Diplome semnate cu degetu’

Obiectivul măsurilor socialiste din domeniul educației a fost, este și va rămâne bunăstarea celor ce contează în îndoctrinarea maselor de creiere proaspete, lectori/profesori nu și purtătorii respectivelor creiere, mulțimea de tineri cu viitoru-n traistă.

Nu ar fi foarte grav dacă măsurile cu pricina nu ar lovi grav în interesele celor din urmă și prin ricoșeu, catastrofal în întreaga perspectivă a României.

Numărul de plătitori de taxe la respectivii profesori a ajuns în anul școlar 2013-2014 la mai puțin de 80.000 de la peste 400.000 în 2008-2009. Adică 20%.

O evoluție firească determinată de cererea forței de muncă de pe piață. Treptat oamenii au început să priceapă că școală d-am-proasta plătită cu bani grei ca să-ți faci copilul paznic cu masterat e lipsită de sens.

În contextul ăsta măsura de a accepta în învățământul superior și analfabeți fără bacalureat este de o supremă idioțenie. România va avea acum paznici cu masterat care nu știu nici măcar ceti și scrie. Dar din facultăți ies și noii lectori și profesori ….. !

Viq

Anunțuri

256 responses to “Diplome semnate cu degetu’

  1. sal`tare tutulor.
    Un subiect fierbinte-fierbinte; chiar risti sa te arzi dindu-i roata-rotocoale.
    Este evident ca invatamintul propus de Abramburica si urmasii este sortit catastrofei. Desigur, vom avea olimpici cu care sa „ne mindrim ca sintem romani”, dar numai cu virfuri nu rezolvi problemele tarii. Mai ales ca virfurile, proaspete, sint rivnite de altii. Si pleaca in cele zari de promisiuni pline.
    Invatamintul propus de Funeriu nu este pentru tara lui „lasa, ca merge si asa”. Stresezi copiii, studentii.
    NB,
    se poate observa si involutia reusitilor la Bac dupa un examen mai sever, prin introducerea camerelor de luat vederi.

  2. Uff, se vede treba ca am mintea obosita azi.

    M-am chinuit sa inteleg despre ce vorbeste dl. Viq si foarte greu am realizat ca … probabil am lipsit de la niste cursuri importante si de artimetica (sic!) de … logica (daca nu chiar si de … „scriere-compunere”).

    Sa [mă] explic:

    Expunerea incepe asa: „Obiectivul masurilor socialiste din domeniul educatiei a fost „ … bla bla. Am remarcat accentul vadit peiorativ al autorului pentru evolutia din ultimii 8 ani 😉

    Prima „indulcire” „Nu ar fi foarte grav daca masurile cu pricina …”. Nu am mai pus bla … bla dar era sa scriu … „indescifrabil” in sensul greu de … ucis inteles (lovit grav, ricoseu, catastrofal intreaga … Romanie)

    Urmeaza o fraza care nu pare sa aiba [in opinia mea, n.b.] decat anumite legaturi conjuncturale si vagi cu restul articolului si cu tabelul de dedesubt. Dupa care vine pirueta la 180 de grade fata de inceput:

    „O evolutie fireasca determinata de cererea fortei de munca de pe piata.”

    Cand sa cred ca a fost cu … happy end (chiar daca eu nu am inteles intriga), in ultimul paragraf sunt din nou bulversat. Nu fiindca as fi in dezacord cu afirmatia (cereia eu i-as mai fi adaugat niste virgule, fiindca dadeau bine cu … titlul 😉 ):

    In contextul asta masura de a accepta in invatamantul superior si analfabeti fara bacalureat este de o suprema idiotenie.

    Ci fiindca nu stiu din ce alt film este replica 😉

    Sunt constient ca totul are/ poate avea explicatii foarte simple dar, la … neîndemăna (!) mea, la aceasta ora.

    Asa ce-am scris mai sus nu e o critica, ci o spovedanie (eu si … Turci – cu un singur i) Daca nu vreti sa ajungeti ca mine, lasati-o mai moale cu … Oktoberfestul 😉

    • 😛 postarea ta ilustreaza, intentionat au ba, concluziile la tema.
      Sau esti vre-un stranepot de-al lui Urmuz!?
      NB,
      nu cumva anul tau are 12 luni numite Oktoberfest?

      • E clar, azi sunt … invalid. Desi-mi vorbesti pe inteles [si destul de … bref], nici pe domnia ta nu te pot … pricepe O_o

        • ne-ai face un bine, sä-tzi vezi de invaliditatea ta, sä ne lasi
          in pace pe acest blog, unde distorsionezi orce temä:

          • considerati ca am taiat primele trei randuri, cu acelasi pix cu care mi-ati taiat mie (pentru ce? ) raspunsul la insultele doamnei.O, ce obiectivi suntem si nu-i prima data.Deja devine jenant si nu pentru mine….

  3. APARE SI SARMALAGIOAICA COMUNISTÄ

  4. O noua ,,intalnire in WC” :

    • Bravo @Loda,
      Esti prima care a remarcat complexa activitate a lui Ponta si minunatele sale contacte.
      Gurile rele spun ca familia Obama isi intimpinana oaspetii la receptie .
      Eu insa sunt sigur privind fotografia ca erau gatiti pentru o cumetrie sau un botez americanesc, oricum un chiolhan in timpul caruia ce doi mari oameni de stat au pus lumea la cale.
      Cred ca invitatia i a fost adusa lui Ponta de Victorita (stiti voi care-aia de injura UE).Sunt curios ce scrie in invitatie.

  5. in haznaua PSD- ACOLO ESTE LOCUL VOSTRU.

  6. @ Loda,
    ma asteptam ca de la tine sa citesc ceva despre invatamint, tema postarii.
    Cind colo tu ne trimiti de pe tastatura ta wcuri si alte bunatati.
    De unde nu-i, nici Al de Sus nu cere, asa ca pretentiile mele sint anapoda.
    Chiar ca „devine jenant”.

    • victorel,

      Pe aici prin Gambrinus, desi am avut mai multe randuri de comeseni ba chiar sunt si la al 2-lea schimb de … ospatari, nimeni n-a auzit de studii superioare fara bac. O fi vreo … po[a]ntă pe care n-o pricep?

      Apoi, [curios din fire fiind, intreb]: impotriva caror persoane fara bac aveti o aversiune? Mie de exemplu nu-mi plac cei prost crescuti, chiar cand au doctorate [la capitolul … agreere punctez mai mult absolvirea cu succes a celor … 7 ani „de-acasa”].

      Daca-ti sta la indemana, te rog lamureste-ma stimabile in cele doua probleme enunate mai sus.

      • Ia incearca tu sa mai iesi, daca spui ca acolo zaci, din Gambrinus; si vei afla ca despre incercarea asta e vorba: intrarea la facultate si a loazelor care au cazut la Bac. Daca tu crezi ca a face pe „naivul” (ca sa nu spun vorba aia) te avantajeaza, nicio problema. Esti tu.
        La cealalta framintare care face spume in halba, ma ierti da` nu stiu despre ce „aversa” vorbesti 😉
        Incearca, daca nu iti cer prea mult, si trezeste-te mata, ca sa putem incepe o betie impreuna. Sau o discutie 😛

        (Neseriozitatea ta flegmatica plictiseste.)

        • Viqtorel

          Intai sa lamurim ceva. Eu, din respect pentru cei din jurul meu, nu as numi loaze pe cei care n-au bacul :/

          Doi. Am gatuit si uaifaiul locului dar n-am gasit nicio referinta la inititiva cuiva din capu’ trebii care sa fi incercat asa ceva. Dar e posibil sa imi scape ceva. Poate nu doar mie si poate e … de actualitate- ma gandesc ca nu o fi adus autorul vorba chiar degeaba.

          Nu o fi mai util sa spui direct decat sa o tot tinem lánga intr-o … șotie?

          • Atunci injura-l si pe ultimul fanariot, ca de la el am luat, folosindu-l glumet, apelativul „loaze”.
            Faptul ca tu nu ai auzit ca se intentioneaza ca la unele facultati sa se poata intra si fara Bac, nu este problema mea; ramii la ” gatuit si uaifaiul”.
            Si ce sa spun direct? ca nu inteleg. Mai direct decit sint eu in interventiile mele mi-e greu sa fiu.

        • Victoras :
          Ca ordonanta aia e o prostie nu contesta nimeni ,ca tu nu prea intelegi, cred ca nici asta nu contesta nimeni 🙂 Unde ai citit tu ca se intra la facultate fara Bac? E vorba de niste colegii ce se vor infiinta pe langa facutltati, ceea ce nu e acelasi lucru, dar de unde sa stii tu diferenta dintre colegiul si facultate?
          Raspunsul ti-l voi citi maine ca azi sunt ocupata, am intrat doar sa te citesc si iar la treaba/Daca afli diferenta comunica-mi-o si mie.
          Cat despre faptul ca ,desi profa, nu comentez la nemaipomenitele voastra discutii despre invatamant de ce te miri ? Toti va pricepeti la toate ,toti sunteti specialisti, unde sa mai incap si eu ? Si pe urma, oricat de lipsita de modestie as fi ,ca va intereseaza SI parerea mea, sa fim seriosi !

          • Esti deplasata, madam.
            E vorba de intentia care nu este de azi de ieri, abramburica mica ce esti.
            Eu nu spuneam nici unde ca s-a dat o lege, vorbeam de intentie, care exista. Facultatile nu au candidati.
            Nu te obosi nici miine, ca tot nu ai inteles nimic, faci parte dintre cei cu lozinca „noi v-am votat, voi ne-ati inselat”.

          • Deci argumentul la cw am scris eu warw ca sunt deplasata? Bravos, nici macar nu ma mai mir 🙂

  7. Care rol il joaca?
    ” ​Robert Turcescu joaca „propriul rol” de jurnalist in filmul lui Tudor Giurgiu bazat pe cazul procurorului Panait ”
    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-18179890-video-robert-turcescu-joaca-propriul-rol-jurnalist-filmul-lui-tudor-giurgiu-bazat-cazul-procurorului-panait.htm

  8. minciuna si hotzia, caracteristica lui PONTA

  9. Viq,

    Cred ca puteti deschide sampania >-| in timp ce eu ma pregatesc sa ma achit de … naveta cu bere pierduta [la masa verde?] :

    Sondaj PSD: Ponta a pierdut deja alegerile

    Și … parcă nici nu fură (17:07)… cine-știe-ce lupte nemaipomenite. Vasăzică, vă speriarăți degeaba 😯 !

  10. Ha,ha,ha
    Ce activitate intensa a pospaiului pontanist….no,ase,no…prestati ,baieti(si fete) scuipati si lingeti sau viceversa??

  11. Intoxicare sau nu …vom vedea

    Niște prieteni sus-puși ne-au trimis niște înscrisuri foarte interesante. Din care reiese că un anume agent cu numele de cod Viorel a întocmit două rapoarte despre cazul procurorului Cristian Panait. Originalele acestor înscrisuri s-ar afla în arhiva SIPA aflată acum în custodia SRI. Având în vedere circumstanțele, nu ne apucăm să facem speculații care ar provoca bulbucări de ochi și creșteri de tensiune. Ne rezumăm la a vă pune la dispoziție această informație. Şi vă facem cu ochiul, discret.

    Ce a fost SIPA

    În 1991, ministrul de Justiție Mircea Ionescu Quintus din guvernul Theodor Stolojan a înființat prin ordin ministerial Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA), ca structură departamentală în subordinea Direcției Generale a Penitenciarelor, cu scopul de a urmări și controla infracțiunile cu implicații majore din penitenciare.

    În 1997, sub mandatul ministrului Justitiei Valeriu Stoica, SIPA a trecut, tot printr-un ordin al ministrului, în subordinea directă a ministrului Justiției, care dorea ca acest serviciu secret să se ocupe și de protecția magistraților.

    În 2004, din cauza scandalurilor din presă care arătau că la vârful SIPA au fost numiți foști lucrători ai securității, iar serviciul era suspectat că face poliție politică, SIPA s-a transformat în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție (DGPA) și pentru prima dată această structură este obligată să prezinte rapoarte de activitate Parlamentului.

    În 2006, la începutul anului, ministrul justiției Monica Macovei a desființat DGPA, pe motiv că a făcut abuzuri, iar ministerul nu are nevoie de un serviciu secret.

    Despre SIPA s-a spus adesea că de fapt făcea dosare politice și supraveghea viața privată a magistraților, pentru a-i șantaja..

    În anul 2007, Marius Oprea afirma că DGPA și-a depășit atribuțiile, adunând informații compromițătoare despre magistrați, ziariști și lideri ai societății civile.

    http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/cine-o-fi-agentul-viorel-din-arhiva-sipa-_216189.html

  12. Oricit s-ar stradui activistii lui ponta ,indiferent unde s-ar afla ei,ca sa prezinte un scenariu favorizant ,cu Obama,cu intilniri la nivel inalt…Ponta da absolut tot in regres…
    El nu pune accent pe intrevederi cu engezul,neamtul sau americanul..
    NOOOOOOOOOOOO
    Chinezul e pe prim plan…pe urma turcul …vai de mama ei politica externa „salvata” de maretul Gue Ghevara…
    Si vai de pontanacii lui care muncesc din greu sa faca din negru alb…

    • Tu pentru cine scrii chestiile astea scremute despre ponta?
      Eu nu am intalnit aici nici un fidel ponta caruia ai putea sa-i dai contre decisive.
      Deci cui i te adresezi cu textele astea aici?
      Poate ai gresit site-ul.

      • pentru tine @ Loda e un nimeni? nu se face sa afirmi asa ceva.
        Sau, chiar pe tine te deranjeaza? ca altfel nu vad rostul luatului la rost.
        Decit o rautate gratuita.
        Iar „Nutzica” ce rau ti-a facut? de faci una-doua grimase si apropouri cu ochiul!
        Ponta este inamicul.
        Macovei nu va creste in ochii nimanui ridiculizind-o tu pe „Nutzica”. Ba, s-ar putea ca efectul sa fie invers.

        • victoreL,
          asta se vede de la tine.
          Probabil ca ai jaluzelele trase.

        • Ia zi tu de cand sunt eu fidela POnta, mai ? da o singura trimitere in care eu il laud pe Ponta si eu iti pun cateva de aici, de la blog, in care vorbesc de Ponta ! Poti ? Ce nu intelegi tu e ca, a fi de stanga, nu inseamna automat a cadea in capcana identificarii stangii ca doctrina cu cei care se autointituleaza reprezentantii ei in Romania.Numa tu cand zici ,,dreapta” canti ,,Basescu, Basescu ”:) Iar ma judeci dupa standardele tale care va sa zica ..nu exista .

  13. Pentru cine bat clopotele Ponta???

  14. ciuvicä sleiosul si bolcas slerozatul, acum cateva minute indemnau sä voteze tot romanul, pe manechinul rosu Trädiceanu.

    acum este clar, a cui marionetä este.

  15. mamma mia.
    Ilie Nastase, consiliat de avocatul Abraham, ii face plingere penala acoperitului-descoperit, Turcescu.

  16. desigur, Mondialul apärat tot de Abraham si instruit ce sä urle,
    iar vorbea de 1 milion pt. Bäsescu.
    VOICULESCU, pusväriasul nenorocit a clocit niste rapoarte si
    l-a dat pe presedinte in judecatä, cä a fost securist. veninul lui
    o sä distrugä tzara.

  17. Aha, deci poate sa-mi placa articolul, dar sa comentez ceva ba. Multam fain, sunteti baieti misto 🙂

  18. f. drägutzä discutzia in gandul, dintre dl. plesu si ctp

  19. el nu poate vota, altfel primea mai mult.
    asta mic trebuie sä intzeleagä, mitomanul dement are nevoie
    de multzi bani pt. escrocii baroni, pt. paranghelii ,pt. manipulatzii
    ce intind mana; NU-I AJUNG BANII

  20. Udrea la B1.tv …..Turcescu a cedat psihic ,datorită presiunilor

  21. Foarte ,foarte bun articolul …

    Proștii. Șansa ratată a cazului Turcescu

    De vreo două zile iau cunoştinţă, de nevoie, de vaietele şi gemetele de surdă durere aşternute pe pixeli de jurnalişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi.

    Durerea care răzbate din aceste lamentări are o cauză unică: autodemascarea pusă în scenă de Robert Turcescu pe blog şi la B1 TV.

    Îndureraţii jurnalişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi se plâng de faptul că gestul lui Robert Turcescu a reprezentat o grea palmă pe obrazul presei autohtone, obraz oricum ciuruit de diverse afecţiuni.

    http://www.paginadepolitica.ro/prostii-sansa-ratata-a-cazului-turcescu/

  22. Categoric..Robert Turcescu a prezentat ca bune niste falsuri.
    Categoric,Robert Turcescu nu este ofiter acoperit…fapt confirmat de catre gen.Dobritoiu,cind i-a anulat gradul dat de Gabi oprea.
    Totul este un bluff..iar Robert Turcescu dovedeste certe calitati de jucator la masa verde..

    Nu poate fi invinuit de absolut nimic..pentru ca vina este inexistenta..

    • Mark,
      Iti dau o veste proasta. Dobritoiu doar a anuntat ca livretul a fost anulat. De facto el a ramas. Astazi cand Prisecaru l-a intrebat direct pe Dobritoiu daca a verificat anularea livretului, exMinistru a dat in balbaiala.
      Deasemenea, Prisacaru a solicitat un punct de vedere pe aceasta chestiune MApN-ului. Acesta a adoptat pozitia strutului.

      • Ion.
        Dobritoiu a anuntat ,pentru ca el a semnat un ordin.Cine oare putea sa anuleze acel ordin??
        Oricum ,acel livret militar nu ESTE LEGITIMAREA pentru un ofiter acoperit. Cred ca ne rid oamenii din servicii…
        Exministrul a dat in bilbiiala pentru ca la data respectiva a facut o prostie..
        daca turcescu ,ofiterul EXISTA nu avea voie sa il deconspire si nici sa il degradeze..
        Gabriel oprea a facut una si mai mare..NU SE FACE PUBLICITATE comunicind avansari in grad a unui ofiter acoperit , .
        Dar nici nu se avanseaza aiurea un individ care nu are nici o zi de armata facuta..
        Cei doi vor trebui sa puna in fata unui judecator ARGUMENTE pentru un asemenea comportament… si sa iasa ADEVARUL ..

        • Mark, Dobritoiu nu a semnat nici un ordin. A anuntat doar ca a emis ordinul.
          Legat strict de ceea ce a declarat RT, dpdv juridic nici un procuror nu va putea sa intocmeasca un dosar penal. E posibil ca in urma unei plangeri sa inceapa urmarirea penala in rem dar cam atat.

    • Pe logica Elenei Udrea merg si eu, ca Robert Turcescu a dat tonul. Acum sa vedem cat de barbati sunt ofiterii nostri sub acoperire, candidati sadea la presedintie!
      Va spun eu, pana nu-i chemat Robert in fata unei instante judecatoresti unde, are voie sa spuna tot ce stie, toti vor tacea. Desi, au morcovul….. pentru ca stiu ca nu vor scapa!
      Mingea este NUMAI la Udrea si tare-mi place fiind singurul candidat curat, fara implicari de acest gen si nici santajabila nu este! Wow, ce-o sa-i joace pe toti ca la carte!

  23. Poate ca Viorel Victor Ponta ar avea o justificare valabila pentru ca NU A FACUT NICI UN MASTERAT IN CATANIA.

    Pe bune.Cu probe.Vai,vai ce extaz pe toate babele :”Ce importanta are maica,o hirtie,acolo??
    Vorbeste frumos si nu este urit ca Basescu!!!!!!!!!!”

  24. Deci ,eu așa imbecilitate pe pesedistii astia santajisti n-am mai pomenit ….sunt singurii imbecili patentati in galaxia asta .

    Dupa ce ,2 ani de zile s-au chinuit să-l facă „colonel ” pe Turcescu ,pe teveurile de casa ,cu Gabriel Oprea,cu Dobrițoiu,cu Botos ,acum se chinuiesc din toti rărunchii să demonstreze că nu este așa ,dupa ce l-au adus pe om in stare să recunoască singur .

    Oamenii astia sunt cazuri psihice si de tratat ….să le facă cineva un control psihiatric riguros ,cred că vom avea surprize

  25. PONTA; dementul mitoman il amenintzä si din America pe presedinte.

    acest nenorocit este un monstru ; precum coreenii si putin, nu
    votatzi un mizerabil.

    ROMANI TREZITZI-VÄ!!!

  26. Täriceanu, manechinul rosu este reprezentantul lui VOICULESCU LA ALEGERI, nu are nimic cu liberalismul. este un trädätor mizerabil ;
    un mafiot ce a supt tzara inpreunä cu PSD.

    de aia spune dementul mitoman, cä premierul nu o sä fie din
    PSD, au aranjat pe acest bivol bätran sä joace cum cantä felix:

  27. CE ANIMAL INGANFAT,
    cicä A Sarbu a vrut sä-l facä presedinte, a refuzat cä avea datorii
    la preferat pe turnätorul VOICULESCU; ce a furat,santajat si inveninat romanii.A 3 este haznaua cu venin ce distruge Romania

    nu a vrut sä-l „pupe si iubeascä ” Stelicä T dela TVR;
    dar ii pläcea cand dela realitatea lui Vantu il elogia; ACUM
    nu-i bun cä a divulgat presiuni.
    si Ponta si ST ,2 jugodii oportuniste

  28. Poate nu ati vazut poza si merita sa ne ramina pe retina; chiar sa mediteze unii/unele, care se culca si se trezesc cu „Nutzica” pe buze/tastatura si in fata ochilor.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18184334-poza-zilei-ceva-neregula-aceasta-imagine.htm

    • ponta este in derapaj..coboara,coboara,coboara…
      Pe metodele de fraudare pe care s-a bazat intotdeauna PSD-ul nu mai poate conta..le stie DNA-ul.

      Traseistii ce au adulmecat un os de ros ,trecind de partea PSD nu il pot ajuta cu mare lucru..din motive usor de inteles..intr-un fief liberal nu poti convinge electoratul sa voteze exact pe invers ..exceptie fac acei primari si consilieri votati ca magarul ce conduce turma..

      Bani pe pomeni electorale nu mai are nici partidul,nici sponsorii strinsi cu usa de catre DNA..

      Occidentul si in special SUA il elimina pe mitoman din calcule..Ponta si PSD s-a grabit sa arate lumii intregi cum si cu cine va dezvolta relatii de colaborare si parteneriate..o mare eroare..poate cea mai mare!

      Electoratul va fi captat de candidatii opozitiei cu oferte pe toate palierele ..
      PSD-ul si partidele anexe va ramane cu electoratul captiv…fidelizat si prostit..
      Oamenii cu mintea intreaga, strinsi la buzunar si sugrumati financiar de taxe si impozite isi dau seama ca acest guvern este condus de un iresponsabil mincinos,laudaros ,care nu a realizat absolut nimic in cei doi ani de guvernare..si ca liderul pesedist nu este altceva decit un promotor al unei noi dictaturi socialist comuniste..bazata pe un partid stat si profitori lacomi si corupti!

  29. Apropos de educatie … nemteasca

    Oare ce-i apuca pe exaltatii din Germania de lasa dintr-o data secole de civilizatie pentru a cadea in cel mai subgrobian ev mediu neeuropean?

    Într-un … material video apar doi tineri. Radiază în faţa camerei de luat vederi. De fiecare dată când iese la luptă – spune unul dintre ei – speră să găsescă pe cineva „pe care să-l decapităm”.

    Bărbaţii din cele două filmuleţe vorbesc germană.

    400 de jihadişti din Germania s-au alăturat „Statului Islamic” în Siria şi Irak, iar tendinţa este ascendentă

    • esti un nerusinat, ce stii tu de educatzia nemtzeascä,
      cum itzi permitzi?
      ACEST LUCRU SE INTAMPLÄ DIN PÄCATE IN TOATE TZÄRILE

      CEI CARE VORBESC NEMTZESTE; NU INSEAMNÄ CÄ SUNT NEMTZI
      AU VENIT CA SI IN ANGLIA PÄRINTZII LA MUNCÄ SI AU NÄSCUT
      VIPERE:nemtzii i-au educat si ajutat, multzumesc ca si nemernici comunisti

      • exact, poate-s evrei

      • Exprimarile necontrolate, inflameaza artificial situatii altfel, normale de dialog si descalifica pe cel care le prolifereaza.

        Ingrijorarea si citatele sunt preluate din Deutsche Welle:

        Numărul germanilor care se alătură jihadiştilor din Siria şi Irak creşte continuu. Teama că, după întoarcerea acasă, aceştia ar putea comite atentate în propria lor patrie sporeşte pe zi ce trece.

        • ti-ai pus problema ca unii nu vor sa inghita sopirlele cu care vii sub Copac? chiar daca tu crezi ca, ambalate stilistic, sopirlele tale sint comestibile pentru oricine 😉

  30. Cum se dovedeste ca proverbul „sa moara capra vecinului” nu este o vorba-n vint:
    „Candidatul independent la Preşedinţie Teodor Meleşcanu spune într-un interviu la RFI că ar accepta să fie susţinut de Alianţa Creştin Liberală (ACL), dacă preşedintele PNL, Klaus Iohannis, ar fi declarat incompatibil de ICCJ.”

    http://www.mediafax.ro/politic/melescanu-ar-accepta-sustinerea-acl-daca-iohannis-este-declarat-incompatibil-de-iccj-as-fi-chiar-foarte-satisfacut-de-acest-lucru-13351104

    • A fost premeditata toata aceasta chestiune..In partidul liberal se cunosc ‘bubele’ lui Johannes..iar listele cu semnaturi depuse ascund modul cum au fost colectate..
      Melescanu ar fi bun de presedinte pentru toata lumea…Nu cred ca s-ar deranja vreodata sa faca analize socioeconomice privind starea natiunii..si nici sa se implice activ pentru a lua o masura care sa salveze Romania dintr-un posibil faliment..
      Va respecta principiul in baza caruia functioneaza increngatura fesenista:Sa nu vezi,sa nu auzi si sa nu vorbesti..
      VA FI O LINISTEEEEEEEEE..de vom auzi iar cucuveaua de la cotroceni..

  31. Fragment din descrierea lui Tanase Scatiu:
    „”Faptul că am reuşit să îl opresc pe Stelian Tănase, să nu mai vină tot timpul la mine în birou să îmi spună ce mult mă iubeşte, ce mult vrea să mă susţină…Nu vreau, mulţumesc „, a spus Ponta la România TV.”
    Mey, da` toti grajdanii tarii il iubesc si el nu si nu 😛

    • Salutare tuturor,
      Mda, un plagiator de doctorat il ironizeaza pana la dispret pe ”Maestro”, primul președinte al Grupului pentru dialog social (GDS).

    • Tänase Scatiu, un mizerabil oportunist, a fost si este pres peste tot
      si la totzi.
      lui ponta ii plac mai pufoase si cu strigäturi , ca scarbele delaA3

  32. Parchetul General tocmai i-a dat un NUP lui Iohannis intr-un dosar privind imobile retrocedate dubios.

  33. este incredibil ce diferentze sunt intre biografiile mitomanului,
    depuse in diferite perioade.

  34. Felicitäri dnei Udrea, asta inseamnä dragoste de oameni,
    f. frumos, a inpärtzit ghiozdane si penare ,pt. copii säraci.

    PONTA, dementul mitoman a cheltuit 2-3 milioane pe paranghelii
    ala coreea, ce rusine.
    –copii au inceput scoala färä abecedare
    –copii cad in haznalele scolilor,nu este prima datä
    –mongoloidul face poze in America si se laudä.
    3 ani de venin si urä , nici 1 km de sosea, dar poze.

    • Exact! Romanii nu VAD ADEVARUL!!!
      Iata, Elena Udrea prefera sa cumpere carti si ghiozdane pentru copiii din toata tara! Iar Ponta a dat peste 4 milioane de euro ca sa fie ovationat pe stadion ca de 23 august ceausist!!!
      Vedeti diferenta intre Udrea si bolsevime?
      Vedeti cine-i romanul adevarat care intelege nevoile tarii, este alaturi practic de nevoile parintilor, copiilor?
      Le-a dat inca o palma morala celor din PSD, lui Ponta! Le-a aratat si le arata zilnic cum trebuie sa fie un politician adevarat!
      Haideti sa votam o femeie pragmatica, competenta, umana, determinata, frumoasa, pentru functia de Presedinte de stat!

    • Iata, Elena Udrea prefera sa cumpere carti si ghiozdane pentru copiii din toata tara! Iar Ponta a dat peste 4 milioane de euro ca sa fie ovationat pe stadion ca de 23 august ceausist!!!
      Vedeti diferenta intre Udrea si bolsevime?
      Vedeti cine-i romanul adevarat care intelege nevoile tarii, este alaturi practic de nevoile parintilor, copiilor?
      Le-a dat inca o palma morala celor din PSD, lui Ponta! Le-a aratat si le arata zilnic cum trebuie sa fie un politician adevarat!
      Haideti sa votam o femeie pragmatica, competenta, umana, determinata, frumoasa, pentru functia de Presedinte de stat!

      DE CE MI-AT-I CENZURAT COMENTARIUL???

    • Simplu si firesc. Evident ca EU nu va putea trage dupa ea pe strazile Bucurestiului miile de targobeti de partid si de guvern pe care i-a tras Ponta pe stadionul 23 August, dar nici nu conteaza.
      Actiunea este perfecta. Scoala a fost inceputa si guvernul nu a dat copilasilor carti, iata ca au trecut 10 zile, si primul ministru isi plimba fizicul prin USA, ca nu are timp de guvernare.
      Si intr-adevar, candidatii ar trebui sa dea o declaratie pe propria raspundere ca nu sunt ofiteri ai serviciilor secrete, pentru a putea opri din fasa orice posibil scandal.
      Felicitari, Elena Udrea. Succes, te vom vota.

  35. cine stie adresa PMP; unde este dna UDREA ????

    multzumesc:!

  36. Popa securist Ilie Sârbu, dosarul Gugulanul și crimele Revoluției din 1989
    Către

    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    -Domnului procuror general Tiberiu Niţu

    Subsemnatul Marian Valer, cu domiciliul în municipiul Satu Mare str. Mircea cel Bătrân bl C 26 ap. 19 judeţul Satu Mare, senator în Parlamentul României, ales în Circumscripţia electorală nr. 32 Satu Mare, Colegiul nr.1, CNP 1600802124052, vă înaintez prezenta

    SESIZARE PENALĂ

    solicitându-vă să efectuaţi cercetări faţă de numitul Sârbu Ilie, senator în Parlamentul României, având locul de muncă cunoscut în Bucureşti Calea 13 Septembrie nr.1-3 Sectorul 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.330 şi de art.187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

    Motive:

    În fapt:

    Originar din judeţul Caraş-Severin, numitul Sârbu Ilie, poreclit „Părintele”, este licenţiat în teologie şi ştiinţe economice, absolvind Seminarul Teologic din Caransebeş şi Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. În perioada 1976-1978, susnumitul a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, iar în perioada 1978-1981 a deţinut funcţia de director la acest seminar. În perioada 1981-1991, susnumitul a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului din Timişoara. În perioada 1991-2001, susnumitul a derulat afaceri în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului, deţinând funcţia de director general la firma germană SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara .

    Începând din anul 2000 şi până în prezent, numitul Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1.01-31.12.2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Năstase Adrian. În 2004, în 2008 şi în 2012 susnumitul a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş. Susnumitul este membru al Partidului Social Democrat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD, iar actualmente deţine funcţiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 susnumitul a deţinut temporar funcţia de preşedinte al Senatului României. Susnumitul este cunoscut drept tatăl europarlamentarului Sârbu Daciana, candidat pe lista Alianţei electorale PSD – UNPR – PC la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului României, Ponta Victor, preşedintele Partidului Social Democrat.

    În exercitarea atribuţiilor parlamentare, mi-au parvenit relativ recent, de la foşti ofiţeri ai Departamentului Securităţii Statului, informaţii de o gravitate deosebită din care se conturează săvârşirea de către numitul Sârbu Ilie, fost şi actual demnitar de rang înalt al statului român, a infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor deosebit de grav, astfel că atât în calitate de cetăţean cât şi în calitate de parlamentar am atât obligaţia morală cât şi obligaţia legală de a sesiza instituţiile abilitate, recte Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a efectua cercetările de rigoare:

    I. În anul 1976 numitul Sârbu Ilie a fost recrutat ca informator în probleme „ culte – secte”, în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii ( structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosar Fond R ( reţea ) sub numele conspirativ „ Ovidiu Marinescu”. Ulterior, socrul său, care era colonel în Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informaţii Externe ( serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua în pregătire în vederea trimiterii la post în străinătate.

    Şeful grupei teritoriale Timişoara a Centrului de Informaţii Externe, colonelul Crişan Aurel, a primit ordin să se ocupe de pregătirea numitului Sârbu Ilie în vederea încadrării ca ofiţer acoperit în aparatul de informaţii externe al Securităţii Statului. În acest sens, colonelul Crişan Aurel l-a prezentat şi l-a recomandat elogios reprezentanţilor liniilor de activitate externă din Centrală, iar, după evaluarea şi testarea sa pe mai toate liniile şi spaţiile spionajului, susnumitul a fost stabilizat în legătura colonelului Nădejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Găină Constantin, ambii făcând parte din UM 0544/102. Conform surselor, colonelul Nădejde Nicolae a fost implicat, împreună cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, şeful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion şi maiorul Vitescu Andrei ş.a., în operaţiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigraţia română din Occident, asupra căror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil – Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au defectat la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în Republica Federală Germania.

    În timp ce se afla în stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unităţi deplin conspirate a Centrului de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului şi îndeplinea funcţia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, numitul Sârbu Ilie a fost trimis în misiuni informative externe, dar şi de verificare şi acomodare în climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale ( Elveţia, Anglia, Republica Federală Germania). Din documentele arhivate în dosarul operativ „GUGULANUL” de către colonelul Găină Constantin, fost ofiţer recrutor şi formator de agenţi clandestini în UM 0544/102 Bucureşti, menţinut în activitate şi după 1989, rezultă că ofiţerul deplin conspirat ( O.D.C. ) Sârbu Ilie a fost maşrutizat în anii 1984-1985 în Elveţia, pentru controlul referentului informaţii externe ( R.I.E.) Ciubotea Dan Ilie ( actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), care era profesor şi director adjunct la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva şi Fribourg ( Elveţia ). În anul 1989 numitul Sârbu Ilie a fost trimis în Anglia având ca obiectiv crearea de relaţii de interes operativ utile susţinerii biografiei de acoperire sub care urma să fie naturalizat într-un spaţiu occidental.

    Sub criptonimul „Ovidiu Marinescu”, numitul Sârbu Ilie a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul „Reţea”. Fiind apreciat ca „informator valoros”, a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme: „activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase”, „legături cu reprezentanţele străine”, „vest-germani”,ş.a.

    Ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a fost în legătura colonelului Găină Constantin şi după evenimentele din decembrie 1989, inclusiv în perioada în care colonelul Găină a activat la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne . În perioada 1991-2001, când ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a deţinut funcţia de director general la SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara, colonelul Găină i-a valorificat noile posibilităţi informative asigurându-i pregătirea specifică de misiune şi pe perioada specializărilor efectuate în Germania ( în 1994 ). Totodată, susnumitul a fost folosit sporadic pentru cercetarea informativă a mediilor politice din România.

    După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe numitul Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. În perioada în care numitul Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă numitul Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Năstase Adrian şi a directorului SRI, Timofte Radu, susnumitul nu a mai dat curs intervenţiilor. Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu Ilie, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Ardelean Virgil. După ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenţa dosarului operativ a numitului Sârbu Ilie, acesta a fost pus în dependenţă de forţele politice adverse şi folosit, ca agent de operaţiune clandestină, pentru dezbinarea şi slăbirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic şi manipularea stângii social-democrate .

    Având în vedere că numitul Sârbu Ilie a completat şi semnat, cu ocazia investirii în funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de preşedinte al Senatului României, precum şi cu ocazia depunerii candidaturii pentru Senatul României în anii 2004, 2008 şi 2012, declaraţii în care a consemnat că nu a avut calitatea de colaborator al Securităţii ca poliţie politică, consider că se impun a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii, în concurs real,a unui număr de şase infracţiuni de fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 330 din Codul penal, cu aplic. art. 37 alin.1 din Codul penal.

    Menţionez că dosarul respectiv mapa anexă cu informaţiile furnizate şi acţiunile realizate de numitul Sârbu Ilie au fost evaluate de Comisia Specială Tripartită (compusă din preşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului Român de Informaţii, preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi directorul Secretariatului General de la SRI ) în anul 2004, când s-a stabilit regimul special şi destinaţia unor categorii de dosare excluse accesului, deşi nu mai privesc securitatea naţională, ori greşit încadrate ca fără legătură cu securitatea naţională.

    II. În timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, numitul Sârbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe . În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.

    Aflat în străinătate, la un congres ecumenic internaţional, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, i-a comunicat numitului Sârbu Ilie, după represiunea armată din Piaţa Catedralei, să nu-l implice în deciziile şi acţiunile sale. Totodată, din centrala UM 0544/102, şeful colonelului Găină Constantin i-a ordonat acestuia să întrerupă imediat orice iniţiativă a numitului Sârbu Ilie, deoarece evenimentele în desfăşurare nu privesc ordinul său de misiune şi nici competenţele Departamentului Securităţii Statului, contravenind ordinului expres al şefului acestuia de neimplicare împotriva acţiunilor populaţiei.

    Având în vedere înlesnirea către de numitul Sârbu Ilie a acţiunii de represiune armată împotriva populaţiei din Piaţa Catedralei din Timişoara în data de 17 decembrie 1989, soldată cu şase morţi şi zeci de răniţi, şi ţinând cont că, în cursul anului trecut, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redeschis dosarele privind evenimentele sângeroase din decembrie 1989, consider că se impun a fi efectuate cercetări faţă de susnumitul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.187 alin 1 lit.f din Codul penal

    Menţionez că generalul Chiţac Mihai a fost condamnat definitiv în 2008 la 15 ani de închisoare şi degradare militară pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, referitor la implicarea sa în reprimarea sângeroasă a manifestanţilor civili de la Timişoara în decembrie 1989.

    În drept, îmi întemeiez sesizarea pe prevederile art. 223 din Codul de procedură penală rap la art. 330 şi art. 187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

    Satu Mare, 22.05.2014 Marian Valer

  37. Cetăţene prim-ministru,

    Având în vedere că sesiunea parlamentară s-a încheiat săptămâna trecută, vă transmit o scrisoare deschisă cu statut de interpelare, urmând să o înregistrez în acest sens la Senat. Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastră, pe care le voi dezvolta ulterior într-o amplă declaraţie politică intitulată „Victoraş, ai grijă de copii!”, pe care am anunţat-o de altfel. Chiar dacă aspectele mai grave şi interesante din această declaraţie au fost verificate şi răsverificate din mai multe surse, fiind de profesie jurist, inclusiv fost procuror ca şi dumneavoastră, am decis să respect o regulă străveche de drept „Audiatur alter pares” (Ascultă şi cealaltă parte), pe care dumneavoastră nu aţi respectat-o în cazul excluderii mele abuzive din PSD. Consider că după nefastul episod Ceauşescu, românii au dreptul să cunoască părţile mai întunecate din biografia conducătorilor lor.

    Aşadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?

    2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?

    3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?

    4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?

    5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?

    6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?

    7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?

    8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?

    9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?

    10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?

    11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?

    12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?

    13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?

    14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.

    15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!

    16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!

    17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?

    18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?

    19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?

    20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?

    21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?

    22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?

    În rest, nu-mi mai inspiraţi niciun respect şi în niciun caz vreo frică.

  38. Eu am convingerea ca Elena Udrea asa curajoasa cum o stim, va face tot posibilul ca in campanie sa-i determine pe candidatul/candidatii care sunt ofiteri sub acoperire sa se retraga la timp, ori vor fi deconspirati prin vreo metoda directa sau indirecta! Trebuie sa se gaseasca o solutie pentru ca mosul senil Melescanu sa raspunda pentru tainuire. Mai cred ca el candideaza ca sa deruteze lumea de la acest subiect. Stie si este complice, deci la fel de aspru trebuie judecat acest mos nerusinat, securist descoperit! Faptul ca si-a strans semanturi in secret de catre personaje dubiose, periculoase si ca isi clocea din timp acest pas, da de gandit. La 74 de ani sa plece dintr-o functie calda, intr-o batalie ce nu-si are sensul tinand cont ca-i un mos bolnav cu inceput de alzheimer, bate la ochi si chiar trebuie sa reactioneze cineva!!!

  39. Elena Udrea este candidatul cu cele mai mari sanse de a-l detrona pe Ponta, dat fiind ca are capacitatea de a castiga voturi din rural.
    Oricum, ea a fost, de la lovitura de stat pana acum, singurul parlamentar care a facut opozitie in parlament, singura care s-a opus de fiecare data tampeniilor pe care a vrut sa le faca Ponta (si le-a si facut, cu concursul discret al lui Blaga care a interzis orice dicurs critic la adresa USL.
    Elena Udrea a ramas credincioasa proiectelor si reformelor initiate de Presedinte, si este singurul garant ca acestea vor fi continuate.
    Are votul meu in ambele tururi.
    De asta trebuie sa castige presedintia Elena Udrea, am fi siguri ca nu vom avea un Presedinte de tara compromis, sub acoperire, duplicitar si care n-ar fi in slujba noastra, ci in slujba serviciilor oricare ar fi ele!
    Cu Elena Udrea, n-am ave suspiciuni, nu vine din trecutul ceausit, nu are paucaturi de stanga ca gandire, fapele sale au demonstrat ca este un politician veritabil de centru-dreapta, nu are nicio tangenta cu serviciile secrete, deci am avea garantia ca la Cotroceni este omul potrivit, omul modern, omul pro UR, NATO si America! Ar fi chiar un Presedinte mai bun decat dl Basescu, a recunoscut-o si dumnealui! Pentru ca este diplomata, atenta la discurs, nu se hazardeaza, nu pune etichete rivalilor asa cum ei o fac din nefericire! Ar fi o deschidere pro vest si mai activa, am fi priviti in sfarsit ca o tara europeana care s-a lepadat de trecut!

  40. wow, ce de lucri intertesante? Dragi admini. voi chiar nu puneti filtru decat la ,,inamici” ? Mark il concureaza pe Ponta la copypaste iar cris pe Vadim la osanale ? Chiar vreti sa duceti blogul asta in superderizoriu ?

  41. ,,Sursa ” lui mark :
    ,, Senatorul „Che Guevara” s-a afiliat la PP-DD

    Senatorul „Che Guevara” s-a afiliat la PP-DDF
    Fostul senator PSD Valer MarianFostul senator PSD Valer Marian a anuntat marti ca va activa ca parlamentar independent afiliat PP-DD.

    Fost sef al organizatiei judetene PSD din Satu-Mare, Valer Marian a fost exclus din partid in urma unor declaratii controversate pe seama relatiei Romaniei cu Statele Unite si a unor atacuri dure la adresa conducerii partidului.

    „Nu am fost, nu sunt si nu voi fi sluga Americii, desi am tot respectul fata de poporul american si fata de principiile secularei democratii americane.

    Nu este admisibila insa umilirea romanilor de catre Administratia SUA prin neacordarea vizelor libere pentru cetatenii romani, prin neacordarea unor ajutoare substantiale Romaniei si prin nepromovarea unor investitii majore in tara noastra”, declara Marian in februarie…
    Foto: Arhiva
    Senatorul Valer Marian pare un personaj desprins din filmele hollywood-iene. El povesteste ca a fost monitorizat cu elicopterul de serviciile secrete si ca americanii au facut presiuni sa fie dat deoparte din conducerea PSD.(ziare.com )
    Poftim marcule, vezi ce greu e sa dai copy ?

    • Ponta este cel mai cinstit,curajos, vizionar,binefacator,uman,umanitar umanoid candidat la presedentia Romaniei.
      Nu am dat copy-paste dar macar am spus adevarul.
      Vedeti.Nu i greu.

    • Asta-i tupeu,nu gluma!
      Sa ajunga Loda sa faca „ordine”..Te-a avansat cineva” colonel”,Loda??
      Nu-i voie sa dai un copy paste???HA!?
      Ce ma intereseaza pe mine cine este autorul??
      Fondul expus corespunde adevarului…
      Avocatul”diavolului”.. ai sarit ca arsa..

  42. Monitorizat cu elicopterul de serviciile secrete

    Insa americanii nu sunt singura problema a senatorului. Valer Marian s-a autosupendat si pentru a-si manifesta „deceptia” ca liderii PSD nu reactioneaza fata de „abuzurile” la care ar fi supus din partea serviciilor secrete. Totul a inceput in urma cu doi ani, cand ar fi fost tinta unor „operatiuni combinate” ale SRI, SPP si SIPI.

    „Dupa primele mele declaratii impotriva unor oameni apropiati presedintelui Traian Basescu, pe care le-am facut in iarna anului 2011, impotriva presedintelui ANAF, Sorin Blejnar, a fostului ministru de Interne, Traian Igas, si a generalului Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, si impotriva fostului ministru al Dezvoltarii si Turismului Elena Udrea am fost supus unor actiuni abuzive de urmarire operativa pe motive de siguranta nationala.

    Timp de trei luni am fost supus unei operatiuni de control tehnic operativ total, TOT se numeste in limbajul serviciilor secrete, mi-au fost interceptate toate convorbirile telefonice, dar si ambientale, pe strada, in diverse magazine, restaurante, piete, aeroporturi. A fost adus un microbuz cu o statie speciala care poate sa intercepteze toate convorbirile ambientale de la o anumita distanta. Am aflat ca a fost trimisa o echipa de sapte oameni la Satu-Mare, care ma preluau de la aeroport si pe urma organizau operatiuni de filaj si interceptare in toate locatiile in care ma deplasam.

    O alta echipa de sapte oameni ma urmareau operativ la Bucuresti. Ministrul Igas a mai dispus Directiei Generale de Protectie Interna sa fiu interceptat si filat. SIPI Maramures a trimis la Satu-Mare o echipa de sase oameni, cinci barbati si o femeie, am reusit sa-i identific pe toti, pe doi i-am prins in timpul unei operatiuni de filaj”, povesteste senatorul.

    Dar toata aceasta desfasurare de forte nu a fost de ajuns. Valer Marian sustine ca flotilei care il monitoriza i s-a adaugat si un elicopter.

    „In vara respectiva am fost de trei ori in vizita la mama mea intr-un sat din judetul Cluj. La prima vizita, prin iunie, am sesizat, stand in curte cu familia, cu toti fratii mei, un zgomot de avion sau elicopter, dar nu a aparut deloc deasupra noastra. Era la buza dealurilor. N-am dat atunci mare atentie. Am mers apoi la inceputul lunii august, chiar inaintea zilei mele de nastere, din nou la maica-mea si, la fel, stand doua zile, iar am auzit zgomot. N-am mania persecutiei, dar mi s-a parut suspect.

    Si atunci am intrebat-o si pe maica-mea, si alte rude, vecini, daca apar des elicoptere sau avioane, si au zis ca nu prea. Devenindu-mi suspect, dupa vreo trei saptamani, am mers cu fiica-mea si am stat vreo 5-6 zile si am fost preocupat sa vad daca apar si in acele zile. A fost la fel. Nu apareau, se roteau pe dupa dealuri. Pe urma m-am interesat la aeroportul din Cluj si am aflat ca a fost un elicopter suspect care a fost folosit in vara respectiva”, sustine senatorul.

    Semne de intrebare, dupa ce s-a imbolnavit la cap

    Se pare ca serviciile secrete nu s-au dedat numai la urmarirea informativa a senatorului PSD. Valer Marian a inceput deodata sa se simta foarte rau.

    „Incepand din august 2011 am inceput sa am o stare de rau, in sensul unei nervozitati crescute, au aparut probleme legate de concentrare, de memorare, de exprimare, am facut analize. Mi s-au depistat doua microleziuni ischemice, una in zona frontala si una in zona laterala.

    Daca n-am avut probleme cu ceva, n-am avut cu capul.

    Mi-am revenit in urma unui tratament de doua luni. Anul trecut, in septembrie, a revenit, chiar in campania electorala. Am avut o stare de afazie, iar mi-au aparut anumite probleme de concentrare si de exprimare. Anul asta am fost din nou la un control si mi-au spus ca a fost un atac extern. Am intrebat ce inteleg prin atac extern si mi s-a spus ca a fost provocat cu anumite substante”

    • E clar,senatorul ala fost PSD este nebun.
      Cum poti sa scrii asa ceva despre Ponta,liderul inegalabil,portdrapelul Romaniei prin lume,omul care a dat mina cu urmasul lui Mao si cu madam Obama,politicianul cel mai ascultat in Europa , Asia si Australia, personalitatea care defineste geniul poporului roman,constructorul de viata noua care a inaltat un eduificiu al tolerantei (nu stiu adresa) si al conlucrarii benefice intre toti alesii neamului.
      Sa ne traiesti Ponta si sa ne redai demnitatea si 5% la pensie.

  43. @ Cris,
    eu sint de acord cu multe din cele ce scrii, dar am o obiectie majora: Elena Udrea nu este inca „coapta” pentru functia de presedinte.
    Dar mai bun presedinte decit Iohannis ar fi.
    Cu Parlamentul actual nu ar fi de dorit un presedinte care sa vrea pace si liniste. Ar fi o catastrofa.

  44. Salve Copaceni,
    Afacerea EADS a explodat, traim vremuri interesante.
    A postat Loda, l-a hacuit, pe Mark, se pregateste profun, E in garajla polizor. Ascute toporisti
    Urmeaza restul din gasca lor. 😛

  45. Începe operatiunea Octombrie roșu …

    DNA cere inceperea urmaririi penale pentru 9 fosti ministri in dosarul Microsoft. Printre ei – Ecaterina Andronescu, Mihai Tanasescu si Daniel Funeriu

    DNA vrea sa inceapa urmarirea penala impotriva a noua ministri din guvernele Nastase si Boc pentru fapte de coruptie in dosarul cumpararii de licente Microsoft.

    Sefa DNA a cerur procurorului general sa sesizeze presedintele Romaniei si conducerea Senatului, a Camerei Deputatilor si a Parlamentului European pentru a putea incepe urmarirea penala fata de cele 9 persoane. Cei noua fosti ministri suspectati de DNA ca ar fi savirsit infractiuni de coruptie sunt: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, Dan Nica, Adrian Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu.

    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-18186631-dna-cere-inceperea-urmaririi-penale-pentru-9-actuali-fosti-ministri.htm?nomobile=

    • Salve Night,
      Stai linistit, vine Loda si ne explica ca-i un abuz al DNA.
      Sunt ca si scapati si stampilati cu NUP pe frunte, mai putin Funeriu care a facut de fapt toate manariile 😛
      Cred ca si N0049 se pregateste de scris niste volume cam de 2kg/buc.. Sa-i fie pana usoara si inspiratia lina 😀

      • Te rog sa nu l uiti pe Basescu care evident le a facut pe toate cele ce stim si nu stim.
        Traiasca Ponta si mamitica lui sa ne dea ajutor de caldura la vara!

        • Salut Tucule,
          Iti jur ca an vrut sa inchei cu galacticul „Jos Basescu” dar il pastram pentru un eventual raspuns la o noua replica a Lodei. M-as fi repetat si eu sant firma cu pretentii 😀 Si mogul, ce puii mei 😛

          • @salut @inginduratule.
            Eu sunt atit de impresionat de credinta @Lodei in mai bine , in concordia neamului,in stafia lui Iliescu si in statutul PCR incit m am hotarit ca de cite ori scrie si eu sunt pe aproape sa o ajut promovind candidatura cinstitului Ponta.

      • Io ,de regula nu citesc ce scrie Loda …,doar dacă se agață de comentul meu …si atunci tre’ sa fie important ce zice …in rest ,ce se screme Loda să scrie si să combine p-aci ,nu mă interesează 👎👎

    • F: BINE; 7 sunt din PSD

  46. Cica Tonta ar fi la originile anchetei declansate de DNA. A trimis Corpul de Control al Guvernului in 2013 vrand sa-l desfiinteze pe Funeriu. Cum e cu semanatorii de vant si culegatorii de furtuna? 😛

  47. In fata casei am un sant.
    Santul este realizat de Dorel si excavatorul lui.
    Dorel m a anuntat ca vrea sa schimbe conducta de gaz,aia schimbata acum 3 ani pe timpul regimului Basescu-Boc.
    Impresionat de aceasta grijă permanenta a statului fata de nevoile mele am hotarit sa dedic aceasta dupa amiaza promovarii celui mai cinstit fiu al poporului.
    V V Ponta.
    Votati Ponta.
    Ne am saturat de scandaluri,ne am saturat de dezbinare.
    Ponta a promis ca va face din Romania cea mai solida casa de toleranta din UE.
    Sa l ajutam!

  48. O va face, sunt sigur. Cu atati parlamentari PSD prestatori de servicii sexuale ne face campioni!

  49. De abia astept să-i vad pe urmăriții astia penal ,cum plîng că-s nevinovati si că-s dosare politice … Imi fac rezerve de pop corn ,vorba lu’ Galaxie … 😄😄😄

  50. Cinste tie!
    Stii sa inoti? Presupun ca vei fi inecat in recunostita persoanei! 😛

  51. VOTATI PONTA
    Cel mai mare dulau de paza a justitiei.
    In timpul mandatului sau de PM au intrat in puscaruie cei mai periculosi infractori.
    In timpul mandatului sau de Pres al PSD ,PSD ul a furnizat cei mai multi puscariabili.
    Ponta tine o tot asa !

  52. Lozinca de campanie
    Cu chinezi si cu tigani
    Scapam tara de dusmani!

  53. Trei proverbe olandeze:
    „Câinii au dinţi in orice ţară.
    Ţine-te de partea groasă a copacului.
    Teme-te de marinarul care ajunge pe uscat!”

    Mey, da` bine le-a zis-o unora, cu asta ultima 😛

  54. Cica Ponta i-a cerut intempestiv lui Dragnea sa renunte la o parte importanta din fondurile alocate autoritatilor locale, aceste fonduri urmand sa fie destinate intaririi infrastructurii unor asezaminte de educatie si cultura…mai précis Puscariilor 😛

    • Mîndri că suntem români !!!!

      Ne-au dat parlamentari, miniştri,
      Corupţi atâta de siniştri,
      Încât au îngrozit o ţară
      Şi puşcăria o-nfundară.
      Cum n-au ruşine niciun pic,
      De-ai lor corupţi nu se dezic;
      Sunt mândri de corupţii lor
      Şi cer iar votul nostru,-n cor;
      Iar Ponta V., neruşinat,
      E mândru că a plagiat.
      Ia spuneţi, voi, românii mei:
      Voi sunteţi mândri azi cu ei?

      George Budoi

  55. N-a aparut inca Mitomanul la Latrina sa spuna: ”Cine seamana vant culege furtuna”

  56. Iarasi Red Bull Codruta le-a stricat programul Latrinelor, cu Izaura si Sandu Anghel. Ciuvica face apoplexie, Sanda Stoicescu e livida.

  57. EU AM AVUT O VIZITÄ
    persoanele stiu sigur; TÄRICEANU ESTE OMUL LUI VOICULESCU
    de altfel nimeni nu si-a dat seama, dar a fost intodeauna.
    veneau dela Bruxelles, stiu si cei de acolo cä se aruncä cu milioane,
    sä iasä mitomanul si zglobiul manechin.

  58. cel mai mare infractor langä ministrii. este Täriceanu golanul bätran:

  59. Abramburica la cererea DNA: Sunt ȘOCATĂ! Îmi dau FOC 😱 💣💣

    Ce bine !!!!…de si-ar da toti corupții foc … 😄😄😄😄😄

  60. BANI S-AU RULAT PRIN KONTURI SI ALTE CADOURI SUBSTANTZIALE.

  61. Hahahahaha
    Unde-i Iliescu???CE emulatie…
    A prins viata Copacul???Ii cinta frunzele …

  62. din nefericire mai vine cate un vierme, dar il ………….

  63. Dosarul celor 9 ministri poate fi asemanat cu dosarul Flota intr-o privinta.
    In dosarul Flota desi erau peste 80 de inculpati nu era pomenit decit Basescu (desi mai erau alti 2 ministri).
    In dosarul ministrilor cam iasa in evidenta, la unele telvizii si ziare, Funeriu.
    Daca se va lungi, caci trebuie aprobari de la presedintie, de la parlament (unde stim cum merg trebile), o sa i se zica lotul Funeriu 😛

  64. funeriu si andronescu in acelasi dosar… e iubire mare

  65. specific> eu pe andronescu nu am laudat-o niciodata, e din scoala veche si scoala veche m-a oripilat personal in cursul educatiei mele.

    dar funeriu frate, acest luceafar al inimilor basiste… acest che guevara al revolutiei in educatie… pai se poate???

  66. A plecat Loda intra-n tura Prl. Se pregateste unul profund fara d la sfarsit…si tot asa, cu, cucuveaua lui Ilici pe umar. 😛

  67. Domnilor postatori care sunteti ,scuzati ca va raspund cam tarziu dar a trebuit sa imi revin dupa sarjele,,mortale” de ironii cu care, in echipa, m-ati gratulat.Wow ! Doar ata puteti ? Ironii de doi bani ,hizlindu-va unii la altii ,,uite la mine mai ce destept is ! „.Cand pornesti de la o premisa fundamental gresita ,ca Loda il sustine, face propaganda si il voteaza pe Ponta la presedintie ,ce sens mai au asa-zisele ironii construite pe fantasmele voastre ? Nu aveti nici macar scuza ca nu ati stiut ca nu e asa,de nenumarate ori, nu mai departe si ieri ,v-am precizat pe blog acest lucru.Atunci pe ce baza ,,ironizati” ? Nu conteaza baza, conteaza sa aratam noi ,aici, in echipa cum o facem praf pe Loda 🙂 Pe bune domnilor? Continuati, nu pot eu sa va fac cum va faceti singuri de ras.Domnul cu voi, tineti-o tot asa, va faceti niste imense servicii 🙂 🙂 🙂

    • Ai sughitat? Cred ca familia este ingrijorata de cresterea consumului de apa, nu-i asa? Cat e m.c. de apa la Cluj? Te incadrezi in buget?

    • Ai perfecta dreptate.
      Care esti, ma, ala care zici ca @ Loda voteaza cu Ponta? sa-ti fie rusine.

    • Ei si tu, asa sunt fantasmele nostre, acoperite de realitate 😛
      Daca ne place sa ne facem noi de ras, razand de tine, ai vreo problema? Si mai ascunde cucuveaua aia de pe umar ce caraie a oarecare disperare de sub mantaua lui Ilici zis si Pacificatorul. Sau e a lui Ponta Intregitorul romanilor din tara si de pretutindeni inclusiv a celor din China? 😀 😀

  68. A plecat Loda,s-a prezentat Prl / W Se pregateste unul profund fara „d” la sfarsit. Ordine si militarie, ce naiba. Doar cucuveaua lui Ilici se transfera de la unul la altul.
    In rest, aceeasi substanta maronie si acelasi miros cu iz de PSD!

  69. A intrat SEFA la apa??
    Ah,ah…regimul Basescu ..nu mai scapam odata de el??

    Loda..Te contrazici singura..
    Nu il ai la suflet pe Ponta ,zici..
    Dar,il aperi pina dincolo de limite…
    Trebuie sa intelegi ..dusmanul numarul unu al unui basist de dreapta este PSD cu al sau conducator iubit urmasul demn al lui Nastase si al lui Ilici
    pe numele sau Victor Viorel ponta!

    asadar,ce pretentii ai tu de la noi??
    Si,mai ales,ce crezi ca faci??

    PS.Este valabil si pentru pseudo basistii care ne critica ca il atacam pe Ponta!

    Nu il atacam!Ii aratam miile de fete!Ii dezvaluim uritenia de caracter!Il dezavuam pentru mitomanie si iresponsabilitate!
    Sa fie clar! Ponta este candidatul prezidential care constituie TINTA tuturor celor declarati de dreapta!

    • Hombre ! Unde il apar eu pe Ponta ? Cand fac misto de unele ineptii aparute aici sau cand nu sunt de acord cu unele chestii pe care le ziceti ,asta ,automat, ma face aparatoarea lui Ponta ? Stalinism scrie pe unii dintre voi ,,cine nu e cu noi e impotriva noastra” ! Mai treziti-va, suntem in sec.XXI si unele parti chiar se respecta opinia celorlalti chiar daca difera total de a noastra !
      Ca sa spun elegant mi se rupe care e dusmanul unui basist de dreapta, nu ma intere nici care-i dusmanul unui basist de stanga(ca pana ati trecut la PPE.intr-o noapte, toti erati basisti de stanga 🙂 ). Pe mine ma intereseaza sa nu dusmanesc EU pe nimeni ca sa nu-mi otravesc viata.
      Ma duc sa ma uit la policier-uri pe AXN , am vreme sa va citesc pretioasele replici maine dimineata.

      • Bine faci! Dar cine ramane la postaceala? Lui prl… sau unui profund fara d? Cucuveau primita de la Ilici ramane stafeta sau se uita si ea la AXN? 😀

      • Bine faci! cine urmeaza la postaceala, ala cu p… sau alalalt profund fara d ?
        Cucuveaua de la Ilici o preiau cei doi drept stafeta sau se uita si ea la AXN? 😀 😛

  70. Raminem in asteptare. Cine va fi primul care va da liber procurorilor?
    – presedintele pentru cei 4 (ŢICĂU ADRIANA, SANDU GABRIEL, FUNERIU PETRU – DANIEL si ATHANASIU ALEXANDRU)
    – sau parlamentul pentru ceilalti 5.
    (Pronostic: nu cred ca de data asta parlamentarii au curajul sa se impotriveasca cererii Codrutei 😉 )

  71. La postat urmeaza unul profund fara „d” la sfarsit. Se pregateste Prl / W. D-na Loda este rugata sa lase cucuveaua stafeta pentru cei doi ca semn de recunoastere si solidaritate a PSD.
    Jos Basescu, si basistii, vivat pesedistii!

  72. Atentiune, la postare s-a inscris un purlisorus si un profund fara d. D-na Loda este rugata sa predea cucuveaua primita de la tov. Iliescu urmatorilor postacei. 😛
    Jos Basescu! Hai PSD-ul!

  73. Kati neagra de suparare:””Îmi dau foc în piaţa publică dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri”

    • ion,
      o pacalisi pe @ Loda.
      A luat poza cu „doctor scolaris” drept film cu mafioti pe 😛

      • O urmaresc acum pe Kati la B1. La intrebarea lui Puscalau ca ce le va recomanda senatorilor, Tovarasa s-a eschivat. Nici vorba sa demisioneze. Facea pe proasta ca procurorii nu au chemat-o la interogatoriu. Pai Fa Kati, cum sa te cheme cand legea nu-i permite. Uita Tovarasa ca pupilul sau de la Cercetare a dat de vreo 2 ori cu subsemnatul la DNA.
        Oricum procuroarea care se ocupa de acest dosar e brici. Becali stie de ce.

  74. Ce cloaca colcainda cu postaci ati devenit!
    Mai rau ca pe Nasul TV sau ziare com!

    • Serios? N-ai inghetat de frig cand ai scos capul din rahat sa postezi aici? Treci la loc chiar daca pute, macar de unde ai iesit e cald, nu-i asa?
      Hai, capul la fund, esti asteptat!

  75. Seara buna admini, am pierdut niste comentarii. Oare de ce?

  76. La 21,30 interviu Robert Turcescu la Sorina Matei – B1.

    Chiar sunt curios sa aflu ce spune despre sesizarea celor doi …
    Mare este nerusinarea..unora care se cred buricul pamintului..
    Amindoi si Nastase si M.Voicu au fost in relatii cordiale si de colaborarea cu securitatea lui Nea Nicu.
    Cind stai in Primaverii .cartierul nomenclaturii comuniste,cind esti in anturajul lui Nicu Ceausescu…poti sa nu fii racolat de securitate??

    De fapt,de ce nu ma mir ca Ilie Nastase este membru PC..partidul lui Felix care a realizat o grupare paralela cu SRI,alcatuita din nume grele ale vechii securitati??
    Sper ca SRI sa monitorizeze CORECT situatia de la Intact!

  77. Dupa ce Loda m a convins ca ma fac de ris(de faptasta era si inteintia mea sa va fac sa rideti ) imi este si rusine sa va scriu ce am auzut prin tirg.
    O fact totuși dar sub protecrtia anonimatului.Considerati ca cele citite mai jos au fost scrise de Popescu de la etajul 3.Popescu spionul stiti bancul.
    Sa trecem la subiect.
    Cica se pregateste o ordonanta de urgenta pentru schimbarea datei zilei nationale a Romaniei.
    Se propune 25 decembrie botezata „Ziua eliberarii de sub jugul basist”
    25 decembrie a fost aleasa cu acordul BOR care nu a vazut nimic rau in a adauga la numele Domnului si varianta Ponta.
    Trioul PSD UNPR si PC vor fi declarate partide ilegaliste iar intemnitatii pe criterii politice gen Voiculescu,Nastase si restul vor fi declarati victime In compensatie vor avea dreptul sa fure nestingheriti pina la adinci batrinete.
    Votati Ponta.

    • Eu am inteles tot de la Popescu de la 3 ca ziua Romaniei a fost pe data de 20 sept a.c. si asa va ramane. Iar eliberarea de sub jugul basist, declarata de acum incolo zi libera va fi in 22 dec. a.c.
      Al Drecu popescu asta, iar m-a pacalit! 😛

      • Salut Inganduratule
        Nu 20 septembrie a fost inceputul sfarsitului ci 1 iulie. Cauta in arhiva ce ti-am transmis.
        ”Un gradinar curata palmierii frumosi cu cea mai mare grija”.

      • @inginduratule
        S ar putea sa ai dreptate.
        Eu insa merg mai departe si avind in vedere datele calendaristice diferite la care biserica ortodoxa sarbatoreste nasterea stii tu cui, precum si ultimele cercetari in domeniu facute de teologii din Gorj s ar putea ca BOR sa mute sarbatoarea craciunului pe 20 septembrie.
        In definitiv nimeni nu stie data exacta,in sfinta scriptura nu se pomeneste nimic,locul nasterii este si el incert,in zona mentionata se stie ca a fost o legiune ruomana care avea in ea si iudei ,e adevarat 100de ani mai tirziu dar nimeni nu spune ca nu au fost pe acolo si mai devreme.Dupa mine orice e posibil si dupa A3 chiar credibil

        • Raman la parerea mea, Popescu e de vina 😀
          De Basescu nu mai vorbesc! 😀

        • Salut Tucu2
          Eu nu stiu de unde ai scos Gorjul ca fiind locul de nastere. Omul s-a nascut in Bucuresti,

          • Da, dar forcepsul era facut de-un potcovar din Gorj! :P. Ruda cu nea Naum, dacul! 😛

          • Salut @ion,
            Stabilirea locului nasterii este foarte dificila in zilele noastre.
            Se cauta cu disperare o iesle in Bucuresti.Pina la descoperirea ei raminem cu Gorjul fortati de urbanizarea fortata de inconstientul de Ceausescu care nu a inteles bine chestia cu uciderea pruncilor si a ordonat distrugerea ieslelor.

  78. Sfanta Kati la B1””Nu-mi joc niciodată cariera pe doi lei”.
    Pai nu zicea DNA in comunicat ca e vorba de mai mult de 2 lei.
    Micky Spaga:””Un Micro-moft al lui Băsescu și al DNA!” Dar actele emise de procurorii americanii, tot un moft al Piratului sunt, nene senator al parlamentului RO?

  79. Am aflat de la TV ca FRF lanseaza noul imn al echipei nationale.
    Am aflat dela Popescu de la 3 cum se va numi:
    Cu Ponta in frunte
    Vom avea goluri mai multe.

  80. Măi fratilor ,voi intelege-ți ce vorbește Turcescu ???… 🙄

    Parerea mea e ca transmite instead mesaje…interesant de stiut cui ? .. 🙂

  81. Sebastian Lazaroiu
    Vreti probe ca Ponta e ofiterul acoperit? Pai ancheta pe Microsoft nu de la el a pornit? Din 2001incoace toti pesedistii care au ajuns pe mana procurorilor s au tot intrebat cine e „Deep Throat” ? Baietelul ala cu ochelari?Nuuuu, el doar sta, asculta si observa.

    • Continuă apoi cu o altă postare în care merge pe aceeași linie:

      “Asa ca, Viorele, nu vrei sa lasi si tu rucsacul cu pietre jos din spate?”…. 😆 😆

      • No așe ….Lăzăroa le băgă mortu-n casă la pesedisti ….mai iese Galaxie Presedinte la paștele cailor …..nu mai trage nici un baronel …. :D. 😀

        • Salve Night,
          I-auzi una:
          „În perioada 2001–2004, în timpul guvernării PSD, Ponta a fost secretar de stat, șeful Corpului de Control al Guvernului. A fost numit în funcție în 4 aprilie 2001, după care, la data de 2 mai 2001, Corpul de Control și Anticorupție al Guvernului s-a transformat în Corpul de Control al Primului-ministru, printr-o decizie a premierului de la acea dată, Adrian Năstase. Ponta a rămas în această funcție până la 8 martie 2004, atunci când, în urma restructurării Guvernului, a devenit ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării acquis-ului comunitar. Adică EADS, Microsoft….”
          De la unii care scriu pe la comisarul.ro

  82. Hai,Ponta!
    Tot in JOS! Tot in JOS!!

    • mark, servus! 🙂

      O întrebare: tu ești autorul ambelor posturi – la orele 15.16 și 15.26 – ori cineva se folosește de nike-ul tău ca să intre la Copac?!
      …asta ca să știm pe ce picior dansăm 😀

      • Old
        La 15,26 nu sunt eu

      • Salut anzianule (cum zice rusul :D)!
        Ce mai este prin plantatie? Toate sunt haraso (cum zic italienii)?
        La vita e brevis (cum zic eschimosii), vino si tu mai des la Copac, mai vorbim una-alta, mai reparam vreo scula, un obiect de folosinta indelungata, gasim noi cate ceva!

  83. Nu stiu de ce, dar am asa un „feeling” ca Tonta Viorel Nicusor va deveni in curand, ceea ce este cu adevarat : un pisicut!
    Jos Basescu! Jos Dictatorul!

  84. HOLA, NIGTHMARE, felicitari ptr postarile din Reporter virtual, vizavi de ROBERT TURCESCU, eu dupa tot ce sa intimplat am ajuns la concluzia ca pe RT la convins TRAIAN BASESCU SA recunoasca chestia ofiterului acoperit, si mi consider ca RT NU A FACUT ACEST lucru ptr a face un joc operativ, sincer omul se vede si acum ca sufera degeaba spune ca traieste momentul si ca e fericit, pe capul lui sau dat si se dau batalii subterane, pacat ca majoritatea jurnalistilor lau luat in bascalie cea ce cred ca toti acesti jurnalisti au stapini, felicitari ptr REPORER VIRTUAL , RESTUL SINT CIRPE MI-A PLACUT SI PRIMA EMISIUNE ALUI NASUL, vizavi de RT

  85. de aia tace MARINARUL , in cazul RT , nu este nici un pericol ptr siguranta nationala, RT are dosarul facut de mafioti, si cred ca are multe probe si lucriri de spus TURCESCU, DAR CE SE INTIMPLA CU labe1, care era post declarat de dreapta dar maninca bainii si caca cu lingurita de stinga, pacat tara este la buza prapastiei, toti cei care lara sint cumparati

  86. @nightmare | septembrie 27, 2014 la 01:29
    Das ist richtig!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s