Ziua mincinosului

Eurostat zice că ponta minte.

Traian Băsescu zice că ponta minte.

Viața noastră zice că ponta minte.

Poți minți ca personaj ponta atîta vreme cît părerea ta e la nivelul ierbii. Poți face glume mincinoase chiar cu o doză de umor. Oamenii te ascultă, rîd dacă e cazul, te detectează ca mincinos, te evită o vreme, după care te desființează dacă observă continuitatea minciunii. Existența ta devine insignifiantă pentru societate. Toată lumea știe cine ești, care e valoarea ta, că nu trebuie să te mai asculte fiindcă n-are sens, că nu câștigă nimic mințindu-se.

Eu zic că ponta nu spune niciodată adevărul ceea ce nu este un capăt de țară. Într-o țară liberă libertatea de a minți este garantată de lege. Problema lui ponta rezidă în faptul că, împotriva legilor firii, este prim ministrul acestei țări care-i permite libertatea de a minți pe persoană fizică dar îi interzice s-o facă pe persoană publică. Cînd prim ministrul ponta minte n-are de suferit numai daciana și familia ei (care, de fapt, nici nu suferă ci profită) ci suferă o țară întreagă și-un popor întreg (fără să luăm în considerare calitatea ei sau a lui).

Cînd personajul ponta minte nu se schimbă nici un atom din lumea asta. Nu deraiază trenuri. Nu se produc cutremure. Nu se naște nimic și nu moare nimic. Minciuna lu ponta îi ca apa sfințită. Ponta este un zero în suma realității fiindcă nu produce nimic adevărat, nimic care să conteze.

Cînd prim ministrul ponta minte, însă, oamenii pierd bani, sume colosale de bani publici intră în buzunarul privilegiaților puterii, justiția are de suferit, oameni mor în spitale nevinovați, educația produce nonsens pe piața muncii, afaceri care aduc bani la buget sucombă, locurile de muncă dispar, lumea devine mai încruntată cu fiecare minut, oră, zi, lună și an, încrederea dispare, se comută pe modul ante 1989 . Mecanismele sistemelor normale de echilibrare ale societății sînt alimentate cu cifre eronate. Ura crește. România se divide în cei care văd și cei care nu văd (sau nu vor să vadă) minciuna instituționalizată.

Căci asta este guvernarea ponta: o instituționalizare a minciunii. Pentru asta se consumă tot ce se consumă în zilele astea, pentru asta suportăm toate taxele idioate și nesfîrșite, umilințe și mizerii de la Latrine, minciuni și dezinformări din presa mogulizată, viață mizeră lipsită de orizont, desconsiderare din partea comunității internaționale, nereușite în plan personal.

Așadar astea fiind spuse să lăsăm loc întrebărilor necesare.

  1. Este cel care minte instituțional vinovatul pentru starea în care sîntem astăzi?
  2. Cine ar trebui să răspundă în fața legii pentru asta? Cei care spun adevărul sau cei care mint?
  3. Avem criterii după care putem determina dacă starea de adevăr sau minciună este cea care ne face viața dacă nu mai bună măcar trăibilă?

Fil

P.S. Dacă nu sună peiorativ sau nerușinat în contextul articolului doresc La mulți ani tututor Mariilor de pe lume! 🙂

Recomand, pentru mai multă destindere la subiect, filmul Groundhog day  🙂

Anunțuri

271 responses to “Ziua mincinosului

  1. Buna dimineata si la multi ani Marioarelor!
    Am scris in postarea anterioara ca numai copii mint el nu, mananca rahat.
    Ce misto sa lucrezi la stat, libere garla !Luni cand vi la birou ,mama Doamne ce nasol,obosit, stresat ii trimiti pe toti la plimbare. 🙂

  2. ‘Neața,ce frumoasă este viața!
    Monica Macovei Presedinte,spaima hotilor si mafiotilor!
    Acesta ar trebui sa fie cel mai important slogan de campanie electorala,va spulbera orice candidat,deja am o duzina de prieteni care vor vota cu ea,ceea ce voi face si eu!
    Cred ca a venit timpul sa nu va mai lamentati pe aici pentru ca Ponta,Hrebenciuc,Blaga,Udrea,Tariceanu vor avea probleme mari cu DNA-ul.
    Suntem in RECESIUNE datorita lui Ponta si trebuie sa intelegeti ca romanul stia acest lucru.
    Tineretul trebuie sa iasa la vot si sa voteze Monica Macovei.

    • te sfätuiesc sä nu ne spui tu, ce sä scrim pe blogul nostru,
      asa din bun simtz, dacä ai auzit de el.

      cat priveste M Macovei, si noi ii dorim mult succes.

      • La fel ii doresc si eu,sa dovedeasca capacitatea de a deveni lider.Sa-si imbunatateasca discursul,sa penetreze mintile votantilor devenind credibila.

        Si cu toate acestea ,aseara m-am convins de atuurile de care dispune Cristi Diaconescu pentru functia suprema in stat.Profilul lui CD corespunde intru’totul pentru acesta demnitate si in plus este cunoscut,apreciat si girat de cancelariile occidentale(europene si nord atlantice)
        CD si-a reafirmat angajamentul luat fata de romani,fata de presedinte si sustinatorii externi si va merge pana la capat,in extremis candidand independent.

        Ce parere aveti sa-i avem pe MM si CD in turul doi? 😆

        • filadel, 🙂 tontanel nu are o zi anume pentru „calitate-i suprema de mitoman,
          la elminciuna a devenit un fel de perpetuum mobile al existentei .

        • Ce dilema marca @dora!
          Sa devina credibila penetrand mintile sau sa penetreze mintile devenind astfel credibila…

          Cat despre SF-ul MM si CD in turul doi, vom avea de ales intre Ponta si Iohannis sau stat acasa (adica tot Ponta).
          Dar asa-i cand faci posete doi ani, te trezesti cu din astia in turul doi….

          • Bill,
            asa sunt eu cu mintea penetrata de dileme…..ma astept sa fii si tu.

            Recunosc, am lansat mai mult o dorinta personala in privinta celor doi pe care-i apreciez sincer….si mi s-a intamplat adesea sa am castig de cauza la o probabilitate de 1-2% De ce nu s-ar intampla si acum,iar pronosticul tau sigur sa fie un esec total?

    • da urari de succes Monicai Macovei in masura in care nu va fi si ea pe lista dna de care pomenesti alaturi de tariceanu si comp…hot.de guvern si toate contractele ministerelor nu au putut fi validate fara avizul min.justitiei…asa ca e nevoie de putintica rabdare…

      • Asa va invata acolo, la partid???

      • Un Eximbank, o Gala Bute, un Gabi Oprea, Cozmin Guse, Cristina Sincai, ceva??

        • @Bill nu te ofusca asa …eu nu sunt activist si nici postac…si nu cred ca nu este de bun simt opinia mea in legatura cu atributiile ministrului de justitie in guvern…orice guvern…fanatismul..talibanismul…elitismul exacerbat…dauneaza grav sanatatii unei societati normale domnilor..

        • @Bill nu te face de ras …apropos de eximbank…sunt pline instantele de judecata cu plingeri ale functionarilor publici concediati abuziv de catre politrucii noilor guvernanti care vor sa faca rost de sinecuri cat mai grase propriilor activisti :mrgreen: dati in ponta postacilor nu atacati fara motiv pe CD …daca chiar vreti sa atacati cu orice pret macar fiti mai orientati si mai documentati domnilor…

      • Emily.

        Incredibil ! Prostie? Inconstienta? Ticalosie? Am trait s-o vad si pe asta, Monica Macovei plasata intr-o maniera perfida alaturi de „tariceanu et comp. hot de govern…….”, cu argumentul ca „toate contractele ministerelor nu au putut fi validate fara ministerul justitiei” ! Halucinant ! Parca ar fi vorbit cineva de la antena 3, nu o persoana de pe un blog de dreapta, cu convingeri de dreapta ! Sau,ma rog, cu presupuse convingeri de dreapta !
        Daca in tara asta a inceput sa functioneze justitia iar DNA ancheteaza banditi pe banda rulanta, asta i se datoreaza marinarului si Monicai Macovei.!
        De un lucru puteti fi sigura stimata doamna: daca exista ceva compromitator la adresa Monicai Macovei, pana acum o faceau praf si pulbere la televiziuni ! Insa, spre deosebire de Nutica Udrea, Monica Macovei este chiar onesta si merita votata cu doua maini !

        Si apropo de Nutica Udrea, latul DNA se strange usor, dar sigur in jurul ei !

        http://www.tolo.ro/2014/08/15/oamenii-elenei-udrea-au-inceput-sa-vorbeasca-o-dezvaluie-drept-sefa-galei-bute/

        PS. Nu imi veniti cumva cu argumentul ca gazeta sporturilor face parte din trustul Intact, intrucat Catalin Tolontan este un jurnalist serios, care nu pune botul la propaganda voiculesciana !

        • @Red 🙂 acelasi raspuns pe care l-am dat lui Bill…nimeni nu contesta meritele MM si eu nu acuz de nimic ilegal pe MM…ma gandesc doar la eventuale cedari sau compromisuri facute sub presiune la care poti fi obligat cand ocupi o asemenea functie..

          • PS.@red ..nu este vorba de prostie sau ticalosie….este vorba de echilibru..ratiune si nepartinire vs partizanat fanatic..sectarism elitist si incrincenare tampa :mrgreen: indignatilor si dezamagitilor..

          • Emily

            Cred ca ati urmarit-o pe Monica Macovei in ultimii 10 ani.
            Vi s-a parut ca prin prestatia sa publica Monica Macovei s-ar preta la „eventuale cedari sau compromisuri facute sub presiune la care poti fi obligat cand ocupi o asemenea functie”? Am inteles. dumneavoastra va ganditi doar la aceasta posibilitate, nu o spuneti explicit. Dar, chiar si asa, incercati – intr-o maniera perfida – sa puneti sub semnul intrebarii onestitatea Monicai Macovei.

            Imi reprosati „sectarismul elitist”, „Incrancenarea tampa”? Daca trebuie sa apar reputatia unei persoane publice care chiar a facut ceva pentru tara asta,- in cazul de fata Monica Macovei,- impotriva unor alegatii mizerabile, de o rea-credinta strigatoare la cer, in conditiile in care nici macar reprezentantii GIO nu au putut scoate la iveala nimic compromitator la adresa ei, da, imi asum epitetele cu care ma gratulati. Venite din partea dumneavoastra,ele chiar ma onoreaza. Mai grav ar fi fost daca m-ati fi laudat ! In acest din urma caz ar fi trebuit sa-mi pun serioase intrebari.

            Si daca tot suntem la acest capitol va sfatuiesc sa nu mai sustineti in mod public ca opiniile dumneavoastra se remarca, ca sa va citez prin „echilibru, ratiune si nepartinire”. Nu de alta, dar in privinta Monicai Macovei opiniile dumneavoastra se apropie periculos de mult de cele sustinute de indivizi precum Mihai Gadea, Mircea Badea, Ursu, et co. Si toti stim cat de „echilibrati”, „rationali” si „nepartinitori” sunt acestia din urma ! :mrgreen>

          • Emily

            Pentru informarea dumneavoastra. Poate va uitati nitel mai jos la maniera in care Monica Macovei s-a pretat „la eventuale cedari sau compromisuri facute sub presiune…..” in cazul interventiei lui Tariceanu pentru amicul sau Patriciu

        • @red//domnule cunosc si eu toate argumentele dvs.pro MM…dar in contextul anchetei unui megascandal de coruptie in care sunt implicate 5 guverne intre care si cgv.tariceanu care a facut nenorociri notorii in epoca de ce ma acuzati de…inconstienta…prostie…ticalosie numai pentru ca imi pun intrebarea daca nu cumva pe documente incriminatorii ptr. primul ministru…ministrul de interne de ex. nu figureaza si semnatura ministrului justitiei…ntz ntz domnule nu e corect..

          • NB. in spiritul..echilibrului ratiunii si nepartinirii precizez ca guvernele tariceanu au functionat cu doi ministri de iustitie pe care astazi ii regasim candidati la functia suprema in stat..guv.tariceanu a facut marsavia sa vanda resursele energetice din platoul continental ro.al marii negre inainte sau abia castigate in urma procesului de arbitraj international…ca sa amintim numai una din marsaviile acestui tradator cu staif..si nu-mi amintesc ca vreunul din cei doi min.ai justitiei sa fi denuntat public aceasta tradare sau oricare alta hotie in afara de interventia la patriciu in favoarea ma rog.

    • Pentru a fi votata, Macovei trebuie sa mai lamureasca si relatia cu PDL-ul. Candidatura independenta din interiorul PDL este ca opozitia lui Antonescu din sanul guvernarii USL.

    • buna dimineara copaceni 🙂 La Multi Ani cu Sanatate !Marinei Romane si tuturor celor care isi sarbatoresc astazi ziua onomastica !

  3. Ma bucur sa fiu primul care ureaza azi La Multi Ani atat tuturor Mariilor cat si tuturor … marinarilor! 😉

  4. Bună ziua!
    Dragilor mi s-a dat ochilor sa citesc ceva despre Gala Bute pe Reporter Virtual este acolo scris ceva de DNA.

    • exista ceva in lucru la procurori; sa avem rabdare si tutun 😉

    • dorian
      speculand ca toti speculatorii de pe blog, ma gandesc ca miscarile Udrei sa traga partidul spre Pontanache o fi si o forma de protectie pe viitor. din partea viitorului presedinte al Romaniei. Sa te ia DNA e cam nasol, daca nu ai la tine in celula vopsea de par, cand radacina parului se i negreste sau poate apar si ceva fire albe

      • Uite un sceanriu:
        Candideaza la Cotroceni si face un scandal mostru impreuna cu fostul colaborator Viorel Ponta. SE potenteaza reciproc si reediteaza jmekeria de la Europarlamentare cu lupta in mocirla. Chestia asta il va afecta pe Iohannis si va tine lumea buna departe de urne. Iepuroaica perfecta!
        Dupa ce-l ajuta pe Viorel sa devina Presedinte, e randul lui Viorel sa intoarca serviciul si Ea intra la Guvernare, chipurile pentru a oferi garantii din interior, „asumate cu curaj si responsabilitate”, in interesul national, privind salvgardarea independentei justiei si a relatiei transatlantice, etc…
        Bonusuri:
        1. se umplu sacosele si posetele, partidul nu mai rezista in opozitie pana in 2016, e format din oameni care trebuie sa stea conectati la bugetul de stat.
        2. Gala Bute devine un vis urat…
        3. A Dame to Kill For…

        😉

  5. LA MULTZI ANI ! tuturor ce isi serbeazä ziua numelui.

  6. Buna dimineata!
    La multi ani Mariilor si Marioarelor!

    filadel zice:”guvernarea ponta: o instituționalizare a minciunii”.Cum s-a ajuns aici,mitomanul ponta e singurul vinovat?Nu,nu este singurul!Sunt vinovatii cei care in 2012 ,multi,prea multi,si-au lasat mintile prin carciumi si s-au dus la urne convinsi ca se duc la petrecere. Si-au ales baronii indiferent daca erau certati cu legea ,erau intr-o veselie continua si bucurosi ca sunt tratati regeste cu mici si bere.
    Vinovati sunt si altii, mai destupati la minte cu precadere din societatea civila care asteptau ca odata cu noii veniti sa se aburce si ei in pozitii mai caldicele.
    Minciuna e dusmanul principal in viata unei colectivitati si de aici decurg toate relele: impostura,batjocorirea si umilirea semenilor,eludarea normelor pentru parcurgerea unui destin normal si civilizat

  7. VANT LA PUPÄ SI SÄNÄTATE TUTUROR MARINARILOR

    SI COMANDANTULUI TRAIAN BÄSESCU

  8. Dar daca mitomanul premediteaza ,cu buna stiinta falimentarea Romaniei??
    Daca se urmareste eliminarea si descurajarea investitorilor europeni si americani,a mediului privat de afaceri??
    Pina acum urmaream pasii care ii aplica in guvernare..
    Declaratia cinica de ieri vine in sprijinul banuielilor mele..:Gata cu Europa salvarea vine din Asia…

    Si imi mai pun o intrebare:
    DE CE atitea organizatii si institutii care reprezinta sistemul bancar financiar,al mediului de afaceri,camere de comert si industrie,asociatii profesionale,si nu in ultimul rind acel Consiliul National Financiar precum si BNR NU IAU ATITUDINE???
    DE CE TAC?
    CE FAC ANALISTII specializati ai economiei??
    Sindicatele NU SIMT NIMIC?

    Cind BNR si-a schimbat conducerea,devenind ROSIE am crezut ca poate fi o intimplare!
    Cind ministru al BUGETULUI este numita o MULA ,care nici nu stie REALITATEA si care nu are habar ce ar trebui sa faca…mi-am spus ca fata aia este doar ca sa execute,….orbeste..fara sa gindeasca…
    Cind numesti la Ministerul Culturii o unguroaica care nu stie Limba Romana
    la ce poti sa te gindesti???
    Ce a avut atunci in minte Ponta??
    Oameni de paie ..marionete care sunt capabile sa distruga tot ce s-a infaptuit pina acum sau capabili sa execute strategia si planurile papusarilor din umbra..

    Imi doresc foarte mult ca ce mi se prefigureaza a fi un scenariu perfid ,distrugator si cu tendinta schimbarii de sistem sa nu fie decit un vis urit..

    • Il crezi prea destept si nu este.Ponta si premeditarea nu se lipesc nici de frica.Prostii nu premediteaza.

      • Ponta are instincte sigure. Nu este prost de loc. hehehe Smecherul e pe cale sa ajunga presedintele unei tari europene si voi ziceti ca e prost. Prosti suntem noi ceilalti 20 milioane care lasam asta sa se intimple

        • Tu crezi ca ultimele miscari ale lui Udrea fac parte dintr-un plan facut cu Basescu ? Mie tare imi e frica ca fac parte dintr-un plan facut cu Ponta. sper sa nu

          • Sincer sa fiu nu stiu ce sa cred.Exista si posibilitatea ca Udrea sa joace rol de boxer in meciul cu Ponta cum exista si posibilitatea ca Udrea sa si fi pierdut uzul ratiunii (cum bine zicea coana Zoitica)
            Om vedea dupa cum vor evolua lucrurile.
            Cit despre planurile facute de Ponta eu zic sa nu discutam.
            Daca l lasa de capul lui omul asta este capabil sa candideze singur si sa piarda alegerile.

          • @Last,
            Cred că este planul ei.
            Va fi un destoinic președinte care spera la doua mandate și prescriere………
            Își va face treaba, fii sigur de asta.

        • asa e varanelule pontac..seful tau e cel mai tare…ticalos din europa 😆

        • Jalea mare in romanica este data de confuzia intre smecherie si inteligenta.Ponta nu este inteligent .Este smecher.Si in tarisoara asta inca merge.Instinctele lui Ponta il ajuta sa supravietuiasca intr un mediu de borfasi si timpiti.
          Eu sper in continuare ca acestia nu reprezinta 50%+1 din cei ce se vor prezenta la vot.

      • Nu trebuie sa fie destept.Daca era avea un alt comportament.Nu el este autorul scenariului.El este idiotul util,perfect pentru a executa niste ordine.Mai ales ca da senzatia ca el este producatorul!

        Din nefericire ,nu exista preocupare opozanta la tot ce se aplica acum experimental in Romania.Pentru ca unii sunt angajati,slugarnic si obedienti,altii santajati,altii indiferenti…
        Cind se vor trezi..va fi prea tirziu..

    • mark, 🙂
      sa nu-l crezi in stare de asa combinatie sofisticata. El se pricepe la economie ca mine la pilotaj supersonic.
      El nici la meseria lui de magistrat nu se pricepe ca lumea.Are spoiala de cultura,ciupeste de ici’colo cate o idee,ii plagiaza pe altii si asculta orbeste „eminentele cenusii”din spatele lui care-l ghidoneaza

      Ai vazut cum jongla ieri intre crestere ecobomica si recesiune S-a zapacit complet!Il intereseaza doar sa pacaleasca fanii sa-si pastreze bazinul electoral cu orice pret.

      • Dora,Asa cum am mai spus,Ponta nu este autor.El este doar executant.O papusa …cu un caracter imoral si corupt care se pretezeaza perfect sa joace rolul ce i s-a inminat.

  9. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, „dacă se introduce reducerea CAS, România pierde acordul cu FMI şi UE” şi că, în schimb, economia ar putea respira normal din nou dacă s-ar anula taxele suplimentare, precum cea pe stâlp şi pe combustibil.

    Ponta se grabeste cu reducerea CAS.
    O continuitate a scenariului??
    Adica sa piarda acordul cu FMI si UE??
    Ar fi prima rupere ..prima incizie intr-un stat democratic deturnat de la directia VEST..

    • NU A SPUS NIMIC DE UE SI FMI

      dar a spus cel intereseazä CHINA, acolo se indreaptä urangutanul

      a spus cä el prefärä CHINA si nu AMERICA:

      PUTZINI STIU, el s-a insurat in China, A FOST DE MULTE ORI ACOLO- la ” schimburi ” la informatzii. dece a scos steagul UE ?
      OMUL ARE TREBURI ARAJATE CU COMUNISTII

    • Si aici tonta se bazeaza ca-i poate pacali pe expertii externi,n-ar fi primul premier din UE.

      • ACUM AU PRICEPUT; CUM AU MINTZIT FRUMOS GRECII SI UNGURII: NU-I MAI PÄCÄLESC; DAR ROMANII PIERD

        ASTA NU O SÄ SPUNÄ PONTA; CÄ EL ESTE DE VINÄ

  10. Profil de preșeminte serios

  11. Salut
    Stie cineva ce a spus aseara Diaco la B1 . ? Ca de la Ostende de la berarie cu Dulle Griet in fata nu se prinde b1 🙂
    La tema:
    1 Ponta minte cum respira . A spus-o clar Basescu de mult. Iar o reevaluam ? Ma rog , e moda sa il reevaluam si pe Basescu. A semnat primul lista lui Diaco si acum reevaluam ?????

    2 Ponta si multi mint in tara asta de smecherasi pentru ca minciuna nu este penalizata, Cand ii arati smecherasului ca minte el iti rade in fata.

    3 Ungaria cf Eurostat este tara cu cel mai pozitiv trend economic din Europa. Fac bine FIDESZ si Viktor O ce fac ? De ce nu punem un ungur candidat la prezidentiale daca tot reevaluam candidatul PMP ? Macar ar lua un 8%

    • @lnm Zit.alearga pe dreapta la tine in cusca…poate reusesti sa-ti musti propria coada de varanel parsivel//

      • 😛 😉 😛 😉 😛

      • @Emily(alt nume pentru Mark) Alerg si in cusca mea, dar mai dau fuga si la Copac.
        Sunt si cu Varanul ? Merci de compliment. La precizia si modul cum vezi tu realitatea nu e exclus sa ma vezi de-ai lui Voiculescu 🙂

        • asa te arata ..vocea si talentul desfasurat aici ca postac…ca marsupiul care te adaposteste e varanul inacarcerat sau tradiceanu de pe teava sau pontanacul penal candidat la tubulatura nici nu mai conteaza…oricum aceasi gasca cu adn mutant :mrgreen:

          • Ha-ha-ha ! Tanarul de stanga „varanel” si „postac” !!!! Tare !!!!
            Una din cele mai bune glume de cand scriu pe bloguri, adica de vreo 7 ani !
            Cand tanarul de stanga il combatea pe Minciuneanu-Tradiceanu et ejusdem farinae (pe blogurile Cotidianului, pe Mount Thor, etc, etc) unii sau mai bine zis unele, nici macar nu stiau cu ce se mananca un blog !

            :mrgreen:

    • last,
      am dat o succinta informatie in comentu’ (la prima ta intrebare) de la 10,59

  12. la tema…minciuna institutionalizata este mijlocul de manipulare prin care se ascunde o guvernare frauduloasa sau promovarea de catre guvern a unor politici antinationale….guvernul pontanac asta incearca…cu ajutorul neprecupetit al ,,opozitiei,,GIOP-aripa dreapta (ACL)…curat USL vorba Marinarului si a noastra 😆

    • Corect..

      Emily ..crede-ma ca ma onoreaza Last ,cu perceptia dublurii..)))))))))))))

      • Seamana un pic si cu @nightmare.
        🙂 🙂 😀

        • @bill nu-i asa ca ti se potriveste raspunsul lui ,,jieoana,, ginericu lui madame costea…lui nu-i reprosezi eximbank-ul :mrgreen: sigur ca nu cumnatelul ionut costea e de-ai vostri…sunteti penibili in sfortarile voastre ..

      • @Mark 😆 sunt postacii anti ..copac…la mintea si caracterul lor de ..telectuali,, atata pot…or fi postaci sinecuristi ?…or fi conserve reactivate prestatoare la ordin? …or fi genul de idioti utili ?…nu stim deocamdata.. dupa felul cum evolueaza te poti intreba 😆 oricum mai devreme decat mai tarziu se vor da in stamba

        • Emily..
          Din toate..pentru ca exista o ierarhie..vezi asta dupa ce vezi postarea gurului care traseaza linia…
          de dat in stamba s-au dat…in grup si fiecare in parte..

          sunt cunoscuti la bagat bete,strecurat sopirle,insinuari si dezinformari…

        • Majoritatea temelor lansate de fanfaronii care misuna pe aici sunt preluate de pe hotnews, oglinda fidela a celor lansate de utilizatorul fidel „h.bogdan”, cel care rotunjeste 7.4 la 8.. Prezumtia de originalitate, deci, pica in cazul fanfarei de alamuri. Concluzie: postaci.

  13. Nu reusesc, deocamdata, sa-mi spun parerea despre mincinosul national; se reped cuvintele pe tastatura mai ceva ca apele in cascada Niagara.

  14. Smechereala lui vvponta este de tipul „nu-i-prost-deloc”-ului interlopilor si borfasilor de gang care insela, fura, talharesc, mint cu dezinvoltura si tupeu nemarginit. In rest, mai sunt prietenii, famiglia, consilierii: aia mai la vedere (de „gasca”) – „galeria” si aia mai putin vizibili („eminentele”).

  15. Toti politicienii mint. Si cand sunt la putere si cand sunt in opozitie.

    Asa ca … ceea ce conteaza ramane din pacate … proportia si … perceptia.

    Zic perceptia fiindca fiecare tinde sa vada deformat in functie de propriile idealuri politice. In orice caz, cred ca e gresit sa vorbesti in numele „poporului” cand esti foarte angajat-partizan (indiferent de ce … parte).

    Mai ales atunci cand nu-ti bazezi alegatiile pe o baza-sursa cat de cat subiectiva.

    Desigur, fiecare e liber sa faca ceea ce vrea. Eu am tinut sa fac precizarile pentru cei care vor sa inteleaga si … de ce li se intampla … „chestii” 😉

    • Dintre toți politicienii ăștia care mint pă baze subiective numai unul este prim ministru al României. Eu mă uit în buzunarul meu și văd, cu probe, că ponta minte.

      • De acord, numai unul e ACUM premier. Dar au mai fost si alti premieri-premieri sau premieri-de-facto (de ex. vremea Boc-Basescu).

        Uitatul in buzunar e foarte important la nivel de … persoana. Ceea ce nu inseamna automat ca rezultatul uitatului individual proiecteaza perceptia corecta existenta la nivelul … intregii societati.

        Cu exceptia uitatului in buzunar … concomitent al tuturor sau dupa o … medodologie statistica corecta 😉

  16. Exista totusi diferente (uneori, imense) intre minciunile categoriei „toti politicienii” (ce le mai place unora sa aduca la „numitor comun”…atunci cand subiectul in discutie o cere, pt minimalizarea viciilor „personajului” si pierderea sa in „multime”).
    Iar vvponta este, orice s-ar zice, o culme … „abisala” in materie de – mai jos de atat, greu, greu spre imposibil (contribuie poate si vreo componenta psiho-socio-patologica…)

    • In lipsa unor date independente, ramane doar … „componenta psiho-socio-patologica”.

      Caz in care, nu se poate stabili cine minte mai mult si cu ce (cate) consecinte in plan pubic (general, nu de grup) 😉

      • Cred ca ati observat ca nu mi-am „agatat” comentariul ca raspuns.
        O „distanta” pe care o sa va rog sa aveti amabilitatea sa o respectati.

      • TU ESTI PARANOIA; VII CU MIZERII SI VENIN

      • N-a fost vorba de cine minte mai mult. Era vorba de minciunile lui ponta. Să revenim la tema discuției.
        Care sînt datele independente? La Eurostat INS a dat date corecte iar pe intern a dat minciuna lu ponta. INS este în subordinea mitomanului cu responsabilități cu tot.
        Nu este nici un strop de relativ aici. Nu există dubiu. Despre ce vorbim?

        • Despre…muschetari?: noi despre unul, altul despre „toti”. 😛

        • Adimit ca pot fi eu in eroare. Dar chiar nu stiu sa fie asa.

          Il intrebam si ieri pe reddog (profun | august 14, 2014 la 17:580)

          In ce data [calendaristica] “INS a raportat o cifra la Eurostat si alta opiniei publice din tara”?

          Poate ma poti lamuri tu. Cand esti dispus putem vorbi de „neadevarurile” tuturor (inclusiv Boc si Basescu)

        • Good point 😛

        • Good Point : P Pentru tine era Fil.

          Offf iar am apasat gresit. Rog a sterge urgent, urgent offf fir-ar neatentia sa-mi fie !

          • Aha ! In sfarsit m-am prins si eu ca raspunsurile se aliniaza la rand indiferent ca apesi pe raspunde in dreptul cui vrei sa raspunzi.
            O sa tin seama pe viitor.

  17. Daca Nuti ne forteaza sa o birfim hai sa o facem.
    Nu o cunosc pe Nuti decit din aparitiile ei televizate.S ar putea sa gresesc dar impresia pe care mi a lasat o Nuti este de un Ponta cu fusta.
    Nu ma refer la minciuna si rea credinta ci la faptul ca este perfect adaptata aceluiasi gen de ascultatori (minus pensionarii care vad in orice PSD ist un urmas al lui iliescu).Cocalarii.Cocalarii sunt si ei de dreapta sau de stinga.Ca sa inteleaga ce le spui , ca sa si miste pretiosul fund la vot trebue sa le vorbesti pe limba lor.Simpla , directa fara perspectiva, fara nuante si fara problema zilei de miine (neimportanta pentru ei)
    Nuti , cel putin aparent, nu are substanta , nu are viziune , nu are indoieli.Este perfect adaptata cocalarului.
    Poate ma insel dar din nefericire asta i impresia pe care o lasa.
    Faptul ca este manevrata de Basescu nu i confera o calitate ci o face acceptabila pentru multi dintre noi.
    Astazi insa se ridica intrebarea-cit de acceptabila.
    Daca intrarea in lupta pentru prezidentiale este o manevra a lui Basescu probabil ca multi o vor accepta ca atare.
    Daca insa este o initiativa personala Nutica este terminata.

    • Trista si corecta aducerea in discutie a categoriei „cocalar” – dezolant de bine reprezentata numeric in…societatea romaneasca (de la orase si sate si din mai toate straturile sociale…)

    • Un scurt memento cu pareri relativ recente:
      „Povestea Udrea este mult mai simpla :
      Exista 2 variante de la care putem pleca:
      1/ Folosirea imaginii EU deteriorata cu mare succes de A3 pentru a lovi in Traian Basescu si mai nou in PMP
      2/Elena Udrea este un personaj politic atit de puternic incit trebue demolat si de stinga si de dreapta care vrea sa scape de Basescu.

      Nici o alta explicatie nu sta in piciare.I se acorda o prea mare importanta ca sa poti justifica tocarea zilnica numai cu faptul ca personal nu ti place.
      Sunt zeci de personaje politice -l as mentiona spre exemplificare pe Cristi Preda care enerveaza dar care nu beneficiaza de o atentie atit de mare.

      In ce categorie se incadreaza colegii nostri de blog care au facut o pasiune pentru Udrea nu stiu.
      Grija pentru reusita PMP , tras in jos , vezi doamne de EU este induiosatoare dar nu este justificata de nici un fel de date concrete.
      Eu ma indoiesc ca un om ca Traian Basescu care si joaca viitorul politic ( la care nu da semne ca vrea sa renunte) se lasa impresionat de chiloteii EU si contrar reactiei alegatorilor o impune pe EU in fruntea bucatelor.

      PS In ceea ce priveste colegii de blog exista si a treia varianta.Placerea de a da cu batul prin gard ca sa sarim noi ceilalti.Cred insa ca sunt prea inteligenti ca sa se ocupe de asa ceva.”

      „Cit despre vectori de imagine cred ca avem pareri total opuse.
      Nuti o fi ea hulita dar de cite ori deschide gura este ascultata (inclusiv de tine).Important este pe ce mesaj se axeaza.Atita timp cit transmite mesaje negative are toate sansele sa prinda auditor.Important intr un mesaj de genul acesta nu este sa l crezi ci sa l retii.
      Sunt convins (desi s ar putea sa ma insel) ca viitorul candidat al PMP nu va fi garantat de Nuti si plimbat de ea de minuta.
      Nuti are alt rol.Sa si puna miinile n solduri si sa porcaie PSD.
      Vreu sa ti atrag atentia ca mai exista o serie de doamne si domnisoare absolut onorabile , fara posete , fara blugi , cu aparitii cuminti de la care nimeni nu retine nimic.”

      „In final as vrea sa mi declar sincer simpatia pentru frumoasa Nuti si sa precizez ca este una dintre cele mai eficiente vuvuzele electorale pe care le am vazut.
      Pentru cine nu stie, vuvuzeaua este un soi de trompeta care scoate niste sunete groaznice dar care face un scandal de neimaginat.Si cum spunea Mita Baston ”Da .Voi scandal.Voi scandal cu orice pret””

    • @tucu2 salut 🙂 hai s-o ,,barfimaaaaa,, pe Nuti cum o numesti tu…la fel ca si tine nici eu nu o cunosc personal sau prea bine…insa i-am urmarit activitatea de ministru si mai cunosc cate ceva din felul cum era perceputa de ,,coledzi,,in pd-l…1.ca ministru a facut ordine in ministerul care era inbicsit si nefunctional cand l-a preluat ea…a facut o evaluare a obiectivelor turistice,a contractelor de privatizare…astfel a creat un sistem de clasificare obiectiva a hotelurilor,pensiunilor,restaurantelor etc facindu-se astfel ordine in tarifele percepute de proprietari…a dispus elaborarea unui raport amanuntit cu situatia privatizarilor din turism si situatia respectarii clauzelor cu obligatiile prevazute pentru beneficiarul contractant.si astfel a comunicat ca unele(cele mai multe) obiective vor trece in proprietatea statului in urma rezilierii contractelor nelegale…in aceasta cheie pot aprecia ca ,,nutzi,,nu numai ca s-a dovedit competenta ca s-a documentat ca a gasit solutii si ca era determinata sa aplice acele solutii..si tot in aceasta cheie apreciez ca si-a ,,castigat,, de dusmani feroci toata gasca GIOP din domeniu incepand cu fostul ministru psd aghaton care este si autorul privatizarilor frauduloase…faptul ca si mimoza voiculesciana grapini a fost rejectata cind a adus vorba de contractele respective..arata ca am dreptate..asta este ,,nutzi,,ministrul..
      2.,,nutzi,, din pct.de vedere politic…faptul ca a fost fara ,,deviere,, adepta liniei politice basista….faptul ca a stiut sa iasa din anturaje toxice familiale sau de partid fara sa lase ,,urme,, care dau motiv de santaj sau amenintare dusmanilor ei i-au adus E.Udrea cel putin pana acum inamici si detractori din toata fauna GIOP stanga-dreapta…faptul ca in pd-l inspira mai degraba teama unora si respect altora iarasi este o buna dovada a calitatilor ei… faptul ca EU inspira aceasi ura si decractorilor lui TB…pe mine ma inspira sa o apreciez pe EU…fara sa o transform in chip cioplit 😆
      3.E.Udrea nu stiu sa fi facut lucrurile reprobabile moral pe care le-am vazut cu totii la canapistele pnl-ului din vestitul birou a lui crin sau destrabalarea la care s-a dedat o alta respectabila psd-ista in masina boss-ului parcata discret in bataia paparatzilor,,profesionisti de partid ..cu simpatii antigioana :mrgreen: si din acest punct de vedere eu o apreciez pe E.Udrea…tot fara fanatism 😆

      • Epic!
        Sa vedem ce iese marti…
        Fara fanatism, desigur. Decat!

      • @ emily,
        mult curaj pe tine sa afirmi asa ceva.
        E la moda, de bon-ton elementar, draga Watson, sa lovesti in coasta de drac din fomeie.
        Dar:
        – daca Elena a fost pacalita de subordonati in cazul galei Bute, a fost o proasta;
        – daca greselile exista si ii apartin din proprie initiativa, este o timpita, sa plateasca;
        – daca ceea ce se zice (ca vrea sa catindeze) este din proprie initiativa, tot o proasta este;
        – daca o face la intelegere cu piratul, amindoi au luat-o razna (ceea ce nu cred).
        Si daca ultima varianta ar fi adevarata,nu va primi votul meu.
        Nu e momentul .
        Desi, sincer, o vad ca singurul candidat care poate tine piept grobienismelor plagiatorului.
        Macovei se va pierde in fata acuzatiilor grobiene, iar Ciolhannis este o leguma crescuta la tulpina uselista.

        • @victor servus 🙂 eu am trait toata viata mea asa cum am fost educata intr-o familie decenta…niciodata nu am avut angoase ca ce-o sa zica ,,lumea,, am cautat intotdeauna sa judec drept sa nu ma las influentata de smecheri sau fanatici interesati…tot ce am spus despre EU este adevarat nu pretind ca sunt singurele lucruri care conteaza …eu cred ca nu este proasta si nici atat de perversa pe cat o banuiesc dusmanii ei….iar daca este va suporta consecintele sau nu 🙂 am expus parea mea in legatura cu EU din spirit de dreptate…m-am saturat de jegosenia atacurilor unor..grobieni telectuali…partizani

      • PS. si nu in ultimul rand trebuie sa-i recunoaste meritul cresterii absorbtiei fondurilor europene cu care se faleste ponta-teodorovici …fara sa fim perversi si sa-i punem in carca magariile prostia si hotiile comise de gasca asociatiei uniunii cons.judeteni ai lui dragnea…alt motiv sa-i acord EU o bila alba…pana la proba contrarie sunt dispusa sa-i acord aprecierea mea …go girl 😆 de votat la pres. sunt dispusa sa spun hai Ro oriunde te-ai afla…CD deocamdata…

        • o gresealä, banii vin pe proectele guvernului BOC;
          A FOST STOPAT; PT: CÄ AU GÄSIT MINCIUNI IN UNELE REGIUNI:
          Guvernul Ponta nu are nici un merit. MINTE

          • servus theo 🙂 asta spuneam si eu pontalaul si incompetentii lui au trait din ce au gasit in camara umpluta de guv.e.boc..in loc sa apreciem guvernul si omul care ne-a trecut prin criza votacii au ales nenorocitii usl care si-au batut joc de munca lui e.boc a lui t.basescu si de sacrificiile noastre ale cetatenilor de rind..

      • @emily
        Poate Nuti este un foarte bun ministru, poate a facut lucruri bune in minister.Eu vorbeam insa de altceva.De mesaj , de viziune politica , de modul de abordare a problemelor.
        Vad ca este o moda sa transformi talentul managerial in virtute politica.
        Si Johanis se lauda cu ce a facut el in Sibiu.
        Talentul de gospodar al lui Johanis nu l ajuta sa aiba un mesaj prezidential coerent si percutant.
        Este si cazul lui Nuti.Este bataioasa , percutanta , prezenta, dar lipsita de miez.Nuti poate fi consumata cu placere 5 minute la TV cind se dezlantuie impotriva lui Ponta dar dupa ce dispare de pe ecran ai uitat ce a spus.
        Nuti nu-ti ridica probleme.Nuti nu lasa urme si nici motive de reflectie.Nuti nu ti creaza dorinta de a o asculta.Biziie in ureche ceva, te amuzi si treci mai departe.
        Asta e.Poti sa o apreciezi pentru ce a facut dar ma indoiesc ca poate fi apreciata pentru ce ar vrea sa faca.Deja si a atins limita competentei.Si acest lucru s a vazut clar in campania electorala pentru PE.

        • @tucu2 nu te contrazic..citeste mai sus raspunsul dat lui @victor…nu sustin ca este un lider politic absolut…nu le dau sanse la prezidentiale nici ei nici altei candidate…cred ca noi ne pierdem discutind cursa ptr.presidentie din punct de vedere partinic si doctrinar…este gresit…in primul rind pentru ca doctrinar scena politica Ro este in ceata si apoi pentru ca in cazul de fata conteaza enorm persoana caracterul onestitatea candidatului mai mult decat apartenenta la vreun partid…cel putin la momentul si in conjunctura actuala….

          • PS. @tucu2…dragul meu in privinta impactului la votant 😆 pot sa-ti spun doar ca din pacate nici 3% din electorat nu-si bate capul cu mesajul care sa-i dea de gandit …dureri de cap…dileme..marea majoritate vrea un tip solid in convingeri…hotarit sa dea cu barda in ..coruptie .justitie stat de drept dna sa bage hotii la puscarie….sa aduca la buget miliardele furate de banditii politici…sa facem cu ei investitii si locuri de munca sa scapam astfel de saracie…hotii sa nu-i impuscam pe stadioane dar sa-i punem la sapat sare si carbuni in minele patriei sau sa sape la autostrazile patriei…cam asta…un vadim mai competent mai tanar si mai..spalat…unul ca asta ar avea sanse sa-l faca pulbere nu numai pe ponta dar pe oricare politicos de dreapta cu care s-ar confrunta in turul 2…ptr.ca sigur unul ca asta intra primul in turul2…de asta cred ca nu e loc de candidat femeie in aceste alegeri…not this time..

          • Sunt de acord ca ne pierdem timpul abordind cursa prezidentiala din punct de vedere doctrinar.
            Eu vorbeam numai despre talentul si capacitatea candidatului de a transmite ceva alegatorului , de a l face sa gindeasca (atit cit poate) si de a i crea dorinta de a mai asculta o data spusele candidatului.
            Din toti cei ce se perinda , din nefericire nici unul nu are calitatea asta.
            Eu il preferam pe CD dintr un singur motiv.Stiu (nu din intuitie sau de la Tv) ca este omul care va fi devotat aliantei cu SUA.
            Ori in conditiile actuale cred ca singura care ne poate feri de jocurile de interese dintre Rusia si Europa sunt Statele Unite.
            Poate judec gresit Germania sau Franta dar este greu sa treci peste istoria ultimei sute de ani.

          • @tucu2 de acord cuCD si parteneriatul bilateral cu usa…spre norocul nostru TB a securizat acest interes national parafind-ul prin documente oficiale…viitorul pres. oricare va fi el va trebui sa-l respecte 🙂 Tnx US state dpt.&Ro presidency ..

          • E doar un „feeling”, dar cred ca relatia Basescu/Romania-USA este (si ea) un motiv de „anti-basism de dreapta” (in randul celor care au poate, alte optiuni/sustineri externe) 🙄

      • Emily

        Mama-mama ce panegiric !!!! Wow !!! :mrgreen:
        Am crezut initial ca particip in direct la ceremonia de decernare a titlului de doctor honoris cauza doamnei Elena Udrea si ca distinsa doamna Emily a fost insarcinata sa scrie laudatio ! :mrgreen:
        Dar, recunosc, m-am inselat ! Distinsa doamna Emily nu scrie laudatio, in nci un caz !
        Si in cazul de fata – ca si in alte ocazii – opiniile doamnei Emily despre doamna Udrea nu pot fi – cum altfel – decat „echilibrate”, „rationale” şi, desigur, „nepartinitoare”.

        Doar noi, astia mai „elitisti sectari”, mai „incrancenati tamp”, ne incapatanam sa n-o vedem pe doamna Udrea prin lentilele, pardon, ochelarii de cal, ai distinsei doamne Emily ! Parol ! :mrgreen:

    • tucule,
      in parte ai dreptate ,privesti suficient de detasat ca sa nu dai loc la interpretari echivoce.
      Nu inseamna ca-ti impartasesc in intregime opinia. Cel putin in privinta suspiciunii de manevra pe care e posibil s-o experimenteze piratul .Nici in ruptul capului nu-mi trece sa accept o asemenea varianta.El ar fi cel discreditat dupa ce l-a sustinut cu toata forta si increderea pe CD.Intelegerea intre cei doi nu poate fi pusa la indoiala.
      Ca blonda si-a luat-o in cap e mai probabil si o spune o fana a ei………am sustinut-o,am aparat-o cand am simtit nevoia ,acum insa,ii dezavuez eventuala pretentie la candidatura prezidentiala.
      Daca se intampla astfel,voi avea senzatia ca ma aflu in postura sahistului care a condus tot timpul ostilitatile,a fost in avantaj si in ultima clipa n-a vazut sah matul.

      • @Dora,
        Incerc si eu sa inteleg.
        Ca sa inteleg trebue sa iau in calcul toate variantele inclusiv pe cele contrare convingerilor mele.Asta in ceea ce priveste dansul lui Nuti.
        Probabil insa ca nu asta ar trebui sa ne preocupe ci candidatul real.Cel cu sanse.
        Nu l am dibuit inca.Si zic ca nu l am dibuit pentru ca sunt convins ca Basescu nu ar merge intr o asemenea batalie cu un candidat care a pierdut partida inainte de a o incepe.
        Ca sa fiu foarte clar , basist convins cum sunt, cred ca toate miscarile pe care le va face Basescu vor fi facute in sprijinul unui anumit candidat.Si acest candidat nu va fi neaparat din PMP.
        Faptul ca exista posibilitatea ca Basescu sa sustina pe ascuns un candidat este generat de volumul mare de electori care sunt in acelasi timp si anti ponta si anti Basescu.
        Daca acest candidat va fi altul decit CD ,imi place sa cred ca tot jocul a fost facut cu acordul lui CD.
        Daca Nuti il elimina pe CD , faptul in sine imi intareste convingerea ca favoritul piratului nu este din zona PMP.

        PS. Rog sa nu veniti cu prostia intelegerii intre Basescu si Ponta.
        Pe Ponta nu l sprijine nici macar intregul PSD asa ca piratul nu ar paria pe un cal mort.

        • tucu2,
          este exclusa magaria cu intelegerea intre Base si imberbul mitoman si smecheras VVP.
          Nu cred nici in posibilitatea jocului pus la cale in „trio” de Base,n-ar avea logica.S-ar dezice de proiectele politice in perspectiva anului 2016 ,compromise cu blonda aruncata prematur in batalia la cel mai inalt nivel.
          Sustinerea lui CD era serioasa ,din punctul meu de vedere se inscrie si in profilul candidatului neutru amintit de tine ,”nici „-„nici”.

          Este valida si varianta ta cu ” candidatul surpriza” ,poate un tehnocrat……numai ca exista un impediment greu de surmontat.Cine sunt sustinatorii cu logistica electorala bine organizata? Ma gandesc si la analiza facuta de Sebi Lazaroiu care nu vorbeste de obiceiin van si care declara cu siguranta de rolul piratului in desfasurarea primului tur al alegerilor.

  18. Off topic

    23 de transportoare de vehicule blindate, camioane cu benzina si alte vehicule militare rusesti au trecut granita in Ucraina pe la un punct de frontiera din apropierea orasului rus Donetsk, joi, la ora locala 22:00, scriu publicatiile britanice The Guardian si The Telegraph. „Este o dovada de necontestat a implicarii Rusiei cu trupe militare in conflictul din Ucraina”, scrie The Guardian. In acest timp, convoiului umanitar trimis de Moscova in estul Ucrainei a ajuns la doar 35 de kilometri de granita, dar deocamdata nu e niciun semn ca tirurile ar trece frontiera, transmite BBC. (HotNews)

  19. ponta, o sä scoatä romania din ue, asa cum a scos steagul ue
    cand a venit chinezul.
    directzia lui a fost intodeauna estul, minciunile lui ,nu mai tzin.
    nu luatzi ca vorbe goale, nemernicul nu tzine cont cä este in ue,
    cu minciuni si manipuläri, mai face douä demonstratzii cu dementzii bätrani fosti securisti,falsi revolutzionari si asociali.

    asa o sä argumenteze, vrea poporul.
    sper ca DNA, sä uite putzin de unde vin banii pt. campanie
    nici nu vä ganditzi.

  20. Ziua bună ,copaceni !!!!

    Daca,stam bine si ne uitam ….toții candidații astia sunt vizați direct sau indirect de niste dosare terminate sau in desfășurare ,in afară de CD…

    Iepurii astia vor doar imunitate,parerea mea ….am mai spus aici …niciunul din acești candidați nu vor mai fi in toamnă..

    având in vedere dosarul extins al EADS si cel al fregatelor in care sunt implicati procurori europeni si nu numai ,am următorul scenariu ….daca la nivel mondial se voia o noua ordine mondiala si anume socialismul cu față umană ,acum cred că le-a trecut ,văzîndu-l pe Putin …pentru mine e destul de lamuritor ,ca noua indicatie la nivel mondial este diminuarea puterii si anihilarea corupție corporatiste ,considerate răul capitalismului .

  21. Unii imita (??? 🙄 ) atat de bine stilul „postac” (varianta „troll”), ca daca-ti bagi mana-n foc ca nu sunt, o scoti de-acolo plina de flictene… 🙄

  22. Moderarea cea cu dreapta masura ce ar face daca as scrie eu asa ceva?
    Anyone?
    Ce mi-ati cenzurat mie ieri si ce nu cenzurati lui @theo azi se vede?
    Pai nu se vede, ca doar de aia e cenzura.
    Ingrozitor!

    ======
    te înșeli. dar cred că-ți face plăcere să provoci.

  23. Tatăl lui Tudor Gheorghe: „Nu mă uit la MIZERIA de la Antena 3!”

    „Eu nu mă uit la mizeria lor. Și cum să creadă cineva că eu aș putea susține pe un bogătaș care a făcut avere din banii comuniștilor, care mai e și condamnat acum? Sunt uimit că și-au permis să spună așa ceva, nu cred că fiul meu ar fi putut să spună și el așa ceva. Fiul meu este în străinătate acum, îl sun peste câteva zile. Este o manevră tipic comunistă. S-au folosit de numele meu în campania lor de salvare a unui comunist murdar. Așa procedează comuniștii, dintotdeauna, îi știu bine”

    http://www.reportervirtual.ro/2014/08/tatal-lui-tudor-gheorghe-reactioneazanu-ma-uit-la-mizeria-de-la-antena-3.html

  24. Fanfara de trombonisti este plina de fanfaroni.
    Clonarea tromboanelor o tine de biologie sau e doar reciclare de fier vechi? Oricum, eu nu cumpar fier vechi.

  25. 1) Candidati „antisistem”: Domnudan, Oprescu, Diaconu.
    2) Candidati antisistem: Diaconescu, Macovei.
    Asta e tot, deocamdata.

  26. „Premierul Victor Ponta explică intrarea României în recesiune tehnică prin faptul că zona euro este din nou în recesiune, referindu-se la Germania, Franţa, Italia, şi arată că România trebuie să îşi orienteze relaţiile economice către zona asiatică şi Africa.”

    Ponta minte cu nerusinare :Zona euro nu este in recesiune..inseamna ca ori nu are notiunea termenului,ori induce intentionat populatia in eroare,mintind ..c a sa isi acopere iresponsabilitatea precum isi acopera pisica rahatul..
    Are cineva un comunicat oficial din partea UE pentru aceasta grava afirmatie??

  27. De la beat circiuma vin, pe gard mergeam, de drum ca sa ma tin (soacra-mea intelege de gluma).

    Imi permit sa re-reproduc (ma unge la suflet, sa traiesti nea Tudor, tatal):
    „„Eu nu mă uit la mizeria lor. Și cum să creadă cineva că eu aș putea susține pe un bogătaș care a făcut avere din banii comuniștilor, care mai e și condamnat acum? Sunt uimit că și-au permis să spună așa ceva, nu cred că fiul meu ar fi putut să spună și el așa ceva. Fiul meu este în străinătate acum, îl sun peste câteva zile. Este o manevră tipic comunistă. S-au folosit de numele meu în campania lor de salvare a unui comunist murdar. Așa procedează comuniștii, dintotdeauna, îi știu bine””
    Mi-am permis sa-l repet,
    pentru ca si la Copac se mai practica, de catre unii, metodele anteniste, de genul
    „e tinar, Doamna, e plin de viata, ar vrea si el sa il observi, sa fie luat in seama”.
    Vii la Copac, scuturi crengile, rizi ca nu sint perfecte, lasi un pachet la radacina si pleci.
    A doua zi, pentru ca nu a fost laudat continutul pachetului, revii si scuipi, indici unele uscaturi si esti nemultumit ca nu esti aplaudat.
    @ Mihaela,
    esti libera sa-mi dai iarasi palme 😛

    • @Victor L
      Daca asta ati inteles, ca e vorba de palme, „asta e” (patent Tibi) nu stiu cum isi mai zice acum. N-am avut intentia sa palmuiesc ieri, nici n-am „facut pe impartiala” cum iarasi gresit ati inteles. Mi-am exprimat o parere care cuprindea in ea ceva mahnire. Atat.

      O propunere as avea: in ceea ce ne priveste pe noi, cele doua nik-uri @Victor L si @ Mihaela daca continuam asa o sa ajungem sa vanam vant
      😛

      Intotdeauna, fara ranchiuna, fara „palme”, fara gresite perceptii de impartialitate 🙂
      Niste ganduri un pic diferite pe ici pe colea, poate 😛
      🙂

      • @ Mihaela,
        chesrtia cu palmele, recunosc, nu era in cestiune.
        Dar credeam ca intelegi: mi-ai atras atentia doar mie; nu-i placut sa te vezi capul tuturor rautatilor.
        Dar consider subiectul incheiat.
        Eu am inteles ce vrei sa spui, sper ca am fost mai clar acum.

        • Victor L
          Poate am gresit ca v-am atras numai dvs. atentia, dar ce sa ma fac, daca numai pentru dvs, am pretuire dintre „udristi” …
          nu dati tare, nu dati cu tare 🙂 era gluma 😛

          Consider si eu subiectul incheiat, nu de alta, dar ajungem sa
          vanam vant
          🙂

          • Mihaela

            Victor are o problema, anume ca nu mi-ai atras si mie atentia ieri !
            Te rog sa o faci, pentru ca Victor sa fie multumit ! Asa nu va mai fi discriminat ! 🙂

  28. f. bun articolul lui C Pantazi

  29. Imi place declaratia prim plagiatorului national:
    „Premierul Victor Ponta explică intrarea României în recesiune tehnică prin faptul că zona euro este din nou în recesiune, referindu-se la Germania, Franţa, Italia, şi arată că România trebuie să îşi orienteze relaţiile economice către zona asiatică şi Africa.”
    Normal, nu stai alaturi de fraierii astia, te orientezi

  30. cine este d-na , care este la B1 ?

  31. C.Diaconescu ieri – „Zilele trecute a fost pentru prima dată când am spus foarte clar care este intenția mea și este interesant că imediat după ce am atins subiectul confiscării averilor acumulate illicit, au apărut voci care contestă candidatura mea. Sunt curios dacă se contestă candidatura mea sau se contestă, de fapt, inițiativa pentru confiscarea averilor ilicite ”

    A.Gurzau (PMP Cluj), azi – ” Ii doresc succes, dar dacă, în calitate de candidat PMP, n-a reuşit să strângă semnăturile necesare depunerii candidaturii, n-a reuşit să-şi convingă colegii să lucreze pentru el, să vedem cum îşi va strânge semnăturile ca independent. Am strâns semnături pentru Cristian Diaconescu – n-aş putea să vă spun câte, pentru că nu le-am centralizat – dar, tocmai pentru că bănuiam ce urma să se întâmple, nu le-am trimis la Bucureşti „.

    • Un prim semn de intrebare a fost NEanuntarea unui „sef de campanie” – parca asa se intampla cand un partid sustine un candidat…

    • Light,
      asta se intelege:nu i-au gasit niciun cusur lui CD,nu le-a priit profilul de intelectual „serios”,bun profesionist,as in relatii diplomatice,omul care a stat lin umbra piratului si s-au ajutat reciproc ,cu un atuu de necontestat, insemnand aprecieri din partea cancelariilor occidentale(le-am mai spus toate acestea,fara ecou)……..si atunci a ramas o ultima incercare de eliminare din cursa.Cam puerila tov.Gurzau, se vede cusatura ca-i alba.

      • Dora,
        Nu calitatile lui Diaconescu i-a „intors” ci faptul ca nu il pot controla. Pentru a intelege ce inseamna „a controla” in acest context, priveste cata putere au un Mazare sau un Oprisan, oameni care au controlul voturilor lui Ponta.

    • ”Eu sper ca marți să se găsească soluția de compromis care să nu fie compromițătoare pentru PMP. Trebuie să mergem mai departe cu ceea ce am început, nu poți schimba caii de la căruță în timpul mersului. Eu nu văd o disociere a partidului de Cristian Diaconescu. Nici nu pot concepe să apară un candidat nou, iar Diaconescu să meargă independent. Ce șanse am mai avea?” – liderul PMP Arad.

  32. poate vor fi popii, pt. PSD

  33. La tema

    Ca pontacul e mare mincinos si mare iresponsabil este cunoscut de mai toti romanii cu scaun la cap.
    Ce ne facem insa cand mint mai toate televizoarele patriei, inclusiv B1 si DiGi 24 care au anuntat triumfalist ca guvernul pontanacului cel mincinos este pe + cam jumatate de zi. Doar „TRV-ul” lui Gusa a aratat adevarul si l-a comentat de cand s-a aflat horror-ul luand prin tel. reactii de la economisti.
    De unde se vede ca minciunile pontanacului molipsesc incet dar sigur mai toate televizoarele partiei asa zis dreptace. Cea mai mare dezamagire pentru mine, B1, si nu numai ieri. De ceva timp.

    De ex. am vazut Duminica seara atat la emis Sorinei Matei cat si la cea a lui Catalin Prisecariu (de care imi pare f.rau ptr.ca este bun chiar f. bun, dar…deh… cu moralitatea…cam naspa, ca toti fostii catavenci) pe cand disecau „plimbarea” se fereau amandoi ca dracu de tamaie sa fie numit Ponta ca fiind principalul vinovat pentru neinterventia jandarmului-sef. Geaba le explicau, ba Monica Macovei, ba Sabin Orcan, ba un fost consilier prezidential (imi scapa numele), sotul Ralucai Turcan de la PDL, ca jandarmu’sef n-a actionat pentru ca Jandarmeria este o institutie militarizata si ca acolo se executa ordine clare, precise iar daca n-a actionat a fost pentru ca jandarmu’sef n-a primit ordin de la ministrul de interne iar ministrul de interne n-a primit voie de premier.
    Sorina Matei si Catalin Prisecariu NU ! si NU ! O tineau langa cu demisia numai a lu’jandarmu’sef. Numai pe el erau ei foc de suparati.
    Monica Macovei chiar i-a zis-o lui Prisecariu de la obraz ca duce discutia in derizoriu facandu-l vinovat principal numai jandarmul cand vinovatii principali a fost Oprea si Ponta.
    Inteleg acum de ce a fost scos Sabin Orcan si bagata SM care tipa, da din maini de zici ca e sora cu „impuscatul”, intrerupe pe toti invitatii. Intr-un cuvant slaba rau ca moderator tv. Eu una nici nu ma mai uit la emisiunile ei pentru ca devin din ce in ce mai enervate. Nu acelas lucru pot spune despre Prisecariu. El este bun. Cu moralitatea sta naspa.
    Asa ca… Bleah ! Sorina Matei si Catalin Prisecariu…Bleah B1 !

    • Mie Catalin Prisecariu mi s-a parut a rosti fara rezerve si fara menajamente numele lui vvponta. Inclusiv pe subiectul „plimbarii” Ex:
      Cine răspunde, în final, pentru sălbăticia oligofrenă de la Cotroceni? În nici un caz Badea, Gâdea și restul, cei care au organizat și instigat la violență. De ce scapă acești nenorociți? Pentru că statul, prin Jandarmerie, le permite să se “plimbe” și să cotonogească oameni fără să-i întrebe de sănătate, de autorizații etc.
      Deci, da: Ponta protejează brutele spălate pe creier și din antenele lui Felix, și din fața antenelor lui Felix. Dar mai nasol e că le protejează ținînd departe de lege ditamai Jandarmeria română.

      • Buna seara Mih

        Ceea ce arati tu s-a intamplat dupa ce i-a batut obrazul Monica Macovei mai spre sfarsitul emisiunii si foarte putin. Eu asa am vazut. Mai am multe de spus despre ce vad la B1 in ultimul timp. Ma opresc deocamdata. Abia acum am ajuns acasa.

      • buna seara, Mihaela! 🙂

        http://prisacariu.ro/
        Asta-i blogul lui si cam sunt articole despre vvponta si gasca…
        Pe pagina de facebook sunt multe referiri la vvponta, anterioare emisiunii cu pricina. Nu mi s-a parut ca evita sa vorbeasca despre PM.
        Dar ma opresc pt ca nu vreau sa fac pe avocatul lui Prisecariu.

        • Mih,

          Eu nu vorbesc despre ce scrie Prisecariu. Am si spus ca e foarte bun. La moralitate mai are de lucrat…deh e greu al naibii cu argintii astia. Si la tv cred ca ies mai multi arginti decat pe http://prisacariu.ro/.
          Eu spun despre ce face si zice la B1. Mai am de spus despre ce se intampla la B1 dar acum ma opresc.
          Tu mi-ai dat o fraza din ce-a scris. Eu am povestit ce a facut Duminca seara la tv. Intr-adevar dupa ce i-a zis-o MM, spre sfarsit, a balmajit cu jumatate de gura ceva despre Ponta. Am crezut ca fraza asta ai citat-o tu. Hai ca sunt praf de obosita mai bine doar citesc. E mai intelept 🙂

  34. erata
    RTV-ul lui Gusa
    vinovatii principali au fost Oprea si Ponta.

    • intai; PONTA SI OPTREA

    • @Mihaela ai observat bine pozitia mai noua a b1…de curind gasca pontanaca a iesit in targ la cumparaturi in piata media prin cupoane de publicitate guvernamentala cica…b1 a zis sa fie primit a3 va fi cumparata la second hand de sebi ghita…realitatea lui gusa le-a dat cu flit…prima tv a lui burci le-a dat pas…pro tv le-a dat cu fuck off..ardelenii de la national tv a zis no nu traba..transilvania si look sunt strinsi cu usa romtelecom sa zica no bine dar ardeleni tzapeni le-au zis ntz…turcii de la canal D au zis…diplomatic ca ei sunt un post…apolitic…nasu tv e pocait dar nu din secta lui gadea…asta-i poza de moment a audiovizualei in Ro..

      • Buna seara Emily,

        Oricum la B1 majoritatea moderatorilor sunt fosti angajati la trustul Intact, basca Oancea fondatorul antenelor, astazi, actionarul majoritar la B1, dupa stiinta mea.
        Madalina Puscalau, Irina Pietraru, Nelu Barbu, Sorina Matei, Andrei Badin (ala de-a fost mituit cu 5000 lei de Duicu), Mihai Jurca, toti au venit de la Intact. N-ar fi bai. Totusi, e bine de stiut. Mai ales cand imi amintesc de strigatura aceea in legatura cu Iliescu „ Cine a stat cinci ani la rusi nu poate gandi ca Bush” ma ia cu nisca-i-va indoieli.

        Ce mai stiu ? Ca sunt actionari cu 10 % la B1 si fratii pesedisti Negoita, unul dintre ei primar la sect.3. De unde stiu ? De la Ion Cristoiu. El a scris intr-o postare pe blogul lui mi se pare (nu mai tin minte unde dar am citit negru pe alb) si daca nici Cristoiu prieten cu Oancea nu stie, atunci cine ?

        • bingo nu vor gandi in veci decat cu pata pe…caracter 😆 interesul poarta fesul…obiceiurile vechi mor greu…mostenirea lui pamfil…seicaru… chiar daca i-ar lovi un puseu de onestitate tot degeaba…santajul(compromisul meschin) si etajul primeaza …

  35. Intre timp, Stan si Bran, sau Buldogul si Prusacul Dacic, in fine Blaga si Iohanis, ne mai dau o mostra de „opozitie”. Daca tot am aflat ca economia sta nu chiar pe roze, diplomatic ii zice tehnic in recesiune, au iesit vajnicii aliati la declaratii. Dar nu sa dea niste scatoalce guvernului PSD, ci dimpotriva sa sustina masura CAS a lui Ponta si sa-l faca pe Basescu ipocrit, Din declaratia acestor doi gugustiuci mai lipsea „Votam Ponta”.
    Nu va suparati, dar eu ii declar pe amindoi niste idioti.

  36. Și Biserica s-a săturat de Antena 3! „Dați numai prostii, afară din mănăstire!” (reporteRVirtual)

  37. Nu mai indoiesc ca ati observat.
    Exista lume care in primavara ne indemna, ne bateau obrazul sa votam cu Forta ( erau aceiasi care aveau suspiciuni asupra Monicai Macovei, ba era banuita si de alte rele – „daca vi le spun o sa ramineti ingroziti” ). Luasera Forta in brate cu o dragoste nemarginita, era a lor si ne chemau veniti cu noi, ca sintem tineri, condusi impecabil de cineva nemaivazut.
    Si vazuram. Vazuram, de nu se mai vede.
    Acum au pus stapinire pe Monica Macovei si nu cumva sa o atingi nici cu o floare, ca vei fi distrus.
    Chiar daca faptul ca face parte din alianta nou incheiata iti suscita niste intrebari de om normal.
    NB,
    unii deja au condamnat-o pe Udrea (ba, altiii au pus-o in conjuratie cu Ponta, probabil cu voie de la pirat); ca asa a zis marele Tolontan. Care s-a luptat cu mogulul sau pina l-a bagat la puscarie.
    Tolontan, care conduce GSP, gazduieste un interviu cu marele moralist Hrebenciuc, sa dea sentinte despre Justitie si saracii condamnati.
    A zis Tolontan, drepti.

    • Se pare ca interventia lui Tolontan a avut la baza refuzul de retransmisie a galei de catre organizatori ,prin trustul Intact…
      Modul degradant si umilitor prin care o valoare romaneasca de talie mondiala ca Bute a fost pus in o lumina nefavorabila si jenanta ne defineste calitatea morala a jurnalistului mult prea laudat de catre unii si altii…
      S-a expus dispretului si degradarii si Romania ,dar si brandul care a facut obiectul publicitatii in toate tarile lumii care au urmarit mec iul..(frunza turismului romanesc)
      Ce-i drept,au pus umarul si unii confrati retrasi din activitate..plini de aroganta si invidiosi pe rezultatele exceptionale obtinute de medaliat…

      Tolontan nu este decit un slugoi care este platit sa distruga tot ce ar putea realiza si lasa in istorie partide sau lideri opozante PSD.
      La fel a procedat si cu patinoarul olimpic din Brasov realizat de primaria Brasov…imi fac greata si el si cei care sustin acest mod de a face jurnalism sportiv..

    • Vicor L

      Victore, de ce esti atat de evaziv? De ce nu pui reflectorul pe „dusmanii poporului”, sa-i vedem si noi? Pe aa care va „bateau obrazul” sa votati Forta Civica in primavara, aia care o iau in brate acum pe Monica Macovei? 🙂

      • Nu te mai baga singur in seama. Mai sus ii cereai si Mihaelei sa te observe 😛
        Nu e vorba despre tine, tu esti perfect.
        Daca cumva simti ca te-am atins cu o scama scutura-te usurel.
        Daca sărişi ca ars, cre`ca ceva-ceva e in balmajeala mea „evaziva”.
        scripta manent, nu mai pot retrage, doar daca ii rogi pe admini s-o faca.

        • Victor L.
          Nu ma bag in seama. Doar te-am rugat sa ne arati si noua, muritorilor de rand, inamicul „invizibil” cu care te lupti. Atata tot.

          In ce o priveste pe Mihaela, pai ieri parca ii reprosai ca nu vede ceea ce scriu si eu si ca iti atrage atentia numai tie. Pai cum, Victore, acum o dai la intors?

          • @ Reddog,
            de la tine, ca istoric, ma asteptam la niste consideratii pe marginea celor ce se intimpla in Ucraina.
            Dar tu ai treaba cu PMP-Elena.
            Ma asteptam sa discuti chiar si despre tema, ziua mincinosului, dar tie tot Elena ti se flutura prin fata ochilor.
            Este semn clar ca te roade esecul FC, tranzitia lui MRU, si crezi ca iti poti obloji ranile dind vina pe altii. Credeam ca iti cunoasti inamicul si nu ma face sa cred ca tie ti-e mai la indemina sa te razboiesti cu Udrea decit cu Ponta.
            Hai s-o lasam cum a cazut. Ca altfel iti aduc aminte scorul. Forta nu mai exista.

          • Nu va mai contrati 🙂 stimati domni 🙂 chiar daca acum aveti opinii… cum sa le zic… le zic usor diferite 🙂
            Amandoi, stimati domni, sunteti vechi si vajnici luptatori pe blogurile de dreapta. Va stiu de vreo 8 ani.
            Amandoi, stimati domni, ati dus batalii grele cu diversi adversari ai dreptei noastre, asa vraiste cum este ea astazi 😦
            Victor L mai bine roaga-l pe Reddog sa povesteasca in zi de 23 August ( ca tot vine imediat ) despre cel de-al Doilea Razboi Mondial.
            Dupa stiinta mea este specializat in cercetarea „cu amanunatul” al celui de-al Doilea Razboi Mondial. Sa vedeti cate lucruri interesante o sa aflam cu totii, daca-l lasa adminii sa puna de-o postare in zi de August 23.

  38. Criza acuta in Ukraina..
    Convoiul rusesc a intrat prin un post de granita detinut de separatistii rusi..
    Riposta ukrainei a venit imediat prin distrugerea convoiului rusesc..
    Sa fie acesta semnalul pentru un nou conflict international??Rusia a premeditat acest conflict..pe de o parte au trimis camioanele goale ,pe de alta parte nimeni nu stie daca nu cumva s-au golit undeva efective sau arman ent..in aproprierea granitelor…

    Intrarea fortata pe teritoriul altui stat ne indica pofta Rusiei de escaladare a situatiei si de a inventa motive care sa ii dea dreptul sa riposteze..

    De aici si pina la declansarea celui de al treilea razboi mondial nu mai exista temporizare…

  39. Am vrut sa „agat” un comentariu, dar nu cred ca este corect.
    Cred ca gresim (si ma refer doar la cazurile in care comentatorii sunt de buna-credinta) cand in loc sa spunem de ce) nu suntem de acord cu parerile unui comentator, cu ce anume din ce spune, ne repezim sa-l caracterizam (sau chiar sa-l …atacam) pe comentatorul respectiv…

    Cu putin efort am putea a imbunatatim dialogul. Si am avea toti de castigat…

  40. Inainte de zit, pun totusi postarea asta:
    „Pe Elena Udrea o susțin cel mai puternic Ponta și Gușă, vechii ei prieteni.

    Mecanismul este elementar: Udrea e larg detestată, deci mobilizează la vot electoratul lui Ponta (așa cum a trebuit să fie ascunsă în vara lui 2012 ca să nu se trezească Președintele că e suspendat).

    Îi permite lui Ponta să personalizeze lupta și să o reducă la înfruntarea cu „regimul Băsescu”, ceea ce îi convine de minune, fiindcă altfel ar trebui să explice proiectele pe care nu le are, realitățile care nu-i convin și scandalurile de care nu știe cum să mai scape.

    Udrea e alibiul ideal al găunoșeniei lui Ponta: la fel de lipsită de substanță, la fel de contestabilă, la fel de toxică. Se vor înfrunta două produse media, pompate cu bani și consultanță străină, două junk-foods cancerigene.

    Prin gălăgie, invectivă, harță permanentă, salturi cu parașuta și alte circării, Ponta și Udrea speră să atragă toate reflectoarele asupra lor și să îi eclipseze pe Iohannis și Macovei.

    O eventuală candidatură a lui Udrea face jocurile lui Victor Ponta.”

    Cine are facebook sa se uite si la comentarii. Unele sunt foarte pertinente si cam arata starea de spirit a alegatorilor de dreapta 🙂

    • Ai un stil tipic troll-ist. Asta te face si necredibil si antipatic.
      In plus, esti foarte limitat in subiecte de „interes”. Asta bate spre penibil…
      Dar ma rog, alegerea ta. Pe semne nu poti mai mult/altceva (de la „daca vrei, poti” 🙄 )

      • Nu trebuie sa va simtiti trollati. Nu pentru voi am postat, ci pentru cititorii tacuti 😉

        • De ne-simtit, n-ai decat sa nu te simti tu si pe mai departe.
          Cat despre cititorii tacuti, cheama-i pe blogul vostru, ca o gazda primitoare ce esti, nu mai umbla prin vecini sa-ti vinzi marfa.

    • ZIT!
      Fasole,fasole.si iar fasole??
      Si ti se pare ca esti repudiat??
      Termina odata cu subiectul la care NIMENI nu se referea!
      DU_TE si discuta-l in mediul absorbant de la ALEGATOR!
      Mi-e sila,mi-e greata,nu vreau sa mai v ad pe aici acest subiect cu batut de apa in piua si deversari umorale la maxim!

      ZIT!

  41. Grav:
    „Ora 18:10: Fortele ucrainene au deschis focul asupra convoiului militar rus, „distrugand cea mai mare parte” a blindatelor venite din Rusia, a anuntat un purtator de cuvant al armateri ucrainene, potrivit AFP.”

  42. „UE si-a facut singura rau cu sanctiunile economice si politice impuse Rusiei, a declarat vineri premierul maghiat Viktor Orban, care a cerut o reconsiderare a masurilor. „In politica, asta inseamna sa te impusti singur in picior”, a spus Orban intr-un interviu citat de Reuters.”
    Nepotul lui Horthy s-a trezit

    • Orban este vandut rusilor. Ca doar tovarisci Putin I-a dat un credit de vreo 10 miliarde de EUR ! Deci pentru banii aia Orban trebuie sa presteze altfel il ia dracul !

  43. rusii au mai folosit aceastä mase cu ajutoarele, dar au si trimes armatä si le-a inchis gura, cu mai multe tzäri.

  44. (…)Anders Fogh Rasmussen, Nato secretary-general, confirmed that Russian forces had crossed into Ukrainian territory on Thursday night.
    “We saw a Russian incursion, a crossing of the Ukrainian border,” Mr Rasmussen told reporters after a meeting with the Danish defence minister in Copenhagen.
    “It just confirms the fact that we see a continued flow of weapons and fighters from Russia into the eastern Ukraine. And it’s a clear demonstration of the continued Russian involvement in the destabilisation of eastern Ukraine”

    http://www.ft.com/cms/s/0/22b75086-244a-11e4-be8e-00144feabdc0.html#axzz3ATn56cgr

  45. Nerecunoscatori ucrainenii astia: rusii vor sa-i treaca strada, iar ei nu-si-nu:
    „Ora 19:23: Ministerul rus de Externe denunta „tentativele” partii ucrainene de a bloca tranzitul „convoiului umanitar” destinat regiunilor din estul Ucrainei afectate de conflict.”

  46. din pacate psihopatul kgb-ist crede ca daca a imbracat uniforma lui petru cel mare ysy poate insusi si biografia acestuia si pe cale de consecinta i s-ar cuveni si tronul…camasa doamna cat costa camasa…scump ne poate costa foarte scump camasa nebunului de la kremlin…fereasca D-zeu…iar noi stam si ne certam pe iepuri…holograme prezidentiale…trezirea natiune ! slava Domnului ca avem un presedinte in carne si oase sanatos la cap 🙂

  47. Iluzia puterii sau puterea iluziei?
    ”Cum apare câte un subiect politic care învârtoșează spiritul bejboinic în opinanți, de zici că-i catastrofă și dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiți de pe lista mea care își fac seppuku comunicațional și trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Și uite așa mai frigem niște purceluși anti-guvernamentali la proțap și le dăm block și mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaților care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, și care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariștii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoșilor, nici nu știți câtă plăcere îmi provocați”, se laudă purtătorul de cuvânt al premierului Victor Ponta.

    • Ei bine, daca despre acest individ aveai curajul sa spui ceva pe un anume blog, erai executat sumar: nu permit, este prietenul meu.
      Degeaba argumentai ca il consideri alunecos si grobian (a publicat un timp si pe Vaxpublica si mirosea a etnobotanice de traznea).
      Ata ete viata.

  48. De ce ar fi fost necesara insotirea unui convoi umanitar de catre blindate??
    Cine pe cine insotea??
    Blindatele au dat motivatie Ukrainei -stat independent – sa riposteze pentru incalcarea inviolabilitatii…
    Si ce se intimpla este foarte grav
    Convoiul umanitar rusesc n u a primit nici o aprobare sa intre pe teritoriul ukrainian
    Daca n u este o provocare este sigur un abuz fara precedent..provocator cu b una stiinta..

  49. Voi voroghiti de Mirel tampitel si alte chestii pe cand altii lucreaza la alte chestii.
    http://www.paginadepolitica.ro/statul-islamic-motivat-sa-comita-atentate-impotriva-sua-si-ue-spun-oficialii-americani/
    Tampenia si incompetenta politicienilor actuali favorizeaza aparitia gruparilor extremiste.
    Nici nu banuiti pericolul!Nu il banuiti pentru ca nu ati vazut nici o data ce le poate capul astora.

  50. Mai copacistilor Basisti Elenisti Diaconisti
    Voi va faceti ca ploua cand Elena lui VictorL ii ascunde listele lui Diaconescu iar Diaconescu saracul cel iubit de toti copacenii si care are prima semnatura pe lista pe cea a Presedintelui e pus in situatia dramatica sa continuie drumul spre prezidentiale pe cont propriu ? E normal asta ?

    Voi sunteti societatea civila a copacului Basist, Udrist, Diaconist ? Mergeti cu omul la castig si va feriti ca de naiba cand e vorba de pierdere ? E cineva care il sprijina pe Diaconescu acum la greu ? Sau sa o aparati pe Udrea in continuare pana in panzele albe ? Ca doar Udrea e la fel ca si cea de ieri, luna trecuta , anul trecut.
    Doriti o societate civila normala, dar nu o creati prin atitudinea voastra care este reactiva doar.

    Apoi va mirati ca Ponta castiga indiferent cat de dezastruos este ?

    • Zit pe blogul tau cu marlaniile…nu duce tu grija lui CD…nu te mai doare de neamtu…mru…macovei…te omoara grija de eh-cd-pmp….Zit civilistu lui peste…parsivel stangaci-dreptac ..Zit la cutie

  51. ponta castigä, din cauza obsedatzilor manelisti, nu pe udrea trebuie s-o atacatzi, ci pe mitoman. deci cine este dement?

    • Adica noi sa il atacam pe Ponta…. in timp ce udrea baga cutite in spatele dreptei ? bravo ! 🙂
      @theo sunt voci care spun ca Udrea poate pica la pace cu Ponta. Vom vedea in scurt timp daca e asa. Atunci sa te vad ce mai zici 🙂 Dar schimbi tu vorba si atunci ca si acum 🙂
      Nu vezi ca Traian Basescu e mut ? Nu iti de asta de gandit ?

  52. Dusa, este cel mai tampit ministru posibil, in loc de
    Marea Mediteranä, el- Marea Mediteraneeanä; altä tampenie

    • Zice Gurzau ca
      „este dezamagitor faptul ca Diaconescu se pozitioneaza, deja, de unul singur. Esti parte a unei echipe si tu trebuie sa dovedesti ca esti lider.”
      ((apropos, cine mai e si Gurzau asta?))

      Pai cum sa dovedeasca Diaconescu ca e lider la PMP, daca madam Nutzi e presedinta, ea taie si spanzura, si se mai vrea si candidata?
      Zicea ‘mneaei, mai ieri- alaltaieri, ca romanii ar vota o femeie presedinta, asa i-a reiesit din sondajele Click si Libertatea, deh,
      si poc, fandacsia!
      Basescu e cu ochii pe Ucraina.

  53. Pentru ca se poarta redundanta, mai postez o data
    Din toata expunerea asta cu poalele-n cap a PMP-ului , a iesit si un lucru bun: Cristian Diaconescu s-a radicalizat si a prins viata. Cine l-a vazut acum la Madalina Puscalau, intelege ce spun.
    De acum isi va aduna singur semnaturile, asadar
    http://www.cristiandiaconescu.eu/wp-content/uploads/2014/07/Formular_Sustinator.pdf
    Probabil ca va anunta unde se pot trimite, pana acum trebuiau trimise la PMP.

  54. filadel,
    lasa modestia, daca as fi vrut sa exagerez iti ziceam direct oligarh.

  55. Sa presupunem prin absurd ca Udrea va duce o campanie supercalifragilistica impotriva lui Ponta, ca isi vor da la gioale prin studiourile tv, ca Ponta va iesi lesinat din toate confruntarile astea…si Nutzi va invinge.

    Dar voi v-o inchipuiti pe Nutzi in postura de sef de stat?!?!?
    Ce sa faca ea din postura asta?!?

    • Cand va ajunge Presedinte dna Udrea va incepe iar viata sexuala

      Eu cred ca se va marita sau macar isi va lua un iubit oficial
      Caci acum vad ca nu are curajul asta.
      L-a lasat pe Cocos, si nimic nimic ….
      🙂

      • Luminița
        astea sînt creațiile erotice ale lui Last. Urmărește cîți sînt de acord cu ele. 🙂 Its funny. Mi-e lene să comut pe english.

      • Last, 😆 e bagata in politica pana-n gat. Si feisbucul ii mananca restul timpului.

      • Dupa un concert de jazz ma bat ganduri ciudate.
        Gen: poate nu e nici un barbat in viata ei ptr. ca o fi dezamagita de barbati in genere, si, cine stie, a devenit rezidenta in Mytilene (if ye catch me drift). Si cand de gandesti la max. inf. si varsta complicata, parca parca devine credibila speculatia…
        In tot cazul in felul asta s-ar implini profetia acelui individ, Cernea, legata de momentul in care Romania va fi o democratie adevarata:
        http://www.ziare.com/politica/presedinte/remus-cernea-romania-va-fi-democratica-atunci-cand-va-avea-presedinte-o-lesbiana-rroma-si-atee-893906

        • Las-o dracului de treaba @Bill cu Cernea ala dupa cum arata se vede clar ca se simte femeie!Lasa-l pe pustii pe pendulul acesta de om !
          Referitor la domnisoara(in acte ca nu este maritata)Elena U pot spune ca se abtine nu vrea inca o belea in plus in canpanie ca deja are destule.
          P.S.Nu stim ce jucari are in baie dar asta este treaba dansei ce face in privat.

        • @EMILY
          Draga eu nu sunt misogin,nici rasist sau altceva nu ma consider educat pentru ca pana acum am tot invatat si nu am reusit sa termin dar cand vine vorba de presedintele tarii mele pot spune ca nu ma intereseaza ca este femei sau barbat .
          Cum trebuie sa fie presedintele meu:
          -un om integru,un bun roman care sa apere interesele tarii lui atat pe plan extern si intern-un adevarat patriot
          -un om care aparand pe sticla sa spun cu mandrie ,,uite ba, acesta-i presedintele Romaniei!”
          Pe aici pe unde sunt ,sincer va spun,Basescu are mai multa consideratie decat in tara. N.B.Consideratia si-a castigat-o nu a primit-o.
          Vreau sa traiesc intr-o tara normala in care respectul fata de proprietate ,individ si lege sa fie sfant! Daca la visez eu erau infaptuite nu avea ocazia nimeni de aici de a vedea o litera scrisa de mine aici.
          Scriam tampenii sau impresii de calatorie.

    • Scenariul pe care-l descrii n-a fost susținut de acest blog și nu reprezintă punctul nostru de vedere. Ca scenariu pe care-l propui este perfect valabil cu altele pe care le-am expus și noi de-a lungul timpului.
      Acum că l-ai expus tu aici crezi că este părerea noastră? 🙂

      • Eu am intrebat daca v-o inchipuiti in postura de sef al statului, decat.
        Parerea voastra care este?

        • Părerea noastră este personală pă persoane fizice. Fiecare cu mizda păsii.

        • @luminita,
          Stai sa ajunga ,daca ajunge.
          Sa presupunem ca ajunge -eu ma astept ori sa faca o treaba buna-fortata de dosarul Bute ca sa isi pastreze imunitatea sau daca dosarul ala este un fasss mare o sa calce in baltoci- adovedit-o.
          Dar nu cred ca va ajunge pentru ca este suspecta de colaborare cu Tonta -avocatul -si are grija ACL si latrinele sa o faca cu rahat.
          Va fi atacata din doua parti. Nr foarte mare a celor care casca gura la vorbele celor care arunca rahat pe post de mancare digerabila spre ei din spatele sticlei, sunt cei care se duc la vot.

          • dorian65,
            salut!
            n-o sa ajunga Nutzi niciodata sef al statului roman.
            Si asta nu din cauza misoginismului ereditar romanesc.
            Ci pentru ca ea nu are datele necesare accederii intr-o asa de importanta functie.
            Daca va insista sa candideze, sunt trei explicatii,
            ori e proasta,
            ori e prost sfatuita,
            ori e un iepure.
            Din toate variantele, ea, Lenutza, iese prost.

      • Parerea voastra cum vine ? Simultan tu cu old mih si viq ? Punctul vostru de vedere vine mai intii la unul prin rotatie, de exemplu old si e adoptat unanim ? iar ceilalti spun Esti adevarat Old ! 🙂 Cam cum e procesul ?

        • Părerea mea nu a fost exprimată încă. Vrei să mă condamni că nu mi-am expus părerea? Adică vrei să-mi faci un proces de intenție? Pentru ce nu am spus? Go ahead.
          Procesul e un proces dacă știi ce înseamnă asta. Nu poți obliga pe nimeni să fie de acord cu imbecilitățile pe care le emiți. Pur și simplu nu poți, chiar dacă ai vrea. 😀

          • filadel,
            stai calm,
            am inteles.
            Cu alte cuvinte tu zici ca „in zadar raspuns imi ceri , daca nu-mi exprimi placeri.”
            Cartierul Colentina, Lecturii nr.5.

          • Lumi sînt foooarte calm

            îi răspundeam lui Last. Dar da în sensul neechivoc pe care-l expui. E prea devreme să-mi pun poalele-n cap. 😀

          • Draga Fildadel , lasa aburii 🙂 si deviatiile

            La 23.09 ai folosit de atatea ori cuvantul NOI incat dai impresia ca voi sunteti un monolit in gandire.
            Imi aminteste de Trio Grigoriu care mergand la restaurant spuneau intr-un glas : DATI-NE O CIORBA

          • Last
            răspunsul meu cu NOI venea ca replică a adresării cu VOI a Luminiței de la 22:58.

  56. Nimic? Niște IQ, ceva?

    • Fără phishing dacă se poate? Ori DoS?

    • oricum mîine urmează niște explicații. 😀

    • Fil
      Cred ca visez
      Tandemul Lum inita ..LasT…..se dau in barci …precum vor muschii lor??

      • Baiete,
        sau fata draga ,gen.
        Consideri ca ar trebui sa ii cer voie lui Filadel ca sa scriu pe blogul lui?
        Tu ii ceri voie, sau ii platesti o taxa ca sa ai dreptul sa iti scrii lozincile pesimiste?
        Iote-te, si eu care credeam ca am facut o gluma buna cand i-am zis lui Filadel ca e mogul de blog.

    • filadel,
      apropos de IQ, mi l-am testat de cateva ori, il am mare, peste Einstein.

      Faza comica e ca fratii petreush l-au luat in serios pe Last, mai demult,
      si de atunci chiar daca as scrie „va salut, decat” ma suspecteaza de IQ deficitar, neconform standardelor Copacului.
      Tanti Nutzi cred ca sughitza la ora asta.
      Sta-i-ar in gat ideea de a candida!
      😛 😛 😛

  57. ponta își face campanie electorală pe bani publici. Țineți minte asta.

  58. 248 de postari.
    Multe inca sint de teapa celor ce prevedeau „moartea” Copacului.
    Adica, v-am spus io 😛
    Acum, daca mai „moare” si PMP-ul, cu blonda lui, ca tot o pling unii ca nu are viata sexuala (ce frumos i se poate raspunde si inchide gura curiosului), atunci vor fi impacati de topirea Fortei (mascata sub „intoarcerea acasa”).
    NB,
    am auzit-o, dar sint curios cind se va ivi si la Copac cineva sa ne spuna ca piratul face blat cu Ponta si certurile sint de fatada. Nu ar fi de mirare 😛

  59. Si o atentionare pentru insomniaci:
    la h o2 joaca Halep cu Sarapova.

  60. Tema pentru Antraxul de maine,
    copiat cu ghilimele de la stimabila @emily, o vajnica militanta de-a dreapta.

    „incredibil ce trio deplorabil formati last,luminita,bill…
    …urmarind siderata dialogul dezgustator de tzatze frustate in sevraj sexual dintre voi tabarind peste saracul Fil prea scarbit sa va zica

    verde-nfata ce jena nti sunteti in mizeria uman de care dati dovada…m-am gandit ca barbatii au capatat misoginismul de la specimene ca voi.’

    Cred ca Viq, atunci cand o sa considere necesar, ar putea sa elaboreze un studiu de caz pe modelul emily si theo,
    cu privire la impactul acestor specimene de scribologie de blog asupra postatorilor de buna credinta.

    • @Luminita,
      Lumea a inebunit. Socialismul natinalist se manifesta sub diferite forme si face foarte multe victime.
      Statul Islamic ,organizatia Boko Haram separatistii rusi etc. prin doctrinele lor promoveaza socialismul nationalist.
      Cuvintele din Biblie si Coram sunt interpretate in folosul lor .
      Socialismul este considerat de mine o forma de parazitare a societatii. Nu exista uniformizare in gandire si nu putem fi toti la acelasi nivel social si moral etc.(se stie asta nu am descoperit apa calda)
      Prostia este ca ei au ajuns sa controleze media si sa se impuna si in sistemul de educatie.
      Unica arma letala impotriva lor ramane internetul care mai este ,inca,liber.

      • dorian65,
        nu se egzista; trebuie sa fie cum zice @ luminita.
        Unii trebuie sa fie trasi in teapa pen`ca nu corespund standardelor dorite de altii.
        Doar ei si numai ei.

  61. 1-0 pt. Halep.
    Dar Sarapova se foloseste iarasi de tertipuri.

  62. Magnific, cum zice comentatorul englez.
    Totusi e 1-1

  63. N-a fost sa fie: 2-1 pt. rusoaica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s