indiferenta „societatii”. O sa explic cu ceva care se intampla langa mine:
      Pe langa casa mea trece o alee pietonala circulata.
      Pe partea cealalta, la trei metri de alee se afla un bloc.
      Acum vreo doi ani a aparut un cersetor. M-am certat cu el, am amenintat cu politia si a plecat.
      A doua si a treia zi la fel.
      In timpul asta vecinii mei se uitau pe geam la mine cum ma cert cu tiganii, ca a venit si cu sustinatori, aia care recolteaza banii.
      Acum sunt patru cersetori care se pisa sub geamurile lor si ei tot nu zic nimic.
      Eu am renuntat, pentru ca daca tiganii arunca cu ceva si imi sparg geamurile intr-o seara, vecinii mei se vor uita la mine si ma vor lasa sa ma descurc cu politia, care va rezolva si cazul meu, printre altele, cand va fi.
      Cersetorii fac intr-o zi buna fiecare cat pensiile vecinilor intr-o luna, cam in sase ore, deci nicio sansa sa plece. Cam la trei ore vin protectorii si recolteaza, sub nasul opiniei publice
      Cam asta este mersul cu cersetorii si cu societatea.

      • Foarte adevarat ca „opinia publica” (vecini, trecatori pe strada, calatori „ratb” etc.) nu reactioneaza. Dar asta nu inseamna ca ce spune Mark nu e adevarat. Aspectele nu se exclud ci …”conlucreaza”…

        • Si daca tot a venit vorba…
          La „stiri” abunda exemple de talharii, agresiuni de tot felul, dar muuult mai putin primesti informatii despre cum au fost rezolvate (exemplar!) asemenea cazuri. Astfel incat e „stimulata” mai degraba teama de infractori (care se adauga indiferentei de care vorbesti) decat reactia corecta in fata faradelegilor.

          • Iti garantez ca daca as avea langa mine trei persoane din cei care se uita pe geam in trei zile problema este rezolvata, cu politie care sa ne sprijine.
            Daca eu sunt singurul care reclam pot sa trec drept sonat la un moment dat.

        • De teorii mi-e podul plin.
          Izolati tiganii si o sa vedeti cum dispar majoritatea problemelor.
          Nu faceti nimic si o sa vi se urce pe masa.
          Basescu s-a facut neam cu ei si l-au bagat in puscarie. La ce se astepta?

          • Nu prea iti inteleg „tonul”.
            Da’ poate ca ai tu motivele tale…
            Poate ca si altii (inclusi in pluralul pe care il folosesti) au reactionat asemenea tie. Poate ca unii dintre ei au facut chiar mai mult: de exemplu, le-au batut la usa vecinilor si i-au convins sa li se alature.
            Ma rog, nu insist ca observ o samanta de galceava…degeaba.

          • markwilliams

            Faci exces de zel,exact pe invers.
            Te poti lupta cu tiganii,daca au protectia autoritatilor???CUM?Poate ca ai avea realizari cu cite un tiganus care sta in usa unui magazin ,cersind bani de paine…Sa ii cumperi un corn.>Mai departe de aici,nu patrunzi nicaieri …NIMENI nu te ajuta impotriva lor..Tot sistemul ii protejeaza si ii ajuta..
            Inseamna ca nu ai citit ce am scris eu!Sau incerci sa minimalizezi adevarul scris de mine!

            Crezi ca averile lor se datoreaza faptului ca nu intervine sociatatea???
            In mod voit si insinuant strecori sopirla cu „cazul singular de inrudire”,…sunt mii de cazuri ..sute de mii la nivel national…
            Ultimul al ministrului Jianu de la IMM-uri care a fost nasit chiar de Bercea!
            Sezi blind! Au mai incercat si altii!

          • Te simti putin soparlita 😀 ? Fara iintentie, draga 🙂 .

          • Multumesc, draga! Bine ca ai venit cu precizari, ca-mi faceam griji 😀 😀 😀

          • Era pentru mark, nu ca ar conta dar precizez 🙂 .

      • Sa nu te m iri,daca exista cineva sa te acuze de rasisim..Chiar si pe aici ,la Copac au venit intrusi care mi-au reprosat acest lucru..pe aceeasi fapta!

  51. bunä,
    nu intzeleg dece Abraham a adus cravata si aparatura tziganilor,
    dar nu toatä, cä alte cravate erau inchise si nu gäseau cheia.

    probele se ridicä de procurori, nu manipuleazä cu ele avocatul tziganilor, in ce tzarä träitzi?
    au depus numai copii de inprimäri la instantzä ,nu originalele
    DECE?

    dece primarul din Bacäu a fost imediat eliberat?, cand este acuzat in luare de milioane?? CEVA NU SE LEAGÄ

  52. Fiecare component al acestor grupari platesc cotizatii catre „protectori”.
    Existenta averilor impresionante ,vizibile apartinind liderilor clanului ce consta in constructii grandioase,masini de lux,kilograme de aur sub forma de podoabe..este PROBA cea mai pregnanta a CORUPTIEI!

    Pecinginea intinsa prin intermediul administratiei de stat,Fiscului,Politiei,
    Puterii a fost institutionalizata si personalizata ,imprimata prin emiterea unor acte ilegale,autorizatii si permisiuni fara temei legal,admiterea unor documentatii falsificate pentru adjudecarea unor imobile de stat pretinse prin retrocedari.

    Cu ajutorul contraplatit gras dat de functionari si demnitari ai statului!
    ACOLO unde se constata cuiburi de clanuri tiganesti stabilite ,stiute,ACOLO scrie negru pe alb:CORUPTIE!Pe primarii,pe politie,pe admin istratii financiare,pe organele de cercetare penala,pe magistrati!

    Aceasta este starea de fapt in Romania!

  53. Pavel Abraham este incompatibil in apararea partii adverse familiei Presedintelui!
    este de notorietate URA sa fata de Traian Basescu ,cel pe care il acuza a il fi ejectat dintr-o functie pentru care primea cca 200 de milioane de lei pe luna.

    De notorietate este cunoscuta afinitatea sa pentru interlopi..un episod al carierei sale ne dezvaluie legatura sa intima cu Fane Capatina..un alt interlop ,la a carei arestare s-a gasit asupra sa numerele de telefon ale lui Pavel Abraham, aflat intr-o inalta functie la MAI.

    Probele depuse de catre aparatorul interlopului Anghel Sandu nu sunt VALABILE pentru magistrati!
    Doar daca ar fi fost inregistrate LEGAL,pe caile cunoscute ,de catre SRI ,c u mijloace admise ar putea fi admise!

    • Pavel Abraham era pana nu demult invitat la B1, unde tinea prelegeri despre statul de drept si lui Nadia Ciurline si invitatilor le curgea saliva din gura acultand.

      • Si care este ideea??Pentru ca ‘odiosi” mai sunt pe la B1.tv..ca Nicolicea sau un Pop…

        • Sunt, pentru ca ceilalti sunt corecti politic.
          Lui Abraham i-a rupt gatul Cristian Preda, la B1. I-a spus ca a fost securist activ, cu diagonala, numai adevarul evident.
          De atunci nu l-am mai vazut dand lectii.

  54. Marturisesc: mi s-au deschis si mie ochii, noroc in spiritele fine care mai trec pe la Copac.
    Marele RĂU in tarisoara noastra draga nu este clanul de la putere ori clanurile tiganesti, ci Elena Udrea si Basescu.
    Treziti-va! pina nu scapam de cuplul blestemat tara nu va putea prospera si tot omul s-o duca bine.
    Bonus: si inca nu am rezolvat ce inseamna stinga ori dreapta.
    Ca in legenda: cind l-au saltat pe un cunoscut am tacut; cind i-au arestat pe evrei, la fel; iar cind au venit dupa mine, nu mai era nimeni.
    Nici macar Elena si Traian.
    NB,
    ati auzit, cica Cretinel nu refuza, daca tara il cere, sa catindeze pentru Cotroceni?!

    • Salutare tuturor,
      Victor, ai uitat cireasa de pe coliva.
      ”Apel pentru talibanii băsiști, chiar dacă se vor supăra”
      https://www.facebook.com/sorina.mateiprivat?fref=tl_fr_box
      Tara arde si analistii lu’peste discuta despre ”sexul ingerilor”

      • @ ion,
        ce poti ca sa zici?
        De fapt, inca nu m-am lamurit cu unii, printre care si Sorina Matei, daca asa gindesc sau atit ii duce mintea.
        Si ridem homeric atunci cind vedem scene cu tarani care stau la birt, iar viitura de apa le matura batatura.

      • Nu prea inteleg despre ce e vorba: in fond, ce-a deranjat-o pe Sorina??? Doar presa are dreptul sa faca speculatii, scenarii, comentarii, analize? 🙄

      • În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

        Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

        Sorina matei adreseaza talibanilor basisti un mesaj!L-am citit si eu.Nu spune nimic.O insertie de prevederi legale.

        Am inscris mai sus doua precizari>de care Sorina Matei nu tine seama:
        Am mai spus-o si o mai spun ca si raspuns direct:
        Procurorii nu au materiale provenite pe baza de sprijin de specialitate de la SRI..in cazul Bercea contra Mircea Basescu.Acest caz are ca probe inregistrari facute de interlop,in cont propriu si cu mijloace tehnice de pe piata neagra..Adica cele inadmisibile la judecata..

        Acest sprijin l-a dat SRI ,la cererea procurorilor ,doar in cazul de santaj
        reclamat de catre Mircea Basescu,cu flagrantul indeplinit la suma de 10 000 de euro..

        Iar a doua precizare semnifica si stabilieste PREZUMTIA DE NEVINOVATIE..
        Incalcata grosolan de catre expuneri jurnalistice de natura a accentua gradul de vinovatie presupus si eliminata abuziv de Parlamentul Rusinii Nationale..

  55. L-am primit, mi-a placut, il dau mai departe:
    „Trei amici, evident romani, erau intr-o barca si dadeau la peste cand deodata un inger vindecator apare langa ei. Astia, inmarmuriti, dupa ce le revine glasul incep sa ii ceara:
    – Eu am o durere mare de spate de cativa ani, nu pot sa scap de ea…Ingerul ii atinge spatele si e vindecat!
    – Eu trebuie sa port ochelari toata viata, ca nu vad bine, si as vrea sa vad si eu clar lucrurile care ma inconjoara…Ingerul ii ia ochelarii, ii arunca in apa si ochii i se vindeca, vede perfect..
    Se uita ingerul si la al treilea…
    – Pe mine sa nu ma atingi!!! Io primesc pensie de boala…

  56. Se incearca introducerea unei teze false ,in scopul vadit de a ajuta cercetarea penala in favoarea lui Bercea,am auzit-o la Sorina Matei ,dar si la altii si anume ca SRI ar fi elaborat informari cu privire la situatia dintre Bercea si Mircea Basescu ,pe care le-a inaintat la DNA.Dar nu si Presedintelui.(care ,vezi doamne,era parte vizata).

    Abraham a negat sustinerea acestei supozitii afirmind ca probele din dosar s-au „recoltat” cu tehnica achizitionata de pe piata neagra.

    Aseara la Realitatea tv.a fost o emisiune interesanta,interactiva ,pe marginea chestionarului de 22 de intrebari lansat de Ion Cristoiu,.
    In majoritate ,cetatenii care au intrat la comentarii au spus ca se vede CLAR facatura lui Abraham..implicarea A.3…

    A existat si o insinuare mentinuta pe parcurs de ambii participanti:DE CE
    in timpul inregistrarii convorbirii de catre fiul lui Bercea ,Mircea Basescu nu a protestat,nu l-a dat afara,nu a avut reactii de respingere??

    Spun insinuare,pentru ca imi este imposibil ca nasul de copoi al lui cristoiu
    sa nu adulmece strategia de intimidare a unui interlop.
    Sa nu cunoasca ca dupa repetate actiuni de amenintari si chiar de forta ale clanului psihicul unui om este factut praf.Este punctul forte al Camatarului.Al infractorului.Care scop poate fi usor de atins in cazul unui om timorat si slabit psihic.Exact ce am vazut la Mircea Basescu.

    Acesta daca este eliberat.. si clanul Bercea perdant..nu exista nici o garantie ca acest caz nu este preluat de alte clanuri similare.

    • @ mark,
      ” SRI ar fi elaborat informari cu privire la situatia dintre Bercea si Mircea Basescu ,pe care le-a inaintat la DNA.Dar nu si Presedintelui.(care ,vezi doamne,era parte vizata).”
      Eu cred ca nu e rau.
      – prin asta piratul e disculpat de orice suspiciune; nu a stiut, nu a intervenit.
      – SRI monitoriza clanul de tigani din 2001, cind nu erea vorba de Mirciulica-material-prost.

  57. Ar fi fost chiar peste poate ca tribunalul sa-i dea dreptate, o chestiune sensibila:
    „Curtea de Apel Bucuresti a respins vineri, ca neintemeiata, actiunea prin care presedintele Traian Basescu solicita anularea amenzii primite de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), dupa ce a afirmat ca multi romi nomazi „in mod traditional traiesc din ce fura”, potrivit Agerpres.”
    Dar desi problema este cunoscuta si acceptata tacit, spusa pe sleau chiar de seful Statului, e greu de inghitit. CAB s-a spalat pe miini cu lotiunea „corectitudine politica”, un balsm magic 😛

    • Nu stiu la ce se putea astepta Basescu, o institutie a statului putea sa-i dea lui dreptate si sa certifice ca in mod traditional tiganii nomazi traiesc din ce fura?
      L-a scapat gura, din pozitia lui trebuie sa stie sa fie si corect politic, unii numesc asta diplomat.
      Eu, de exemplu, la pozitia de acum nu sunt obligat 🙂 .
      Mai stii colinda aia din Maramures cu jidovul care se stramba cand vin magii la Iesle, cu scandalul cu evreii?
      Cand a ascultat-o nevasta-mea mi-a spus ca ce are, ca si ea o stie de cand era copil si ca asa este de la parinti si bunici. Si totusi, la tv. nu…

  58. Exemplu de caracter la un intelectual ”Academicianul Razvan Theodorescu, despre Izaura Anghel, fara ironie, la Ghita TV: ”e un om de bun simt”.
    Se pune o intrebare: reprezentantul ”Pulimii”, platitor de taxe si impozite ce sa inteleaga din aceasta caracterizare?

    • Unul dintre cele mai sordide exemple de „simbioza” intre „intelectual”(/inteligenta/eruditie) si „canalie”(de foarte joasa specie), acest domn academician…

  59. Un fel de partea a IV, dupa primele trei parti aici 🙂 :
    http://alegatordedreapta.info/sperante-in-desertul-politic/

    • V-ati intors?Sau nici nu ati plecat??

      • Mark,

        Fii mai ingaduitor: probabil ca „pravalia” duce lipsa de musterii si e nevoie sa se iasa-n targ sa-si faca nitica „reclama” (sufletul comertului, deh!) :mrgreen:

      • Salve Mark,
        Eh, se (in)gudura si el pe langa Copac, poate asa sa-i mai creasca audienta. Si aici si pe la Politeia. Conceptie de epigon, n-ai ce-i face… 😛

  60. Salutare prieteni! Merită văzut şi distribuit:

  61. UPDATE 11.00 Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat acorduri de asociere la Uniunea Europeană, în marja Consiliului European de la Bruxelles. Premierul moldovean Iurie Leancă a semnat documentul, subliniind, în limba română, că „eu cred cu tărie că vom merge înainte, și nu înapoi. Integrarea europeană ne va face mai puternici. În toamnă trebuie să arătăm că ne-am rupt de trecut și am ales viitorul”.

    Traian Băsescu: de zece ani lupt pentru acest moment (EvZ)

  62. In acest moment mi s-au spulberat toate incertitudinile cu privire la Sorina Matei…ascultind-o in direct ,prin telefon la B.1.
    Halucinant!Ce pledoarie face in favoarea lui Dan Voiculescu!de un ridicol si un penibil absolut !plina de iritare..foarte incisiva impotriva declaratiei facute de capatina…prin care acesta atesta implicarea mogulului..este revoltata profunda pentru ca se expertizeaza „facatura”..
    Daca fata asta a fost sincera pina acum..inseamna ca este „santajata ” de Dan Voiculescu…si obligata sa se replieze…incredibil!
    Repet! a fost pleadoarie in apararea lui Dan Voiculescu!Ca la carte!

    Poate a mai ascultat cineva..rog sa imi infirme parerile!Sper sa gresesc!

    • Tu nu ai incertitudini, deci ce sa ti se SPULBERE??

    • Da am auzit-o. M-a amuzat mai ales cand a spus ca procurorii DNA au facut recurs la propunerea de arestare preventiva. Fata asta e varza. Nu procurorii au facut recurs ci avocatii lui MB si Capatana.

    • Mark, nu cred ca e santajata, dar crede 100% in ceea ce spun procurorii DNA. Ori dosarul Matusa Tamara ne-a aratat ca si acestia pot gresi cu intentie sau nu. Si in dosarul MB
      BM (pana acum) si in cel al lui Nastase procurorii n-au vrut/n-au putut dovedi circuitul banilor.

  63. Salut 🙂
    ……Asa cum avertizam cu vreo doua saptamani inainte de alegerile europarlamentare, exista riscul ca…
    spune @Bill viermele (cum ii zice Theo) care a comis o noua analiza ce o compleaza pe cea de faima pusa la copac si care a dezvoltat atatea pasiuni soldate cu mult sange pe pereti 🙂

    Se cheama Sperante in desertul politic http://alegatordedreapta.info/ si chiar merita citita daca nu si combatuta.

    • Te superi foarte tare daca eu si poate si altii o sa ignoram „capodopera” epigonului tau, prea numitul BilliOvi?

      • Nu ma supar.
        Si eu aprioric ignor Bazele fizicii cartea extraordinara a lui Richard Feynman si pot dormi bine noaptea.
        Oricum eu am balizat capodopera lui Bill. Ca nu cumva din eroare sa o citesti si poate sa te intoxici cu ea 🙂
        Oricum epigonul isi intrece maestrul

  64. Sa fie simbioza? Nu, e parazitare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s