Antract – despre …”tăceri”

Răsfoind presa, primul articol pe care l-am citit în această dimineață a fost cel semnat în RL de Laurențiu Mihu (Cine poate scăpa după dosarul Microsoft), jurnalist din tânăra generație căruia, chiar dacă nu fără excepții, i-am apreciat și îi apreciez, în general, cel puțin decența, dar adesea și subiectele și felul în care le abordează. Totuși …
Azi m-a frapat (nu știu de ce mai mult decât în alte ocazii oferite de presa …”noastră”, unele mult mai „semnificative”) un lucru: nu subiectul, nu felul de a vorbi (lui LM chiar nu am ce să-i reproșez), ci felul în care tace / se trece sub tăcere o prezență fără de care nici aliații noștri, nici șansa istoriei recente și îmi permit să adaug, cu atât mai puțin presa românească, la care se referă autorul, nu ar fi avut cum să facă posibil momentul de azi pe care, îndreptățit, LM îl consideră de o importanță crucială.

Sunt dintre cei (mulți, puțini, numărul n-are relevanță) care l-au apreciat constant pe Traian Băsescu și care consideră că evoluția fără precedent a României în ultimii zece ani i se datorează în cea mai mare și covârșitoare măsură. Lupta constantă cu sistemul mafiot de sorginte comunist-securistică, cel „emanat” post-decembrist sub oblăduirea lui Iliescu și a clicii lui, întărit și extins sub Năstase, preluat și apărat de Ponta (ca să îi pomenesc doar pe liderii politici de la vârf, dar știm cu toții alte multe, zeci, sute de nume ce pot fi adăugate) este o realitate. Roadele acestei lupte (în care, categoric Băsescu nu a fost singur, dar și aici el are un merit) sunt cele la care se referă și autorul articolului din RL. Eludând însă (total) rolul, contribuția Președintelui.
Este firesc să critici ce e de criticat. E firesc să ai simpatii și antipatii. Mulțumiri și nemulțumiri. Așa cum e firesc ca etapele (și liderii lor marcanți) să se succeadă unele după altele. Dar nu e firesc și nu e corect să negi și nici „măcar” să treci sub tăcere merite … Așa cum sunt meritele celui care s-a dovedit a fi un adevărat și mare om politic. Un om politic a cărui inteligență și curaj, consecvență și tenacitate în lupta cu corupția și în susținerea și consolidarea unor principii și valori democratice autentice – căci asta înseamnă și stat de drept și justiție independentă, a câștigat încrederea, respectul și aprecierea partenerilor de azi ai României din ceea ce numim, lumea civilizată, lumea occidentală. În plan intern, cei care laudă azi DNA și realizările sale în lupta anticorupție, „uită” cum îl acuzau mai an pe Pirat că a „trădat” justiția când a desemnat-o pe Kovesi în fruntea acestei instituții în loc să-l susțină pe Morar în fruntea PG (nu mai insist în ce condiții s-a întâmplat asta, cu un parlament de peste 70% USL, cu vvponta PM și toată garnitura ministeriabililor lui).
Oricât s-ar invoca erorile (pe care aprioric nu le neg – sunt inerente în viața reală, căci nimeni nu-i perfect și nu trăim într-o lume perfectă, de basm), meritele nu pot fi minimalizate, negate sau trecute sub tăcere. O asemenea atitudine nu are nicio justificare. Și este lipsită de onestitate … Despre alte atitudini, încă și mai … inacceptabile, poate altădată (nu au legătură cu articolul menționat azi).
PS
Părerea pe care mi-am exprimat-o n-are nicio legătură cu cei din „cealaltă tabără”, cu adversarii consacrați, sau susținătorii acestora.

Mih