Degringoladă deraiată

Bună ziua,

O degringoladă mai mare ca cea de acum, în preajma unei alegeri cu miză uriașă ca cea din toamnă, nu-mi era de conceput în urmă cu câteva luni.

Luați de vedeți și domniile voastre oarecari dovezi în ceea ce cu multă amărăciune afirm.

1. Cea mai recentă, cea de al cărui autor mi-e cel mai greață, mai ales după extazul nemaîntâlnit la un așa auto-voit “duru” când cu discursul pontalăului în parlament cu ocazia învestiturii lui MRU premier (pe care eu – biet om de rând – l-am perceput a fi mincinos) “duru” nici că se prindea și-n fals extaz cădea.
Apoi invitarea CTP-ului – cunoscut și ca anti-dictator, ca principala frână în a se coagula în sindicate puternice de breaslă prin înșelătoarea construcție CRP – pentru a scrie la HNws. Apoi interviul de pomină, blând-blânduț luat lui Ponta de către el “duru” numai cu alții, mai mult în scris decât în direct. Mă miram eu de a acceptat pontalăul. După, am realizat de ce.

Iată porcăria porcăriilor scrisă de blânduțu cu pontalăul devenit “duru” cu cine vor stăpânii lui.

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18020910-basescu-tace-ponta-face.htm

2. Madam Pipidi care ca de obicei spune numai despre ce-i convine ei și despre ce urăște ea, adicătelea frânturi de adevăruri puse voit alandadala. Despre adevărurile care nu-i convin ei, tăcere și iar tăcere. Bleah !

Iată:

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/libertatea-presei–aceasta-frauda-nationala–i–348347

3. Din ciclul, ghici ghicitoarea mea “cine-i mai mercenar dintre noi doi”. Eu zic că amândoi dacă m-ar întreba cineva.
Pentru că nici tu Sorina Matei NU poți să pleci de la B1 la Ghiță TV fără să știi mult, mult prea bine ce ai de făcut acolo. Asta după ce ai stat ani de zile în slujba lui Voiculescu decât dacă ești șubredă rău la capitolul moralitate … și ai un timbru vocal insuportabil și dai din mâini mai ceva ca împușcatul și repeți obsesiv de un milion de ori/emisiune “domnilor și doamnelor” și un obicei la fel de insuportabil să-i întrerupi pe toți și toate la mijlocul frazelor transformându-ți emisiunile într-un test de încercări într-u răbdare într-ale “vacarmelor” … decât. Jalnic! Adicătelea după ce că sunteți niște mercenari, mai sunteți și varză ca profesioniști, fir-ar să fie, cine v-a așezat pe locurile pe care nu le meritați niciunul? Locuri în care n-ați fi avut loc tot niciunul într-o presă normală dintr-o țară normală.

Iată:

http://www.reportervirtual.ro/2014/09/scandal-sorina-matei-dan-andronic-cine-e-mercenar-de-presa.html

4. La final marele maestru într-ale îmbârligării naționale, Cristoiu. De data asta însă sper gura aurită să-i fie, gura gurului într-ale îmbârligăturii naționale.

Iată:

http://www.paginadepolitica.ro/cristoiuin-spatele-monicai-macovei-stau-forte-mai-importante-ca-deontologii/

După ce am arătat câteva din cele apărute într-u imensa noastră degringoladă numai astăzi, 2 sept. 2014, se pot întreba românii ca niște cetățeni agresați ce sunt:
Cum să votăm noi, Doamne, să ne fie un pic mai bine ? Cuuuuuuuum ? ? ?

Mihaela

Anunțuri

132 responses to “Degringoladă deraiată

  1. Din Chaos, Doamne, -am aparut…
    N.B.: este vorba de un om. Cu „o”-mic.
    P.S. Nu un Ion, adica, ci un hyper-ion. Ant(i)(e)particula. Elementara, draga Watson! Bravo, @Mihaela!

    • Buna ziua,

      felicitari draga Mihaela 😆 😆

      Nu pot decat sa fiu de acord cu analizele si toate asteptarile tale.

      judex,:) in continuarea primei idei

      „Odată, o maimuţă din
      > > neamul Anecdotic ,
      > >
      > > Venind la sfat pe-o creangă de arbore
      > exotic ,
      > >
      > > A zis : Atenţiune ! Sunt foarte
      > afectată !
      > >
      > > Tot circulă o vorbă , deloc
      > adevărată
      > >
      > > Că omul ar descinde din buna noastră
      > rasă .
      > >
      > > Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă
      > ! Şi , zău , savantul Darwin , tot
      > neamul ni-l jigneşte
      > >
      > > Când spune cum că omul cu noi se
      > înrudeşte !
      > >
      > > Aţi pomenit vreodată divorţuri
      > printre noi ?
      > >
      > > Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de
      > război ?
      > >
      > > Am inventat , noi , cipuri şi alte
      > drăcării ?
      > >
      > > Însemne sataniste , otrăvuri ,
      > şmecherii ?

      Noi n-avem mafii crude în stirpea
      > noastră-aleasă ,
      > >
      > > Nici terorişti , nici dogme , nici
      > luptele de clasă . .
      > > .
      > > În ierarhia noastră , cum e firesc
      > şi drept ,
      > >
      > > Devine şef acela viteaz , agil ,
      > deştept ,
      Adesea şeful nostru îşi riscă
      > mândra blană ,
      > >
      > > Ca turmei să-i găsească loc de
      > dormit şi hrană .
      > >
      > > Pe când , priviţi ! La oameni ,
      > ferească Domnul sfânt
      > > ,
      > >
      > >
      > >
      > > Şefi sunt cei fără suflet şi
      > fără de cuvânt ,
      > >
      > > Corupţi , vicleni , jigodii , cu gura
      > cât mai mare ,

      Nebuni după putere şi după
      > bunăstare !
      > >
      > > De turma lor n-au grijă nici cât un
      > bob de mei ,
      > >
      > > Contează doar averea şi înmulţirea
      > ei .
      > >
      > > Nu veţi vedea vreodată , cât
      > soarele şi luna ,
      > >
      > > O minte de maimuţă dospind în ea
      > minciuna .
      > >
      > > La om , tot ce înseamnă minciună ,
      > intrigi , ură
      > >
      > > Sunt legi de referinţă , a doua lui
      > natură .
      > >
      > > Chiar dac-aş fi silită de vreun
      > laborator ,
      > >
      > > N-aş deveni vreun Iuda ori vreun
      > informator . . .
      > > E-ADEVĂRAT CĂ OMUL , ACEST BIPED,
      > GUNOI ,
      > >
      > > ARATĂ CA MAIMUŢA , DAR N-A DESCINS
      > DIN NOI
      > > !

  2. După cum bate vîntu … prin unele buzunare.

  3. 1 – articolul lui Tapalaga l-am semnalat si eu; @ Loda s-a grabit sa-l faca prost pe autor voind sa se inteleaga ca eu as fi scris asa ceva. Dar cu imbibatele de invataturile marxism-leninismului sint lamurit. Orice ai spune, partidul e fara greseala 😛
    2- poate ca madam Pipidi este excelenta in domeniul ei academic si ma retrag, dar cind analizeaza scena politica romaneasca este gretoasa.
    3 – nici Andronic, dar nici Sorina Matei nu sint genul meu. Amindoi sint prea alunecosi. Cu un plus pentru Sorina.
    4- „ultimul comunist” ma uluieste cind are viziuni corecte despre statul de drept, dar de multe ori tot pe linga gaina care naste pui vii roieste.
    Nu are viziuni politice, doar analizeaza dupa (si de multe ori acceptabil) ce se intimpla.

    „Cum să votăm?’
    Eu, par egzamplu: nu cu Ponta, nu cu Iohannis.
    Hai sa-mi bat cuie in talpa: ce ati zice de urmatorul clasament dupa primul tur: 2- Udrea, 3 Macovei.
    Udrea se retrage si in doi intra Ponta cu Macovei.
    Asta este examenul pentru alegatorul mioritic.

  4. Despre votul Senatului si ce semnaleaza Aligica.

    Primaria Lugoj a mers in instanta pentru a nu mai plati ceea ce constatase Curtea de Conturi. Si dupa recursuri si apeluri a ramas definitiv si irevocabil ca salariatii sint buni de plata.
    Acum, daca parlamentul a votat ce a votat, cine are intiietate? Justitia sau Parlamentul?

  5. Mihaela, Filadel

    Felicitari! 🙂

    Cred ca Mihaela ar putea adauga inca multe la textul asta, ca multe of-uri a adunat pe tema jurnalistilor si jurnalismului „dambovitean”. Si are dreptate. Din zona asta ni se trag destule de bun timp incoace…
    Si nu doar pe tema asta, in fond – Mihaela, sper sa…recidivezi 🙂

  6. A tunat si i-a asemanat:

  7. Mihaela, cred ca n-am acordat atentia cuvenita unei fraze miculute de la lansarea candidaturii Monicai Macovei:
    „Eu unesc dreapta, eu nu divizez dreapta”

  8. Buna Mihaela ,
    ,,Cum să votăm noi, Doamne, să ne fie un pic mai bine ? Cuuuuuuuum ? ? ?”
    Pai, cu mintea sau cu sufletul ,cei care votati,. sau, cu amandoua.

  9. Ziua bună copaceni !!!

    Întâi si întâi,felicitari Mihaela si la cit mai multe postari . 🙂

    La tema .

    Degringolada de acum o să fie si mai mare 😉

    Dupa Sorina Matei ,nu prea mă dau in vînt …tot ce vine din ograda grivco pute…..Tapagala e un miciman ca oricare altul care-si vede doar de interese personale. …l-am citit pina a luat-o pe coclauri ..a pierdut mulți cititori si comentatori …de Cristoiu n-are sens să mai zic …nu poate ieși din paradigma comunistă Perestroikistă ….Dan Andronic e un fel de licitator …care dă mai mult si face jocuri cu clubul de la Monaco …plus e mare preten cu Nastase ….

    Deci,degringolada va fi si mai mare ,cum ziceam mai sus ,din motiv de DNA :D….cum am tot afirmat pe aici .

    Motivul ???…..e gata lista : D

    • “Spovedania” avocatului Bostina arunca 40 de demnitari in ghearele DNA

      DNA este la un pas de a declansa cea mai complexa operatiune derulata vreodata in justitia din Romania, sursele noastre sustinand ca nu mai putin de 40 de nume grele ale vietii politice, dar si ale mediului de afaceri, urmeaza a se confrunta cu procurorii anticoruptie

      http://www.enational.ro/dezvaluiri/“spovedania”-avocatului-bostina-arunca-40-de-demnitari-in-ghearele-dna-426138.html/

      si se numește sugestiv …nu-i așa ???….Octombrie Roșu ….ca si submarinul rusesc…. 😀

      .

      • Miza acestor prezidențiale este foarte mare ,dar jucătorii foarte mici ….toti la un loc nu fac măcar un pik din Pirat ….in fine ,lipseste ceva …scena nu-i completă ,vorba lui Turcescu …

        Eu zic să avem răbdare …intr-un final ,piesele se vor așeza ordonat .. 😀

        • Urmeaza:
          1) Fiti „serenii” mei!
          2) Fiti ad(r)eptii mei
          3) Fiti stangacii mei!
          …apoi corul. Abia apoi solistul. Mie cel mai tare imi place compozitorul.
          P.S. Unii cred ca vremea lui Cristi Diaconescu a trecut. Se inseala: inca nu a venit, dar se apropie.

  10. Daca nu ai metode/ metodologii adecvate, mai toate intamplarile pot aparea la un moment dat ca petrecandu-se intr-o … „degringolada deraiata”

    Daca l-ati ruga, sunt sigur ca LastNightMusic v-ar putea descalci putin lucrurile, cu ceva teorie de marketing politic.

    V-ar spune probabil mai bine decat mine ca, atat politicienii (priviti ca „produse”) cat si „consumatorii” de politica au niste … cicluri de viata (in sensul de afirmare … decadere), care nu sunt totdeauna predictibile pe o curba simetrica Gauss (in forma de clopot adica).

    „produsele” trec prin fazele de lansare, crestere, maturitate, declin, in timp ce „consumatorii” in functie de cum se raporteaza la „adoptarea” produselor sunt: inovatori-entuziasti, vizionari, progmatici, conservatori sau sceptici.

    Cert este ca, e normal faptul ca:
    – nici politicienii nu raman la fel in ciclul lor de viata publica (incearca adesea sa inoveze, unii chiar sa se .. reinventeze)
    – nici toti „consumatorii” entuziasti nu raman cu totii pe pozitie, nici macar nu se transforma toti in conservatori

    ca sa nu mai vorbim de cei sceptici sau transformati de „viata” in … sceptici 😉

  11. „Nu exista lumina fara fitil”, cred Iluminatii de la capatul tunelului. Desi lumea a descoperit de ceva timp curentul.
    Fulmina(n)t! Iepurele alearga pe sina din dreapta. El stie ca locomotiva nu are nevoie de fitil.

  12. dl Plesu,
    in stilul sau, zice ca nu vrea feti frumosi la presedintie, dar cind il descrie (pe viitorul presedinte) tot la asa ceva ajunge.
    Asa ca se salveaza cu incheierea:
    „entuziasmat nu sunt de nici unul din candidaţii care şi-au anunţat pofta de preşedinţie. Dar oricare dintre ei ar arăta mai bine în post decît dl. Victor Ponta. Aşa că, din punctul meu de vedere, singurul mod de a vota raţional e să pui ştampila pe cel care are cel mai multe şanse să-l învingă. Restul sunt idealisme, sentimentalisme, iluzii.”
    (Se fereste sa ne spuna cine-i „cel care are mai mult sanse sa-l invinga”, pe Ponta, evident).
    http://www.revista22.ro/cum-trebuie-sa-fie-un-presedinte-46966.html

  13. @victor L
    Sebastian Lăzăroiu nu e pe aceeași părere:

    • Lazatoiu are ceve ce Plesu nu poseda. Nu vorbesc de informatii, pregatire tehnica, practica politica… Sa fie a(l)titudine?

      • @ judex,
        asa e, nu este valida o comparatie intre Plesu si Lazaroiu; lucreaza pe domenii diferite. Unde fiecare are calitatile (si carentele lui, evident) lui.
        Insa filozofii nu au ajuns mari oameni politici si nici sociologii mari filozofi.
        Dar domeniul unde discutam il avantazeaja pe Lazaroiu.
        NB,
        imi place Tismaneanu (pe Contributors) ca si-a exprimat sincer si deschis optiunile.
        Asa ar trebui sa faca multi intelectuali, care tac academic.

    • Filadel,
      mie Plesu imi place doar cum scrie, omul are talent cu carul, dar nu toate concluziile sale.
      Pentru ca eu, am mai spus-o, daca in turul doi ajunge Ponta cu Iohannis, nu voi merge la vot; nu e o paguba, dar nu pot sa-l votez pe omul care pina mai ieri a fost alaturi de plagiator in tentativa de a demola statul de drept.
      Ori Macovei ori potopul 😛

  14. miine/03.09.2014 – str. C.A. Rosetti nr. 17 – semnatura pentru MM – in spate la Scala = ora 18

  15. Dar nu inteleg dece ne strofocam atita?!
    „Presa oficiala chineza relateaza despre intalnirea premierului roman cu presedintele Xi Jinping: Ponta a spus ca admira Partidul Comunist Chinez pentru felul in care si-a condus poporul pe calea socialista”

  16. l-am rugat acu cateva zile pe nenea viq sa faca un biletel roz pe care sa scrie o listutza ce cei pe care ii vede domnia sa presedinte.
    stiti ce a scris?
    udrea, macovei, diaconescu…
    pai daca nu s-a gandit macar la bogdan aurescu, ce va mai intrebati cuuuuuum sa votati?
    faceti atunci asa:
    va duceti la sectia de votare
    dati buletinu
    luati o hartie igienica a4 de unica folosinta
    intrati la cabina individuala
    puneti stampila pe cel gresit (oricare, nu conteaza, toti sunt o greseala)
    bagati hartia aia in cosu cu gunoaie
    va recuperati buletinu
    va duceti la cea mai apropiata carciuma si va caitzi ca nu a-ti votat alta greseala, nu pe aia pe care a-ti votat-o.
    hai ca e simplu.
    cu putin ajutor reusim

    • @jonelule, eu as paria ca daca-l puneai pe Aurescu sa-ti faca lista aia, capatai exact acelasi raspuns. Te prinzi?

    • SI inca un aspect mic offtopic dar imperios necesar.

      Johnule,
      iar ai calcat pe bec.
      Ultima data ai fost pus la colt anul trecut pana dupa sarbatorile de iarna, remember ?
      O vreme ai tinut minte lectia.
      O vreme.
      Acum vad ca ai uitat-o.
      Ok.
      O predam din nou !

      Afirmi mai sus :
      „l-am rugat acu cateva zile pe nenea viq sa faca un biletel roz pe care sa scrie o listutza ce cei pe care ii vede domnia sa presedinte.
      stiti ce a scris?
      udrea, macovei, diaconescu…

      Realitatea verificabila este :
      ..Mark,
      din punctul meu de vedere, blonda nu e cea mai potrivita alegere pentru Cotroceni, am zis-o deja
      (Înscris în 2014/08/25 la 14:59 | In reply to markwilliams.)

      Night,
      Eu merg totusi pe Diaconescu daca apuca sa intre.
      Cel mai mult ma ingrijoreaza situatia externa si am impresia (poate gresita, dar asta e acum) ca s-ar descurca mai bine in contextul asta tensionat.

      Apoi ar veni Macovei, din considerentul ca poate… POATE (si aici am o retinere teribila, o teama ca iau teapa) ar putea bloca cumva subordonarea justitiei din nou intereselor politice. Asta se prefigureaza acum, ceea ce ar fi un dezastru.

      Udrea, cum am zis, e cu felinarul.
      (Înscris în 2014/08/25 la 12:00 | In reply to nightmare.)

      … parca tot in Macovei as avea mai multa incredere daca nu ramane Diaconescu in cursa.
      Cel putin pana acum.
      Dezbaterile campaniei abia se profileaza..
      (Înscris în 2014/08/23 la 14:53 | In reply to Eunucu.)

      Oryon,
      Asa “jumatate-de-basesc” cum e (cum ar fi putut fi altfel dupa cat a ridicat asta stacheta ?) Diaconescu cred ca e cel mai potrivit momentului.
      (Înscris în 2014/08/17 la 12:59 | In reply to oryon.)

      Asa e Tucule !
      ……………………………….
      Evident ca in competitie cu Monica si Diaconescu, blonda iese pe locul 5, dupa doua locuri libere.
      …………………………………..
      Monica si Diaconescu vor conta, daca cel din urma reuseste sa intre in cursa.
      Posibil cu Monica in avans.
      (Înscris în 2014/08/17 la 12:49 | In reply to tucu2.)

      Deciiii…
      Pentru minciuna si manipulare activa esti suspandat pana dupa rezultatele prezidentialelor.

      A avut onoarea John.
      Se pregateste Bill 😉

      Manipularea a avut drept tinta evidenta cei 300 de tacuti, nu activii care stiu exact cum stau lucrurile fie si doar din dialogurile directe mentionate mai sus.
      M-am folosit de ferestrauica asta de cafea si de „John Fraierul” ca sa sugerez celorlalti copaceni ce sunt tintele pizmasului o maniera onesta, corecta si necesara de actiune cand nu mai pot suporta minciunile cu care derbedeii vor sa-i ingroape.

      Aveti parghiile necesare.
      Nu le folositi abuziv si fara a explica limpede motivul.
      Dar nu le lasati sa rugineasca de frica.

  17. http://www.bleen.ro/politica/seres-iohannis-si-o-poveste-absurda/#more-298
    mai toată ”presa liberă de dreapta” îl ”crede” și promovează pe Șereș. Pentru toți jurnaliștii dreptei Șereș e un personaj credibil. Povestea, absurdă și copilărească, făcută pentru tîmpiți, e la fel de credibiliă pentru angajații lui Udrea și Ponta…adică am vrut să zic, pentru jurnaliștii dreptei.

    • Iohannis a fost, este si va ramane asta: PM-ul GIOP. Restul sunt (citez) „idealisme, sentimentalisme…”. Si adaug: prostii pentru adrisantii care aglomereaza carciumile patriei. Diar caastia sunt deja arvuniti de Domnudan, Oprescu, Remus, Diaconu x2 (vezi modelul Negoita) si, foarte probabil, Vadim.

    • „“În ultimii ani, domnul Iohannis a făcut înţelegeri atât cu Ponta, cât şi cu Voiculescu, cu toţii ştim că este numit premierul Grivco, cel propus de Ponta şi Voiculescu pentru a fi premier al României, asta nu ne arată că crede în statul de drept şi în lupta anticorupţie”, a afirmat Macovei”
      Si ea este parte dintre „angajatii lui Udrea si Ponta”, jurnalist de dreapta, adica 😛

  18. Nu exagerez mult, dar in secunda urmatoare, dupa ce s-a aflat ca delegatia romaneasca in diferndumul cu Ucraina a fost condusa de dl Bogdan Aurescu, strigate razlete (nu e nicio greseala) si entuziaste, gen „Hagi presedinte” ori „regele presedinte”, au izbucnit pe net.
    Bogdan Aurescu este un specialist intr-un domeniu (nu inseamna ca ar fi bun si de presedinte, exista si alti specialisti foarte buni in domeniile lor si nu se revendica pentru Cotroceni), dl Aurescu nu este politician. Iar configurarea actuala a Romaniei cere imperios ca la Cotroceni sa fie un politician (si, dupa parerea mea, un om cu idei pentru un stat de drept si viziune spre Vest).
    Chiar ma mir ca ajungind in finala de la Roland Garos, nu i s-a scandat si Simonei „Halep presedinte” 😛

  19. Apreciez ca Robert Turcescu a abordat relatia lui Pon ta(nu a Romaniei) cu China..
    A dat publicitatii o declaratie a sa din 2005 prin care se arata a fi impotriva americanilor cu inclinatie ideologica neta spre comunismul chinez..
    Nu este de glumit sau de neglijat..ce face paranoicul in aceste zile..
    Mediatizarea acestei povesti trebuie sa continuie..trebuie sa dezvaluie culisele imensei iubiri pontace spre cultura si ideologia chineza..

    Alegerile prezidentiale sunt cruciale pentru noi toti..
    si ar trebui sa reactionam cum putem,oriunde si oricind impotriva dorintei PSD pentru restauratie,prin model chinezesc..

  20. Mihaela
    Rabufnirea ta este foarte prezenta in mediul in c are ne aflam toti ..
    Personal,ma regasesc in ce expui ….
    Pentru Sorina Matei am exact aceleasi aprecieri
    Le-am dat drumul in momentul in care a deraiat de la un statut obtinut pe scris
    Cind a aparut live facind o apologie a varanului, exact ce spui tu am constatat si eu.,.si nu cred ca suntem singulari
    Nu mai pot avea incredere in Sorina Matei
    Scuze,Stela..am impresia ca ai introdus-o pentru ca sunteti in aceeasi barca…

    • In opinia mea dincolo de incredere pe care cat m-as chinui nu pot sa am fata de cei care au lucrat la varan o perioada f.indelungata desi stiau toti foarte bine cu cine au de-a face iar SM a lucrat multi ani la Intact, apoi s-a dus la Ghita Tv unde de asemenea stia cu cine va avea de-a face, pe SM o consider ca moderator TV o catastrofa. Niciun fel de har ptr.TV. Poate in scris, nu stiu, nu citeam nici atunci cand se puneau linku-ri la Copac din cauza de neincredere, mai ales ca se stie ca s-a razvratit impotriva lui Ghita numai si numai cand l-a adus la RTV pe Ciutacu. Acelasi Ciutacu din cauza caruia a plecat si din trustul Intact.

  21. ‘Neata!
    Mai intai, o cafea…
    Irene Papas – n. 3 septembrie 1926

  22. Despre jurnalistii…”nostri”, adica aceia de la care a fost o perioada (cam indepartata) in care asteptam cu interes stiri, anchete, interviuri (si poate, mai ales) analize pertinente, doar atat: multi, prea multi dintre ei au devenit in timp „indigesti” si chiar…”necomestibili”. Ma rog, nu ei direct, in persoana (ca nu-i cunosc), ci prin ceea ce au produs in presa romaneasca. Nu mi se pare totusi surprinzator. Doar dezolant si ingrijorator. Pana la urma toate, absolut toate „zonele”: sociale, profesionale, civice, politice sunt „atinse” profund de mentalitati si tare inradacinate de decenii si inca „ne-expuse” suficient unor procese de insanatosire… „Omul sfinteste locul”. Iar la capitolul asta nu stam grozav. Cel putin asta e „imaginea” generala. Inca. In ciuda exceptiilor.

    O problema cred ca este ca in general asteptam de la altii si ajungem mereu sa ne exprimam dezamagirea. Poate ar trebui sa punem mai mult „reflectorul” si pe acele „exceptii” care merita promovate, sustinute (si vorbesc de pe pozitia cuiva caruia nu ii este la indemana sa faca mult mai mult de atat, de exemplu, sa se angajeze practic in activitatati, actiuni, initiative pt care nu are nici competenta, nici varsta potrivite – dar o anume atitudine, fie exemplul personal in viata de zi cu zi, fie impartasirea unor opinii sau evidentierea si incurajarea unor bune exemple – asta e posibil de facut pt oricine).

    Si un exemplu de „exceptie”: o actiune individuala care merita cred, macar sa fie cunoscuta de cat mai multa lume. In ideea ca „se poate!”

    Cum a ajuns un tanar proaspat admis la facultatea de Drept din Bucuresti sa ceara in instanta dizolvarea Consiliului Local Constanta(…)

    „Cred ca este important ca cetatenii sa isi urmareasca alesii locali. Eu asta am facut. Daca nu au respectat legea si nu s-au mai intalnit, trebuie sanctionati. Daca Tribunalul admite cererea de dizolvare, alesii locali vor veni din nou in fata cetatenilor si acestia ii pot sanctiona prin vot. Cand majoreaza taxele spun ca legea i-a obligat sa faca asta. Cand trebuie sa ne dea anumite drepturi, ne trimit la alte institutii, la legiuitor. Eu vreau sa sanctionez tocmai acest mod arbitrar de a aplica legea”, a spus Alexandru Bajdechi.

    http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-18022772-cum-ajuns-tanar-proaspat-admis-facultatea-drept-din-bucuresti-ceara-instanta-dizolvarea-consiliului-local-constanta-important-cetatenii-isi-urmareasca-alesii-locali-asta-facut.htm

    • E posibil ca interpretarea legii sa nu fie 100% corecta (si textul legii e ambiguu) dar, nu asta e important!

      Cel mai important este ca tanarul din Constanta a luat o atitudine civica si poate fi/ deveni un exemplu de urmat.

      Daca acest mod de implicare directa ar fi o obisnuinta in toate comunitatile din RO, cu siguranta ca atat „alesii” cat si „numitii” in diferite dregatorii ar fi obligati sa isi ia mai in serios atributiile functiilor pe care le ocupa.

      Felicitari Alexandru!

  23. sal`tare tutulor.
    Eu accept ca nu am sursele de informare (iar cine are informatia are puterea/cunoasterea) a unor mari jurnalisti si analisti ai neamului.
    Dar repetatea mecanica „Basescu face blat cu Ponta” este degradanta pentru jurnalistul care nu o demonstreaza, ci o afirma ca pe o axioma.
    Am gasit si la Cristian Pantazi asemenea „axiome””
    ” Ce efecte vor avea asupra electoratului aceste incalcari flagrante ale moralei sociale, suprapuse intelegerii tot mai vizibile dintre Traian Basescu si Victor Ponta?”
    Dar nu ne scoate din bezna: asta si asta reprezinta blatul.
    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18026057-din-amnistie-amnistie-pina-victoria-finala-pericolul-alienarii-electoratului.htm

  24. Buna de dimineata pe fuga

    Excelent material.
    Discutiile oneste pe care ne straduim sa le tinem vii sunt alternativa mizeriei ticalosilor din media.
    Thank’s, Mihaela !

    • Buna dimineata, Viq,
      la tine, la mine a fost demult. Am un respiro abia acum de cand m-am trezit.

      Din pacate pentru NOI, pentru a fi avut un bun parcurs in toti acesti 25 de ani ar fi trebuit sa avem o clasa jurnalistica onesta. N-am avut-o. Clasa jurnalistica nu este diferita de clasa politica. E la fel de corupta, de inculta, de arivista, de amorala. Cele doua clase s-au creat si intretinut una pe alta in cei 25 de ani. Rezultatul ? STAREA JALNICA in care se afla astazi ambele.

      Nimeni si nimic nu-mi va scoate din cap si am putine afirmatii in mintea mea in care nu incape si oarece urma de indoiala. Insa. In ceea ce priveste presa de la noi am CERTITUDINEA ca daca ar fi fost cat de cat apropiata de ceea ce ar fi trebuit sa fie o presa onesta, altul ar fi fost parcursul nostru in acesti ani.
      Consider presa chiar MAI VINOVATA decat clasa politica. Pentru ca a bulibasit voit ori nu tot ce trebuia bulibasit in asa fel incat NOI oamenii obisnuiti sa fim masa de manevra pentru vanitatile lor, fie politicieni, fie jurnalisti.
      Micile oaze atat din clasa politica cat si din cea jurnalistica, din pacate, n-au putut, nu pot crea masa critica suficient de puternica incat sa determine un parcurs cat de cat convenabil societatii romanesti. Degringolada in care ne zbatem este dovada-dovezilor.

  25. Viq,
    corecta corectia pentru @john; in felul asta i-ai aruncat si calul peste gard ca sa poata pleca 😛 😉

  26. Justitia lu` Basescu face zvîc:
    „Mai multe persoane au fost duse miercuri la sediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu duba Politiei, pentru a fi audiate in calitate de martori in dosarul fraudarii referendumului, in care inculpat este si vicepremierul Liviu Dragnea, informeaza Agerpres.”

  27. Last,

    miine azi, 03.09.2014 – str. C.A. Rosetti nr. 17 – semnatura pentru MM – in spate la Scala = ora 18

    Un loc ales destul de … ciudat. Bulevardul e la cativa metri mai incolo, cu zona pietonala larga (ca sa nu mai amintesc de Piata Universitatii, la 300m mai incolo). Pe C.A. Rosetti e un trotuar ingust, adesea ocupat de masini.

    Bun, cine vrea o va gasi probabil la intrarea pe Pitar Mos (din Rosetti). Dar, tot neinspirata mi se pare alegerea.

  28. Buna ziua, ramurele
    Presa, daca n-ar avea uneori un pret (cam mic), ar putea face foarte multe, chiar izbindu-se de nesimtirea politicienilor sau catelusilor acestora. De cate ori a semnalat presa aroganta purtatorului de vorbe Palada, durerea la 2 metri in spate a puternicului zilei, i-a permis senseiului straturi succesive de sorici pe obraz. Dar presa a determinat declaratia lui Thompson, care nu mai poate fi ignorata si iata-l pe asomatorul de purcelusi pe faras.

    • Din pacate (dar de asteptat din partea unui vvponta), doar jumatati de masura cu purtatorul asta de…mizerii, care va ramane si pe mai departe „consilier pentru strategii guvernamentale”.

      • Sa fim seriosi, la calificarea senseiului pastrarea lui prin zona guvernamentala intra la categoria datorii de platit si inchis gura (o fi vazut multe), ca si in cazul Zaharescu.

      • Mih,
        Te asteptai la altceva in afara de mizerii de la pontanac si al sau guvern plin de hoti, micninosi, incompetenti ?
        In opinia mea numai minerada din 90 a constituit un RAU mai mare pentru toti romanii. Tare mi-e ca prin tot ce intreprinde ponta si ai lui, pana (si daca) vom scapa curand de ei, se va lasa cu daune mai mari decat mineriada din 90.

        • Mihaela,

          De la astia nu astept nimic din…decembrie 1989. Scena „balconului” mi-a fost suficienta sa inteleg. De 25 de ani am doar confirmari. De parca as mai fi avut nevoie…Si da, de acord cu tine ca un vvponta la Cotroceni, pe langa parlament si guvern GIOP, ar insemna un rau cu muuult mai mare decat mineriada din ’90 care ne-a costat si ea enorm…

  29. Ioan Rus continua minciuna! Autostrada Pitesti – Sibiu nu costa mai mult de 1.8 miliarde EUR!

    (…)actuala guvernare, intai prin vocea lui Victor Ponta si portavocea Dan Sova, iar mai nou prin vocea lui Ioan Rus, minte de doi ani ca autostrada Sibiu – Pitesti ar costa multe miliarde de euro. Cate? Nici ei nu mai stiu cat sa minta. De la un interviu la altul suma variaza oricat intre 3 si 6 miliarde de euro. Fundament? Niciunul!(…)

    http://www.contributors.ro/economie/ioan-rus-continua-minciuna-autostrada-pitesti-%E2%80%93-sibiu-nu-costa-mai-mult-de-1-8-miliarde-eur/

  30. Elevul Alexandru Bajdechi din Constanta se lupta demult cu sistemul. Pentru asta a avut destule de indurat pe toata perioada liceului.

    http://www.gandul.info/stiri/un-elev-din-constanta-sustine-ca-i-a-fost-scazuta-nota-la-purtare-pentru-ca-nu-a-platit-fondul-scolii-12126699

  31. Mai aflati despre actiunile pe care le-a intreprins elevul Alexandru Bajdechi din Constanta

    http://adevarul.ro/locale/constanta/elevii-constanta-cer-transport-gratuit-alte-orase-mari-1_52cd359bc7b855ff564db027/comment/322265.html

    Dar si despre repercursiunile pe care le-a avut Alexandru intr-un oras unde mai toata lumea tace si accepta scrasnind din dinti toate samavolniciile impuse de Mazare si ai lui mafioti. Alexandru nu a mai tacut si nici n-a mai acceptat tacand si scrasnind din dinti toate samavolniciile. A luptat impotriva lor. Nu i-a fost usor.

    http://www.tvlitoral.ro/alexandru-bajdechi-vrea-sa-dea-judecata-conducerea-liceului-traian-din-constanta/

  32. Nu stiu ce mi se intampla dar intru f.greu, adicatelea mai deloc . Imi apare ceva cu „not found” si alte alea si nu ma lasa sa intru numai la Copac. Tot dau restart si intr-un final o ia. Naiba stie :mrgreen:

    • Gura aurita, de-ar avea Turcescu, gura aurita !

      Monica Macovei cu sustinere puternica, adevarata…Doamne ce bine ar fi ! ! !

    • „Iar cea de-a treia retragere poate fi a Elenei Udrea, ”
      Nu pot demonstra, dar va asigur ca nu am vorbit cu Turcescu si nu am fost departe:

      victor L | septembrie 2, 2014 la 16:50
      „Hai sa-mi bat cuie in talpa: ce ati zice de urmatorul clasament dupa primul tur: 2- Udrea, 3 Macovei.
      Udrea se retrage si in doi intra Ponta cu Macovei.
      Asta este examenul pentru alegatorul mioritic.”

      • Dar Turcescu cu tine? Ca oricum, comentul tau il precede pe-al lui 😀 😀 😀

        • nici 😛
          Serios: eu cred ca Udrea se va retrage (poate chiar inainte de turul intii). Ar fi cea mai buna solutie pentru infringerea gemenilor din 2012 pina mai ieri.
          NB,
          asta ar fi stratagema mea daca cineva m-ar lua in seama.

          • N-ar fi rau…sa fie bine.
            „Basescu va avea un cuvant greu de spus in turul intai”. E primul lucru pe care ma sprijin (butucel de etapa)…VDM

  33. Nenorocitii. Nenorocitii. Nenorocitii.

    Mi-am adus aminte cum imi povestea mama de ce a fost nevoita sa fuga din Basarabia cand au venit rusii. Pentru ca in satul in care era ea invatatoare (satul in care locuia impreuna cu parintii) rusii violasera maicute de la manastirea care se afla langa satul ei. Atunci disperat bunicul meu le-a trimis pe cele doua fete (singurele) la Iasi, unde tria un frate de al lor. Nu mai spun ca furau tot ce le iesea in cale, nenorocitii. Amintiri dureroase pentru romani legate de invazia ruseasca trezeste acest articol.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18027368-povestea-irinei-dovgani-umilita-centrul-donetk-ului-separatistii-pro-rusi-mutam-mereu-dintr-loc-altul-pentru-fost-amenintata-daca-deschid-gura-fata-mea-15-ani-nu-pur-simplu-violata-violata-pana-muri.htm

    • Toti cei care am avut rude apropiate, parinti, bunici, asezati in drumul pradaciunilor si crimelor lor, stim cum a fost si ce au facut. Si ce sunt capabili sa faca oricand si oriunde. Daca li se permite…Dovada este la cateva sute de Km de noi, azi… 👿

  34. Cel mai recent si ingrozitor (eu sper sa fie si „ingropator”) „mesaj” marca vvponta/GIOP, care nu poate fi trecut cu vederea nici in tara si cu siguranta a fost „receptat” de partenerii occidentali ai Romaniei, este declaratia facuta in China despre admiratia sa pt partidul comunist, model politic pt candidatul PSD la prezidentiale. INADMISIBIL. Si fara legatura cu pretinse interese pt relatii economice.

  35. bunä,
    chiar dacä nu vor spune, cei dela UE, nu sunt tampitzi,
    ei dau bani pt. lucräri si manä de lucru tomaneascä, iar
    banii se duc nu la firme si muncitori din UE. ce nerusinare.

    dar este demult clocitä treaba.
    voiculescu are birou in china din , 91 cu rusia este firul rosu,
    romanii incä nu-si dau seama:

  36. Nu sariti, e declaratia unui plagiator:
    ” Din acest punct de vedere, sprijinul pe care tara noastra l-a acordat” (e vorba de Ucraina, precizarea mea) ,” mai mult sau mai putin fatis, a fost evident”.
    😛

  37. Steve Jones – n. 3 sept. 1955

  38. PONTA, este un vagabond ordinar, ce nu meritä nici un vot,
    declaratziile lui sunt de cretin, de handicapat.DEMENT
    cum sete posibil ca toatä opozitzia , sä nu-i sarä in cap.
    UNDE ESTE PRESSA???

    • „noul cui_rasat al presei romanesti”, Tapalaga.

    • M-a uns la suflet ce spune omul asta – Bogdan Calehari – inteleg ca se numeste, despre Monica Macovei (despre care oricum aveam un deosebit respect) dar mai ales despre licheaua impachetata pana de curand intr-o falsa asa zis echidistanta care s-a dovedit a fi domnu’ Tapalaga. Care don’ Tapalaga se aseaza cu dez_onoare in sirul mult prea lung al lichelelor din presa romaneasca care ne-au fraierit ani buni cum ca ei ar fi de dreapta si oameni ai ideilor oneste, fie la ei acolo, ! Lichele abjecte: Stelian Tanase, Sorin Rosca Stanescu, Doru Buscu, Liviu Mihaiu, Mircea Toma, Cornel Nistorescu, Emil Hurezeanu, Cristian Mititelu…nu-mi mai vin altii in minte acum, dar mai sunt. I-am vazut pe toti in mandatul lui Traian Basescu ce hram poarta de fapt. De haram sa le fie. Niste derbedei.

  39. Täpälagä, face des pipi contra vantului, o sä
    arate ” frumos” curand, e trist, asa tanär si „stricat”

  40. PONTA decad a venit din china, se comportä si vorbeste
    ca un dement dictator comunist:O FI LUAT DROGURI:

  41. Cred ca @Mihaela a abordat cel mai important subiect din ultima si urmatoarea perioada.
    Cineva se joaca cu noi,.arunca candidati pe piata, mentine in topul sondajelor fantome , scoate din palarie candidati care sar la 7 % fara sa fi facut nimic,etc,etc.
    Noi primim toata aceasta facatura , gata mestecata intre gingiille unor cretini bine alesi.Cretinii de presa.Nu stiu , nu se informeaza , nu pricep dar dau din gura.
    Ca sunt cu noi sau contra noastra nu conteaza.Vor mesteca si scuipa pe ecrane sau in media scrisa tot ce vor papusarii.
    Eu nu am mai comentat nimic pentru ca sunt convins ca nu am vazut inca tot.Mai avem 25 de zile pina la depunerea candidaturilor si inca 2 luni pina la alegeri.Cred ca abureala va continua pina la incheierea primului tur iar dramoleta se va juca inainte de turul 2.
    Care este scenariul nu stiu dar imi este imposibil sa cred ca fantoma lui Johanis are 25% (datorita absentei probabil) iar mumia lui Tariceanu are 7 %.

  42. Dovada ca Basescu face blat cu Ponta:
    – „Blaga si Iohannis au scris lui Juncker si lui Daul ca nominalizarea Corinei Cretu este ilegala”
    – „Victor Ponta: Am obtinut cel mai important portofoliu de comisar european posibil, numai cei doi politruci penibili, Blaga si Iohannis, pot sa strice lucrurile. Basescu a fost mai destept si nu a criticat public „

    • VICTOR,
      sper cä tu nu crezi nici un minut, cä presedintele face blat cu dementul

    • @Victor
      A venit vre un anunt oficial de la BRx ca madama a obtinut un portofoliu oarecare?Eu nu aud decit presa din Romania care scrie ce aude prin statiile de metrou.
      Poate ma insel dar de la propunere la finalizare este un drum foarte lung.

    • vvponta, culmea…minte :mrgreen: :abia joi se zice ca va fi audiata tov. Corina de Juncker, abia saptamana viitoare se vor anunta rezultatele- distribuirea portofoliilor, apoi urmeaza audierea în Parlamentul European a candidaților și votul ulterior asupra întregii Comisii…si el. mitomanul zice ca treaba-i gata deja. (artic Campeanu, RL)

  43. liberalii sunt mai rosii decat socialistii, spre nerusinarea lor,
    pätrunjelul betziv din resitza si mäneasca, o sustzin pe cretzu.
    ce rusine.
    pt. astia s-a distrus PDL??

  44. @ theo, @ tucu2,
    glumeam.
    Cit despre stabilirea comisarului inca mai e timp. Pe la inceputul lui octombrie. Exista un traseu de audieri, nu hotaraste doar junkerul.

    • Dintr-un artic. al lui Cristian Campeanu am inteles ca, desi exista o cutuma conform careia nu se nominalizeaza de doua ori un acelesi comisar dintr-o aceasi tara pe un acelasi domeniu de activitate, Ciolos ar fi putut fi desemnat si a doua oara (nu se incalca nicio lege sau regulament), daca PM (vvponta, desigur) l-ar fi sustinut (nu e cazul) si mai ales daca nu ar fi trimis o a doua propunere.
      Si am mai retinut ca la cat e de pregatita Cretu, la CV-ul ‘mneaei, riscul e ca Romania sa obtina o desemnare de comisar pe un domeniu minor, mult inferior ca importanta fata de cel al agriculturii, sau cel vizat acum de PSD.

      • Daa, domnul Campeanu este foarte destept, uita ca primul portofoliu obtinut de Romania a fost cel ce se ocupa de multilingvism si nu a fost obtinut de guvernul Ponta.Oricum, presedintele are alta parere :
        ,,”Nominalizarea, conform legii, este treaba Guvernului. Problema mea este mărirea portofoliului şi importanţa lui. De asta mă ocup. Şi va fi un portofoliu foarte important”, a declarat Traian Băsescu.

  45. iasa cucu la 18,30

  46. pt. insulte si minciuni, PONTA poate fi dat in judecatä:

    • m-am pierdut in hatisul de presupuneri si variante 😉
      Tariceanu nu are cum sa ajunga presedinte, asa ca nu vad dece trebuie speculat pe idee!
      Sint, cum zicea piratul, analizele unor fabricanti de piine sau culegatori de rosii 😛

  47. S-a trezit si Francois la realitate?

    Franta suspenda livrarea primei nave de razboi Mistral catre Rusia (HotNews)

  48. Cui ii place Dan C. Mihailescu,
    un articol, lung, despre Paul Morand
    http://www.romlit.ro/morand
    Merita timpul.

  49. Sara buna copaceni !!!!

    Robert Turcescu susține un scenariu bazat pe surse .. 😀

    După ce zilele trecute scria pe blog un articol care încingea internetul aruncând pe masă tema candidatului unic al dreptei, jurnalistul Robert Turcescu revine cu detalii pe pagina sa de Facebook, unde a postat mai multe comentarii în care sugerează și cine ar putea fi respectivul candidat unic.

    Turcescu afirmă că în două-trei săptămâni ar putea avea loc o nouă retragere spectaculoasă din cursa prezidențială.

    „Că mi-am adus aminte… Când a decis să renunțe la candidatura la prezidentiale, Crin Antonescu a fost catalogat de colegii liberali (Hașotti și alții) drept “bărbat de stat”. Elena Udrea, dupa renunțarea lui Cristian Diaconescu la cursa prezidențială l-a etichetat la fel, “bărbat de stat”… Eu zic că în două-trei săptămâni ne lămurim cine va fi al treilea (zic bine “al treilea” sau…?)”, scrie Turcescu, dând de înțeles că „al treilea” ar putea fi de fapt o „a treia”.

    Iar cea de-a treia retragere poate fi a Elenei Udrea, care să-și anunțe susținerea pentru Monica Macovei, după cum rezultă dintr-un „mesaj de la o sursă bună”, pe care Turcescu îl publică de asemenea pe Facebook:

    Un mesaj de la o sursă bună: „fix asa e strategia – Băse-Udrea descarcă “pasivul” moștenirii, Macovei preia activul și merge mai departe…”

    Robert Turcescu își provoacă interlocutorii întrebându-i ce cred despre varianta Macovei.

    http://www.paginadepolitica.ro/turcescu-revine-cu-un-mesaj-de-la-o-sursa-buna-cine-e-candidatul-unic-al-dreptei/

  50. Dacă asta e strategia …atunci piesele incep să se așeze … 😀

  51. Am urmărit cu atenție dezbaterile voastre din ultimele zile. Majoritatea o susțineți, din suflet, pe Monica Macovei, unii trăgând cu ochiu și la Elena Udrea, cea pe care o susține Președintele. Am înțeles și motivația, în ambele cazuri. Continuarea proiectelor occidentale ale Președintelui. Mi se pare o explicație foarte bună, credibilă și la care nu poți să nu te raliezi. Întrebarea este pot cele două să facă ce putea Președintele să facă? Eu îl creditez cu cele mai bune intenții. Numai că de la intenții la modul lor de punere în practică mai intervine ceva. Contextul și natura umană. Cum zice românul …omul e stilul și omul e sub vremi. „Vremile” sunt din ce în ce mai ostile, ca să nu mai vorbim de cele trecute care au modelat nefericit caracterele umane care te aleg, iar omul cât …histrionism o fi în stare să practice nu poate fi original…în rezultate. Butaforiile produc butaforii nu construcții solide și de durată. acum revenind la candidaturi cum credeți că ar reuși MM ori E.U într-un proiect în care cel mai înzestrat politician al ultimilor 25 de ani a eșuat. Nu zic că nu are și realizări. Are, dar nerealizările sunt evident mai geru de suportat… Calități umane inerente unui conducător cu o asemenea responsabilitate evident nu au. Vremile sunt mai ostile, din ce în ce mai ostile, iar caracterele umane păstorite se depreciază inflaționar… Ce altceva le-ar putea face buni președinți? Ce vedeți voi la ele și eu nu văd. La Președinte am văzut un potențial uriaș. poate și de aici poziția mea care nu prea vă place…Sunt dezamăgit de ce putea să facă și nu a făcut… Nu are spirit de sacrificiu…e un fricos, în ciuda a ceea ce credeți voi… Aici este și secretul aparentelor lui secrete…frica păzește via… România are nevoie de președinți neînfricați, nu de unul cu ochii mereu la sondajele de popularitate…de unul cu urechea la suferințele poporului…

    • sal`tare tutulor.
      @ anton,
      ori ma ierti ori ba: in capul tau este un haloimas despre politica. Politica in democratie, precizez.
      Plus, aici nu m-am dumirit: incepi laudind si periind, ca apoi sa arunci hîrdăul cu lături. Dictatoru` e un fricos! Si vrei sa te credem sincer si foarte priceput.
      Nu, cel putin eu unul, tu vrei sa bagi strimbe doar.
      Auzi, @ anton e dezamagit de ceea ce putea sa faca piratul, dar nu a facut. Se zice ca nemultumitului i se ia darul – de ceea ce a facut, ca a facut cite ceva, pentru asta are si atitia dusmani, nici nu pomeneste, este mizilic pentru @ anton.
      Cit despre cele doua candidate (daca vor ramine amindoua), in cabina de vot hotarim.
      Nu incerc sa te conving de ceva, dar pina la aparitia lui Fat Frumos, pe care il astepti cu nerabdare, oricare dintre cele doua sint mai bune decit fratii uselisti.

  52. Am inteles ca decontologi astia au ceva templu in Franta si umblan grupuri mari.

  53. Dorule, tu nu-ți pui casca pe chelie când urci pe motor?!
    …că nu e sănătos când dai în copac. O să ajungi să te iei de mâna cu @stela 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s