Înc-o zi în Paradis

Adrian Năstase a fost eliberat condiționat. Știu că e greu de crezut, că depășește puterea de înțelegere a celor care înțeleg cît de cît rolul justiției într-un stat de drept. Pentru judecătorii Tribunalului Ilfov argumentația procurorilor DNA nu a fost suficient de convingătoare. Una dintre părți, indiferent care, nu a putut înțelege care este spiritul legii. Așadar s-a aplicat matematic litera sau cifra sau … ce-o fi fost.

Cîte zile de închisoare a făcut Năstase? Atît. Cît scrie în codul penal că-i minim pentru eliberare? Atît. A făcut cît scrie minim în Cod? A făcut. Nu ne mai trebuie alte argumente. Năstase out. Și-așa se știe că a fost dosar politic.

Aritmetica … prevalează încă din Grecia Antică. Antică este și judecata.

Printre condițiile eliberării condiționate (că de-aia-i zice condiționată că are niște condiții) există ar trebui să existe prevăzută în lege una esențială după părerea mea. Anume că deținutul trebuie să-și recunoască greșeala fiindcă altfel nu poate depăși etapa de infractor și o va repeta cu proxima ocazie, să dovedească faptul că a înțeles ce a greșit și că nu intenționează să o comită din nou.

Adrian Năstase nu și-a recunoscut niciodată vinovăția, mai mult a continuat comedia îngînată de Ponta a dosarului politic pînă-n pînzele albe. Blogul personal este o dovadă grăitoare. A bun. Blogurile nu contează.

Atunci poate ar trebui să conteze măsura în care deținutul a suferit rigorile legii în penitenciar. Pentru asta există închisori, ca să pedepsească prin privațiune comportamentele intolerabile social cu scopul și speranța că individul va fi îndreptat, că-și va recunoaște greșeala și va face un minim efort să n-o repete.

Iată cum s-a desfășurat privațiunea de libertate a deținutului Adrian Năstase:

Pentru că trebuie să se știe! Tratamentul lui Năstase la Jilava

Cum nu se respectă legea la Jilava– exista o legenda la sfarsitul scrisorii.

Noi PPL si cei 16 Favorizati avem parte de vizite cu programari anticipate cu 48 de ore iar timpul de asteptare este o ora plus/minus. Pentru Restul masinile vizitatorilor stau in afara barierei. Masinile familiei Nastase B-222-WNA si B-111-WNA au access in parcarea angajatilor penitencdiarului, dupa bariera, cu motorul pornit ca in procedurile standard) PPL Adrian Nastase are parte de vizite zilnice la orice ora. PPL Adrian Nastase are voie la vizite cu intreaga familie chiar daca limita este de 2 adulti pentru plebe. PPL si cei 16 favorizati iau pachet si vizita prin circuitul standard ce prevede monitorizare video si control. Adrian Nastase are dreptul la vizita in locatie nesupravegheta si in afara controalelor specifice – laptopul nici nu se mai ascunde el vine in geanta standard spre mirarea tuturor celor care stau cuminti la intrarea pentru “normali si favorizati” Restul merg la vizita prin P.C.2 (detector de metale si control amanuntit)

Adrian Nastase merge, catre vizita sau la instanta, prin curtea de aer si PC3 unde nu exista cele de mai sus. Exista un cicuit creat in penitenciar dedicat Omului, circuitul, mascat si delimitat clar, a fost dezvoltat pentru Om. Vizitatorii trebuie sa treaca prin contyrol amanunutit si nu au access cu o lista de obiecte conform regulamentului Vizitatorii Omului au dreptul de a intra cu orice: telefoane, laptop, bani, sucuri. Dovada acestora sunt inregistrarile camerei de la PC1. si celei de la detectorul de metale ale P.C.1. Pachetul standard lunar este de 10kg alimente, 6kg de legume/fructe, 20kg sucuri si apa. Pachetele PPL Adrian Nastase sunt in afara regulilor, a legii, a oricarui control sau a bunului simt. Exista pentru Om si vizitele zilnice ale avocatului pe inserat dupa ora 18 cand apare al doilea pachet cu carti, alimente, haine, reviste etc. si pachetul de retur cu carti, reviste, haine etc.

Dovezi: inregistrari ale camerei video PC1 si camerei de la curtea de aer si de pe sectia 4 precum si si declaratiile informale ale supraveghetorilor ale posturilor 14 si 15, PC1 si PC2. Durata de access la audienta pentru Restul populatie este de aproximativ 2 saptamani. Omul primeste in audienta zilnic pe Stroe si Voichila care stau cat o ora-doua. Usile camerelor pentru cei de la sistem semideschis se inchid la 17.00, in penitenciar, desi legea 175/2006 spune ca se face la Stingere. Asta pentru Populatia Standard pentru Om si chiar pentru cei favorizati nu se aplica pentru ca la ei nu se inchid usile.

Noi cei normali nu putem iesi la aer sau la clubul Penitenciarului dupa apel. Celor favorizati au un club special in capul sectiei de unde pot iesi si la aer cand vor. Tot ei au pe sectie si: birouri, aeroterme si 2 calorifere electrice, cantar, minibiblioteca, banca de parc, bicicleta medicinala.

320 de PPL au 2 frigidere. 16 PPL favorizati au 2 frigidere. Norma Penitenciarului pare sa fie de 1 televizor la 10 P.P.L. Adrian Nastase are 2 televizoare in camera sa unde mai exista doar un alt P.P.L. Apa curge la chiuveta si este murdara pentru noi; polulatia standard. Sectia Favorizata are dozator de apa calda si rece. Camerele standard au paturile suprapuse pe 3 niveluri si nu au scari de urcare. Camerele favorizatilor au 2 niveluri si au scara de acces la patul de sus.

Si acum sa va spun cine sunt cei favorizati. Cei care merita tratament preferential si, in cazul lui Adrian Nastase, ilegal sunt fosti politist, procurori, oameni de afaceri excroci. Cei care distrug din interior sistemul care ar trebui sa curete societatea sunt premiati in caz ca incalca legea.

Istoria scurta a acestei miscari de discriminare pozitiva urmeaza.

pentru PPL Adrian Nastase a fost pregatitia o echipa de 16 oameni pe criteriile cuminti, facultate muncitori. acestia esraqu anterior imprastiati prin toate sectiile. pentru PPL Adrian Nastase s-a asfaltat curtea de plimbare a sectiilor 3 si 4. pentru PPL Adrian nastase s-au instalat geamuri termopane si s-a costruit un pasaj inchis intre pavilioane.

PPL Adrian Nastase are un singur coleg de camera. PPL favorizati stau cate 3-4 in camere. PPL standard stau cate 6-9 in acelasi tip de camera. Asta in conditiile in care un sindicalist vorbea, la televizor si fara pic rusine, de tratamentul standard al PPL Adrian Nastase. Toata favorizarea unora se face in paralel cu defavorizarea celorlalti. Asta pentru a clarifica profilul conducerii penitenciarului si pentru a elimina posibilele neintelegeri. Clar nu este cazul unei conduceri cu o minte deschisa ce construieste ceva este chiar pe dos. Exemple: Legea prevede (OMJ 2714) ca PPL au voie sa primeasc Oua, Salata de Boeuf, paine, icre, carne prajita, torturi, prajituri, sarmale si cozonaci facute in casa. Ce au decis Domnii Catalin STROE si Cristian VELICEA? Nu este posibil decat daca se videaza mancarea inaintea aducerii. Asta in conditiile in care sectia spital, care are alti directori, poate primi hrana conform precederilor legale. Bineinteles pentru Adrian Nastase regula absurda nu se aplica, dovada inregistrarile postului de control si masa festiva din periaoda sarbatorilor.

Pana acum comisia de eliberare PPL se intalnea joi dar pentru ca PPL Adrian Nastase are comisia pe 04.01.2013 s-a modificat data organizarii comisiei pnetru Vineri ca sa nu se mai astepte inc 5 zile. Ca un exemplu al comportamentului slugarnic al angajatilor penitenciarului Jilava este Directorul Adjunct Cristian VELICEA care in data de 12.08.2012 cara bagajul de la vizita pentru PPL Probe Supraveghetorii Post 14 si 15, Supraveghetorul care a deschis portile, PPL care erau la geamuri pe partea cu traseul lui Adrian Nastase respectiv curtea de aer sectia 3 si camera video a curtii de aer sectia 4 unde iese PPL Adrian Nastase la aer Aceste ilegalitati prin favorizarea unora si discriminari ale celorlalti PPL trebuie sa inceteze. Abuzuriele Driectorului Catalin STROE si Directorului adjunct Cristian VELICEA trebuie pedepsite.

DNA ar trebui sa se sesizeze. Legea 275/2006 Art.5 interzice orice forma de discriminare si rele tratamente. Codul Deontologic al personalului angajat in PNT interzice Discriminarea si Relele Tratamentele. Mentionez ca Doamna Judecatoare Delegat stie despre aceste abuzuri si favorizari dar prefera sa nu priveasca in alta parte datorita relatiei bune cu conducereqa penitenciarului.

Nota. PPL = persoana privata de libertate PC = punct de control Favorizati = PPL din sectia speciala a lui Adrian Nastase Noi = restul de PPL ROI = regulament de ordine interioara”.

Poate. Ar trebui să conteze, cum spuneam mai sus.

N-a contat.

Infractorul e liber. A susținut o conferință de presă la ieșirea din penitenciar. Ca primul ministru, ca președintele. Justiția a fost foarte grijulie cu drepturile deținutului Adian Năstase. Din păcate nu prea s-a arătat interesată de drepturile celor pe care Năstase i-a păgubit: statul român, românii, dreptatea, etc-ul. România este țara ciudată în care infractorii au mai multe drepturi decît victimele lor iar justiția este făcută să-i apere nu să-i pedepsească.

Cătălin Prisecariu pe FB:

2 ani (prima pedeapsă) + 4 ani (a doua pedeapsă) + 6 luni (spor de pedeapsă) = 78 luni de închisoare.
executate = 18 luni.
neexecutate = 60 de luni, adică cinci ani.
judecătorii au aplicat doar legea, care permite astfel de scamatorii.
să schimbăm legea, deci.

Fil

Anunțuri

276 responses to “Înc-o zi în Paradis

  1. Buna dimineata

    judecătorii au aplicat doar legea, care permite astfel de scamatorii.
    să schimbăm legea, deci.

    n-ai sa vezi, deci.

    Dar chiar si asa nevolnica cum au facut-o nevolnicii, tot se stipuleaza pe undeva prin nevolnica lege (cu_cuvintele mele) ca daca infractorul nu si-a recunoscut fapta, in consecinta nici n-o regreta, mai stam un timp cu eliberarea conditionata ca avem de unde… 78 luni. Poate, poate s-o razgandi si-o regreta. Daca nu se razgandeste nici dupa cele 78 luni date, asta e, nu mai avem ce face.

    De unde trag concluzia ca or fi ele importante si Institutiile, dar cei mai, cei mai importanti… sunt tot OAMENII care le populeaza, deci.

    De unde mai trag o concluzie, ca daca daca ar fi alcatuit parlamentul macar din 60% +1 neexperimentati socotiti p’aci „mameluci”, abia atunci POATE. Poate s-ar implini voia lui Prisecariu, a mea, a ta, si a tuturor. Da cum partidele alunga precaut pe toti care se dovedesc a fi „mameluci” iar sustinatorii partidelor zic cum vor partidele – fara „mameluci” ca n-au experienta intr’u minciuna, hotie si alte alea –
    n-ai sa vezi nici parlament populat cu 60%+1 „mameluci”, deci.

  2. salut voios,
    si cu bucurie nemarginita ca am prins ziua infringerii dictaturii.
    De alaltaieri seara asist cu mare incintare la infratirea in ginduri si simtiri a tutulor, de Opinca pina la Vladica.; dictatoru` (tatucul, dupa care si rusii si romanii tinjesc) ne-a tradat.
    Dar ce tacere de aur se va lasa pe evenimentul descris de Filadel, o tacere din alea asurzitoare, de nu mai auzit nimic; vag, un chitait ici-colea.
    Detinutul politic Nastase, omolugul lui Maniu in ale suferintelor pentru neam si tara, a fost eliberat.
    Nu ar fi cazul sa exultam din nou : Uraa, dictatura a cazut!?

  3. Marturisesc: bazindu-ma pe faptul ca infractorul Nastase nu si-a recunoscut vina, credeam ca nu va fi eliberat. Ar fi fost la mintea cucosului, elementar, draga Justitie.
    NB,
    nu a zis in van si mult-hulitul neamului, ca oricind in Justitie se pot face pasi inapoi.
    Vreau si eu tipete pe tema de la:
    -dna Macovei, cunoscatoare, si in drept s-o spuna;
    – Papahagi, ca nu si-a terminat suflul doar in lupta cu Udrea si nesimtitul dictator; de la multi alti intelectuali nu ma astept la nimic, chiar daca vor scoate un chiţ-chiţ de jale.
    – de la I.E. Dogioiu, Pora, Tapalaga, de la ” marii formatori de opinie”.

    • victor,
      papa…, si altzii, au plecat de unde este greu, ei s-au rätzoit
      la udrea si presedinte. politica nu se face in salon, au dat
      bir cu fugitzii si au värsat läturi. niste oameni slabi si mojici
      mare dezamägire.

      • @ theo,
        imi pare rau s-o spun ,dar reciteste postarea lui @ Adrian Grizav de la postarea precedenta.
        Nu l-ai inteles si l-ai nedreptatit.

  4. „Domnul Adrian Năstase a jucat, ieri, în prime–time, rolul unui domnitor-martir, trădat de ai săi şi executat mişeleşte:Constantin Brâncoveanu. După acest excurs istoric, domnia sa a ţinut să precizeze punctele in care actuala ordine juridică a României s-ar cere modificată. Vremurile glorioase al guvernării sale păreau să se fi intors, o dată cu aplombul oratoric. România este cu adevărat fericită să aibă parte de o asemenea capacitate intelectuală, pregătită să reintre în viaţa publică.”
    (Ioan Stanomir, contributors.)

  5. Salut!

    Nerespectarea conditiei de recunoastere a faptei comise este cel mai revoltator aspect al hotararii de eliberare conditionata in cazul AN.
    AN poate sa creada ce vrea el, poate sa afirme ca e „victima politica”, „martir al neamului” (o fi, dar „neamul” este cel al Mafiei rosii, al GIOP, al famigliei de penali si borfasi cu, sau fara „staif”). Ca sa fie eliberat conditionat trebuia sa-si recunoasca vina si sa regrete faptele…Judecatorii au decis ca de data asta, conditia nu se mai pune.
    Alaturi de cei care i-au asigurat un sistem preferential de detentie (si cazul AN e departe de a fi unul singular), judecatorii care au hotarat eliberarea conditionata sunt exemple de „slusbasi” obedienti unui sistem inca viguros – cel al GIOP. Cel cu care lupta acea parte a sistemului de justitie care s-a reformat si care aplica legea in cazurile de coruptie
    Ieri, un comentator incerca sa arunce „umbre” peste ceea ce inseamna procesul de reformare a justitiei si pasii importanti facuti in ultimii ani in acest proces. Invoca nedepasirea „obstacolului MCV”, trecand sub tacere cauzele pentru care rapoartele MCV au inca multe minusuri, pe langa plusuri. Iar minusurile privesc in buna masura actiunile sandeilor din sistemul de justitie, o masa inca bine reprezentata, cei care sfideaza si incalca ei insisi legea, in loc sa o respecte si sa o aplice. Favorizand infractorul. Alaturi de actiunile tuturor celorlalti reprezentanti ai „neamului” GIOP din guvern si parlament.
    In timp ce plusurile sunt pentru cele mai urate si atacate institutii de catre „neamul” GIOP: ANI, DNA, ICCJ…

  6. Buna, deci, de dimineata !
    … ce frumoasa este viata !!! 😀 😀

    Cand soarele reinvie
    Si tu iesi din puscarie ! 🙄

    Acum nu ca spun, dar vreau sa zic : este ca e mult mai linistit decat inainte de condamnare ????
    Este ca-l doare la trei metri-n fata de dreptate, justitie, morala si alte farfastacuri de plebei prosti ?

    • Este! Ezista o esplicatie: uomul are de „construit” ceva in tara asta…ca doar asa i-a transmis proaspatul intrat…n-o sa se impiedice de fleacuri care n-au contat niciodata pt el si-ai lui.

  7. Asa, asa, bravos, bravos,
    Moarte Intelectualilor, deci, bravos, bravos natiune copaceana ! De halal sa ne fie.

    Theo,

    N-am vazut pe undeva ca impricinatu’ „mamelucu” sa-l atace pe „dictator”. Despre tzoapa DA am vazut ca a spus ce crede el „mamelucu” despre ea, tzoapa.

    si un amarat de p.s.

    offffffffffffffffffffffffffff iar ati inceput. Ma retrag.
    Uite asa o sa ne alungati pe toti cei mai vechi de pe acici care nu gandim ca voi. Draga mea Theo, sincer, uneori ma ia cu gandul cum ca esti vreo clona a lui Theo cea pe care o stiu eu.
    Indraznesc o intrebare, in aminterea vremurilor de alta data: crezi ca daca am pleca unii dintre noi care haladuim pe aici de multi ani, am pleca de lasi ce suntem, ori de urat ce incepe sa ne fie ?

    • Mihaela,

      „….. bravos, bravos natiune copaceana !
      imi suspend o clipa propria decizie de a nu ma mai adresa tie cata vreme ma consideri adversarul tau pentru o scurta observatie : generalizarea de mai sus o atentioneaza (pe drept) pe Theo si loveste (nedrept) in toti ceilalti „copaceni” care Nu au spus/scris cele ce le mentionezi.
      Imi permit sa observ ca metoda promovata de un anumit cuplu incepe sa placa si altora.
      De ei nu-mi pasa.
      De tine da.
      Nu e frumos.

    • @Mihaela…nu pot sa cred ca tu incluzi in bravos natiune moarte intectualilor..halal sa ne fie…copacul…sau ca a.nastase infractorul condamnat si puscariasul.. trebuie respectat ca ,,intelectual,,…sa-ti spun ceva …un infractor este cu atat mai periculos pentru societate si cu atat mai mari pagubele produse… cu cat este mai ..educat/inteligent…pedepsele pentru acest tip de infractori ar trebui sa fie cu mult mai severe in comparatie cu gainariile unor infractori marunti care nefiind ,,personalitati,, nu au impact extins la public..nu li se face publicitate in media fatucilor disperate de rating si astfel posibilitatea lor de a devini ,,exemple,, de urmat sunt mai scazute..

      • un PSnecesar…intelectualul in calitatea lui de educator sau exemplu pozitiv de urmat se valideaza in fata societatii in masura in care stie sa se implice si sa duca la bun sfarsit misiunea pe care si-o asuma…aroganta narcisismul veleitarismul duplicitatea tradarea sunt defecte de caracter care pot anula orice imagine sau statut social meritoriu dobindit anterior de exponentii elitei oricat de intelectuala…este greu sa ajungi in varf dar si mai greu este sa te mentii acolo…

  8. Bai…. „jurnalisti” !!!!

    „Merg la Cornu. Am văzut că aţi transmis toată ziua din Zambaccian. Aţi avut surse bune. Vă mulţumesc că aţi păzit imobilul…
    ….Aveţi grijă să nu vă loviţi. Să încercaţi să nu ciocniţi maşinile în timp ce mă urmăriţi, nu vi le asigur.”

    I pup you !

    Sa vezi ce „ordine” face asta in presa dupa ce se instaleaza Ponta sau Johannis la butonul cu manere ! 👿

    • Sterge „copaceana” pentru ca socot ca ai dreptate. Am comprimat nepermis la doi, natiunea copaceana. Regret.

      Nu te-am considerat niciodata adversarul meu, am avut pareri contrare vis-a-vis de… mameluci, remember ? Si pentru ca am gandit altfel decat tine ai hotarat sa nu mi te mai adresezi direct. OK ! Mi-am zis. Bine ca nu mi-a zis „ mars afara javra ordinara.
      😛

      Si ca sa vezi cum veneam eu cu solie de pace, uite ce scrisesem si voiam sa adaug la al tau replay (sper sa-mi intre, pentru ca asta faceam cand vazui treaba cu „copaceana” pe care insist sa o stergi socotind ca ai dreptate)

      Si inca una

      Bai… jurnalisti „bine informati” …va zic bine informati, asa la sto, ca eu mi-s zeflemist, daca ati uitat cumva.
      Bai ageamiilor, nevasta-mea e la Cornu, bai. Geaba staturati la casa, ce zic eu doar casa, la ditamai blocul meu din Zambagian, bai ageamiilor.
      Si tot de ageamii ce sunteti, nu ma intrebati unu, cum de avusei eu atata banet din leafa mea de perpetuu angajat la stat… si de bloc in Zambagian si de vila la Cornu… vedeti ce mare dreptate am, cand va zic…ageamii.

      Cat despre ageamii sunt si eu de acord cu – primul premier eliberat al tarii – intamplandu-i se ca lu Vantu ! ! ! Ca si el fu – primul mogul eliberat al tarii – si acu il luara iar ca sa scrie carti prin puscariile patriei
      😛

    • @Viq 🙂 asi zice ca ,,jurnalistii,, si-au meritat ocara si dispretul azvirlit de puscarias…li se trage de la felul cum se gudura pe linga coruptii natiei transformandu-i in ,,vedete,, de breaking news uri penibile…

    • Programul „Cornu si Papalaptele” redivivus! Multimea celor care plang si multimea celor care suspina se intersescteaza in multimea vida. Iar multmea avida (de telenovele) se bucura, in cap cu V2: unde nu e cap, vai de picioare! Unde e capo, vai de cap…
      Flendureii fac echipa cu Pitagora: suma capetelor patrate este egala cu ea inssasi.

  9. Sa o spun raspicat, de la bun inceput: sunt convins ca AN a avut un regim privilegiat fata de cei mai multi din restul detinutilor.

    O parte din privilegii si le-a asigurat cu bani, o alta parte cu avocati si restul cu … „pile” (care, pot fi si altfel decat pe bani).

    In acelasi timp, cred ca e valabil pentru aproape toata lumea (inclusiv pentru cei din inchisori). Daca iti poti imbunatati situatia, o faci. In puscarii, pe langa mijloacele enumerate la AN se adauga, dupa posibilitati, forta – chiar bataia si drogurile.

    De asemenea, lucrurile de care vorbim nu au aparut .. ieri. Sunt de cand … lumea.

    Probabil ca va amintiti de cei din lot cu primarul PDL de la Cluj, Apostu cel care este aratat pe post de jolly jocker cand se ilustreaza independenta justitiei si care au fost dovediti ca erau scosi pur simplu din penitenciar, chair si-n miezul zilei si dusi la piscine, saloane de masaj si mai stiu ce alte distractii http://www.b1.ro/stiri/eveniment/eful-ipj-cluj-ar-putea-fi-demis-din-cauza-faptului-ca-sorin-apostu-i-calin-stoia-sunt-trata-i-ca-ni-te-infractori-de-lux-16972.html

    • ” Daca iti poti imbunatati situatia, o faci.”
      Mda, omeneste, dar si cind incalci legea (de ajungi „acolo”, tot asa iti spui „daca pot s-o fac, dece nu?”
      Aici nu e vorba despre nastase ca a incalcat legea in puscarie, cci ca legea s-a calcat singura pe picioare si nu a observat.

      • Oda mitei! Sa traiasca! Cine da si cine ia…caci se poarta „omeneste” si cine da si cin’ primeste…

      • In cazul in care nu am fost clar, spun ca sunt impotriva oricaror fapte nelegale.

        Am fost in numeroase cazuri afectat de cei care dadeau mita in jurul meu sau beneficiau de protectie politica fatisa, vadit incorecta si anticoncurentiala.

        De aceea, pentru mita si monopolul politic nu numai ca nu as putea ridica ode dar chiar reprezinta unele din metehnele pe care le dispretuiesc si urasc cel mai mult.

  10. Si ce tacere este la Copac, nu se mai fac ture de catre alergatori; nici de dreapta pirlita si nici de stinga veritabila. Se incarca energetic pentru a continua lupta impotriva dictatorului.
    Ca imi place la nebunie cind observ cum se pot alia, @ luminita cu @ Loda par egzamplu, pentru un scop maret.
    Cind aceste doua reprezentante ale sexului frumos (ori a dreptei si a stingii) se focalizeaza pentru acelasi scop, sfisierea parasutei, desigur, nu poate fi decit unul maret, de viitor pentu neam si tara. Acum ca a iesit omologul lui Maniu de la puscaria dictatorului.

    • Victore,

      azi noapte nu m-au rabdat degetele sa nu pun si eu vorbe despre marea esplozie a Universului cunoscut si frecventa luminii oarbe, dar cand sa-l pun pe panoul de onoare, materialul lui Fil era deja acolo.
      L-am amanat, dar in paralel cu situatia politica propriu-zisa creata momentan, mai este un aspect referitor la umflarea gogoasei „Udrea” si folosirea ei ca punct de sprijin pentru parghia purismului intru rasturnarea bolovanului buclucas. Asta ne priveste mult mai direct si poate il vom discuta la un moment dat.

      Pentru ca este o lectie ce trebuie inteleasa si insusita.

      PS.
      Nu voi sa deturnez subiectul si sa fac partie cunoscutelor mizerii zilnice, asa ca rog nu va agatati de acest comentariu. Este o observatie strict pentru Victor si atat.

  11. Ma retrag deocamdata si… pe ziua de azi… si ptr.ca am treaba.
    Nu va bucurati ca_cum m-am retras de tot, deci 😛

  12. Eu ma intreb, profan in ale legilor si bazindu-ma doar pe logica: procuratuara nu mai poate face nimic in cazul eliberarii lui Nastase?
    Cum adica sa eliberezi conditionat un condamnat care nu isi recunoaste vinovatia? In felul asta nu arunci o mare indoiala pe munca celorlalti judecatori? nu lasi sa se prelinga parsivul gind „a fost proces la comanda”? si acum „noi” indreptam greseala!
    Doar ca fapt divers (desi noi nu sintem in USA): am vazut multe filme americanesti in care era scena cu eliberari conditionate.
    Fara sa-ti recunosti vinovatia, ca iti recunosti greseala si ca te-ai invatat minte, nici nu se discuta despre eliberare condidionata.
    Ca si pentru asta ii spune „conditionata”.

    • Victor,

      Ca de la profan la … profan iti spun ca atata timp cat legea nu prevede recunoasterea vinovatiei drept conditie de eliberare provizorie, procurorii la randul lor nu o pot invoca in fata judecatorilor.

      Apoi judecatorii, nu trebuie sa aiba suparari si angoase in legatura cu cei judecati, fiindca ar disparea prezumtia de impartialitate.

      Ei trebuie doar sa cantareasca argumentele juridice prezentate de acuzare si aparare, pentru a-si fundamenta hotararile.

      • pai tocmai asta voiam sa spun: in legea romaneasca nu exista, pentru eliberarea conditionata, conditia recunoasterii vinovatiei?
        Asta spun ca nu stiu.

        • Caldura mare, monser! Asta ti-am spus, NU exista aceasta prevedere 😉

          • De-aia am spus că s-a procedat matematic (în litera legii și nu în spiritul ei ). Era decizia judecătorului. Putea fi la fel de bine un inginer sau un matematician.

          • filedel,

            Cu „spiritul” este o chestie de … mai mare sau mai mica finete.

            La Constitutie stiu ca exista cutuma ca cei care o redacteaza final sa intocmeasca si o Constitutie Adnotata si Adaugita (poate nu-i numele 100% corect) in care explica si spiritul, adica argumentatia fiecarui articol (prin el insusi, implicit incomplet).

            Sar peste lipsa de cutuma in referirea Constitutiei Adnotate atunci cand apar disensiuni de interpretare si spun ca probabil in cazul fiecarei legi nu este tocmai asa.

            Ca cetatean obisnuit, care oricand poate intra intr-un conflict [economic, sa zicem] cu cineva mai potent (relatii etc), stiindu-ma corect as prefera ca doamna cu balanta chiar sa fie „legata la ochi” si sa cantareasca strict dupa lege (si dupa ce i se pune-n … talere)

        • Una din conditiile eliberarii conditionate suna asa: „d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat”.
          Putem interpreta cum ne convine. Dar daca odrasla a fost prinsa cu pixul si trei bile colorate sutite de la colegul de banca , si-a luat-o de la taica-sau: „o saptamana nu stai la calculator, loaza!”… si el tipa non-stop ca-l persecuta invatatorul, ca n-a gresit cu nimic, ca nu e vinovat si ca taica-sau l-a pedepsit pe nedrept de rau ce e, vine parintele dupa doua zile, il mangaie pe cap si-i zice”bine ma, te iert ca mi-ai dovedit ca nu mai faci”…???

        • Putem interpreta cum ne convine. Teoretic, e posibil sa interpretam cum ne convine daca:

          – suntem judecatori si … in acelasi timp
          – suntem desemnati (preferabil, aleatoriu – dar, s-au vazut si incalcari) sa judecam cazul in speta 😉

          • @pro:
            Inca o gogomanie: sa interpreteze are voie oricine, nu numai judecatorul. Ba chiar mai mult, toata lumea trebuie sa interpreteze legea, ca sa stie ce este permis si ce nu. Daca esti cumva magistrat, ar trebui sa fii cocediat pe loc pentru incompetenta. Grasa!

          • judecs,

            Faceam referire la mesajul de deasupra cand cine interpreta, dispunea si masura punitiva.

            In lumea justitiei, asta o fac doar judecatorii de pe dosarul respectiv.

            De dat cu parerea insa, spre deosebire de ce aud „pe ici, pe colo”, poate sa-si dea orcine doreste, consider si eu 😉

          • OK. Pe sarite duce la pasarite…Mea culpa.

  13. Viq,

    De la ” inca una” incepea un fel de solie pentru un fel de pace.

    Indraznesc sa mai adaug, daca tot ti-ai calcat pe suflet si mi te-ai adresat direct, ca… m-as putea gandi, ca ai putea gandi macar o secunda, ca nu prea a fost elegant din partea-ti cand ai hotarat in gura mare sa nu mi te mai adresezi direct pentru ca am indraznit sa gandesc la un anumit moment contradictoriu. Puteai s-o faci si fara sa strigi in gura mare, adicatelea, sa nu mi te mai adresezi direct. Te asigur ca m-as fi prins. Ar fi fost mai elegant si ai fi obtinut acelasi rezultat.

    • MIhaela,

      Pacea mi-a placut intotdeauna, mai ales pe vreme de conflict ! 😀

      nu prea a fost elegant din partea-ti cand ai hotarat in gura mare sa nu mi te mai adresezi direct pentru ca am indraznit sa gandesc la un anumit moment contradictoriu.

      E cel putin jenant sa consideri ca pot face asta pentru ca ai avea o opinie contrara mie.
      Ma rog ! Up to you !

      Tu ai decis public ruperea unei relatii si eu m-am conformat. Asa cum am facut si cu toti ceilalti care se inscriu pe lista cu pricina, de la raposatul Arizona si Tibi pana la Scorpy si Luminita.
      Singura care s-a radiat de pe lista este Loda.

      Consider ca este o atitudine de elementar bun-simt sa-mi vad de treaba mea si sa nu bazai pe langa persoanele ce s-au rupt declarativ dintr-un motiv sau altul. Elegant sau nu, decizia mea e sa respect decizia ta.

  14. De ce nu ma mir??
    se intimpla pentru ca dreptatea se gaseste doar la virful sistemului judiciar..
    Nici o clipa nu m-am amagit ca justitia se infaptuieste corect si la nivele inferioare ,respectiv cele judetene..
    Pretutindeni,acolo unde sunt nuclee mafiote interpartinice exista si coruptie acoperita,protejata si folosita intru ajutorare reciproca..
    o mana spala pe alta..
    Nu ma indoiesc ca in Ilfov exista baroni pesedisti care conduc cu o mana de fier tot judetul.Nu zboara o musca fara ca acestia sa nu ii indice traseul.
    Si ca sa dau un exemplu concret de supunere si politizare a justitiei vreau sa va aduc aminte ca judecatorii ,in corpore au sustinut campania electorala a PSD ..motivati de primirea unor sume restante cistigate prin ??Decizii judecatoresti>>>>>Dreptate pina la capat???

    La fel au procedat si alti bugetari,inclusiv rezervistii lui Dogaru sau sistemul de invatamint al doamnei An dronescu…

    Atita vreme cit un partid politic acorda „PREMII” si facilitati,subventioneaza si nascoceste scheme de recompensa pentru institutiile bugetare
    Nimeni si nimic nu va putea reglementa functionarea corecta ,legala a acestor institutii..

    De ce nu ma mir ca anumiti indivizi care au luat mita de un milion de euro ca sa incalce normele de drept si sa asigure cistigarea unui proces de arbitraj
    pentru cel care da mita..sta bine mersi in conditii excelente arestat la domiciliu
    Iar Mircea Basescu pentru ca a luat bani cu camata de la un interlop este considerat a fi periculos???

    Daca este vorba de dreptatea unui tribunal din Constanta,a un or procurori din republica lui Mazare m-am lamurit ..sunt aceiasi care nu s-au atins de Nicusor Constantinescu sau i-au dat NUP lui Mazare de atitea ori…

  15. salut 🙂 despre coruptie in administratia nationala a penitenciarelor care apartine de min.justitiei vom vorbi inca mult timp la fel si despre coruptia din politie-jandarmerie care apartin de min.de interne…deci guvern..deci grajdani in fruntea acestor institutii….daca magistratura da semne ca e capabila si de curatare interna chiar daca pe ici pe colo mai este de lucru si la ei…administratia se va curata intern numai cand vom avea un guvern curat el insusi iar grajdanii vor fi inlocuiti cu profesionisti …capabili sa aplice nu numai litera dar si spiritul legilor si regulamentelor….

  16. Mi-am scris parerea la tema precedenta cu subiect si predicat (dupa cum m-am priceput mai bine), cu nume si prenume, dar cu intentii zero de a tulbura umori de vreun fel. Acum regret sincer ca am facut gestul respectiv si va rog (@viq, @filadel, sau cine are aceasta putere) sa imi stergeti acel comentariu si acesta cu promisiunea sa nu provoc deranj in viitor. Multumesc.

  17. In concluzie,
    Tot procesul,toata acuzarea si dreptatea aplicata de catre justitie ,prin probarea unor infractiuni s-au dus dreakului!
    Modul cum s-a incheiat toata dandanaua dezvaluie infatisarea hida a privilegiatului corupt si a factorilor favorizanti cu aparenta legala..

    regimul preferential din penitenciar,incalcarea grosolana a regulamentelor de catre angajatii acestuia,favorizarea si privilegiul ne aduc inca odata in atentie ca LEGEA NU ESTE ACEEASI PENTRU TOTI!

    Profun
    Tine minte aceasta incalcare constitutionala!
    Este cea mai vizibila si cea mai grava incalcare a Constitutiei!
    este vorba de separarea societatii in privilegiati si pigmei!

    Poate ca este cazul ca cineva sa sesizeze (chiar DNA)ca eliberarea lui Nastase este nesustinuta si nelegala datorita nerecunoasterii vinovatiei!
    Ca si urmare se statueaza si se impune asertiunea DOSARULUI POLITIC…ce este foarte grav pentru adevarul unei sentinte definitive date de justitie!

    • markwilliams,

      „… eliberarea lui Nastase este nesustinuta si nelegala datorita nerecunoasterii vinovatiei! …”.

      Un posibil raspuns gasesti la august 22, 2014 la 11:47.

      Cum ziceau strabunii nostri? bonum lex sed lex sau … 😉

  18. Nu m-am bucurat niciodata de raul nimanui!
    Dar NEDREPTATEA m-a lezat mai mult ca orice ..toata viata..
    De aceea sper ca Adrian Nastase sa mai fie chemat la rampa si sa dea socoteala pentru adevaratele TUNURI date economiei romanesti…in special cele legate de scandalul international in care a intrat EADS..
    Cu mita de 60 de milioane de euro….deja in cercetare la DNA!
    De aici nu mai poate vira catre pile si relatii …este deja recidivist..
    Poate ii piere cheful sa mai dea solutii de amnistiere ,gratiere si administratie sau de functionare a Parlamentului!

  19. Stati ca stiu. Daca Basescu ii tragea un sut lui Udrea, Nastase raminea la inchisoare. De asemenea Iohanis ar fi aparut in cizme de cauciuc si camasa cadrilata sa tina discursuri prin sate. Asa Iohanis a fugit la Sibiu lasind electoratul sa se amageasca cu fenomenala lui productivitate demonstrata prin „tace si face”.
    Hai sa fim seriosi, cu ce e mai breaz Iohanis decit Udrea? Ca sa nu mai vorbesc de Ponta. Ah da, Iohanis e premier Grivco, prezident la PNL-ul care l-a pus pe Ponta prim ministru, pina nu demult cantindat la functia de vice a lui Ponta.
    Cind a aparut candidatura lui Iohanis nu s-a isterizat nimeni, desi toate evidentele arata ca e acelasi om-Grivco. Dar Iohanis a „unit dreapta”, adica pe Frunzaverde cu Blaga.
    Nu inteleg ce-i opreste pe toti dreptacii care se jelesc de doua zile zici ca e apocalipsa sa-l voteze pe vesnicul cantindat Iohanis.

  20. Trebuie sa va bucurati de conditiile demnitarilor din puscarie.
    Dupa ministrii simplii, dupa un fost prim ministru, urmeaza, logic, si un viitor fost presedinte.
    De ce sa-i vrem raul tocmai acum?

    • glumet, dar ma indoiesc (dreptul meu).
      In 1964, odata cu eliberarea „tutulor detinutilor poitici”, cum se laudau otoritatile, a aparut intrebarea: dece sint eliberati domnii din puscarii? si raspunsul a fost scurt: sa sa aiba loc si tovarasii!.

  21. Ginduri de campanie cotrococenista:
    „Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că în eventualitatea unei suspendări din funcţie a preşedintelui, ar refuza să preia interimatul la Palatul Cotroceni, ţinând cont că este angajat în cursa prezidenţială şi că acest lucru îl poate face preşedintele Camerei .”
    Cita generozitate! si chiar ar fi de toata frumusetea ca, dupa Cretinel interimar, ca la Cotroceni sa sadeasca flori si Zgonea.
    Asta si merita multi dintre noi.

    • Daca intreaba cineva cat timp sunt eu plecat, spuneti-i ca nici pe mine nu ma intereseaza 😉

    • Tariceanu face o expunere cu acuzatii si incalcari consttitutionale care NU EXISTA.
      Vorbeste ca sa nu taca.
      Nicaieri in Constitutie nu exista motivatia expusa de el.
      NICAIERI.
      Singura interdictie este ca Presedintele sa nu fie membru al unui partid.ATIT.
      Iar Traian Basescu..indiferent unde se afiseaza,cu cine,ce imbracaminte poarta NU ESTE MEMBRU DE PARTID.
      Ca sa fie clar ..ca nu toti sunt idioti sa ii soarba minciunile…

      • TÄRICEANU, este un mafiot ce ascunde multe ilegalitätzi,
        are la activ afaceri si mägärii ce ar trebuii descoperite.
        manechinul rosiu este un mizerabil securist sub acoperire.
        poate a promis rusilor, prietenului Kondiakov, cä o sä-l suspende
        pe presedinte, amenintzärile lor, aratä ce o sä vinä cand pun
        mana pe putere: O NENOROCIRE

  22. Interesanti oameni aici pe blog, discuta decizia unei instante ?! Cand instanta ia o decizie care ii unge la suflet o eroizeaza, cand nu o coboara in mocirla.
    On topic :
    Da, Conditiile lui Nastse & comp. au fost privilegiate, dar ale lui Bercea si ale altor interlopi sefi de clan nu sunt privilegiate? Au telefoane, sunt serviti de ceilalti detinuti ,isi conduc afacerile din inchisoare.cel care a enumerat revoltat conditiile lui Nastse de ce nu s-a revoltat si de ceilalti ? Doar fiindca Nastse e ,,domn” si ceilalti din aceeasi categorie cu el?

    • Am inregistrat concluziile tale; sint magistrale, si tu esti o doamna si Nastase e domn.

      • Domnu, am pus ,,domn ” in ghilimele, oare de ce? (la tine nu le-am pus inca desi vorbesti urat,tz,tz..)

      • Pe unii ii deranjeaza ca se discuta pe aici o decizia judecatoreasca (de eliberare conditionata). Probabil ca i-a deranjat cel putin la fel de mult felul in care condamnatul AN (sau altii din aceeasi famiglie) a contestat alta decizie judecatoreasca, cea de condamnare. O fi blogul lui Nascase plin de interventiile critice ale acestor atat de corecte si principiale persoane…

    • ai dreptate detinutul a.nastase nu este singurul privilegiat…pentru gardienii si grajdanul director al stabilimentului…toti detinutii cu dare de mana sunt ,,domni,, deci acolo ce mi-e domn nastase ce mi-e domn bercea sau camataru…banii n-au miros…iar ,,domnii,, toti poarta cate un numar de ordine :mrgreen:

  23. Tot on topic ;
    Plin blogul de specialisti in procedura penala si Cod penal care striga ca Nastase trebuia sa-si recunoasca vina ca o conditie a eliberarii ;pe bune?
    Ia uitati aici noul Cod penal copii :
    ,, ART. 100
    Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii
    (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
    a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
    b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
    c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
    d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
    (2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) – ”UNDE e conditia voastra?

    • Nu urmărești discuția. îți dai cu părerea, ești apostrofată de paralelism, după care o să spui că lumea de pe blog se comportă urît. Ce pot să comentez? 😀

      • menirea doamnei nu este sa poarte o discutie, ci s-o deturneze.
        Obicei insusit la anumite ore si lectii.

      • Dar Loda are dreptate.
        Adaug wittgensteinian: Wovon man nicht sprechen kann, darüber muss man schweigen.

        • De ce crezi că are dreptate?

          • Tu ceri argumente, care nu-ti argumentezi afirmatiile cand pove cu mine? Buna !Poate arati tu de ce NU am dreptate(dreams)

          • Loda
            am înțeles la ce te refereai și că te refereai la o persoană, la mine ca specialist în codul penal. Mulțumesc că mi-ai semnalat ambiguitatea. Am corectat în text. 🙂

            Dar după cum vei constata nu am argumentat pe existența sau nu a unei astfel de prevederi legale. Înțelesul se păstrează. De altfel legiuitorul a păstrat în cod o urmă în egală măsură ambiguă la punctul d) dacă nu mă înșel.
            Cum măsoară judecătorul că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate integra în societate? Mai ales cînd persoana respectivă nu recunoaște decizia curții care a dat decizia de condamnare? Mai ales cînd persoana condamnată scrie pe blog că procesul a fost politic? Există un instrument de măsură pentru mărimea asta? Dacă da atunci putem substitui judecătorii cu o pereche de calculatoare.

            Eu cred că era de bun simț pentru judecător să chestioneze această stare de fapte și conștiință. Nu crezi?

            Mai spun odată că decizia a fost luată pe un calcul pur matematic, pe literă și nu pe spiritul legii.

          • Filadel ;
            Asta e legea, eu nu zic ca e buna ,dar legea a fost respectata si atunci de ce sa critici (nu ma refer la tine acum)instanta ?

          • Filadel ;
            Si nu, nu ma refeream doar la tine, pentru ca nu ai fost singurul care ai sustinut ideea, dar oricum nu avea importanta numele, important era sa se indrepte eroarea atat.Victor macar a intrebat.

          • „Masura, domnule, masura…”.

        • scuze, tu ai citit articolul-tema scris de Filadel?
          Exista o mare gaura in legislatia romaneasca daca pentru eliberarea conditionata nu exista recunoasterea guilty.
          Cam despre asta ar fi vorba.
          Fara aceasta recunoastere, munca celor ce l-au condamnat este dusa in derizoriu.

          • ,,Printre condițiile eliberării condiționate (că de-aia-i zice condiționată că are niște condiții) există una esențială după părerea mea. Anume că deținutul trebuie să-și recunoască greșeala ”
            Wtf, e negru pe alb?!

          • Loda

            comentariul meu e mai sus – din greșeală. 🙂

        • Esti naiv, loda NU are niciodata dreptate aici 🙂

      • Ti-as cere sa-ti argumentezi afirmatia ,,nu urmaresti discutia”(tocmai ca am) dar stiu ca e degeaba.Inca nici acum nu ai argumentat cand m-ai facut mincinoasa.Tu arunci vorbele si apoi…silence.Cat despre ,,datul cu parerea” wrong, am dat cu ,,docomentul” adica noul Cod penal.

        • recunoasterea nu exista nicaieri.
          de ce?
          filosofia dreptului e destul de clara – a-ti recunoaste vine sa poate lua in calcul in stabilirea pedepsei, ca factor atenuant.
          ea nu mai are implicit nimic in comun cu criteriile de eliberare conditionata din moment ce e deja folosita ca si criteriu in alta procedura.
          nu e evident? nu poti aplica o procedura de doua ori. ar trebui sa explic si de ce? nu cred!

          oricum, pe lege:
          Articolul 480 –
          (1) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

          (2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.

          (3) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.

          Deci, nastase nu a recunoscut, implicit nu a beneficiat de „reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.”

          Nu exista niciun gol!

          Am terminat cu prostia asta?

          • markwilliams

            Nu,nu am terminat cu terminatorii economiei nationale..si nici nu se va termina curind..abia a inceput..
            cauzele sunt documentate pe mizilicuri ..nu pe adevaratele fapte de coruptie de zeci si sute de milioane de euro..

            Mi se pare ciudat ca Adrian Nastase sa fie inchis pentru un maruntis..in timp ce tunurile date la privatizari frauduloase,la tot felul de achizitii si contracte pagubitoare de miliarde de euro ,raman intr-un con de umbra..
            Bechtel,EADS,afacerea fregatelor cu baye sistem,Sidexul si Alro date pe o suma modica..Zambaccian sau matusa Tamara…

            Si in lant toate hotiile,toate infractiunile produse de baronii si ciocoii din toate partidele …in special cei din sistemul ticalosit adus si mentinut la putere de catre Iliescu…

          • de acord mark, iar. se aplica tuturor!
            dar nu schimba paradigma

          • @-ulica: pot sa-ti spun pro fun? Ca @standupcomedian este prea lung..
            @profun: te superi daca te rog sa-i dai voie sa foloseasca numele tau cand mai emite ciudatenii ca asta?

          • @judex, spune-mi cum vrei. asta iar nu schimba paradigma.

            ignoranta nu e o virtute.
            argumentele juridice exista si daca nu le accepti.
            justitia nu functioneaza doar daca esti de acord cu ea. ea functioneaza oricum si nu iti cere tie parerea.

            dar repet, daca tot ce poti e sa mi-te adresezi ironic, e ok. mie imi place. ma scuteste sa tin cursuri.

    • AICI:
      d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

      Cum s-a convins instanta ca persoana condamnata s-a indreptat????Daca persoana condamnata nu isi recunoaste vina…in ce mod s-a indreptat??? De sale??? de apus sau rasarit??

      Chiar mi-ar place sa stiu cum ,in ce fel s-a indreptat persoana fata de vina ,fata de infractiunea stab ilita prin sentinta cu pedeapsa la inchisoare?>??

      CARE VINA?
      Aceea pe care condamnatul NU SI_O RECUNOASTE!
      Adica. VINA EXISTA?? cu probe si marturii???Sau nu exista si condamnatul a suferit o pedeapsa PE NEDREPT???

      • la fel cum stabileste si vina fara ca el sa recunoasca. ce fel de intrebare mai e si asta?

        • inculpatul nu e instanta si nu poate avea atributiile ei.

        • Instanta nu stabileste o VINA si nu scoate un VINOVAT pentru ca asa vrea ea.
          Ci pe PROBE certe…documentate ,confirmate.anexe la dosar si mentionate in dispozitivul sentintei..

          Iar daca inculpatul nu isi recunoaste vina..cine ARE DREPTATE???
          Toti,absolut toti HOTII,CORUPTII,MAFIOTII, dovediti si condamnati au urlat cit i-au tinut plaminii(ca sa auda idiotii si sa creda)
          Sunt nevinovat!Am dosar politic! Basescu m-a bagat la puscarie!

          • de acord.
            dar nu se schimba paradigma.
            inculpatul nu e instanta. si nu poate fi. chiar daca zice ca isi recunoaste vina, instanta tot poate zice ca nu s-a schimbat.
            cuvantul unui inculpat nu inseamna nimic decat in ceea ce priveste prevederile stabilite prin codul de procedura penala si codul penal. adica in ceea ce priveste o pedeapsa mai scurta.si e normal asa, nu ne putem apuca sa facem justitie pe baza a ceea ce declara inculpatul despre el.

      • markwilliams

        Ti-am citat la postarea de ieri. Reiau si iti subliniez:
        Incompatibilităţi şi imunităţi ARTICOLUL 84
        (1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.

        Sunt notorii, fiindca sunt publice, uneori televizate – adesea si in direct exercitarile de functii [altele decat cele avute in atributii si contrare prevederilor constitutionale] recunoscute chiar de domnia sa in mod repetat: infiintarea unei fundatii si apoi sprijinirea unui partid (astea sunt cele mai noi, nu reiau acum si .. istorii), discutii de partid, desemnare candidati prezidentiale. Toate aceste activitati, exercitate public, chiar daca fara … carnet de membru..

        Nu trebuie sa existe un document pentru sanctionarea sau macar infierarea unor asemenea practici dupa cum, in probabil pentru constatarea niciunei abateri de la lege de pe lumea asta nu e necesar un … talon de contravenient sau infractor.

        Daca ar exista, cum ar suna un dialog cu politistul de la circulatie:
        – Buna ziua, ati trecut pe rosu. Avem si inregistrarea video. Va rog sa-mi prezentati carnetul de trecator pe rosu
        – Buna ziua, imi pare rau dar nu am un asemenea carnet.
        – Atunci, ati scapat. La revedere
        😉

        • Nu insista.. ridicol..
          Sa raspundem la obiect si cu inscrisuri..nu cu presupuneri
          FUNCTIA ca si denumire presupune o inregistrare legalizata.Nu vorbim aici de functia unui organ ….ci de una institutionala.

          Ca sa infiintezi o fundatie nu este nici o fapta grava.Nu este nici incriminata nicaieri in Constitutie.Toate prezentele Presedintelui publice axate pe programe si strategii de tara au fost la sediul FUNDATIEI.

          Nu se face nici o dovada pe VORBE.Pe discursuri care sunt considerate declaratii politice si scoase in afara deciziei sau implicarii in proceduri anticonstitutionale..

          Singura dovada este INSCRISUL ,cu denumire,data,nr.si parafa.care sa faca dovada incalcarii articolului consemnat de tine.
          Asa ceva nu exista. Asadar nu persista..in eroare..Sau este cu intentie??
          Pe asem,enea trimiteri provenite din presupuneri ,din interpretari eronate ce exced cadrul constitutional au fost posibile cele doua suspendari ale Presedintelui..

          De fapt,recunoscute a fi de natura POLITICA.Cu hotarire parlamentara POLITICA.Exclusa de cadrul constitutional.Asa ceva nu exista in Constitutie.

          S-a facut un ABUZ de catre un Parlament dictatorial ,care a incalcat grosolan Constitutia.Pentru ca Parlamentrul nu avea atributul suspendarii unui Presedinte ALES,nu desemnat parlamentar,prin hotarire politica.

          Arhivele parlamentare si dosarele suspendarilor vor reda adevarul istoric…la timpul cuvenit…

          • markwilliams

            O adaugire..
            Abia acum realizez de ce insisti atit pe acest subiect..
            El; constituie argumentul de baza noilor si vechilor pucisti pentru o noua suspendare a lui Traian Basescu…
            Si totul se inchide in cerc daca ne amintim de primele cuvinte scoase de Adrian Nastase ,la iesirea din puscarie:
            Amnistie si gratiere..

            Imi este greu sa inteleg opinia favorizanta a unor comentatori de pe aici pro Ponta,PRo PSD anti Basescu…
            Cum poti fi in stare sa sustii HOTII si MAFIOTII care au pus tara pe butuci,au saracit romanii,i-au lasat fara venituri..i-au determinat sa plece pentru a se sustine material,prin alte lumi…
            Cum poti sa iti permiti sa aperi imbuibatii si nerusinatii institutionalizati??
            Cum esti in stare sa ai un biet salaraiu de bugetar sau o pensie amarita si sa fii de partea loR???
            Ei,cei cu averi nemasurate de nababi,cu numeroase conturi.. ,cu profituri uriase bazate pe capusare si inginerii financiare de tot felul…
            Ce fel de gindire intortocheata puteti avea??Deformata..imbibata cu minciuna si dezinformare??
            imi este greu sa inteleg…

          • La nedumeririle dvs. de cum e cu constitutia in litera si spiritul ei, eu nu voi mai insista fiindca, chiar pe pagina asta au pledat mai convingator decat mine si PRL si filadel august 22, 2014 la 13:49 |.

            Si in ceea ce priveste „HOTII si MAFIOTII” e posibil sa avem viziuni diferite, de asemenea.

            Asta fiindca eu nu sustin niciun hot sau mafiot, indiferent de culoarea sa, incepand de la rosu, portocaliu, verde, galben, violet si cate or mai fi.

            Dimpotriva, sunt cu ochii pe toti cei care de 24+ ani incoace desi au fost platiti preponderent de la buget si au averi de milioane, case de case si sute de ha de teren.

            Poate ma surprinzi si imi spui si tu ca vrei sa-i demasti pe TOTI 😉

  24. NÄSTASE; este un arogant nerusinat.

  25. Nästase; este un domn hotz.-indiferent de clasa din care face parte,
    cine furä estze un hotz:

  26. Asa e cind vrei sa dispui de banii altora, nu exista „entuziasm:
    „Ponta, intrebat de „electorata” nefunctionala: E in vigoare, dar nu are entuziasm in sistemul bancar ”
    😛

  27. Se poate face ceva cu comentariile ? danseaza pe blog postarile unde vor ele 🙂

  28. Din păcate nu am ce să fac cu WP-ul. Comentariile au luat-o razna. 😀

  29. Anuntul Elenei Udrea ca lanseaza candidatura in aceeasi zi cu Ponta face cat zeci de alte mesaje! 🙂 L-a terminat pe Ponta, PSD a intrat in fibrilatii, toata fauna bolsevica cauta solutii. Nimic nu conteaza in politica decat Udrea si Ponta, ceilalti nici nu exista!
    Elena Udrea arata ca este cea mai „barbat” la ora actuala, mai ca si-a intrecut maestul, iar initiatii stiu asta si chiar isi fac tot felul de calcule, s-ar putea ca sa le convina Udrea la Cotroceni (ma refer la initiati) nu la pantalonarii astia care se dau barbati dar habar n-au de nimic.

  30. Cum mama masii se face ca comenturile sar ca iepurii odata cu iedirea lui aditza de la racoare?
    ele, comenturile, nu au si ele o lege a lor, un cod penal al lor?
    cred ca mai sus am facut o kcofonie.
    Daca da, o dedic bunului meu prieten nicht.

  31. Elena trebuie sa fie cumva protejată prin intermediul unui ‘scut anti-lături pesediste’, transmise prin intermemediul latrinei3 si nu numai.
    Scutul anti-lături trebuie sa conțină, ca orce scut(inclusiv scutul anti-raketa), mai multe părți… Principalele parti ale oricarui scut o sunt constituite din”radarul de interceptare” a raketelor-lături lansate de ticălosi lipsiți de cea mai elementara educație, deși multi dintre ei au pe frunțile înguste, ștampile academice, inclusiv ștampile de ‘doctori în prostologie’!
    Împotriva acelor ticălosi josnici, trebuiesc folosite cât mai multe „baze de „rakete”, în special din partea unor jurnaliști de bun simț și televiziuni ce doresc binele acestei țări. Dacă romanii nu doresc aruncarea Romaniei cu zeci de ani în urmă, în bezna BURGHEZIA ROSIE(o burghezie primitivă, compusă din baroni, oligarhi, moguli, o burghezie feudala de sec.18) atunci, românii trebuie să acorde sprijin si protecție Politicienilor Reali

  32. Elena Udrea! Numele magic pentru toata tara si trebuie sa recunoastem ca este astazi cea mai puternica femeie politician, incontestabil cu sanse maxime pentru a fi Presedintele tarii.
    Daca privim la ceilalti, nu gasim si nu vedem nimic interesant, au cam spus tot, sunt previzibili, sunt stersi, plictisitori….ce vor sune ei la mitingurile de campanie? Ponta va minti ca v-am dat si v-am facut !!!! adica Recesiune si saracie lucie! Iohannis va spune o fraza in jumatate de ora iar lumea va pleca plictisitia, Monica Mandela in caz de-i treaza va spune ca ea s-a pupat cu Blaga si toti penalii din PDL pentru inca un mandat la Bruxelles si ca-i o falsa justitiar, o mincinoasa sosrosita, da? Ce mai avem? Nici nu mai conteaza. Elena Udrea va fi sarea si piperul, ea este candidatul nr 1 volens nolens! Cui nu-i convine are o problema de logica, nu vrea sigurnata tarii pe maini bune Pro UE si America.

    • Eu cred ca se poate ,EU poate sa-l bata pe labaristul de pontalau . E suficient ca lui pontache sa-i scape un porumbel de genul „fa” Udrea ai chef de presidentie ? si totul este jucat.
      Pontache are mintea greoaie si este lipsit de spontaneitate si chiar daca o are nu-i este de folos deoarece e jalnic de tantalau. Daca il ia Udrea pe pontache la glumite de gradul² , incepe asta sa planga si sa o cheme pe Daciana sa-i schimbe pampersul.

  33. Sa ne reamintim ,daca putem,ca pe vremea cand PDL/ul era in Opozitie,i se interzicea ELENEI UDREA sa ridice vocea la PSD!Tacerea era cumparata,cu contracte grase cu statul ale lui BLAGA!Deci era limpede pentru toti ca PDL/ul era PSD/ul din Opozitie!Ce a facut Blaga?A mutat bobul cu intentia de a ascunde insuccesul de la Europarlamentare,fugind inca o data,de data asta NU CU URNA,cu TOT partidul la PNL!Care este meritul PNL/ului?A adus PSD/ul la putere,l/a cocotat pe Ponta Primministru,apoi de frica PMP/ului care casiga voturi in exces,a fugit repede in opozitie sa opreasca acest fenomen!Consider,ca FRICA de LEGE,i/a solidarizat,atat pe cei din ACL/ul care s/a format in urma fuziunii dintre PNL si PDL,cu PSD/ul!Nu trebuiesc VOTATI NICI UNII!Nici Johannes,nici Macovei!Fac un joc MIZERABIL,pentru a se proteja de LEGE!Elena Udrea,a devenit peste noapte,cel mai de temut adversar al lui PONTA!Si ,…cred ca va pierde !Cel putin sper….Ponta este toxic pentru TARA!

  34. Foarte important!
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17946943-elena-udrea-lupta-pentru-cotroceni-intre-mostenitoarea-lui-traian-basescu-mostenitorul-lui-adrian-nastase.htm
    HAI ELENA UDREA !!!!!
    Pare un meci nu?!
    Se transeaza simplu . Cu cine tii cand pe maidan se joaca fodbal…..?!

    Eu cu Elena Udrea….
    E simplu – ma uit la Iohannis – nu imi place….fara vlaga, rece, zambet sec, …basca evoluitia lui politica.
    Apoi il privesc pe Ponta – nu imi place – ranjeste cu rost si fara rost, minte zambind, pare un baiat de cartier – basca politica pe care o face – de tip comunist, democratie originala
    Si iata intra pe teren Elenaa Udrea – tanara, frumosa, are forta si ambitie, iti face placere sa o privesti, e spontana….basca politica pe care o promoveza ca sa zic asa de tip basisit.

    Pai sa vreau sa continui meciul cu Iohannis candidatul PNL care a adus la putere PSD –
    De ce l-o fi sustinut PNL-ul pe Ponta?!
    Pai sa – mi placa Ponta – un baiat care a primit pe mana o avere – Romania – si-si bate joc de ea in continuare . Si Iliescu a facut la fel……..
    Chiar nu se intreaba NIMENI de ce atata inversunare impotriva Elenei Udrea?!

    • Da, finala se va tine intre continuatoru lui Basescu prin Elena Udrea si continuatorul lui Nastase prin Ponta! Tara asta stie, electoratul simplu de la sate si orasele mici nu stiu decat de Udrea si Ponta, de Basescu si Nastase si nici nu vor sa mai afle si de altii!

    • Elena trebuie sa fie cumva protejată prin intermediul unui ‘scut anti-lături pesediste’, transmise prin intermemediul latrinei3 si nu numai.
      Scutul anti-lături trebuie sa conțină, ca orce scut(inclusiv scutul anti-raketa), mai multe părți… Principalele parti ale oricarui scut o sunt constituite din”radarul de interceptare” a raketelor-lături lansate de ticălosi lipsiți de cea mai elementara educație, deși multi dintre ei au pe frunțile înguste, ștampile academice, inclusiv ștampile de ‘doctori în prostologie’!
      Împotriva acelor ticălosi josnici, trebuiesc folosite cât mai multe „baze de „rakete”, în special din partea unor jurnaliști de bun simț și televiziuni ce doresc binele acestei țări. Dacă romanii nu doresc aruncarea Romaniei cu zeci de ani în urmă, în bezna BURGHEZIA ROSIE(o burghezie primitivă, compusă din baroni, oligarhi, moguli, o burghezie feudala de sec.18) atunci, românii trebuie să acorde sprijin si protecție Politicienilor Reali

    • Fantastica replica a presedintelui PMP, care denota sclipirea de inteligenta care lipseste celorlalti competitori pentru Cotroceni! ” Asta-i muzica ce-mi place ” spunea Carol I la Calafat in mai1877 cand a inceput bombardarea Vidinului ocupat de turci…Asta-i graiul luc care-mi place cel mai mult la Elena Udrea : cand le zice, le zice, nu sta de doua ori pe ganduri…asta n-o sa vedeti la niciun politician, acest simt al umorului innascut ca la aceasta femeie atat de mediatizata, atat de vanata, atat de denigrata si -totusi – atat de iubita si admirata!!! Deci, Pontake, esti pierdut : ti-a venit taticu-tau, ai bagat-o pe maneca!

  35. cristian,
    jumätate din liberali sunt securist sub acoperire, cum este si
    trädätorul Täriceanu, un mafiot ce a inpärtzit tzara cu PSD.

    • Elena Udrea! Numele magic pentru toata tara si trebuie sa recunoastem ca este astazi cea mai puternica femeie politician, incontestabil cu sanse maxime pentru a fi Presedintele tarii.
      Daca privim la ceilalti, nu gasim si nu vedem nimic interesant, au cam spus tot, sunt previzibili, sunt stersi, plictisitori….ce vor sune ei la mitingurile de campanie? Ponta va minti ca v-am dat si v-am facut !!!! adica Recesiune si saracie lucie! Iohannis va spune o fraza in jumatate de ora iar lumea va pleca plictisitia, Monica Mandela in caz de-i treaza va spune ca ea s-a pupat cu Blaga si toti penalii din PDL pentru inca un mandat la Bruxelles si ca-i o falsa justitiar, o mincinoasa sosrosita, da? Ce mai avem? Nici nu mai conteaza. Elena Udrea va fi sarea si piperul, ea este candidatul nr 1 volens nolens! Cui nu-i convine are o problema de logica, nu vrea sigurnata tarii pe maini bune Pro UE si America.

      • Analizand la rece pe toti candidatii pe car eii avem pana in prezent, dau sanse maxime Elenei Udrea! Dupa minesi nu numai, ea este cel mai demn d eluat in seama. Priviti la cielalti candidati, nu spun nimic, chiar daca vorbesc, nu transmit nimic, sunt seci, neatractivi, neinteresanti, ii stim parca prea bine, am vazut ce pot si ne-au cam plicitisit. Cand privim la Udrea vedem fara s-o laud, o femeie determianta, extrem de bataioasa si ambitioasa, e frumoasa, e inteligenta, e onesta desi presa i-a scos alt profil-unul fals departe de cel real, pregatita este chiar de Presedinte, deci avem si garantia ca tara ar merge pe drumul reformei, modernizarii si cu sigurnta nu s-ar abate de la drumul pro NATO si UE. Practic de asa ceva avem nevoie, instabilitatea pe plan extern ne-ar costa viitorul pentru multi ani.

  36. Analizand la rece (foarte rece, a trebuit sa pun caldura asta seara), consider ca EU este un candidat cu sanse reale.
    Prin felul ei nesofisticat de a fi, spontana si dinamica, mesajul ei se adreseaza unor categorii care ne intereseaza sa iasa la vot: tinerii. Are capacitatea face generatia in blugi sa vrea sa se implice in viata cetatii.
    Are de asemenea priza la populatia rurala. Am vazut-o in comune inconjurata de babutze si de mosnegutzi fericiti. Deci are capacitatea de a se adresa si electoratului lui Ponta. Nici un alt candidat nu poate avea pretentia ca poate penetra electoratul lui Ponta, in afara Elenei Udrea. Si odata in turul 2, isi va pastra automat electoratul care a votat-o, si va capata si electoratul mai chitros, super-intelectualii care nu vor dori ca Ponta sa ajunga la Cotroceni.
    Nu e cel mai mare intelectual, dar stim ce politica va avea de la Cotroceni. A Presedintelui.
    Si la rece vorbind, nu asta dorim?

  37. dar cum naiba nu se revoltä romanii?, escrocii din PSD au o datorie de 7 milioane de euro, fac paranghelii, intrunirile sunt in hotele scumpe. de guvernare nu se ocupä nimeni. PLAGIATORUL PONTA
    indrugä cateva prostii in TV, pt. tampitzi.restul inpozite,

  38. Filadel,

    Azi e ziua trolilor cu barba? 🙄

    • Am avut un reflex dar l-am reprimat. Vreau să văd unde duce.

    • Hehehe mamaie @mih
      Have a break have a KitKat – A sosit in ajutor cavaleria 🙂

      Astia sunt tineri, nu au dumnezeu, sunt platiti (prost dar sunt platiti)

      Seful (Anton, Beton, Vlaston, Udron ? ) a introdus Copacul pe lista, si suplineste balbaielile amatorilor (amator vine de la amato – a iubi ) cu prestatia angajatilor – care au de dus o paine acasa la copii, sau la o mama bolnava, sau au de platit chiria in Bucuresti.
      Ei nu au vreme sa critice dusmanii copacului sau al altui blog, ci lauda Elena mecanizat, 🙂 Nu te impacienta, ei sunt de bine, nu sunt de rau. Indienii fug in dezordine 🙂 🙂

      • Ăștia îs postaci udriști cum îs eu Lastnightmusic. Chiar așteptam un semn de la tine pe tema asta. Cum comentezi?

        • @filadel
          „Monica Mandela in caz de-i treaza va spune ca ea s-a pupat cu Blaga si toti penalii din PDL pentru inca un mandat la Bruxelles”

          Misto zis de noii prieteni Flax, Vlax, Max.inarmati cu insecticide anti viermi. Lui @theo cred ca ii mangie gusha de placere. Noapte si mark rasufla usurati. Filadel analizeaza si isi reprima instinctele 🙂

          Sa zicem ca nu sunt Udristi ci Meleshcanisti. Pontacisti sau cevreitu-isti. Nu imi dau seama. Stiu ca presteaza cinstit un job platit. Dar sunt pe gustul lui @mark, @noapte @victor @adriana chiar si @mih (doar ca pe mih o lasa fara obiectul muncii ) 🙂

          Daca zicea cineva exact acelasi lucru despre Udrea sarea tot copacul in aer.

          • Dar sunt pe gustul lui @mark, @noapte @victor @adriana chiar si @mih (doar ca pe mih o lasa fara obiectul muncii )

            Adevărat că mesajul este croit special cu dedicația asta (a udriștilor fără discernămînt de pe acest blog). Am încredere în intuiția ta.
            Dar dacă mesajul e servit atît de special hai să vedem cine de pe acest blog crede în destinația acestui mesaj? Crede adică că există un astfel de public țintă aici?

            Cine spune despre Mih, Theo, Night, Mark, Adriana, VictorL că sînt udriști talibani? Cine bombardează acest blog de săptămîni sau luni cu mesaje de acest fel?
            Nu știu. Aștept să primesc niște răspunsuri.

          • @filadel
            Destinatia nu sunt cei 7 pensio-talibani care se manifesta ora de ora , si nici noi ceilalti vreo 4 ci , pe de oparte cei 200-300 de tacuti care urmaresc blogul si … mai important … sefii lor ,,,, care au trasat sarcina sa aduca blogurile de partea lor, platesc pt asta, si primesc raport final : Dle/dna sefa, Copacul este al nostru.

            Baietii indiferent cine sunt, au studiat mai intii care sunt mesajele care nu o scot din papuci pe @mih, @old tu ca admini, si in text introduc mesajul lor. Evident ca nu sunt macovisti.

            Cand intra pe alt blog, verifica care este grila adminilor de acolo si opereaza in consecinta. La Politeia merg altfel … dar tot cu MM betiva 🙂

            Poate ma insel eu @fila dar asa vad lucrurile

        • Filadel,

          Ai cumva o lamaie, doua in plus?

        • salutare
          sa nu faceti si voi pacatul sa ii banuiti de prea multa desteptaciune, ca va … incurcati … degeaba
          la cati bani se dau … atata glagorie
          in alte parti merge …

        • NU sunt postac. SUNT DOAR FAN!!!!
          Postac e perverzul LASTNIGHTMUSIC!!!
          SITIT CU TOTIII ASTA!

      • Arhitectii rezista, „e” bravi! 😀 😀

        • Gandacila, ma vezi pe mine rezistand, ? 🙂 Sunt ca Ponta cu popcornul si ma uit la copac un pic, vineri la amiaza.
          Vai de capul nostru mey @Hamangia …. bine am ajuns

          • Și încă n-am făcut analiza pe text dar toți vin din Tor. Așa … la o primă vedere fără să mă strofoc prea tare. La fel cum au venit și celelalte atacuri cu … boți! 😀 😀

          • Inganduratul

            Mey, tu vei sa ma pacalicesti 😀 Adica lasi tu ditai saxu si canti la picolina? 😀 Lasi tu prastia cu bile de rulmenti pentru popcorn? 😀
            Ma pacalesti, gingasule! 😀

          • Nu inteleg ce vrei sa spui. Poti sa o spui mai direct ?

      • Pesedist vopsit, dottor in fund, eu sunt un om liber, DA… O admir pe doamna Elena Udrea si imi doresc sa fie
        PRESEDINTELE TUTUROR ROMANILOR!!
        NU SUNT… POSTAC… TU ESTI UN POSTAC PESEDIST pe langa ADEVAR!!

        • Merci Cristian 🙂
          Cu mesajul asta ai scutit munca lui @mark si @theo pentru o etapa. Si ei trebuie sa iti multumeasca 🙂
          🙂 🙂

          • PANTALONAR SCLIFOSIT, NU MAI INSULTA PUTINIII OAMENI CU INIMOSI CU INIMA PE DREAPTA ALATURI DE ADEVAR SI PLINI DE CREDINTA!!!
            RUSINE!!!
            ADIMINI, ROG ELIMINATI ACEST INTRIGANT!!!

          • Cristian la cine te referi atît de vehement? Pronunță un nume, te rog!

          • markwilliams

            Last
            Scuteste-ma…tu de aprecieri negative..
            Nu te aseza pe locul meu …in locul meu…nu te angaja in num ele meu…
            iti permiti cam multe….prea multe….pentru un lipitor de afise…

  39. -Va recomand o intoarcere in timp, circa 88-89: http://economie.hotnews.ro/stiri-economie-17946983-ministerul-agriculturii-anunta-agricol-crestere-productia-grau-secara-2014-este-7-37-milioane-tone-peste-cea-din-2013-record-rapita-din-1970-incoace.htm

    Tovarasi, in cincinalul Ponta s-a depasit productia la hectar, fata de 2013, la tot ce exista in agricultura: griu, secara, floarea soarelui, rapita, ovaz. Noroc ca nu cultivam trotinete, ca si acolo raporta ministerul agriculturii depasiri la hectar. Comunicatul lui ala micu e luat probabil din Scanteia. Oare cite gogosi din astea vom mai auzi pina la alegeri?

  40. Wow ….ce-i aice frate???… propagandă ???…. M-am dat dreaqu ….deja au început ??? 😆

    • night:
      Nu cred ca-i propaganda, cred ca sunt trolli antiudristi cu care dialogheaa theo(:))/Eu cred ca scriu la misto, nu o sa cred niciodata ca cineva poate scrie serios in asa maniera. Daca sunt pe bune, nu merita nici un ban ,ca obtin inversul efectului scontat.

  41. Cristian

    sunt colegi de-ai tai???….ii cunosti???

    • Nu mey @noptacila sunt baieti saraci platiti cu ora.
      Ce tu crezi ca Anton sau Hrebenciuc sau cine ii plateste il intreaba pe Cristian 80 sau pe tine care prestezi din dragoste de basescu ?
      Aia sunt sefi , iar departamentul e nou creat. si va functiona pana in noiembrie,
      Ei au un mesaj dinainte ales, ce nu deranjeaza adminii blogurilor dar pot sa spuna in final ce vor el.

      Asa ii vad eu de la distanta, pt ca sunt mai lucrativ. 🙂

  42. Toate mesajele au venit prin proxy, marea majoritate prin Tor. Asta înseamnă că mesagerii au vrut să-și ascundă identitatea reală. De ce ar dori postacii Elenei Udrea să-și ascundă identitatea? Eu în locul ei puneam chiar IP-urile de la sediul PMP să fie toată lumea sigură de sursa mesajelor.
    E uite că nu-i chiar așa. Elena Udrea nu vrea să se știe cine sînt cei care-o susțin. Ba mai mult nu e interesată să acumuleze puncte electorale pe mesajele astea.

  43. f. interesant NÄSTASE FOSTUL PUSCÄRIAS; SI-A LÄSAT O BARBÄ
    CA LUI PATRICIU. :::::nu insinuez nimic::::::::::::::::::::::::: CE TAMPIT PLIN DE EL

  44. Mark

    Nu vezi că pro fund-ul asta seamănă cu chinezu’?!!… 😀

  45. Am ajuns sa Injur foarte urit – dece sa nu recunosc? imi pierd si eu rabdarea – cind citesc ce scrie inteleptul arhitect asociindu-ma, auzi, „udristilor”.
    Asta cind despre @ tds se spunea pe un blog ca inrosea tastatura daca spuneai ceva rau de Udrea; este un simptom cunoscut, sa te lepezi de Satana aruncindu-l in curtea altora, dar e un gest urit. Mizerabil gest.
    La fel ca a pomeni zilnic de un grup de „talibani” care nu ii plac lui; zilnic are un manunchi de nume pe care le tot pomeneste.
    Nu discuta tema, are in arsenal doar atacuri la persoana. Si pentru ce? pentru ca nu am vrut sa-l intilnesc. Se injoseste ca ultimul om. Dar el are studii peste Balta, este afacerist de mare succes. Bravo, omule, felicitari, dar nu te purta grobian.
    Pai, da, m-am enervat, ca pina si altcineva (nu spui cine) a observat ca grupul de laudatori nu pot fi in slujba blondei, ci este „lauda” desantata tocmai pentru a-si bate joc.
    Doar inteleptul blogului o tine gaia-matu cu obsesiile lui.

    • este bolnav , un amärat obsedat.

    • Tot eu sunt de vina, ca vine Flax, Blax si Max si iti ia obiectul muncii ?
      Sunt mai tineri, mai flamanzi, nu au pensie si nu au nevoie de ego ca tine. Asta e viitorul. Masinile inlocuiesc munca pensionarilor.
      Sau eu si Bill suntem Mlax, si Sax ? tot asa cum chinezul este profun ?

      Nu ai vrut sa te vezi cu mine cand am trecut prin zona in mai. Te-ai vazut vreodata cu cineva cunoscut de pe blogurile noastre ? Nu cred 🙂
      Daca vei continua cu insanitatile la adresa mea te voi cauta eu la Lugoj sa vad ce fel de om esti. Apoi vei putea povesti tot ce vrei despre mine.

    • Salve Victor,
      Ai pile la Viq? Ai doar doua variante: Primo, DA, secundo, DA.
      In acest caz (apropo de Satana), roaga-l sa introduca pe frontispiciul Copacului motto-ul „NE LEPADAM DE BASESCU” Poate asa au cu adevarat unii un weekend placut. L-as ruga eu direct dar eu nu am pile decat la cele doua L, Luminita si Loda :mrgreen:

      • salut, Inganduratule,
        in general @ tds ma distreaza pentru ineptiile cu care se prezinta ca idei geniale.
        Dar imi mai pierd si rabdarea; chiar mai sus insista sa ma intilnesc cu el, dar jigneste in continuare. Crede ca lui i se poate permite orice.

  46. L-a văzut careva pe Ovi? Văd că lipsește. Ce-o fi făcînd băiatul ăsta? O fi scos boții la păscut pe internet? Cînd comenta pe-aici eram mai liniștit. 😀

    • aruncä cu mizerii peste tot ovi-biloi, se vaitä si pe la politeia

    • Am inteles.
      Bill este flax, max si profun

        • Pentru tine este cel mai simplu asa . Iti rezolva toate problemele.

          Dar asa fac politistii slabi. Merg pe supozitia cea mai la indemana, iar apoi se straduiesc sa potriveasca probele pe supozitie.

          Daca in fata casei vei gasi la intoarcere un rahat de caine, sa stii ca si pe ala tot Bill ti l-a pus

          🙂

          • Nu cred în ideea independenței de acțiune a lui Ovi. Aici ați lucrat în echipă. Și prima dată și a doua oară și în alte dăți. 😀
            Tu ești coordonatorul și el e executantul fiindcă se pricepe cît de cît da nu prea mult. Nu peste medie. 🙂

          • Nu am mai comunicat cu @bill dinainte de a pleca in Belgia, si nici cu @Eugeni. Pe bune.

            Tie ti se pare exclus ca Anton sau Dragnea sa spanzure 600 euro per 2 luni sa intoxice un site ca copacul sau 1200 pt politeia pt 2 luni pana in alegeri. Mie nu. Spun Anton, pentru ca nu cred ca ce presteaza cam isteric @mark @noapte e de ajuns si convingator.

            Ai vazut ca totusi sunt lucrate textele alea, si au la mijloc mesajul de atac ? Daca as avea timpul asta mai bine as scrie pe blogul meu de muzica, iar pe Bill l-as ruga sa puna cate un articol le zi.

            Nu te opreste nimenti sa tai articolele lui Flax si Blax sau dimpotriva sa le scrii , sa vezi poate presteaza si gratuit , caci o fac mai bine ca @noapte. Sunt pozitivi, si nu negativi.

          • Mersi pentru concluzie. De mîine voi proceda într-un stil nou. Propriu.

          • Dar vestea cea mai proastă este că rețeaua Tor a intrat în colimaTOR, ca să o zic mai rimat. Dacă o mai folosiți prea mult și vă scapă vreo chestie neintenționată v-ați putea trezi cu niște mascați la ușă. 😀 Mascați nu glume românești.

          • Inganduratul

            De acord, e capabil! 😛 Da’ colegii lui stiu? 😛

          • As fi preferat sa vina mascatul @noapte.

            Ii astept cu drag. Vreau sa vad specialisti IT cu cagule antitero la mine in Titan.
            Sa le spui si chestia cu incontinenta de urina pe care a lansat-o @theo. Pot fi periculos 🙂

            PS inca nu am primit scuze de la @viq care ma localizase ca locuinta la Banca Nationala pe Doamnei … unde sunt serverele pentru jumatate din bucuresteni.

          • Așa-i cu scuzele astea. Nu mai vin cînd nu găsesc drumul înapoi. 😀
            Te rog eu s-o lași pe aia cu incontinența. Sînt super plictisit de ba pe-a mă-tii.

          • Eu le tin minte pe toate
            Iert dar nu uit. Oi fi tu plictisit dar niciodata nu ai zis o vorba sa ii mai potolesti. si cand cu onanismul, si cand cu legionarismul nici cand cu toate.

            Sterge-i pe Flax si Blax, dar si intereseaza-te pe la partide. Nu e exclus sa trimita baieti proaspeti acolo unde mark si noapte par uzati.

          • Va să zică era datoria mea. Interesant. Mulțumesc pentru ridicarea în grad. 😀 Păi tu ce-ai păzit meștere? Cum ai abordat problema? Cu modestie regală? Parcă era o comunitate, cu chestii.

          • A fost un moment mestere cand te-am rugat ca admin ce esti sa intervii. Nu ai facut-o. Mi-ai raspuns cu suficienta.
            Acum referindu-ma la toti 4 adminii
            Interventiile lor sunt de tipul maciuca pentru bill sau tds si petala de trandafir pentru fratii @mark
            Evident ca directia data incurajeaza si da un trend.
            __________________________________________
            „La toti 4 adminii”, e 6 ! 😉
            Si probabil vor fi tot mai multi pe viitor.
            Doar sa treaca examenul timpului.

            So… iar denaturezi adevarul. Si nici macar nu sti asta !
            „Maciuca” pentru Last/Bill & „rose petals” pentru Mark/Night a fost de fapt o singura rugaminte adresata simultan ambelor grupuri, respectiv sa va tineti literele-ntre dinti pana la o anumita data.
            Cum puteau EXACT acelasi vorbe sa fie pentru unii muma si pentru altii ciuma ?
            Simplu : tu expui propria perceptie drept adevar.
            Da, poate ca asa ai simtit. Dar asta e alta poveste.
            Nu e adevar. Este doar o imagine in mintea ta.

            Viq

          • Nu asta este regula de intervenție. Tu-mi spui și eu intervin. Nope. Regula este în About. Plus este posibil ca înafara About-ului să nu fi fost prezent. Ring a pile of shit?
            Plus Plus – de cîte ori am intervenit chiar față de tine n-a avut nici un rezulat. Tu ești cel mai egal. 😀 Dacă interveneam după reguli erai banat demult. Nu te scandaliza, te rog, spun doar adevărul.

          • Sunt sigur ca vei dormi bine noaptea asta.
            Daca interveneai dupa reguli erau banati toti, inclusiv @mih pompierul piroman 🙂

          • Și care-ar fi logica? Dacă e …?

          • markwilliams

            Pe internet nu exista suprematii.Toti pleaca sau se intilnesc de la semnul egalitatii.Concret un nickname.
            Nimic altceva nu conteaza.Nimic altceva nu trebuie sa prevaleze decit stima si respectul reciproc.Deosebirea trebuie sa parvina doar din idei ,pareri,conceptii si opinii diferite..Cu acelasi respect unul fata de celalalt se argumenteaza,se probeaza contrazicerea sau contradictia..

            Pornind de aici,in lipsa unei identitati reale,nu trebuie sa apelam la sex,virsta,profesie,stare materiala.,calitati fizice si performante supraetalate.

            Pentru ca acestea nu conteaza absolut de loc.Pe NET nu conteaza ,din moment ce nu poti verifica autenticitatea.

            daca se intimpla astfel apar disensiuni majore intre comentatori, ce actioneaza in defavoarea unei atmosfere destinse sau de disputa amiabila..
            Se instaleaza aroganta,suficienta,autosuprematia si titulatura de SEF.de trib..In acelasi ritm cu dispretul,umilirea si atacul la imaginea celuilalt.Nu este greu de inteles ce urmeaza:
            Spatiul de discutii se transforma intr-un circ,intr-o arena de confruntari canibalice,se deviaza de la rolul si scopul acestuia,subiectele si temele se neglijeaza..nu mai ramane decit o pirjolire reciproca ce transforma inteligenta intr-un razboi al nervilor,cu tensiuni ridicate la maxim..

            Cui foloseste?Cine doreste sa se produca haos si neintelegeri,an imozitati ce duc pina dincolo de suportabilitate??

            Ca sa vrei sa iti impui opinia ta ,vointa ta,dorinta ta unui altuia care este exact opusul tau ..si sa faci asta prin atac continuat,incisiv si cinic n u inseamna altceva decit un ABUZ unilateral,de dominatie dar si lipsa de cultura.,de educatie..
            Poate exista o trimitere la obiect..prin toata aceasta constatare..ramane doar sa imi dati dreptate…
            Respecta-ma ca sa te respect!

          • @mark
            Probabil ca incerci sa obtii pe internet ceeace ti se refuza in viata de zi cu zi. Nu ai si alte solutii ?
            Somn usor doamna.

          • markwilliams

            Last
            Suferi rau de tot,baiatu!
            Am devenit obsesia ta de @noapte??
            Nu mai ai alt subiect decit PE MINE???
            Consulta un psihiatru..un sfat prietenesc din partea unui dusman…))))))))

          • Nu esti obsesia mea, dar daca imi scrii iti raspund.Raspund oricui, Si gunoierului daca mi se adreseaza ii raspund. Se pare ca esti foarte singura acum vineri, noaptea, daca stai sa imi completezi educatia

            Nu am nevoie de psihiatru. Am aici pe blog un psihiatru pensionar din Lugoj. Victor L . Mi-a dat atatea sfaturi psihiatrice incat sunt sigur ca are studii. Altfel s-ar putea numi practica fraudulenta a medicinii.

          • markwilliams

            Last..mie imi raspunzi cu aceste postari?Sau mi te adresezi ,fara sa te bage cineva de seama??

            lastnightmusic | august 22, 2014 la 19:46 | Răspunde
            Merci Cristian 🙂
            Cu mesajul asta ai scutit munca lui @mark si @theo pentru o etapa. Si ei trebuie sa iti multumeasca 🙂 🙂 🙂

            lastnightmusic | august 22, 2014 la 19:21 | Răspunde
            @filadel
            “Monica Mandela in caz de-i treaza va spune ca ea s-a pupat cu Blaga si toti penalii din PDL pentru inca un mandat la Bruxelles”

            Misto zis de noii prieteni Flax, Vlax, Max.inarmati cu insecticide anti viermi. Lui @theo cred ca ii mangie gusha de placere. Noapte si mark rasufla usurati. Filadel analizeaza si isi reprima instinctele 🙂

            Sa zicem ca nu sunt Udristi ci Meleshcanisti. Pontacisti sau cevreitu-isti. Nu imi dau seama. Stiu ca presteaza cinstit un job platit. Dar sunt pe gustul lui @mark, @noapte @victor @adriana chiar si @mih (doar ca pe mih o lasa fara obiectul muncii ) 🙂

            Daca zicea cineva exact acelasi lucru despre Udrea sarea tot copacul in aer.

            lastnightmusic | august 22, 2014 la 20:45 |
            Nu am mai comunicat cu @bill dinainte de a pleca in Belgia, si nici cu @Eugeni. Pe bune.

            Tie ti se pare exclus ca Anton sau Dragnea sa spanzure 600 euro per 2 luni sa intoxice un site ca copacul sau 1200 pt politeia pt 2 luni pana in alegeri. Mie nu. Spun Anton, pentru ca nu cred ca ce presteaza cam isteric @mark @noapte e de ajuns si convingator.

            Ai vazut ca totusi sunt lucrate textele alea, si au la mijloc mesajul de atac ? Daca as avea timpul asta mai bine as scrie pe blogul meu de muzica, iar pe Bill l-as ruga sa puna cate un articol le zi.

            Nu te opreste nimenti sa tai articolele lui Flax si Blax sau dimpotriva sa le scrii , sa vezi poate presteaza si gratuit , caci o fac mai bine ca @noapte. Sunt pozitivi, si nu negativi.

            lastnightmusic | august 22, 2014 la 21:16 |
            Eu le tin minte pe toate
            Iert dar nu uit. Oi fi tu plictisit dar niciodata nu ai zis o vorba sa ii mai potolesti. si cand cu onanismul, si cand cu legionarismul nici cand cu toate.

            Sterge-i pe Flax si Blax, dar si intereseaza-te pe la partide. Nu e exclus sa trimita baieti proaspeti acolo unde mark si noapte par uzati.

            lastnightmusic | august 22, 2014 la 21:26 |
            A fost un moment mestere cand te-am rugat ca admin ce esti sa intervii. Nu ai facut-o. Mi-ai raspuns cu suficienta.
            Acum referindu-ma la toti 4 adminii
            Interventiile lor sunt de tipul maciuca pentru bill sau tds si petala de trandafir pentru fratii @mark
            Evident ca directia data incurajeaza si da un trend.

            lastnightmusic | august 22, 2014 la 23:05 |
            @mark
            Probabil ca incerci sa obtii pe internet ceeace ti se refuza in viata de zi cu zi. Nu ai si alte solutii ?
            Somn usor doamna.

            Cam asta este stilul dezinformarii fara rusine,fara jena.
            Prin toate aceste comenturi reproduse Last se justifica a imi raspunde mie pentru ca eu l-am interpelat,provocat,intrebat…
            AIUREA…se deduce asa ceva din postarile domniei sale???Sau ma agata incontinuu…fara nici o justificare???

      • Raspuns gresit: El e doar Epigonel Parsivel! 😛
        P.S. La sfarsit de saptamana, cantec, joc si VOIE BUNA! 😀

  47. S-ar putea ca discutiile noastre sa devina obiect minor; in Ucraina situatia se agraveaza.
    „Departamentul american al Apărării somează Rusia să retragă „imediat” convoiul trimis în estul Ucrainei fără aprobarea Administraţiei de la Kiev, ameninţând cu noi sancţiuni.”

    • Dap. A fost și un comunicat NATO. Idiotul ăla am impresia că s-a încurcat în ițele propriei idioțenii și acum a intrat pe modul supraviețuire.

    • Departamentul american al Apărării somează Rusia să retragă „imediat” convoiul trimis în estul Ucrainei fără aprobarea Administraţiei de la Kiev, ameninţând cu noi sancţiuni, anunță mediafax.ro.
      Trimiterea camioanelor reprezintă o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene de către Rusia”, a declarat, potrivit AFP, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
      Camioane din „convoiul umanitar” rus au traversat, vineri, frontiera, intrând pe teritoriul ucrainean. Moscova a anunţat că a decis să trimită convoiul către Lugansk, în estul Ucrainei, apreciind că toate „pretextele” pentru întârziere au fost epuizate. Potrivit unor surse locale, zeci de camioane ruse au ajuns deja în bastionul separatist Lugansk.
      Este de menționat că în aceeași ordine de idei Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni în această seară, pe tema intrării neautorizate în Ucraina a convoiului rus, incident pe care Kievul l-a catalogat drept „o invazie”.
      Reuniunea Consiliului de Securitate ONU a fost convocată la solicitarea Lituaniei.
      Uniunea Europeană a exprimat regret pentru „decizia Rusiei” de a trimite un convoi umanitar în Ucraina „fără escorta Crucii Ruşii şi fără acordul Kievului”, considerând că este vorba de „o încălcare gravă a frontierei ucrainene”.

      http://deschide.md/ro/news/externe/4447/Pentagonul-SOMEAZ%C4%82-Rusia-S%C4%82-RETRAG%C4%82-%E2%80%9EIMEDIAT%E2%80%9D-convoiul-din-Ucraina.htm

  48. dacä nu-l aveatzi pe presedinte, vä lua gaia,
    ponta mongoloidul plagiator se distreazä in deltä

  49. Chiar ca m-ar interesa, si nu cred ca doar pe mine, sint convins, chiar daca Macovei se pierde, ca il va umili:
    „Monica Macovei il provoaca pe Victor Ponta la o dezbatere publica. Credeti ca va poate reprezenta un presedinte las, care fuge de dezbateri?

  50. Propunere de armistitiu 😛
    „Dragnea: Să dăm aleşilor locali două săptămâni să îşi aleagă partidul fără să îşi piardă mandatul”.

  51. Nu, nu e vorba de cine cred unii speriati:
    „Acum cîteva luni, cînd a preluat funcția de ministru al apărării, a fost ironizată de presa germană. O ”ministreasă” într-un astfel de post? Pe deasupra, și foarte tînără? În plus, și frumoasă? E cu neputință! S-a mers prea departe cu feminismul – au criticat unii gazetari conservatori.”

    http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/femei-razboi

  52. Poate ca sint efectele nepedepsirii plagiatorului national:
    „La Academia de Stiinte Economice Bucuresti functiona o asa-numita „fabrica de diplome”, in care unii profesori erau fortati de sefi sa le faca si lucrarile de licenta unor studenti, pentru a creste artificial numarul licentiatilor, in vederea promovarii la masterat, reiese din rechizitoriul procurorilor, prin care a fost trimis in judecata prodecanul Facultatii de Finante Banci din ASE Iuliu Serbanescu. Mai mult, un student cu restante a reusit sa semneze, intr-o revista academica, un articol de cercetare scris, de fapt, de profesorul caruia i-a dat spaga.”

    • O fi/n-o fi.
      Asta trebuia s-o spuna Diaconescu.
      Acum se pot brodi tot felul de scenarii, inclusiv ca s-a mai descoperit o gaina care naste pui (vii).

      • Eu „am auzit cu ochii mei si l-am vazut cu urechile mele” aseara, in direct, pe Cristoa, la emisiunea lui Rares Bogdan cand a afirmat chestia asta. A spus ca CD era in strainatate si ca cineva din PSD i-a falsificat semnatura dar ca oricum CD ar fi semnat pe lista.
        Si il cred ca a spus adevarul.

      • Probabil nu a vrut sa rascoleasca gramajoara ca mirosea mai tare.
        Spunea/dovedea ca a fost falsificata, se afla de catre cine sau se acuza cineva, ala spunea ca a avut acordul lui… so….
        Se ajungea tot acolo de unde pleca doar in plus cu cateva zile de negativ prim-time pe emisiuni de stiri.

        Eu oricum il vad inca drept cel mai potrivit functiei dintre cei ce intr-un fel sau altul au respirat zona „basescu”, dar ma intreb daca strange naibili semnaturile alea sau nu !

        • Salve Viq,
          Da, de acord, dar daca judecam pragmatic consider ca acum este pierzator din start. Si banuiesc ca are ceva schelete care la o adica ar putea zornai prin oarece dulap! Altfel nu se explica moliciunea si retinerea lui in toata perioada de dinaintea aparitiei scandalului cu Udrea. Comparativ, in acea perioada mie mi s-a parut cel mai bun Predoiu. Daca as fi fost in locul lui Baselu l-as fi convins sa candideze la presedintie pe Aurescu. Asta ar fi fost candidatul meu.
          If…

          • Vremea lui Aurescu in prim plan nu a venit. Va veni.

          • Inganduratul

            Salut Judex,
            Daca as fi vrut sa-l spulber pe Mitomanul Plagiator, eu „dreapta”, as fi colaborat sa aduc un personaj nominalizat a fi Aurescu. Toti banii de campanie ale partidelor I-as fi drenat in cateva mesaje prin care si rata Leana si mos Vasile, plus tineretul tembel si cu gargauni in cap sa inteleaga ce a facut Aurescu pentru tara. Si ce vrea sa faca daca ajunge presedinte. Nu a facut politica, nu este din sistemul GIO si nu are schelete. Atat, nu mai mult! Ce Ponta, ce Iohannis, ce Udrea, ce altii si altii…
            As fi ferit Romania de clipele nenorocite ce vor urma…
            Dar e greu intr-o tara in care toti sau cu mici exceptii, politicienii au interese ascunse si sunt tributari unor grupuri de interese cu scop de imbogatire si perpetuare a odraslelor la belsugul nemeritat.

          • @Inganduratul: Aurescu (asa cum ii spune si numele) este statul. In acest moment, GIOP se lupta cu statul, iar Aurescu nu trebuie sa fie carne de tun.

          • Sara buna, Gandule !

            Yeap !
            Impresia mea e ca nici nu se mai zbate serios sa intre pe bretela.
            Si-ar gasi o scuza ca l-a sapat partidul din comenda blondei si se retrage la depou asteptand vremi mai bune.

          • Yep. …e doxa …negociatorul sef al acordului cu SUA si a cistigat pentru RO ,insula Serpilor

  53. Sara buna !

    Bag sama ca la tema, ca asa-i fromos 😉 , ne-am impotmolit in punctul cu recunoasterea vinovatiei !

    Nu e trecut in lege „recunoasterea vinovatiei” drept conditie pentru eliberarea conditionata, ceea ce nu o e;imina ca si necesitate.

    Profun si Loda aduc litera legii.
    Fil invoca spiritul ei.

    Bag sama ca art.100 din sectiunea a 6-a a cap V, buclucasa litera (d) a art (1) o cam cere logic.
    …convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate..
    Cum poate avea cineva convingerea, fie ea si instanta, nu doar om intreg la minte, in lipsa acestei elementare atitudini ???

    Domnul cu fularul nu doar ca nu a recunoscut ci a negat public in mod repetat ca ar fi incalcat legea.

    Cea mai elementara logica spune ca exista doua variante posibile ce pot sta la baza acesti atitudini :
    a – faptuitorul refuza sa accepte ca ceea ce a facut este injust/incorect/ilegal, chiar daca ceea ce a facut in lumina justitiei constituie infractiune;
    b – omul e dus cu sorcova. Nu intelege despre ce se vorbeste, dislexia ii amesteca literele in grupulete fara sens, vorbeste cu mortii si aia ii si raspund, samd, chestii… stiti voi !

    Ok.
    In ambele cazuri indreptarea persoanei in cauza, recte indepartarea posibilitatii (daca nu eliminarea ei) ca individul sa recidiveze in pacat este extrem de improbabila. Am putea spune fara teama de a gresi ca, dimpotriva, o va repeta fara sa clipeasca, de vreme ce el crede ca nu a facut nimic rau !!!!

    Poate Loda, sau Profun sa-mi dea un argument serios pentru care am putea inlocui aceasta concluzie (zic eu – logica) cu convingerea ca individul …. s-a indreptat ? Ca se va integra in societate ca si cum ar fi om normal ?

    Daca nu, atunci inseamna ca litera buclucasa (d) din al. (1) al art.100. nu a fost respectata, drept urmare legea a fost incalcata.

    E acelasi rationament ca si la suspandarea piratului daca va aduceti aminte ! 😉
    – De ce-l suspandati ?
    – Pentru ca putem !!! 😉

    E, nu-i chiar asa !
    Poti sa faci/iei decizii conform legii.

    • Evident.
      AN a făcut 234,5 zile de închisoare. Mai are 23,2456 de executat pînă va deveni integrabil în societate. Criteriul cantitativ primează. De ce? Fiindcă așa prevede litera legii.
      Întrebare: după cîte zile de închisoare devine integrabil un criminal? E o chestie de matematică simplă după codul penal.

      • Pai asta nu pare sa se incadreze nici macar in (4)
        „.. liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii,..
        care pare sa fie cea mai favorabila prevedere privind durata !

        Acolo e o zecime, nu o treime !

        • Din cîte îmi amintesc pedeapsa lu AN a fost ceva compus din mai multe părți dar reducerea se aplică la cea mai mare dintre ele astfel că … n-am înțeles nimic. Avem un sistem de legi care nu se pupă cu realitatea și justiția de nici o culoare. Practic eu nu-mi pot explica lucruri elementare de justiție (și cînd zic eu mă refer la omu simplu) în ambiguitățile legislative generate de șirul lung de parlamente compuse din idioți patentați.

    • Viq,

      Convingerea intima a judecatorului atunci cand hotaraste ceva este cea mai importanta caramida a independentei justitiei (IJ)

      Ma asteptam ca, aceia care se considera „in prima linie” a apararii IJ si Statului de Drept, sa stie acet lucru.

      Apoi, hai sa judecam si noi olecuta, incercand sa nu ne gandim la cazul Nastase (regulile se aplica egal tuturor, nu!?). Care detinut „normal” nu si-ar „recunoaste” vina daca stie ca astfel scapa de 2/3 din pedeapsa!?

      Prin urmare, cam ce valoare poate avea o asemenea … „recunoastere”!?

      Sa fim … rezonabili, poate legiuitorul nu e intotdeauna … batut in cap 😉

      • Cel care poate scapa de 90% din pedeapsa daca nu-si demasca complicii.

      • …sau cel pentru care inchisoarea este singurul adapost posibil. Mai vrei inca o suta de posibilitati?

      • @ profun,
        recunoasterea vinovatiei in timpul procesului iti poate indulci pedeapsa.
        Recunoasterea vinovatiei in timpul detentiei, nu implica obligatoriu eliberarea conditionata. Trebuie sa mai indeplinesti si alte conditii.
        Iar pentru eliberarea conditionata ar trebui sa fie obligatorie recunoasterea vinovatiei si regretul pentru cele facute.
        Asa ar trebui sa fie legea.
        Cum sa te eliberez conditionat daca tu spui ca Justitia a fost nedreapta si te-a pedepsit nevinovat? inseamna ca Justitia isi recunoaste vinovatia eliberindu-te fara a-ti recunoaste vina.
        Ca la noi legea nu este asa, alta poveste.
        NB,
        nu stiu procentul celor eliberati conditionat din inchisorile romanesti, dar cei eliberati banuiesc ca sint doar cei cu bani sa platesca cohorte de avocati.

      • Profun,

        aluneci !
        ..Care detinut “normal” nu si-ar “recunoaste” vina daca stie ca astfel scapa de 2/3 din pedeapsa!?

        Care observator ar putea trece cu atata usurinta peste faptul mai mult decat evident ca recunoasterea nu e nici pe departe singurul criteriu ?
        Vorbeam de „buclucasa litera „d” ” parca !
        Sau crezi ca alineatul ala are direct litera „d” si gata 😀 😀 😀
        Are mai multe, crede-ma pe cuvant. 😉

        Nu neg nici pe departe convingerea intima a judelui ci o contrazic cu relatia logica mai sus expusa.
        Convingerea intima ii putea da marja de manevra, ar fi putut considera ca DA, se integreaza sau dimpotriva, NU, nu se integreaza daca si numai daca atitudinea individului era pozitiva, daca recunostea (mai sincer sau fatarnic – aici era loc pentru evaluarea aia „intima”) public ca a incalcat legea si pedeapsa este pe drept meritata.

        Sper ca vorbesc cu o persoana suficient de limpede si echilibrata sa inteleaga lucrurile astea elementare.
        Repet, vorbeam de un argument SERIOS, nu de clasicul „asa a vrut muschiul lui” !
        – De ce-l suspandati mah ?
        – Pentru ca putem !
        Poti sa scapi de „logica” asta ?

  54. Al dreakului COD PENAL..cu cine l-a facut atit de superfluu si fara inteles..
    parca anume pentru infractorii cu gulere albe..

    • Mark,

      nu a fost facut sa fie „greu de inteles” ci sa fie interpretabil !
      In domeniul juridic stapanirea la perfectie a limbii romane, dar si a logicii si constructiei argumentative sunt factori esentiali.

      De fapt in asta consta forta judelui, nu in memorarea de om prost a paragrafelor si articolelor.

  55. Wow!
    Nu poate omu’ sa aiba o zi mai plina si seara sa iasa la un concert (sunt zilele culturii maghiare la Cluj), ca la copac apar teorii ale conspiratie, condamnari in contumacie si asasinari in efigie.
    Pe undeva e de inteles atitudinea asta a celor care au impresia ca toata lumea, chiar si aia la 20 si ceva de ani, sta 14 ore pe net la postaceala si produs maculatura. Get a life people!
    Vad ca eu si cu last suntem perceputi de catre ayatollahii copacului VerdeProfet ca fiind Micul si Marele Satan.
    Daca suntem cumva prezenti, atunci se face un fel de terapie de exorcizare in grup.
    Daca suntem cumva absenti, suntem „vazuti” uneltind in fiecare coltisor si in fiecare eveniment negativ sau care iese din rutina zilnica (aia ar fi cam asa: viq stabileste tinele si directivele, urmeaza apoi vigilenta stearpa, de adjutant, a lui mih, cateva injuraturi de la theo, cateva slogane de la „surorile” noapte&marcu, ceva maculatura de la victor L, etc).
    Chiar daca aveti aceasta relatie de love to hate cu mine, va rog, nu ma considerati atat de important si de interesat de voi pe cat sunteti voi pana si de absenta mea.
    Asa ca, va informez ca nu mi-am batut capul sa va pun un bot pseudo-udrist pe spinare, mai copaceni.
    Iesiti din mentalitatea de societate asediata ce lupta cu Marele si Micul Satan si aplicati briciul lui Occam. E campanie electorala, PSD-ul (dar nu exclud cu totul nici ca strategii Anton-Vlaston sa creda ca asta-i pe bune solutia de a-i ridica si mai mult „potentialul de crestere” Nutzicai) stie ca tema Udrea demobilizeaza electoratul normal la cap, asa ca si-a pus unii postaci sa simuleze sustinerea baloasa pentru Nutzi pentru a tine lumea acasa. Asa ca au inceput trollingul pe zona online de dreapta. PSD nu poate sa vina in online sa-si faca o campanie pozitiva, sunt prea detestati in randul celor cu net, dar pot produce demobilizare. Postacii astia au trecut si pe la noi, la alergator, dar au intrat direct in spam. Voi i-ati lasat sa zburde in mod stupid. Doar ca sa-l acuzati pe suspect de absentul Bill, ati vulnerabilizat si mai mult blogul, deja slabit de omniprezenta catorva comentatori de proasta calitate. Pentru fidelitatea si disponibiliataea lor te timp si afectivitate, ati sacrificat deschiderea catre public nou si iesirea din fundatura asta a basismului fundamentalist.
    Un mic detaliu tehnic pentru filadel, care nu pare sa inteleaga cum vine treaba cu reteaua de anonimizare TOR.
    Un bot de comentarii se ruleaza nu prin reteaua TOR, care se auto-protejeaza impotriva surselor de spam, ci printr-o lista de servere de tip proxy cat, mai disparate. Astfel de liste se gasesc, contra cost, pe net. Oricum, spammerii si chiar echipele de partid isi protejeaza identitiatea folosind in afara acestor proxy-uri si retele de VPN. Botul ruleaza din spatele unui VPN, iar apoi trece prin proxy. De aceea, e foarte dificil si costisitor sa urmaresti spammerii sau echipele de postaci de partid si sa trimiti mascatii si dubele negre peste ei. Doar in cazuri de terorism sau alte infractiuni extrem de grave se depune efortul de identificare a atacatorilor care se protejeaza prin VPN-uri si lanturi de proxy-uri. Pentru postaci pseudo-udristi nu se oboseste nimeni, crede-ma…
    Cam asta ar fi.
    Mai bine mi-ati citi ultima analiza de la alergator decat sa teseti teorii ale conspiratiei cu mine: http://alegatordedreapta.info/basismudrismzero/

    P.S. Nu pot sa inchei fara sa va pun urmatoarea dilema: e asta @judex cu identitatea furata sau un postac pseudo-udrist care vrea sa tina lumea la distanta de blog si acasa la alegeri:
    „@Adrian: ok, nu-ti place Udrea. (chiar as fi curios sa stiu de ce, pentru ca si eu ma straduiesc sa nu-mi placa personajul, dar nu am gasit argumente valabile). […] Ai grija la anturaj.”

    • salata lunga de vorbe goale cu un singur sambure : link catre coliba proprie.

      Again !
      And again….

      inseamna ca RSS de pe manseta catre voi devine inutil.
      Sau nu ?

      Voi intelege raspunsul din abordarile viitoare.

      • 😆 😆 😆

        Viq

        Esti prea blînd si calm cu „cirque du soleil”

        • Nu are nevoie de mine !
          Contine autoironiile involuntare in propriul mesaj.

          Dupa ce se victimizeaza ca e subiect de discutie, baga linkul catre articolul de acasa.
          „Hai si la mine, c-am facut gogosi !”

        • A vrut saracul sa va arate ca are un articol tare la alergator , si ca un tip de 26 ani cu un articol tare pe alergator, si cu cunostinte de IT care il fac pe Filadel sa ia notite, nu sta sa semneze Flax sau Blax
          Atentie @noapte. Flax si Blax astia va iau painea de la gura. Astia pt 5 euro o saruta pe Udrea, unde nu ganditi 🙂 Sunt mai tineri, sunt flamanzi, au scoala, sunt determinati pt un job
          🙂

    • Ce ar fi sa iti rezolvi insolubila dilema prin NEPREZENTA??
      Sau nu iti ajunge lafaiala de acasa?
      Cind esti oaspete la altii ,insulti,bati cu pumnul in masa,tragi cu pusca(nu ia foc)..in final ragai satisfacut:
      „Nu il mai vreau in politica pe Traian Basescu”

      OK.
      Recunosc esti mult mai bun ca Mircea Badea!

    • @Billule , billlllule
      Intelegi ca efortul pe care l-ai facut venind de la concertul bozgoresc sa scrii copacului inca fiind imbracat in frac nu are trecere la liderii Copacului ? 🙂
      Nu era mai bine daca faceai o postare la alergatorul de dreapta ?
      Nu vezi ca degeaba i-ai explicat Itistului #1 al copacului Filadel ce e cu TOR -ul, ca sefii lui s-au repezit sa zica ca e degeaba ?
      Nu vezi ca @viq conditioneaza rss-ul pentru alergator, de un mai bun comportament fata de ayatolahii copacului ? 🙂 🙂
      Nu vezi ca scrii un text de 1300 cuvinte !!!! care sunt luate de oficialii copacului drept prostii… in loc sa scrii 2 postari la alergator x 500 cuvinte ?
      Nu iti vine mintea la cap ?
      Mai bine il lasai pe Fila sa creada ca tu ai scris textele lui Flax, Max care au complexat-o pe @mih,
      Si treci si scrie articole de analize la coliba alergatorului. Ele vor fi si peste ani acolo.

      • Nu le-a scris el și nici ideea nu a fost a lui. S-a lăsat fermecat de mintea ta prăpăstioasă. 🙂

        • Fila dragul meu drag
          Bill cred ca castiga dublu cat scoti tu acolo unde lucrezi. Nu este de loc interesat si nici eu de altfel sa punem bete in roate lui Victor_L_travelling_Band sau Mark_lonely_hearts_club_band, daca asta ne ia timp de scris. De ce am face-o ? Nu pt bani , e clar, Nu ca sa il rusinam pe Old si pe Mih. Una este ce spunem de la obraz, si alta este sa umblam cu rahaturi si sa scrm texte lungi semnate Blast si Mast Daca e sa injuram, injuram deadreptul

          Las-o mai usor,

      • Vai ,vai !!!…..deja pling …n-am o batistă să -mi sterg mucii…

        Auzi băi ….nu te înțeleg ….de ce nu incerci scenariu’ asta la Hollywood si Broadway,sau măcar la Bulandra ????…..sigur ați face o grămadă de bani 😀

    • Așa este Ovidiu. Noapte bună. Check your friends list. 🙂

  56. Sebastian Lazaroiu pe FB

    CANDIDATUL POPCORN

    “Acum, fie vorba intre noi, starea de leguma vesela, care sta tolanita in canapea cu o galeata de popcorn si un pet de cola sub falci, nu ar fi ceva nou pentru candidatul Ponta. Cam asta face de doi ani de cand e seful guvernului. Pravalit in fotolii comode, in studiouri de televiziune sau de acasa pe telefon in direct, omul vrea sa dea impresia ca el conduce o tara (…) Ce urmeaza sa faca Ponta in campanie este o prelungire a starii sale vegetale, sperand ca mana destinului va schimba in noiembrie girofarul de la Victoria cu girofarul de la Cotroceni”, spune Lazaroiu.

    “Cum ar zice insa vecinul meu hatru cand mai aude o stire cu guvernul: Sta-ti-ar popcornul in gat, Viorele!”,

  57. Mai copii, eu ma culc ca mi s-a terminat benzina de tot. 😉

    Hai ca e si maine o zi !

    Sper 🙄

  58. Buna dimineata
    Tot cu Udrea si „tradatorul” Basescu astazi?
    Ca sa stiu ce program de „lecturare” imi fac.
    PS Deocamdata. e greu sa gasesc altceva; inclusiv la PSD ; drept este ca acolo „vad” si „realizarile” lui Ponta.

  59. interesanta supozitie .Si bine argumentata.Intrebari fara raspuns..Ar mai fi o ipoteza:
    PDL sa isi asigure un candidat propriu ,in cazul in care Johannes PICA.Cum puteau altfel decit prin candidatura”independenta’??

    http://www.evz.ro/despre-candidatura-capcana-a-monicai-macovei-si-daca-klaus-iohannis-se-retrage-si-ii-ia-locul-monica-macovei.html

  60. Buna ziua Copaceni,
    Nu stiu cum se face dar de la o vreme orice articol care apare la CDP este insotit de un numar de comentarii format din trei cifre. 😛 😛 😛 Si asta numai in 24 de ore. 😀
    Si ziceti ca erau niste Casandre care anticipau mai deunazi uscarea Copacului? Sau doar isi exprimau dorintele intime?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s